Articole

Andrei Șaguna (1808 – 1873)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal.

Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011.

Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.

Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 - 1873) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 – 1873) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Viața

Andrei Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808, la Mișcolț (Miskolc, în nordul Ungariei), din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole, în Balcani.

Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism, rit în care și-a botezat copiii, printre care și pe Anastasie (numele de botez al lui Andrei Șaguna).

În 1816, Anastasie a început școala la Mișcolț, iar în 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta..

La 29 decembrie 1826 Anastasie a trecut la ortodoxie.

Între 1826-1829 a urmat cursuri de filozofie și drept la Universitatea din Buda.

În 1829 a plecat la Vârșeț unde a urmat teologia.

La 24 octombrie 1833 Anastasie Șaguna s-a călugărit, luând numele Andrei.

A fost hirotonit ierodiacon la 2 februarie 1834.

Atunci a spus el celebrele cuvinte: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”.

A devenit apoi profesor la Seminarul teologic din Carloviț (Karlowitz, în Voivodina, Serbia) și secretar al „Consistoriului arhidiecezan” de acolo (din 1834).

La 29 iunie 1837 a devenit ieromonah, protosinghel, „asesor” (consilier) mitropolitan și „administrator” (locțiitor) de egumen la mănăstirile sârbești Iazac (din 1838) și Beșenovo (din 1841).

A fost arhimandrit și egumen la mănăstirile Hopovo (1842) și Covil (1845).

După anul 1842 a funcționat un timp ca profesor în secția română a Seminarului teologic din Vârșeț și „asesor” al Consistoriului de acolo.

Andrei Șaguna a fost numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu (15/27 iunie 1846), iar la 2 decembrie 1847 a fost ales episcop (recunoscut la 5 februarie 1848 și hirotonit la 18/30 aprilie 1848[3]).

La 12/24 decembrie 1864 Andrei Șaguna a devenit arhiepiscop și mitropolit al reînființatei Mitropolii a Transilvaniei, cu reședința la Sibiu.

În timpul revoluției de la 1848, Andrei Șaguna s-a aflat printre fruntașii mișcării naționale românești din Transilvania. Astfel, La 3/15 mai 1848 a prezidat (împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni) Marea Adunare de la Blaj.

În fruntea unei delegații, a dus petiția adoptată la acea adunare împăratului Franz Josef, la Viena. La 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu, de unde a trimis o nouă petiție împăratului.

Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul națiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina”, prezentat tot împăratului Franz Josef.

Angajamentul luat de Andrei Șaguna în 1834 („Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc… ”) a început să prindă viață.

La 27 august 1850 s-a înființat la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată din banii proprii ai lui Șaguna.

Aici s-au tipărit abecedare, cărți și povestiri biblice, toate în limba română.

La inițiativa sa, pe 3 ianuarie 1853 apare Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi.

Începând cu anul 1855, Andrei Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie (cunoscut în epocă și ca „Seminarul Andreian”).

Activitatea politică a lui Andrei Șaguna a continuat și după revoluția de la 1848.

Astfel, în 1860 el a devenit membru în Senatul imperial din Viena, iar între 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreședinte al Conferinței naționale-politice a românilor de la Sibiu (1861) și al Congresului național al românilor de la Alba lulia (1863).

După crearea statului dualist austro-ungar (1867), Andrei Șaguna a fost mentorul „activismului” în viața politică a românilor transilvăneni.

Îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor, ctitor al bisericii din Gușterița, de lângă Sibiuș, el a fost și membru de onoare al Academiei Române (din 1871) și președinte de onoare al Societății „Transilvania” din București.

Pe tărâm cultural, Andrei Șaguna a organizat învățământul elementar și mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-l sub îndrumarea Bisericii.

Astfel, conform celor stabilite de el, preoții-parohi erau directori ai „școlii poporale” din parohia lor, protopopii erau inspectori ai școlilor din „tractul” lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) era inspector suprem al școlilor din întreaga eparhie, principii înscrise și în Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania.

La sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de „școli poporale”, un liceu cu 8 clase la Brașov (înființat în 1850), o școală reală-comercială (înființată în 1869) la Brașov și un gimnaziu cu 4 clase la Brad (înființat în 1868).

La îndemnul lui, s-au scris peste 25 de manuale școlare (de către Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu etc.).

