Articole

Constituția României din 1923

Stema mare a Regatului României (1922 – 1947) *

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org;  www.cdep.ro

 

Constituția României din 1923

Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice.

El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite - foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite – foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

- puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;

- puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.

- puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923.

Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare.

În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948..

 

* Stema mare a Regatului României (1922 – 1947), folosită pe actele emise de M.S. Regele și pe acte internaționale importante, la cererea Regelui, precum și în centrul drapelului tricolor național. A fost adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București – d. 1 august 1908, București) academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Constituția României din 1923  - Textul actului publicat în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923

 

TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMANIEI

Art. 1. – Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.

Art. 2. – Teritoriul Romaniei este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi.

Art. 3. – Teritoriul Romaniei nu se poate coloniza cu populatiuni de ginta straina.

Art. 4. – Teritoriul Romaniei din punct de vedere administrativ se imparte in judete, judetele in comune.

Numarul, intinderea si subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili dupa formele prevazute in legile de organizare administrativa.

 

TITLUL II
DESPRE DREPTURILE ROMANILOR

Art. 5. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi.

Art. 6. – Constitutiunea de fata si celelalte legi relative la drepturile politice determina cari sunt, osebit de calitatea de Roman, conditiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub cari femeile pot avea exercitiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe.

Art. 7. – Deosebirea de credinte religioase si confesiuni, de origina etnica si de limba, nu constitue in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita.

Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acorda in mod individual de Consiliul de Ministri, in urma constatarii unei comisiuni, compusa din: primul-presedinte si presedintii Curtii de apel din Capitala Tarii, ca solicitantul indeplineste conditiunile legale.

O lege speciala va determina conditiunile si procedura prin care strainii dobandesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Sotia si copiii minori profita, in conditiunile prevazute de lege, de naturalizarea sotului sau tatalui.

Art. 8. – Nu se admite in Stat nici o deosebire de nastere sau de clase sociale. Toti Romanii, fara deosebire de origina etnica de limba sau de religie, sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice.

Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare. Legi speciale vor determina Statutul functionarilor publici.

Strainii nu pot fi admisi in functiunile publice decat in cazuri exceptionale si anume statornicite de legi.

Art. 9. – Toti strainii aflatori pe pamantul Romaniei se bucura de protectiunea data de legi persoanelor si averilor in genere.

Art. 10. – Toate privilegiile de orice natura, scutirile si monopolurile de clasa sunt oprite pentru totdeauna in Statul Roman.

Titlurile de noblete sunt si raman neadmise in Statul Roman. Decoratiunile straine se vor purta de Romani numai cu autorizarea Regelui.

Art. 11. – Libertatea individuala este garantata.

Nimeni nu poate fi urmarit sau perchizitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi.

Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecatoresc motivat, care trebuie sa-i fie comunicat in momentul arestarii sau cel mai tarziu in 24 ore dupa detinere sau arestare.

In caz de vina vadita, definerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite in 24 ore si i se va comunica conform aliniatului precedent.

Art. 12. – Nimeni nu poate fi sustras in contra vointei sale dela judecatorii ce-i da legea.

Art. 13. – Domiciliul este neviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decat de autoritatile competinte, in cazurile anume prevazute de lege si potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 14. – Nici o pedeapsa nu poate fi infiintata, nici aplicata decat in puterea unei legi.

Art. 15. – Nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor.

Art. 16. – Pedeapsa cu moarte nu se va putea reinfiinta afara de cazurile prevazute in Codul penal militar in timp de rasboi.

Art. 17. – Proprietatea de orice natura precum si creantele asupra Statului sunt garantate.

Autoritatea publica, pe baza unei legi, este in drept a se folosi, in scop de lucrari de interes obstesc, de subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatiunea de a desdauna pagubele aduse suprafetei, cladirilor si lucrarilor existente. In lipsa de invoiala despagubirea se va fixa de justitie.

Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de justitie.

O lege speciala va determina cazurile de utilitate publica, procedura si modul exproprierii.

In afara de expropriere pentru caile da comunicatie, salubritate publica, apararea tarii si lucrari de interes militar, cultural si acele impuse de interesele generale directe ale Statului si administraliilor publice, celelalte cazuri de utilitate publica vor trebui sa fie stabilite prin legi votate cu majoritate de doua treimi.

Legile existente privitoare la alinierea si largirea stradelor de prin comune precum si la malurile apelor ce curg prin sau pe langa ele raman in vigoare in tot cuprinsul Regatului.

Art. 18. – Numai Romanii si cei naturalizati romani pot dobandi cu orice titlu si detine imobile rurale in Romania. Strainii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Art. 19. – Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului. Se excepteaza masele de roci comune, carierele de materiale de constructie si depozitele de turba, fara prejudiciul drepturilor dobandite de Stat pe baza legilor anterioare.

O lege speciala a minelor va determina normele si conditiunile de punere in valuare a acestor bunuri, va fixa redeventa proprietarului suprafetei si va arata tot de odata putinta si masura in care acestia vor participa la exploatarea acestor bogatii.

Se va tine seama de drepturile castigate, intrucat ele corespund unei valorificari a subsolului si dupa distinctiunile ce se vor face in legea speciala.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi in vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s’au acordat, iar exploatarile miniere existente facute de proprietar numai cat timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue.

Toate concesiunile si exploatarile prevazute in aliniatul precedent vor trebui insa sa se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va preved ca si maximum de durata al acelor concesiuni si exploatari si care nu va trece de cincizeci ani dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 20. – Caile de comunicatie, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile sunt de domeniul public.

Sunt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si acele ce pot fi folosite in interes obstesc.

Drepturile castigate se vor respecta sau se vor rascumpara prin expropriere pentru caz de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire.

Legi speciale vor determina limita in care toate drepturile de mai sus vor putea fi lasate in folosinta proprietarilor, modalitatile exploatarii, precum si despagubirile cuvenite pentru utilizarea suprafetei si pentru instalatia in fiinta.

Art. 21. – Toti factorii productiunii se bucura de o egala ocrotire.

Statul poale interveni, prin legi, in raporturile dintre acesti factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi aparata.

Legea va regula asigurarea sociala a muncitorilor, in caz de boala, accidente si altele.

Art. 22. – Libertatea constiintei este absoluta.

Statul garanteaza tuturor cultelor o deopotriva libertate si protectiune intrucat exercitiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare ale Statului.

Biserica crestina ortodoxa si cea greco-catolica sunt biserici romanesti.

Biserica ortodoxa romana fiind religia marei majoritati a Romanilor este biserica dominanta in Statul roman; iar cea greco-catolica are intaielatea fata de celelalte culte.

Biserica ortodoxa romana este si ramane neatarnata de orice chiriarchie straina, pastrandu-si insa unitatea cu Biserica ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor.

In tot regatul Romaniei Biserica crestin ortodoxa va avea o organizatie unitara cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici si mireni.

O lege speciala va statornici principiile fundamentale ale acestei organizatii unitare, precum si modalitatea dupa care Biserica isi va regulamenta, conduce si administra, prin organele sale proprii si sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundationale si epitropesti.

Chestiunile spirituale si canonice ale Bisericei ortodoxe romane se vor regula de o singura autoritate sinodala centrala.

Mitropolitii si episcopii Bisericei ortodoxe romane se vor alege potrivit unei singure legi speciale.

Raporturile dintre diferitele culte si Sfat se vor stabili prin lege.

Art. 23. – Actele starii civile sunt de atributia legii civile.

Intocmirea acestor acte va trebui sa preceada totdeauna binecuvantarea religioasa.

Art. 24. – Invatamantul este liber in conditiunile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinei publice.

Invatamantul primar este obligator. In scolile Statului acest invatamant se va da gratuit.

Statul, judelele si comunele vor da ajutoare si inlesniri elevilor lipsiti de mijloace, in toate gradele invatamantului, in masura si modalitatile prevazute de lege.

Art. 25. – Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate prin Codicele penal, care nici intr’un caz nu va putea restrange dreptul in sine.

Nici o lege exceptionala nu se va putea infiinta in aceasta materie.

Nici cenzura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distributiunea oricarei publicatiuni nu se va putea infiinta.

Nu este nevoe de autorizatiunea prealabila a nici unei autoritati pentru aparitiunea oricarei publicatiuni.

Nici o cautiune nu se va cere dela ziaristi, scriitori, editori, Tipografi si litografi.

Presa nu va fi pusa nici odata sub regimul avertismentelor. Nici un ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicatiune periodica de orice natura va trebui sa aiba un director raspunzator, iar in absenta acestuia, un redactor raspunzator. Directorul sau redactorul vor trebui sa se bucure de drepturile civile si politice. Numele directorului si numele redactorului vor figura vizibil si permanent in fruntea publicatiunii.

