Articole

Basarabia – Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii ruseşti pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru (23 iulie 1812)

Harta Basarabiei ţariste 1826-1878

foto si articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Basarabia – Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii ruseşti pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru (23 iulie 1812)

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, Valahia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc anexat de Rusia intre râurile Prut şi Nistru, şi instrucţiuni concrete pentru guvernarea temporară a Basarabiei, pe care le remite boierului moldovean Scarlat Sturdza (1750-1816) – numit primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în urma războiului Ruso-Turc din 1806-1812.

Prin actul său, Ciceagov a „extins” fără nici un temei asupra întregului teritoriu situat între raurile Prut și Nistru, ce a aparținut Țării Moldovei, denumirea de Basarabia, care era data pana atunci doar părţii sudice a acestei regiuni, la acel moment raia turcească.

Conform acestui document, teritoriilor moldovenesti recent anexate Imperiului Rus, le-a fost acordată o autonomie limitată. Justiția penală sau civilă era efectuată în baza obiceiurilor locale, dar poliția activa în baza legilor ruseşti. Actele, documentele, erau de la început „întocmite în limba rusă şi moldovenească”, iar mai apoi au fost scrise numai în limba rusă. In şcoli şi biserici se folosea limba rusă.

În conformitate cu „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii”, provincia dintre Prut şi Nistru a fost împărţită în 12 ţinuturi: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Căuşeni, Reni şi Ismail, care uneau 17 oraşe şi 693 de sate.

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 - foto preluat de pe www.istoria.md

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 – foto preluat de pe www.istoria.md

De remarcat este faptul că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care existau in Principatele Romane aflate sub suzeranitatea turceasca (aceste prevederi au rămas neschimbate in Basarabia până 1917).

După anexarea Basarabiei, in momentul in care țăranii au început să fugă în masă spre Moldova de peste Prut, pentru a preîntâmpina o masivă depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, guvernatorul Scarlat Sturdza emitea o dispoziție specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciceagov, prin care acestuia i se indica instituirea unui cordon militar de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria:

Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenței voastre, rog să urgentați organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…

A fost organizata o guvernare provizorie din două camere (departamente) în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (cameră) soluţiona probleme legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt, in timp ce a doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industria locală.

Toţi locuitorii provinciei au fost scutiţi, timp de trei ani, de impozitul plătit pentru propria persoană (capitaţie) şi de renta funciară. De asemenea toţi locuitorii erau scutiţi de serviciul militar. Evident, aceste prevederi au fost introduse numai cu scopul de a linişti populaţia, ca aceasta să nu protesteze împotriva Rusiei ţariste, insă după numai câţiva ani toate au fost anulate.

La 4 septembrie 1815, Consiliul de Miniştri al Rusiei a adoptat o decizie, prin care locuitorii Basarabiei au fost impuşi să plătească aceleaşi impozite care erau percepute pe timpul dominaţiei turceşti.

Au jefuit turcii, iar după 1812 au jefuit mai mult ruşii.

Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812, provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții de cărturari si a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917). A fost o slugă credincioasă a Rusiei ţariste,aflat în slujba acestei tari încă din timpul războiul ruso-turc din 1787–1791.

A fost numit mare hatman în timpul ocupaţiei ţariste a Moldovei şi Ţării Româneşti din perioada 1787–1791. În 1791 şi-a vândut toate moşiile şi a emigrat în Rusia, unde s-a ocupat cu consultanţa (sau mai bine spus cu spionajul în folosul Rusiei) la tratativele de pace dintre Rusia şi Turcia (1811–1812). N-a făcut nimic pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor basarabeni. La data numirii, boierul era octogenar și bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil și comandantul militar Ivan Hartingh”

Scarlat Sturdza (n. 1750 – d. 1 aprilie 1816) a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. A fost unicul guvernator de origine română - foto (sursă bessarabia.altervista.org) preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Scarlat Sturdza (n. 1750 – d. 1 aprilie 1816) a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. A fost unicul guvernator de origine română, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto (sursă bessarabia.altervista.org) preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh, care exercita şi functia de guvernator militar al Basarabiei. Acesta, în scurt timp, se va transforma într-un adversar înverşunat al autonomiei ţinutului. Ignorând stipulaţiile Regulamentului referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, Harting a accelerat procesul de transformare a Basarabiei într-o gubernie rusească obişnuită.

Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu funcţionari ruşi, iar legislaţia locală a fost ignorată tot mai frecvent. In scurt timp, printre cei 27 de funcţionari ai cancelariei guvernatorului civil şi militar al Basarabiei nu mai figura nici un reprezentant al populaţiei autohtone. Toţi, fără nici o excepţie, erau de neam strain. De asemenea, în funcţia de guvernator civil au fost numiti oameni care erau străini neamului nostru. Din 26 de guvernatori civili şi militari ai Basarabiei, care au activat în perioada 1812–1917 numai Scarlat Sturdza a fost moldovean, iar ceilalţi au fost ruşi sau indivizi rusificati.

