6 aprilie Arhive - Uniti Schimbam

Articole

Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul († 1346)

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/559 vizite

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul († 1346)

Cel între sfinți părintele nostru Grigorie Sinaitul a fost un călugăr isihast, duhovnic și teolog care a trăit la sfârșitul secolului al XIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIV-lea.

A fost unul din practicanții și teoreticienii isihasmului și ai rugăciunii lui Iisus în lumea monahismului atonit.

A fost duhovnicul sfântului Grigorie Palama începând cu perioada retragerii acestuia în schitul Glossia (către 1320).

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă (după data adormirii sale) se face la 27 noiembrie; în Biserica Greciei şi în Biserica Ortodoxă Română este prăznuit la 6 aprilie, iar în Biserica Rusă la 8 august.

Viața Sfântului Cuvios Grigorie Sinaitul

Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul († 1346) – foto preluat de pe doxologia.ro

Grigorie s-a născut în jurul anului 1265 la Kukulos, lângă Clazomene, în vestul Asiei Mici. A fost capturat de turci în jurul anului 1292 şi dus la Laodiceea.

După ce a fost răscumpărat, Grigorie a călătorit în insula Cipru, unde a fost tuns în monahism ca rasofor.

Mai târziu, Grigorie a călătorit până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde ajunge să primească Marea Schimă.

După o perioadă petrecută în Sinai, unde a îndeplinit mai multe ascultări, între care cele de bucătar, brutar şi copist, Grigorie a plecat la Ierusalim.

De acolo, a plecat mai departe în Creta, unde a învăţat practica isihastă a rugăciunii inimii de la un monah pe nume Arsenie.

Pe la începutul secolului al XIV-lea, Grigorie s-a mutat din nou la Muntele Athos, unde s-a aşezat la schitul Magula, în apropiere de Mănăstirea Filotheu.

Timpul petrecut în toate aceste mănăstiri i-a permis să asimileze îndelungata experienţă duhovnicească păstrată în aceste locuri, astfel încât Grigorie s-a aşezat în cele din urmă într-o chilie singuratică, un loc de isihie (de „liniştire” duhovinească), petrecând timpul în tăcere, muncă şi în rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus.

Împreună cu contemporanul său, Sf. Grigorie Palama, a ajutat la consacrarea Muntelui Athos ca centru al isihasmului.

Îngrijindu-se de răspândirea monahismului, Sf. Grigorie a întemeiat mai multe chilii la Muntele Athos şi patru mănăstiri în Tracia (în nordul Greciei).

Despre ultimii ani de viaţă ai Sf. Grigorie nu avem informaţii sigure. Unele surse afirmă că ar fi trecut la Domnul la Muntele Athos în anul 1310.

Potrivit altor surse, ar fi rămas în Sfântul Munte până când turcii otomani şi-au început raidurile în zonă, în deceniul al treilea al sec. al XIV-lea, după care se spune că s-ar fi refugiat mai întâi la Salonic, iar de acolo în Bulgaria, unde ar fi întemeiat o mănăstire în ţinuturile sălbatice din Paroria, în munţii Stranţa, pe coasta occidentală a Mării Negre, unde ar fi trecut la Domnul pe 27 noiembrie 1346.

Scrieri

Filocalia greacă editată de Sf. Nicodim Aghioritul cuprinde, în vol. IV, cinci lucrări ale Sf. Grigorie:

- 137 Capete foarte folositoare, după acrostih

- Alte capete, cu totul şapte

- Învăţătură cu de-amănuntul despre liniştire şi despre rugăciune, în 10 capete, scrise pentru duhovnicul Longhin

- Despre liniştire şi despre cele două feluri de rugăciune, în 15 capete

- Despre felul cum trebuie să şadă la rugăciune, şapte capete.

În Filocalia românească editată de Pr. Dumitru Stăniloae, scrierile Sf. Grigorie Sinaitul sunt publicate în vol. VII, împreună cu scrierile lui Nichifor din Singurătate, ale lui Teolipt al Filadelfiei şi ale Sf. Grigorie Palama (Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol VII, Humanitas, Bucureşti, 1999).

Pe baza textelor din Filocalia greacă, Patrologia Greacă (Migne) şi a mai multor manuscrise aflate în patrimoniul Bibliotecii Patriarhiei Române, bibliotecii Mănăstirii Neamţ şi ale bibliotecii Academiei Române, Pr. Stăniloae publică o ediţie revizuită a textelor, care cuprinde:

- Capete foarte folositoare, după acrostih, al căror acrostih este acesta: Cuvinte felurite despre porunci, dogme, ameninţări şi făgăduinţe, ba şi despre gânduri, patimi şi virtuţi; apoi despre liniştire şi rugăciune (137 de capete)

- Alte capete, ale aceluiaşi (5 capete)

- Învăţătură cu de-amănuntul despre liniştire şi despre rugăciune, despre semnele harului şi ale amăgirii; apoi, despre deosebirea dintre căldură şi lucrare; şi că fără povăţuitor uşor vine amăgirea (14 capete)

- Despre liniştire şi despre cele două feluri de rugăciune, în 15 capete

- Despre felul cum trebuie să şadă la rugăciune cel ce se linişteşte şi să nu se ridice repede, şapte capete.

Sf. Grigorie Sinaitul a fost şi un recunoscut imnograf. Îi sunt atribuite, între altele, troparul închinat Maicii Domnului “Cuvine-se cu adevărat”, un canon închinat Sfintei Treimi care se citește la privegherea de duminică, precum şi un canon închinat Sfintei Cruci. În culegerea de canoane a Sf. Chiril de Belozersk (de la Lacul Alb) din anul 1407 mai apare şi un „Canon de rugăciune către Domnul Iisus Hristos, atribuit Sf. Grigorie Sinaitul”.

Grigorie Sinaitul și românii

A se vedea și Istoria isihasmului românesc

Introducere

Mișcarea Sf. Grigorie Sinaitul de la Paroria, și în general mișcarea isihastă, a avut un rol important și în cele două state românești, Țara Românească și Moldova, ce s-au format tocmai în această perioadă a secolului XIV și asupra Bisericii Ortodoxe Române și a mănăstirilor românești care au luat ființă într-un mod organizat tocmai acum.

Legături indirecte

Se cunoaște corespondența ce a existat între patriarhul Eutimie al Bulgariei, ucenicul indirect al lui Grigorie Sinaitul prin sfântul Teodosie și rudă cu Grigorie Țamblac, și Nicodim, egumenul mănăstirii Tismana.

Legături directe

Scrierile lui Calist

Dar mitropolitul Tit Simedrea a adus temeiuri pentru faptul că românii au avut legături directe cu Grigorie Sinaitul la Paroria și ei au adus metoda rugăciunii neîncetate la Tismana. De fapt, în jurul lui Grigorie Sinaitul s-a adunat „mulțime de oameni de mai multe neamuri”. Era, de altfel, o năzuință a lui să ducă îndemnul și metoda viețuirii și rugăciunii curate oriunde se găseau creștini dreptcredincioși.

În textul grec al Vieții lui, scrisă de Calist, se spune: „că pe cât era cu putință voia și dorea cu iubire de Dumnezeu ca pe toți să-i aducă în lăuntrul razei și strălucirii Bunului și Preasfântului Duh; apoi nici un loc din cele de aici n-a lăsat, întărindu-se și împuternicindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai al grecilor, al bulgarilor, ci și al sârbilor înșiși și dincolo (de ei), ca să facă și acolo prin ucenicii săi lucrarea cea mai sârguincioasă, să se semene binele isihiei cu îmbelșugare și strălucire”. Acest cuvânt “dincolo” (ἐπέκεινα) i-a scăpat chiar mitropolitului Tit Simedrea, deoarece el nu se află și în traducerea românească. Dar ce alți dreptcredincioși se mai aflau dincolo de sârbi, dacă nu românii?

Argumentele lui P. A. Sârcu

Dar mitropolitul Tit Simedrea menționează opinia directă a învățatului moldovean P. A. Sârcu, editorul Vieții sfântului Grigorie Sinaitul în slavonește, că în așezarea de la Paroria au fost și români. Sârcu își întemeiază părerea în deosebi pe o însemnare aflată la sfârșitul sbornicului Hludov, manuscris slavon din anul 1345, aflat azi în muzeul Rumianțev din Moscova.

Însemnarea sună în grecește: „Aceste două capete s-au scris de Fudulu, care le-a tradus din grecește în bulgărește… când eram la Paroria cu frații”. Părerea lui Sârcu a fost îmbrățișată și de alți învățați. Dar alții au contestat că acest nume ar fi indicat pe vreun român, deoarece cuvântul Fudulu e de origine turcească și el nu ar fi putut trece așa de timpuriu în limba română. Dar dacă ar fi putut trece la greci și bulgari, de ce nu ar fi putut trece și la români, aflați în număr așa de mare printre greci și bulgari? De altfel, e de remarcat că până azi numele acesta a primit o răspândire deosebită și un accent de mare familiaritate mai ales între români. Mitropolitul Tit Simedrea socotește că acest nume a putut intra în limba română prin alte popoare turcmene care au trăit mai mult printre românii din nordul Dunării, pecinegi, uzi, cumani. De altfel, s-ar putea ca acest nume să fie și o transcriere greșită a numelui Fundulea, care în forma aceasta și în cea prescurtată Fundi, se găsește și azi ca nume specific printre românii macedoneni.

Scrierile lui Teofan

Dar argumentul cel mai hotărâtor pentru legătura lui Grigorie Sinaitul cu românii, îl vede mitropolitul Tit Simedrea în faptul că acela purta corespondență cu voievodul Nicolae Alexandru al Țării Românești. Această știre se află în Viața sfântului Maxim Cavsocalivitul, scrisă în a doua jumătate a secolului XIV de Teofan, episcopul Peritoriei din Tracia (pe la 1350), fost egumen al Vatopedului. Acest Maxim Kavsokalivitul a fost unul dintre cei mai renumiți asceți în Atos în secolul XIV și foarte apropiat de Grigorie Sinaitul. Dornic de a se deprinde cu viața de rugăciune neîncetată, a plecat din Atos la Paroria „către capătul Macedoniei”. La unele din desele convorbiri duhovnicești dintre sfântul Grigorie Sinaitul și Maxim Kavsokalivitul, pare să fi asistat și Teofan, biograful acestuia.

În Viața lui Maxim scrisă de Teofan, se spune despre sfântul Grigorie, după moartea lui: „Mulți din ucenicii săi, după adormirea lui și călătoria la Dumnezeu, au ieșit ca niște stele strălucitoare și au împodobit marginile pământului”, deci au ajuns până la marginile teritoriului locuit de dreptcredincioși, așadar și la Români.

În plus, Teofan comunică un amănunt foarte însemnat pentru români. E vorba de o corespondență a lui Grigorie Sinaitul cu „împărații pământului” între care înșiră, pe lângă împăratul bizantin și țarul Ion Alexandru al Bulgariei și Ștefan al Serbiei, încă un Alexandru, care nu poate fi decât Nicolae Alexandru al Țării Românești (propriu-zis asociat la domnie de tatăl său, Ioan Basarab (1310-1352) și apoi singur stăpânitor (1352-1364). Căci altă țară ortodoxă nu mai exista în vremea aceea.

Și împăraților pământului, Andronic, zic, și Alexandru, Ștefan și Alexandru le-a scris, doritori fiind ei, de minunatele lui învățături prin epistole. Prin aceasta se înmulțește schima călugărilor în locurile și cetățile acelora, prin virtutea și învățătura cuviosului părinte Grigorie Sinaitul (§ 18, 90).

Dar unde s-au înmulțit propriu-zis mănăstirile și călugării așa de mult în acea vreme în lumea ortodoxă, ca în Țara Românească, unde îndată după aceea iau naștere primele mari mănăstiri organizate? Teofan, ca fost stareț la Vatoped, cunoștea pe voievodul român, din daniile pe care acesta începuse să le facă la mănăstirea Cutlumuș din Atos, sau la care starețul acestei mănăstiri, viitorul mitropolit (nominal) al Țării Românești, venise în această țară după ajutoare.

Mănăstirile românești

Articol principal: Începuturile monahismului românesc.

În actul Sinodului patriarhal de la Constantinopol din 1359, prin care se confirmă trimiterea lui Iachint de Vicina ca mitropolit al Țării Românești, se dispune ca nu numai laicii și clericii din Tara Românească să asculte de el, ci și monahii. Deci existau monahi și deci și mănăstiri încă înainte de întemeierea Vodiței și Tismanei, poate însă că nu atât de solid organizate și bogat înzestrate de voievozi ca cele de după aceea, ci ca niște schituri și mănăstiri mai mici, născute din râvna poporului.

Mănăstirile românești, puse sub oblăduirea unui mitropolit așezat într-un scaun statornic în statul românesc independent, iau ființă în atmosfera fierbinte de credință creată de mișcarea isihastă. Așa se explică faptul că aproape toate schiturile lor, așezate pe vârful unui deal din apropiere, au ca hram „Schimbarea la Față”, întrucât sihaștrii trăitori în ele, sau prin chilii apropiate de ele după metoda isihastă năzuiau să se împărtășească prin nevoințele și prin rugăciunea lor neîncetată de lumina taborică. De altfel, aproape toate mănăstirile mari care s-au întemeiat în cursul timpurilor în Țara Românească și în Moldova și-au avut antecedentele în asemenea schituri sau în chiliile unor sihaștri singuratici de pe vârful vreunui munte sau deal din apropiere. Așa au putut lua ființă și primele mănăstiri românești în apropierea unor schituri și chilii de pe un munte din apropiere. E de remarcat apoi caracterul familiar și popular pe care-l are numele de sihaștri la poporul român și rezonanța lui de mare vechime.

Poporul român și isihasmul

Această atmosferă creată de isihasm a fost un factor însemnat în susținerea luptei poporului român de apărare în fața atacurilor necurmate ale semilunei. Țările românești au rămas astfel ultimul refugiu al întregii mișcări monahale isihaste și al credinței fierbinți susținută de ea în lumea ortodoxă. Sihaștrii au fost nu numai foarte apropiați poporului, ci și voievozilor, susținându-i în lupta lor de apărare a țărilor românești, ca ultimul refugiu al vieții de rugăciune și de dreaptă credință.

De aici vedem că sihaștrii nu s-au preocupat de rugăciunea neîncetată într-un dezinteres total de viața poporului dreptcredincios, ci au însuflețit pe voievozi și pe toți dreptcredincioșii creștini români la lupta de apărare a țării lor creștine pentru a putea slăvi în ea în libertate pe Hristos Dumnezeu și nu numai ei, ci și călugării și cărturarii celorlalte popoare ortodoxe, refugiați aici după ce țările lor fuseseră ocupate de turci. Nicăieri isihasmul, această lume a sihaștrilor, oameni locuind în sihăstrii (în locuri de liniștire = ήσυχαστηρια), nu a avut un rol atât de hotărâtor, în susținerea luptei de apărare a teritoriului național, ca în țările românești.

Paisianismul

Articol principal: Paisianism.