Inainte de aparitiunea publicatiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara si inscrie numele sau la tribunalul de comert.

Sanctiunile acestor dispozitiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26. – In ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.

La publicatiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul in ordinea enumerarii.

Proprietarul in toate cazurile este solidar raspunzator de plata despagubirilor civile.

Delictele de presa se judeca de jurati, afara de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

a) Delictele ce s’ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, membrilor Familiei Regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor;

b) indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune;

c) Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in vieata lor particulara sau in cinstea lor personala.
Arestul preventiv in materie de presa este interzis.

Art. 27. – Secretul scrisorilor, telegramelor si al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege speciala va stabili cazurile in cari justitia, in interesul instructiunii penale, va putea face exceptiune la dispozitiunea de fata.

Aceeas lege va determina responsabilitatea agentilor Statului si a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor si convorbirilor telefonice.

Art. 28. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, au dreptul de a se aduna pasnici si fara arme, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; intru aceasta nu este trebuinta de autorizare prealabila.

Intrunirile sub cerul liber sunt permise, afara de pietele si caile publice.

Intrunirile, procesiunile si manifestatiile pe caile si pietele publice sunt supuse legilor politienesti.

Art. 29. – Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitiul acestui drept.

Dreptul de libera asociatiune nu implica in sine dreptul de a crea persoane juridice.

Conditiunile in cari se acorda personalitatea juridica se vor stabili prin o lege speciala.

Art. 30. – Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritatile publice prin petitiuni subscrise de catre una sau mai multe persoane, neputand insa petitiona decat in numele subscrisilor.

Numai autoritatile constituite au dreptul de a adresa petitiuni in nume colectiv.

Art. 31. – Nici o autorizare prealabila nu este necesara pentru a se exercita urmariri contra functionarilor publici pentru faptele administratiunii lor de partile vatamate, ramanand insa neatinse regulile speciale statornicite in privinta ministrilor.

Cazurile si modul urmaririi se vor regula prin anume lege.

Dispozitiuni speciale in Codicele penal vor determina penalitatile prepuitorilor.

Art. 32. – Nici un Roman, fara autorizarea guvernului, nu poate intra in serviciul unui Stat strain, fara ca insus prin aceasta sa-si piarda cetatenia.

Extradarea refugiatilor politici este oprita.

 

TITLUL III
DESPRE PUTERILE STATULUI

Art. 33. – Toate puterile Statului emana dela natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata.

Art. 34. – Puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentatiunea nationala.

Reprezentatiunea nationala se imparte in doua Adunari:

Senatul si Adunarea deputatilor.

Orice lege cere invoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusa sanctiunii regale decat dupa ce se va fi discutat si votat liber de majoritatea ambelor Adunari.

Art. 35. – Initiativa legilor este data fiecareia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totus orice lege relaliva la veniturile si cheltuelile Statului sau la contingentul armatei trebuie sa fie votata mai intaiu de Adunarea deputatilor.

Art. 36. – Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

Art. 37. – Promulgarea legilor, votate de ambele Adunari, se va face prin ingrijirea ministerului justitiei, care va pastra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se pastreaza de Arhivele Statului.

Ministrul justitiei este si pastratorul marelui Sigiliu al Statului.

In fiecare an ministerul justitiei va publica colectiunea legilor si regulamentelor, in care legile vor fi inserate purtand numarul de ordine dupa data promulgarii.

Art. 38. – Nici o lege, nici un regulament de administratiune generala, judeteana sau comunala nu pot fi indatoritoare decat dupa ce se publica in chipul hotarat de lege.

Art. 39. – Puterea executiva este incredintata Regelui, care o exercita in modul regulat prin Constitutiune.

Art. 40. – Puterea judecatoreasca se exercita de organele ei.

Hotararile lor se pronunta in virtutea legii si se executa in numele Regelui.

Art. 41. – Interesele exclusiv judetene sau comunale se reguleaza de catre consiliile judetene sau comunale dupa principiile asezate prin Constitutiune si prin legi speciale.

 

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea nationala

Art. 42. – Membrii Adunarilor reprezinta natiunea.

Art. 43. – Sedintele Adunarilor sunt publice. Regulamentele lor fixeaza cazurile si modul in cari aceste sedinte pot fi declarate secrete.

Art. 44. – Fiecare din Adunari verifica titlurile membrilor sai si judeca contestatiunile ce se ridic in aceasta privinta.

Nici o alegere nu poale fi invalidala decat cu doua treimi din numarul membrilor prezenti.

Art. 45. – Nimeni nu poate fi totdeodata membru al uneia si al celeilalte Adunari.

Art. 46. – Deputatii si senatorii numiti de puterea executiva intr’o functiune salariata, pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanti ai natiunii.

Aceasta dispozitiune nu se aplica ministrilor si subsecretarilor de Stat. Legea electorala determina incompatibilitatile.

Art. 47. – La inceputul fiecarei legislaturi si a fiecarei sesiuni ordinare, Adunarea deputatilor si Senatul aleg din sanul lor pe presedintele, vice-presedintii si membrii biurourilor, potrivit regulamentelor interioare.

Art. 48. – Orice hotarire se ia cu majoritate absoluta a voturilor, afara de cazurile cand prin Constitutiune, legi sau regulamentele Corpurilor legiuitoare se cere un numar superior de voturi.

In caz de paritate a voturilor, propunerea in deliberare este respinsa. Adunarile tin sedinte cu jumatate plus unul din numarul membrilor inscrisi in apelul nominal.

Art. 49. – Voturile se dau prin ridicare si sedere, prin viu grai sau prin scrutin secret.

Un proiect de lege nu poate fi adoptat decat dupa ce s’a votat articol cu articol.

Art. 50. – Fiecare din Adunari are dreptul de ancheta.

Art. 51. – Adunarile au dreptul de a amenda si de a desparti in mai multe parti articolele si amendamentele propuse.

Art. 52. – Fiecare membru al Adunarilor are dreptul a adresa ministrilor interpelari, la care acestia sunt obligati a raspunde in termenul prevazut de regulament.

Art. 53. – Oricine are dreptul a adresa petitiuni Adunarilor prin mijlocirea biuroului sau a unuia din membrii sai.

Fiecare din Adunari are dreptul de a trimite ministrilor petitiunile ce-i sunt adresate. Ministrii sunt datori a da explicatiuni asupra cuprinderii lor ori de cate ori Adunarea o cere.

Art. 54. – Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunari nu poate fi urmarit sau prigonit pentru opiniunile si voturile emise de dansul in cursul exercitiului mandatului sau.

Art. 55. – Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunari nu poate, in timpul sesiunii, sa fie nici urmarit, nici arestat in materie de represiune, decat cu autorizarea Adunarii din care face parte, afara de cazul de flagrant delict.

Daca a fost arestat preventiv sau urmarit in timpul cand sesiunea era inchisa, urmarirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobarii Adunarii din care face parte, indata dupa deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detentiunea sau urmarirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunari este suspendata in tot timpul sesiunii, daca Adunarea o cere.

Art. 56. – Fiecare Adunare determina, prin regulamentul sau, modul dupa care ea isi exercita atributiunile.

Art. 57. – Fiecare din Adunari delibereaza si ia hotariri separat afara de cazurile anume specificate in Constitutiunea de fata.

Art. 58. – Orice intrunire a unuia din Corpurile legiuitoare in afara de timpul sesiunii celuilalt este nula de drept.

Art. 59. – Fiecare din ambele Adunari are dreptul exclusiv de a exercita propria sa politie prin presedintele ei, care singur, dupa incuviintarea Adunarii, poate da ordin gardei de serviciu.

Art. 60. – Nici o putere armata nu se poate pune la usile sau in jurul uneia sau alteia din Adunari fara invoirea ei.

Art. 61. – Legea electorala stabileste toate conditiunile cerute pentru a fi alegator la Adunarea deputatilor si la Senat, incapacitatile si nedemnitatile precum si procedura electorala.

Art. 62. – Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt alesi pentru patru ani.

Art. 63. – Diurnele deputatilor si senatorilor se stabilesc prin lege.

 

SECTIUNEA I
Despre Adunarea deputatilor

Art. 64 – Adunarea deputatilor se compune din deputati alesi de cetatenii Romani majori, prin vot universal, egal, direct, obligator si secret pe baza reprezentarii minoritatii.

Art. 65. – Alegerea deputatilor se face pe circumscriptii electorale. Circumscriptia electorala nu poate fi mai mare decat un judet.

Legea electorala stabileste numarul deputatilor de ales in fiecare circumscriptie proportional cu populatia.

