Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Crăciunul este sărbătorit în calendarul pe stil vechi (neîndreptat încă) pe 7 ianuarie.
De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial şi a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole.
Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
O îndreptare a acestui calendar a avut loc la data de 24 februarie 1582, când papa Grigorie al XIII-lea a făcut reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie.
De atunci calendarul s-a numit “gregorian” sau “stilul nou”.
În anul 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar.
Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.
La reuniunea de la Constantinopol (1923) nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale.
De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.
Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul iulian neîndreptat.
Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc “pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după “stilul vechi”.
Icoană pe lemn cu tema „Nașterea lui Iisus Hristos”, sfârșitul secolului al XIX-lea, zonă Maramureș – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Obiceiurile Crăciunului pe stil vechi sunt foarte frumoase. Acesta se sărbătorește pe data de 7 ianuarie. Calendarul Iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.
În Banat, conform tradiției, în Ajunul Crăciunului, la biserică, se aduce o buturugă de stejar care simbolizează credința în mai mulți zei vechi, precum zeul soarelui și al focului, dar și căldura pentru Pruncul Sfânt Iisus.
Această buturugă se taie din pădure înainte de răsăritul soarelui, în ziua de ajun și este dusă la biserică de cel mai bătrân bărbat din sat.
După ce ajunge în biserică este sfințită de către preot. Seara se dă foc la buturugă iar creștinii se strâng în jurul focului, cântă colinde și cinstesc pahare cu vin și țuică în numele Mântuitorului.
- Tradiția spune că toți membrii familiei trebuie să mănânce pe jos, pe așternut de paie sau de fân.
- Gospodinele pregătesc pentru această zi, tradiționala prăjitură din foi de aluat fraged, cu multă nucă în care ascund o monedă. Cine va găsi bănuțul, va fi fericit și sănătos tot anul.
- Un alt obicei este acela că masa de Crăciun trebuie să includă bucate specifice, cum ar fi haladeț (o piftie specială, care se servește cu hrean), lapsa (tăiței fierți în supă de pasăre), sărmăluțe în foi de varză. Bineînțeles că nu lipsește nici peștele și tradiționalii cozonaci cu nucă sau colțunași cu brânză.
- Înainte de a se așeza la masă, se leagă picioarele mesei cu lanțuri, este un obicei care alungă toate relele din ogradă și din casă.
- Imediat după masă încep să sosească și colindătorii, care cântă în casă în fața icoanei.
Matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei face prima observație a celor patru sateliți ai planetei Jupiter, deși pe ultimii doi nu îi poate distinge decât a doua zi – De la stânga la dreapta, în ordinea creșterii distanței față de Jupiter: Io, Europa, Ganymede, Callisto
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
Sfântul Niceta de Remesiana, (n. cca. 335, d. 414), originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia), între anii 366-414.
Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei.
Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie)
Timp de 50 de ani, între aproximativ 366 și 414, episcopul Niceta de Remesiana a propovăduit Evanghelia în Dacia Mediteraneea, care tocmai fusese călcată de invaziile barbare.
Sfântul Niceta a propovăduit goților, dacilor, hunilor și chiar triburilor bessilor, care trăiau în munții Rodopi din Bulgaria de azi.
Mai apoi a propovăduit în provincia romană Sciția Minor și în toată Dobrogea de astăzi.
A făcut și două călătorii în Italia, unde a fost foarte prețuit și admirat.
Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Paulin de Nola (prăznuit la 23 ianuarie și 22 iunie), care îl laudă ca ascet, misionar și poet.
Romano-catolice
Ss. Raymund de Penyafort, pr.; Lucian din Antiohia, pr. m.
Sf. Raimund din Penyafort (n. 1175 în apropiere de Barcelona, d. 1275) a fost preot catolic, călugăr dominican, Sfânt în Biserica Catolică, sărbătorit la 7 ianuarie A studiat la Barcelona și Bologna.
Preot catolic, a devenit canonic al Bisericii din Barcelona.
Împreună cu Petrus Nolascus, a întemeiat Ordinul Mercedarilor (1222), care avea misiunea principală de a-i elibera pe sclavii creștini ținuți prizonieri de musulmani.
A intrat în Ordinul Fraților Predicatori (Dominicanii).
A fost al treilea magistru general al Ordinului său (1238-1240).
Timp de doi ani a vizitat provincii și mănăstiri ale ordinului, apoi a demisionat.
Era preocupat mai ales de săraci și de misiune, pentru care a întemeiat școli pentru studiului limbii ebraice și arabe.
L-a îndemnat pe Toma de Aquino să scrie Summa contra Gentiles.
A fost profesor de drept canonic, iar din porunca Papei Grigore al IX-lea, a realizat un corp de decretale.
Dintre scrierile sale, cea mai de seamă este Summa casuum, destinată duhovnicilor, prima lucrare de acest gen.
- 7 ianuarie 1598 – Boris Godunov a devenit primul țar al Rusiei din afara dinastiei Rurik;
- 7 ianuarie 1610 – Astronomul italian Galileo Galilei a observat pentru prima oară trei dintre cei patru așa-numiți sateliți galileeni ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto;
- 7 ianuarie 1789 – A fost ales primul președinte al Statelor Unite, George Washington;
- 7 ianuarie 1797 – Tricolorul italian a fost adoptat pentru prima oară ca drapel al Republicii Cispadane, un stat efemer din timpul războaielor napoleoniene.
- 7 ianuarie 1917 – Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria;
- 7 ianuarie 1990 – În România a fost abolită pedeapsa capitală;
- 7 ianuarie 2015 – Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo de la Paris s-a soldat cu 12 morți.
7 ianuarie 312 - Biserica Catolica il celebreaza pe Sfantul Lucian din Antiohia (n.240), teolog influent si martir crestin, care a lasat o amprenta profunda asupra istoriei crestinismului .
Filosofia sa a stat la originea arianismului.
A condus in Antiohia o scoala de exegeza crestina si a inceput traducerea Vechiului Testament in limba greaca.
Arestat in timpul persecutiilor imparatului Diocletian, a fost exectat dupa noua ani de detentie.
7 ianuarie 672 - A decedat impăratul Tenji (n. 626), cunoscut de asemenea sub numele de împăratul Tenchi.
