Articole

Evenimentele Zilei de 7 martie în Istorie

Un actor care îl interpretează pe Alexander Graham Bell într-un film din 1926, vorbind la primul emițător de telefon, brevetat de Bell la 7 martie 1876

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

articol în curs de editare

 

7 martie este a 66-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 7 martie

(BOR) Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson

În anul 300, episcopul Ermon al Ierusalimului a trimis în orașul Cherson din Taurosciția (Crimeea), doi episcopi, pe Efrem și Vasilevs, care să propovăduiască învățătura Evangheliei.

Efrem a trecut în Sciția, unde după multe osteneli în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu a suferit moarte martirică. Vasilevs a rămas în Cherson.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Ss. Efrem, Vasile, Eugen episcopi și alții, martiri († secolul al IV-lea)

Efrem al Tomisului (sec. III - IV) - foto preluat de pe basilica.ro

Efrem al Tomisului (sec. III – IV) – foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem a trăit în secolele III-IV, păstorind Eparhia Tomisului undeva între anii 300-304, urmându-i în scaunul episcopal sfântului ierarh Evanghelicus al Tomisului.

Atestarea sa ca păstor al Daciei Pontice se regăseşte în sinaxarele greceşti şi romane.

Prăznuirea sa se face pe 7 martie, dimpreună cu ceilalţi Sfinţi Mucenici din Cherson.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRC) Ss. Perpetua și Felicitas, martire

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas au fost martirizate la Cartagina în anul 203, în timpul prigoanei lui Septimius Severus (193-211), fiind aruncate pradă fiarelor, apoi ucise cu pumnalul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ziua lucrurilor amuzante despre nume (#FunFactsAboutNamesDay)

Este o zi care ne încurajează să aflăm mai multe despre semnificaţiile şi influenţele istorice care stau la baza numelor noastre, ale prietenilor sau membrilor familiilor şi despre cum s-au schimbat tendinţele în materie de nume de-a lungul generaţiilor.

Nu există nicio îndoială că modul în care au evoluat numele este un subiect incredibil de interesant.

Generaţii diferite vor avea adesea nume diferite, unele mai populare decât altele, iar multe dintre ele create în funcţie de tendinţele vremii.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua puterii plantelor (#PlantPowerDay)

În zilele noastre se vorbeşte mult despre vegetarianism şi veganism şi, deşi există multe lucruri bune în aceste mişcări, poate fi dificil să eliminăm complet anumite grupe de alimente din dietă.

Însă această zi este ocazia perfectă de a include mai multe frunze în mesele noastre şi de a ne îndrepta spre o dietă mai bogată în plante, lucru pe care mulţi îl fac deja din trei motive principale: sănătate, etică şi mediu.

Deşi a existat recent o recrudescenţă a dietelor care evită produsele de origine animală, alimentaţia bazată pe plante există de mii de ani, atât din motive practice, cât şi etice.

Printre primii susţinători ai vegetarianismului, de exemplu, se numără Buddha şi filosoful grec Pitagora, aminteşte site-ul daysoftheyear.com.

Cu hashtagul #PlantPowerDay, această zi a fost lansată în 2018 de către compania europeană Alpro, specializată în produse pe bază de plante.

A fost înfiinţată pentru a încuraja oamenii să consume mai multe legume şi alte alimente pe bază de plante în cadrul meselor zilnice.

Nu este vorba neapărat de a elimina complet produsele de origine animală, ci mai degrabă de a face din plante piesa centrală a dietei şi de a lua în considerare mai întâi opţiunile pe bază de plante, fie doar pentru ziua în sine, fie pe termen lung.

Laptele poate fi înlocuit cu suc de portocale, hamburgerii cu vinete, îngheţata cu sorbet!

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua coroniţei fripte de porc şi ziua cerealelor

În mod paradoxal, după ce am elogiat plantele, sărbătorile culinare din această zi continuă, cumva paradoxal sau pentru a împăca pe toată lumea, cu friptura de coaste de porc aranjate în formă de coroană (#CrownRoastofPorkDay).

Şi ca să revenim la începutul zilei, ne putem pregăti cu toată încrederea un bol generos cu cereale, pentru că este şi ziua cerealelor (#CerealDay).

De la sfârşitul secolului al XIX-lea, cerealele au devenit cel mai popular aliment de mic dejun din America.

preluat de pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 7 martie

 

Evenimentele Zilei de 7 martie în Istorie:

- 7 martie 161 d.Hr. – După moartea împăratului Antoninus Pius, Marcus Aurelius și Lucius Verus au căzut de acord să conducă împreună Imperiul Roman.

- 7 martie 1441 – Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei;

- 7 martie 1471 – Bătălia de la Soci

7 martie 1876 – Alexander Graham Bell primește brevetul pentru o invenție pe care el o numește telefon.

- 7 martie 1936 – Germania Nazistă a reocupat Renania demilitarizată, încălcând astfel tratatul de la Versailles și înțelegerile de la Locarno.

 

7 martie 322 î.Hr. - A murit Aristotel, unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice (n. 384 î.Hr)

Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. (Copie romană (în marmură) a unui bust grecesc din bronz al lui Aristotel de către Lysippos (c. 330 î.Hr.), cu manta modernă de alabastru) - foto: en.wikipedia.org

Aristotel (Copie romană (în marmură) a unui bust grecesc din bronz al lui Aristotel de către Lysippos (c. 330 î.Hr.), cu manta modernă de alabastru) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. – d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice.

Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare.

A întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica.

De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

cititi mai mult pe; ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 161 - A murit Antoninus Pius, împărat roman (n. 86)

Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86 – 7 martie 161) a fost împărat Roman în perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din "Cei cinci împăraţi buni" - (Bustul lui Antoninus Pius în Glyptothek, München, cca. 150) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bustul lui Antoninus Pius în Glyptothek, München, cca. 150 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86 – 7 martie 161) a fost împărat Roman în perioada 138-161.

A fost cel de-al patrulea din “Cei cinci împărați buni“. Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a născut în Italia, la Lanuvium. A devenit consul în 120 și guvernator al provinciei Asia (134-135).

A fost adoptat de împăratul Hadrian la 25 februarie 138 și proclamat succesor la tron, cu condiția de a adopta la rândul său, pe Marcus Aurelius și Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de împăratul Hadrian, Antoninus Pius nu a părăsit niciodată Italia.

Politica sa internă se caracterizează prin atenția acordată administrației provinciilor, finanțelor statului, jurisdicției imperiale. Pe plan extern continuă activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Răscoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt și Iudeea sunt reprimate de generalii săi.

Într-o atmosferă de liniște pe plan intern și extern, Antoninus Pius sărbătorește în 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetății Eterne. Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine și al întregului principat.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martiel 161 – După moartea împăratului Antoninus Pius, Marcus Aurelius și Lucius Verus au căzut de acord să conducă împreună Imperiul Roman.

Marc Aureliu (în latină Marcus Aurelius, n. 26 aprilie 121 e.n., Roma, Italia, Imperiul Roman – d. 17 martie 180 e.n., Vindobona, Upper Pannonia, Imperiul Roman) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus - (Bust de marmură al lui Marcus Aurelius la Musée Saint-Raymond, Toulouse, Franța) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bust de marmură al lui Marcus Aurelius la Musée Saint-Raymond, Toulouse, Franța- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Marc Aureliu (în latină Marcus Aurelius, n. 26 aprilie 121 e.n., Roma, Italia, Imperiul Roman – d. 17 martie 180 e.n., Vindobona, Upper Pannonia, Imperiul Roman) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic.

Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Lucius Ceionius Commodus Verus Armeniacus (n. 15 decembrie 130, Roma - d. 169), cunoscut simplu ca Lucius Verus, a fost un împărat roman împreună cu Marcus Aurelius, între 161 şi 169. A murit de ciumă în 169, în timpul războiului cu marcomanii, pe Dunăre - (Bustul lui Lucius Verus, Muzeul Metropolitan de Artă) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bustul lui Lucius Verus, Muzeul Metropolitan de Artă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lucius Ceionius Commodus Verus Armeniacus (n. 15 decembrie 130, Roma – d. 169), cunoscut simplu ca Lucius Verus, a fost un împărat roman împreună cu Marcus Aurelius, între 161 şi 169.

La moartea lui Antoninus la 7 martie 161, cei doi urmaşi au ajuns pe tron cu titlurile: Lucius Aurelius Verus Augustus şi Marcus Aurelius Antoninus Augustus.

La începuturile domniei, cei doi împăraţi au fost iubiţi de romani datorită comportamentului lor civic. Lucius era mai putin adulat de popor decât Marcus, deoarece „privirea lui era mai severă şi discursurile sale mai putin emoţionante”.

În ciuda egalităţii lor nominale, Marcus a avut loc mai multă auctoritas (autoritate) decât Verus.

Între 161 şi 166 a avut loc Războiul dintre romani şi parţi, care s-a soldat cu reinstaurarea în Armenia a unei dinastii favorabile Romei. Lucius Verus, abil conducător de oşti, a avut mult de luptat în provincii cu rebelii care subminau puterea Romei.

După o luptă s-a îmbolnăvit de ciumă şi a murit în 169. Senatul Roman l-a declarat „Divinul Verus” (Divus Verus).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 189 – S-a născut împăratul roman Publius Septimius Geta; (d. 26 decembrie 211).

Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189 d.Hr., Roma, Imperiul Roman – d. 26 decembrie 211 d.Hr., Roma, Imperiul Roman) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla - (Bust în Luvru) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Publius Septimius Geta (Bust în Luvru) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189 – d. 26 decembrie 211) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla.

În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său.

În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați își asumă guvernarea în Roma.

După scurt timp au început rivalitățile între cei doi frați.

La finalul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial.

Geta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna.

Mulți aliați ai acestuia au fost și ei omorâți.

Cauzele rivalității dintre ei ar fi, după unii, gelozia din cauza popularității din ce în ce mai mari a lui Geta, iar după alții, încercarea de a-și îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 martie 321 – Împaratul Constantin cel Mare decretează Duminica, Ziua Soarelui (Dies Solis),  zi de repaus săptamânal în Imperiul Roman. Duminica devine pentru prima oară zi liberă.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii”, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Toti magistratii si populatia care locuieste la orase sa se odihneasca in venerabila Zi a Soarelui (Dies Solis).”

Silvestru , episcopul Romei in timpul lui Constantin cel Mare, schimba numele primei zile a saptamanii, (Dies Solis), denumind-o “Ziua Domnului”.

La 366, Conciliul de la Laodicea decreteaza oficial transferarea sfinteniei Sabatului asupra duminicii , zicand:

Crestinii sa nu iudaizeze stand nelucratori Sambata, ci sa lucreze in ziua aceea… Si daca totusi sunt gasiti iudaizand, sa fie anatema!” (C. Hefele, Istoria conciliilor bisericii , vol. II, pag. 316).

In 386, Sinodul din Aquilea recunoaste schimbarea oficiala a lui “Dies Solis” (ziua soarelui) in “Dies Dominica” (Ziua Domnului, duminica).

Ieronim din Betleem , prin anul 400, scria:

Daca ziua intai e numita ziua soarelui de catre pagani ,noi o admitem ca atare cu voie buna, fiindca in aceasta zi a aparut lumina si a rasarit Soarele neprihanirii noastre”.

 

7 martie 1274 – A încetat din viaţă Sfantul Toma d’Aquino, teolog şi filosof medieval, autor al lucrării Summa Theologiae; (n.26 ianuarie 1225).

Toma de Aquino (n. circa 1225, Aquino, Regatul Siciliei – d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii. A fost venerat ca sfânt încă din timpul vieții - (Panou al unui altar din Ascoli Piceno, Italia, de Carlo Crivelli (secolul al XV-lea)) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Toma de Aquino - Panou al unui altar din Ascoli Piceno, Italia, de Carlo Crivelli (secolul al XV-lea) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei – d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii.

Procesul canonizării lui a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 și a fost sanctificat la data de 21 iulie 1323.

A fost cel mai important susținător clasic al Teologiei naturale și parintele curentului filosofic numit tomism.

Influența sa asupra gândirii occidentale este considerabilă, și o mare parte a filosofiei moderne a fost conceputa luand in considerare dezvoltarea sau respingerea ideilor sale, în special în domeniul eticii, dreptului natural sau metafizicii.

Spre deosebire de alti teologi ai timpului, Sf.Toma d’Aquino a îmbrățișat mai multe idei ale filosofiei lui Aristotel.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 1395 – Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti și regele Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei si Croatiei, au încheiat la Brasov un tratat de cooperare militară antiotomană.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică - pictură din biserica Episcopiei de Argeș - foto preluat de pe: ro.wikipedia.org

Mircea cel Bătrân – pictură din biserica Episcopiei de Argeș – foto preluat de pe: ro.wikipedia.org

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron.

În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”.

În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică

(…)  Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin si în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.

Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 1395.

În acelasi an 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul), a trecut Dunărea invadand Tara Romaneasca în fruntea unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire.

În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10 octombrie 1394, armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage în Transilvania.

Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.

 

7 martie 1441 - Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. El deținea această funcție pe lângă cea de comite al Timișoarei și de ban al Severinului (1441-1456).

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sîrbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin - foto: en.wikipedia.org

Iancu de Hunedoara – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sîrbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi, cunoscut și ca Iancu de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, (n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost comite al Timişoarei, ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar. A fost tatăl regelui Matia Corvin.