La Sibiu, cursurile de teologie au fost modificate de la 6 luni la un an, iar în 1953 a fost înființat un Institut teologic-pedagogic, cu două secții: teologică (având doi, apoi trei ani de studii) și pedagogică (tot cu doi, apoi trei ani de studii).

Andrei Șaguna a cumpărat câteva case pentru nevoile școlii și internatului, iar pentru studenții teologi și preoți a tipărit o serie de manuale didactice (scrise de el însuși sau de profesorii Institutului) și a trimis numeroși tineri la studii de specializare la Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile create de el.

Andrei Șaguna a avut un rol însemnat în întemeierea și organizarea Asociației transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA, care există și azi), fiind primul ei președinte (1861-1866). Tot el a înființat ziarul Telegraful Român (1853), cel mai vechi ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi.

Pentru meritele sale deosebite în propășirea culturală a poporului român, în 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Ca ierarh, Andrei Șaguna a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei prin numeroase memorii înaintate Curții din Viena, patriarhului ortodox sârb și Congresului național-bisericesc sârb din Carloviț, prin sinoadele eparhiale formate din clerici și mireni – convocate la Sibiu în 1850, 1860 și 1864.

După reînființarea Mitropoliei Transilvaniei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad și Caransebeș, el a convocat un Congres național bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie – octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (statut aprobat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925.

Principiile fundamentale ale acestui statut – autonomia față de stat, sinodalitatea și participarea laicilor (2/3) alături de cler (1/3) la conducerea treburilor bisericești – au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925, precum și a celui din 1948.

Andrei Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a desțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă”.

Andrei Șaguna a trecut la Domnul în anul 1873 (28 iunie), la Sibiu.

Ierarhul fusese „timp de aproape o gene­rație întreagă conducătorul intelectual și multă vreme singurul lider recunoscut al poporului său”, după cum scria episcopul sașilor Georg Daniel Teutsch (1817-1893) în necrologul publicat în ziarul sibian Siebenbürgisch-deutsches Wochenblatt din 2 iulie 1873.

Același episcop și istoric sas, care l-a cunoscut destul de bine pe Andrei Șaguna, căruia i-a fost concitadin vreme de 6 ani, nota că „prietenii și dușmanii bărbatului, a cărui statură înaltă impunătoare, cu privirea ageră și cu barba ondulată, nu o vor uita curând, trebuie să fie de acord că de numele lui Șaguna se leagă o nouă epocă în viața poporului român și a Bisericii sale”.

Prin testament, el și-a lăsat toată averea Mitropoliei Transilvaniei, „spre scopuri bisericești, școlare și filantropice”.

Plâns de întreaga societate transilvană, încărcat cu elogii de demnitarii statului austro-ungar și de împăratul Franz Joseph, mitropolitul a fost prohodit și condus pe ultimul drum, „fără pompă, fără muzică și fără predică”, după cum însuși dispusese prin testament, fiind înmormântat lângă biserica mare din Rășinarii Sibiului.

Locul său de veci, peste care s-a ridicat ulterior un frumos mausoleu, existent și în prezent, a fost zeci de ani loc de pelerinaj, unde s-au închinat cu evlavie ierarhi și preoți ai Bisericii, țărani și oameni de cultură, politicieni și capete încoronate, veniți la Rășinari pentru a găsi și a se împărtăși – cum a scris la un moment dat Nicolae Iorga – din puterea, crezul și spiritul lui Șaguna „ca de o sfântă împărtășanie, de sufletul care a fost în el”.

În toamna anului 2011, în urma consacrării lui în rândul Sfinților Români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost deshumat și adus, în cadrul unei impresionante procesiuni, la Sibiu, relicvele sale fiind păstrate spre cinstire în măreața Catedrală Mitropolitană „Sfânta Treime”, pe care, deși și-o dorise și al cărei proiect edilitar îl inițiase în anul 1852, nu a mai apucat să o și edifice.

Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 - 1873) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 – 1873) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Scrieri

- Anrede des… an die Geistlichkeit und National-Versammlung am 28. Dezember 1848 zu Hermannstadt. Olmütz.

- Promemoria – despre dreptul istoric al autonomiei bisericești-naționale a românilor de religie răsăriteană, Sibiu, 1849, 15 p.;

- Adaus la „Promemoria despre dreptul istoric al autonomiei bisericești-naționale…”, Sibiu, 1850, 23 p.,

- Memoriu prin care se lămurește cererea românilor de religiune răsăriteană din Austria pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct de vedere al sfintelor canoane, Viena, 1851 și Sibiu 1860, 23 p.