Art. 66. – Spre a fi eligibil la Adunarea deputatilor se cere:

a) A fi cetatean roman;

b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;

c) A avea varsta de douazeci si cinci ani impliniti;

d) A avea domiciliul in Romania. Legea electorala va determina incapacitatile.

 

SECTIUNEA II
Despre Senat

Art. 67. – Senatul se compune din senatori alesi si din senatori de drept.

Art. 68. – Toti cetatenii Romani dela varsta de 40 ani impliniti aleg, pe circumscriptii electorale cari nu pot fi mai mari decat judetul, prin vot obligator, egal, direct si secret, un numar de senatori.

Numarul senatorilor de ales in fiecare circumscriptie, care nu poate fi mai mare decat un judet, se stabileste de legea electorala, proportional cu populatia.

Art. 69. – Membrii alesi in consiliile judetene si membrii alesi in consiliile comunale urbane si rurale, intruniti intr’un singur colegiu, aleg, prin vot obligator egal, direct si secret, cate un senator de fiecare judet.

Art. 70. – Membrii camerelor de comert, de industrie, de munca si de agricultura, intruniti in colegii separate, aleg din sanul lor cate un senator de fiecare categorie si pentru fiecare circumscriptie electorala. Aceste circumscriptii electorale speciale se fixeaza de legea electorala, numarul lor neputand fi mai mare de sase.

Art. 71. – Fiecare universitate alege, din sanul sau, prin votul profesorilor sai, cate un senator.

Art. 72. – Sunt de drept membri ai Senatului, in virtutea Inaltei lor situatiuni in Stat si Biserica:

a) Mostenitorul Tronului dela varsta de 18 ani impliniti; el insa nu va avea vot deliberativ decat la varsta de 25 ani impliniti;

b) Mitropolitii tarii;

c) Episcopii eparhioti ai Bisericilor ortodoxe romane si greco-catolice, intru cat vor fi alesi conform legilor tarii;

d) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, cate unul de fiecare confesiune, intru cat sunt alesi sau numiti conform legilor tarii si reprezinta un numar de peste 200.000 credinciosi; precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat;

e) Presedintele Academiei Romane. Mandatul acestor senatori inceteaza odata cu calitatea sau demnitatea care le atribue dreptul.

Art. 73. – Devin senatori de drept:

a) Fostii Presedinti de Consiliu, intru cat vor avea o vechime de patru ani ca Presedinti de Consiliu titulari, si fostii Ministri avand o vechime de cel putin sase ani intr’una sau mai multe guvernari;

b) Fostii Presedinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi exercitat aceasta demnitate cel putin in cursul a opt sesiuni ordinare;

c) Fostii Senatori si Deputati alesi in cel putin zece legislaturi independent de durata lor;

d) Fostii Primi-Presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie car au ocupat aceasta functiune sau pe aceea de Presedinte la Casatie cinci ani;

e) Generalii de rezerva si in retragere:

1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate in fata inamicului, ca titulari, cel putin 3 luni.

2. Cari au indeplinit functiunea de Sef al marelui Stat-Major, sau de inspector general de armata (comandant de armata), in timp de pace, cel putin patru ani.

Numarul celor din categoria a doua nu va fi mai mare de patru, luati in ordinea vechimei, la vacante existente;

f) Fostii Presedinti ai Adunarilor Nationale din Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia, cari au declarat Unirea.

Art. 74. – Verificarea indeplinirii conditiunilor senatorilor de drept se face de o comisiune compusa din Presedintii sectiunilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sub presedintia Primului-Presedinte al acestei Inalte Curti.

Constatarea se face din oficiu, la cererea Presedintelui Senatului sau a acelora cari au dreptul.

Presedintele Senatului inscrie senatorii de drept pe baza incheierii Comisiunii. Senatul poate discuta si semnala Comisiunii, spre rectificare, erorile constatate in stabilirea drepturilor.

Art. 75. – Spre a fi eligibil la Senat se cere:

a) A fi cetatean roman;

b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;

c) A avea varsta de 40 ani impliniti;

d) A avea domiciliul in Romania.

Aceste conditiuni, afara de varsta, se cer si senatorilor de drept.

 

SECTIUNEA III
Despre Consiliul legislativ

Art. 76. – Se infiinteaza un Consiliu legislativ, a carui menire este sa ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor, emanand fie dela puterea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicarea legilor.

Consultarea Consiliului legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, afara de cele cari privesc creditele bugetare; daca insa, intr’un termen fixat de lege, Consiliul legislativ nu-si da avizul sau, Adunairile pot proceda la discutarea si aprobarea proiectelor.

O lege speciala va determina organizarea si modul de functionare al Consiliului legislativ.

 

CAPITOLUL II
Despre Rege si Ministri

 

SECTIUNEA I
Despre Rege

Art. 77. – Puterile constitutionale ale Regelui sunt creditare in linie coboritoare directa si legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.

Coboritorii Maiestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului.

Art. 78. – In lipsa de coboritori in linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite in articolul precedent.

Daca nici unul dintre fratii sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi in vieata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa cu Primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa de art. 79.

Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. – La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunari se intrunesc de indata intr’o singura Adunare, chiar fara convocare, si cel mai tarziu pana in opt zile dela intrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala.

Prezenta a trei patrimi din membrii cari compun fiecare din ambele Adunari si majoritatea de doua treimi a membrilor prezenti sunt necesare pentru a se putea procede la aceasta alegere.

La caz cand Adunarea nu se va fi facut in termenul mai sus prescris, atunci in a noua zi, la amiazi, Adunarile intrunite vor pasi la alegere oricare ar fi numarul membrilor prezenti si cu majoritatea absoluta a voturilor.

Daca Adunarile s’ar afla dizolvate in momentul vacantei Tronului, se va urma dupa modul prescris la articolul urmator.

In timpul vacantei Tronului, Adunarile intrunite vor numi o locotenenta regala, compusa din trei persoane, care va exercita puterile regale pana la suirea Regelui pe Tron.

In toate cazurile mai sus aratate votul va fi secret.

Art. 80. – La moartea Regelui, Adunarile se intrunesc chiar fara convocare cel mai tarziu zece zile dupa declararea mortii.

Daca din intamplare ele au fost dizolvate mai inainte si convocarea lor a fost hotarita in actul de dizolvare pentru o epoca in urma celor zece zile, atunci Adunarile cele vechi se aduna pana la intrunirea acelora cari au a le inlocui.

Art. 81. – Dela data mortii Regelui si pana la depunerea juramantului a succesorului sau la Tron puterile constitutionale ale Regelui sunt exercitate, in numele poporului roman, de ministri, intruniti in consiliu si sub a lor responsabilitate.

Art. 82. – Regele este major la varsta de optsprezece ani impliniti.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai intaiu in sanul Adunarilor intrunite urmatorul juramant: “Jur a pazi Constitutiunea si legile poporului roman, a mentine drepturile lui nationale si integritatea teritoriului”.

Art. 83. – Regele, in vieata fiind, poate numi o Regenta, compusa din trei persoane, care, dupa moartea Regelui, sa exercite puterile regale in timpul minoritatii succesorului Tronului. Aceasta numire se va face cu primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Regenta va exercita totdeodata si tutela succesorului Tronului in timpul minoritatii lui.

Daca, la moartea Regelui, Regenta nu s’ar gasi numita si succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunari intrunite vor numi o Regenta, procedand dupa formele prescrise la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Membrii Regentei nu intra in functiune decat dupa ce vor fi depus solemn inaintea ambelor Adunari intrunite juramantul prescris prin art. 82 din Constitutiunea de fata.

Art. 84. – Daca Regele se afla in imposibilitate de a domni, ministrii, dupa ce au constatat legalmente aceasta imposibilitate, convoaca indata Adunarile.

Acestea aleg Regenta, care va forma si tutela.

Art. 85. – Nici o modificare nu se poate face Constitutiunii in timpul Regentei.

Art. 86. – Regele nu va putea fi totdeodata si Seful unui alt Stat fara consimtimantul Adunarilor.

Nici una din Adunari nu poate delibera asupra acestui obiect daca nu vor fi prezenti cel putin doua treimi din membrii cari le compun, si hotarirea nu se poate lua decat cu doua treimi din voturile membrilor de fata.

Art. 87. – Persoana Regelui este inviolabila. Ministrii lui sunt raspunzatori.

Nici un act al Regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act.

Art. 88. – Regele numeste si revoaca pe ministrii sai.

El sanctioneaza si promulga legile.

El poate refuza sanctiunea sa.

El are dreptul de amnistie in materie politica.

Are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor.

El nu poate suspenda cursul urmaririi sau al judecatii, nici a interveni prin nici un mod in administratia justitiei.

El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fara sa poata vreodata modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul puterii armate.