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Apărător al creştinătăţii in lupta a otomana, a fost învins de turci la Varna (1444) şi la Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului in marea batalie de la Belgrad; (1456).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 1471 – A avut loc Bătălia de la Soci, dintre domnul Ţării Româneşti, Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473 – 1475), şi cel al Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), pentru Cetatea Chilia.

Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, a atacat Moldova, dar Ștefan cel Mare l-a învins la Soci, lângă Bacău.

Domnul muntean, supus turcilor, a izbutit să scape fugind.

Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473 – 1475) si Stefan cel Mare (1457 – 1504) - foto preluat de pe adevarul.ro

Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473 – 1475) si Stefan cel Mare (1457 – 1504) – foto preluat de pe adevarul.ro

Ocuparea Chiliei de către Ştefan a generat un şir de conflicte cu Radu cel Frumos, care a încercat în mai multe rânduri să recupereze această cetate maritimă.

După incursiunea domnului moldovean, concretizată în arderea Brăilei, Târgului de Floci şi a ţinutului Ialomiţei, Cazimir IV (1447 – 1492), regele Poloniei, care se temea „ca nu cumva Basarab [Radu cel Frumos] să năvălească fără veste asupra lui [Ştefan cel Mare] cu ajutor turcesc” (Jan Długosz), încearcă o mediere, dar fără nici un rezultat.

Portul Chilia (sec. XV) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portul Chilia (sec. XV) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fără declaraţie de război, Ştefan atacă Ţara Românească, în 7 martie 1471, incepând astfel un „ război cu Radul voievod la Soci” (Cronicile slavo-române).

Despre localizarea bătăliei au existat opinii diferite – fie în Ţara Românească, fie în Moldova –, dar în ultima vreme, cei mai mulţi istorici sunt de părere că Socii se aflau în judeţul Râmnicu Sărat, la graniţa dintre cele două state (aşa cum a demonstrat istoricul Constantin C. Giurescu).

Confruntarea a fost puternică, moldovenii au„ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt” (Ibidem).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

7 martie 1693 – S-a născut Papa Clement al XIII-lea;(d.1769). A fost episcop al Romei și Papa, între 6 iulie 1758 și 2 februarie 1769.

Papa Clement al XIII-lea (cu numele laic Carlo della Torre di Rezzonico; n. 7 martie 1693, Veneția, Republica Veneția – d. 2 februarie 1769, Roma, Statele Papale) a fost ales papă la 6 iulie 1758. A fost un episcop al Romei și Papă al Bisericii Catolice, între 6 iulie 1758 și 2 februarie 1769 - (Portret de Anton Raphael Mengs, circa 1760) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Papa Clement al XIII-lea (Portret de Anton Raphael Mengs, circa 1760) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Papa Clement al XIII-lea (cu numele laic Carlo della Torre di Rezzonico; n. 7 martie 1693, Veneția — d. 2 februarie 1769, Roma) a fost ales papă la 6 iulie 1758.

A fost un episcop al Romei și Papă al Bisericii Universale, între 6 iulie 1758 și 2 februarie 1769.

Este cunoscut cu numele în latină Clemens XIII, în italiană Clemente XIII, în franceză Clément XIII.

cititi mai mult pe: en.wikipedia.org

 

7 martie 1765 - S-a născut Nicéphore Niépce, pionierul fotografiei (d. 1833)

Joseph Nicéphore Niépce (n. 7 martie 1765, Chalon-sur-Saône, Franţa – d. 5 iulie 1833, Saint-Loup-de-Varennes, Franţa) a fost un inventator francez - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicéphore Niépce – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Joseph Nicéphore Niépce (n. 7 martie 1765, Chalon-sur-Saône, Franța – d. 5 iulie 1833, Saint-Loup-de-Varennes, Franța) a fost un inventator francez.

În 1807, împreună cu fratele său a inventat un motor cu ardere internă (alimentat cu pulbere de licopodiu).

În 1813 a început experimentele în domeniul litografiei.

View from the Window at Le Gras, 1826–1827 (manually enhanced version) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

View from the Window at Le Gras, 1826–1827 (manually enhanced version) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Este cunoscut pentru experimentele sale fotografice, pe care a numit-o heliografie.

Între 1826 și 1827, folosind un aparat foto, a imprimat o imagine, de la fereastra camerei sale de lucru, pe o placă din aliaj de staniu și plumb, care a constituit prima imagine din natură fixată permanent.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 martie 1785 – S-a născut Alessandro Manzoni, prozator, poet, dramaturg şi critic literar italian; (m.22 mai 1873).

Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (n. 7 martie 1785, Milano, Ducatul Milanului – d. 22 mai 1873, Milano, Regatul Italiei) a fost un scriitor şi critic literar italian - (Portretul lui Alessandro Manzoni de Francesco Hayez - Pinacoteca di Brera, Milano, 1841) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portretul lui Alessandro Manzoni, de Francesco Hayez- Pinacoteca di Brera, Milano, 1841 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (n. 7 martie 1785, Milano – d. 22 mai 1873, Milano) a fost un scriitor și critic literar italian.

A scris romane, dramaturgie, fiind promotorul liricii romantice în țara sa și un teoretician al romantismului italian. Este autorul recenziei “Scrisoare asupra romantismului“.

Cea mai cunoscută operă a sa este romanul I Promessi Sposi apărut în anul 1827, evocare patetică și realistă a Lombardiei secolului al XVII-lea și care se remarcă prin unitatea construcției, adevărul psihologic și caracterul poetic.

În scrierile sale din domeniul teoriei literare, a pledat pentru libertatea genurilor și reconstrucția poetică a adevărului istoric.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 1788 – S-a născut fizicianul francez Antoine Cesar Becquerell ; (d.18 ianuarie 1878).

Antoine Cesar Becquerel (n. 8 martie 1788 - d. 18 ianuarie 1878) a fost un fizician francez, pionier al studiului fenomenelor electrice și luminescente. A fost tatăl fizicianului Alexandre-Edmond Becquerel și bunicul fizicianului Antoine Henri Becquerel - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Antoine Cesar Becquerel – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Antoine Cesar Becquerel (n. 8 martie 1788 – d. 18 ianuarie 1878) a fost un fizician francez, pionier al studiului fenomenelor electrice și luminescente.

A fost tatăl fizicianului Alexandre-Edmond Becquerel și bunicul fizicianului Antoine Henri Becquerel.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 martie 1792 – S-a născut astronomul britanic John Frederick William Herschel; (m.11 mai 1871).

Sir John Frederick William Herschel (n. 7 martie 1792, Slough, Anglia, Regatul Unit – d. 11 mai 1871, Kent, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost matematician, astronom și chimist englez, fiul astronomului Sir William Herschel - (John Herschel, 1835 mezzotint de W. Ward, după H. W. Pickersgill) foto preluat de pe en.wikipedia.org

John Herschel, 1835 mezzotint de W. Ward, după H. W. Pickersgill – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sir John Frederick William Herschel (n. 7 martie 1792, Slough, Anglia, Regatul Unit – d. 11 mai 1871, Kent, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost matematician, astronom și chimist englez.

A fost fiul Mariei Baldwin și al astronomului William Herschel.

A numit șapte dintre lunile planetei Saturn și patru luni ale planetei Uranus si a avut multe contribuții in cercetarile privind razele ultraviolete.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 1809 – A încetat din viaţă Jean Pierre Francois Blanchard, inventator, pionier al aeronauticii;(n. 4 iulie 1753).

Jean-Pierre Blanchard (4 iulie 1753 – 7 martie 1809) a fost un inventator francez, cel mai bine cunoscut ca pionier în zborul cu balonul, gravura după un portret de Richard - Livesay - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jean-Pierre Blanchard – gravura după un portret de Richard – Livesay – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jean-Pierre [François] Blanchard ( 4 iulie 1753 – 7 martie 1809) a fost un inventator francez, cunoscut mai ales ca un pionier al zborului cu balonul cu gaz, care s-a remarcat în cucerirea aerului în un balon, remarcabil pentru zborul său de succes cu balonul cu hidrogen la Paris la 2 martie 1784,

Blanchard s-a mutat mai târziu la Londra și a efectuat zboruri cu diferite mecanisme de propulsie.

Realizarea sa istorică a venit la 7 ianuarie 1785, traversând Canalul Mânecii de la Castelul Dover la Guînes în aproximativ 2 ore și jumătate, primind aclamații de la Ludovic al XVI-lea și câștigând o pensie substanțială.

În turul Europei, Blanchard și-a demonstrat baloanele și a prezentat parașuta modernă, pe care a folosit-o mai târziu pentru o evadare de succes în 1793, când balonul său cu hidrogen s-a rupt.

În 1793, a efectuat primul zbor cu balonul din America, la care a fost martor președintele George Washington.

Căsătorit cu Sophie Blanchard în 1804, Blanchard a suferit un atac de cord fatal în balonul său în 1808, văduva sa continuând demonstrațiile cu balonul până la moartea ei accidentală.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 martie 1842 - Frederic Francisc al II-lea devine Mare Duce de Mecklenburg și va conduce Marele Ducat timp de 41 de ani.

Frederic Francisc al II-lea (28 februarie 1823 – 15 aprilie 1883) a fost ofițer prusac și Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin de la 7 martie 1842 până la 15 aprilie 1883 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Frederic Francisc al II-lea (28 februarie 1823 – 15 aprilie 1883) a fost ofițer prusac și Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin de la 7 martie 1842 până la 15 aprilie 1883. Frederic Francisc i-a succedat tatălui său ca Mare Duce la 7 martie 1842.

În timpul Războiului austro-prusac el a comandat forțele care au ocupat Leipzig și au asediat Nürnberg. De asemenea, a luat parte la Războiul franco-prusac în timpul căruia a fost numit Guvernator General al Reims și a comandat forțele germane în asediul de la Toul.

A apărat forțele prusace în timpul Asediului Parisului de atacul forțelor franceze. A învins forțele franceze în Bătălia de la Beaune-La-Rolande și în Bătălia de la Beaugency. A deținut rangul de general prusac și cel de general rus.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 1850 – S-a născut Tomáš Garrigue Masaryk, om politic, filosof, primul preşedinte al Republicii Cehoslovace (1918-1935) (m.14septembrie 1937).

Tomáš Garrigue Masaryk (n. 7 martie 1850, d. 14 septembrie 1937), cunoscut și sub numele de Thomas Masaryk, a fost un politician, sociolog și filozof austro-ungar. Original, el și-a dorit să reformeze monarhia habsburgică într-o democrație federală, dar, în timpul Primului Război Mondial, acesta a dorit abolirea monarhiei și, cu ajutorul aliaților a reușit în cele din urmă acest lucru. A fost căsătorit cu pianista Charlotte Garrigue, al cărei nume de familie și l-a adăugat la al său - (Tomáš Masaryk în 1925) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tomáš Masaryk în 1925 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tomáš Garrigue Masaryk (cehă: [ˈtomaːʃ ˈɡarɪk ˈmasarɪk]; n. 7 martie 1850, Hodonín, Imperiul Austriac – d. 14 septembrie 1937, Lány⁠(d), Středočeský kraj, Cehia), cunoscut și sub numele de Thomas Masaryk, a fost un filozof, sociolog și om politic cehoslovac, care a militat pentru independența Cehoslovaciei în timpul Primului Război Mondial și a devenit fondatorul și primul președinte al Cehoslovaciei.

Este numit din acest motiv „Președintele eliberator”.

Inițial, el și-a dorit să reformeze monarhia habsburgică într-un stat federal democratic, dar, în timpul Primului Război Mondial, a început să susțină abolirea monarhiei și, cu ajutorul Aliaților a reușit în cele din urmă acest lucru.

A fost, de asemenea, nominalizat de șaptesprezece ori la Premiul Nobel pentru Pace .

A fost căsătorit cu pianista Charlotte Garrigue, al cărei nume de familie și l-a adăugat la al său.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 1856 – A fost înființată Facultatea de Drept la Iași, Moldova, prima facultate a viitoarei Universităţi din Iaşi.

Univesitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, România, înc sec.XX, prima Universitate din Moldova şi din Româna, preluat de pe emaus.md - foto: istoria.md

Univesitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, România, înc sec.XX, prima Universitate din Moldova şi din Româna, preluat de pe emaus.md – foto: istoria.md

La 7 martie 1856 (24 februarie 1856, stil vechi) a fost înființată Facultatea de drept la Iași, Moldova, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza. În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta acordă o atenţie deosebită reorganizării învăţămîntului care se soldează cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior.

În 1856 la Iaşi, Moldova sunt inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţămîntului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania. Simion Bărnuţiu, în 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

 

7 martie 1872 – S-a născut pictorul olandez Piet Mondrian; (“Compoziţie cu roşu şi negru”); (m.01 februarie 1944).

Si-a adus o contributie importanta la mișcarea artistica De Stijl care a fost fondată de Theo van Doesburg, fiind promotorul unei forme de non-reprezentare pe care el a numit- o neoplasticism.

 

7 martie 1875 - S-a născut Maurice Joseph Ravel, compozitor si pianist francez. (d. 1937)

Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure - d. 28 decembrie 1937, Paris), compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere - (Maurice Ravel in 1925) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maurice Ravel in 1925 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure – d. 28 decembrie 1937, Paris), compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

S-a nascut la Cibourne, o localitate la granita cu Spania.

