Calendar Ortodox 20 ianuarie 2024
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; doxologia.ro
Calendar Ortodox 20 ianuarie 2024
† Sf. Cuv. Eftimie cel Mare;
† Sf. Mc. Eusebiu;
† Sf. Mc. In, Pin și Rim
Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare
Sf. Cuv. Eftimie cel Mare (377-473) icoană din sec. XVII,
de la Mănăstirea Dionisiu, Muntele Athos – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,Euthymios; n. 377 – d. 20 ianuarie 473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sfinții Mucenici Vas și Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid
Sfinții Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihie și Vasilid – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian.
Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului.
Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos.
De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte.
Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul.
Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea.
Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi.
Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit.
Şi aşa au primit cununa muceniciei.
cititi mai mult pe doxologia.ro
Sfinții Mucenici In, Pin și Rim
Sfinții Mucenici In, Pin și Rim – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (anii 976-1025; Vat. GR 1613.. P. 337) – foto preluat de pe wikimedia.org
De neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare.
Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vameşul
Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii.
Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul.
Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră.
Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului.
Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta.
Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci.
În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta.
Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească.
Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul.
A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.
Sf. Ierarh Eftimie (1327-1402), patriarhul de la Târnovo (Bulgaria)
Eftimie de Târnovo (1327-1402) – foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com
Cel întru sfinți părintele nostru Eftimie de Târnovo (1327-1402) a fost ultimul patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare înainte de căderea sub turci la 1393.
Teolog de renume al vremii sfântul Eftimie a fost patriarh al Bulgariei la Târnovo între anii 1375 și 1393. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 20 ianuarie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cuviosul Lavrentie, zăvorâtul de la Mănăstirea Peșterilor din Kiev (Ucraina) (sec. XII)
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Lavrentie de Cernigov – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Lavrentie din Cernigov – după numele său de botez, Luca Evseevici Proscura – s-a născut în anul 1868, în localitatea rusească Karilsk, din regiunea Cernigov.
Părinții săi, Evsevii și Hristina, au fost oameni simpli, dar muncitori și credincioși. Din cei șapte copii ai familiei, cinci erau băieți, Luca fiind cel mai mic dintre aceștia.
Muncind încă de mic, împreună cu toți membrii familiei sale, tânărul Luca a avut o viață destul de grea; copil fiind, din pricina unei căzături la joacă, el va șchiopăta toată viață cu un picior.
Rămas orfan de tată încă de mic, iar mama lui căzând la pat, lui Luca i-au revenit mai toate sarcinile casei, ceilalți frați muncind afară.
Studiile elementare au fost urmate de tânăr la Școală din satul natal. Pentru că avea o minte luminată, profesorul l-a rânduit să aibă grijă de elevii mai mici. Încă din această perioadă a copilăriei, Luca a simțit o atragere deosebită față de muzică bisericească, precum și față de cântările vechi bisericești.
Astfel, nu după multă vreme, Luca avea să cânte foarte bine la vioara, iar mai apoi, în corul bisericii, precum era obiceiul elevilor. La numai 12 ani, tânărul îi îndrumă pe ceilalți coriști, iar la 14 ani ajunsese deja să conducă întregul cor al bisericii din sat.
Încă de mic, tânărul Luca a avut o viață curată și o rugăciune smerită; pentru aceasta, el a fost învrednicit de Dumnezeu cu multe daruri duhovnicești.
Astfel, adesea îl vedea pe diavol, fie când mergea singur pe drum, fie când lucra ceva în casă, ori în curte. Cum era și firesc, dorința după viață monahală nu a întârziat să apară în inima tânărului.
Când avea putință, Luca mergea la Mănăstirea Rahla, aflată la o distanță de 19 kilometri de satul său, spre a lua aminte la viață monahilor rugători.
Abia după moartea mamei sale, renunțând la partea sa de moștenire, Luca a mers la mănăstirea iubită, spre a se călugări.
Aici, starețul l-a rânduit pe tânăr în corul bisericii, așteptând momentul potrivit spre a-l călugări.
În scurtă vreme, vestea despre viață curată și mintea luminată de har a tânărului Luca s-a răspândit în toată regiunea.