El confera gradele militare in conformitate cu legea.

El va conferi decoratiunile romane conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.

El incheie cu Statele straine conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si alte asemenea; insa pentru ca aceste acte sa aiba autoritate indatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.

Art. 89. – Legea fixeaza lista civila pentru durata fiecareia Domnii.

Art. 90. – La 15 Octomvrie a fiecarui an, Adunarea deputatilor si Senatul se intrunesc fara convocare, daca Regele nu le-a convocat mai inainte.

Durata fiecarei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunarile fac raspunsurile lor.

Regele pronunta inchiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca in sesiune extraordinara Adunarile.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunari deodata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sa contina convocarea alegatorilor pana in doua luni de zile si a Adunarilor pana in trei luni.

Regele poate amana Adunarile; oricum, amanarea nu poate depasi termenul de o luna, nici a fi reinoita in aceeas sesiune fara consimtimantul Adunarilor.

Art. 91. – Regele nu are alte puteri decat acele date lui prin Constitutiune.

 

CAPITOLUL III
Despre ministri

Art. 92. – Guvernul exercita puterea executiva in numele Regelui, in modul stabilit prin Constitutiune.

Art. 93. – Ministrii intruniti alcatuesc Consiliul de Ministri, care este prezidat, cu titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri, de acela care a fost insarcinat de Rege cu formarea guvernului.

Departamentele ministeriale si subsecretariatele de Stat nu se pot infiinta si desfiinta decat prin lege.

Art. 94. – Nu poate fi ministru decat cel care este roman sau cel care a dobandit naturalizarea.

Art. 95. – Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.

Art. 96. – Daca ministrii nu ar fi membri ai Adunarilor, ei pot lua parte la desbaterea legilor, fara a avea insa si dreptul de a vota.

La desbaterile Adunarilor prezenta cel putin a unui ministru e necesara.

Adunarile pot exige prezenta ministrilor la deliberatiunile lor.

Art. 97. – In nici un caz ordinul verbal sau in scris al Regelui nu poate apara pe ministru de raspundere. Art. 98. – Fiecare din ambele Adunari, precum si Regele au dreptul de a cere urmarirea ministrilor si a-i trimite inaintea Inaltei Curti de casatie si justitie, care singura, in sectiuni unite, este in drept a-i judeca, afara de cele ce se vor statornici prin legi in ceeace priveste exercitiul partii vatamate si inceeace priveste crimele si delictele comise de ministri afara de exercitul functiunii lor.

Punerea sub urmarire a ministrilor de catre Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decat prin majoritate de doua treimi a membrilor de fata.

Instructiunea se va face de o comisiune a inaltei Curti de casatie, compusa din cinci membri trasi la sorti in sectiuni-unite. Aceasta comisiune are si puterea de a califica faptele si de a decide sau nu urmarirea.

Acuzarea, inaintea inaltei Curti de casatie si justitie, se va sustine prin ministerul public.

Legea responsabilitatii ministeriale determina cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile ministrilor.

Art. 99. – Orice parte vatamata de un decret sau o dispozitiune semnata sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiunii sau al unei legi, poate cere Statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat.

Fie in cursul judecatii, fie dupa pronuntarea hotaririi, ministrul poate fi chemat, dupa cererea Statului, in urma votului unuia din Corpurile legiuitoare, inaintea instantelor ordinare, la raspundere civila pentru dauna pretinsa sau suferita de Stat.

Actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia Ministrului, in scris.

Art. 100. – Se vor putea infiinta Subsecretariate de Stat.

Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor legiuitoare sub responsabilitatea ministrilor.

CAPITOLUL IV
Despre puterea judecatoreasca

Art. 101. – Nici o jurisdictiune nu se poate infiinta decat numai in puterea unei anume legi.

Comisiuni si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvant in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane.

Art. 102. – Pentru intregul Stat roman este o singura Curte de casatie si justitie.

Art. 103. – Numai Curtea de casatie in sectiuni-unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.

Curtea de casatie se va rosti ca si in trecut asupra conflictelor de atributiuni.

Dreptul de recurs in casare este de ordin constitutional.

Art. 104. – Judecatorii sunt inamovibili in conditiunile speciale pe cari legea le va fixa.

Art. 105. – Juriul este statornicit in toate materiile criminale si pentru delictele politice si de presa, afara de cazurile statornicite prin Constitutiunea de fata.

Actiunea pentru daune-interese rezultand din fapte si delicte de presa nu se poate intenta decat inaintea aceleeas jurisdictiuni de competinta careia este delictul.

Art. 106. – Justitia militara se organizeaza prin osebita lege.

Art. 107. – Autoritati speciale de orice fel, cu atributiuni de contencios administrativ, nu se pot infiinta.

Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale.

Cel vatamat in drepturile sale, fie printr’un act administrativ de autoritate, fie printr’un act de gestiune facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, fie prin rea vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau.

Organele puterii judiciare judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pot pronunta daune civile pana la data restabilirii dreptului vatamat, avand si caderea de a judeca si cererea de despagubire, fie contra autoritatii administrative chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat.

Puterea judecatoreasca nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum si acele de comandament cu caracter militar.

 

CAPITOLUL V
Despre institutiunile judetene si comunale

Art. 108. – Institutiunile judetene si comunale sunt regulate de legi.

Aceste legi vor avea de baza descentralizarea administrativa.

Membrii consiliilor judetene si consiliilor comunale sunt alesi de catre cetatenii romani prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu si cu reprezentarea minoritatii, dupa formele prevazute de lege. La acestia se vor putea adauga prin lege si membri de drept si membri cooptati. Intre membrii cooptati pot fi si femei majore.

 

TITLUL IV
DESPRE FINANTE

Art. 109. – Nici un impozit de orice natura nu se poate stabili si percepe decat pe baza unei legi.

Art. 110. – Prin lege se pot crea impozite numai in folosul Statului, judetelor, comunelor si institutiunilor publice cari indeplinesc servicii de Stat.

Art. 111. – Orice sarcina sau impozit judetean sau comunal nu se poate aseza decat cu invoirea consiliilor judetene sau comunale in limitele stabilite de lege.

Art. 112. – Nu se pot statornici privilegiuri in materii de impozite.

Nici o exceptiune sau micsorare de impozit nu se poate statornici decat prin o lege.

Monopoluri nu se pot constitui decat numai prin lege si exclusiv in folosul Statului, judetelor si comunelor.

Art. 113. – Nici un fond pentru pensiuni sau gratificatiuni in sarcina tezaurului public nu se poate acorda decat in virtutea unei legi.

Art. 114. – In frecare an Adunarea deputatilor incheie socotelile si voteaza bugetul.

Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiesc trecute in buget si in socoteli.

Daca bugetul nu se voteaza in timp util, puterea executiva va indestula serviciile publice dupa bugetul anului precedent, fara a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Art. 115. – Controlul preventiv si cel de gestiune a tuturor veniturilor si cheltuelilor Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune in fiecare an Adunarii deputatilor raportul general rezumand conturile de gestiune al bugetului trecut, semnaland totdeodata neregulile savarsite de ministri in aplicarea bugetului.

Regularea definitiva a socotelilor trebuie sa fie prezentata Adunarii deputatilor cel mai tarziu in termen de doi ani dela incheierea fiecarui exercitiu.

Art. 116. – Pentru toata Romania este o singura Curte de conturi.

Art. 117. – Toate fondurile provenite din Case speciale, si de cari guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie sa fie cuprinse in bugetul general al veniturilor Statului.

Art. 118. – Legile financiare se publica in Monitorul Oficial ca si celelalte legi si regulamente de administratiune publica.

 

TITLUL V
DESPRE PUTEREA ARMATA

Art. 119. – Tot Romanul, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale.

Puterea armata se compune din: armata activa cu cadrele ei permanente, rezerva ei si militiile.

Art. 120. – Gradele, decoratiunile si pensiunile militarilor nu se pot lua decat numai in virtutea unei sentinte judecatoresti si in cazurile determinate de legi.

Art. 121. – Contingentul armatei se voteaza pentru fiecare an de ambele Corpuri legiuitoare.

Art. 122. – Se va infiinta un Consiliu superior al apararii tarii, care va ingriji, in mod permanent, de masurile necesare pentru organizarea apararii nationale.

Art. 123. – Nici o trupa armata straina nu poate fi admisa in serviciul Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul Romaniei decat in puterea unei anume legi.

 

TITLUL VI
DISPOZITIUNI GENERALE

Art. 124. – Culorile drapelului Romaniei sunt: Albastru, Galben si Rosu, asezate vertical.

Art. 125. – Resedinta guvernului este in Capitala tarii.