O prezență spirituală masivă a sfântului Grigorie Sinaitul, mai bine zis a duhului lui la noi, ne este certificată și în secolul XVIII. Mișcarea duhovnicească mănăstirească din acel secol este legată de reînnoirea practicii rugăciunii lui Iisus, sub influența scrierilor lui Grigorie Sinaitul. Starețul Vasile de la Poiana Mărului (la 40 km în munți de la Râmnicul Sărat), la care a ucenicit Paisie Velicicovschi, a insistat pentru înviorarea acestei practici prin precuvîntările lui la opera lui Grigorie Sinaitul și a lui Filotei Sinaitul, care toate nu fac decât să explice această rugăciune și să pledeze pentru ea, pe baza scrierilor lui Grigorie Sinaitul.

Citate

Pământul făgăduinţei este nepătimirea. Din ea izvorăşte veselia Duhului, asemenea laptelui şi mierii. (Capete după acrostih, 48)

Dacă nu ne cunoaştem cum ne-a făcut Dumnezeu, nu ne vom cunoaşte cum ne-a făcut păcatul. (Capete după acrostih, 50)

Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Sinaitul

Troparul, glasul al 8-lea:

Biserică şi preot al Duhului, rai al harului şi de minuni făcătoare smerenie te-ai arătat, Sfinte Grigorie. Căci nedespărţit de dragostea lui Hristos, cu apostolească râvnă Sfintei Treimi ai liturghisit şi ai aprins în inimi focul ceresc al isihiei. Pentru aceasta, ca unui grabnic ajutător şi luminător, cu credinţă îţi strigăm: Roagă-te, Părinte, să aflăm iertare şi har de la Dumnezeu şi sufletelor noastre mare milă!

Condacul 1

Prin dumnezeiasca judecată, pentru păcatele creştinilor, s-au ridicat asupra lor agarenii robindu-i şi chinuindu-i. Aşa şi tu, Părinte, răpit împreună cu fraţii şi părinţii tăi pe vremea lui Andronic Paleologul, ai fost dus din cinste şi bogăţie, departe în Laodiceea, în robie. Însă intrând prin bunăvoirea de sus în biserica acelui loc, aţi fost răscumpăraţi de creştini şi cu dumnezeiască râvnă aţi cântat: Aliluia!

cititi mai mult pe ziarullumina.ro

Sfântul Grigorie Sinaitul despre liniștire și rugăciune

Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 1 septembrie 2013, semnat de Marius Nedelcu, preluat de pe basilica.ro

Începutul anului bisericesc la 1 septembrie ne aduce prilejul să vorbim despre urcușul spre desăvârșirea duhovnicească, despre lupta pentru dobândirea harului și unirea cu Dumnezeu. În spiritualitatea răsăriteană se afirmă o legătură specială între timp și virtute, între timp și făptuire. Suntem chemați să punem mereu început bun lucrării duhovnicești, având în minte adevărul că timpul nu este al nostru, ci este prin excelență al lui Dumnezeu și suntem chemați să-l petrecem împreună cu Dânsul.

În tradiția ortodoxă sunt numeroase manuale și îndrumare care sfătuiesc și reglementează viața duhovnicească a creștinilor. Cea mai cunoscută este colecția de scrieri denumită „Filocalia” sau „Sfintele nevoințe ale desăvârșirii”.

Însă în cadrul acestei colecții, precum și în alte lucrări de acest gen, există mai multe tradiții ascetice răsăritene ce au generat scrieri folositoare pentru cei care doresc să înceapă urcușul duhovnicesc prin practicarea rugăciunii neîncetate.

În scurta noastră cercetare am dorit să prezentăm, atât cât ne permite spațiul, câteva îndrumări practice pentru lucrarea rugăciunii inimii de la Sfântul Grigorie Sinaitul, ale cărui sfaturi se găsesc în volumul 7 al „Filocaliei”.

Spre deosebire de tradiția isihastă athonită sau palamită, Părinții sinaitici, dintre care amintim, alături de Sfântul Grigorie, și pe Sfântul Isihie Sinaitul și Sfântul Ioan Scărarul, sunt caracterizați prin pragmatism duhovnicesc și luciditate, fiind aplecați mai mult asupra aspectelor practice ale rugăciunii mistice.

De aceea, în spațiul românesc monahal, tradiția sinaită a fost foarte bine receptată, mai ales prin intermediul Sfinților Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovschi de la Neamț.

Când și cum se face rugăciunea

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că vremea cea mai bună pentru practicarea rugăciunii inimii este dimineața sau seara, după cuvintele înțeleptului Solomon:

„Dimineața să semeni sămânța ta, iar seara să nu înceteze mâna ta” (Eccl. 11, 6). Monahul este sfătuit să își înceapă rugăciunea stând pe un scaun lat cât o palmă. „Șezând deci de dimineață pe un scaun ca de-o palmă, adună-ți mintea din partea conducătoare în inimă și ține-o în ea.

Aplecându-te apoi cu încordare, ca să simți durerea în piept, în umeri și în grumaz, strigă stăruitor cu mintea sau cu sufletul: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!»

Pe urmă pentru îngustimea, osteneala și greutatea lucrului, ca unul ce e făcut continuu, mută-ți mintea la cealaltă jumătate și zi: «Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!»”

Părintele isihast sfătuiește ca începătorul să nu se miște foarte repede de la o formulă a rugăciunii la cealaltă, ci să aibă osteneală foarte mare numai cu una din ele, și apoi să o schimbe când se simte biruit de oboseală.

Despre suflare sau respirație

În practica rugăciunii, Sinaitul spune că respirația nu trebuie să fie lăsată liberă, ci controlată. „Înfrânează-ți și mișcarea plămânilor ca să nu sufli în voie, căci suflarea plămânilor, care pornește de la inimă, întunecă mintea și risipește cugetarea, răpind-o de acolo.

Ca urmare, sau o predă roabă uitării, sau o face să cugete unele în locul altora, îndreptându-se, fără să simtă, spre cele ce nu trebuie.” Legarea rugăciunii inimii de ritmul respirației este crucială pentru Sfântul Grigorie Sinaitul.

El arată că răsuflarea este o formă de manifestare a duhului omului, care datorită patimilor, în practica rugăciunii inimii, dacă nu este controlată, poate aduce căscat, lenevie și plictiseală.

„Dar nepurtând grijă de porunci, ca păstrătoare ale harului, am căzut iarăși în patimi, și în loc de răsuflarea Duhului Sfânt, ne-am umplut de răsuflarea duhurilor rele. Și e vădit că de la acestea vin căscatul și lenea, cum zic Părinții.”

Din aceasta înțelegem cât de importantă este păstrarea controlului asupra respirației în timpul rugăciunii inimii.

Despre citirea rugăciunilor de toată ziua

Mulți începători în lucrarea duhovnicească nu știu dacă să alterneze rugăciunea neîncetată cu rostirea psalmilor sau a rugăciunilor din canonul zilnic, lucrarea pe care Sinaitul o numește „cântarea de psalmi”.

Pentru isihaști, rugăciunea neîncetată și paza gândurilor prin adunarea inimii sunt o lucrare superioară rugăciunii de toată ziua. Grigorie reia un cuvânt al Sfântului Varsanufie, care zice despre cântarea psalmilor următoarele:

„Ceasurile și canoanele sunt predanii bisericești și înțelepțește s-au dat pentru frumusețea lor. Iar cei de la schituri nu cântă ceasurile și nu au canoanele, ci lucrul mâinilor și cugetarea în singurătate, și rugăciunea câte puțin”.

Tot acesta sfătuiește: „Stând la rugăciune ești dator să zici «Sfinte Dumnezeule» și «Tatăl nostru» și să rogi pe Dumnezeu să te izbăvească de omul cel vechi.

Dar să nu zăbovești în ea. Căci toată ziua mintea ta este în rugăciune”. În alt loc, Sfântul Grigorie Sinaitul spune că rugăciunea inimii este mult mai cuprinzătoare și lucrătoare decât rugăciunea zilnică.

„Rugăciunea inimii însă este largă și cuprinzătoare, ca una ce este izvor al virtuților, cum zice Scărarul. Prin ea se află tot binele.

Nu este, spune Sfântul Maxim, lucru mai înfricoșător ca gândul morții, dar nici mai măreț ca pomenirea lui Dumnezeu, arătând prin aceasta însemnătatea covârșitoare a ei”, arată părintele. Se pare că rugăciunea „înțelegătoare” sau neîncetată trebuie alternată în practică cu rugăciunea de toată ziua și cu citirea psalmilor, dar nu foarte mult, ca mintea să nu zăbovească în citire sau cântare.

„Dar se întâmplă uneori că mintea, obosind de strigarea cea înțelegătoare continuă și de ațintirea stăruitoare, să trebuiască să-și ia puțină odihnă. Atunci slobozește-o în largul cântării de la strâmtoarea liniștii. Aceasta este cea mai bună rânduială și învățătură a bărbaților înțelepți.”

Măsura desăvârșirii se găsește însă la cei care nu părăsesc în nici un chip rugăciunea neîncetată. „Iar cei care nu cântă deloc, bine fac, dacă sunt în sporire. Căci aceștia nu au trebuință să zică psalmi, ci de tăcere, de rugăciune neîncetată și de vedere, dacă au ajuns la luminare.

Ei fiind uniți cu Dumnezeu nu au nevoie să-și desfacă mintea de la El și să o arunce în tulburare”, spune Sfântul Grigorie. Pentru începători există ispita de a renunța la rugăciunea neîncetată și la liniștire pentru a se întoarce la pravilă și la canonul zilnic, dar Sinaitul spune că aceasta este o cădere.

„Căderea celui care se află în ascultare, zice Scărarul, stă în împlinirea voii sale; iar celui ce se liniștește, în depărtarea de la rugăciune. Mintea unora ca aceștia preacurvește când se desparte de pomenirea lui Dumnezeu ca de Mirele ei și-și îndreaptă dragostea spre lucruri neînsemnate.”

Despre amăgiri

În practica rugăciunii neîncetate, Sfântul Grigorie atrage atenția asupra nălucirilor și ispitelor care pot veni din afară. „Dacă împlinindu-ți lucrul vei vedea o lumină sau un foc din afară sau dinăuntru, sau vreun chip, zice-se al lui Hristos, sau al vreunui înger, sau al altcuiva să nu le primești, ca să nu suferi vreo vătămare.”

Semnul începutului rugăciunii lucrătoare este o căldură care apare în inima isihastului și alungă orice gând rău sau patimă. „Căci începutul adevărat al rugăciunii este căldura inimii, care arde patimile și naște în suflet pace și bucurie, asigurând inima printr-un dor și printr-o încredințare lipsită de îndoială.”

Rugătorul trebuie să fie foarte atent la mișcarea inimii în rugăciune pentru a cunoaște gândurile și duhurile care îi dau semnale sau imbolduri.

„Căci orice vine în suflet, zic Părinții, fie din cele supuse simțurilor, fie din cele gândite cu mintea, dacă se îndoiește inima în privința lui, să nu-l primești, fiindcă nu este de la Dumnezeu, ci e trimis de la potrivnicul.”

Sunt însă multe sfaturile Sfântului Grigorie Sinaitul despre urcușul duhovnicesc, pe care cei doritori să le cunoască și să le încerce sunt invitați să le cerceteze cu de-amănuntul.

Amintim la final îndemnul dânsului de a nu amâna această lucrare:

„Căci nu trebuie să petrecem totdeauna în odihnă, nici să stăruim totdeauna numai șezând înainte de vreme sau de bătrânețe, sau de neputințe.

Pentru că «osteneala virtuților tale vei mânca» zice Scriptura, sau «Împărăția cerurilor este a celor ce o silesc».

Drept aceea, cel ce se sârguiește în fiecare zi să împlinească cu osteneală lucrările mai sus amintite va secera la vreme, cu Dumnezeu, și roada lor.”

Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului († 582)

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.443 vizite

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului († 582)

Sfântul părintele nostru Eutihie al Constantinopolului (m. 582) a fost patriarh al cetății Constantinopolului – precedat de: Sf. Mina; Sf. Ioan al III-lea (Scolasticul), urmat de: Sf. Ioan al III-lea (Scolasticul); Sf. Ioan al IV-lea (Postitorul) - și a apărat cu tărie Biserica împotriva ereticilor.

Este prăznuit la 6 aprilie.

Sfântul Eutihie, Patriarh al Constantinopolului, s-a născut în provincia Frigia și a fost crescut de părinți binecunoscuți și credincioși. De la o vârstă fragedă, viitorul sfânt a studiat științele.

În timpul acestor studii, Eutihie a aflat cu cât este mai măreață ințelepciunea lui Dumnezeu în comparație cu orice știință.

După ce a realizat aceasta, el s-a alăturat unei mănăstiri din Amasia pentru a-și trăi viața în slujba Domnului.

Sfântul a primit aprobarea Sfântului Patriarh Mina al Constantinopolului pentru a deveni succesorul acestuia deoarece starea sănătății lui Mina se înrăutățise.

Chiar Apostolul Petru a apărut într-o vedenie a Împăratului Iustinian cel Mare insistând ca Eutihie sa devină patriarh.

În primii ani ca patriarh, Eutihie a convocat Sinodul V Ecumenic, la care au fost anatematizate unele erezii.

Însă, deoarece chiar Împăratul Iustinian ar fi fost înșelat, Eutihie a avut mai mari probleme luptându-se cu erezia aftartodochetismului care susținea că Iisus Hristos nu putea să sufere în timpul morții de pe Cruce.

Împăratul s-a mâniat pe Eutihie și l-a trimis în exil la o mănăstire a Amasiei în anul 565.

Trăind o viață ascetică în exil, sfântul a continuat să slujească Domnului cu sârguință. A vindecat bolnavi și a dezlegat pe mulți.

După ce perșii au invadat și ruinat Amasia, sfântul s-a rugat Domnului ca grânele strânse să nu se termine; rugăciunea i-a fost ascultată. De asemenea Eutihie a primit darul profeției, el prezicând succesorii lui Iustinian.

După doisprezece ani de exil, în anul 577, Eutihie s-a întors la poziția ce i se cuvenea. La data de 6 aprilie, anul 582, și-a adunat clerul după care a adormit în pace.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:

Să lăudăm toți cu credință pe dumnezeiescul Eutihie, și cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor și slujitor, și preaînțelept învățător și izgonitor al eresurilor. Că se roagă Domnului pentru noi toți.

Viața Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului(†582) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Țara Frigiei și satul ce se numea Dumnezeiesc a fost patria Sfântului Eutihie, pe care el după aceea îngrădindu-l cu ziduri de piatră, a zidit într-însul o biserică mare în numele Sfinților patruzeci de Mucenici și a făcut acolo obște de bărbați îmbunătățiți, care petreceau viața îngerească în rânduiala monahicească, pentru ca nu numai cu numele, ci și cu lucrul să fie satul acela Dumnezeiesc. Și de atunci nu numai sat, ci cetate puternică s-a făcut, cu sârguința sfântului. Părinții lui au fost Alexandru, cu rânduiala ostaș, și Sinezia, fiica unui cinstit și îmbunătățit preot Isihie, care slujea în biserica Augustopoliei.

