Ar trebui creștinii să ia parte la proteste cu miză politică? Unii ar putea argumenta că statutul de creştin nu e compatibil cu elementele de natură politică, preocuparea fundamentală a creştinillor fiind mântuirea sufletului. Creștinii din Hong Kong nu par să fie de acord cu această paradigmă, fiind printre cei care iau activ parte la protestele îndreptate împotriva Beijingului.
Autoritățile de la Beijing s-au răzgândit. Deși le-au promis locuitorilor Hong Kongului că, începând cu anul 2017, le vor oferi autonomia de a-și alege liber conducerea, autoritățile chineze au venit cu precizarea că acești guvernanți nu vor putea fi aleși decât dintr-o listă aprobată de liderii de la Beijing. Pentru locuitorii din Hong Kong această decizie e echivalentul validării unei democrații second hand în variantă comunistă, o perspectivă care i-a scos pe tineri în stradă.
Pastori și preoți la proteste
Manifestări prodemocrație au marcat istoria ultimilor ani în diferite regiuni ale lumii. Acestea aproape că au devenit o trăsătură constantă a politicii actuale. Ceea ce poate fi surprinzător în cazul protestelor din Hong Kong este participarea activă a unor largi cercuri creștine.
Această situație ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea implicării valorilor creștine în manifestații a căror miză politică este indiscutabilă. Pastori baptiști, cardinali catolici și studenți creștini sunt în prima linie a protestelor pentru democrație din Hong Kong.
De exemplu, printre fondatorii mișcării Occupy Central with Love and Peace/Ocupaţi centrul cu dragoste şi pace (o expresie metaforică cu referire la mișcarea nonviolentă de ocupare a districtului financiar al Hong Kongului) se află pastorul baptist Chu Yiu-ming, care a luptat de peste 30 de ani pentru democrație în Hong Kong. Înainte de începerea demonstrațiilor, Chu a declarat că este pregătit să „plătească prețul” pentru un proces electoral liber și corect.
Un alt creștin, Joshua Wong, în vârstă de 17 de ani, este deja liderul unei mișcări a elevilor obișnuită cu formele de protest. Wong a militat cu succes în 2012, atunci când guvernul central a încercat să impună în școlile din Hong Kong așa-numita „programă patriotică”, una care să implementeze în conștiința publică valorile comuniste.
Acum același tânăr a mobilizat aproximativ 1.200 de elevi să se alăture protestelor, fapt care a condus la arestarea sa. Deși catalogat drept „extremist” de mass-media comunistă, Wong a fost în cele din urmă eliberat. „Trebuie să percepi fiecare bătălie ca pe o bătălie finală – doar atunci vei avea determinarea de a lupta [pentru democrație]”, a declarat el pentru CNN.
Nici preoții nu se lasă mai prejos. Cu ocazia unui mesaj adresat protestatarilor, cardinalul Joseph Zen Ze-kiun, fost episcop catolic în Hong Kong, o figură-cheie în cadrul mișcării Occupy Central, a afirmat că fiecare catolic are dreptul și obligația de a fi implicat în politică.
De ce creștinii sunt mai prezenți în stradă decât alții?
Profesorul de politică Joseph Cheng Yu-shek, de la City University, Hong Kong, consideră că proporția creștinilor care susțin mișcarea prodemocrație este consistentă fiindcă, dincolo de miza alegerilor libere, mai există o problemă cu conotație religioasă.
„Cei care au convingeri creștine au o neîncredere puternică în Partidul Comunist din China, deoarece acesta este ateu”, a spus Cheng. Pentru profesorul chinez, aceasta constituie o explicație a proporției creștinilor participanți la proteste, care este mai mare decât a populației generale din Hong Kong.
Conform statisticilor Universității din Hong Kong, în anul școlar 2011/2012, aproximativ un sfert dintre studenți (24,6%) erau creștini (21,1% protestanți și 3,5% catolici). Întrucât creştinii reprezintă doar 12% din populația generală, înseamnă că prezența creștină în universități este consistentă.