- Elementele dreptuluj kanonik al Biserièij dreptoredinèose reseritene spre entrebuincarea Preocimei, a clerului tiner și a creștinilor întocmite prin… Olmütz, 1854;

- Cunoștinție folositoare despre trebile căsătoriilor, spre folosul Preoțimei și al Scaunelor protopopesci. Olmütz, 1854.

- Teologia dogmatică, scoasă din manuscrisul preacuviosului părinte archimandrit Ioan. Raics, și prescurt întocmita spre întrebuințiare în școalele clericale de legea greco-resăriteana. Olmütz, 1854.

- Manual de teologie morală creștinească pentru întrebuințiarea preoțimei și a clericilor greco-resăriteni revezut si retiparit sub priveghierea si cu binecuventarea esc. sale doma. Olmütz, 1855.

- Contra lui Hiliad biblicist din 1858. Olmütz, 1858.

- Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale de la întemeiere până în zilele noastre, 2 vol., Sibiu, 1860, X + 422 p. (I) + IV + 316 p. (II) (vol.II a apărut și în traducere germana, la Sibiu, în 1862, făcută de Zaharia Boiu și Ioan Popescu);

- Compendiu de Drept Canonic al sântei, soborniceștii și apostoleștii Biserici, Sibiu, 1868, XLVIII + 452 p. (ed. a II-a, Sibiu, 1885, XLVIII + 440 p.; ed. a III-a, Sibiu, 1913, XLVIII + 440 p.); a apărut și în traducere germană, făcută de prof. Alois Sentz („Compendium des Canonischen Rechtes…”, Sibiu, 1868, 449 + XLIV p.);

- Enhiridion, adecă carte manual de canoane ale sântei, soborniceștii și apostoleștii Biserici, cu comentarii, Sibiu, 187 1, LII + 548 p.;

- Manual de studiu pastoral, Sibiu, 1972, 8 + X + 302 p. (ed. a II-a, Sibiu, 1878, XV + 270 p.).

 

Proslăvirea ca sfânt

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a fost proslăvit ca sfânt la 21 iulie 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Cu o zi înainte (pe 29 octombrie 2011), pentru ultima oară, un sobor impresionant de preoți a oficiat ultimul parastas la mormântul lui Andrei Șaguna, din localitatea Rășinari.

Rămășițele pământești ale Mitropolitului Transilvaniei au fost puse apoi într-o raclă și purtate în pelerinaj până la Sibiu.

Primul popas al credincioșilor pe străzile Sibiului a fost făcut la „Biserica din Groapă”, unde a slujit mult timp Andrei Șaguna.

De acolo, din Rășinari, Mitropolitul Șaguna se întoarce în Catedrala pe care și-a dorit-o, a strâns bani pentru ea, a făcut diferite proiecte, dar nu a reușit să se bucure de realizarea ei ca monument”, a spus actualul Mitropolit al Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.

Prăznuirea Sf. Ierarh Andrei Șaguna se face pe 30 noiembrie.

 

Imnografie

Condac (glasul al 8-lea):

Apărătorului Ortodoxiei și păstorului care a fost trimis de Dumnezeu poporului nostru să îndrume pe credincioși în vremuri de restriște, Sfântului Andrei Mitropolitul Transilvaniei să-i aducem laude ca unui Apostol, zicând: „Bucură-te Sfinte Andrei înțeleptule, Ierarh al lui Hristos”.

Tropar:

Apărător înțelept al românilor ortodocși, păstor cărturar al Transilvaniei și mare chivernisitor al vieții bisericești, Sfinte Ierarhe Andrei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei si pe: ziarullumina.ro; ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

cititi si:

- Viața Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

- Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului

- Mausoleul Sfântului Andrei Şaguna, monument al recunoştinţei ardelene

- Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,150 de ani de la înveşnicire

Timotei Cipariu (1805 – 1887)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

 Timotei Cipariu

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi)

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înființată la Sibiu între 23 octombrie - 4 noiembrie 1861, având un rol însemnat în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Prima conducere a organizației a fost girată de președintele Andrei Șaguna, vicepreședintele Timotei Cipariu și secretarul George Bariț - in imagine, Palatul ASTRA de la Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Palatul ASTRA* de la Sibiu – foto: ro.wikipedia.org

 

Biografie

Și-a făcut toate studiile la Blaj, cele gimnaziale între (1816-1820), urmate de cele filosofice (1820-1822) și de cele teologice (1822-1825). Între 1825 și 1827 a fost profesor la Gimnaziul din Blaj. În 1828 devine profesor de filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de Dogmatică, apoi de Studii biblice la Seminar.