Art. 126. – Limba romaneasca este limba oficiala a Statului roman.

Art. 127. – Nici un juramant nu se poate impune cuiva decat in puterea unei legi, care hotaraste si formula lui.

Art. 128. – Constitutiunea de fata nu poate fi suspendata nici in total, nici in parte. In caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de asediu generala sau partiala.

 

TITLUL VII
DESPRE REVIZUIREA CONSTITUTIUNII

Art. 129. – Constitutiunea poate fi revizuita in total sau in parte din initiativa Regelui sau oricareia din Adunarile legiuitoare.

In urma acestei initiative ambele Adunari, intrunite separat, se vor rosti cu majoritate absoluta, daca este locul ca dispozitiunile constitutionale sa fie revizuite.

Indata ce necesitatea revizuirii a fost admisa, ambele Corpuri legiuitoare aleg din sanul lor o comisiune mixta, care va propune textele din Constitutiune ce urmeaza a fi supuse revizuirii.

Dupa ce raportul acestei comisiuni va fi citit in fiecare Adunare, de doua ori in interval de cincisprezece zile, ambele Adunari intrunite la un loc, sub presedintia celui mai in varsta dintre Presedinti, in prezenta a cel putin doua treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de doua treimi, stabilesc in mod definitiv cari anume articole vor fi supuse revizuirii.

In urma acestui vot Adunarile sunt de drept dizolvate si se va convoca corpul electoral in termenul prescris de Constitutiune.

Art. 130. – Adunarile cele noui proced in acord cu Regele la modificarea punctelor supuse revizuirii.

In acest caz Adunarile nu pot delibera daca cel putin doua treimi a membrilor din cari se compun nu sunt prezenti si nici o schimbare nu se poate adopta daca nu va intruni cel putin doua treimi ale voturilor.

Adunarile alese pentru revizuirea Constitutiunii au o durata constitutionala obisnuita si, in afara de modificarea Constitutiunii, ele functioneaza si ca Adunari legiuitoare ordinare.

Daca Adunarile de revizuire nu-si pot indeplini misiunea, nouile Adunari vor avea acelas caracter.

 

TITLUL VIII
DISPOZITIUNI TRANSITORII SI SUPLIMENTARE

Art. 131. – Sunt si raman cu caracter constitutional dispozitiunile din legile agrare privitoare la pamanturile cultivabile, padurile si baltile expropriabile in total sau in parte, la starea lor juridica, la subsol, la pretuire, la modul de plata, etc., asa precum sunt formulate in articolele de mai jos ale fiecareia din legile agrare si cari articole, in intregul lor, fac parte integranta din prezenta Constitutiune si ca atare nu se pot modifica decat cu formele prevazute pentru revizuirea Constitutiunii, si anume:

a) Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (doi), 3 (trei) alin. I, art. 4 (patru), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 21 (douazeci si unu), 23 (douazeci si trei), 32 (treizeci si doi), 36 (treizeci si sase) si 69 (sasezeci si noua) din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921;

b) Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 16 (sasesprezece), 45 (patruzeci si cinci), 46 (patruzeci si sase), 47 (patruzeci si sapte), 48 (patruzeci si opt), 49 (patruzeci si noua), 50 (cincizeci) si 53 (cincizeci si trei) din legea pentru reforma agrara din Basarabia din 13 Martie 1920;

c) Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 22 (douazeci si doi), 24 (douazeci si patru), 32 (treizeci si doi), 50 (cincizeci) si 85 (optzeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures din 30 Iulie 1921;

d) Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin. I, art. 6 (sase), 7 (sapte), 9 (noua), 10 (zece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 29 (douazeci si noua), 31 (treizeci si unu) si 55 (cincizeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921.

Art. 132. – In scop de a se satisface trebuintele normale de lemne de foc si de constructie ale populatiei rurale din vechiul Regat, Basarabia si Bucovina, Statul e dator ca din padurile sale din campie, deal sau munte sa destine suprafetele necesare in acest scop.

In vechiul Regat si in Bucovina, acolo unde Statul nu ar avea paduri, intr’o raza de douazeci kilometri de centrul comunei, pentru satisfacerea trebuintelor mai sus aratate, el prin derogare dela art. 7 lit. c si art. 8 lit. a, b si c din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea din 17 Iulie 1921 si dela art. 5, punctul a, alin. IV si dela art. 6 si 7 din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921, va putea expropria din padurile persoanelor juridice fie publice, fie private, cari s’ar afla in aceasta raza si numai in lipsa acestora, va expropria proportional din padurile tuturor proprietarilor particulari, aflate in aceasta raza, insa numai in limita acestor trebuinte si in toate cazurile cu respectul unei suprafete intangibile de una suta hectare de fiecare proprietate.

Nu sunt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, padurile replantate sau in curs de replantare.

Contractele de vanzare spre exploatare a padurilor expropriabile cari vor fi in vigoare in momentul exproprierii, se vor respecta.

Padurile astfel expropriate raman in proprietatea Statului si se vor administra si exploata de dansul spre a satisface potrivit legii si in prima linie nevoile de mai sus.

Exproprierea acestor paduri se va face cu dreapta si prealabila despagubire fixata de justitie.

Modul de expropriere va fi regulat prin lege speciala.

Art. 133. – Se ratifica decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, publicat in Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetatenesti; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, si No. 3.464 din 12 August 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la incetatenirea evreilor cari locuiau in vechiul Regat.

Deasemenea se ratifica si toate decretele-legi de incetatenire individuala, cari s’au facut inaintea decretelor specificate mai sus.

Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu’si vor fi regulat incetatenirea in termenul prevazut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face declaratiunile de incetatenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, in termen de trei luni dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 134. – Pana la facerea unei legi de organizarea Consiliului legislativ prevazut in aceasta Constitutiune, prezentarea proiectelor de legi inaintea Corpurilor legiuitoare va continua sa se faca in conformitate cu legile si regulamentele azi in vigoare.

Art. 135. – Pana la promulgarea legii speciale bazata pe principiile din prezenta Constitutiune, legile relative la organizarea si judecarea contenciosului administrativ raman in vigoare.

Art. 136. – O lege speciala va fixa lista civila a Intaiului Rege al Romaniei intregite.

Art. 137. – Se vor revizui toate codicile si legile existente in diferitele parti ale Statului roman spre a se pune in armonie cu Constitutiunea de fata si asigura unitatea legislativa.

Pana atunci ele raman in vigoare.

Din ziua promulgarii Constitutiunii, sunt insa desfiintate acele dispozitiuni din legi, decrete, regulamente si orice alte acte contrarii celor inscrise in prezenta Constitutiune.

Art. 138. – Actualele Adunari nationale dupa promulgarea prezentei Constitutiuni pot functiona pana la expirarea mandatului lor legal.

In acest timp ele vor trebui sa faca, pe baza principiilor din aceasta Constitutiune, legea electorala.

Pana la facerea acestei legi, decretele-legi electorale raman in vigoare.

 

cititi despre Constituția României din 1923 si pe en.wikipedia.org

Constituția României

foto preluat de pe www.rri.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcdep.ro

 

Constituţia României

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.

 

Structură

Constituția din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

- Titlul I – Principii generale

- Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale

- Titlul III – Autoritățile publice

- Titlul IV – Economia și finanțele publice

- Titlul V – Curtea Constituțională

- Titlul VI – Integrarea euroatlantică

- Titlul VII – Revizuirea Constituției

- Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii

 

Istorie

În 1822 s-a elaborat, în inițiativa unui grup de boieri progresiști, un proiect de constituție, numit Constituția cărvunarilor, precum și în elaborarea, în timpul ocupației rusești (1828-1834), a unui cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor – Regulamentul Organic.

Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție a României. Dupa extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În 1938, dupa instaurarea dicaturii regale de regele Carol al II-lea, a fost creată o noua constitutie care susțina acest act. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă Constituție a fost adoptată în 1991.

 

Revizuirea Constituției

Potrivit articolului 150 din Constituție:

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Implicarea populației în initiativa de revizuire a constituției are drept scop asigurarea legitimității acestui demers. Astfel corpul electoral are un rol hotărâtor în inițierea acestei proceduri.După intrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate în ceea ce privește initiativa de revizuire a constituției. Potrivit articolului 146 litera a din Constituție: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției. Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cerea de revizuire. În acest caz Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii.

Hotărârea Curtii Constitutionale are un rol decisiv în acest demers. Aceasta se va pronunța în termen de 10 zile de la sesizare asupra propunerii de revizuire și în termen de 60 de zile în cazul în care este vorba de o initiațivă a poporului. Curtea Constituțională poate da un aviz pozitiv, caz în care procedura de legiferare va începe în Camera Parlamentului sesizată, sau poate da un aviz negativ, ceea ce înseamnă că procedura de revizuire este neconstituțională, caz în care întreaga procedură este oprită, demersul începând de la zero. Hotărârea Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial așa cum este prevăzut și în articolul 147 din Constituție.