Iar Sinezia, când purta în pântece pe acest dreptcredincios rod, odihnindu-se într-o noapte pe pat, s-a văzut pe sine într-o lumină negrăită strălucind și s-a înspăimântat, apoi gândea în sine, ce să însemne aceasta. Dar a fost ca o însemnare a luminii celei duhovnicești, care avea să se nască dintr-însa, adică a luminătorului multora, care erau în întunericul rătăcirii. Pentru că Domnul pe robul său – precum altădată pe Ieremia Proorocul mai înainte de a ieși din pântecele maicii sale, l-a sfințit și l-a însemnat să fie mare arhiereu și lumină a lumii. Și a fost botezat pruncul de bunicul său mai sus amintit, adică de prezbiterul Isihie, și a fost dat la învățătura cărții, căci se arătau din copilăreasca lui vârstă semnele rânduielii în care avea să fie. Pentru că pruncii ce erau de o seamă cu el, care mulți învățau la prezbiterul acela, jucându-se și scriindu-și numele pe ziduri, se numeau unii prezbiteri, alții cu alte dregătorii, iar acest fericit prunc și-a scris vrednicia patriarhiei lui astfel: „Eutihie patriarhul”, ca și cum proorocea, adeverind cinstea patriarhiei, ce era să i se dea de la Dumnezeu.

Iar când era de doisprezece ani, a fost trimis de părinți și de moșul lui la Constantinopol pentru învățătura cea mai mare. Acolo sporind bine în înțelepciunea cea din afară și pe mulți covârșindu-i, s-a convins că înțelepciunea din afară nu este de sus pogorâtă, după cuvintele Sfântului Apostol Iacov; ci pământească, sufletească, diavolească – adică care caută bunătăți pământești, slujind poftelor întru simțirile trupești cele iubitoare de desfătări ale sufletului, și urmând diavolului mândriei care nu le aduce iubitorilor săi nici un rod duhovnicesc. Iar înțelepciunea cea de sus este curată mai întâi, după aceea pașnică, blândă, bineascultătoare, plină de milă și de rodurile cele bune, cu care se satură iubitorii ei.

Deci, înțelepciunea care se coboară de sus căutând-o acest binecunoscător tânăr cu sârguință și cu minte bărbătească, apoi aflând-o, a pus sfat bun în mintea sa, ca nu lumii, ci lui Dumnezeu să slujească în ceata monahicească. Deci ajungând la vârsta și la anii bărbatului desăvârșit și gândind în minte la călugărie cu neschimbat scop, i s-a întâmplat, după rânduiala lui Dumnezeu, puțină împiedicare, care l-a oprit oarece vreme de la rânduiala monahicească. Aceasta s-a întâmplat astfel: Mitropolitul cetății Amasia și alți oarecare din cei cinstiri au silit pe fericitul cu mare rugăminte, ca să primească chiar și fără de călugărie episcopia cetății Lazichia. Deci fericitul Eutihie, supunându-se voii mitropolitului și a celorlalți ca însăși voii lui Dumnezeu, s-a dat pe sine, ca un miel celui ce-l tunde, arhiereului acela al Amasiei, care zăbovea atunci la Constantinopol pentru oarecare trebuințe bisericești. Iar acela luându-l pe el, l-a dus în biserica Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, ce se numea Urbichiul, căci fusese ridicată cândva de către Urbichie, voievodul Răsăritului, și acolo la un loc deosebit, i-a tuns perii lui întru clericia bisericească. Iar când se tundea el, din întâmplare i-au căzut toți perii în sfânta apă din cristelniță și grăiau cu mirare cei ce erau de față, că maica (Sfânta Scăldătoare), ce l-a născut pe el cu duhovnicească naștere (adică cu botezul), chiar aceea i-a fost primitoare din tunderea clericiei lui, primind într-însa perii lui.

După aceasta a fost hirotonisit diacon, apoi prezbiter, în al treizecilea an al vieții sale. Și acum fiind aproape de primirea vredniciei episcopiei, rânduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu cele mai bune pentru robul Său în vremea cea viitoare, a schimbat acest sfat și s-a dat altui bărbat acea episcopie a Lazichiei. Iar Sfântul Eutihie, având scopul cel mai dinainte spre călugărie, s-a dus într-una din mănăstirile Amasiei și s-a îmbrăcat în călugărească rânduială. Iar mănăstirea aceea era zidită de sfinții bărbați Meletie, Uranie și Selevchie, din care doi, Meletie și Selevchie, fuseseră odată episcopi, fiecare la vremea sa, ai Bisericii din Amasia și în sfințenia lor au odihnit întru Domnul, dând din mormintele lor tămăduiri bolnavilor, prin minuni. Și se povestește de acel mare Selevchie, că și în viața sa fusese făcător de minuni. Pentru că odată, cuprinzând țara aceea o foamete mare și alergând la Sfântul Selevchie, pentru hrană, mulțime fără număr de săraci și scăpătați, el și-a deșertat toate hambarele. împărțitorul de grâu nemaiavând ce să împartă la cei ce cereau și nesuferind supărările de la dânșii, s-a dus la sfântul și i-a dat cheile. Iar el luând cheile, le-a pus pe patul său și toată noaptea s-a rugat lui Dumnezeu să nu omoare cu foame pe poporul său, ci să le trimită hrană cu atotputernica Sa mână.

Și a doua zi s-a găsit hambarul atât de plin de grâu, încât nici ușile nu era cu putință a se deschide. Și lua poporul fără de opreală, cât le trebuia și cât putea să ia și, luându-se din grâu, nu se împuțina. Iar pentru câți au luat cu măsură și cu număr, acel număr de măsuri a fost socotit laolaltă o sută de mii de măsuri din grâul scos din hambarele lui Selevchie, care îl înmulțise Dumnezeu cu rugăciunile aceluia. Acestea despre Sfântul Selevchie. Iar mormântul Sfântului Uranie – care a împodobit odată scaunul în Iberia și a fost îngropat acolo asemenea s-a arătat dătător de tămăduiri pentru toate neputințele. De niște bărbați ca aceștia a fost zidită mănăstirea Amasiei, în care, după aceea, primind Cuviosul Eutihie asupra sa îngerescul chip cu îmbrăcăminte călugărească, și-a încins mijlocul său cu adevărul, a luat armele lui Dumnezeu și a fost pus arhimandrit al tuturor mănăstirilor din mitropolia Amasiei și ales povățuitor al călugărilor.

În acea vreme împărățea Iustinian cel Mare, de către care au fost chemați arhiereii la al cincilea Sinod a toată lumea. Și se întâmplase atunci că mitropolitul Amasiei era cuprins de o boală și l-a rugat pe Cuviosul Eutihie Arhimandritul, ca să se ducă în locul lui la sinod în Constantinopol. Deci, gătindu-se fericitul de cale, i s-a arătat în vis o vedenie în acest fel: Degetul lui Dumnezeu îl vedea întins pe tăria cerului, spre muntele ce era deasupra mănăstirii lui, care era foarte înalt și avea pe el o biserică de rugăciune a Sfântului mucenic Talaleu. Deci, arătând degetul lui Dumnezeu înălțimea muntelui, s-a auzit un glas de sus, zicând către Eutihie: „Acolo vei fi episcop”.

Și deșteptându-se din somn, se minuna de vedenia aceea și nu se pricepea ce va fi aceasta. Iar aceea însemna cinstea cea înaltă a patriarhiei Constantinopolului, la care avea să se ridice, prin bunăvoința lui Dumnezeu. Iar după ce s-a dus la Constantinopol, atunci preasfințitul patriarh Mina, fiind bătrân și aproape de sfârșit, văzând pe fericitul Eutihie, a zis în chip proorocesc despre dânsul către clerul său, că acela are să fie patriarh după dânsul, și i-a poruncit ca să locuiască în casele cele patriarhicești. Și cu dragoste vorbea cu dânsul, îndulcindu-se cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate. Apoi l-a trimis și la împărat, vestindu-i aceluia mai înainte despre buna cunoștință și despre bunul obicei al bărbatului aceluia. Și din întâmplare erau în ceasul acela unii din eretici înaintea împăratului. Aceia au început a pune întrebări sfântului despre dogmele credinței și n-au putut să stea împotriva înțelepciunii lui și a duhului cu care grăia. Iar întrebarea le era aceasta: „Oare se cade să-i anatemizeze pe eretici după moartea lor?”. Și grăiau unii că asupra acelora care după moarte sunt cunoscuți ca eretici, nu se cade a pune anatema. Iar Sfântul Eutihie grăia împotrivă: „Cu adevărat, pe eretici se cade și după moarte a-i pedepsi cu anatema”. Și a adus mărturie din scriptura lui Iosie, împăratul Ierusalimului, cum că oasele închinătorilor de idoli celor morți, după mulți ani le-a scos din morminte și le-a ars cu foc. Deci, asemenea și pe eretici, după moartea lor, se cuvine a-i pedepsi. Din acel ceas Cuviosul Eutihie era iubit de împărat și de toți cinstit și lăudat.

În acea vreme, Sinodul încă neadunându-se, s-a îmbolnăvit preasfințitul patriarh Mina, fiind plin de zile, și s-a dus către Domnul. Și mulți din duhovniceasca rânduială căutând acea cinste de la împărat, cu daruri și cu mijlociri, împăratul, a cărui inimă era în mâinile lui Dumnezeu, gândea la fericitul Eutihie și a poruncit unuia din sfetnicii săi, bărbat cinstit, cu numele Petru, ca să păzească cu cinste pe arhimandritul Amasiei, ca să nu fugă în taină din Constantinopol, ferindu-se de lauda omenească. Atunci i s-a arătat sfântului o altă vedenie în vis, pe care singur mai pe urmă a spus-o casnicilor săi: „Mi se părea că vedeam o casă mare și prealu- minoasă și într-însa era un pat așternut cu podoabe de mare preț. Și ședea o femeie cinstită pe patul acela, cu numele Sofia, care, chemându-mă la sine, mi-a arătat podoabele sale. Atunci am văzut îndată acoperământul casei plin de zăpadă și pe un prunc care stătea în zăpadă, cu numele Soteric, care era gata să alunece și să cadă jos de pe acoperământ. Iar eu, apucând înainte, l-am coborât de pe acoperământ și din zăpadă și l-am izbăvit de la cădere”. Această vedenie a avut-o el în noaptea dinaintea alegerii lui la patriarhie, și s-a împlinit îndată.

Pentrucă acea cinstită femeie pe care o văzuse, cu numele Sofia, nu însemna altceva decât Sfânta Sofia, soborniceasca Biserică a Constantinopolului. Iar podoabele ei însemnau bisericeștile lucruri, în timp ce pruncul Soteric, care era gata să cadă de pe acoperământ, însemna dogmaticeasca mărturisire, care era aproape de eretica alunecare și cădere, având trebuință de grabnicul ajutor al bunului păstor. încă și împăratul a avut o dumnezeiască descoperire despre Cuviosul Eutihie, precum singur împăratul a spus senatului său și la tot clerul Bisericii celei mari, adeverind cu jurământ: „Fiind eu în biserica Sfântului Apostol Petru din Atira, la rugăciune, am dormitat și am văzut pe verhovnicul acela arătând cu mâna spre Eutihie și zicând către mine: «Acesta să se așeze episcop la voi»”.

Aceasta auzind-o toți, într-un glas au strigat: „Vrednic este! Vrednic este!”. Și a fost ridicat Sfântul Eutihie la scaunul patriarhiei Constantinopolului, după voirea și descoperirea lui Dumnezeu, în al patruzecilea an al vieții sale. Iar la începutul patriarhiei lui, adunân- du-se Sfinții Părinți în Constantinopol, s-a făcut Sinodul al cincilea din toată lumea, la care a fost Vigilie, papă al Romei celei vechi, Apolinarie, patriarhul Alexandriei, Domnos al Antiohiei, care împreună cu preasfințitul acesta Eutihie, Patriarhul Romei celei noi, și cu ceilalți Sfinți Părinți, au întărit dreapta credință, dând anatemei pe eretici și a lor socotință rău credincioasă.

Deci, îndreptând bine Sfântul Eutihie Biserica lui Hristos, a ridicat prigonire diavolul asupra sa, prin eretici și slujitorii săi. Pentru că, după câțiva ani, împăratul Iustinian s-a înduplecat de niște eretici, fiind amăgit în taină de dânșii și, sub chipul dreptei credințe, a început a semăna eresul aftartodochiților, adică al socotitorilor de nestricăciune, zicând că trupul lui Hristos, și mai înainte de moarte și de învierea Sa, a* fost nestricăcios, fiind nesupus omeneștilor pătimiri, pentru unirea dumnezeirii cu dânsul. Prin acea eretică socoteală, împăratul tulbura Biserica, silindu-i pe toți ca să creadă ca dânsul și să mărturisească. Și se împotrivea lui preasfințitul Patriarh Eutihie, spunându-i că o învățătură ca aceea nu este a Bisericii celei drept credincioase, ci a ereticilor. Și dovedea din dumnezeieștile Scripturi și din Sfinții Părinți, că trupul lui Hristos în toate a fost asemenea stricăcios ca al nostru, afară de păcat, și se afla sub pătimire. Pentru că, născându-se din Preacurata Fecioară, S-a înfășat în scutece și cu lapte S-a hrănit, tăiere împrejur a suferit și în toată viața Sa de pe pământ avea trebuință de hrană și de băutură. Cum ar fi suferit un trup nestricăcios și nesupus la patimi, piroane și suliță pentru noi? Ci numai una cunoaștem că este nestricăciunea Lui, că a fost slobod de stricăciunea păcatului și în mormânt nu S-a stricat. Însă împăratul nu numai că nu voia să asculte învățătura dreptcredincioasă a patriarhului, dar încă îl și silea în tot chipul, ca să se învoiască la acea socotință a lui. Și nevrând patriarhul să încuviințeze o rea credință ca aceea a împăratului, se mânia împăratul asupra lui foarte tare.

Iar mai pe urmă, după împotrivirile cele multe de amândouă părțile, împăratul Iustinian, fiind îndemnat de eretici și mai ales de eparhii Eterie și Adeia, a strâns o adunare fără de lege din episcopii cei de un gând cu ei, și a fost asta în anul al doisprezecelea al patriarhiei lui Eutihie. Și, purtând clevetiri mincinoase cu mărturii așijderea asupra celui nevinovat și sfânt, a făcut asupra lui judecată nedreaptă și a izgonit de pe scaun pe păstorul cel bun, pe bărbatul cel sfânt, pe dreptcredinciosul arhiereu Eutihie, iar în locul lui a ales pe mincinosul păstor Ioan, ce se numea scolastic, răucredincios și lingușitor. Iar Sfântul Eutihie, pe 22 ianuarie, la pomenirea Sfântului Apostol Timotei, a fost scos de mâinile ostașilor din biserică. Pentru că Eterie eparhul, mergând cu arme și cu sulițe, și ca o fiară cumplită răcnind, a poruncit să tragă afară cu sila pe sfântul și singur l-a dezbrăcat de arhiereștile veșminte și l-a trimis la izgonire în țara Amasiei. Apoi nici el însuși n-a scăpat de dumnezeiasca răzbunare; căci la vremea sa, el împreună cu cel de un gând și de un obicei prieten al său, Adeia, s-au lipsit de boierii, de bogății și de viață, și într-o zi amândoi, la 3 octombrie, cu dreaptă judecată au fost osândiți la moarte pentru răutățile lor și cu securea li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul lui Hristos, Eutihie, fiind dus în părțile Amasiei, în mănăstirea sa, petrecea acolo în post și rugăciuni și tămăduia neputințele omenești, cu darul lui Hristos, făcând multe minuni, dintre care unele se pomenesc aici.