Între 1854 și 1875 a fost director al Gimnaziului și inspector al școlilor din oraș, iar între 1833 și 1866 a fost director al Tipografiei Diecezane. În 1827 a devenit preot, din 1842 fiind canonic, iar mai târziu prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș.

Personalitate reprezentativă a culturii românești, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară), Timotei Cipariu a fost posesorul uneia din cele mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, prețioasă și prin raritățile ei. Aceste cărți i-au fost procurate în special de prietenul său din București, librarul Iosif Romanov, și de reprezentanții companiei acestuia la Constantinopol și la Cairo.

În octombrie 1948, regimul comunist a impus, conform ordinului de la Moscova, asimilarea Bisericii Greco-catolice Romane în Biserica Ortodoxă, confiscând Biblioteca Cipariu (lăsată moștenire Mitropoliei Blajului) și trecând-o ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române. Timotei Cipariu a fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el:

- Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine,

- Învățătorul poporului (1848),

- Archivu pentru filologie și istorie între 1867 și 1870 și în 1872 – prima revistă românească de filologie.

A colaborat la Foaia pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății Astra. A fost membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei. A fost membru al Societății Germane de Orientalistică.

A publicat o foarte lungă serie de studii asupra limbii române și a gramaticii sale, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român și originea noastră romană.

Influențat de Școala Ardeleană, a fost unul dintre adepții latinismului și ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină.

Pe tărâm politic, s-a numărat printre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei zece Secretari ai Adunării Naționale de la Blaj din 1848.

Membru în Delegația trimisă la Curtea imperială din Viena spre a prezenta revendicările românești, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, iar în 1863-1864 membru în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.

Pe 21 octombrie 1991, la Sibiu, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la întemeierea ASTREI, a fost dezvelit bustul lui Timotei Cipariu, operă a sculptorului Gavril Abrihan.

Bustul lui Timotei Cipariu din parcul Astra din Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Bustul lui Timotei Cipariu din parcul Astra din Sibiu – foto: ro.wikipedia.org

 

Opera

Scrieri

- Ecloga, Blaj, 1833;

- Drama pastorale, Blaj, 1860;

- Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi, Blaj, 1854, VII+200 p.;

- Istoria sfantă sau biblică a Testamentului Vechiu și Nou, Blaj, 1855, 80 p. (ed. a II-a, 1859, 80 p.);

- Scientia Sântei Scripture, Blaj, 1854, VI + 240 p.; a retipărit cu litere latine Orologierul și Liturghierul.

- Acte și fragmente latine și românești pentru istoria Bisericii românești, mai ales unite, Blaj, 1855, XVI+280 p.;

- Compendiu de gramateca limbei române, Blaj, 1855 (ed. a V-a, Sibiu, 1876, 120 p., ed. a VII-a, Blaj, 1897);

- Crestomatie sau Analecte literarie din cărțile mai vechi și noue românești tipărite și manuscrise, începând de la sec. XVI până la al XIX, cu notiță literară, Blaj,1858, XXXVII+256 p.,

- Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Blaj, 1860, 224 p.;

- Cuvânt la inaugurarea Asociațiunei, Blaj, 1862, 135 p.;

- Principia de limbă și de scriptură, ed. I, Blaj, 1856; ed. a II-a, Blaj, 1866, IV+407 p.;

- Gramatica limbii române, vol. 1. Analitica, Blaj, 1869, XIV+388 p.; vol. II. Sintactica, Sibiu, 1877, IV+355 p.;

- Despre limba română. Supliment la Sintactica, Blaj, 1877, 59p.

 

Traduceri

- Gramatica limbii latine, 2 vol., după M. Schinagl, Blaj, 1857-1860, 277+272 p. (ed. a II-a, 1865-1869);

- W. T. Krug, Elemente de filosofie, 2 vol., Blaj, 1861-1863, 676 p.;
Portarea de buna cuvienția între oameni, Blaj, 1855; ed. a II-a, Sibiu, 1863, 48 p.