Supunere față de autorități sau sfidare?
Evident, nu toți creștinii din Hong Kong au ieșit în stradă. Unii chiar dezaprobă ceea ce se întâmplă, justificându-și reacția cu argumente biblice. De exemplu, arhiepiscopul anglican Paul Kwong i-a implorat pe enoriașii săi să se țină departe de tensiunile cu miză politică. Pentru el, sunt evidente contrastele dintre atitudinea lui Iisus și cea a creștinilor care se amestecă în acțiuni politice. De aceea, se întreabă de ce oamenii „vorbesc atât de mult”, în timp ce Iisus Însuși a fost atât de tăcut pe cruce.
Cine are dreptate? Unii au ajuns la concluzia că un creștin ar trebui să fie un supus fidel al autorităților politice fiindcă asta îi pretinde Biblia. Argumentul care este adus cel mai des în discuție în această privință este solicitarea apostolului Pavel adresată creștinilor din Roma de a nu sfida puterea imperială a acelor timpuri.
Întrebarea care se ridică este dacă apostolul Pavel a intenționat să traseze un tipar comportamental care să reziste trecerii timpului sau a intenționat să marcheze o atitudine care trebuie contextualizată, o decizie luată în funcție de împrejurări. Greu de găsit un răspuns adecvat și definitiv. Chiar toate autoritățile sunt opera lui Dumnezeu?
Navigarea printre extreme
Ceea ce se poate aprecia cu certitudine este că textele biblice ar putea justifica ambele extreme pe care istoria le-a înregistrat. Una este cea a tăcerii, pe care o invocă și Kwong și care a facilitat nașterea a numeroși monștri, cum au fost nazismul și comunismul.
Parteneriatul dintre anumite confesiuni creștine și regimurile de dictatură nu mai constituie o necunoscută. Sub „umbrela” neimplicării politice, creștinismul a permis adeseori derapaje pe care ar fi putut să le oprească, însă nu a făcut-o.
Pe de altă parte, la polul opus pot fi menționate nenumăratele conflicte alimentate de sentimente religioase și justificate prin pretenția construirii unei societăți mai drepte. Nu puține au fost mișcările de masă energizate și de prezența unor fețe bisericești.
Undeva între aceste extreme ar trebui identificată atitudinea ideală. În Hong Kong, protestatarii s-au manifestat pașnic. Fotografii cu studenți având mâinile ridicate sunt foarte sugestive în această privință. Nu la fel au reacționat forțele de ordine. Alte imagini surprinse de jurnaliștii străini indică un gen de comportament nu prea comun unor manifestări de acest gen. Studenți care își fac temele în stradă sau protejează mediul de distrugere creionează o realitate aflată în contrast puternic cu alte tipare comportamentale din situații chiar mai pașnice decât aceasta.
Poate că și în această privință se simte ceva din influența unui creștinism îmbrăcat acum în haine de protest. Tinerii par convinși că violența poate schimba multe, dar nu și inima. De aici provine și determinarea lor. Presiunea crescândă așezată pe guvernul central, chiar dacă necesită timp, poate aduce rezultate mai consistente și mai apropiate de valorile creștine decât încrâncenarea din stradă.
Cel puțin până acum, la nivel simbolic, tinerii au învins Beijingul. Reușesc să ofere lecția unor convingeri puternice și a unei dorințe după o libertate autentică. Au suficiente precedente în istorie ca să înțeleagă că violența, chiar dacă va schimba regimuri politice nu va putea să transforme pozitiv și societatea. Cel puțin, nu la nivel moral. Este și cazul României, care la 25 de ani de la căderea comunismului este încă în căutarea identității. „Degeaba” a devenit deja un cuvânt emblematic ce caracterizează sentimentele românilor după un sfert de secol de democrație originală. Una construită după o explozie de violență.
articol preluat de pe http://semneletimpului.ro/