Un oarecare om din cetatea Amasiei, ce se numea Androghin, era în mare mâhnire, împreună cu soția sa, că li se nășteau copiii morți. Adică mai înainte de a ieși din pântecele maicii, cel ce se năștea murea. Deci a alergat cu rugăminte și cu lacrimi la acest arhiereu al lui Dumnezeu, precum oarecând șunamiteanca la Elisei, ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, că doar și-ar vedea ei vii roadele însoțirii lor. Iar el, ungându-i pe amândoi cu sfânt untdelemn de la făcătoarea de viață Cruce și de la icoana Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, cea din Sozopoli, le-a zis: „Pruncului ce se poartă în pântece – căci femeia era îngreunată să-i puneți numele Petru și va fi viu”. Iar preotul Eustatie ce era lângă dânsul – scriitorul vieții acestuia a zis: „Dar de se va naște parte femeiască, cum se va numi?”. Iar sfântul, prorocind, grăia că parte bărbătească se va naște și Petru să se numească.

Și după împlinirea zilelor, a născut femeia prunc de parte bărbătească și l-a numit Petru, și a fost viu și a crescut. Și a mai născut după aceea și alt fiu, pe care, ducându-l în brațe la arhiereul lui Dumnezeu, întreba cum să-l numească. Iar el a zis: „Să se numească Ioan, de vreme ce în biserica Sfântului Ioan a auzit Domnul rugăciunea voastră”. Și au ajuns acei prunci în vârstă înaintată și moștenitori ai părinților lor.

Un prezbiter oarecare, fiind din sfatul bisericesc, a adus pe un fiu al său de patrusprezece ani, mut și surd, cu numele Nunehie, iar sfântul ungându-l cu sfânt untdelemn, i-a deschis auzul și i-a dezlegat limba, făcându-l a auzi și a vorbi.

Un oarecare din clericii bisericești, cu numele Chirii, avea un fiu ca de cinci ani, care asemenea, era mut și jumătate mort, și nici a muri, nici a trăi nu putea. Și pe acela arhiereul lui Dumnezeu cu rugăciunea l-a făcut sănătos și grăitor.

Iarăși din cetatea Zila i-au adus un prunc de patru ani, uscat, neavând nici puțină carne, decât oasele și pielea, care nu putea să mănânce altceva decât sugea puțin de la pieptul maicii sale. Și acela s-a tămăduit prin mâinile sfântului, fiind uns cu untdelemn sfânt. Asemenea, alt prunc, fiu al unui meșter din Amasia, căzând într-o boală năprasnică și fiind aproape de moarte, s-a sculat de la porțile morții, prin rugăciunile Sfântului Eutihie, plăcutul lui Hristos și cu ungerea sfântului untdelemn.

O femeie dintr-un sat mergea la cetate pentru trebuința sa, cu fiul său de șapte ani, împreună cu alți oameni, dar, întâmpinându-i vicleanul diavol de năprasnă, a rănit pe prunc la picioare și se tăvălea acesta pe pământ, neputând nicidecum să stea pe picioarele sale. Deci, luându-l maica sa împreună cu călătorii, l-au dus pe mâini în mănăstire la fericitul patriarh, rugându-se cu lacrimi, ca să se milostivească pentru dânsa și să-l tămăduiască pe fiul ei. Iar arhiereul, prin obișnuita lui doctorie, prin rugăciune și prin sfântul untdelemn l-a făcut sănătos, încât umbla bine ca și mai înainte.

Aproape de cetatea Amasiei era o mănăstire de femei care se numea Flavia. De acolo s-a adus la sfântul o fecioară tânără, care nu putea să se împărtășească cu Tainele dumnezeiești. Căci atunci când venea vremea împărtășirii, îndată năvălea asupra ei frică și cutremur și striga, întorcându-se și fugind de sfintele Taine. Iar dacă cândva cu sila i se dădeau Preacuratele Taine, îndată le vărsa, ca pe o amărăciune nesuferită, pentru că duhul cel viclean era într-însa. Deci, arhiereul lui Dumnezeu, făcând pentru dânsa rugăciuni cu dinadinsul la Dumnezeu, a izgonit dintr-însa duhul cel viclean. Iar fecioara, dobândind tămăduire, a primit fără tulburare dumnezeiasca împărtășire, din mâinile arhiereului.

Un tânăr care știa bine a împodobi bisericile cu zugrăveli, lucra în casa unuia, Hrisatie, cetățean al Amasiei, și luând de pe pereți zugrăveala cea veche, închipuia cu alta nouă sfintele icoane. Deci era acolo o închipuire veche a Venerei celei fără de rușine, pe care când a început a o șterge de pe perete, diavolul cel ce era în închipuirea aceea i-a vătămat mâna cu o boală cumplită, care se numește cancer. Și curgea mâna lui și se umpluse de puroi, și era o rană netămăduită, încât toți cei ce o vedeau, ziceau: „Se cade a o tăia, ca nu cumva tot trupul să-i putrezească”. Iar tânărul fiind în durerea aceea și în mâhnire mare, a alergat la plăcutul lui Dumnezeu, Eutihie, cu multă tânguire, cerând ajutor sănătății sale. Iar sfântul, făcând rugăciune către Dumnezeu pentru el și ungându-i mâna cu untdelemn sfințit, în trei zile l-a tămăduit desăvârșit și l-a liberat sănătos. Deci, cu acea mână tămăduită, tânărul acela, la locul unde luase vătămarea aceea, ștergând asemănarea zeiței celei fără de rușine, a făcut chipul celui fără de plată doctor al său, preasfințitul Patriarh Eutihie.

Asemenea și mâna altui tânăr, vătămată cu o boală netămăduită, pe care doctorii îl sfătuiau să o taie, a tămăduit-o sfântul. Iarăși, pe un îndrăcit l-au dus la sfântul, căci se muncea cumplit în toate zilele. Pe acesta fericitul l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și i-a uns fruntea cu sfântul untdelemn, rănind puterea drăcească ca și cu o suliță de foc. Și a început tânărul acela cu un glas înfricoșat a răcni, scrâșnind cu dinții, încât se vedea că era muncit nu de un diavol, ci de mai mulți. După aceea, înțepenind, zăcea la pământ ca un mort și după puțin timp aceleași și mai cumplite pătimea mai multe zile. Iar sfântul se minuna, pentru ce atât de lungă vreme nu lasă îndrăcirea pe tânărul acela, și a poruncit lui Eustatie, preotul său și scriitorul vieții acestuia, ca să întrebe pe acel tânăr, cine și de unde este, ce fel îi este petrecerea și faptele lui și cum i s-a întâmplat îndrăcirea aceea”.

Deci, fiind întrebat tânărul, pe toate cele despre sine le-a mărturisit cu de-amănuntul, zicând: „Eu am fost monah în Mănăstirea Sfântului Ioan din Acropoli, și am lepădat de pe mine rânduiala monahicească și m-am dus în lume. Apoi am cunoscut o femeie, cu care am făcut multe păcate, de aceea pedepsindu-mă Dumnezeu, pătimesc acestea după cum vedeți, iar voi, dacă puteți ceva, ajutați-mă”. Aceasta auzind-o sfântul și făcând pentru dânsul rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu, după obiceiul său, sfatuia pe acel tânăr să se întoarcă iarăși în mănăstirea sa, la monahiceasca rânduială. Și după ce tânărul a făgăduit cu hotărâre să facă aceasta, îndată s-a izbăvit de muncirea diavolească, cu rugăciunile arhiereului lui Dumnezeu, Eutihie.

Un om oarecare bolnav a alergat la cuviosul, cerând tămăduire, și a luat sănătate cu porunca să nu bea vin niciodată. Alt om, ducându-se cu aproapele său la judecată, s-a jurat cu nedreptate. Și cu pedeapsa lui Dumnezeu, a dreptului Judecător, pierzându-și vederea ochilor, un an întreg nu a văzut lumina, și ducându-l alții, a mers cu pocăință la acel făcător de minuni, mărturisindu-și păcatul său și căuta tămăduire de boala sufletească și de cea trupească. Și le-a câștigat pe amândouă prin dumnezeiasca milostivire, din arhiereasca putere, și prin rugăciunile cele primite de Dumnezeu, ale arhiereului lui Hristos, Eutihie, și s-a dus întru ale sale, văzând cu ochii ca mai înainte. încă și mulțime fără de număr de bărbați, femei și copii, cu felurite boli, alergau la acest bun doctor și toți câștigau grabnice tămăduiri, cu rugăciunile lui.

În timpul năvălirii perșilor, mulți oameni din cetățile pustiite și robite de primprejur adunându-se la Amasia și fiind foamete foarte mare, acest plăcut al lui Dumnezeu a făcut ca în mănăstirea sa să fie nelipsită hrana. Căci în toate zilele venind la mănăstirea lui popor fără de număr pentru hrană, când iconomii au spus sfântului că nu numai celor ce vin nu au ce să le dea, ci și singuri monahii nu au cu ce să se hrănească, fiindcă grâul și făina s-au sfârșit, el intrând în hambar și lipsa aceea desăvârșită văzând-o, s-a rugat lui Dumnezeu și mângâind pe frați, a zis: „Nădăjduiți și credeți spre Dumnezeu, că cele ce dați celor ce au trebuință, pe acelea îndoite vi le va da Dumnezeu. Căci cu neîndoire nădăjduiesc spre îndurările lui Dumnezeu, că precum în zilele lui Ilie, la Sarepta Sidonului, n-a scăzut la femeia cea văduvă vadra cu făină, așa și la noi acum nu vor lipsi cele de trebuință, ci vor mânca toți, se vor sătura și vor lăuda pe Domnul Dumnezeul nostru”.

Și a fost aceea după credința și după cuvântul sfântului, căci pâinile împărțindu-se neîncetat, nu numai că nu se împuținau, ci și mai mult se înmulțeau. Și cu cât mai mult se cheltuia mâncarea la cei ce veneau, cu atât mai mult toate se înmulțeau în hambar și în cămară. Deci toți străinii și casnicii s-au hrănit din destul în zilele acelea de foamete.

Încă și de darul proorociei era nelipsit acest plăcut al lui Dumnezeu. Căci cu trei ani mai înainte de moartea împăratului Iustinian, s-a întâmplat că era în Amasia – ducându-se la slujba împărătească undeva -, Iustin, nepotul împăratului, cu boieria fiind atunci curopalat. Pe acela luându-l fericitul Eutihie deosebi, i-a zis: „Ascultă-mă, domnule curopalate, deși eu sunt păcătos, însă sunt rob și preot al Dumnezeului meu, Care m-a înștiințat că tu vei împărăți după moartea unchiului tău. Deci caută să nu zăbovești îndeletnicindu-te în multe lucruri, ci ia aminte la tine, ca să fii vrednic spre săvârșirea voii Domnului degrabă”.

Auzind aceasta, Iustin a mulțumit lui Dumnezeu și cerea de la sfântul său prooroc ajutor de rugăciuni. Asemenea, mai pe urmă și lui Tiberie comitul, care avea să împărățească după Iustin, i-a făcut înștiințare, prin scrisoarea sa în acest chip, scriind către dânsul pe când era în Siria:

„Acum din parte ți-a dat ție Dumnezeu povățuirea poporului, dar fără zăbavă îți va încredința ție și desăvârșit ocârmuirile împărăției”. Acest lucru s-a împlinit după aceea.

Și murind împăratul Iustinian și venind la împărăție nepotul lui, Iustin, iar Ioan scolasticul, cel mai sus zis patriarh al Constanti- nopolului, sfârșindu-și viața, preasfințitul Patriarh Eutihie, după cei doisprezece ani și opt luni ai izgonirii sale, s-a întors la scaun cu negrăită bucurie a întregului popor, întâmpinându-l toți pe mare și pe uscat și strigând: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”. Și și-a luat scaunul său într-o zi de Duminică, în trei zile ale lunii octombrie, în care, nu cu mult înainte, cu judecata noului împărat, vrăjmașii lui cei mai sus amintiți, eparhii Eterie și Adeia, au fost pedepsiți cu moartea.

Și a petrecut celelalte zile ale vieții sale în pace, împodobind Biserica cu drepte învățături și cu faceri de minuni. Pentru că molima ce năpădise de năprasnă, cu rugăciunea a potolit-o și pe cei bolnavi i-a tămăduit. După aceea și el singur vrând să plătească fireasca datorie, a căzut în boală trupească la praznicul prealuminatei Învieri a lui Hristos și a venit să-l cerceteze dreptcredinciosul împărat Tiberiu. Și a proorocit sfântul împăratului, că degrabă după dânsul se va sfârși, lucru care s-a și împlinit. Că bolind preasfințitul Eutihie în săptămâna luminată, a chemat în Duminica Tomii tot clerul său și dându-le pace, binecuvântare și cea din urmă sărutare; după ce a înnoptat, a adormit cu somnul morții celei vremelnice întru Domnul, iar sfântul lui suflet s-a dus în ziua cea neînserată și veșnică la sfinții ierarhi.

El a stat pe scaun, după întoarcerea sa din surghiun, patru ani și șase luni, iar toți anii de la nașterea sa au fost șaptezeci. Și a fost îngropat cu slavă în biserica apostolilor, înaintea treptelor altarului, unde erau moaștele sfinților apostoli Andrei, Timotei și Luca.

Iar după mutarea preasfințitului Patriarh Eutihie, dreptcredinciosul împărat Tiberiu a trăit numai patru luni și trei zile și s-a săvârșit cu pace, după proorocia sfântului. Iar noi pentru toate acestea, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu în Treime. Amin.

Notă: Nichifor scrie în cartea a 17-a, capitolul 31, că împăratul Iustinian când era să moară, urmând marelui împărat Constantin, care, fiind aproape de sfârșitul său, și-a făcut testament ca preasfințitul Atanasie cel Mare să se întoarcă la al său scaun; așa a făcut și Iustinian, poruncind cu așezământ lui Iustin, nepotul său, care avea să ia împărăția după dânsul, ca pe preasfințitul Patriarh Eutihie să-l întoarcă la scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci este și aceasta de crezut, că înaintea sfârșitului său, împăratul s-a lepădat de cel mai de sus eres și s-a sfârșit în dreapta credință. De aceea Biserica îl pomenește pe el cu împărații cei dreptcredincioși și întotdeauna îi face pomenirea lui la 11 noiembrie, pentru lucrurile cele multe și bune ale lui, pentru osârdia către Dumnezeu și pentru pocăința lui.

Evenimentele Zilei de 6 aprilie în Istorie

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Evenimentele Zilei în Istorie /de Uniti Schimbam/6.873 vizite

Jan van Riebeeck şi coloniştii olandezii ajungând în golful Table Bay în 1652

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

(articol in curs de editare)

6 aprilie este a 96-a zi a calendarului gregorian și ziua a 97-a în anii bisecți.

Mai sunt 269 de zile până la sfârșitul anului.

