Articole

PTB: 87 de percheziții în București și 17 județe; vizate livrări de medicamente, inclusiv pentru cancer și HIV/SIDA

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează marți 87 de percheziții în București și alte 17 județe într-un dosar privind livrări intracomunitare de produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice și hepatitei, în valoare de aproximativ 160 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al PTB, în cauză s-au emis 79 de mandate de aducere, iar la percheziții, care au loc la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice, participă peste 300 de polițiști din Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Procurorii au început, în decembrie, urmărirea penală față de 74 de persoane fizice și juridice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

“Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 — 2014, suspecții au efectuat livrări intracomunitare de bunuri (produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice și hepatitei) în valoare totală de aproximativ 160 milioane de lei, bunuri pe care le colectau de pe piața neagră, fără documente justificative. Pentru a asigura trasabilitatea medicamentelor și pentru a reduce sarcina fiscală aferentă acestor venituri, suspecții au înregistrat achiziții fictive de medicamente de la societăți afiliate sau cu comportament de tip fantomă”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, în vederea însușirii sumelor de bani provenite de la partenerii externi, suspecții au creat circuite financiare prin care au transferat sumele de bani în contul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retrași în totalitate în numerar și restituiți beneficiarului real.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 65 milioane de lei.
Sesizarea a aparținut ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală, iar activitățile au fost desfășurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informații și ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Craciun pentru copiii care lupta pentru viata

foto (captura): youtube.com

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima si cea mai mare unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

La HOSPICE Casa Sperantei pretuim fiecare clipa de viata! Pentru ca fiecare clipa de viata trebuie traita fara durere si in demnitate alaturi de cei dragi.

MISIUNEA HOSPICE

Introducerea şi dezvoltarea în România a îngrijirilor paliative pentru bolnavii incurabili şi promovarea serviciilor la nivel naţional prin programe de educaţie, informare şi advocacy.

VIZIUNEA HOSPICE

Credem că toate persoanele suferind de boli grave sau incurabile în stadii avansate trebuie să beneficieze în mod gratuit şi la momentul oportun de servicii specializate de îngrijiri paliative, iar familiile acestora trebuie să aibă acces la servicii de sprijin şi consiliere.

10860849_10152886904767908_2764972727860338542_o

http://www.hospice.ro/home/

Priveste o imagine Microscopica a Distrugerii Celulelor Canceroase de catre Uleiul de Canepa

Un articol de Cristian Iacov

Iata o alta dovada a faptului ca THC (o substanta continuta de uleiul de canepa) ucide celulele canceroase! Inca din anul 1974, au existat studii care au demonstrat faptul ca acesta planta este un agent anti-tumoral. Rezultatele studiului din anul 1974, publicat de Washington Post a constatat ca THC a “incetinit cresterea celulelor cancerului pulmonar, a cancerului de san si a cancerului limfatic indus la soarecii de laborator, acest compus reusind sa prelungeasca viata lor cu pana la 36%”.

Un studiu similar, realizat in anul 1998 de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea Comlutense Madrid, a constatat ca THC poate induce selectiv moartea celulelor programate din tumorile cerebrale, celulele sanatoase ramanand neatinse.

Iata cum dovezile clare vazute la microscop, ale puterii uleiului de canepa, dovezi extrase din timpul unui tratament eficient impotriva cancerului. Cancerul este cu adevarat demonul erei noastre, insa acest demon va fi cat de curand alungat inapoi in locul de unde a venit!

Mai jos puteti vedea un fragment al distrugerii celulelor canceroase….
articol preluat de pe http://www.secretele.com/

Arată ca o reclamă banală – Dar priviţi ce se întâmplă atunci când soseşte trenul.

În majoritatea cazurilor, reclamele sunt amplasate în locuri publice cu scopul promovării unor servicii sau produse. Dar nu şi de data aceasta, când s-a dorit sensibilizarea oamenilor în scopuri umanitare. Pornind de la promovarea unor produse de îngrijire a părului, reclama instalată într-una din staţiile metroului din Stockholm, capitala Suediei, se transformă într-un mesaj despre copiii diagnosticaţi cu cea mai cruntă boală. Un mesaj pe care nu ai cum să îl ignori.

Iniţial, toată lumea pare plăcut surprinsă şi consideră că doar produsele de îngrijire a părului pot oferi un aspect atât de frumos… dar sunt neplăcut surprinşi în momentul în care fata din reclama rămâne fără păr, iar mesajul afişat pe acest suport vizual explică faptul că tânăra de doar 14 ani se luptă cu o boală crâncenă – cancerul.
La nivel global, aproximativ 175.000 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală în fiecare an, iar reacţiile oamenilor la vederea acestei „reclame” spun totul. Fundaţia suedeză Childhood Cancercare care se ocupă cu ajutorarea copiilor bolnavi a dorit folosească această modalitate pentru a sensibiliza oamenii în scop umanitar.

articol preluat de pe http://www.livebiz.ro/