 

Procedura de revizuire a Constituției

Conform articolului 151 din Constituție:

(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel putin trei pătrimi din numarul deputaților și senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.

Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două camere parlamentare. În urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare cameră separat) acestea pot ajunge la un acord pozitiv. Acest lucru înseamnă că ambele camere au adoptat revizurea în aceeași formă. Numărul senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru revizuirea constituției este de 2/3 (din numărul senatorilor și deputaților din fiecare cameră).

Dacă a fost întrunit acest număr, procedura de revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin referendum. De asemenea poate fi vorba și despre un acord negativ, adică cele două camere resping propunerea de revizuire. În cazul unui dezacord, când una dintre camere acceptă propunerea de revizuire și alta o respinge sau când se dorește revizuirea în formule diferite.

În acest caz se poate constitui o comisie de mediere. Aceasta comisie este formată atât din senatori cât și din deputați care au drept scop ajungerea la un numitor comun, adică aprobarea procedurii cu o majoritate de 2/3. În cazul în care această comisie nu poate ajunge la un consens se va organiza o sedință comună, iar în cazul în care numărul de voturi al senatorilor și al deputaților întrunește majoritatea de 2/3, propunerea va fi înaintată spre vot cetățenilor, prin organizarea unui referendum.

În cazul în care nici această măsură nu este eficientă, propunerea de revizuire a constituției va fi suspendată. Ultimul pas îl reprezintă referendumul, acesta trebuie organizat în maxim 30 de zile, dacă această condiție nu va fi întrunită, decizia camerelor nu va fi validată, iar întregul proces va fi anulat.

Referendumul pentru revizuirea constituției este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale. Referendumul va valida propunerea de revizuire numai dacă jumatate plus unu din numărul participanților vor vota „DA”. Rezultatul referendumului va fi validat de Curtea Constituțională, care va prezenta Parlamentului un raport în ceea ce privește respectarea normelor în cazul organizării și desfășurării referendumului. Legea de revizuire a constituției va intra în vigoare în momentul în care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

 

Limitele revizuirii constituției

Articolul 152 din Constituție precizează că:

(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război.

Aceste limite ale revizuirii se referă atât la limite materiale cât și la limite formale. Limitele revizuirii au drept scop evitarea anumitor abuzuri sau anumitor decizii care încalcă grav integritatea teritorială și națională a României. Se poate vorbi de asemenea de limite exprese și limite tacite. Limitele exprese sunt cele prevăzute în constituție. Limitele tacite nu sunt prevazute în textul constituției, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia.

 

Referendumul din 18-19 octombrie 2003

Proiectul de revizuire a constituției adoptat în parlament a fost supus unui referendum pe 18 și 19 octombrie 2003. Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Totuși, procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită, însă. Noua constituție a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:

- Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii).

- Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție.

- Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

- Mandatul președintelui este de 5 ani.

- Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.

- Imunitatea parlamentară este limitată.

- După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local (dacă sunt rezidenți ai localității respective).

- Intrarea în Uniunea Europeană și OTAN (NATO) nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament.

 

Ziua Constituţiei României

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte la 8 decembrie. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Constituţia României - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Constituţia României – foto preluat de pe www.agerpres.ro

 

Constituția României

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala
 

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comuneARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie
CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară
ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului
 

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - ParlamentulSECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionareARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor
SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară
SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ
CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi
CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului
CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă
CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitateARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul
CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreştiARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor
SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor
SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii
 

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social
 

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale
 

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
 

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii
 

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei
 

Constituția României din 1938

Regele Carol al II-lea al României semnând Constituția României din 1938 (27 February 1938)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: www.istoria.md;  ro.wikipedia.org

 

Constituția României din 1938 (Constituţia lui Carol al II-lea)

Noua Constituție a României a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr.1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Miron Cristea, și de 15 membri secretari de stat. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938).

La plebiscitul asupra modificării Constituției (24 februarie 1938) erau obligați să participe toți alegătorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților. Fiecare alegator și-a exprimat opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută înaintea biroului de votare.

Înalta Comisie pentru cercetarea votului dat de Poporul Român asupra modificării Constituției a fost instituită prin Decretul Majestății Sale Carol al II-lea al României, nr.902 din 20 Februarie 1938. În urma lucrului comisiei, adunate la Ministerul Justiței în zilele de 25 și 26 februarie 1938, la cercetarea listelor de votare, s-a constatat că s-au prezentat la plebiscit 4 303 064 de votanți, dintre care au votat pentru Constituție 4 297 581 (patru milioane doua sute nouazeci si sapte mii cinci sute optzeci si unu) de votanți, împotrivă votînd 5 483 (cinci mii patru sute optzeci si trei).

Constituția din 1938 legiferează instaurarea dictaturii regale și sfîrșitul regimului parlamentar. Constituția (Constituțiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Aceasta încearcă să limiteze individualismul și să dea întîietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist.

În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartîndu-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866. Constituția de la 1938 critică regimul de partide și concentrează puterile politice în mîna regelui, care dobîndește prerogative deosebit de mari.

Constituția din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

 

Contextul

După moartea regelui Ferdinand, sub domnia căruia fusese promulgată Constituția democratică din 1923, noul monarh a devenit Regele Mihai, minor la acea vreme. Astfel, funcția de șef al statului era îndeplinită în numele său de o regență, care nu a reușit să se ridice la înălțimea pe care o impuneau problemele vieții politice românești. În aceste condiții, prințul Carol s-a întors ilegal din străinătate, îndepărtându-și fiul de pe tron și preluând funcția de suveran.

Domnia lui Carol al II-lea a fost de rău augur pentru sistemul democratic, partidele politice fiind compromise treptat de noul rege, care susținând facțiuni minoritare din cadrul partidelor a condus la slăbirea acestora. În prima parte a anului 1938 a profitat de ocazie pentru a da lovitura de stat care a inaugurat așa-zisa “dictatură regală”. L-a demis pe prim-ministrul Octavian Goga, numind pe 10/11 februarie un guvern condus de patriarhul Miron Cristea.

Politicianul Constantin Argetoianu, un apropiat al Regelui Carol, scria în memoriile sale despre ziua de 10 februarie 1938:

Urdăreanu a început prin a-mi explica că Regele îl trimisese la mine fiindcă nu putea convoca „șefii de partide” pentru a-i consulta asupra răsturnării regimului de partide, dar că ținea să mă pună la curent cu hotărârile Majestății Sale.

Dealtminteri, Majestatea Sa n-a avut această delicată atenție — spunea dl. Mare Șambelan — decât pentru mine și pentru dl Iorga (Neculai). M-am arătat foarte măgulit și am ascultat mai departe. Urdăreanu mi-a expus atunci tot planul Regelui:

suspendarea și revizuirea Constituției (prin decret), suprimarea tuturor alegerilor, și chiar înainte de promulgarea noii Constituții — suspendarea inamovibilității magistraturii, a statutului funcționarilor, a activității partidelor și „punerea la punct” a presei. Măsuri energice pentru depolitizarea administrației și pentru moralizarea vieții publice vor fi luate imediat ca să se taie iarba sub picioare curentului ce împinge lumea spre Garda de Fier.

Textul noii constituții a fost aprobat de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938. Pe 24 februarie a fost supus unui plebiscit: la vot s-au prezentat un număr de 4.303.064 de cetățeni, din care 4.297.221 au votat pentru și 5.843 (0,13%) s-au opus. Astfel noua constituție a fost promulgată la 27 februarie 1938.

Constituția României din 1938 (Constituţia lui Carol al II-lea) - foto preluat de pe stiri.tvr.ro

Constituția României din 1938 (Constituţia lui Carol al II-lea) – foto preluat de pe stiri.tvr.ro

Fiindcă Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923.

Din punct de vedere juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut semnătura Regelui pe actul de abdicare.

În aceeași seară, printr-o ședință a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, parte din aleși nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare.

A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948, si adoptată de Marea Adunare Natională cu 401 voturi pentru din 401, amendata ulterior la 27 septembrie 1952.

 

cititi despre Constituția României din 1938 si pe en.wikipedia.org

Constituția României din 1938

Constituția din 1965

Stema Republicii Socialiste România (21 august 1965 – 22 decembrie 1989)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Constituția din 1965 a fost una dintre constituțiile României, fiind adoptată la 21 august 1965. În cadrul acesteia, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România este, în continuare, Marea Adunare Națională, unicul organ legiuitor. Prin legea nr.1 din 1974, care modifica constituția, a fost instituită funcția de președinte al R.S.R. Atribuțiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat al României au revenit șefului statului. Constituția a fost modificată masiv în urma Revoluției din 1989 și a ieșit din vigoare în mod complet în anul 1991.