Sărbători Religioase ale Zilei de 6 aprilie

Ortodoxe

Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida
Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)

cititi si Calendar Ortodox 6 aprilie 2025

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida; Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Cererea fiilor lui Zevedeu

Greco-catolice

Duminica 5 din Post. Sf. m. Eutihie al Constantinopolului († 582); Sf. ep. M. Irineu de Sirmium

Romano-catolice

Duminica a 5-a din Postul Mare; Sf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului

Sărbători Internaționale ale Zilei de 6 aprilie

Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace (ONU)

La 6 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (IDSDP), ce are ca obiectiv recunoașterea puterii sportului în stimularea schimbărilor pozitive și în depășirea barierelor și a granițelor, potrivit https://social.desa.un.org/.

cititi mai mult pe agerpres.ro

Sărbători Naţionale în prima duminică a lunii aprilie

Ziua NATO în România

Ziua NATO în România este marcată, în 2025, la 6 aprilie. Această zi este celebrată în prima duminică a lunii aprilie, începând cu anul 2005, în baza Legii 390/2004.

Pentru stabilirea datei dedicate acestei zile, s-a ținut cont de momentul aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, respectiv data de 29 martie 2004, precum și de ziua arborării drapelului României la sediul organizației NATO, la Bruxelles, anume data de 2 aprilie 2004, conform www.mae.ro.

cititi mai mult pe agerpres.ro

Evenimentele Zilei de 6 aprilie în Istorie:

- 6 aprilie 1652 – La Capul Bunei Speranțe, navigatorul neerlandez Jan van Riebeeck a înființat o tabără de aprovizionare ce avea să devină mai târziu orașul Cape Town;

- 6 aprilie 1749 – Constantin Mavrocordat a abolit șerbia în Moldova;

- 6 aprilie 1896 – La Atena, s-a deschis prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne;

- 6 aprilie 1941 – Germania nazistă a început Operațiunea 25 (invadarea Iugoslaviei) și Operațiunea Marița (invadarea Greciei).

6 aprilie 1944 – A început Prima Bătălie de la Târgu Frumos

6 aprilie 46 i.I.Hr - In Bătălia de la Thapsus (în actuala Tunisie), forțele republicane conduse de Caecilius Metellus Scipio și Marcus Porcius Cato (Cato cel Tânăr) au fost infrante de forțele lui Iulius Cezar.

Battle of Thapsus (April 6, 46 BC) – Part of Caesar’s Civil War – Thapsus in relation to Rome – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Este vorba de crâncena Bătălie de la Thapsus, în urma căreia Caesar pacifică Africa, şi o legiune de-a sa, respectiv Legio V Alaudae capătă drept simbol un elefant, simbol care se va regăsi pe stindardele legiunii, până la dispariţia acesteia.

Batalia de la Thapsus a avut loc in 6 aprilie 46 i.Hr, in apropiere de Thapsus ( azi Ras Dimas, Tunisia).

Armata conservatoare republicană , condusă de Marcus Porcius Cato cel tânăr şi Quintus Caecilius Metellus Scipio au înfruntat trupele lui Iulius Caesar, acesta din urmă repurtând victoria.

Cu acest triumf Caesar a pus capăt pentru o vreme rezistenţei din Africa împotriva puterii sale si a facut un pas inainte spre obţinerea puterii absolute.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

6 aprilie 402 - A avut loc Bătălia de la Pollentia, dintre romani și vizigoți. Romanii, conduși de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă și capturează familia liderului vizigot, Alaric.

A possibly ivory diptych of Stilicho (right) with his wife Serena and son Eucherius, ca. 395 (Monza Cathedral.) It should be noted that the identity might also be attributed to Aetius – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Stilicon Flavius (n. cca 365 — d. 408, Ravenna) a fost un general roman de rang înalt (magister militum).

Fiu al unui ofițer vandal din armata imperială, a luptat în serviciul lui Teodosiu I, care, în 395, în pragul morții, i-a încredințat pe fiii săi, Arcadius și Honorius.

I-a oprit pe goții lui Alaric I, învingându-i la Polentia (402) și Verona (403).

Originea lui barbară a atras dușmănia celor două curți imperiale. În 408 a fost acuzat de trădare și asasinat.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

6 aprilie 885 - A murit Metodiu, cărturar slav (n. 820)

Sfinții Chiril (dreapta) și Metodiu (stânga) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Metodiu de Salonic (n. ca. 815 în Salonic – d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un carturar misionar si sfant, originar din Salonic.

Împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic și a răspândit creștinismul (începând din 863) în Moravia și Panonia.

Împreună au tradus Biblia și textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit “chirilic”.

Pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi.

Originea fratilor Chiril si Metodiu din Salonic a dat naștere la ipoteza că acești apostoli ai slavonismului ar fi putut să se tragă din românii macedoneni.

Ei și-au consacrat viața misionariatului de evanghelizare a popoarelor slave (convertirea la creștinism).

Alfabetul chirilic a fost folosit la scrierea textelor redactate în limba slavă veche (paleoslavă), începând din secolul al IX-lea, apoi în medioslavă, precum și în limba română, începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea.

Are 43 de semne slave, din care 27 au și valoare numerică (slavo-cifre).

6 aprilie 1199 - Regele Richard I al Angliei moare de o infecție în urma îndepărtării unei săgeți din umărul său.

Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou – foto: ro.wikipedia.org

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199.

Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.

Moartea i-a fost provocata de o infecție în urma îndepărtării unei săgeți din umărul său.

A domnit intre anii 1189-1199 , fiind cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.

6 aprilie 1250 - Regele Ludovic al IX-lea al Frantei este infrant si luat prizonier in batalia de la Fariskour impotriva musulmanilor egipteni, in timpul celei de-a saptea Cruciade.

În mai a fost răscumpărat pentru suma uriasa de 400.000 livre, platita de Cavalerii Templieri.

Odata cu aceasta infrangere, Cruciada a VII-a a luat sfarsit.

6 aprilie 1320 - Scoția își reafirmă independența prin semnarea Declarației de la Arbroath, o scrisoare în limba latină prezentata Papei Ioan al XXII- lea.

În document era subliniat dreptul Scoției în calitate de stat independent si suveran, de a recurge la acțiuni militare, atunci când ar fi fost atacata.

Se crede că Declaratia a fost scrisa în Abatia Arbroath de Bernard de Kilwinning, atunci cancelar al Scoției și egumenul de Arbroath, fiind semnata de cincizeci și unu magnați și nobili scotieni.

6 aprilie 1327 - Poetul italian Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – iubirea sa idealizată – în biserica Sf. Clara din Avignon.

Laura – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo – d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un prozator, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene.

În ziua de 6 aprilie 1327, o întâlneşte, în biserica Sainte Claire din Avignon, pentru prima dată pe Laura (probabil Laure de Noves), pentru care dezvoltă o pasiune, devenită legendară prin trăinicia şi puritatea ei.

6 aprilie 1483 - S-a născut in Urbino, in Italia de azi, Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael (decedat la 6 aprilie 1520 la Roma), pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

Rafael (Autoportret), 1506 Galleria degli Uffizi, Florența – foto: ro.wikipedia.org

Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (n. 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, iar moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.

6 aprilie 1490 - Se stinge din viaţă regele Ungariei, Matei Corvin (n. 1443), fiul lui Iancu de Hunedoara.

Matei Corvin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Matia Corvin (mai des Matei Corvin, n. 23 februarie 1443, Cluj – d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.

A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

6 aprilie 1528 - A murit gravorul și pictorul renascentist german Albrecht Dürer (n. 1471).

Albrecht Dürer (1471 – 1528), Autoportret la varsta de 28 ani (Colectia Alte Pinakothek din Munchen).

6 aprilie 1572 - Din ordinul domnului Ioan Vodă cel Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi au fost executaţi.

Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 - d. 1574) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Vodă cel Viteaz – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 6 aprilie 1572 din ordinul domnului Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi care uneltiseră împotriva domnului sunt executaţi.

Conspiraţia boierească organizată sub conducerea boierului moldovean Ionascu Sbierea a fost sprijinită dinafară de şleahticii (boierii) poloni, care urmarea înscăunarea din nou a lui Bogdan Lapuşneanu la tronul Moldovei.

Înăbuşirea complotului a avut consecinţe importante în divanul domnesc, boierii neloiali domnului fiind înlocuiţi cu boieri credincioşi.

Se vadea în acest fel tendinţa domniei de a constitui o grupare boierească ataşată politicii domnului Ioan.

Marea boierime moldavă îşi intensifică însă acţiunile ostile, astfel ca, Ia sfîrşitul anului 1572 şi începutul anului 1573, o nouă şi puternică conspiraţie era gata să declanşeze un adevărat război civil.

Gravitatea ei se manifesta prin participarea la complot, alături de marii boieri, şi a unor prelaţi, ca, de pildă, episcopii de Rădăuţi, arhimandriţi şi egumeni ai mănăstirilor.

Urmarea principală a înfrîngerii şi acestei noi conspiraţii boiereşti a fost întărirea domeniului domnesc, prin confiscarea averii “hiclenilor” şi a veniturilor multor mănăstiri în faţa domniei.

cititi mai mult despre Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, pe www.unitischimbam.ro

6 aprilie 1585 - La 6/16 aprilie s-a încheiat domnia lui Petru Cercel în Muntenia.

Petru Cercel la Mănăstirea Căluiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Cercel (cca. 1556 – martie 1590) a fost domnul Ţării Româneşti în perioada 29 august 1583 – 16 aprilie 1585.

Domnitorul s-a remarcat prin reconstrucţia şi marirea curţii domneşti de la Tîrgovişte si înălţarea unei monumentale biserici paraclis.

Aceasta a fost decorată ulterior cu pictură in timpul lui Constantin Brîncoveanu, în anul 1702.

Nascut la 29 august 1583, Petru Cercel a fost fiul natural al domnului muntean Patrascu cel Bun. Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care îl purta în ureche, după moda curții domnitoare franceze, unde a stat un timp.

Unele surse spun ca după moartea lui Pătrașcu cel Bun, Petru Cercel a fost surghiunit în Insula Rhodos și apoi a fost întemnițat într-o închisoare din Siria.

În intenția de a dobândi tronul tatălui său, al cărui moștenitor de drept (legitimo herede) se considera, a călătorit la Viena, în 1575, cu scopul de a apela la ajutorul împăratului Maximilian al II-lea.

După decesul împăratului Maximilian al II-lea a plecat din Austria în Italia, unde a petrecut o perioadă la Genova și apoi la Roma.

În 1579, Petru Cercel a ajuns la Paris, unde a găsit sprijin pentru a convinge puterea de la Istanbul de oportunitatea instalării lui pe tronul Țării Românești.

În 1581, viitorul voievod pleca din Paris spre Torino, trecând apoi prin Ferrara și Veneția, ajungând în final la Istanbul, unde a petrecut doi ani.

În urma intervențiilor insistente, la 29 august 1583 a fost uns ca domn al Țării Românești.

În 1584 a mutat capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște.

Petru Cercel a reconstruit și amplificat Curtea Domnească din Târgoviște și a ctitorit monumentala Biserică Domnească.

6 aprilie 1652 - La Capul Bunei Speranțe, navigatorul neerlandez Jan van Riebeeck a înființat o tabără de aprovizionare ce avea să devină mai târziu orașul Cape Town.

Jan van Riebeeck şi coloniştii olandezii ajungând în golful Table Bay în 1652 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La data de 6 aprilie 1652, Jan van Riebeeck și alți angajați olandezi ai Companiei Olandeze a Indiilor de Est (în olandeză: Verenigde Oost-Indische Compagnie, VOC) au înființat o stație de aprovizionare pentru corăbiile care călătoreau spre Indiile de Est Olandeze, și au construit Fortul de Goede Hoop (înlocuit mai târziu de Castelul Bunei Speranțe). Așezarea olandeză a crescut lent în această perioadă, deoarece a fost greu de găsit forță de muncă adecvată. Această deficiență de forță a determinat autoritățile să aducă sclavi din Indonezia și Madagascar. Mulți dintre aceștia au devenit strămoșii primelor comunități coloured din regiunea Cape. Sub Jan van Riebeeck și succesorii săi în calitate de comandanți VOC și, mai târziu, guvernatori ai coloniei Cape, o gamă impresionantă de plante utile a fost introdusă în regiunea Cape, ceea ce a schimbat mediul natural pentru totdeauna. Unele dintre acestea, inclusiv struguri, cereale, nuci măcinate, cartofi, mere și citrice, au avut o influență importantă și de durată asupra societăților și economiilor locale din regiune. Pe parcursul timpului, regiunea Cape a început să găzduiască o populație mare de “vrijlieden”, cunoscuți și sub numele de “vrijburgers” (cetățeni liberi), foști angajați ai companiei care au rămas pe teritoriile olandeze după ce și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Împreună cu alți coloniști din Olanda, Franța (mai exact hughenoții) și Germania, care începeau să se stabilească în regiune, aceștia sunt recunoscuți ca fiind strămoșii poporului afrikaner.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

6 aprilie 1749 - Constantin Mavrocordat abolește șerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt considerați robi, ci țărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeași reformă în Muntenia, desființând rumânia.

Constantin Mavrocordat – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749). S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească.

A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși,a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

6 aprilie 1795 - A aparut prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova și datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul. Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit între 1767-1770 funcția de episcop al Episcopiei Hotinului (de unde i se trage și numele) din cadrul Mitropoliei Proilaviei, aflată în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol . Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

6 aprilie 1814 - Războiul celei de-a Șasea Coaliții – Napoleon a fost înfrânt de către aliati, obligat să abdice fara conditii și exilat în insula Elba.

Războiul celei de-a Șasea Coaliții (3 martie 1813 – 30 mai 1814) – Parte din Războaielor napoleoniene – Defilarea trupelor rusești în Paris – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ultima etapă a războiului, apărarea Franței, este deseori considerată a fi cea mai impresionantă campanie napoleoniană, deoarece Împăratul a învins și respins în numeroase rânduri armate mult superioare numeric. În cele din urmă, în ciuda acestor victorii tactice, înfrângerile anterioare suferite de Napoleon în Rusia și Germania s-au dovedit a fi fatale, iar aliații au ocupat Parisul, forțând abdicarea acestui la 6 aprilie 1814 și restaurând dinastia Bourbon. Tratatul de la Paris de la 30 mai 1814 reduce Franța la frontierele din 1792.

La 4 mai 1814, Napoleon I a ajuns la Portoferraio, pe insula Elba, unde și-a a început exilul de 100 de zile (pictura de Leo von Klenze) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Abdicând necondiționat la 6 aprilie 1814, Napoleon semnează Convenția care îi garanta suveranitatea insulei mediteraneene Elba, iar Senatul francez îl cheamă pe tron pe Ludovic-Stanislas-Xavier de Bourbon, care debarcă la Calais pe 24 aprilie, cu o zi înainte Franța semnând armistițiul cu Aliații. Cu toate acestea, asediat la Hamburg, Davout nu evacuează orașul decât pe 27 mai, doar după un ordin formal al regelui. La 30 mai se semnează Tratatul de la Paris, între Franța și Aliați, Franța fiind readusă la granițele din 1792.