La varsta de 7 ani, dupa ce familia s-a mutat in Paris, Ravel a inceput sa studieze pianul, iar cativa ani mai tarziu a semnat prima compozitie.

Parintii l-au incurajat sa isi continue studiile, astfel ca Ravel s-a inscris la Conservatorul din Paris. Pe durata cursurilor a incercat in dese randuri sa castige o bursa la Roma, dar nu a avut noroc.

A parasit Conservatorul in 1905 cand a pierdut un premiu prestigios cu toate ca era considerat favorit. Scandalul, cunoscut in presa vremii ca „Afacerea Ravel”, a dus si la demisia directorul institutiei, Theodore Dubois.

În ciuda problemelor, Ravel nu a dezarmat devenind unul dintre compozitorii de seama ai secolului XX, lucrarile sale pentru pian, muzica de camera si pentru orchestra devenind repere.

Statul francez i-a acordat Legiunea de onoare in 1920, dar compozitorul a refuzat distinctia. Nu acelasi lucru s-a intamplat in 1929, cand a acceptat sa devina doctor Honoris Causa al Universitatii Oxford.

Dupa ce in 1932 a fost implicat intr-un accident de circulatie, Maurice Ravel a ramas cu sechele, iar cinci ani mai tarziu a fost supus unei interventii chirurgicale neurologice care a fost insa un esec.

S-a stins din viata in 28 decembrie 1937, fiind inmormantat in cimitirul Levallois Perret din Paris.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 1876 – Alexander Graham Bell primește brevetul pentru o invenție pe care el o numește telefon.

Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția - d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atasat un magnet permanent - in imagine: Alexander Graham Bell vorbind la telefon foto: ro.wikipedia.org

Alexander Graham Bell vorbind la telefon foto: ro.wikipedia.org

Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția – d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite.

În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atasat un magnet permanent.

Tatăl, bunicul și fratele lui Bell fuseseră cu toții asociați cu munca de elocuție și vorbire, iar mama și soția lui erau surde, nfluențând profund munca de viață a lui Bell.

Cercetările sale asupra auzului și vorbirii l-au determinat în continuare să experimenteze cu dispozitive auditive, care au culminat în cele din urmă cu primul brevet american pentru telefon, la 7 martie 1876.

Bell a considerat invenția sa o intruziune în munca sa reală ca fiind un om de știință și a refuzat să aibă un telefon în studiul său

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 1887Conferinţa Partidului Naţional Român de la Sibiu, îl alege ca preşedinte al partidului pe George Bariţiu.

George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania - foto: ro.wikipedia.org

George Bariț - foto: ro.wikipedia.org

George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. George Bariţiu a fost unul dintre intemeietorii ziaristicii româneşti ardelene, istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică.

El s-a născut la data de 4 iunie 1812, în localitatea clujeană Jucu de Jos, într-o familie de preoţi, atât tatăl cât şi bunicul său fiind prelaţi greco-catolici. Studiile primare le-a efectuat la şcoala unitariană din Remetea (jud. Alba), iar pe cele medii la Liceul Piariştilor din Cluj-Napoca.

A fost unul dintre membri Comitetului Naţional Român ales de Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, cu sediul la Sibiu şi însărcinat cu coordonarea acţiunilor revoluţionare. Alături de Andrei Şaguna, Timotei Cipariu şi Simion Bărnuţiu a participat la întemeierea, în 1867 a Astrei.

Încă de la bun început George Bariţiu a deţinut funcţia de secretar al Asociaţiunii, pentru ca, în perioada 1888-1893 să fie desemnat preşedintele acesteia. La Sibiu a pus bazele revistei Transilvania, organul oficial al Asociaţiunii, pe care a condus-o până la moarte, în paralel cu ziarul Observatorul, care a fiinţat între 1878 şi 1885.

În plan politic, George Bariţiu a fost unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român. A redactat “Memorandumul” din 1882, în care a demascat politica de deznaţionalizare dusă de guvernele monarhiei dualiste.

Preocupat de cercetarea istoriei Transilvaniei, a publicat, alături de numeroase documente şi studii, lucrarea sa fundamentală “Părţi alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă”, redactată în trei volume între anii 1889-1891.

Membru fondator al Academiei Române (1867), George Bariţiu a fost ales, cu câteva luni înainte de moarte, preşedinte al acestui prestigios for ştiinţific.

S-a stins din viaţă la Sibiu, la data de 2 mai 1893, lăsând posterităţii o bogată operă pusă în slujba făuririi conştiinţei, demnităţii şi unităţii naţionale.

 

7 martie 1887 – A fost înfiinţată prima şcoală naţională în Albania.

 

7 martie 1908 – S-a născut actriţa italiană Anna Magnani; (m.26 septembrie 1973).

 

7 martie 1912 - Succesul expediției lui Roald Amundsen la Polul Sud (14 decembrie 1911) este anunțat public, când nava Fram a ajuns la Hobart, în Australia.

Amundsen și însoțitorii arborand steagul Norvegiei la Polul Sud (14 decembrie 1911) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amundsen și însoțitorii arborand steagul Norvegiei la Polul Sud (14 decembrie 1911) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872, Fredrikstad, Østfold, – d. 18 iunie 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare.

A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911).

De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest.

Dupa ce a aflat ca americanii Robert Peary si Frederick Cook au atins Polul Nord, Amundsen a decis sa ajunga la Polul Sud.

Astfel, exploratorul norvegian s-a imbarcat la bordul vasului „Fram” fara sa precizeze care este tinta sa.

Abia in momentul in care nava a acostat la Madeira, acesta si-a informat echipajul de directia aleasa.

Robert Falcon Scott era deja in drum spre Antarctica cand norvegianul s-a gandit sa il concureze.

De altfel, cursa celor doi spre Polul Sud a intrat in legenda pentru dramatismul ei.

Amundsen si-a stabilit baza in Golful Balenelor, de unde a plecat in marea aventura la 19 octombrie 1911 insotot de patru echipieri cu patru sanii si 52 de caini.

El a fost nevoit sa strabata o zona necunoscuta pana atunci, insa curajul si determinarea exploratorului au facut ca la 14 decembrie steagul norvegian sa fie arborat la Pol cu 35 de zile inainte de sosirea lui Scott.

Anuntul atingerii Polului Sud a fost facut pe 7 martie 1912 cand echipajul a ajuns in Australia.

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872, Borge, Norvegia – d. 18 iunie 1928, Marea Barents, Rusia) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reuşit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare în Arctica - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Roald Amundsen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Roald Amundsen s-a nascut în 1872, in apropierea orasului Sarpsborg din sud-estul Norvegiei.

Intreaga viata si-a dedicat-o explorarii arctice, pasiune care i-a provocat de altfel moartea in iunie 1928 cand a disparut in timpul unei misiuni de salvare în Arctica.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 1914 – Printul Wilhelm de Wied, împreună cu soţia sa Sophie von Schönburg-Waldenburg şi cei doi copii ai lor, ajung în Albania la Durrës, unde era stabilită reşedinţa sa, pentru a-si începe domnia.

 

7 martie 1919 – La Tarutino, Republica Democratică Moldovenească, şi-a desfăşurat lucrările Congresului Nemţilor din Basarabia, care au votat alipirea lor necondiţionată la România.

 

7 martie 1932 – A încetat din viaţă Aristide Briand, om politic , laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 1926; (n. 28 martie 1862).

 

7 martie 1936 – Germania Nazistă a reocupat Renania demilitarizată, încălcând astfel Tratatul de la Versailles și înțelegerile de la Locarno.

cititi mai mult pe www.historyplace.com

Below: Saturday, March 7, 1936 - German Army troops cross a bridge over the Rhine River and enter the Rhineland - for the first time since the end of World War I - foto preluat de pe www.historyplace.com

Below: Saturday, March 7, 1936 – German Army troops cross a bridge over the Rhine River and enter the Rhineland – for the first time since the end of World War I – foto preluat de pe www.historyplace.com

 

7 martie 1939 – În România, s-a format un guvern prezidat de Armand Călinescu (7 martie-21 septembrie 1939).

Guvernul Armand Călinescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Guvernul Armand Călinescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Guvernul Armand Călinescu a fost un consiliu de miniştri care a guvernat România în perioada 7 martie – 21 septembrie 1939, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org. (…) După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al României.

În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franța și Marea Britanie. În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei de către Germania nazistă, precum și evacuarea prin România a tezaurului polonez.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

7 martie 1945 - Al Doilea Război Mondial – Aliaţii au forţat Rinul. Podul de la Remagen. (…) Avansul forţelor aliate în adâncimea teritoriului german – oraşul Koln fusese capturat la 7 martie 1945 – l-a determinat pe Hitler să ordone distrugerea podurilor de pe Rin pentru blocarea accesului în centrul Germaniei.

Până la 7 martie 1945, aproape toate podurile care uneau malurile Rinului fuseseră dărâmate cu excepţia unuia – podul Ludendorff din apropierea oraşului Remagen, la sud-est de Koln.

O patrulă americană de recunoaştere, parte a Diviziei a 9-a blindate, a ajuns, la 7 martie 1945, în zona dealurilor din apropierea podului şi a observat că acest pod rămăsese intact. Locotenent-colonelul Leonard E. Engeman, comandantul forţei de intervenţie, a înţeles că dincolo de râu se aflau zonele de apărare organizată de pe Rin.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

7 martie 1945 - Planul de comunizare a României transmis de un agent al Oficiului de Servicii Strategice.

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet Petru Groza. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, T. Georgescu, ş.a., sala Marii Adunări Naţionale (Constantinescu Iaşi, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec, Prof. G. Nicolau, Gh. Tătărescu, Mihail Ralea) (6 martie 1945) (ANR, Fototeca online a comunismului românesc, cota 92/1945 ) - foto preluat de pe www.facebook.com

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet Petru Groza. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, T. Georgescu, ş.a., sala Marii Adunări Naţionale (Constantinescu Iaşi, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec, Prof. G. Nicolau, Gh. Tătărescu, Mihail Ralea) (6 martie 1945) (ANR, Fototeca online a comunismului românesc, cota 92/1945 ) – foto preluat de pe www.facebook.com

Distribuit la 27 martie 1945
7 martie 1945
România

Se atrage atenția asupra evaluării F.O. Sursa care a furnizat această informație este neverificată, iar reprezentanții noștri în zonă nu au putut până acum să o verifice.

1. Sursa afirmă că comunizarea României urmează să fie realizată într-un plan de 3 ani și dezvoltarea instituțiilor comuniste prin două planuri, fiecare de cinci ani.

2. O Conferință a conducătorilor comuniști, români și ruși, a avut loc la București, la 7 martie în cadrul căreia un plan a fost prezentat în fața grupului de către Evgheni Suhalov, reprezentantul Comitetului, care a spus că vine de la Gheorghei Dimitrov, conducătorul Comitetului. Erau prezenți:

Ana Pauker
Constantin Doncea din Comitetul Central Comunist român
Constantin Pârvulescu, secretar al Comitetului Central comunist român

3. Sursa nu a putut obține un exemplar, dar el dă punctele importante ale planului de 3 ani din memorie;
cititi mai mult pe www.memorialsighet.ro

 

7 martie 1960 – Primii 20 de cosmonauți sovietici au fost selectați pentru pregătirea zborului spațial.

 

7 martie 1968 - TVR a scos revista oficială a primei ediții a Festivalulio „Cerbul de Aur”, în cinci limbi.

 

7 martie 1973 - Astronomul ceh Luboš Kohoutek descoperă cometa C/1973 E1, stârnind entuziasm la nivel mondial.

 

7 martie 1982 – A murit regizorul Konrad Wolf, figură de prim plan a cinematografiei germane (filmele: „Stele”, „Oameni cu aripi”); (n.20.10.1925).

 

7 martie 1996 - A fost format primul parlament palestinian ales in urma unui vot democratic.

 

7 martie 1999 – A murit Stanley Kubrick, regizor american de film (n. 1928)

Stanley Kubrick (n. 26 iulie 1928, The Bronx, New York City, New York, SUA – d. 7 martie 1999, St Michael⁠(d), Anglia, Regatul Unit) a fost un regizor, scenarist și producător de film britanic-american, câștigător al Premiului Oscar, care în ultimii 40 de ani ai carierei sale a locuit în Anglia. - (Fotografia de producție a regizorului Stanley Kubrick pe platoul de filmare al filmului din 1975 Barry Lyndon) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fotografia de producție a regizorului Stanley Kubrick pe platoul de filmare al filmului din 1975 Barry Lyndon – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Stanley Kubrick (n. 26 iulie 1928—d. 7 martie 1999) a fost un regizor, scenarist și producător de film american, câștigător al Premiului Oscar, care în ultimii 40 de ani ai carierei sale a locuit în Anglia.

Kubrick a fost renumit prin grija cu care își alegea subiectele, metoda lentă de a lucra, varietatea de genuri pe care le-a abordat și perfecționismul său.

Este de asemenea recunoscut ca unul dintre cei mai inovativi și influenți regizori de film din istoria cinematografică.

A regizat o serie de filme foarte apreciate, adesea controversate, filme care au fost percepute ca o reflexie a naturii sale obsesive și perfecționiste.

Filmele sale sunt caracterizate de prezența elementelor de suprarealism, expresionism, dar și a unui pesimism ironic, fiind totodată și unele dintre cele mai originale, provocative și vizionare făcute vreodată.