 

Premisele adoptării Constituției din 1965

- Procesul de destalinizare

- Venirea la conducerea partidului unic a lui Nicolae Ceaușescu

- Schimbarea denumirii titulaturii țării în Republica Socialistă România.

 

Caracteristicile Constituției din 1965

- Prevede că forța conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român și că scopul tuturor oamenilor muncii este construirea societății socialiste.

- Guvernul își păstra numele de Consiliu de miniștri – organ suprem al administrației statului

- Tribunalele și procuratura rămâneau subordonate Partidului Comunist

- consfințea caracterul socialist și cooperatist al proprietății și al economiei

- Statul era proprietarul bogățiilor de orice natură ale subsolului, minelor, terenurilor, apelor, pădurilor, izvoarelor, fabricilor și uzinelor, intreprinderilor agricole și stațiunilor pentru mecanizare agricolă, a căilor de comunicație și mijloacelor de transport, al telecomunicațiilor și al fondului de clădiri și locuințe, al bazei instituțiilor social-culturale de stat

- reorganizarea teritorială și revenirea la județe, ca forme de administrație locală în loc de raioanele și regiunile de inspirație sovietică

- se introduce calitatea de munincipii pentru orașele mari

- a fost înființată funcția de președinte, la 28 martie 1974.

Ștefan Voitec înmânându-i lui Nicolae Ceaușescu sceptrul prezidențial în 1974 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan Voitec înmânându-i lui Nicolae Ceaușescu sceptrul prezidențial în 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prerogativele președintelui

- Prezida Consiliul de Stat

- Reprezenta puterea de stat în relațiile interne și internaționale

- Era comandantul suprem al armatei și președintele Consiliului Apărării RSR

- prezida ședințele Consiliului de Miniștri

- stabilea măsurile de mare importanță ce priveau interesele țării, care urmau să fie supuse de către Marea Adunare Națională, spre consultarea poporului prin referendum

- numea și revoca la propunerea premierului, viceprim-miniștri, miniștri și președinții altor organe centrale ale administrației

- numea și revoca președinții și membrii Tribunalului Suprem

- conferea decorații

- încheia tratate internaționale

- stabilea rangurile misiunilor diplomatice

- proclama starea de război și de urgență

- emitea decrete prezidențiale și decizii.

 

CONSTITUŢIA
Republicii Socialiste România din 1965

Textul actului republicat în B.Of. nr. 65/29 oct. 1986

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Constituția României din 1866

Deschiderea primului parlament al României, 24 ianuarie 1862

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Constituția din 1866 este actul juridic și politic fundamental al României adoptat după Unirea Principatelor Române.

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Premisele adoptării Constituției din 1866

După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.

Astfel, s-a perfectat aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al cancelarului Bismarck pentru plecarea către România. Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza conflictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit pe parcursul călătoriei sale de Ion C. Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativa, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.

Intrarea lui Carol în București (10 mai 1866) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intrarea lui Carol în București (10 mai 1866) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constituția României din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor – Art. 82) și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).

Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constituția României din 1866 a fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.

Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.

 

Caracteristicile Constituției din 1866

- este prima constituție internă românească

- a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri

- a fost elaborată după modelul Constituției Belgiene din 1831

- este un act de factură liberală

- proclama suveranitatea națională

- guvernarea era reprezentativă și responsabilă

- se instituia principiul separării puterilor în stat

- monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat și era ereditară

- stabilea libertăți și drepturi cetățenești

- includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar

- este prima realizare a lui Carol I

- a fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa

- cuprinde 8 titluri și mai multe articole

- instituțiile centrale ale statului erau:

- Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți în religia ortodoxă

- Guvernul reprezinta puterea executivă și era condus de primul ministru; împarte puterea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea      proiectelor legii Parlamentului și punerea în practică a legilor votate de Parlament

- Parlamentul reprezinta puterea legislativă și era format din Senat și Camera Deputaților structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza in 1864 prin “Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris”

 

Modificări aduse Constituției din 1866

- 1878: modificarea Art. 7 ce condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine

- 1884: numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputatilor si de la 3 la 2 pentru Senat, astfel lărgindu-se dreptul de vot insa nu semnificativ

- 1917: se renunță la articolul ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, se modifică art. 57 și 67 pentru a se putea realiza reforma electorală (1918) și agrară (1918-1921) ce prevedea împroprietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917

 

Fragmente din Constituția din 1866, ilustrând noua organizare a României

Titlul 1

DESPRE TERITORIUL ROMÂNIEI

- Art. 1. Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de România.

- Art. 2. Teritoriul României este inalienabil. Limitele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât in virtutea unei legi [...]

 

Principiul separării puterilor în stat

Puterea executivă (domn și guvern)

Prerogativele Domnului:

- numește și revocă miniștrii

- are drept de grațiere și de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniștrilor

- numește și confirmă în toate funcțiile publice

- are drept de a bate monedă

- este liderul suprem al armatei

- are dreptul de a dizolva Parlamentul

- dispune de dreptul de veto

- acordă distincții și decorații

- are dreptul la judecata

 

Puterea legislativă (Adunarea Deputaților și Senatul)

Parlamentul:

- cu o structura bicamerala:senatori si adunarea deputatilor

- are drept de interpelare a miniștrilor ( de a cere socoteală în privința anumitor decizii, etc.)

- are drept de inițiativă și sancțiune (aprobare) a legilor

- Adunarea Deputaților discută și votează bugetul de stat

 

Domnitorul:

- sancționează și promulgă legile

- are drept de vot absolut

 

Puterea judecătorească

Este exercitată prin Curți de judecată , Tribunale si prin instanta suprema:Inalta Curte de Justitie si Casatie.

- hotărârile și sentințele lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele domnului.

 

Drepturi și libertăți cetățenești prevăzute în Constituția din 1866

- libertatea conștiinței

- libertatea învățământului

- libertatea presei

- libertatea întrunirilor și asocierilor

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Textul Constituției din 1866

(Alexandru Cristian Surcel) Câteva adevăruri despre Comitetul Politic Naţional al USR

Uniunea Salvați România (USR)

foto: facebook.com
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

18 iunie 2017

 

Aşadar ieri, sâmbătă, 17 iunie a.c., a avut loc Comitetul Politic Naţional (CPN) al Uniunii Salvaţi România (USR), cu mai multe puncte pe ordinea de zi, iar de aseară zboară pe cerul internetului tot felul de postări, aşa că încerc să vin şi eu cu câteva clarificări:

1. USR a devenit primul partid din istoria României care a asumat ca obiectiv politic promovarea legislaţiei privind parteneriatul civil ca instituţie pusă la dispoziţia cuplurilor de orice fel (desigur, monogame, cu ambii parteneri din specia umană şi în viaţă, majore şi vaccinate)- cazul proiectului depus de Remus Cernea în legislatura 2012-2016 a fost acţiunea individuală a unui deputat, nu o asumare de partid. Mai mult, această asumare s-a făcut cu o majoritate covârşitoare de şaptezeci şi şase de voturi pentru, unul împotrivă şi şapte abţineri. Poate că ar fi fost două voturi împotrivă, dacă Clotilde Armand nu ar fi trebuit să iasă pentru a-şi muta maşina.

2. Parteneriatul civil ca instituţie juridică este un contract între două persoane care trăiesc în cuplu şi întreţin relaţii intime pentru a reglementa problema coabitaţiei şi a drepturilor locative, regimul bunurilor comune, mandatul reciproc, inclusiv vocaţia de ocrotitor legal/aparţinător dacă unul din cei doi devine incapabil, se îmbolnăveşte sau moare, clauza testamentară (aşadar dreptul reciproc de moştenire), sprijinul pentru obţinerea cetăţeniei (dacă e cazul) etc. Se soluţionează pe această cale cam toate problemele juridice pe care le soluţionează şi instituţia căsătoriei. Ca formă, contractul de parteneriat civil va fi cel mai probabil un act autentic (semnat în faţa notarului), dar nu e imposibilă acceptarea şi a înscrisului sub semnătură privată atestat de avocat sau înregistrat la fisc (în fine, asta e o chestiune de stabilit prin lege).

3. Asumând promovarea parteneriatului civil, USR ia faţa Partidului Social Democrat (PSD), despre care au început să apară informaţii că intenţionează să vină cu o lege a parteneriatului civil, căci după protocolul semnat cu Coaliţia Pentru Familie (CPF) şi sprijinirea demersului acesteia de modificare a articolului 48 din Constituţie din “Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre soţi” în “Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”, PSD va avea nevoie să-şi repare relaţia cu grupul Socialists&Democrats (S&D) din Parlamentul European şi cu Partidul Socialiştilor Europeni (PES), de care aparţine, pentru că acestea sunt de orientate progresistă în materia drepturilor civile.