6 aprilie 1862 - În timpul Razboiului civil american, a inceput Bătălia de la Shiloh (6-7 aprilie 1862) încheieată cu victoria forțelor unioniste.

Bătălia de la Shiloh (6–7 aprilie 1862) Parte din Războiului civil american – (pioctura de Thure de Thulstrup) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătalia de la Shiloh, cunoscută și ca Bătălia de la Pittsburg Landing, a fost una din principalele bătălii de pe teatrul vestic de operațiuni în Războiul civil american, bătalie dată în zilele de 6 și 7 aprilie 1862, în sud-vestul statului Tennessee. Forțele confederate, sub conducerea generalilor Albert Sidney Johnston și P.G.T. Beauregard au lansat un atac-surpriză împotriva armatei unioniste condusă de general-maior Ulysses S. Grant și a fost foarte aproape de a obține o victorie.

În prima zi a bătăliei, confederații au lovit cu intenția de a îndepărta unioniștii de râul Tennessee înspre mlaștinile dinspre pârâul Owl Creek aflate la vest, în speranța de a învinge Armata Tennessee a lui Grant înainte ca aceasta să facă joncțiunea cu Armata Ohio a generalului-maior Don Carlos Buell. Liniile confederate au căzut pradă confuziei în timpul luptelor, și oamenii lui Grant s-au îndreptat înspre nord-est, spre Pittsburg Landing.

O poziție pe un drum ușor în vale, denumită cuibul de viespi, apărata de oamenii generalului de brigadă Benjamin M. Prentiss și de diviziile lui W.H.L. Wallace, a furnizat timp suficient pentru ca restul liniei unioniste să se stabilizeze sub protecția numeroaselor baterii de artilerie. Generalul confederat Johnston a murit în timpul primei zile de lupte și Beauregard, secundul său, a decis să nu atace ultimele poziții unioniste în acea noapte.

Întăririle din partea generalului unionist Buell au sosit în cursul serii și au întors situația în dimineața următoare, când el și Grant au lansat un contraatac de-a lungul întregii linii. Confederații a trebuit să se retragă din cea mai sângeroasă bătălie din istoria Statelor Unite de până atunci, iar speranțele lor de a stopa avansul Uniunii în nordul statului Mississippi s-au pierdut.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

6 aprilie 1874 - La Bucureşti, România, se instituie prin decret Comisia monumentelor publice, avînd drept scop conservarea monumentelor publice din România.

6 aprilie 1871 - A fost dată în folosință calea ferată Timișoara–Arad.

6 aprilie 1877 - A fost emis decretul de mobilizare generală a armatei române, care aduce sub arme aproximativ 100 000 de oameni. Mobilizarea pentru Războiul de Independenţă a României s-a încheiat la 15 aprilie, trupele ocupînd iniţial poziţii de apărare pe Dunăre.

Primirea Prinţului Carol al României in Bulgaria – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

6 aprilie 1896 - A avut loc la Atena ceremonia de deschidere a primelor Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I.

Coperta raportului Olimpiadei din 1896 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

6 aprilie 1913 - S-a înființat, la București, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (Academia de Studii Economice), prima instituție de învățământ superior economic din România.

6 aprilie 1917: Statele Unite declară război Germaniei, de partea Angliei si Frantei, grabind astfel sfarsitul primului razboi mondial.

6 aprilie 1917 - La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Cooperatorilor din Basarabia, care s-a pronunţat pentru autonomia Basarabiei

6 aprilie 1920 - S-a nascut printesa Alexandra Caradja; (d. 1997)

Stema familiei Caradja – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Caradja, Karadja sau Caragea (cunoscuta și sub numele Caratzas/ Karatzas) este o familie nobilă de origină greco-bizantină (fanariotă), ai cărei membri au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrul Imperiului Otoman. Familia s-a stabilit la sfârșitul secolului al XVI-lea în Principatele Dunărene, unde au avut doi reprezentanți pe tronul Munteniei.

Descendenții acestei familii trăiesc actualmente in Germania si România. In România există și familii cu numele de Caragea care nu sunt înrudite cu familia princiară Caradja. Familia Caradja este de origină bizantina, probabil din capitala Constantinopol. Primul membru al familiei este atestat istoric în opera Alexiada a Anei Comnena.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

6 aprilie 1941 - Sa nascut Gheorghe Zamfir, celebru naist român, membru al Societății Compozitorilor din Franța din anul 1972.

6 aprilie 1941 - Se organizeaza Recensămîntul general al populaţiei României. Potrivit recensămîntului, populaţia era de 13 537 757 persoane, fapt explicabil prin pierderile teritoriale din 1940, cînd în mai puţin de trei luni numărul locuitorilor s-a diminuat cu 6 829 238 persoane, ceea ce reprezenta 34% din totalul populaţiei, iar teritoriul s-a micsorat cu 99 928 km2, adică 33,7% din suprafaţa ţării.

Structura etnică a populaţiei: români: 11 827 110 (87,4%), germani: 542 326 (4%), unguri: 407 188 (3%), alţii şi nedeclaraţi: 759 184 (5,6%). Ulterior, după eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și ținutului Herța, a fost realizat și recensământul pentru aceste regiuni (toamna lui 1941), dar și pentru Transnistria (decembrie 1941).

6 aprilie 1941 - Al Doilea Război Mondial - Germania nazistă declanseaza invazia Regatului Iugoslaviei (Operatiunea 25), și invazia Greciei (Operatiunea Marita).

Invadarea Iugoslaviei (nume de cod Unternehmen 25), numit și Războiul din aprilie, a fost o operațiune militară a Axei îndreptată împotriva Iugoslaviei, declanșată pe 6 aprilie 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial. Conflictul s-a încheiat cu predarea necondiționată a Armatei regale iugoslave de pe 17 aprilie 1941, ocuparea regiunii de către puterile Axei și crearea Statului Independent al Croației (NDH).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Bătălia Greciei (6 – 30 aprilie 1941) – cunoscută și ca Operațiunea Marița, în germană Unternehmen Marita) – a fost una dintre bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial ce s-a desfășurat pe teritoriul Greciei continentale și în sudul Albaniei. Părțile combatante au fost Regatul Greciei și Commonwealthul Britanic (făcând parte din rândul Aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial) pe de-o parte și Germania Nazistă, Italia Fascistă și Bulgaria (Puterile Axei) în tabăra opusă. Împreună cu Bătălia din Creta și acțiunile navale din Marea Egee, Bătălia Greciei este considerată parte a mai vastei Campanii din Balcani din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

De obicei, Bătălia Greciei este privită ca o continuare a războiului greco-italian, care a început odată cu atacul lansat de Italia de la bazele din Albania împotriva Greciei pe 28 octombrie 1940. În numai câteva săptămâni, forțele italiene au fost respinse din Grecia de forțele elene, iar mai apoi tot acestea au reușit să ocupe o bună parte a sudului Albaniei. În martie 1941, grecii au respins un contraatac major al italienilor, iar germanii au fost forțați să vină în sprijinul aliaților lor. Operațiunea Marița a început pe 6 aprilie 1941, trupele germane traversând granița bulgaro-elenă. Forțele combinate greco-britanice au luptat cu mare tenacitate, dar au fost depășite numeric și au fost obligate să se retragă. Atena a fost cucerită de germani pe 27 aprilie. Britanicii au reușit să evacueze aproximativ 50.000 de soldați.[10] Campania din Grecia s-a încheiat cu o victorie rapidă (24 de zile) și completă odată cu ocuparea portului Kalamata din Peloponez.

Există o serie de istorici care socotesc campania din Grecia decisivă pentru deznodământul conflagrației mondiale. Astfel, întârzierea provocată de campania din Grecia avea să provoace eșecul germanilor în fața Moscovei și mai apoi seria de înfrângeri de pe frontul de răsărit. Există și păreri conform cărora invazia din Grecia nu a avut nicio influență asupra datei de declanșare a Operațiunii Barbarossa. Mai mult, intervenția britanică în sprijinul elenilor a fost caracterizată de acești din urmă comentatori ca fiind o acțiune inutilă, o decizie politică și sentimentală sau chiar o gafă strategică.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

6 aprilie 1944 - A inceput Prima Bătălie de la Târgu Frumos (6 -12 aprilie; 2 – 7 mai 1944)

Tancuri sovietice T-34/85 oprite în timpul înaintării, 1944 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din documentele găsite în arhive, în 1944 au fost două bătălii numite Bătălia de la Târgu Frumos. Prima bătălie s-a desfășurat în aprilie (6 aprilie-12 aprilie) iar a doua în mai (2-7 mai) 1944 între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice. În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași-Târgu Frumos-Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

6 aprilie 1971 - A decedat compozitorul, pianistul si dirijorul rus, Igor Fiodorovici Stravinski (n. 1882).

6 aprilie 1974 - La Brighton in Marea Britanie, formația ABBA câștigă cea de-a 19-a ediție a Eurovision–ul pentru Suedia cu piesa Waterloo!

6 aprilie 1979 - S-a nascut cantaretul roman de hip-hop Ombladon.

6 aprilie 1984 - A murit poetul roman Virgil Carianopol. S-a nascut pe 29 martie 1908 la Caracal.

Este fiul Atenei (născută Popescu) şi al lui Grigore Carianopol, funcţionar de tribunal.A fost strănepotul , după mamă, al lui Iancu Jianu. A urmat ”Liceul Ionită Assan” din urbea-i natală, până ce a absolvit clasa III-a, când a lasat baltă si învătătură şi tot, şi a plecat în lume, cu toate ca abia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr- o multime de peripeţii, este prins, când voia să treacă granita cehoslovacă.

Ajunge elev al Şcoalei de artificieri dela Arsenalul Armatei (1924-1930).. Între 1934 şi 1938 audiază cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Lucrează ca angajat civil în diferite servicii ale armatei. Debutează în 1928 în revista „Vraja”, şi editorial în 1931, cu volumul Flori de spini.

A scris versuri avangardiste(Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista(Elegii si elegii) si poezii in care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Colaborează cu versuri, articole, cronici literare la „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Azi”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Meşterul Manole”, „Arta” etc. A mai semnat cu pseudonimele V. Olteanu, V. Jianu, Virgil Călugăru, V. Cariopol, Vicar, Rac. In timpul regimului comunist a facut închisoare politică la Aiud şi Periprava din 1956 până în 1963.

6 aprilie 1990 - Ion Rațiu este ales președinte al Partidului National Țaranesc Crestin-Democrat din Romania.

Ion Rațiu – foto: informatii-agrorurale.ro

Ion Augustin Nicolae Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD)

6 aprilie 1992 - Armata sarba a început asediul orașului Sarajevo. În aceeași zi, Comunitatea europeana a recunoscut independența Bosniei–Herțegovina.

6 aprilie 1992 - A decedat Isaac Asimov, cunoscut autor de romane science fiction de origine rusă-evreiasca (n. 1920).

6 aprilie 1994 - Președinții din Rwanda și Burundi și-au pierdut viața într-un accident aviatic.

6 aprilie 2002 - A decedat Petru Dumitriu, prozator român (n. 1924).

Petru Dumitriu

Tatăl său, Petre Dumitriu, căpitan (colonel după alte surse), era român, în timp ce mama, Maria-Theresia (născută von Debretzy), făcea parte din mica nobilime secuiască, dar vorbea, atât cu soțul ei, cât și cu fiul, mai mult în franțuzește și, de aceea, franceza i-a fost scriitorului, din copilărie, o a doua limbă.

Face școala primară și un an de gimnaziu la Orșova. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu în 1941. Începe studii de filosofie, cu o bursă bursă „Humboldt”, la Universitatea din München (1941-1944) dar le întrerupe din cauza evenimentelor din 23 august 1944. Debutează în „Revista Fundațiilor Regale” cu Nocturnă în München în 1943.

Desi era in relatii foarte bune cu mai marii comunisti ai timpului, Gheorghiu Dej si Ion Gheorghe Maurer, fuge in 1960 din Romania in Germania, neputandu-se impaca cu rigorile comunismului si cu cenzura. Intrebat dupa Revolutie unde se considera acasa, el a spus : «Acasă» pentru mine este la Baziaș sau la București”.

Abia în 1996 a avut tăria să revină în țară. Era obsedat, la propriu, de groaza de Securitate si de teama că n-ar mai putea să se întoarcă.Sfârșitul vietii l-a găsit lucrând la o carte foarte mare, intitulată Structurile răului.A trait si a murit cu convingerea ca traim intr-o lume a raului. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numara:

Pasărea furtunii, 1957; Bijuterii de familie, 1949; Drum fără pulbere, 1951; Cronică de la câmpie, 1955; Cronica de familie, 1957; Incognito, Éditions du Seuil, 1962

6 aprilie 2005 - Președintele SUA George W. Bush, Prima Doamnă Laura Bush, foștii președinți George H. W. Bush și Bill Clinton, Secretarul de Stat Condoleezza Rice și Șeful Major al Casei Albe Andrew Card își aduc omagiile lor Papei Ioan Paul al II-lea în Biserica Sf. Petru

6 aprilie 2005: De la stânga la dreapta: Președintele SUA George W. Bush, Prima Doamnă Laura Bush, foștii președinți George H. W. Bush și Bill Clinton, Secretarul de Stat Condoleezza Rice și Șeful Major al Casei Albe Andrew Card își aduc omagiile lor Papei Ioan Paul al II-lea în Biserica Sf. Petru – foto: ro.wikipedia.org

6 aprilie 2005 - A decedat printul Rainier al III-lea de Monaco; (n. 1923).

In fotografie: Printul Rainier al III-lea impreuna cu sotia sa , artista Grace Kelly.

6 aprilie 2009 - A avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L’Aquila. Cutremurul a ucis 309 oameni. Printre victime s-au aflat și cinci români.

2009 L’Aquila earthquake – The local prefecture (a government office) damaged by the earthquake – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În data de 6 aprilie 2009 la ora 01:32:39 GMT, a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L’Aquila cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara magnitudinii de moment. Epicentrul său a fost în Italia centrală, la coordonatele 42°25′N 13°24′E lângă L’Aquila. Cutremurul este considerat cel mai grav înregistrat în Italia în ultimii zece ani. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 și al căror hipocentru a fost localizat în zona L’Aquila.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

6 aprilie 2012 - Statul Azawad isi declară independența.Este un stat nerecunoscut care si-a declarat unilateral independenta după un conflict în care Miscarea Nationala pentru Eliberarea Azawadului (MNEA) și alte grupari rebele au învins armata statului african Mali.

MINEA controlează regiunile Tombouctou, Kidal, Gao și o parte din regiunea Mopti, recunoscute pe plan internațional ca fiind parte a Republicii Mali. Statul autoproclamat Azawad are granițe cu Mali și Burkina Faso la sud, Mauritania la vest și nord-vest, Algeria la nord, și Niger la est și sud-est. Gao este capitala și cel mai mare oraș.

6 aprilie 2014 - A decedat popularul actor de cinema american Mickey Rooney; (n. 23 septembrie 1920).

Mickey Rooney a fost unul dintre cei apreciaţi actori ai Hollywood-ului secolului trecut, remarcându-se atât pe marele ecran cât şi pe Broadway, fiind nominalizat de patru ori la premiile Academiei Americane de Film şi obţinând numeroase premii de-a lungul carierei sale de aproape nouă decenii, conform biography.com şi imdb.com.