Șapte dintre cele șaisprezece filme ale sale realizate ca regizor sunt prezente în lista IMDb Top 250.

(filmografie: „Spartacus”, „Portocala mecanică”, „Lolita”)

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

7 martie 2001 – Ariel Sharon a devenit prim-ministru al Statului Israel.

Ariel Șaron (născut, la 27 februarie 1928, în Kfar Malal, în Palestina sub mandat britanic - d. 11 ianuarie 2014, Tel Hashomer, Ramat Gan, Israel) a fost un general și politician israelian. A fost cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului între anii 2001-2006 - (Sharon in 2002) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ariel Sharon in 2002 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ariel Șaron (sau după ortografia în sursele israeliene oficiale Ariel Sharon, în ebraică: אריאל שרון , cunoscut adesea ca „Arik” Sharon, născut Ariel Scheinermann, אריאל שיינרמן în ebraică, la 27 februarie 1928, în Kfar Malal, în Palestina sub mandat britanic – d. 11 ianuarie 2014, Tel Hashomer, Ramat Gan, Israel) a fost un general și politician israelian.

A fost cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului între anii 2001-2006, fondator al micului partid „Shlomtzion”, apoi al partidului de centru-dreapta Likud și apoi al partidului de centru Kadima, ministru al apărării (1981-1983), ministru de externe (1998-1999), ministru al agriculturii, al comerțului și industriei etc.

Înainte de intrarea în viața politică, s-a distins ca militar, ca unul din comandanții brigăzii de parașutiști, fondator al unității de comando 101 și ca general-maior, comandant al trupelor frontului de sud.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 martie 2001 – Reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare au semnat Declaraţia politică privind aderarea României la NATO.

 

7 martie 2002 – A murit Alexandru Balaci, critic şi istoric literar, membru al Academiei Române; a fost unul dintre cei mai străluciţi traducători ai literaturii italiene, la noi, şi coordonatorul monumentalei lucrări „Istoria literaturii italiene” (n.12.06.1912).

 

7 martie 2004 – A murit medicul Nicolae Cajal, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H.Elias”; (n.01.10.1919).

 

5 – 7 martie 2008 - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște, în ședința din 5-7 martie 2008, canonizarea a 9 cuvioși sfinți români nemțeni – Sf. Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia (21 iulie); Sf. Cuvios Iosif de la Văratec (16 august); Sf. Cuvios Ioan de la Râșca și Secu (30 august); Sf. Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați (7 septembrie); Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie); Sf. Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani (1 octombrie) -, precum si înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie al III-lea, patriarhul Constantinopolului.

Proclamarea oficială a canonizării acestor sfinți nemțeni a avut loc la Mănăstirea Neamț, pe 5 iunie 2008.

 

7 martie 2009 - NASA a lansat sonda spațială Kepler (numită așa după astronomul german Johannes Kepler), care are scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului care orbitează alte stele, cu ajutorul unui telescop și al unui fotometru speciale.

Kepler - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Kepler – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Misiunea Kepler, conform originalului din engleză Kepler Mission, a fost o misiune spațială, o stație cosmică, o navă cosmică specială și un telescop spațial de tip fotometru creat și realizat de NASA pentru căutarea de planetelor de tip Terra din alte sisteme solare.

Stația cosmică Kepler a observat și înregistrat strălucirea a peste 100.000 de stele de-a lungul a circa 3 – 4 ani pentru a detecta tranziția periodică a planetelor unei stele, procedeu de detectare al planetelor unei stele oarecare numit metoda tranziției. Misiunea spațială este denumită în onoarea astronomului german Johannes Kepler.

Nava spațială a fost lansată la 7 martie 2009 pentru o misiune planificată de 3,5 ani. După nouă ani și jumătate de funcționare, sistemul de control al reacției telescopului a fost epuizat, iar NASA a anunțat retragerea misiunii Kepler la 30 octombrie 2018 (după 9 ani, 7 luni, 23 zile).

Rezultate: Lista exoplanetelor descoperite cu telescopul spațial Kepler

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 martie 2022 - Pandemia de COVID-19: Numărul global de decese din cauza COVID-19 depășește 6 milioane.

 

7 martie 2024 - Suedia a devenit cel de-al 32-lea stat membru al NATO.

7 martie 2023 - Suedia a devenit cel de-al 32-lea stat membru al NATO (Ulf Kristersson a înmânat guvernului SUA documentaţia oficială) - foto preluat de pe www.facebook.com/UlfKristerssonM

Ulf Kristersson a înmânat guvernului SUA documentaţia oficială – foto preluat de pe www.facebook.com/UlfKristerssonM

Suedia a devenit oficial membră a NATO joi; premierul Ulf Kristersson a înmânat guvernului SUA documentaţia oficială, ultimul pas al procesului de aderare, transmite Reuters.

Suedezii şi-au reconsiderat neutralitatea tradiţională după ce Rusia a invadat Ucraina în urmă cu doi ani, dar procesul de aderare la alianţă a fost tergiversat mai întâi de Turcia, apoi şi de Ungaria.

Reuters consideră că primirea în NATO a Suediei şi a Finlandei – care are 1340 de km de frontieră cu Rusia – sunt cele mai semnificative extinderi ale alianţei din ultimele decenii.

Rusia a ameninţat că va lua “contramăsuri politice şi tehnico-militare” nespecificate ca reacţie la demersul Suediei.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473 – 1475) si Stefan cel Mare (1457 – 1504)

foto preluat de pe adevarul.ro
articol preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

 

Bătălia de la Soci

Bătălia de la Soci (7 martie 1471), dintre domnul Ţării Româneşti, Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473 – 1475), şi cel al Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), pentru Chilia.

Ocuparea Chiliei de către Ştefan a generat un şir de conflicte cu Radu cel Frumos, care a încercat în mai multe rânduri să recupereze această cetate maritimă.

După incursiunea domnului moldovean, concretizată în arderea Brăilei, Târgului de Floci şi a ţinutului Ialomiţei, Cazimir IV (1447 – 1492), regele Poloniei, care se temea „ca nu cumva Basarab [Radu cel Frumos] să năvălească fără veste asupra lui [Ştefan cel Mare] cu ajutor turcesc” (Jan Długosz), încearcă o mediere, dar fără nici un rezultat.

Portul Chilia (sec. XV) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portul Chilia (sec. XV) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fără declaraţie de război, Ştefan atacă Ţara Românească, în 7 martie 1471, incepând astfel un „ război cu Radul voievod la Soci” (Cronicile slavo-române).

Despre localizarea bătăliei au existat opinii diferite – fie în Ţara Românească, fie în Moldova –, dar în ultima vreme, cei mai mulţi istorici sunt de părere că Socii se aflau în judeţul Râmnicu Sărat, la graniţa dintre cele două state (aşa cum a demonstrat istoricul Constantin C. Giurescu).

Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt” (Ibidem).

Victoria a lui Ştefan cel Mare apare în toate sursele contemporane, moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani. La 13 iulie 1471 , domnul moldovean scrie suzeranului său, la Cameniţa, relatându-i faptele şi anunţându-l că Radu a construit o fortificaţie la hotarul cu Moldova. Îi cere totodată să medieze pax vera et concordia între cei doi.

Radu cel Frumos construise o cetate pe cursul inferior al Siretului – Crăciuna –, în apropiere de vărsarea Buzăului, pentru a preîntâmpina noi atacuri şi ca sprijin în vederea recuceririi Chiliei.

Multiplele conflicte dintre cei doi domni români se înscriu în dorinţa voievodului moldovean „de a începe războiul cu Radul şi a pune astfel fundamentul unei politici în stil mare, de ofensivă în contra necredincioşilor. Primul pas al acestei noi orientări trebuia să fie readucerea Munteniei în sfera lui Ştefan, recâştigarea Ţării Româneşti pentru politica creştină” (I. Ursu).

Bibliografie orientativă
George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române (portret de Constantin Lecca) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române - cititi mai mult pe unitischimbam.ro – (portret de Constantin Lecca) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Soci din 1471: localizare. Diferite tendinţe în istoriografia secolului XX

Horia Dumitru Oprea – istoriiregasite.wordpress.com

… Al treilea episod al confruntărilor a avut loc în 1471, când Radu a pregătit o campanie în Moldova. Ştefan însă l-a aşteptat pe graniţe, la Soci, unde oastea moldoveană a zdrobit-o pe cea munteană la 7 martie 1471. Faptul că Radu cel Frumos nu a părăsit gândul răzbunării este arătat de iniţiativa acestuia de a ridica o fortificaţie pe cursul inferior al Siretului, dar şi de faptul că Ştefan cere o mediere a conflictului lui Cazimir al Poloniei.

Eşuând tratativele, Stefan preia initiaţiva şi porneşte, însoţit de către pretendentul Laiotă Basarab, către Ţara Românească. Deznodământul se dă între 18-20 noiembrie 1473 lângă cetatea Teleajănului, Radu cel Frumos nepierzând doar oastea şi tronul ci şi tezaurul şi familia.

Revenind la bătalia din 7 martie 1471 şi implicit la denumirea locului – Soci, trebuie să menţionăm trei aspecte:

1. Toată lumea este de acord cu data bătăliei- 7 martie 1471 (6979 de la Facerea Lumii).

2. În zilele noatre există cinci localităţi cu acest nume, câte una în judeţele Iaşi, Vaslui şi Bacău şi două în Neamţ. Nicio localitate nu este situată în apropierea graniţei dintre cele două state din secolul al XVI-lea. Cât despre celebrul Soci (Сочи) din nordul Mării Negre, atât Radu cel Frumos cât şi Ştefan, nu aveau ce cauta acolo cu armata în 1471, decât eventual într-o campanie militară împotriva sau în ajutorul tătarilor.

3. Majoritatea izvoarelor medievale româneşti (Letopiseţul de la Bistriţa, Analele putnene, Letopiseţul lui Grigore Ureche, Letopiseţul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 al lui Nicolae Costin, nu relatează decât data bătăliei şi că ea a avut loc la Soci, fără a face localizarea exactă:

Războiul de la Soci. cându s-au bătut Ştefan vodă cu Radul vodă domnul muntenescu, 6979 martie 7 dni. Radu vodă văzând atâta prăpadu în ţara sa, ce-i făcuse Ştefan vodă, nu vru să lase să nu cerce strâmbătatea sa[…] au venitu asupra lui Ştefan vodă. Iară el ca un leu gata spre vânatu, degrabă sau pornit şi la Soci le-au ieşit înainte şi dându războiu vitejeşte, martie 7 zile, […] Radul vodă pierdu războiul cu multă pagubă de ai săi[…].

cititi mai mult pe istoriiregasite.wordpress.com

Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475) a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475) a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475) – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

… Grigore Ureche pune conflictul dintre cei doi pe seama caracteristicilor firii omeneşti „de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era a lui, încă vrea să coprinză” (Grigore Ureche). Chiar dacă rivalitatea personală nu poate fi exclusă, hotărâtoare au fost elementele de natură economică, geopolitică, militară etc.

Nemulţumit de politica lui Radu cel Frumos, Ştefan cel Mare a executat, în a doua jumătate a lunii februarie 1470, o incursiune rapidă în zona Brăila, devastând principalele localităţi de pe malul Dunării. Războiul dintre cele două ţări era declanşat, dar Ştefan, pentru a evita reacţia lui Radu cel Frumos a solicitat medierea regelui polon, Cazimir al IV-lea. Nu ştim dacă aceasta a avut sau nu loc, cert este că relaţiile bilaterale au rămas explozive.

Dornic să răzbune „strâmbătatea”, după expresia plastică a lui Ureche, Radu cel Frumos „strângându oastea sa şi vecinească” a declanşat o campanie militară împotriva Moldovei. Oastea sa formată din „curteni şi boieri” s-a deplasat pe itinerarul Buzău-Focşani şi de aici pe valea Siretului, spre Suceava. Ştefan vodă, informat de mişcările adversarului său, a surprins forţele muntene, în apropiere de târgul Soci, localitate situată în judeţul Bacău, în apropiere de graniţa dintre cele două ţări.

Confruntarea a fost câştigată categoric de armata moldovenească, datorită pe de o parte vitejiei oştenilor, iar pe de altă parte „meşteşugului” lui Ştefan. „Radul vodă, scrie Grigore Ureche, pierdu războiul cu multă pagubă de ai săi, că pre toţi i-au tăiatu şi pre mulţi viteji i-au prinsu vii şi pre toţi i-au tăiatu, numai ce au lăsatu vii doi boieri de acei mari, pre Stan logofătul şi pre Mircea comisul” (Grigore Ureche).

În Letopiseţul de când s-a început Ţara Moldovei se consemnează că Ştefan cel Mare a capturat „chiar şi marele schiptru (buzdugan) al lui Radu voievod”. Cel mai probabil că domnul moldovean a reuşit să încercuiască forţele rivalului său, numai aşa putându-se explica faptul capturării steagurilor ţării. De remarcat este că Ştefan nu a trecut la urmărire, prin care se putea exploata succesul obţinut, foarte probabil din cauza temerii că Radu cel Frumos să nu fie ajutat de otomani.

cititi mai mult pe crispedia.ro

 

Bătăliile lui Ştefan cel Mare cu Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş. Ulterior, s-a căsătorit chiar cu fiica duşmanului

de Dănuţ Zuzeac – adevarul.ro

Ştefan cel Mare l-a alungat pe Radu cel Frumos de pe tronul Ţării Româneşti deoarece era un apropiat al turcilor. Domnitorul moldovean a luat-o la curtea sa pe fiica duşmanului său, Voichiţa, cea care avea să-i devină soţie peste câţiva ani.