A fost a conform tradiției al 38-lea imparat al Japoniei.
7 ianuarie 1325 - A murit Denis al Portugaliei (n. 1261)
Denis (n. 9 octombrie 1261 în Lisabona – d. 7 ianuarie 1325 în Santarém), supranumit Fermierul (o Lavrador), a fost al șaselea rege al Portugaliei.
Fiul cel mare al lui Afonso al III-lea cu a doua sa soție, Beatrice de Castilia, Denis și-a urmat tatăl pe tron în 1279.
7 ianuarie 1325 - După decesul tatălui său regele Denis, Afonso al IV-lea a devinit rege al Portugaliei.
Afonso in Genealogy of the Kings of Portugal (António de Holanda, 1530–1534) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Afonso al IV-lea al Portugaliei (8 februarie 1291 – 28 mai 1357), supranumit Viteazul, a fost al șaptelea rege al Portugaliei, din 1325 până la moartea sa în 1357.
A fost singurul fiu legitim al lui Denis al Portugaliei, cu soția acestuia Elisabeta de Aragon.
A ramas in istorie ca soldat și general, de aici și supranumele Cel Viteaz.
A acordat o mare atentie dezvoltarii marinei portugheze, finantand crearea unei flote si ordonand primele explorări maritime.
Insulele Canare (astăzi făcând parte din Spania ) au fost descoperite in timpul domniei sale.
7 ianuarie 1355 - În conflictul dintre Afonso al IV-lea al Portugaliei și fiul său Petru, regele o decapitează pe Inês de Castro, ceea ce va duce la un război civil.
7 ianuarie 1502 - S-a născut Grigore al XIII-lea, papă al Bisericii Catolice din anul 1572, până în 1585.
Jeanne d’Albret (16 noiembrie 1528 – 9 iunie 1572), cunoscută și ca Jeanne a III-a, a fost regină a Navarrei în perioada 1555 – 1572.
S-a căsătorit cu Antoine de Bourbon, Duce de Vendôme și a fost mama lui Henric de Bourbon care a devenit rege al Navarrei și rege al Franței sub numele Henric al IV-lea al Franței, primul rege Bourbon.
Prin căsătorie, ea a devenit Ducesă de Vendôme.
7 ianuarie 1558 - Trupele franceze conduse de François de Guise ocupă orașul portuar Calais, ultima posesiune continentală a Angliei condusă de regina Maria I.
7 ianuarie 1566 - Scaunul pontifical din Vatican este ocupat de Papa Pius al V-lea.
7 ianuarie 1598 - Boris Godunov a devenit primul țar al Rusiei din afara dinastiei Rurik.
Boris Fiodorovici Godunov, s-a născut în anul 1552, fiind fiul unui mic nobil sărac, Fiodorovici Ivanovici Godunov și al Stepanidei Ivanovna.
Legenda despre originea lui din neamul prințului tătar „Cetmurza” hanul Hoardei de Aur este azi neacceptată de oamenii de știință ruși.
S-a căsătorit cu Maria Skuratova, fiica tarului Ivan cel Groaznic.
Zece ani mai târziu, țarul Ivan o va alege pe fiica lui Gudunov, Irina, ca soție pentru fiul său, Fiodor.
A fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fiodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605.
Înainte de a muri, Ivan cel Groaznic cere sprijinul aristocrației pentru a-l sprijini pe fiul său la conducere, deoarece acesta era bolnav psihic.
Profitând de situație, Boris Gudunov devine adevăratul conducător, astfel că după moartea lui Fiodor I, cu ajutorul lui Zemskij Sobor, devine, ca uzurpator, țar pe tronul Rusiei .
A fost învinuit de boieri, că ar fi răspunzător de moartea lui „Dimitri Ivanovici”, fiul cel mai tânăr a lui Ivan cel Groaznic , care ar fi fost succesorul legal pe tron.
A fost încoronat ca țar la data de 1 septembrie 1598. Prin urcarea lui pe tron ia sfârșit dinastia Riurik.
7 ianuarie 1610 - Matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei face prima observație a celor patru sateliți ai planetei Jupiter: Ganimede, Callisto, Io, Europa, deși pe ultimii doi nu îi poate distinge decât a doua zi
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism – (Portrait of Galileo Galilei (1636), by Justus Sustermans) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
La 7 ianuarie 1610, Galileo a observat cu telescopul său ceea ce era descris la acea vreme ca „trei stele fixe, totalmente invizibile prin micimea lor”, toate apropiate de Jupiter, aflate pe o linie dreaptă cu acesta.
Observațiile din nopțile ulterioare au arătat că pozițiile acestor „stele” în raport cu Jupiter se modifică într-un fel ce nu putea fi explicat dacă ar fi fost considerate stele fixe.
La 10 ianuarie, Galileo a observat că una dintre ele a dispărut, observație explicată de el prin faptul că ea se află în spatele lui Jupiter.
În câteva zile, el a concluzionat că ele toate se roteau în jurul lui Jupiter.
El descoperise trei dintre cei mai mari patru sateliți naturali ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto.
El l-a descoperit și pe al patrulea, Ganymede la 13 ianuarie.
Galileo a denumit cei patru sateliți descoperiți stelele mediceene, în cinstea viitorului său patron, Cosimo al II-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana, și în cinstea celor trei frați ai săi.
Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în sateliții galileeni în cinstea lui Galileo.
O planetă cu alte planete pe orbita ei nu se conforma principiului cosmologiei aristoteliene, conform căruia toate corpurile cerești se rotesc în jurul Pământului, și numeroși astronomi și filosofi au refuzat inițial să creadă că Galileo ar fi descoperit așa ceva.
Observațiile sale au fost confirmate de observatorul lui Christopher Clavius și a fost primit ca un erou la sosirea la Roma în 1611.
7 ianuarie 1715 - A murit François Fénelon (de Salignac de La Mothe), prelat catolic şi scriitor francez, precursor al iluminismului (“Aventurile lui Telemac”, “Dialoguri despre elocinţă”, “Fabule”); (n.06.08.1651).
7 ianuarie 1764 - Revolta secuilor împotriva înregimentărilor în granița militară este reprimată sângeros în Masacrul de la Siculeni, incident în care sunt ucise 177 de persoane conform raportului oficial.