S-a născut la 23 septembrie 1920 în Brooklyn, New York, pe numele Joe Yule Jr. A apărut pe scenă pentru prima dată la 17 luni într-o producţie a părinţilor săi, iar prima apariţie într-un film s-a produs în 1926. Anul următor a interpretat rolul principal în primul film de scurt metraj al lui Mickey McGuire, prilej cu care a îmbrăţişat numele Mickey Rooney.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

6 aprilie 2020 - La ordinea zilei

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium († 304)

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.526 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium († 304)

Sfântul Mucenic Irineu a fost episcop în Cetatea Sirmium (astăzi Sremska Mitrovița, Serbia), din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creștinismul în acele ținuturi și călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii.

Pe vremea marii persecuții împotriva creștinilor declanșată la ordinul împăratului Dioclețian, mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit și martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 6 aprilie, ziua în care și-a dat viața pentru credința creștină și la 23 august, data la care este menționat de Menologiul imperial (secolul X).

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium (†304) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Viața

Multe informații prețioase despre viața bisericească a primelor comunități creștine provin din așa-numitele “Acte martirice“, documente întocmite în limba latină după procesele intentate de către autoritățile romane împotriva celor ce au pătimit pentru credința lor.

Dintr-un astfel de Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium și că a fost judecat și condamnat la moarte de către Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creștinilor decretate de împăratul Dioclețian în anii 303 și 304.

Cetatea Sirmium se afla în provincia romană Pannonia Inferioară, lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) și era reședința Caesarului Galerius, ginerele lui Dioclețian.

Acea zonă geografică (din Serbia de acum) era locuită, în principal, de traci romanizați, iar religia creștină începuse să se răspândească într-un mod care îl îngrijora pe Galerius, un inamic declarat al creștinilor (majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuții pe seama lui Galerius, care era un anticreștin fanatic).

La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene (Illyricum și Pannonia Inferior), în care creștinii erau numeroși, au fost puse în aplicare edictele (decretele) imperiale de persecutare a creștinilor.

Printre creștinii arestați și aduși la judecată s-a numărat și Irineu, tânărul episcop al cetății Sirmium. Acesta era căsătorit și avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriți – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.

Pentru credința sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în fața guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creștin în acea perioadă: “fie își păstrează viața, ca păgân, fie va muri, ca alți creștini“.

La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii.

Şi au venit cei apropiați lui, părinții, soția și copiii săi, care, văzând ce suferințe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului.

Tuturor le-a răspuns prin cuvintele Domnului Iisus Hristos:

“De cel ce se va lepăda de Mine în fața oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el în fața Tatălui Meu, Care este în ceruri“.

Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumești pentru a-i face pe creștinii mai slabi să renunțe la credință pentru a-și salva viața, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de copiii acestuia.

I-a cerut să jertfească idolilor pentru acești copii, ca să nu rămână orfani. Nici această ultimă încercare nu a reușit, astfel că Probus a dat sentința: să fie aruncat în râul Sava (un afluent al Dunării).

Singura dorință a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia, ca toți să cunoască “în ce fel s-au deprins creștinii să disprețuiască moartea, pentru credința lor în Dumnezeu“.

Conform “Actului martiric“, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava, de unde a înălțat următoarea rugăciune:

“Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimești pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii sa primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău și pentru poporul Tău, care sporește în Biserica Ta din Sirmium. Îți cer și mă rog milostivirii Tale să mă primești și pe mine și să binevoiești a-i întări și pe aceștia în credința Ta“.

Apoi, a fost tăiat de ostași cu sabia și aruncat în râul Sava.

Se întâmplau acestea în ziua de 6 aprilie, anul 304.

Calendar Ortodox 6 aprilie 2025

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Calendar Ortodox /de Uniti Schimbam/415 vizite

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 6 aprilie 2025

† Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium;

Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului;

Sf. Cuv. Grigore Sinaitul

Sfânta Cuvioasă Platonida

Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)

(Prevestirea Pătimirilor. Cererea fiilor lui Zevedeu); (Pocăința femeii păcătoase)

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida; Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Cererea fiilor lui Zevedeu

Sinaxar 6 Aprilie

Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344 – 422) – foto preluat de pe doxologia.ro

A cincea duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor mai este numită și Duminica Sfintei Maria Egipteanca – pildă a pocăinței și a ridicării omului din păcat prin smerenie și prin post.

Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în această zi cu scopul de a ține trează râvna credincioşilor și pentru a le arăta acestora că virtuţile cu care ei sunt chemaţi să-şi împodobească sufletele pe toată perioada postului au fost împlinite, mai întâi, de către toți sfinţii Bisericii:

„Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium († 304).

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium (†304) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eutihie, patriarhul Constantinopolului.

Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului(†582) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest între sfinţi părintele nostru şi marele arhiereu Eutihie, a fost pe vremile împărăţiei marelui Iustinian, din Frigia, dintr-un sat ce se cheamă Tiacomi.

Fiind crescut lângă Isihie preotul, bunicul său, care se învrednicise, pentru dragostea ce avea către Dumnezeu, a face minuni, şi fiind botezat de dânsul la biserica din Augustopole, unde slujea bunicul său, era păzitor de sfinte vase.

Nevoindu-se la sfinţitele cuvinte, şi înaintând în adâncul cunoştinţei Scripturilor, a fost chemat de cel ce era atunci episcop al Amasiei şi tuns citeţ în biserica preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se află în locul numit Urvichia, apoi a fost hirotonit diacon şi preot, şi s-a dus la mănăstirea ce era făcută de Meletie şi Seleuchie arhiereii Amasiei; acolo a devenit monah, şi apoi a ajuns arhimandrit.

Întrunindu-se Sfântul Sinod al cincelea a toată lumea de împăratul Iustinian, s-au adunat de pretutindenea arhierii; iar arhiereul Amasiei, întâmplându-se a fi bolnav, n-a putut îndrăzni a călători, ci a fost trimis fericitul acesta Eutihie, să fie în locul lui plinitor.

Acesta mergând la Constantinopol şi dând dovada virtuţii şi înţelepciunii sale, şi la întrebările ereticilor şi la răspunsuri arătându-se luminat în cele ce-i înfrunta, şi dovedind cu Scriptura că se cade a anatematiza pe eretici, a tras pe toţi, chiar şi pe împăratul spre dragostea lui, atâta cât şi Mina presfântul patriarh a zis, din descoperire dumnezeiască, că acesta avea să fie urmaş în locul lui.

Şi peste puţină vreme mutându-se către Domnul patriarhul Mina, a trimis împăratul de a adus pe sfântul din Amasia, şi l-a aşezat arhiereu al acelei luminate şi mari cetăţi, cu votul şi cu judecata arhiereilor şi a tot poporul, şi plinirea Bisericii.

Iar diavolul, semănătorul zâzaniilor, nesuferind a vedea aşezarea şi bunăstarea Bisericii lui Hristos, ispitea a o clinti prin dogme putrede, ca şi cu nişte meşteşuguri, până a îndemnat şi pe unii a huli, plecându-i cu chip de bunăcredinţă, cum că trupul luat de Hristos din sfânta Fecioară mai înainte de patimă era nestricăcios.

Şi alăturându-se împăratul Iustinian la acea păgânească dogmă, a pogorât din scaun pe marele Eutihie, şi l-a gonit pentru că înfrunta hulele ce se scorniseră.

Şi mergând la Mănăstirea Amasiei, căci acolo era izgonit, petrecea sihăstreşte; şi arătând multe lucruri de minuni, şi-a luat iarăşi scaunul, făcând doisprezece ani la izgonire.

Murind Iustinian, şi luând împărăţia Iustin şi Tiberie, a fost primit sfântul de cei mai de frunte ai Sfatului cu luminată priinţă, şi contenind cu rugăciunea sa stricăciunea şi omorul ce se făcea între oameni în Constantinopol, şi ţinând sfânta Biserică timp de douăzeci şi patru de luni după chemarea din izgonire, s-a mutat către Domnul, proorocind mai înainte împăratului Tiberie pentru împărăţie.

Apoi mergând să-l vadă, i-a spus şi de sfârşitul lui, care i s-a şi întâmplat, că după moartea sfântului a trăit patru luni, şi a lăsat şi el trupul.

Iar moaştele sfântului Eutihie au fost îngropate în altarul bisericii sfinţilor apostoli la temelia sfântului altar, unde zac sfintele moaşte ale lui Andrei şi Timotei şi ale lui Luca, apostolii.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o sută douăzeci de mucenici din Persida.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Platonida († 308).

Sfântul Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul și Sfânta Cuvioasă Platonida – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Platonida a fost diaconeasă dar s-a retras în deşertul Nisibis (Nisibe) unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieţuire.

Maicile mâncau o singură dată pe zi şi când nu aveau pravilă se ocupau cu treburi mănăstireşti şi diferite ascultări.

Vinerea, când se cinstesc patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic şi călugăriţele erau în biserică de dimineaţa până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură şi din interpretările acesteia.

Sf. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viaţă monahicească, sfinţenie, smerenie şi dragoste de aproapele.

Ajungînd la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi mucenici cei din Ascalon, care s-au săvârşit, fiind îngropaţi în pământ până la brâu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigore Sinaitul, care a sihăstrit la anul 1310, şi care în pace s-a săvârşit.

Sf. Cuv. Grigore Sinaitul (Secolele XIII – XIV) – foto preluat de pe doxologia.ro

A fost unul din practicanții și teoreticienii isihasmului și ai rugăciunii lui Iisus în lumea monahismului atonit.

A fost duhovnicul sfântului Grigorie Palama începând cu perioada retragerii acestuia în schitul Glossia (către 1320).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Grigorie cel ce a sihăstrit în munţii Marii Lavre a Atonului la anul 1308, şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Grigorie era din Constantinopol, ducînd o viaţă sfântă în Muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (5 iulie).

Acesta a fost îndrumătorul spiritual al Sf. Grigorie Palama (14 noiembrie).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Metodie, egal cu apostolii, arhiepiscop de Moravia, și iluminător al slavilor

Sfântul Ierarh Metodie, Apostolul slavilor (815 – 885) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Metodie (826-885) a fost arhiepiscop de Moravia și iluminător al slavilor în secolul al IX-lea, împreună cu fratele său Chiril. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 6 aprilie (data trecerii lui la Domnul) și la 11 mai împreună cu fratele său sfântul Chiril.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

6 aprilie – Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU)

6 aprilie 2025/0 Comentarii/în Astazi este /de Uniti Schimbam/190 vizite

foto preluat de pe www.facebook.com

articol preluat de pe agerpres.ro

6 aprilie – Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU)

6 aprilie – Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU) – foto preluat de pe www.facebook.com

În 2025, IDSDP se va concentra pe tema ‘Egalizarea terenului de joc: Sport pentru incluziune socială‘, subliniind rolul sportului în promovarea egalității de șanse și în promovarea societăților incluzive.

Tema din acest an își propune să provoace stereotipurile și să permită sportul incluziv pentru toți, indiferent de vârstă, gen sau rasă.

De asemenea, subliniază că sportul este forța unificatoare care încurajează incluziunea și societăți mai echitabile, servind ca o platformă puternică de dialog pentru a aborda prejudecățile și a inspira schimbări pozitive la nivel global.

Prin intermediul unor discuții relevante, IDSDP se străduiește să crească gradul de conștientizare, să celebreze poveștile de succes, să consolideze parteneriatele și să pledeze pentru soluții la provocările critice.

În 2025, Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace va servi drept platformă de explorare a modului în care sportul poate servi ca instrument pentru o mai bună incluziune socială și progres.

Data de 6 aprilie a fost declarată, în 2013, Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și Pace (IDSDP), prin Rezoluția 67/296 de către Adunarea Generală a ONU, care ‘a invitat statele, sistemul Națiunilor Unite și, în special, Oficiul Națiunilor Unite pentru Sport pentru Dezvoltare și Pace, organizațiile internaționale relevante și organizațiile sportive internaționale, regionale și naționale, societatea civilă inclusiv organizațiile neguvernamentale și sectorul privat și toate celelalte părți interesate relevante să coopereze, să observe și să crească gradul de conștientizare cu privire la Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace.’

cititi mai mult pe: agerpres.ro; www.un.org

Matei Corvin (1443 – 1490)

23 februarie 2025/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/19.326 vizite

foto preluat de pe clujtourism.ro

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Matei Corvin

Matei Corvin (1443 – 1490) portret de Andrea Mantegna – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Matia Corvin (mai des Matei Corvin, în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin; n. 23 februarie 1443, Cluj, Regatul Ungariei – d. 6 aprilie 1490, Viena, Sfântul Imperiu Roman), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.

A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490.

A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul.

Originea

Matei Corvinul – ilustrație in pagina unui incunabul slovac al cărui autor este Ioannes de Thurocz, adică Thuróczy János, istoric maghiar, autor al Chronica Hungarorum – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Viitorul rege s-a născut în 1443 la Cluj, ca al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, în casa lui Jakab Méhffi, socrul lui Stefan Kolb.

Ioan de Hunedoara a fost un renumit conducător militar, descendentul unui cneaz valah (român), pe nume Voicu.

Într-un document de donație al posesiunii Hunedoara, datat la 18 octombrie 1409 apar nominalizați Voyk sau Woyk, filius Serbe ori Serba, cu frații săi Magas și Radul, vărul lor Radul și fiul lui Woyk, anume Iohannes.

Fiind vorba despre români, variantele în limba română ale acestor nume, trebuie să fi fost Voicu, Șerbu sau Șerban, Mogoș, Radul și Ioan sau Iuon.

Cu alte cuvinte, străbunicul regelui Matia s-a numit Șerbu (Șerban), bunicul Voicu, unchii Mogoș și Radul, iar tatăl Ioan (Iuon).

Ioan de Hunedoara a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reușite împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur și stabil.

Mama lui Matia a fost Erzsébet Szilágyi (Elisabeta), dintr-o familie de nobil maghiar cu foarte mare influență, fiica căpitanului László Szilágyi de Horogszeg (Ladislau) al cetății de la Bradics și sora lui Mihai Szilágyi, voievod transilvănean și regent ungar.

Educația

Matei Corvin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tutorele lui Matia a fost cărturarul Grigore de Sanok⁠(de)[traduceți], ulterior arhiepiscop de Lemberg.

Acesta a fost un critic al scolasticii și promotor al umanismului renascentist.

Alt formator al său a fost episcopul János Vitéz, de asemenea reprezentant al umanismului.

Sub aceste auspicii viitorul rege a fost un cunoscător al culturii clasice italiene și un adept al gândirii Renașterii.

Cariera politică

“Sosirea regelui Matthias la Buda” – tablou de Henrik Weber – foto preluat de pe en.wikipedia.org

După moartea lui Ioan de Hunedoara, oligarhia maghiară a revenit la putere.

„Tânărul rege” (Ladislau Postumul) a fost conducătorul nominal, însă adevărații conducători erau familiile maghiare Garai, Ujlaki și Cillei.

Grija lor a fost să combată influența familiei Hunyadi.