În primii ani de domnie, voievodul Ştefan cel Mare a reuşit să se apropie într-un fel sau altul de către conducătorii Poloniei şi Ungariei. După ce s-a asigurat de sprijinul celor două ţări în cazul unui război cu turcii, domnitorul moldovean şi-a pus în gând să desemneze la conducerea Ţării Româneşti un voievod apropiat lui, dorind să-l alunge pe Radu cel Frumos, vasalul Imperiului Otoman.

La data de 27 februarie 1470, Ştefan cel Mare pătrunde cu armata sa în Muntenia, unde jefuieşte tot până la Brăila, pe care o arde. Voievodul muntean, Radu cel Frumos a reuşit să întoarcă câţiva boieri moldoveni împotriva lui Ştefan cel Mare, însă domnitorul moldovean află de consipraţie şi îi omoară pe boierii trădători.

Vă leato 6978 (1470), într-aceia vreme intră zavistiia intre Ştefan vodă şi intre Radul vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză. Strâns-au ţara şi slujitorii săi şi au intratu în Ţara Muntenească, de au prădatu marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Brăila în săptămâna albă, marţi. (…)Tăie Ştefan vodă pre Isaiia vornicul şi pre Negrilă păharnicul şi pre Alexa stolnicul în târgul Vasluiului”, a arătat cronicarul Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei”.

Anul următor, în luna februarie 1471, Ştefan cel Mare are o nouă bătălie cu Radu cel Frumos, de această dată la Soci. Domnitorul moldovean iese şi de această dată învingător, reuşind să ia toate steagurile armatei muntene, întorcând-se triumfător în Moldova. La sfârşitul toamnei aceluiaşi an, Ştefan atacă din nou Ţara Românească, la data de 18 noiembrie, reuşind să-l bată din nou pe Radu cel Frumos, la Cursul Apei.

Radu fuge in cetatea Dîmboviţa, probabil o cetăţuie a Bucureştilor, este incunjurat şi aice de Stefan, dar scapă peste Dunăre, lăsînd in mînele biruitorului pe soţia lui Maria, pe fata lui Vochiţa şi toate avuţiile sale. Stefan pune domn in Muntenia pe Laiot Basarab şi se intoarce biruitor in Suceava”, a arătat istoricul Alexandru D. Xenopol în „Istoria Românilor”.

cititi mai mult pe adevarul.ro

 

cititi si:

- Ştefan cel Mare (1433 – 1504)

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467)

Bătălia de la Lipnic (20 august 1470)

Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486)

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

Calendar Ortodox 7 martie 2024

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: unitischimbam.rowww.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

 

Calendar Ortodox 7 martie 2024
† Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson

 

În anul 300, episcopul Ermon al Ierusalimului a trimis în orașul Cherson din Taurosciția (Crimeea), doi episcopi, pe Efrem și Vasilevs, care să propovăduiască învățătura Evangheliei.

Efrem a trecut în Sciția, unde după multe osteneli în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu a suferit moarte martirică. Vasilevs a rămas în Cherson.

cititi mai mult despre Sf. Sfinţit Mc. Efrem, Episcopul Tomisului pe unitischimbam.ro

cititi mai mult despre Sf. Sfinţiţi Mc. Agatodor pe unitischimbam.ro

cititi mai mult despre Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 7 Martie

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.

Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson: Eterie, Elpidie și Capiton Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson: Eterie, Elpidie și Capiton Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului.

Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson.

Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei.

Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate.

Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei.

Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine.

Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului.

Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea.

Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie.

Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin.

Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo.

Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie.

După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton.

Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici.

Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins.

Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc.

Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.

Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul.

Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin.

Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.

Cel întru sfinți părintele nostru Efrem al Antiohiei (gr. Εφραίμ ο Αντιοχείας) a fost un înalt demnitar al Imperiului Bizantin care a devenit patriarh al Antiohiei (526-545/546, precedat de Euphrasius, urmat de Domus III) în secolul al VI-lea.

A fost unul din apărătorii Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon împotriva monofizismului.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 martie (unele sinaxare apusene și slavone îl prăznuiesc la 8 iunie).

Sfântul Efrem era originar din Amida, o localitate din Mesopotamia situată pe malurile Tigrului și Eufratului (în Kurdistan).

A fost ofițer în armata Imperiului Bizantin în timpul împăraților Anastasie I și Iustin I (518-527), care l-a și ridicat la rangul de Conte al Orientului (lat. Comes Orientis).

După cutremurul puternic care a lovit Antiohia în 20 mai 526 [Antiohia a suferit multe cuntremure, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din 341, 458, 525, (526 – distrugerea orașului Antiohia, azi Antakya – Turcia de sud, 250.000 morți), 587 și 588], împăratul Iustin I l-a trimis pe contele Efrem să reconstruiască orașul.

Distrugerea cetății Antiohiei era atribuită de unii creștini din cetate căderii în ereziile lui Nestorie și Eutihie.

Înțelepciunea de care a dat dovadă în timpul acestei lucrări a făcut ca poporul din Antiohia să-l aleagă episcop al cetății în locul patriarhului Euphrasius, mort în timpul cutremurului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși

Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov ‒ „Chezașa celor păcătoși” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov ‒ „Chezașa celor păcătoși” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției:

Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veşnică prin mine”.

Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă.

Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia.

Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului:

Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” se află în această mănăstire).

Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi), într-o capelă de lângă poarta mănăstirii.

În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni.

După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii.

Răspândindu-se vestea, credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.

Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.

Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârşite în timpul unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei.

După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră, cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși

Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși” – foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană:

Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”.

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă.

Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia.

Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului:

Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui.

Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.

Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae ‒ Kamovniki, unde a fost construită o capelă în cinstea ei.

 

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși

O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.

Nu avem nici o picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.

Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale. Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.

Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuire şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Amin.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie (Secolelel III – IV)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe; basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie

În anul 300, episcopul Ermon al Ierusalimului a trimis în orașul Cherson din Taurosciția (Crimeea), doi episcopi, pe Efrem și Vasilevs, care să propovăduiască învățătura Evangheliei.

Efrem a trecut în Sciția, unde după multe osteneli în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu a suferit moarte martirică.

Vasilevs a rămas în Cherson.

Locuitorii orașului l-au bătut și l-au alungat.

El retrăgându-se într-o peșteră din Muntele Parthenon.

În urma unei minuni pe care Sfântul Vasilevs a săvârșit-o, înviind pe singurul fiu al unui mare dregător al orașului Cherson, mulți oameni împreună cu familia dregătorului au primit botezul creștin din mâinile Sfântului Vasilevs.

Acest lucru a atras mânia păgânilor care, într-o noapte, l-au prins pe Sfântul Vasilevs și l-au omorât cu pietre.

Când episcopii Evghenie, Elpidie și Agatodor au aflat de sfârșitul mucenicesc al fratelui lor în Hristos, au părăsit Helespontul și au venit în Cherson pentru a continua propovăduirea.

Păgânii i-au prins și pe ei și i-au supus chinurile, în cele din urmă primit moarte martirică.

După câțiva ani, le-a urmat în propovăduire episcopul Eterie.

Acesta a istorisit împăratului Constantin cel Mare sfârșitul celor cinci episcopi.

Împăratul a luat toate măsurile pentru apărarea vieții creștinilor din cetate care și-au zidit o Biserică.

Episcopul Eterie s-a dus la Constantinopol să-i mulțumească împăratului.

La întoarcere a trecut la cele veșnice în ostrovul Tas unde a și fost înmormântat.

După Eterie a venit în Cherson Capiton.

Cum locuitorii păgâni îi cereau semne și minuni acesta a intrat într-un cuptor înroșit și a ieșit nevătămat și astfel toată cetatea s-a creștinat.

La ceva timp Capiton a plecat la Constantinopol cu treburi bisericești și, plutind cu corabia, s-a ridicat pe apele Mării Negre o furtună încât au deviat de la traseul inițial.

Au ajuns pe țărmul gurii Niprului. Locuitorii de aici i-au jefuit, iar episcopul Capiton a fost înecat în adâncul mării.

 

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi al celor împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson – Glasul 4:

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Condacul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi al celor împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson – Glasul 2

Cele de sus căutând…

Astăzi este ziua cea purtă­toare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce aţi pătimit pentru Hristos, sfinţiţilor mucenici, rugaţi pe Hristos, Păstorul Cel Mare, ca să ne numere şi pe noi printre oile ce stau de-a dreap­ta şi să cântăm vouă: bucura-ţi-vă, sfinţiţi părinţi, cei ce v-aţi vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Viața Sfinților Mucenici Episcopi din Cherson: Vasile, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson (Secolelel III – IV) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson (Secolelel III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!”. Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nicio vătămare din acea văpaie mare de foc.

În anul al șaisprezecelea al împărăției lui Dioclețian, preasfințitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulți episcopi în diferite țări ca să vestească apostolește cuvântul lui Dumnezeu și să propovăduiască pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem și Vasile, au mers în țara Tavroschitiei; și, ieșind în cetatea Cherson, s-au ostenit amândoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminând pe cei întunecați cu întunericul închinării la idoli elinești.

După aceea Sfântul Efrem, lăsând pe chersoneni în grija Sfântului Vasile, a mers la sciții care locuiau pe lângă Dunăre și acolo, propovăduind, pe mulți i-a întors la Hristos. Iar după destule dureri și osteneli ce a suferit în bunăvestirea lui Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia, în ziua a șaptea a lunii martie. Iar Sfântul Vasile, văzând în Herson rătăcirea necredinciosului popor și calea cea dreaptă a mântuirii arătând-o lor, a pornit cu mânie pe popor; și, prinzindu-l acei păgâni, l-au bătut fără milă și l-au izgonit din cetate. Apoi el, ducându-se într-un munte, ședea într-o peșteră; iar depărtarea acelui munte de cetatea Herson era ca la o sută de stadii și se numea Partenon, adică fecioresc; deoarece într-acel munte a fost o capiște de idoli a unei fecioare, zeiță elinească.

Într-acel munte șezând, Sfântul Vasile se bucura cu duhul că s-a învrednicit pentru Hristos a suferi răni și izgonire, însă se mâhnea și se tânguia pentru pierderea sufletelor omenești celor înșelate de diavol și, pentru întoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu după mult timp, oarecărui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea și l-a îngropat afară din cetate; iar părinții lui cu multă jale ședeau lângă mormânt triști și plângând. Sosind noaptea, iar ei neplecând încă de la mormântul fiului lor, li s-a arătat în vis fiul lor care murise, zicându-le: „Pentru ce plângeți și vă tânguiți de moartea mea? Nu puteți să mă luați de aici viu, că zeii noștri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsuflețiți, învățându-se de diavol spre amăgirea și pierderea oamenilor. Dar de voiți să mă aveți viu, rugați pe omul acela străin pe care bătându-l l-ați izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, și să credeți în Acel Dumnezeu, pe care el Îl propovăduiește. Căci Acela este adevăratul Dumnezeu, Care are stăpânire peste cei vii și peste cei morți, puternic ca să mă scoale din morți, cu rugăciunile acelui bărbat care de voi este mâhnit”. Deșteptându-se din somn acei părinți, și-au spus unul altuia vedenia lor și, văzând-o potrivită, foarte s-au mirat și s-au veselit; apoi, îndată alergând în cetate, au spus vecinilor și prietenilor lor.

După ce s-a făcut ziuă, îndată cercetară pe omul lui Dumnezeu pretutindeni și l-au aflat în peștera cea mai sus pomenită. Boierul acela cu casnicii săi mergând la el, au căzut la sfintele lui picioare, rugându-l să învie pe fiul lor. Iar Sfântul se lepăda, zicând: „Cum pot eu să fac aceasta, fiind om păcătos? Dar de veți crede în Dumnezeul Cel propovăduit de mine, apoi veți câștiga ceea ce cereți; că Acela este singur puternic a învia morți din mormânt”. Iar ei au zis: „Dacă vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi și vei porunci, repede le vom face”. Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculându-se, a mers împreună cu dânșii la mormânt și, după ce a prăvălit piatra de pe mormânt, a intrat înăuntru. Apoi, făcând semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. După aceea luând apă și sfințind-o, a turnat peste cel mort, chemând pe Preasfânta Treime în chipul Sfântului Botez.

Atunci îndată a înviat mortul și a grăit, slăvind pe Dumnezeu, și a cuprins spaimă mare pe toți cei ce erau acolo și bucurie negrăită celor ce-l născuseră. Și cădeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovăduit de dânsul mărturisindu-L că este Adevărat și Atotputernic. Apoi, luând pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfântul Vasile, l-au dus în cetate cu mare cinste și s-a botezat boierul acela împreună cu toată casa sa, crezând în Hristos. Deci mulți din popor văzând acea minune, s-au unit cu cei credincioși și creștea Biserica lui Hristos în Herson; iar capiștele cele necurate elinești se împuținau cu încetul.

Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creștinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau astfel: „Se va risipi cu înlesnire creștinătatea, dacă se va ucide dascălul lor”. Deci s-a adunat nenumărată mulțime de păgâni înarmați, și au năvălit fără de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu și, trăgându-l afară din casa lui, i-au legat picioarele și l-au târât pe ulițele cetății, călcându-l cu picioarele și ucigându-l cu pietre. Târându-l la locul unde creștinii puseseră un stâlp și o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, sfârșindu-se mucenicește, în a șaptea zi a lunii martie, în care și Sfântul Efrem a fost tăiat de sciți cu sabia. Iar trupul Sfântului Vasile l-au târât afară de porțile cetății și l-au aruncat spre mâncarea câinilor și a păsărilor, unde zăcu multe zile fără îngropare. Însă, prin grija lui Dumnezeu, era nevătămat, căci noaptea se arăta deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasă și un lup, șezând aproape, îl păzea de câini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelăsând să se apropie păsările cele mâncătoare de trupuri, până ce creștinii, furându-l noaptea, l-au îngropat cu cinste.

După uciderea Sfântului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, înnoptând cu corabia în latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se întru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie și Agatodor. Aceia, împreună cu Sfinții Efrem și Vasile, fuseseră trimiși la propovăduire de preasfințitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflându-i acolo, le-a spus despre sfârșitul Sfântului Vasile; iar ei auzind, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a încununat cu mucenicească cunună pe plăcutul Său. După aceea sfătuindu-se, s-au suit într-o corabie și au plutit la cetatea Hersonului, voind să urmeze Sfântului Vasile. Și, propovăduind în Herson pe Hristos Dumnezeu, se adăuga în toate părțile numărul credincioșilor.

Însă precum a înarmat diavolul asupra Sfântului Vasile pe iudei și pe elini, tot astfel i-a înarmat și asupra lor. Că, adunându-se mulțimea lor, au prins pe sfinții episcopi și i-au târât legați pe cale, bătându-i cu lemne și cu pietre, până ce sfinții mucenici și-au dat cinstitele lor suflete în mâinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afară din cetate pe poarta prin care s-a obișnuit a scoate la îngropare pe cei morți; și le-au aruncat afară neîngropate, spre mâncarea câinilor și a păsărilor. Însă creștinii, luându-le în taină, le-au dat cinstitei îngropări. Deci sfinții trei episcopi, Evghenie, Elpidie și Agatodor, au pătimit după un an de la uciderea Sfântului Vasile, în aceeași zi, adică la șapte martie.

După câțiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de către patriarhul Ierusalimului, în zilele marelui Constantin, care începuse a veni la credință. Văzând Sfântul Eterie în Herson cumplita necredință a poporului, care nu îngăduia cât de puțin pe creștini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin și s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care strâmtora pe creștini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creștinii în Herson în liniște și să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toți cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfântul Eterie întorcându-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioșii s-au mâhnit și s-au tulburat.

Zidind episcopul în cetate o biserică creștinească și toate bine întocmindu-le, iarăși s-a dus la împărat ca să-i dea mulțumire pentru acea facere de bine. Iar când se întorcea, a căzut în boală și, ajungând cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfârșitul vieții sale celei vremelnice și începutul celei veșnice. Acolo îngropându-l, credincioșii au pus deasupra mormântului său o cruce; și au crescut copaci înalți, care arătau de departe mormântul sfântului. Sfârșitul Sfântului Eterie a fost în șapte zile ale lunii martie, în care s-au săvârșit și cei mai dinainte episcopi.

Înștiințându-se creștinii despre Sfântul Eterie, au plâns mult după dânsul, apoi au trimis la împăratul Constantin, înștiințându-l despre sfârșitul episcopului lor și au cerut altul în locul aceluia. Apoi s-a trimis în locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, și s-a primit de credincioși cu bucurie. După aceea, adunându-se mulțimea poporului necredincios și apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dânsul semne, ca să-și adeverească credința cu minune că este dreaptă, ca astfel și ei să poată a se încredința. Deci ziceau astfel: „Să se aprindă un cuptor mare de foc și să intre în el episcopul creștin. Și de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu toții ne vom boteza!”

Sfântul Capiton, nădăjduind spre Dumnezeu, s-a învoit cu sfatul lor și a poruncit ca să se facă un cuptor mare, anume pentru aceasta pregătit. Aprinzându-se cuptorul foarte tare, sfântul episcop – pe când tot poporul privea la el -, și-a pus omoforul și se ruga lui Dumnezeu cu umilință ca să-și arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredințarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!” Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luând cărbuni aprinși în felonul său, a ieșit la popor fără de nici o vătămare, și toți erau cuprinși de mare mirare și de frică, privind la acea slăvită minune – căci focul nu se atinsese nici de veșmintele lui, ba încă și felonul plin de cărbuni aprinși nu se aprinsese -, și cu mare glas și cu o gură au strigat: „Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor, Cel mare și tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor”.

Atunci toată cetatea Herson și țara aceea au primit credința creștină, prin acea minune slăvită fiind încredințați. Și s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum și la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea, adică a celor 318 Sfinți Părinți; și toți preamărind pe Dumnezeu, se minunau de credința cea mare și de îndrăzneala către Dumnezeu a Sfântului episcop Capiton. Iar după câțiva ani, Sfântul Capiton, plecând cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtună mare și corabia a fost aruncată de valuri spre gura râului Nipru. Acolo se aflau niște oameni necredincioși și fără de Dumnezeu, și, scoțând pe toți câți se aflau în corabie și toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au înecat în apă.

Așa s-a sfârșit mucenicește, în douăzeci și una de zile ale lunii decembrie; însă pomenirea lui este numărată cu cei dinainte arhierei din Herson care au pătimit în ziua a șaptea a lunii martie; deoarece și sfântul lui suflet este împreunat cu ale celor din ceruri. Toți acești șapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca șapte îngeri înaintea Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Unul Dumnezeu, slăvindu-L împreună cu toți sfinții, în veci. Amin.

Efrem al Tomisului (Secolele III – IV)

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Efrem al Tomisului

Sfântul Sfințit Mucenic Efrem a trăit în secolele III – IV, păstorind Eparhia Tomisului prin anii 300-304, urmându-i în scaunul episcopal sfântului ierarh Evanghelicus al Tomisului.

Atestarea sa ca păstor al Daciei Pontice se regăsește în sinaxarele grecești și romane.

Prăznuirea sa se face pe 7 martie, împreună cu ceilalți Sfinți Mucenici din Cherson.

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson – foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Sfințit Mucenic Efrem s-a născut undeva la sud de Dunăre, din părinți creștini. Ajungând la maturitate, a plecat la Locurile Sfinte pentru a se închina, iar sosind acolo a hotărât să îmbrace haina preoției, devenind mai apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului.

Patriarhul îl trimite, la începutul secolului al IV-lea, în Dacia Pontică pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos și a-i păstori pe credincioșii daco-romani din Eparhia Tomisului. Odată ajuns aici, și luându-și atribuțiile sale de ierarh, prin puterea „cuvântului lui Dumnezeu”, episcopul Efrem aduce la credința în Hristos numeroși daco-romani dar și goți sau sciți.

În scurtul timp al păstoririi sale rodnice, numeroși barbari au primit sfântul botez și mulți creștini au primit martiriul pentru credința lor nestrămutată în Hristos. Episcopul Efrem a avut însă grijă să răscumpere sfintele lor moaște, pe care le îngropa în locuri de taină, ridicând mai apoi, deasupra lor, numeroase biserici.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor poruncite de împăratul Dioclețian în anii 300-304, episcopul Efrem este prins și dus la Cherson (Chersones), în Crimeea. Aici sfântul părinte este întemnițat și chinuit cumplit de romani pentru a se lepăda de Dumnezeul creștinilor și a se închina idolilor păgâni.

Însă episcopul Efrem nu a vrut să-L hulească pe Dumnezeu, ci a mărturisit credința și dragostea pentru Hristos, fiind ucis de prigonitorii săi prin tăierea capului. Astfel, fericitul episcop Efrem al Tomisului și-a încredințat sufletul în mâinile Mântuitorului lumii, primind cununa mucenicească.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Condac, glasul al 2-lea:

Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce au pătimit pentru Hristos, sfințiților mucenici, rugați pe Hristos, Păstorul cel mare, ca să ne numere și pe noi printre oile ce stau de-a dreapta și să cântăm vouă, sfințiți părinți, cei ce v-ați vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Iconografie

Dionisie din Furna (în Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 199) arată că Sf. Efrem al Tomisului ze zugrăvește bătrân; iar cei dimpreună cu el prăznuiți, Sf. Mucenici din Cherson se zugrăvesc astfel: Sf. Agatodor ca un tânăr, cu un început de barbă; Vasile – cărunt; Evghenie având barba lungă, iar Elpidie, [Euterie și Capiton] tineri, cu început de barbă.

 

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

Efrem al Tomisului (sec. III - IV) - foto preluat de pe basilica.ro

Efrem al Tomisului (sec. III – IV) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În marea persecuție a lui Dioclețian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemnițat și chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu și a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-și dea viața pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 și i se face pomenirea la 7 martie.

Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor grecești și latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinți creștini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici și a fost făcut preot și slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, și tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinerețe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării și din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioșii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creștinism numeroși daci, romani, goți și sciți și răscumpărând de la moarte mulți sclavi, pe care apoi îi creștina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizați pentru credința în Hristos zeci de creștini daco-romani, sciți, besi, traci, greci și capadocieni surghiuniți în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaște episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălța biserici de lemn sau de piatră peste ele și rânduia preoți să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuție a lui Dioclețian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemnițat și chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu și a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-și dea viața pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 și i se face pomenirea la 7 martie.

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătorește Sfântul Mucenic și episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăției lui Dioclețian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deși sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciția Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viața Sfinților Epictet și Astion, se menționează la Tomis, în Sciția Mică, un episcop Efrem.

Agatodor din Cherson (†311)

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson (sec. III – IV)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Agatodor din Cherson

Sfântul sfințit mucenic Agatodor a fost unul dintre cei șapte episcopi din secolul al IV-lea, cunoscuți sub numele de Sfințiții Mucenici din Cherson și care au vestit Evanghelia Lui Hristos în partea de nord-vest a Mării Negre.

Cu excepția unuia, toți ceilalți episcopi au fost martirizați în timp ce își desfășurau activitatea de misionarism.

Prăznuirea lui Agatodor și a celor dimpreună cu el se face pe 7 martie.

În primul deceniu din secolul al IV-lea, scaunul episcopal era stabilit la Cherson, o așezare comercială, în Peninsula Crimeea.

Activitate misionară era încurajată de către Hermon, Episcopul Ierusalimului, care a trimis mulți episcopi să vestească Evanghelia în diferite ținuturi de pe lângă Marea Neagră.

Începând cu acel deceniu, el a trimis o serie de episcopi misionari la Cherson să propovăduiască Evanghelia Lui Hristos.

La un an după martirul sfântului Vasile, trei dintre compatrioții săi, episcopii Eugeniu, Elpidie și Agatodor și-au încetat misiunea de propovăduire în Helespont, zonă cunoscută sub numele de Dardanele, și au călătorit pe mare spre Cherson, Crimeea de astăzi.

Acolo ei au continuat misiunea sfântă a sfântului Vasile. Îndurând multe necazuri și suferințe, au propovăduit păgânilor Cuvântul Lui Dumnezeu spre mântuirea sufletelor lor.

Totuși, în anul 311, pe 7 martie, păgânii i-au atacat și i-au omorât cu pietre.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glasul al 2-lea:

Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce au pătimit pentru Hristos, sfințiților mucenici, rugați pe Hristos, Păstorul cel mare, ca să ne numere și pe noi printre oile ce stau de-a dreapta și să cântăm vouă, sfințiți părinți, cei ce v-ați vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Iconografie

Dionisie din Furna (în Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 199) arată că Sf. Agatodor se zugrăvește tânăr, cu un început de barbă. Iar Sfinții Mucenici din Cherson care se pomenesc împreună cu el se zugrăvesc astfel: Sf. Efrem ca un bătrân; Vasile – cărunt; Evghenie având barba lungă, iar Elpidie, [Euterie și Capiton] tineri, cu început de barbă.

 

Viața Sfinților Mucenici Episcopi din Cherson: Vasile, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson (sec. III – IV) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!”. Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nicio vătămare din acea văpaie mare de foc.

În anul al șaisprezecelea al împărăției lui Dioclețian, preasfințitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulți episcopi în diferite țări ca să vestească apostolește cuvântul lui Dumnezeu și să propovăduiască pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem și Vasile, au mers în țara Tavroschitiei; și, ieșind în cetatea Cherson, s-au ostenit amândoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminând pe cei întunecați cu întunericul închinării la idoli elinești.

După aceea Sfântul Efrem, lăsând pe chersoneni în grija Sfântului Vasile, a mers la sciții care locuiau pe lângă Dunăre și acolo, propovăduind, pe mulți i-a întors la Hristos. Iar după destule dureri și osteneli ce a suferit în bunăvestirea lui Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia, în ziua a șaptea a lunii martie. Iar Sfântul Vasile, văzând în Herson rătăcirea necredinciosului popor și calea cea dreaptă a mântuirii arătând-o lor, a pornit cu mânie pe popor; și, prinzindu-l acei păgâni, l-au bătut fără milă și l-au izgonit din cetate. Apoi el, ducându-se într-un munte, ședea într-o peșteră; iar depărtarea acelui munte de cetatea Herson era ca la o sută de stadii și se numea Partenon, adică fecioresc; deoarece într-acel munte a fost o capiște de idoli a unei fecioare, zeiță elinească.