Masacrul de la Siculeni (în latină Siculicidium „uciderea de secui”, în maghiară Madéfalvi veszedelem) a fost o execuție în masă organizată în anul 1764 de către armata austriacă, împotriva secuilor rebeli, care s-au împotrivit interzicerii privilegiilor soldaților regimentelor grănicerești secuiești ale graniței militare transilvane.
Acțiunea a fost ordonată de curtea imperială de la Viena. Cu executarea ordinului a fost însărcinat generalul Adolf Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei, care, după refuzul secuilor, și-a dat demisia.
Locul lui a fost luat de generalul conte Josip Siskovics care, în seara zilei de 7 ianuarie 1764 (ajunul Crăciunului Ortodox), a înconjurat cu trupele localitatea Mádéfalva (azi Siculeni) și a atacat cu artileria pe secuii adunați acolo, pentru a protesta contra înrolării forțate.
După acest eveniment a urmat o emigrare în masă a secuilor la est de Carpați, în zona comunităților de ceangăi din Moldova și în zona Bucovinei.
7 ianuarie 1785 - A avut loc prima traversare a Canalului Mânecii, cu balonul cu gaz. Francezul Jean-Pierre Blanchard și americanul John Jeffries au călătorit de la Dover, Anglia, la Calais, Franța, într-un balon cu gaz.
7 ianuarie 1789 - Au avut loc primele alegeri naţionale din SUA, în urma cărora George Washington a devenit primul preşedinte al Statelor Unite (1789 – 1797).
7 ianuarie 1794 - S-a nascut Eilhard Mitscherlich, chimistul german cunoscut, printre altele, pentru descoperirea formelor iztomorfe și polimorfe ale cristalelor și pentru descoperirea acidului selenic (H2SeO4) și acidului manganic (HMnO4).A decedat la 28 august 1863 la Berlin.
7 ianuarie 1797 - Tricolorul italian a fost adoptat pentru prima oară ca drapel al Republicii Cispadane, un stat efemer din timpul războaielor napoleoniene.
7 ianuarie 1800 - S-a nascut Millard Fillmore, al 13-lea preşedinte al SUA, (1850-1853); (d.08.03.1874).
7 ianuarie 1834 - S-a născut Johann Philipp Reis, inventator german, profesor german de fizică și matematică, care a construit primul aparat de telefon în stare de funcționare și a folosit pentru prima oară denumirea de “Telephon”; (d.24.01.1874).
Aparatul a fost prezentat la data de 26 octombrie 1861 în Frankfurt, Germania.
Americanul Alexander Graham Bell , cel caruia i se acorda adeseori gresit paternitatea inventarii telefonului, a experimentat cu aparatul inventat de profesorul german Johann Philipp Reis.
Bell a depus abia pe data de 14 februarie 1876 cererea de patent în America.
7 ianuarie 1881 - S-a nascut Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1944)
Ion Minulescu - foto (Ion Minulescu în 1934): ro.wikipedia.org
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.
Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
7 ianuarie 1895 - S-a născut Clara Haskil, pianistă elvetiană originară din România; (d.07.12.1960).
7 ianuarie 1904 - A fost introdus semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD (“seek you, danger”), înlocuit, un an mai târziu la 1 Aprilie 1905, cu SOS. (SOS poate fi privit ca o abreviere a: “save our ship”, “save our souls”, sau “send out succour”, dar in realitate nu este o abreviere, nici acronim).
7 ianuarie 1914 - Ia sfarsit la Ploieşti primul Congres de sine stătător al sindicatelor din Romania (5 – 7 ianuarie).
7 ianuarie 1916 - S-a născut Elena Ceaușescu, activistă comunistă română, soția lui Nicolae Ceaușescu (d. 1989)
Elena Ceauşescu (nume de familie la naştere Petrescu; n. 7 ianuarie 1919 Petreşti, judeţul Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost o politiciană comunistă română, soţia preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu.
A deţinut funcţiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR şi prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceauşescu, odată cu trecerea timpului.
În calitate de soţie, a devenit subiect al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.
A fost înfăţişată drept o importantă cercetătoare chimistă, deşi în realitate publicaţiile apărute sub numele ei nu îi aparţineau.
Printre numeroasele onoruri conferite, a fost şi acela de membru titular al Academiei Române.
Elena Ceauşescu a fost prezentă la mitingul din 22 decembrie 1989, însoţindu-l pe Nicolae Ceauşescu în fuga spre Târgovişte.
Arestaţi şi predaţi noilor autorităţi, cei doi au fost judecaţi sumar şi executaţi prin împuşcare.
Elena Ceauşescu primind titlul dr.h.c. la Manila – foto: ro.wikipedia.org
S-a nascut într-o familie săracă si a terminat doar 4 clase primare, fiind, din punct de vedere școlar, foarte slab pregatită.
În 1937 intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde il cunoaste pe Nicolae Ceaușescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945.
Până în anul 1969 nu a cumulat nici o funcție politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetari Chimice).
Din anul 1979 numele Elenei Ceaușescu este asociat “Cabinetului nr. 2″, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice.
In 1989, a fost condamnată la moarte și executată, împreună cu soțul ei, Nicolae Ceaușescu (d.25.12.1989,Targoviste).
Cei doi au fost executați in urma sentinței Tribunalului Militar Excepțional înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989, in timpul revoltei populare anticomuniste din Romania.
7 ianuarie 1917 - Se înfiinţează la Iaşi, în România, “Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria“, care semnează declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.
Din Comitet făceau parte 12 persoane printre care: preotul Vasile Lucaciu, dr.Ioan Nistor, Octavian Goga, Sever Roşu.
7 ianuarie 1918 - A început Lupta de la Galați (7 – 9 ianuarie 1918)
Lupta de la Galați a avut loc în ianuarie 1918 și s-a purtat între forțele armate ale Regatului României și corpuri de voluntari ruși dezertați din fosta Armată Imperială Rusă, precum și bolșevici, întrucât cei dintâi căutau să îi împiedice pe cei din urmă să se retragă de pe linia armistițiului împreună cu echipamentul din dotare.