 

Postume

- Călătorie în Muntenia, în vol. Prietenii istoriei literare I, București, 1931 (publicat de Al. Lupeanu Melin);

- Început de autobiografie, ed. îngrijită și note de Șt. Manciulea, Blaj, f.a. (extras din „Cultura creștină”);

- Jurnal, ed. îngrijită și prefață de Maria Protase, Cluj, 1972, 192 p.;

- Poezii, ed. îngrijită și prefață de N. Albu, Cluj, 1976, 168 p.;

- Discursuri, ed. îngrijită, antologie și glosar de Ștefan Manciulea și Ion Buzași, Cluj-Napoca, 1994, 191 p.;

- Opere. Vol. I, ediție îngrijită de Carmen Gabriela Pamfil, introducere de Gavril Istrate, București, 1987, 477 p.; vol. II, introducere de Mioara Avram, București, 1992, 534 p.;

- Pagini literare, ediție îngrijită și postfață de Ion Buzași, București, 1999, 288 p.;

- Epistolar 1836-1877, cuvânt înainte de Eugen Simion, text îngrijit, studiu introductiv și note de Ioan Chindriș, București, Editura Academiei Române, 2005, 306 p.;

- Poezii și scrieri religioase, ediție îngrijită de Ion Buzași, Târgu Lăpuș, Galaxia Gutenberg, 2008, 158 p.

 

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înființată la Sibiu între 23 octombrie – 4 noiembrie 1861, având un rol însemnat în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Prima conducere a organizației a fost girată de președintele Andrei Șaguna, vicepreședintele Timotei Cipariu și secretarul George Bariț.

Petrache Poenaru (1799 -1875)

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea – d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române

Petrache Poenaru, plecă la rugămințile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris.

În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre).

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru - foto: ro.wikipedia.org

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru – foto: ro.wikipedia.org

 

Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

 

Contribuții aduse învățământului românes

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine, Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari - foto: en.wikipedia.org

Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari – foto: en.wikipedia.org

A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 – 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a Școlii de Agricultură[.

Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1850 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.

 

Primul ziar românesc

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine - Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen - foto: en.wikipedia.org

Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen – foto: en.wikipedia.org

Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc de propagandă, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluționare ale lui Tudor.

 

Revoluționar la 1848

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine: Petrache Poenaru - portret de Constantin Lecca - foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca – foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961) născută la Turnu Severin.

Fosta stație de metrou Semănătoarea îi poartă acum numele.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

Octav Doicescu (1902 – 1981), arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române

Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila – d. 10 mai 1981, București)

foto: ro.wikipedia.org
articole: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

Printre marile ansambluri arhitectonice pe care le-a realizat se numara: Opera Româna si Institutul Politehnic Bucuresti si Complexul de pe malul lacului Snagov.

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu[1], sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski - foto: ro.wikipedia.org

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu[1], sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski – foto: ro.wikipedia.org

A fost cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 – 1947), ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World’s Fair 1939.

A conceput Parcul Herăstrău din Bucuresti, si a proiectat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi „Primăverii”.

Una dintre cele mai impresionante realzari ale sale a fost Turnul dezrobirii Basarabiei. Acest monument a fost ridicat în cinstea eliberării Basarabiei de sub ocupanţii sovietici de către trupele române, în vara anului 1941.

Turnul dezrobirii Basarabiei, relizat de arhitectul Octav Doicescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Turnul dezrobirii Basarabiei, relizat de arhitectul Octav Doicescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Inaltat pe o colina in apropiere de Chisinau, de pe locul in care se afla acest impresionant monument se vedeau bine Cheile Bâcului, Chisinaul si satele din jurul capitalei: Durleşti, Ghidighici, Buiucani, Petricani, şesul Bâcului până la gara Visterniceni.
La dezvelirea sa, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți regele Mihai al României și maresalul Mihai Antonescu

În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale armatelor române, strajă neclintită a drepturilor româneşti pentru acest sfânt pământ.
Impresionantul monument a fost distrus de ocupantii sovietici.

Ansamblul era format din trei componente:

1. Turnul, având forma pătrată, cu latura de 10 metri, dar şi o înălţime de 30 de metri. La intrarea în turn, deasupra era un basorelief în piatră, reprezentându-i pe împăratul Traian şi generalii săi de pe Columna lui Traian de la Roma, fiind înscrise cuvintele de aur ale mareşalului Ion Antonescu: „Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem”.