4. Articolul 48 din Constituţie, în oricare dintre formulările de mai sus, NU blochează introducerea instituţiei parteneriatului civil pentru că aceasta este o altă instituţie decât căsătoria şi reglementează chestiuni adiacente dreptului fundamental la viaţă intimă şi nu familia. Este ceea ce le-a scăpat celor mai radicali dintre adepţii CPF, să le fie de bine.

5. Pe de altă parte, CPN al USR a votat că USR nu se poziţionează ca partid vizavi de proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, iniţiat în urma strângerii a 3 milioane de semnături de către CPF. S-a răsturnat astfel decizia luată de BN al USR la 31 mai cu unsprezece voturi la zece. În CPN majoritatea de voturi a fost una mult mai clară (cincizeci şi şase împotriva poziţionării, treizeci şi trei pentru poziţionare, patru abţineri). Motiv de mare supărare în două tabere distincte, dar conjunctural aliate: gruparea aşa-numită a “tehnocraţilor”, a cărei acţiune de mai multe luni a fost pentru slăbirea poziţiei lui Nicuşor Dan şi, în final, pentru forţarea demisiei acestuia, în vederea preluării puterii din partid, şi facţiunea progresiştilor care de asemenea de mai multe luni se face luntre şi punte ca USR să devină port-drapel al progresismului în România. De aici, şi multitudinea de postări care descriu CPN-ul de ieri ca fiind o catastrofă, acuzaţiile de populism la adresa partidului etc.

6. Cel mai puţin principiale sunt atacurile care vin din afara USR, mai ales din zona ONG, de unde se tot încearcă să i se impună USR o agendă care nu ţine seama nici de criteriul electoral (ONG-urile nu participă la alegeri, deci nu trebuie să-şi pună problema dacă prin acţiunile lor câştigă sau pierd voturi), nici de diversitatea internă a partidului, care impune uneori soluţii care să împace şi capra, şi varza (în timp ce în ONG-uri sunt în general mult mai puţini oameni, deci e mai uşor să se ajungă la un numitor comun). Nu mai zicem că nu e corectă nici încercarea de a scoate castanele din foc cu mâna USR (dacă iese bine, ne lăudăm că noi am determinat USR să facă asta, dacă nu, e problema USR, pentru că noi în mod direct nu am făcut nimic).

7. Decizia BN din 31 mai trebuia oricum invalidată şi din următoarele două perspective: a fost profund nedemocratică, de fapt s-a încercat impunerea ei prin acelaşi mecanism retoric prin care guvernul PSD+ALDE a încercat să impună OUG 13 (am câştigat alegerile, acum democraţia este ce hotărâm noi, în grup mic, cum ne taie capul, fără să vă mai întrebăm şi pe voi), şi a încălcat în mod direct prevederea art. 54 alin. (2) din Statutul USR (ieri în CPN am argumentat chiar că, în opinia mea, decizia BN din 31 mai este nulă de drept şi tot ce are de făcut CPN este să constate acest fapt):

“(2) Pentru fundamentarea deciziilor cu impact pe termen mediu şi lung, Biroul Naţional este obligat să organizeze consultarea membrilor USR prin votul consultativ al acestora prin intermediul unei platforme IT colaborative, când acesta îndeplineşte condiţiile statutare. Biroul Naţional va cere votul consultativ al membrilor USR şi pe un aspect despre care o treime dintre filialele judeţene decid că este necesar a fi supus votului consultativ al membrilor USR, precum şi în cazul solicitării în acest sens exprimate de un număr de prag minim de 200 membri la fiecare 2000 de membri ai USR. Consultarea membrilor va putea fi generată şi prin decizia în acest sens a Preşedintelui USR, precum şi prin cea a Comitetului Politic, toate prevederile prezentului paragraf fiind aplicabile. Organul care va genera consultarea va propune şi intentia/subiectul de vot. Se poate organiza consultarea internă a membrilor şi cu privire la alegerea candidaţilor USR la europarlamentare, toate prevederile prezentului paragraf fiind aplicabile. Intenţiile/subiectele de vot trebuie comunicate cu cel puţin 2 (două) luni înainte, acestea fiind menţinute în dezbatere publică minim 30 de zile înainte de data votului. Timpul de derulare a votului este de 7 zile. Se interzice ca pe perioada votului să se facă cunoscute rezultatele partiale. Biroul Naţional se va pronunţa prin vot deschis asupra rezultatului consultării membrilor.

Nu vor putea face obiectul votului consultativ al membrilor USR aspectele ce ţin în orice fel de persoane, sancţiuni, chestiunile legate de drepturile omului, criteriile de aderare, şi orice subiecte care ar putea interfera cu activitatea Comisiilor de Arbitraj din cadrul USR. Votul membrilor USR în cadrul consultării va putea fi numai de tipul alegere între două variante, mutual exclusive.

Pentru validitatea consultării membrilor prin votul exprimat prin platforma IT colaborativă, este necesar să îşi exprime votul minim 50% plus 1 din membrii USR.”

8. Şi dacă tot am citat integral art. 54 alin. (2) din Statutul USR, toate deciziile CPN amintite mai sus vor face obiectul consultării electronice a tuturor membrilor în aproximativ două luni. Votul din Senat asupra proiectului de lege privind modificarea articolului 48 din Constituţie va avea loc cel mai devreme în luna septembrie, iar referendumul constituţional probabil în decembrie sau anul viitor, aşa că dacă membrii vor vota poziţionare, poziţionare va fi, dacă nu, nu.

9. CPN al USR a decis de asemenea cu şaptezeci şi şase de voturi pentru, şapte împotrivă şi cinci abţineri că va pregăti un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei în sensul introducerii unei dispoziţii de suspendare generală a dreptului de a fi aleşi şi a dreptului de a fi numiţi în funcţii publice a tuturor persoanelor condamnate penal, până la intervenţia reabilitării de drept sau judecătoreşti (punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara 2.0), şi cu şatepzeci şi opt de voturi pentru, unul împotrivă şi zero abţineri, pentru garantarea constituţională a dreptului la mediu. Proiectul de lege va fi promovat printr-o campanie de strângere de semnături, minimum 500 de mii, cel puţin câte 20 de mii în douăzeci şi unu de judeţe (inclusiv Municipiul Bucureşti)- adică fix procedura constituţională folosită şi de CPF.

Comitetul Politic Național al USR 17.06.2017 (Explicaţie în PowerPoint a implicaţiilor politice ale promovării parteneriatului civil) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Comitetul Politic Național al USR 17.06.2017 (Explicaţie în PowerPoint a implicaţiilor politice ale promovării parteneriatului civil) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro

(Gabriel Ferugean) Imunitate sau egalitate? (exclusiv)

Dan Șova, miruit în plen de o fostă judecătoare. Senatorul a fost salvat de lipsa de cvorum

foto captura www.youtube.com
un articol de Gabriel Ferugean (exclusiv pentru Uniti Schimbam)

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

 

Imunitate sau egalitate?

Articolul 16: Egalitatea în drepturiCetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. – Constitutia Romaniei

De ce e nevoie de imunitate parlamentara? De ce e nevoie de acordul camerei din care face parte ca un parlamentar sa faca fata rigorilor legii? Ce anume protejeaza cetateanul de rind in cazul in care exista banuiala ca a incalcat legea?

Pentru ca legea sa fie la fel pentru toti e nevoie ca parlamentarii sa nu mai aiba acest privilegiu al imunitatii parlamentare. Parlamentul trebuie sa faca legi, nu sa judece daca dovezile impotriva unui parlamentar sustin sau nu arestarea sa. Pentru asta avem justitie. Un parlamentar fara imunitate are aceleasi drepturi ca un cetatean normal: e prezentat instantei, se cere arestarea sa, se prezinta dovezile, are avocat care il poate apara si care poate prezenta dovezi ca nu trebuie incarcerat.

Nu e nevoie de imunitate! Nici macar pentru opiniile politice! Daca ele sint in limita cadrului legislativ, nu are de ce se teme. Daca nu sint, ce facem, permitem arestarea oamenilor obisnuiti dar protejam un individ care incalca legea, legitimat de tribuna celei mai importante institutii de stat?

Constitutia e clara: legea e aceeasi pentru toti. Imunitatea parlamentara e un privilegiu pentru citiva cetateni si o discriminare pentru intreaga populatie, ceea ce incalca flagrant spiritul si litera constitutiei!