7 ianuarie 1918 - S-a născut Ion Frunzetti, critic şi istoric de artă, poet, publicist, eseist şi traducător român; (d. 11.09.1985).
7 ianuarie 1926 - S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist şi producator de film român (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (d. 19.08.1999).
7 ianuarie 1927 - A fost infiintata celebra echipa de baschet demonstrativ, Harlem Globetrotters.
Harlem Globetrotters este o echipă de baschet demonstrativă, care a devenit celebră pentru spectacolul de pe teren.
Echipa a fost înființată de Abe Saperstein în 1927 la Chicago, Illinois.
Numele Harlem provine de la cartierul newyorkez cu același nume, celebru pentru comunitatea afroamericană.
De la înființare și până în prezent, echipa a jucat pe 20.000 de partide demonstrative în 118 țări.
7 ianuarie 1927 - Prima convorbire telefonica transatlantica (de la New York la Londra) a avut loc între un redactor al cotidianului Daily Mail (situat pe Fleet Street din Londra) si un corespondent al ziarului, aflat la New York.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Propagarea sunetului s-a realizat, în lipsa cablurilor telefonice, cu ajutorul unei statii de transmisie radio cu unde scurte, apartinând serviciului postal (British Post Ofice). Conversatia a durat trei minute si a costat 15 lire sterline (corespondentul a 75 de dolari).
7 ianuarie 1931 - A avut loc, la sala Femina, premiera filmului “Ecaterina Teodoroiu”, film sonor (cu dialog în inserturi) despre eroina de la Jiu.
7 ianuarie 1932 - A murit André Maginot, om politic francez, ministru de război. La 11 decembrie 1929, propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de “Linia Maginot”; (n.17.02.1877).
7 ianuarie 1942 - S-a încheiat Bătălia de la Moscova ( 2 octombrie 1941 – 7 ianuarie 1942)
Batălia de la Moscova (în rusă Битва за Москву, în germană Schlacht um Moskau) se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, și la contraofensiva ulterioară a Armatei Roșii (armata sovietică) dintre octombrie 1941 și ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forțelor Germaniei Naziste. Adolf Hitler considera Moscova, (care era capitala Uniunii Sovietice și cel mai mare oraș al țării), obiectivul principal al Forțelor Axei în timpul atacului împotriva URSS. Un plan separat german pentru cucerirea Moscovei purta numele de cod Operațiunea Wotan.
Planul inițial de invazie bazat pe tacticile războiului fulger, care purta numele de cod Operațiunea Barbarossa, prevedea cucerirea Moscovei într-o perioadă de 3 – 4 luni. După declanșarea atacului, în ciuda unor înaintări importante, Wehrmachtul a trebuit să înceteze ritmul avansării datorită rezistenței sovietice, de exemplu din timpul bătăliei de la Smolensk – iulie – septembrie 1941, care a întârziat atacul asupra capitalei sovietice cu aproximativ 2 luni. După cucerirea Smolenskului, Wehrmachtul a trebuit să-și consolideze pozițiile în încercuirile de la Leningrad și Kiev, aceste acțiuni întârziind și mai mult atacul împotriva Moscovei. Puterile Axei au reluat atacul împotriva Moscovei pe 30 septembrie 1941, cu operațiunea cu numele de cod Taifun, care avea ca obiectiv cucerirea Moscovei până la începutul iernii.
După o înaintare inițială plină de succes, care a dus la încercuirea și distrugerea mai multor armate sovietice, ofensiva germană a fost oprită de rezistența sovietică pe linia defensivă Mojaisk, la doar 120 km depărtare de capitală. Deși a reușit să spargă liniile succesive de apărare sovietice, ofensiva Wehrmachtului a fost încetinită de condițiile meteo. În timpul toamnei, ploile au preschimbat drumurile și câmpurile în noroaie groase, în care mijloacele de transport ale Axei s-au împotmolit. Deși venirea iernii și înghețarea pământului a permis înaintarea mijloacelor mecanizate, ofensiva germană a fost în continuare încetinită, de această dată de frigul puternic, dar și de rezistența sovietică crescută.
La începutul lunii decembrie, grupurile avansate de tancuri au ajuns la numai 30 km de Kremlin, iar soldații Wehrmachtului puteau să vadă din poziții prin binoclu unele dintre clădirile Moscovei. Frigul neobișnuit pentru soldații germani, dotarea nesatisfăcătoare cu echipament de iarnă a atacatorilor și epuizarea luptătorilor au făcut ca Puterile Axei să nu mai fie capabile să cucerească Moscova. Pe 5 decembrie 1941, apărătorii Moscovei, întăriți cu trupe proaspete sosite din Siberia, foarte bine pregătite pentru războiul de iarnă, au atacat forțele germane din fața capitalei. În ianuarie 1942, Wehrmachtul fusese împins înapoi între 100 și 200 km, îndepărtând amenințarea directă asupra Moscovei. Germanii nu aveau să se mai apropie de capitala sovietică mai mult decât au reușit pe 5 decembrie 1941.
Bătălia de la Moscova este considerată de obicei una dintre cele mai importante bătălii dintre Puterile Axei și cele ale URSS-ului, în primul rând datorită faptului că Armata Roșie a fost capabilă să respingă cea mai serioasă încercare de cucerire a capitalei sovietice. Bătălia a fost una dintre cele mai mari de-a lungul întregului război, cu peste un milion de victime. De asemenea, bătălia a marcat un punct de cotitură în desfășurarea războiului, fiind prima oară din 1939, când Germania Nazistă își începuse campania de cuceriri, când Wehrmachtul a fost nevoit să retragă în mod semnificativ. Forțele germane se mai retrăseseră temporar în timpul Ofensivelor sovietice de la Elnia din septembrie 1941 și de la Rostov (care a provocat demiterea de la comandă a lui von Rundstedt), dar aceste retrageri au fost minore în comparație cu cea de la Moscova.
Nikola Tesla cca. 1890 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, satul Smiljan, în apropiere de Gospić, Croatia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar – d. 7 ianuarie 1943, New York), a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
7 ianuarie 1946 - In guvernul Petru Groza dominat de comunisti, au fost admisi câte un reprezentant al PNŢ (Iuliu Maniu) şi PNL (Brătianu), în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu.