2. Blocul masiv de piatră în faţă, de 10 metri înălţime, având pe el următoarea pisanie:
„S-a înălţat acest Turn al dezrobirii Basarabiei sub domnia regelui Mihai I, conducător al Statului fiind mareşalul Ion Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri fiind dl profesor Mihai Antonescu, guvernator al Basarabiei – general C. Voiculescu. Construit pe locul de unde mareşalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit şi a condus operaţiile pentru eliberarea oraşului Chişinău”.

3. Colonada din stâlpi de piatră (propilee) de tip roman, pe partea dreaptă a turnului.
Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.
Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.
În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.
Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial.

Publicații

La sfârșitul anilor 30, scrie împreună cu Marcel Iancu și Horia Creangă, broșura “Către o arhitectură a Bucureștilor”, o încercare de a prefigura un București modern care păstrează valorile trecutului. Concomitent, apare revista “Simetria” inițiată de George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu și redactată de George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ștefan (Fanică) Constantinescu și Mac Constantinescu. Ultimul din cele 8 numere apare în 1947. Revista este singura publicație a epocii care pune problema “Orient – Occident” în estetica vremii sau problema “Mitocanului Român”, articol scris în 1939. Concepe schițe pentru proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia să adapostească o pasăre măiastră a lui Brâncuși (New – York Times, 1974). Începutul războiului a pus capăt construcției din India. În 1928 intra în asociația “Amicii Statelor Unite” din care fac parte Petru Comarnescu, Dimitrie Gusti, Anton Golopenția, Dan Duțescu și Nicolae Mărgineanu . In anii 1965 – 68 i s-a oferit postul de reprezentant al Romaniei la UNESCO cu obligatia de a se inscrie in PCR . Octav Doicescu a refuzat inscrierea in partid . In locul lui a fost trimis la UNESCO Arh. Pompiliu Macovei.

Construcții proiectate

- Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930).
- Casa de odihnă a Societății Gaz Electra de la Snagov (1932).
- Yacht Club Snagov (1933).
- Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935).
- Casa Babele (1936).
- Fântâna Miorița de la Șosea (1936).
- Restaurant în Grădina Botanică (1936).
- “Luna Bucureștilor 1936″ (1936).
- Lucrează la planurile Halelor Obor, dar după un conflict cu Primăria se retrage și arhitectul Horia Creangă construiește Oborul.
- Uzinele IAR.
- Ministerul Informațiilor de pe Str. Onești (1937).
- Poșta de pe str. Banu Manta (1938).
- Ministerul de Interne și sistematizarea Pieții Palatului (1938), proiect nerealizat.
- Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din fața parcului Bordei.
- Cartierul de vile din parcul Jianu (astăzi Primăverii) și amenajarea Parcului Herăstrău și Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil.
- Cercul Militar Pitești (1939).
- Casa Română de la 1939 New York World’s Fair (Expoziția universală de la New York 1939).
- Cineromit (1940), proiect nerealizat.
- Monumentul “Turnul Dezrobirii Basarabiei” de la Ghidighici, Chișinău (1942), distrus de “eliberatorii sovietici” (în 1944).[1]
- Casa de la Snagov a Regelui Mihai, astăzi distrusă.
- Uzinele de anvelope Banloc de la Florești și Blocul Banloc – Goodrich, din Calea Victoriei 218, numit și “Blocul Roșu” (1943-1946).
- Nautic Club Herăstrău (1945).
- Blocul din Calea Victoriei colț cu Calea Griviței (1946).
- Cartier de locuințe în Băneasa pentru personalul Aeroportului; la origine fiecare casă avea altă culoare.
- Aerogara Băneasa (1947), proiect nerealizat.
- Bloc de locuințe pe Știrbei Vodă colț cu str Luigi Cazzavillan în fața Conservatorului de muzică.
- Opera Română din București (1953), basoreliefurile sunt opera sculptorului Ion Vlad.
- În anii 1960-70 face planurile Institutului Politehnic din București la care au lucrat Arh. Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda.

Face linogravură pentru coperți de cărți de poezie (anii 1925-1930). Construiește “Conacul Alimănișteanu” pe moșia lui Dimitrie Alimănișteanu, ministrul finanțelor, la Bilcești, județul]] Argeș. Este o clădire din piatră cu acoperiș de șiță, pe cale sa fie restaurată. (1938 – 1942).

Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, cel brâncovenesc.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org