Astfel, episcopul Antonie, care purta de grijă locului în care se află mănăstirea, l-a luat pe tânărul nevoitor, spre întristarea călugărilor de la Mănăstirea Rahla, și l-a așezat în Mănăstirea Sfânta Treime, o mănăstire din localitatea Cernigov.
Cu această ocazie, episcopul a spus călugărilor: „Ăsta e un așa Luca, de care o să întrebe toată lumea”.
Luca s-a întristat de dorința episcopului, el iubind mult mănăstirea în care se instalase dintru început, însă în noaptea cu pricina, Maica Domnului de la Cernigov i-a apărut și l-a binecuvântat.
A doua zi, în zori, luând binecuvântare de la stareț, Luca a plecat la drum. La început, după dorința episcopului, Luca s-a ocupat de tinerii seminariști.
Mănăstirea Sfânta Treime din Cernigov este locul unde Luca a fost tuns în monahism, primind numele de Lavrentie.
Mai apoi, în anul 1895, el a fost numit ieromonah, iar după o vreme, egumen. Părintele Lavrentie, om de statură mijlocie, nedezlipit de toiagul lui, avea un chip blând și luminos; părul îi era alb că zăpadă, iar față emană bucurie; ochii albaștri trimiteau parcă spre cer.
Vestea despre bunătatea și darul înainte-vederii Părintelui Lavrentie se răspândea tot mai departe.
Toată viață, sfântul a rostit rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
Cuvintele duhovnicești ale cuviosului erau pline de har și roditoare.
Părintele îi iubea pe toți și era repede săritor la orice nevoie; lumea umblă în grupuri după el, dorind să audă un cuvânt de învățătură sau pentru a-i cere un sfat de mântuire.
În vremurile grele, în care manstirile trebuiau închise de autorități „pentru reparații” (1930), părintele a trăit la poalele unui munte, la o văduva drept-credincioasă.
La această, părintele își petrecea tot timpul într-o micuța cameră, în post și rugăciune.
În anul 1941, după ce a început războiul, sfântul a redeschis fosta mănăstire de călugări din Cernigov, transformat-o în mănăstire de maici, precum și Mănăstirea Domnitskii; în prima mănăstirea viețuiau 75 de maici, iar în cea de a doua, numai 35.
Sfântul s-a ocupat mult de corul bisericii, precum și de refacerea bisericilor și a clădirilor monahale.
La un moment dat, sfântul a prorocit, zicând: „Din acest moment eu voi mai trăi un an și jumătate.
Anul 1950 vă va arăta, iar în 1952 veți vedea multe rele”. Cuvântul i s-a împlinit întocmai, căci Sfântul Lavrentie a trecut la cele veșnice în anul 1950, iar în anul 1952, Mănăstirea Domnitskii a fost închisă de autorități, „pentru reparații”.
În toamna anului 1949, cuviosul Lavrentie, fiind tare slăbit, a participat la ultima sa priveghere; după slujbă, el a fost dus pe mâini la chilia sa, de unde nu s-a mai ridicat din pat.
Bolnav fiind, sfântul s-a împărtășit zilnic, până în ultima zi.
După o boală de câteva luni, Sfântul Cuvios Lavrentie de Cernigov a adormit întru Domnul în anul 1950, în ziua Botezului Domnului, la ora 10.30, după citirea Psaltirii și a altor rugăciuni.
Trupul său a rămas în biserica vreme de patruzeci de zile, neschimbandu-se câtuși de puțin.
În ziua de 20 februarie 1950, sfântul a fost coborât în mormânt.
cititi mai mult pe doxologia.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Tira şi Agni.
Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon I Tracul (457-474), numit Machelis, în timpul căruia s-a ținut Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451)
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Ana din Roma
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez şi, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârşit la anul 1782.
Cuviosul Eftimie de la Mănăstirea Peșterilor din Kiev (Ucraina) (sec. XIV)
Cuviosul Eftimie, fondatorul Mănăstirii Sianjema din Rusia (sec. XV)
Cuviosul Eftimie din Arhangelsk, Rusia (sec. XVI)
Cuviosul Teodor (Kuzmici) din Tomsk, Rusia (sec. XIX)
Cuviosul mărturisitor Eftimie Kereselidze din Georgia
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