7 ianuarie1946 - SUA şi Mare Britanie recunosc guvernul Groza. Se încheie „greva regală”.
7 ianuarie 1949 - S-a încheiat războiul din Palestina, declanşat după proclamarea independenţei Israelului, la 14 mai 1948.
7 ianuarie 1953 - Preşedintele american Harry Truman a anunţat public faptul că SUA au dezvoltat prima bombă cu hidrogen din lume.
7 ianuarie 1958 - A încetat din viaţă Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, înlocuit în funcţie de Ion Gheorghe Maurer (n. 1884).
Petru Groza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București) a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.
La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.
Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
7 ianuarie 1968 - S-a nascut Nicolas Cage (Nicholas Kim Coppola), actor american (“Faţă în faţă”, “Leaving Las Vegas”).
7 ianuarie 1973 - La Paris, Henry Kissinger, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională al SUA, şi Le Duc Tho, conducătorul delegaţiei nord-vietnameze, au încheiat negocierile de pace cu privire la războiul din Vietnam (1964-1975).
7 ianuarie 1979 - Regimul criminal comunist maoist al Khmerilor Rosii, condus de Pol Pot, este răsturnat de la conducerea Cambodgiei de trupele comuniste vietnameze.
7 ianuarie 1985 - S-a nascut fotbalistul Bănel Nicoliţă; (n.Făurei, Brăila).
7 ianuarie 1989 - A murit Hirohito, cel de-al 124-lea împarat al Japoniei (62 ani de domnie; (n.29.04.1901).
Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, a fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie) A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea ţării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. În timpul domniei sale Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică.
7 ianuarie 1989 - Akihito devine împărat al Japoniei; ceremonia oficiala de încoronare s-a desfasurat la 12 noiembrie 1990.
7 ianuarie 1990 - Prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, în România a fost abolită pedeapsa capitală, abolire reconfirmată de Constituția României din 1991.
Eliminarea pedepsei cu moarte pentru crime pe timp de pace a fost reafirmată în articolul 16 al Constituției din 1923. La 24 septembrie 1938, legea nr. 3247 pentru implementarea noului cod penal din 1936 l-a pus pe acesta în acord cu noua Constituție a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea din 20 februarie 1938:
Art. 15.Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de justiție militară. Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea dispozițiunilor din alineatul precedent și în timp de pace, pentru atentate contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Șefilor Statelor străine și demnitarilor Statului din mobile și în legătură cu exercițiul funcțiunilor ce le sunt încredințate, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasinat politic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul antonescian a crescut numărul infracțiunilor pedepsite cu moartea, incluzând jaful, insurecția, rebeliunea, trădarea, spionajul și altele, în vreme ce numărul execuțiilor a crescut rapid. În România comunistă au fost executate 104 persoane. Între 1965 si 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la moarte 47 de persoane.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață. Pe 12 ianuarie 1990, sub presiunea mulțimii care cerea pedeapsa cu moartea pentru zeci de lideri comuniști, trimiși în judecată pentru omor deosebit de grav, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) a decretat scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român și organizarea, în data de 28 ianuarie 1990, a unui referendum cu privire la pedeapsa cu moartea.
Cu zece zile înainte de referendum, CFSN a decis anularea acestuia, împreună cu anularea decretului prin care PCR fusese scos în afara legii. Conducerea CFSN, prin vocea lui Ion Iliescu, a recunoscut atunci că ideea referendumului a fost o greșeală politică. Constituția din 1991 a garantat dreptul la viață și a dispus clar interzicerea pedepsei cu moartea. Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989).
7 ianuarie 1990 - Turnul din Pisa este închis pentru siguranță pentru vizitatori, înclinarea devenind prea periculoasă. Lucrările de renovare vor dura până la 15 decembrie 2001.
Turnul înclinat din Pisa (în italiană Torre pendente di Pisa) este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia. Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domul din Pisa. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august 1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, datorită proastei calități a solului, constituit din noroi argilos și nisip, turnul începea să se încline în direcția sud-est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată.
Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat. Datorită importanței sale pentru industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și a fost redeschis accesului publicului.
7 ianuarie 1992: În Romania a început recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Acţiunea s-a încheiat la 14 ianuarie 1992.
7 ianuarie 1993 - A murit Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor şi orchestrator de muzică uşoară (n. 10.12.1919, Bacau).
7 ianuarie 1993 - A decedat Ştefan Baciu, poet, ziarist, eseist, critic de artă roman din diaspora; (n.29.10.1918).
7 ianuarie 1999 - În fața Senatul Statelor Unite începe punerea sub acuzare a președintelui Bill Clinton. El este acuzat de sperjur și obstrucție a justiției în urma afacerii Lewinsky.
7 ianuarie 2006 - A încetat din viaţă alpinistul şi scriitorul austriac Heinrich Harrer, primul care a escaladat versantul nordic al masivului Eiger din Alpii elveţieni. Harrer, a cărui carte autobiografică “Şapte ani în Tibet” a fost transpusă pe marile ecrane de regizorul Jean-Jacques Annaud, într-un film în care rolul său a fost jucat de Brad Pitt, era cunoscut şi pentru relaţia sa cu Dalai Lama, căruia i-a fost profesor în anii 1940. La sfârşitul anilor 1990, Harrer a confirmat că în tinereţe a făcut parte din partidul nazist şi din SS; (n. 1912).
7 ianuarie 2009: Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.
7 ianuarie 2011: A încetat din viaţă Ion Vova (Vladimir Ionescu), cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic; supranumit “Domnul Radio” – şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment precum “Ora veselă”; (n. 30 septembrie 1917).
Născut în 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto, Ion Vova mărturisea că „a făcut un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură şi cincizeci şi cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!), la Radio.” Ion Vova a fost admis ca student la Teatru, de o comisie din care făceau parte nume grele: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu. Tânărul actor Vladimir Ionescu, a primit pseudonimul Ion Vova de la marea actrita Lucia Sturza Bulandra.
7 ianuarie 2012 - Un balon cu aer cald se prăbușește lângă Carterton, Noua Zeelandă, ucigând toate cele 11 persoane aflate la bord.
