Articole

160 de ani de la monarhia constituțională în România

11 mai 2026

 

Monarhia constituțională în România împlinește 160 de ani de la instaurarea sa odată cu venirea pe tron a lui Carol I, moment care a schimbat decisiv evoluția statului român modern. Ziua de 10 Mai a rămas legată de unele dintre cele mai importante momente istorice ale României: independența, proclamarea Regatului și consolidarea instituțiilor moderne ale statului.

În acest context, istoricul Alexandru Cristian Surcel a publicat o amplă reflecție asupra multiplelor semnificații istorice ale zilei de 10 Mai și asupra modului în care această dată continuă să marcheze memoria colectivă românească. Redăm integral textul publicat de Alexandru Cristian Surcel:


 

160 DE ANI DE LA NAȘTEREA MONARHEI CONSTITUȚIONALE ÎN ROMÂNIA

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

11 mai 2026

Sosirea și urcarea pe tronul Principatului României a lui Carol I acum exact 160 de ani este primul eveniment istoric pe care-l aniversăm la 10 Mai, fosta Zi Națională dintre 1867 și 1947, celebrată astfel timp de 80 de ani. Al doilea este adoptarea în a doua Cameră (Senatul) și promulgarea Declarației de independență în 1877 și proclamarea Regatului României în 1881. Aceste trei semnificații și, în special, independența fac ca statutul de sărbătoare legală să fi fost parțial restabilit.

Intrarea lui Carol I în București la 10 Mai 1866, moment asociat instaurării monarhiei constituționale în România

Intrarea lui Carol I în București la 10 Mai 1866, moment care marchează începutul monarhiei constituționale în România.
Sursa foto: ro.wikipedia.org

Mai există și un al patrulea eveniment istoric legat de 10 Mai, edictarea de către sultanul Imperiului Otoman în 1905 a iradelei care acorda recunoaștere ca naționalitate separată și drepturi românilor din sudul Peninsulei Balcanice, adică aromânilor și meglenoromânilor, după un hei rup al diplomației românești și expres în această zi în semn de respect pentru Carol I. Pentru acest motiv, prin lege, 10 Mai a devenit și Ziua Românității Balcanice.

Aromânii care cer recunoașterea ca minoritate națională în România celebrează această adevărată Zi Națională a grupului lor etnic la 23 mai, folosind diferența de 13 zile dintre calendarul gregorian și cel iulian pentru a decupla sărbătoarea lor de o zi cu profunde semnificații pentru România.

În fine, să amintim și protestele studențești promonarhiste și anticomuniste de la 10 Mai 1946, de la care tocmai au trecut 80 de ani, în continuarea marii demonstrații de la 8 noiembrie 1945, întâmpinate și ele cu violență. O violență ce a atins paroxismul prin atacul așa-ziselor gărzi muncitorești asupra căminului studențesc Avram Iancu din Cluj la 28 mai 1946, eveniment ce poate fi văzut ca o combinație între evenimente brutale ale anului 1990, mineriadele și conflictul interetnic de la Târgu Mureș, și care a determinat unul din cele mai importante episoade ale rezistenței anticomuniste din România: greva studențească din iunie 1946. La care a participat și viitorul fost deținut politic și mitropolit Bartolomeu Anania și pentru liniștirea căreia Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul comunist al justiției din guvernul dr. Petru Groza, avea să rostească cuvintele ce-i vor fi fatale, determinându-i pe sovietici să fie de acord cu arestarea lui în 1948 și executarea lui în 1954; dar care vor motiva și reabilitarea memoriei sale de către Ceaușescu în 1968: „Înainte de a fi comunist, sunt român.”


 

Dincolo de semnificația istorică a zilei de 10 Mai, textul lui Alexandru Cristian Surcel readuce în atenție o memorie istorică adesea fragmentată sau uitată: legătura dintre monarhie, independență, identitate națională și rezistența anticomunistă.

La 160 de ani de la instaurarea monarhiei constituționale în România, aceste teme continuă să rămână relevante pentru înțelegerea drumului parcurs de statul român modern și a tensiunilor care au marcat istoria sa politică și identitară.

 

cititi si:

- Proclamarea independenței de stat a României (1877)

- Proclamarea Regatului României (1881)

-  10 mai – Ziua Naţională a Regalităţii

 

Notă editorială:

Articolul include integral un text publicat de Alexandru Cristian Surcel pe pagina sa personală de Facebook.
Materialul este reprodus în scop informativ și editorial, cu menționarea sursei și a autorului.
Imaginea reprezentativă și imaginile ilustrative utilizate în articol sunt preluate de pe ro.wikipedia.org și au rol informativ și documentar.