Astfel, au convins pe tânărul rege Ladislau, să ordone inculparea pentru omucidere și condamnarea la moarte (prin decapitare) a lui László (Ladislau Corvin), fiul cel mare al lui Ioan de Hunedoara.

Fiul cel mic al lui Iancu, Matei, încă un copil, a fost și el, datorită intrigilor, curând aruncat în închisoare. Apoi a început războiul civil.

Adolescentul rege a fugit în Boemia, luând pe Matei cu el. Erzsébet Szilágyi, văduva lui Ioan de Hunedoara, a organizat armatele fidele soțului său și a reușit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi.

Regele Ladislau Postumul moare în condiții suspecte în Cetatea din Praga, iar mai mulți dintre cei ce-l determinaseră să-l condamne pe Ladislau de Hunedoara au fost uciși din ordinul Elisabetei sau al lui Mihai Szilágyi.

Dieta Națională a fost reunită la Buda să aleagă noul rege.

În prezența armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunărea înghețată, a fost ales rege Matei, în vârstă de 14 ani, care trebuia să fie răscumparat și adus de la Praga.

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei și domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei.

Aristocrația de rang înalt însă nu s-a împăcat cu prezența lui pe tronul Ungariei și a uneltit pentru a-l detrona.

Conform legendei, marii nobili ar fi reușit să-și pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soția regelui.

Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matei otrăvindu-l cu plumb; astfel regele Matei Corvin muri încet, de saturnism, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani.

Activitatea culturală

Europe at the end of the reign of King Matthias – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fiind format în spiritul Renașterii, regele Matia a promovat influențele culturale italiene în Ungaria.

Buda, Esztergom, Székesfehérvár și Visegrád au fost printre orașele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică și educație, precum și a unui nou sistem juridic sub domnia lui Matei Corvin.

S-a dovedit a fi un generos mecena al artiștilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) și Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa.

Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 florini de aur.

Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg („Armata neagră”).

Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmația, iar la est din Polonia, – excluzând Moldova și Țara Românească – până în Bulgaria de astăzi).

Matei Corvin a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479-1490) și Austria Inferioară (1477/1485-1491).

Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave.

Regele Matei este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept.

Matei Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepeș), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul.

Dar tot Matei l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Țării Românești (Valahiei) de la Laiotă Basarab.

După ce Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, iar Matei a fost rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.

Într-o diplomă emisă în 1469, Matia Corvinul recompensa cu unele drepturi pe maramureșenii din garda “sumanelor negre”, pentru vitejia dovedită în salvarea de la moarte a regelui în Bătălia de la Baia.

Diploma menționa pe Coroi din Oncești (Maramureș), pe fiul acestuia Ioan, precum și pe frații de arme ai acestora: Mihai de Petrova, Mihai Nan de Slatina, Petru Leucă din Valea Lupului, Ioan Miclea din Șugatag, Petru de Berbești, Simion fiul lui Pop de Uglea, Lupșa de Berbești, Steț de Biserica Albă și George Avram de Oncești.

Un posibil arbore genealogic al familiei Huniade

Un posibil arbore genealogic al familiei Huniade, bazat exclusiv pe teorii speculative și nu pe documente in primele segmente.

                                                         Mengu-Timur
                                                             │ 
                                                         Thocomerius
                                                             │
                                                          Basarab I
                                                             │
                                      Cneaz cuman    ∞    ... Basarab
                                            │                │ 
                                            |─────────┐──────|
                                                      │
                                                    Both
                                                      │
                                          ┌───────────┴──────────┐
                                       Csorba/Sorb(∞Édua)        Rados
                                          │                     
      ┌──────────────┬────────────────────|─────────────────────────────────┐                       
    Rados          Magos                Vajk/Voicu(∞Erzsébet Morzsinai)  Candachia   
                                          │
                              ┌───────────|─────——────────────────┐─────────┐──────——──┐─────——──┐─────——──┐
                            János        Iancu de Hunedoara (∞Erzsébet Szilágyi)Iván     Vajk     Erzsébet   Klára     Mária
                          1395-1400    1400-1456
                              ┌───────────┴─────────┐
                            László               Matei Corvin (Matia Corvin) (o-o Borbála Edelpeck)
                          1431-1457             1443-1490
                             ++                     │
                                              Ion Corvin (Corvin János) (∞ Beatrice de Frangepan / Frangepán Beatrix)
                                                1473-1504
                                                    │
                                        ┌───────────┴─────────┐
                                 Erzsébet Corvin        Kristóf Corvin
                                   1496-1508              1499-1504
                                      ++                     ++

Numele

Însemnele heraldice ale lui Matia Corvin prezentate în manuscrisul german al cronicarului ungur Ioannes de Thurocz (Thuróczy János), datat 1490 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A fost botezat în Biserica Sfântul Mihail din Cluj, primind numele de Matia ca născut în ajunul zilei de 24 februarie, zi în care calendarul roman îl comemora pe Sfântul Matia (trecut în calendarul răsăritean pe 9 august).

Din cauza frecvenței reduse a numelui Matia în spațiul românesc transilvănean, prenumele regelui a fost și este pronunțat de români, Matei sau Mateiaș.

Aceasta poate fi și o urmare a asemănării numelui apostolului Matia cu cel al evanghelistului Matei (sărbătorit la 21 septembrie în calendarul roman universal, respectiv la 16 noiembrie în cel creștin ortodox).

Mai mult, în Moldova s-a încetățenit numele Mateiaș, de la numele maghiar al regelui, Mátyas (Mattia).

De aici, istoricii din Muntenia l-au preluat ca Matei, considerând numele Mateiaș ca fiind un hipocoristic.

Însă numele corect, care rezultă din documente, este Matia/Mattia/Mathias.

Epitetul Corvinus provine de la stema familiei, ce conținea un corb (corvus în latină).

cititi despre Matei Corvin si pe: historia.ro; www.bjc.ro; en.wikipedia.org

Bătălia de la Târgu Frumos (6 -12 aprilie; 2 – 7 mai 1944)

6 aprilie 2023/0 Comentarii/în File de Istorie /de Uniti Schimbam/6.655 vizite

Tancuri sovietice T-34/85 oprite în timpul înaintării, 1944

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Târgu Frumos

Potrivit relatărilor lui Hasso von Manteuffel (unul din cei doi comandanți germani de divizie) și Frido von Senger und Etterlin, forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean. Prima bătălie de la Târgu Frumos este folosită drept caz de studiu în educarea tactică a ofițerilor din armata SUA, oferind un exemplu pentru cum o apărare mobilă poate învinge într-o bătălie de blindate. Există totuși întrebări pe seama relatărilor celor doi ofițeri germani, referitor la faptul că nu au inclus și trupele române în declarațiile lor, și asupra numerelor reale în raportul dintre forțele de atac și apărare.

Frontul de Est august 1943 – decembrie 1944. Avansarea Armatei Roşii – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Preludiu

În luna aprilie 1944 au avut loc o serie de atacuri ale Armatei Roșii în zona Târgu Frumos, cu scopul de a captura acel important sector strategic. Atacurile se pot încadra în ofensiva Uman-Botoșani sau în prima ofensivă Iași-Chișinău. Erau ultimele eforturi ale Armatei Roșii după ce ajunsese în România. Forțele Germano-Române s-au apărat cu succes în decursul întregii luni (aprilie). Atacul de la Târgu Frumos a fost încercarea finală a Armatei Roșii de a cuceri zona, pentru a avea de unde lansa o ofensivă de vară în România.

Bătălia

Prima bătălie de la Târgu Frumos a fost, de fapt, o serie de încleștări de-a lungul mai multor zile, în timpul cărora forțele blindate ale Corpului de Blindate German LVI (Panzerkorps), în principal Diviziile Grossdeutschland (Germania Mare) și a 24-a Panzer, au angajat al 16-lea Corp de Tancuri al Armatei Roșii, care ataca dinspre nord.

Aprilie 1944 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În ciuda succesului inițial al atacului sovietic, care au reușit să ocupe orașul Târgu Frumos, o serie de contra-atacuri au reușit să distrugă „vârful de lance” al Armatei Roșii înaintea luării ca măsuri defensive adecvate să poată fi aplicate. Principalul contraatac german a avut loc de-a lungul șoselei Iași-Târgu Frumos, în ziua de 10 aprilie 1944.

Tancurile diviziei Grossdeutschland au înaintat spre Târgu Frumos venind dinspre est, pe două coloane (circa 70 blindate). Contraatacul a fost atât de rapid încât sovieticii s-au retras după 48 de ore din Târgu Frumos. Succesul german a fost favorizat și de faptul că sovieticii au concentrat forțele lor mult spre sudul localității, neașteptându-se la un atac dinspre est.

Germanii au reușit în înaintarea lor spre vest să izoleze și apoi să distrugă o parte a unităților sovietice rămase în sudul orașului. Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă la distrugerea tancurilor sovietice. S-a remarcat asul aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a pilotat personal un Junkers Ju 87 dotat cu tun antitanc.

Luptele duse au slăbit în așa hal forțele blindate sovietice încât continuarea atacului în Romania nu mai era posibil. În trei zile de lupte, trupele germane au oprit Armata Roșie și au distrus peste 350 de tancuri sovietice.

Sursele sovietice fac puține referiri la această bătălie. Istoricul David Glantz a găsit câteva mențiuni ale operațiilor din România din lunile aprilie și mai 1944 în jurnale de divizie. Sursa principală a sa este istoria Armatei a 2-a de Tancuri Sovietică, unde se află o referire directă la bătălie. Este menționat că, spre sfârșitul lunii martie 1944, corpul de tancuri a fost trimis în sectorul Armatei a 27-a cu misiunea de

“atac în direcția Focuri și Podu Iloaiei. În continuare, armata va lovi și va ocupa orașul Iași.”

Sunt menționate următoarele unități sovietice participante la ofensivă: Armata a 2-a de Tancuri și Armata a 27-a. Din aceste armate au participat efectiv Corpul 35 al Armatei 27 și Corpul 3 de Tancuri. Se menționează că, probabil, Corpul 3 de Tancuri a ocupat Târgu Frumos, dar a fost respins de contraatacurile germane. Corpul 16 de Tancuri, identificat de ofițerii germani, nu este menționat în documentele rusești.

A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost, iarăși, respinși. Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului (unitățile de blindate Großdeutschland și Totenkopf și Divizia 24 Panzer).

Infanteria română a avut pierderi grele în această bătălie (lângă Târgu Frumos, Ruginoasa și Pașcani), dar a reușit să reziste. De-a lungul frontului, Armata a 4-a română, comandată de generalul Mihail Racoviță, a aliniat trei corpuri de armată ce totalizau aproape 12 divizii. Sectorul Târgu Neamț era apărat de Corpul 1 armată comandat de către generalul Gheorghe Radu și format din circa 5 divizii.

Tot aici au luptat Grupurile 103 și 104 munte. Sectorul Târgu Frumos era apărat de Corpul 5 armată român comandat de către generalul Constantin Niculescu și format din patru divizii situate între Pașcani și Târgu Frumos. Diviziile 1 și 4 române erau dispuse pe linia întărită. Alte două noi divizii au fost trimise în acoperirea frontului Corpului 5: Divizia 6 la est de Pașcani și Divizia de Gardă la vest de Târgu Frumos (zona Strunga).

Sectorul din fața Iașului era comandat de generalul Nicolae Stoenescu și avea 2-3 divizii. S-a remarcat, de această dată, aviația română care, alături de cea germană, a reușit să distrugă numeroase tancuri. Dintre așii aviației, au participat la câteva acțiuni pe acest front Constantin Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ioan Milu (ași creditați cu circa 50 de avioane doborâte în Al II-lea Război mondial). În această perioadă aviația română lupta atât contra sovieticilor, cât și a americanilor.

În pofida afirmațiilor germane că atacul sovietic a fost o ofensivă în toată regula, în prezent, se pare că prima bătălie de la Târgu Frumos a fost o operațiune de scară relativ mică în contextul luptelor din 1944 de pe Frontul de Est, deși un succes sovietic ar fi oferit Armatei Roșii o poziție cu mult superioară pentru următorul atac în România.

Consecințe

După bătălia de la Târgu Frumos din aprilie, linia frontului s-a stabilizat, dar sovieticii au continuat atacurile în luna mai, când a avut loc a doua bătălie pentru Târgu Frumos, în care au fost iarăși opriți. Tot din aceste poziții de lângă Târgu Frumos, sovieticii au lansat Bătălia pentru România (1944) (sau Operațiunea Iași-Chișinău) la sfârșitul lunii august 1944.

După bătăliile de la Târgu Frumos, germanii au fost extrem de solicitati pe frontul din Bielorusia și Polonia și au fost nevoiți să trimită toate blindatele spre acel front. Frontul românesc a rămas fără sprijinul acestor divizii de elită, având în rezervă doar Divizia 1 blindate a generalului Radu Korne.

Divizia 1 va lupta la 20 august 1944 la Scobâlțeni, unde a reușit să oprească pentru numai o zi blindatele sovietice, după care se va retrage spre sud. Linia frontului a fost împânzită cu mii de mine antiinfanterie și antitanc. La zeci de ani după război încă se mai găsesc mine și muniție neexplodate în Moldova.

Unități participante

Sovietice

Al 2lea Front Ucrainean – Armata a 27-a
- Corpul 35 Pușcași
- Divizia 89 Gărzi Pușcași
- Divizia 180 Pușcași

Al 2lea Front Ucrainean – A 2-a Armată de Tancuri
- Al 3-lea Corp de Tancuri
- Al 16-lea Corp de Tancuri (neconfirmat)

Germane

Grupul de Armată Ucraina Sud – Armata a8a – Divizia 24 Panzere (Tancuri, rezervă)
Grupul de Armată Ucraina Sud - Armata a8a - LVI Panzerkorps
- Divizia de Tancuri Grossdeutschland (Germania Mare)
- Divizia 46 Infanterie
- Divizia SS Totenkopf

Grupul de Armată Ucraina Sud – Armata a8a - Corpul de Armată L

Române

- Divizia 18 Vânători de Munte
- Divizia 1 Gărzi
- Forțele Aeriene 1
- Grupul de Bombardiere 5
- Grupul de Asalt 8 (pilotând avioane germane Henschel Hs 129)
- Grupul de Asalt 9

cititi mai mult despre Bătălia de la Târgu Frumos si pe: www.historia.ro; en.wikipedia.org

Historia – De ce se studiază la West Point bătălia de la Târgu Frumos

În luna aprilie a anului 1944 au avut loc o serie de atacuri ale Armatei Roşii în zona Târgu-Frumos, cu scopul de a captura un important sector strategic, pentru a avea de unde lansa ofensiva de vară în România. Atacurile se pot încadra în ofensiva Uman-Botoşani sau în prima ofensivă Iaşi – Chişinău. Forţele germano-române s-au apărat cu succes în decursul lunii aprilie şi mai.

Ce forţe au participat la această bătălie? Care a fost rolul României în încleştarea de la Târgu-Frumos? De ce istoriografia românească vorbeşte foarte puţin despre această bătălie? La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, răspund istoricul militar, Manuel Stănescu şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială, transmisă prin Adevărul Live.