7 ianuarie 2015 - Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo de la Paris s-a soldat cu 12 morți. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo a avut loc la Paris, la 7 ianuarie 2015, în jurul orei locale 11:30. Procurorii parizieni au confirmat că 12 oameni au fost uciși (10 jurnaliști și 2 polițiști) și 11 răniți în atacul asupra sediului săptămânalului satiric. Doi atacatori mascați și înarmați au luat cu asalt birourile editoriale și au început să tragă cu arme automate.
După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.
Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie “gătiţi calea Domnului“, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament.
Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului.
De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.
Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.
Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.
În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
Tot în această zi, s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.
A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului.
Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.
În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip:
Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni.
Una dintre aceste minuni este şi aceasta:
Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei.
Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om.
Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.
Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului.
De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară.
Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa.
Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului.
Iar odată cu aceasta, balaurul a murit.
Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.
Se mai spune iarăşi că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului.
Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire.
Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.
Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuvios Ieronim Simonopetritul (1871 – 1957)
Sfântul Cuvios Ieronim Simonopetritul (1871 – 1957) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Ieronim, în lume Ioan Diakoghorghis, s-a născut în anul 1871, la Reiz-Dere din Asia Mică.
La Sfânta Mănăstire Simonopetra din Sfântul Munte a venit pe 28 octombrie 1888 și a fost tuns monah pe 21 martie 1893, în Duminica Floriilor.
În februarie 1914 devine întâistătător al mănăstirii, pe 11 aprilie 1920 este hirotonit diacon, iar următoarea zi, pe 12 aprilie, presvitera.
Pe 15 iunie 1931 este exilat la Sfânta Mănăstire Kutlumuş, iar după trei luni este trimis la Biserica Înălțării Domnului din Atena.
În anul 1937 i se propune să se întoarcă pe tronul de egumen al Mănăstirii, dar acesta refuză cu discreție.
Douăzeci de ani mai târziu, pe 7 ianuarie 1957 (ajunul Sărbătorii Nașterii Domnului, după calendarul vechi), își dă ultima suflare, părăsind lumea aceasta.
A trăit 17 ani în patria sa, în Asia Mică, 43 de ani în mănăstirea de metanie, Simonopetra și 26 de ani la Înălțarea Domnului, lumina sa călăuzitoare.
Icoană pe lemn cu tema „Sf. Ioan Botezătorul”, datare sec. XIX, centru neidentificat – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Naşterea lui Ioan este vestită de înger.
De tânăr el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa.
Îi botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu.
Îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, el nu bea vin şi nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste.
Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, le spune: „Sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.
A trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său.
Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl desemnează la sărbătoarea zilei de naştere a lui Irod.
Nănaşul lui Iisus este şi patronul pruncilor pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi.
Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie.
Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun.
Iordănitorii stropesc cu apă oamenii.
Femeile merg la moaşă cu plocon.
Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre.
Nu văzuse niciodată chip de om.
Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând:
asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne.
Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică.
Acolo el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie.
Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat.
Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară.
Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc.
Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici…
Miniatură cu „Sfântul Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
7 ianuarie – Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
În fiecare an, pe data de 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia.
Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.
Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Ioan Botezătorul – “Îngerul Domnului”
Miniatură cu „Sfântul Ioan Botezătorul”, din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul “Îngerul Domnului“, pentru că avea să-I gătească calea, iar Mântuitorul recunoaște că Ioan este “îngerul” de care a vorbit Maleahi.
De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în ființa sa semnele biruinței asupra păcatului originar.
Astfel, el nu-și mai câștiga pâinea cu sudoarea frunții.
Evanghelistul Marcu precizează:
“Și Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică“.
Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în ființa sa înclinațiile spre păcat și devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos.
De aceea, nu-i întâmplător că este reprezentat pe ușile împărătești ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul
Miniatură cu „Botezul Domnului”, din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.
Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, data la care Ioan Botezătorul a început să predice:
“În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie“.
Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naște în ei credința în Hristos.
El își începe predica cu aceleași cuvinte ca și Mântuitorul:
“Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor“.
Le atrage atenția că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea.
În acest sens le spune:
“Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam“,
descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire.
Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoașterea stării de păcat în care se afla omenirea și înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică.
Actul care consfințește convertirea este “botezul lui Ioan”.
Acest botez, numit și al pocăinței, nu dăruia iertarea păcatelor, dar presupunea căința pentru păcatele săvârșite și astfel, pregătea sufletul pentru primirea iertării.
Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor minții realitatea păcatului și să trezească dorința de ispășire, urmând ca Mântuitorul care avea să vină, să le descopere celor convertiți calea pe care să o urmeze.
Că Ioan Botezătorul reușește să zguduie conștiințele, o arată Sfântul Evanghelist Luca când spune:
“poporul era în așteptare” și toți se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia.
Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia că Ioan este Mesia cel așteptat, va spune:
“Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine … Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc“.
Și va încheia prin a spune:
“Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era“.
Moartea Sfântului Ioan Botezătorul
Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său.
În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Moaștele Sfântului Ioan
Icoană pe lemn cu tema „Botezul Domnului”, sfârșitul secolului al XIX-lea, Moldova de Nord, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Potrivit tradiției, Ioan a fost înmormântat în Samaria.
Din relatările istoricilor Rufinus și Teodoret, aflăm că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362.
Astfel, o parte din moaște au fost arse, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria.
La 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele.
Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri.
El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat.
Astăzi, capul sfântului se află la Roma.
Semnificația numelui Ioan
Ioan este nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din Iehohanan” și înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”.
Foarte mulți români poartă numele de Ion (forma neaoșă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana s.a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.
Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).
cititi mai mult despre Sfântul Proroc Ioan Botezătorul pe unitischimbam.ro
Din tradiția populară se știe că Sfântul Ioan Botezătorul este protectorul pruncilor, el ferindu-i de rele, mai ales, având grijă să nu moară nebotezați.
- Această zi este dedicată stropitului cu apă sau cu zăpadă, pentru protecția împotriva bolilor în noul an.
- Unii oameni serbează ziua de Sfântul Ioan pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice
Iordăneala. Un obicei spus din bătrâni este “Iordănitul femeilor”, care este o petrecere a nevestelor.
- Femeile se adună la o gazdă, unde aduc alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.