Într-acel munte șezând, Sfântul Vasile se bucura cu duhul că s-a învrednicit pentru Hristos a suferi răni și izgonire, însă se mâhnea și se tânguia pentru pierderea sufletelor omenești celor înșelate de diavol și, pentru întoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu după mult timp, oarecărui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea și l-a îngropat afară din cetate; iar părinții lui cu multă jale ședeau lângă mormânt triști și plângând. Sosind noaptea, iar ei neplecând încă de la mormântul fiului lor, li s-a arătat în vis fiul lor care murise, zicându-le: „Pentru ce plângeți și vă tânguiți de moartea mea? Nu puteți să mă luați de aici viu, că zeii noștri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsuflețiți, învățându-se de diavol spre amăgirea și pierderea oamenilor. Dar de voiți să mă aveți viu, rugați pe omul acela străin pe care bătându-l l-ați izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, și să credeți în Acel Dumnezeu, pe care el Îl propovăduiește. Căci Acela este adevăratul Dumnezeu, Care are stăpânire peste cei vii și peste cei morți, puternic ca să mă scoale din morți, cu rugăciunile acelui bărbat care de voi este mâhnit”. Deșteptându-se din somn acei părinți, și-au spus unul altuia vedenia lor și, văzând-o potrivită, foarte s-au mirat și s-au veselit; apoi, îndată alergând în cetate, au spus vecinilor și prietenilor lor.

După ce s-a făcut ziuă, îndată cercetară pe omul lui Dumnezeu pretutindeni și l-au aflat în peștera cea mai sus pomenită. Boierul acela cu casnicii săi mergând la el, au căzut la sfintele lui picioare, rugându-l să învie pe fiul lor. Iar Sfântul se lepăda, zicând: „Cum pot eu să fac aceasta, fiind om păcătos? Dar de veți crede în Dumnezeul Cel propovăduit de mine, apoi veți câștiga ceea ce cereți; că Acela este singur puternic a învia morți din mormânt”. Iar ei au zis: „Dacă vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi și vei porunci, repede le vom face”. Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculându-se, a mers împreună cu dânșii la mormânt și, după ce a prăvălit piatra de pe mormânt, a intrat înăuntru. Apoi, făcând semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. După aceea luând apă și sfințind-o, a turnat peste cel mort, chemând pe Preasfânta Treime în chipul Sfântului Botez.

Atunci îndată a înviat mortul și a grăit, slăvind pe Dumnezeu, și a cuprins spaimă mare pe toți cei ce erau acolo și bucurie negrăită celor ce-l născuseră. Și cădeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovăduit de dânsul mărturisindu-L că este Adevărat și Atotputernic. Apoi, luând pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfântul Vasile, l-au dus în cetate cu mare cinste și s-a botezat boierul acela împreună cu toată casa sa, crezând în Hristos. Deci mulți din popor văzând acea minune, s-au unit cu cei credincioși și creștea Biserica lui Hristos în Herson; iar capiștele cele necurate elinești se împuținau cu încetul.

Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creștinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau astfel: „Se va risipi cu înlesnire creștinătatea, dacă se va ucide dascălul lor”. Deci s-a adunat nenumărată mulțime de păgâni înarmați, și au năvălit fără de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu și, trăgându-l afară din casa lui, i-au legat picioarele și l-au târât pe ulițele cetății, călcându-l cu picioarele și ucigându-l cu pietre. Târându-l la locul unde creștinii puseseră un stâlp și o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, sfârșindu-se mucenicește, în a șaptea zi a lunii martie, în care și Sfântul Efrem a fost tăiat de sciți cu sabia. Iar trupul Sfântului Vasile l-au târât afară de porțile cetății și l-au aruncat spre mâncarea câinilor și a păsărilor, unde zăcu multe zile fără îngropare. Însă, prin grija lui Dumnezeu, era nevătămat, căci noaptea se arăta deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasă și un lup, șezând aproape, îl păzea de câini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelăsând să se apropie păsările cele mâncătoare de trupuri, până ce creștinii, furându-l noaptea, l-au îngropat cu cinste.

După uciderea Sfântului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, înnoptând cu corabia în latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se întru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie și Agatodor. Aceia, împreună cu Sfinții Efrem și Vasile, fuseseră trimiși la propovăduire de preasfințitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflându-i acolo, le-a spus despre sfârșitul Sfântului Vasile; iar ei auzind, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a încununat cu mucenicească cunună pe plăcutul Său. După aceea sfătuindu-se, s-au suit într-o corabie și au plutit la cetatea Hersonului, voind să urmeze Sfântului Vasile. Și, propovăduind în Herson pe Hristos Dumnezeu, se adăuga în toate părțile numărul credincioșilor.

Însă precum a înarmat diavolul asupra Sfântului Vasile pe iudei și pe elini, tot astfel i-a înarmat și asupra lor. Că, adunându-se mulțimea lor, au prins pe sfinții episcopi și i-au târât legați pe cale, bătându-i cu lemne și cu pietre, până ce sfinții mucenici și-au dat cinstitele lor suflete în mâinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afară din cetate pe poarta prin care s-a obișnuit a scoate la îngropare pe cei morți; și le-au aruncat afară neîngropate, spre mâncarea câinilor și a păsărilor. Însă creștinii, luându-le în taină, le-au dat cinstitei îngropări. Deci sfinții trei episcopi, Evghenie, Elpidie și Agatodor, au pătimit după un an de la uciderea Sfântului Vasile, în aceeași zi, adică la șapte martie.

După câțiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de către patriarhul Ierusalimului, în zilele marelui Constantin, care începuse a veni la credință. Văzând Sfântul Eterie în Herson cumplita necredință a poporului, care nu îngăduia cât de puțin pe creștini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin și s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care strâmtora pe creștini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creștinii în Herson în liniște și să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toți cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfântul Eterie întorcându-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioșii s-au mâhnit și s-au tulburat.

Zidind episcopul în cetate o biserică creștinească și toate bine întocmindu-le, iarăși s-a dus la împărat ca să-i dea mulțumire pentru acea facere de bine. Iar când se întorcea, a căzut în boală și, ajungând cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfârșitul vieții sale celei vremelnice și începutul celei veșnice. Acolo îngropându-l, credincioșii au pus deasupra mormântului său o cruce; și au crescut copaci înalți, care arătau de departe mormântul sfântului. Sfârșitul Sfântului Eterie a fost în șapte zile ale lunii martie, în care s-au săvârșit și cei mai dinainte episcopi.

Înștiințându-se creștinii despre Sfântul Eterie, au plâns mult după dânsul, apoi au trimis la împăratul Constantin, înștiințându-l despre sfârșitul episcopului lor și au cerut altul în locul aceluia. Apoi s-a trimis în locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, și s-a primit de credincioși cu bucurie. După aceea, adunându-se mulțimea poporului necredincios și apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dânsul semne, ca să-și adeverească credința cu minune că este dreaptă, ca astfel și ei să poată a se încredința. Deci ziceau astfel: „Să se aprindă un cuptor mare de foc și să intre în el episcopul creștin. Și de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu toții ne vom boteza!”

Sfântul Capiton, nădăjduind spre Dumnezeu, s-a învoit cu sfatul lor și a poruncit ca să se facă un cuptor mare, anume pentru aceasta pregătit. Aprinzându-se cuptorul foarte tare, sfântul episcop – pe când tot poporul privea la el -, și-a pus omoforul și se ruga lui Dumnezeu cu umilință ca să-și arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredințarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!” Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luând cărbuni aprinși în felonul său, a ieșit la popor fără de nici o vătămare, și toți erau cuprinși de mare mirare și de frică, privind la acea slăvită minune – căci focul nu se atinsese nici de veșmintele lui, ba încă și felonul plin de cărbuni aprinși nu se aprinsese -, și cu mare glas și cu o gură au strigat: „Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor, Cel mare și tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor”.

Atunci toată cetatea Herson și țara aceea au primit credința creștină, prin acea minune slăvită fiind încredințați. Și s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum și la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea, adică a celor 318 Sfinți Părinți; și toți preamărind pe Dumnezeu, se minunau de credința cea mare și de îndrăzneala către Dumnezeu a Sfântului episcop Capiton. Iar după câțiva ani, Sfântul Capiton, plecând cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtună mare și corabia a fost aruncată de valuri spre gura râului Nipru. Acolo se aflau niște oameni necredincioși și fără de Dumnezeu, și, scoțând pe toți câți se aflau în corabie și toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au înecat în apă.

Așa s-a sfârșit mucenicește, în douăzeci și una de zile ale lunii decembrie; însă pomenirea lui este numărată cu cei dinainte arhierei din Herson care au pătimit în ziua a șaptea a lunii martie; deoarece și sfântul lui suflet este împreunat cu ale celor din ceruri. Toți acești șapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca șapte îngeri înaintea Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Unul Dumnezeu, slăvindu-L împreună cu toți sfinții, în veci. Amin.

Efrem al Antiohiei (†545)

foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgpaginiortodoxe.tripod.com

 

Efrem al Antiohiei (†545)

Cel întru sfinți părintele nostru Efrem al Antiohiei (gr. Εφραίμ ο Αντιοχείας) a fost un înalt demnitar al Imperiului Bizantin care a devenit patriarh al Antiohiei (526-545/546, precedat de Euphrasius, urmat de Domus III) în secolul al VI-lea.

A fost unul din apărătorii Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon împotriva monofizismului.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 martie (unele sinaxare apusene și slavone îl prăznuiesc la 8 iunie).

Sfântul Efrem era originar din Amida, o localitate din Mesopotamia situată pe malurile Tigrului și Eufratului (în Kurdistan).

A fost ofițer în armata Imperiului Bizantin în timpul împăraților Anastasie I și Iustin I (518-527), care l-a și ridicat la rangul de Conte al Orientului (lat. Comes Orientis).

După cutremurul puternic care a lovit Antiohia în 20 mai 526 [Antiohia a suferit multe cuntremure, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din 341, 458, 525, (526 – distrugerea orașului Antiohia, azi Antakya – Turcia de sud, 250.000 morți), 587 și 588], împăratul Iustin I l-a trimis pe contele Efrem să reconstruiască orașul.

Distrugerea cetății Antiohiei era atribuită de unii creștini din cetate căderii în ereziile lui Nestorie și Eutihie.

Înțelepciunea de care a dat dovadă în timpul acestei lucrări a făcut ca poporul din Antiohia să-l aleagă episcop al cetății în locul patriarhului Euphrasius, mort în timpul cutremurului.

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.orgen.wikipedia.org

 

Viata Sfantului Sfintit Efrem, Patriarhul Antiohiei

Sfântul Ierarh Efrem, Patriarhul Antiohiei (†545)  - foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com

Sfântul Ierarh Efrem, Patriarhul Antiohiei (†545) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com

articol preluat de pe paginiortodoxe.tripod.com

Sfîntul Efrem a fost mai întîi voievod al părţilor Răsăritului, pe vremea împărăţiei lui Anastasie şi a lui Iustin, iar după aceea a fost patriarh al Antiohiei. El era bărbat dreptcredincios, cu viaţă îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu, foarte milostiv cu cei săraci, îndurător şi împreună pătimitor cu cei ce erau în primejdii. Toate acestea îl făceau să fie iubit de toţi. Alegerea lui la patriarhie a fost cu ştiinţa lui Dumnezeu şi prin descoperirea ce s-a făcut unui sfînt episcop pe vremea cînd se zidea cetatea Antiohiei, după risipire.

În acea vreme, înmulţindu-se în Antiohia diferite eresuri, ca eresul nestorian, eutihian şi altele, iar dumnezeirea lui Hristos fiind hulită şi cinstea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu defăimată, mînia lui Dumnezeu s-a atins de cetate; iar în ziua de 29 mai, într-o joi la amiază, s-a făcut un cutremur mare de pămînt, cînd s-a aprins şi un foc nestins.

Deci, din acel cutremur au sfărîmat şi au căzut clădirile şi zidurile cetăţii, iar focul le-a mistuit pe toate, arătînd prin aceasta cumplita mînie a lui Dumnezeu asupra oamenilor celor păcătoşi; şi puţin a fost de nu s-a asemănat Antiohia cu Sodoma şi Gomora, pentru că a pierit cea mai mare parte a cetăţii. Mulţi au fost ucişi de zidurile ce cădeau şi se sfărîmau şi alţii erau cuprinşi de foc. Iar la sfîrşitul tuturor, căzînd un stîlp peste Efrasie, patriarhul Anti-ohiei, l-a omorît; şi a fost în poporul cel rămas plîngere şi tînguire mare şi frica a cuprins toate cetăţile şi ţările dimprejur.

Acea mînie a lui Dumnezeu, care s-a săvîrşit cu iuţime asupra Antiohiei, a fost văzută cu ochii cei mai înaintevăzători de unii din sfinţii părinţi care erau în locuri mai depărtate, precum Cuviosul Teodosie cel mare, care era în Palestina şi Cuviosul Zosima, în Cezareea Palestinei, care se tînguiau, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să nu piardă cetatea pînă la sfîrşit, asupra căreia s-a mîniat cu drept cuvînt.