29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război: Sacrificiul român de la Plevna la munții Tatra

29 aprilie 2026 (articol reeditat)

 

Ultima gardă a onoarei

Astăzi, 29 aprilie 2026, marcăm cu profund respect Ziua Veteranilor de Război, un moment în care România își pleacă fruntea în fața celor care au scris istoria cu propriul sânge. Dacă în 1902 Regele Carol I instituia titlul de „veteran” pentru a onora eroii Independenței, astăzi ne regăsim într-un moment simbolic și dureros: suntem generația care își ia rămas bun de la ultimii martori oculari ai celui de-Al Doilea Război Mondial.

Republicăm acest material nu doar ca pe o lecție de statistică militară, ci ca pe un act de recunoștință față de cei care au luptat pentru integritatea noastră. Într-o lume marcată din nou de incertitudine, povestea celor care au luptat pentru integritatea noastră nu este despre trecut, ci despre prețul libertății noastre prezente. Vă invităm să redescoperiți cifrele sacrificiului și, mai ales, să cunoașteți povestea caporalului Gheorghe Mihailă – un destin frânt la doar câțiva pași de casă.


Rădăcinile recunoștinței: Înaltul Decret Regal din 1902

Ziua Veteranilor de Război a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 2007, alegându-se data de 29 aprilie în semn de continuitate istorică. La această dată, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de veteran de război.

Acest act a fost realizat în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, articolul 2 al decretului fiind un testament moral pentru noi toți:

Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare.


Cifrele Sacrificiului: Trei Războaie, o singură Patrie

Istoria modernă a României a fost clădită pe eforturi umane colosale, prezentate sintetic de Asociația Națională a Veteranilor de Război și MApN:

  • Războiul de Independență (1877-1878): Din cei 58.000 de oameni ai Armatei de Operații, 10.000 de ostași nu s-au mai întors acasă.

  • Primul Război Mondial: Pentru reîntregirea națională a fost mobilizată 11% din populația țării (peste 880.000 de militari). S-au jertfit peste 410.000 de soldați (morți, dispăruți și 75.000 de invalizi).

  • Al Doilea Război Mondial: România a înregistrat peste 900.000 de victime (morți, răniți, dispăruți și prizonieri).


Dincolo de Frontiere: Eliberarea Europei Centrale

Efortul românesc nu s-a oprit la eliberarea Transilvaniei de Nord (25 octombrie 1944). Armata României a continuat lupta pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei, contribuind semnificativ la înfrângerea fascismului:

  • Mobilizare: 540.000 de militari au participat la această fază a războiului.

  • Pierderi: Peste 90.000 de militari și-au pierdut viața, 60.000 au fost declarați dispăruți, iar 330.000 au fost răniți în luptă.

  • Impact: Soldații români au forțat râurile Tisa și Hron și au luptat în masivele muntoase Tatra și Fatra în condiții cumplite, eliberând sute de localități și scriind pagini de eroism recunoscute de aliați.


Destinul Caporalului Gheorghe Mihailă: Un vis oprit de un ultim glonț

Dincolo de statistici, istoria pulsează prin tragedii individuale. O astfel de mărturie este cea a caporalului Gheorghe Mihailă, din Batalionul 9 Vânători de Munte.

Luptând la Est de Nistru, acesta a fost rănit de explozia unui obuz pe 23 aprilie 1944. După refacere, pe 8 august 1944, a fost lăsat la vatră. În drumul său spre casă, spre localitatea Netotu (astăzi Gura Văii, jud. Brașov), s-a rătăcit pe dealul Feleacului. Acolo, un ultim glonț i-a curmat viața.

Glonțul i-a străpuns inima după ce a trecut prin cartea de rugăciuni, livretul militar și bancnota de 1000 lei purtate în buzunarul de la piept – banii primiți pentru a reuși să ajungă acasă. În 4 mai ar fi împlinit 103 ani. Fotografiile păstrate de nepotul său, Bogdan Mihailă, ne reamintesc că sacrificiul impune, înainte de toate, respect.


O responsabilitate pentru viitor

La data publicării acestui material, numărul celor care au trăit acele evenimente scade dramatic. Dacă în 2018 mai erau 8.300 de veterani, astăzi mai sunt în viață 288 de veterani de război și opt văduve de război, ceea ce conferă acestei zile o semnificație profundă.

Ministerul Apărării Naționale continuă campaniile de onorare, precum „Onor Veteranilor de Război”, însă adevăratul omagiu nu stă în ceremonii, ci în refuzul nostru de a uita. Recunoștința nu este doar o obligație legală, ci fundamentul pe care se sprijină identitatea noastră.

Datoria noastră este simplă: Să le păstrăm memoria vie. Onor veteranilor de război! Memorie eternă eroilor noștri!

Notă Editorială

Foto: Preluat de pe www.facebook.com/mapn.ro Articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; www.facebook.com/mapn.ro