Iordăneala este un obicei pe care îl întâlnim și astăzi, mai mulți tineri se trezesc de dimineață și merg la biserică să ia agheasmă.
După terminarea slujbei tinerii stropesc fiecare om care iese din biserică urându-i sănătate și fericire. Oamenii “iordăniți” îi răsplătesc pe urători cu bani, cu care aceștia chefuiesc în noaptea de Sfântul Ioan.
Udatul Ionilor. O altă tradiție pe care o întâlnim în Transilvania și Bucovina este “Udatul Ionilor”.
- În Bucovina, la porțile tuturor celor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari, iar în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau purificați.
- Bătrânii spun că în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să fie stropit cu agheasmă, pentru a fi ferit de boli în decursul anului.
- Conform tradiției populare, după Sfântul Ioan se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
‘Botezul cailor’ sau ‘Mersul cu urâţii’ – obiceiuri de Bobotează şi de Sfântul Ioan în Dolj
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei etnografice Dolj se mai păstrează obiceiul ‘Păzitul fântânilor’, unul dintre obiceiurile de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în localităţile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.
‘Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să participe şi femeile. Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva ‘să spurce’ apa. ‘Spurcatul’ apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău. Acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori, dar în general locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum’, a arătat Amelia Etegan.
Cei care erau surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. ‘Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era ‘spurcată’ de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la ‘ziuă’ pentru ca dimineaţa apa să fie curată, iar în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul’, afirmă Etegan.
Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite în care se punea agheasmă şi un buchet de busuioc, tinerii care au păzit fântânile pornesc în ziua de Sfântul Ioan la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă şi cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: ‘Să trăiască, Sfinte Ioane! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!’. Dacă gazda doreşte, ‘iordănitorii’ stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe ‘iordănitori’ cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.
‘În comuna Ghindeni, specialiştii CJCPCT Dolj au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un ‘iordănit’ singular în zonă: tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism), merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de ‘iordănitori’. La finalul jocului, tinerii o invitau pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei’, a mai spus directorul CJCPCT Dolj.
Un alt obicei care se petrece în comuna Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan îl reprezintă ‘Bradurile’ frumos împodobite (de fapt, crengi de pom), pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşază lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Sf. Ioan în majoritatea satelor judeţului Dolj, numai la Caraula, obiceiul ‘Mersul cu urâţii’ încheie sărbătorile pe data de 8 ianuarie, când ‘mascaţi’, împreună cu lăutarii satului, merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele pentru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate.
‘În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac ‘urâţi’ şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici. De fapt, încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de ‘urâţi’, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se încinge hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele’, explică Amelia Etegan.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul.
Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
Sfântul Ioan Botezătorul- foto preluat de pe basilica.ro
Viața Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Nașterea
Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune.
Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25).
Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan.
Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18).
Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.
Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului.
Și ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).
Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui.
După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta.
Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).
În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său.
Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan.
Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului.
Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil.
Toți s-au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului.
Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).
Când, după nașterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului.
Urmăriți cu insistență de soldați, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis și i-a adăpostit, mamă și prunc, până la trecerea primejdiei.
Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23,35).
Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Pustnicia
Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viață aspră, de post și rugăciune.
Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăință) și încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeților, simbolizează stăpânirea pornirilor trupești).
Se hrănea cu lăcuste [1] și miere sălbatică [2] și își petrecea vremea în rugăciune și contemplare (Luca 1,80).
Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului avea să primească de la însuși Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toți oamenii născuți din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci și prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).
John the Baptist Preaching in the Wilderness by Anton Raphael Mengs, 1760 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Botezul lui Ioan
Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului și și-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2).
Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor și de lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).
Îi îndemna pe toți să își părăsească păcatele, fără deosebire de condiția lor socială.
Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă și „roade vrednice de pocăință”.
Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul Avraam nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3,7-12).
Îndemna la milostenie și la o viață dreaptă și propovăduia venirea apropiată a lui Mesia.
Astfel Ioan îndemna poporul să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare; vameșilor care veneau la el le spunea să nu ceară nimic peste taxele stabilite oficial, iar ostașilor să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu solda lor (Luca 3,11-14).
Întrebat fiind dacă nu era el însuși Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuși că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profețiile lui Isaia:
Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
(Isaia 40, 3-5).
Le precizează că botezul lui era unul pregătitor și că Cel care avea să vină era mai mare decât el:
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Luca 3,11).
Predicarea Sfântului Ioan Botezătorul de Pieter Bruegel cel Bătrân, 1566 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Întâlnirea cu Mântuitorul
Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie).
Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință.
Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască:
„Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).
Icoana rusă a Teofaniei (Mănăstirea Kirillo-Belozersky, 1497) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Și mai târziu avea să-și păstreze aceeași atitudine smerită față de Mântuitorul.
Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul și se descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă și ascultă pe mire, [și] se bucură cu bucurie de glasul lui” [3] , adăugând:
„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 29-30).
Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui și pentru a le arăta drumul de urmat mai departe, Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune:
„Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește./Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23).
Hristos însuși mărturisește despre Ioan că a fost prooroc „și mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuți din femei” și, totuși, „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus (Matei 11,11).
De la el încolo împărăția cerurilor se ia prin străduință (Matei 11,12).
El este mărturisitor al adevărului, „făclia care arde și luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35) și, cu cuvintele lui Isaia, „înger trimis înaintea feței Domnului ca să-I pregătească calea” (Luca 1,27).
Botezul Lui Hristosi – pictura de Andrea del Verrocchio si Leonardo da Vinci – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Reproșurile adresate lui Irod
Sfântul Ioan, care se ruga și medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu și își trăia viața în curăție, dobândise nu doar darul smereniei, ci și pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu cuvinte aspre.
Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor.
Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod.
Astfel, Ioan l-a mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14,3-4)
Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22).
De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19).
Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), ceea ce dorea și Irodiada (Marcu 6,24).
Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20).
Irod îl și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).
“Ioan Botezătorul”, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Moartea Sf. Ioan Botezătorul
Uciderea lui Ioan
La cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17).
O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).
Totuși, atunci când Irod și-a prăznuit ziua de naștere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui.
Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”.
Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”.
Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul.
Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea.
Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).
“Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” – de Massimo Stanzione, 1635 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Rostul morții
Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului și în împărăția morților, mai înainte ca Hristos, prin patima și moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morții și a iadului și să aducă învierea și mântuirea.
„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Puvis de Chavannes, c. 1869 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
După moarte
După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus. Moaștele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.
“Salomei i se dă capul tăiat al lui Ioan Botezătorul”, Onorio Marinari, anii 1670 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Moștenirea lăsată de Sf. Ioan
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești.
Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.
Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.
Salomeea cu capul lui Ioan Botezătorul de Caravaggio, National Gallery, Londra, c. 1607–10 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfintele Moaște
Părți din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:
- Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia
- Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt
- Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franța
- Muzeul Benaki, Atena
- Muzeul Topkapi, Istanbul
- Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria
- Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
- Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Lipnița, jud. Constanța
În anul 2010 au fost descoperite moaște ale Sf. Ioan Botezătorul în Bulgaria, în orașul Sozopol. [4]
Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.
În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Onomastică
Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.957.468 de cetățeni români, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul româncelor, 369.219 se numesc Ioana, 140.333 – Ionela, 11.323 – Nela, iar 6.706 – Ionelia. Majoritatea bărbaților se numesc Ioan – 521.561, Ion – 418.448, Ionuț – 317.270, Ionel – 146.035, Nelu – 21.847 sau Ionică – 4.726. [6]
Imnografie
La Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul (23 septembrie):
Tropar, glasul al 4-lea:
Ceea ce mai înainte erai stearpă neroditoare, veselește-te; că iată ai zămislit pe sfeșnicul Soarelui, Cel ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănțuiește Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce va să se nască!
Condac, glasul 1:
Se veselește luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soția sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.
La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):
Tropar, glasul al 2-lea:
Pomenirea dreptului este cu laude; iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni[7] pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.
Condac, glasul al 6-lea:
De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu frică s-a întors; și slujba cea duhovnicească plinind-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngerești s-au spăimântat, văzându-Te și toți cei din întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat și ai luminat toate.
La Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie):
Tropar, glasul al 4-lea:
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.
Condac, glasul al 3-lea:
Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naște, și El este plinirea a toată proorocia că pe Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.
La Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august):
Tropar, glasul al 2-lea:
Pomenirea dreptului cu laude… (A se vedea mai sus )
Condac, glasul al 5-lea:
Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.
Iconografie
Dionisie din Furna [8] arată că Sf. Ioan Înaintemergătorul se zugrăvește după cum urmează:
Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuțită, nu prea lungă, cu barba și părul închise la culoare și în neorânduială, purtând un veșmânt mițos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr) de culoare ocru deschis sau verde.
Se zugrăvește singur, precum și în diferite scene din Evanghelie.
Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”
În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat.
Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească.
Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului. [9]
Poate cea mai cunoscută reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, când este zugrăvit botezându-L pe Hristos.
Atunci Domnul este zugrăvit intrat în râul Iordan până la brâu, iar pe lângă El niște pești.
Sf. Ioan ține mâna dreaptă pe capul lui Hristos, iar mâna stângă este întinsă în sus; ține un toiag de cioban.
Dionisie insistă că aici Sf. Ioan nu trebuie zugrăvit ca purtând ceva (de ex. o cochilie) în mâna dreaptă, cu care-L botează pe Domnul, ci doar mâna goală.
Peste Domnul se coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel, iar deasupra este cerul deschis, și se aud cuvintele:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit”, iar în jur sunt îngeri, stând cuviincios, cu mâinile ascunse sub veșminte, și mai în jos este reprezentat un bătrân în pielea goală, culcat, privind înapoi cu teamă, spre Hristos, care ține un potir din care toarnă apă (probabil o reprezentare antropomorfă a râului Iordan).
O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el și Maica Domnului sunt zugrăviți de o parte și de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se așază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).
În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, „în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, dacă tâmpla e largă”.
Saint Jean Baptiste – foto: icones-grecques.com
Note
1 - Lăcustele erau între animalele considerate curate, potrivit prescripțiilor Legii Vechi: Levitic 11,21-22.
2 - Mierea era un aliment consumat, recomandat și apreciat foarte mult: I Regi 14,27; Psalmi 19,10; Pilde 16,24; 24,13; 27,7, Cântarea Cântărilor 5,1.
3 - Imaginea lui Hristos-Mirele și pe cea a „prietenilor mirelui” se regăsește și la Matei 9, 15, Matei 25 și Marcu 2, 19-20. Iar mireasa lui Hristos este Biserica (Efeseni 5).
4 - Moaște ale Sf. Ioan Botezătorul, descoperite în Bulgaria, Gândul, 4 august 2010; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Theologhia, 7 august 2010; Radu Alexandru, Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul din Sozopol – Bulgaria, crestinortodox.ro; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Lăcașuri ortodoxe; Autoritățile din Bulgaria și experții Vaticanului: ”Moaștele Sf. Ioan Botezătorul sunt autentice”, Libertatea 28 august 2010.
5 - Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2, pag. 218
6 - Agenția Națională de Presă AGERPRES, accesat 7 ianuarie 2013
7 - REPEJÚNE s. v. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor. (DEX online) Aici arhaism poetic, face trimitere la apa repede a Iordanului.
8 - Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 89, 92, 107, 144, 186, 192, 198, 206, 208, 212, 213, 229, 236.
Icoană pe lemn cu tema „Sf. Ioan Botezătorul”, datare sec. XIX, centru neidentificat – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă.
Mai puțin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicții ce ar putea influența bunul mers al vieții individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sfântul Nicolae (6 decembrie).
Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci și prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante.
În același timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an“, așa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creștine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripții rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători.
Și, așa cum am văzut, ziua Sfântului Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, și anume „carnavalul femeilor“ – o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de inițiere (noviciat, înfrățire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relații sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puțin alterate.
Sărbătoarea creștină a influențat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, și colindele specializate), cât și prin fixarea în acest moment a zilei moașei („Sfântul Ioan Botezătorul e patronul pruncilor“).
![Boris Godunov (n. c. 1551 – 23 aprilie [S.V. 13 aprilie] 1605) a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605 - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/01/Boris-Godunov-e1452123381670.jpg)