După acel înfricoşat cutremur şi ardere mare, împăratul Iustin a trimis în Antiohia, ca voievod al Răsăritului, pe fericitul Efrem, ca să înnoiască cetatea cu zidiri noi; deci el făcea cu sîrguinţă lucrul poruncit. Erau acolo între lucrători şi un episcop oarecare, neştiut de nimeni, care, lăsîndu-şi cinstea şi rînduiala, lucra la zidire cu lucrătorii, în chip de sărac. Dar, într-una din zile, voievodul Efrem a avut despre episcop o descoperire ca aceasta: episcopul, fiind ostenit de muncă, dormea pe pămînt şi un stîlp se vedea stînd deasupra lui care ajungea pînă la cer. Aceasta a văzu-t-o fericitul Efrem nu odată, nici de două ori, ci de mai multe ori şi s-a înspăimîntat, pentru că acea minune era cu adevărat înfri-coşată şi plină de spaimă. Voievodul nu ştia că lucrătorul acela este episcop, căci cum era cu putinţă să-l cunoască cine este, fiind întocmai ca un om prost şi sărac, capul plin de praf, hainele rupte şi pline de ţărînă, sărăcăcios cu totul, avînd trupul obosit de multă înfrînare şi de osteneala cea fără de măsură.

Efrem, chemînd pe lucrătorul acela, l-a întrebat în singurătate cine şi de unde este şi cum se numeşte. El a răspuns: “Sînt unul din săracii cetăţii acesteia şi nu am cu ce să-mi ţin viaţa; de aceea lucrez, iau plată şi Dumnezeu mă hrăneşte”. Efrem, pornindu-se de Dumnezeu, a zis către dînsul: “Să nu crezi că te voi lăsa, pînă ce nu vei spune tot adevărul despre tine!” Atunci el, fiind silit şi neputînd să se tăinuiască mai mult, a zis către voievod: “Dă-mi cuvînt înaintea lui Dumnezeu, că nu vei spune despre mine la nimeni nimic, cît voi fi între cei vii”. Efrem s-a jurat, iar el i-a spus: “Eu am fost episcop, dar am lăsat episcopia pentru Dumnezeu şi am venit aici între oameni necunoscuţi, ca din osteneala mea, lucrînd, să-mi cîştig această puţină pîine. Numele meu şi al cetăţii în care am fost episcop, nu-ţi voi spune; iar tu, pe lîngă milostenia pe care o faci, mai adaugă încă îndurările tale, pentru că întru aceste zile Dumnezeu are să te ridice la apostolescul scaun al Bisericii Antiohiei, ca să paşti poporul pe care l-a cîştigat Hristos, adevăratul Dumnezeu al nostru, cu sîngele Său. Deci fă mai multă milostenie, precum ţi-am zis, şi să te nevoieşti bine, stînd împotriva ereticilor, să aperi credinţa cea dreptmăritoare, că Dumnezeu Se îmblînzeşte pentru nişte jertfe ca acestea”.

Zicînd acestea, acel neştiut episcop a plecat de la dînsul. Iar fericitul Efrem, voievodul, auzind de la acela unele ca acestea s-a minunat şi a zis în sineşi: “Vezi cîţi robi ascunşi are Dumnezeu, pe care numai El singur îi ştie?” Deci, acel episcop, plecînd de acolo, de atunci nu s-a mai aflat printre lucrători, pentru că într-altă parte s-a dus, fugind de slava omenească. Iar proorocia lui s-a împlinit îndată, pentru că n-au trecut multe zile şi fericitul Efrem, cu dumnezeieştile judecăţi, a ajuns patriarh al marii cetăţi a lui Dumnezeu, Antiohia.

Iată cîtă dragoste avea acest preasfînt patriarh Efrem pentru dreapta credinţă. Într-una din zile, i s-a spus despre un stîlpnic, care era în părţile Erapoliei cum că se împărtăşeşte cu Sevirianii cei rău credincioşi. Deci, singur s-a dus la dînsul, marele arhiereu al Domnului şi îl învăţa, rugîndu-l să se depărteze de la credinţa cea rea a lui Sevir şi să vină întru împărtăşire la Sfînta sobornicească şi apostolească Biserică. Răspuns-a stîlpnicul: “Eu nicidecum nu mă voi împărtăşi soborului vostru”. Zis-a patriarhul: “Cum voieşti să te adeveresc pe tine, că Biserica sobornicească şi apostolească, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, este curată de învăţăturile celor răucredincioşi?”

Stîlpnicul, vrînd să înfricoşeze pe patriarh, a zis: “Stăpîne patriarhule, să poruncim să aprindă un foc mare şi să intrăm în el; şi cine din noi va ieşi din foc nevătămat, cu acela este dreapta credinţă şi aceluia să-i urmăm toţi”. Răspuns-a lui preasfîntul patriarh: “Ţi se cade ţie să mă asculţi pe mine ca pe un părinte şi nimic să nu încerci mai presus de puterea noastră; dar, de vreme ce ispiteşti lucrurile care covîrşesc puterea ticăloşiei mele, eu caut spre milostivirea Fiului lui Dumnezeu Cel Atotputernic şi nădăjduiesc spre Dînsul că pentru mîntuirea sufletului tău va face şi aceasta”.

Atunci a zis patriarhul către cei ce erau de faţă: “Bine este cuvîntat Domnul… aduceţi lemne aici”. Aducîndu-se multe lemne, a poruncit patriarhul să aprindă un foc mare înaintea stîlpnicului şi a zis către el: “Pogoară-te de pe stîlp, ca după judecata ta să intrăm amîndoi în foc”. Iar stîlpnicul s-a minunat de credinţa cea mare a patriarhului şi de nădejdea către Dumnezeu şi nu voia să se coboare de pe stîlp. Zis-a lui patriarhul: “Nu ai judecat tu astfel şi nu ai ales tu ca prin acest chip să ispiteşti pe Dumnezeu? Iar acum de ce nu voieşti să intri în foc?”

Deci, luînd patriarhul de pe sineşi omoforul şi stînd aproape de foc, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: “Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit ca pentru mîntuirea noastră cu adevărat să Te întrupezi, să Te naşti din Preacurata Stăpîna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, arată-ne nouă acum credinţa cea adevă-rată”. Şi sfîrşind rugăciunea şi-a aruncat omoforul în mijlocul focului. Aprinzîndu-se bine lemnele şi arzînd focul vreo trei ceasuri, a luat omoforul din foc, întreg şi nevătămat cîtuşi de puţin. Stîlpnicul, văzînd ceea ce s-a făcut, a cunoscut că este adevărată credinţa patriarhului şi s-a lepădat de reaua sa credinţă. Şi, blestemînd pe Sevir, a venit la Sfînta Biserică sobornicească şi apostolească şi, din mîinile preasfinţitului patriarh Efrem, a primit Sfînta Împărtăşanie cu dumnezeieştile Taine; şi astfel a preamărit pe Hristos Dumnezeu.

Multe şi alte semne a făcut acest mare plăcut al lui Dumnezeu, care, păstorindu-şi bine turma, s-a mutat la Dumnezeu, Căruia în toate zilele vieţii sale I-a slujit cu credinţă adevărată şi a intrat întru bucuria Domnului său, pe Care, cu dreaptă credinţă, L-a preamărit pe pămînt. Acela acum îl slăveşte la cer, împreună cu toţi cei ce-L slăvesc pe El, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Notă.

În viaţa Sfîntului Patriarh Efrem s-au pomenit doi cuvioşi părinţi mai înaintevăzători, care de departe au văzut risipirea Antiohiei: Teodosie cel Mare şi Zosima. Viaţa cea sfîntă a lui Teodosie este tuturor ştiută pentru că este scrisă în 11 ale lunii lui ianuarie. Iar viaţa şi sfinţenia Cuviosului Zosima, de vreme ce pînă acum nu este ştiută, să se pună aici, ceea ce se poate şti despre dînsul de la Evagrie Grecul, scriitorul de istorie. Mai întîi să se ştie aceasta, că în anii împărăţiei lui Iustin au fost în Palestina doi cuvioşi Zosima: întîiul, cel ce se pomeneşte în viaţa Sfintei Maria Egipteanca; iar alt sfînt Zosima, cel ce s-a pomenit acum în viaţa Sfîntului Efrem, şi de Evagrie în cartea a-IV-a, cap. VII, după cum scrie aici.

Pavel cel Simplu (Secolul al IV-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Pavel cel Simplu

Cuviosul Pavel cel Simplu a fost un călugăr ucenic al sfântului Antonie cel Mare (prăznuit la 17 ianuarie) în pustia Egiptului în secolul al IV-lea.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 martie.

Cel între sfinți părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate și de prefăcătorie, ca nimeni altul.

Avea însă o soție înrăutățită și desfrânată, fără ca el să știe lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la țarină pe neașteptate, în afară de vremea obișnuită, așa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soția lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin.

Atunci zâmbind plin de blândețe le-a zis:

Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce și mă voi face monah.

Și îndată lăsând toate și bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie și bătând la ușa acestuia, fericitul Antonie a ieșit și i-a zis:

Cine ești, frate, și ce cauți aici?

Iar el i-a răspuns:

Sunt un străin și am venit la tine să mă fac monah.

Iar sfântul i-a zis:

Bătrân fiind de șaizeci de ani, nu poți să te faci monah și nici să înduri necazurile și strâmtorarea pustiei. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găsești din belșug cele necesare trupului și vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci frații vor ajuta neputința ta, fiindcă eu stau singur și mănânc doar la cinci zile o dată și atunci chiar rămânând mai mult flămând.

Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el.

Și sfântul neputând să-l alunge, închizând ușa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieșind ca să-l vadă.

Iar Pavel a rămas flămând și nu s-a depărtat.

În ziua a patra însă sfântul având trebuință neapărată să iasă afară, deschizând ușa și găsindu-l pe Pavel lângă ușa colibei, i-a zis:

Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poți să rămâi împreună cu mine.

Dar Pavel i-a răspuns:

Îmi este cu neputință să mă duc într-altă parte.

Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis:

Dacă vei da dovadă de ascultare și vei împlini fără lenevire și fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea și aici să te mântuiești; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosești și nu te întorci acolo de unde ai venit?

Iar Pavel răspunzând a zis:

Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face.

Și sfântul i-a zis:

ridică-te deci și roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ți aduc de lucru.

Fericitul Antonie intrând în peșteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; și Pavel a stat nemișcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arșița soarelui.

Sfântul Cuvios Pavel cel Simplu (Secolul al IV-lea)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Pavel cel Simplu (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

După aceasta, sfântul Antonie ieșind afară și luând ramuri de finic, i-a zis:

ia și împletește din ramurile acestea, așa cum mă vezi că împletesc eu.

Și bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un șirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală.

Dar sfântul i-a zis:

rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit și împletește din nou.

Și Pavel a stat nemâncat timp de șapte zile.

Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulțumească și să plece de acolo.

Dar Pavel, despletind șiragul cu îndelungă-răbdare și cu osârdie și împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească și fără să se tulbure, a uimit pe sfânt.

Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis:

Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine?

Iar Pavel a răspuns:

cum crezi, părinte!

Și lucrul acesta l-a înmuiat iarăși pe sfântul; și punând masa, a așezat pe ea patru bucăți de pâine, de câte șase uncii fiecare (aproape 200 grame) și a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei.

Și sfântul Antonie începând un psalm, ca și întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori.

Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul.

Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel:

stai la masă și ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte.

Și îndeplinind și această poruncă, sfântul i-a zis:

acum ridică-te, fă-ți rugăciunea și culcă-te.

Iar acela neatingându-se câtuși de puțin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit.

Către miezul nopții, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat și pe Pavel și a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi.

Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-și înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins.

Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca.

După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis:

Bătrânule, mai mănâncă și altă bucată de pâine.

Dar Pavel i-a răspuns:

dacă vei mânca și tu, atunci și eu voi mânca.

Sfântul Antonie a zis:

mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah.

Dar Pavel a zis:

pentru că și eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns și mie.

Iar după ce au adormit puțin, sculându-se au început din nou să cânte.

Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu și să se întoarcă abia după trei zile.

După ce a făcut și aceasta, venind niște frați la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă.

Și sfântul i-a zis:

slujește pe frați în tăcere și să nu guști nimic, până ce vor pleca.

Și au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva.

Iar frații îl întrebau:

pentru ce nu vorbești?

Și, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbește fraților; și a început să vorbească.

Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ.

După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel:

adună mierea strop cu strop și vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită.

Și făcând aceasta nu s-a tulburat și nu s-a schimbat câtuși de puțin.

O altă dată i-a poruncit sã scoată apă și toată ziua să o verse fără de folos.

Și altădată, iarăși, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să și-o coasă cu îngrijire la loc.

Când sfântul l-a văzut că săvârșește fără șovăială, fără murmur și fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i poruncește, i-a zis:

Uite, frate, dacă poți să faci în fiecare zi așa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit!

Și Pavel a zis lui:

dacă mai ai și altele să-mi arăți, nu știu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu ușurință le fac.

O astfel și atât de mare ascultare și umilință a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânșii.

Iar marele Antonie, încredințându-se despre el, l-a ținut cu sine o vreme oarecare.

Apoi, făcându-i o chilie l-a așezat în ea, ca să cunoască toate vicleșugurile demonilor și să se lupte acolo cu ei.

Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui și dovedindu-se a fi făcător de minuni și slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereștile locașuri.

Viața sfântului Pavel cel Simplu este povestită de Paladie în Istoria lausiacă, capitolului 22.