Guvernatorul militar al provinciei se supunea direct ţarului şi nu putea fi controlat de elita politică locală. În funcţia de guvernatori militari au activat mai mulţi generali. Generalul Ivan Marcovici Harting (1756–1831), olandez de origine, era un om răutăcios, agresiv şi mincinos. Scria denunţuri lui Alexandru I împotriva boierilor moldoveni.

În funcţia de guvernatori militari de asemenea au activat Aleksandr Bahmetiev, Mihail Voronţov, Pavel Fiodorov, Mihail Ilinski, Mihail Verraion, Platon Antonovici şi alţii. Toţi guvernatorii militari aveau efectiv puterea supremă asupra Basarabiei, promovau o politica militară, expansionistă în Balcani, exercitau comanda militară asupra armatelor dislocate în cetăţile Hotin, Bender, Ismail, Chilia şi Akkerman, controlau toată activitatea guvernatorilor civili, fiind responsabili de situaţia din provincie.

În primii ani de ocupaţie ţaristă, peste 5.000 de familii de români moldoveni au părăsit Basarabia – cifră impunătoare, dacă se ţine cont de faptul că, la acel moment, aici locuiau vreo 43.000 de familii (Zapiski Bessarabskogo statisticeskogo komiteta, tom. III, 1868, p.114—115). Zona de codru din ţinuturile Făleşti, Lăpuşna, Orhei, Soroca, cu un procent mare de populaţie răzeşească, a constituit principalul izvor al acestui exod. Printre cei care părăseau Basarabia erau reprezentanţi ai clerului, ai nobilimii, dar grosul şuvoiului de refugiaţi l-au constituit ţăranii moldoveni.

Fenomenul migraţiei masive a populaţiei române din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului moldovean ca vor fi introduse în provincia ocupată şerbia, starea de sclav in care traia ţăranul din Rusia, birurile şi impozitele apăsătoare la care erau supusi rusii.

Autoritățile ruse vor instala capitala provinciei anexate în Chișinău, transportând de la Iași și arhivele din timpul ocupației. Ce considerațiuni au călăuzit primele autorități rusești sa aleaga Chișinăul ca centru al Basarabiei și nu alt oraș, nu e greu de înțeles, dacă luăm în seamă cele scrise în anul 1813 de către protoiereul Petre Cunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău și amicul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni:

Orașul Chișinău, spunea el, „este cel mai potrivit pentru reședința ocârmuirii regionale sau guberniale și pe motivul că el se găsește în mijlocul regiunii și de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn și piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă și apă de izvor, precum și aer curat, din care cauză acest oraș este mai populat decât celelalte orașe de aici. În el, ca și în orașul Bălți și Fălești, se fac iarmaroace mari, unde angrosiștii cumpără cirezi mari de boi și de cai și o mulțime de piei și de lână, și le exportează cu mare folos în ținuturile austriace și nemțești” (Ciobanu, Ștefan. Chișinăul, Chișinău, 1996, pp. 20-21).

S-a considerat că noul său statut Chișinăul l-a datorat si insistențelor mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, autoritatii sale în fața autorităților ruse și interesului său de a se stabili într-o localitate cu o infrastructură ecleziastică (biserici, școli, provizie centrală). Aici își instalează sediul diferite organe de administrație regională, noua Mitropolie a Basarabiei.

Raptul de la 1812 a condus la izolarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de restul spaţiului românesc, periclitând astfel legăturile sale economice tradiţionale cu alte ţinuturi ale Principatului Moldovei, situate în dreapta Prutului. Au fost sistate, pentru o anumită perioadă, şi relaţiile comerciale cu Austria şi Imperiul Otoman.

Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră şi în interiorul provinciei. Românii sosiţi în Basarabia din Regat şi Bucovina sunt supuşi unei supravegheri vigilente. Sunt suspectaţi şi boierii basarabeni care nu inspirau încredere autorităţilor ţariste. Nobilimea naţionalistă basarabeană întreţinea totusi legături permanente cu naţionaliştii de la Iasi, din dorinţa de a pregăti condiţiile unei eventuale reuniri a Basarabiei cu fratii de peste Prut.

Oficial Chișinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabiei și al ținutului Orhei în 1818. Tot atunci orașul, iar puțin mai târziu satele învecinate Buiucani, Vovințeni, Hrușca etc., au trecut din stăpânirea mănăstirilor, în cea a visteriei Imperiului țarist (Eșanu, Andrei. Chișinău – file de istorie, Chișinău, 1998, p. 60).

La 29 aprilie 1818 Alexandru I a adoptat Regulamentul cu privire la organizarea administrativă a Basarabiei, care a prevăzut anumite condiţii cu privire la organizarea şi funcţionarea administraţiei civile a provinciei Basarabiei. În baza acestui regulament, în Basarabia s-a format aşa-numitul „Sfat Suprem al provinciei”, alcătuit din patru membri ai guvernului provincial şi şase deputaţi. Acest Sfat Suprem activa sub preşedinţia guvernatorului, general militar.

Guvernatorul civil putea fi numai membru al Sfatului Suprem. Deci, nu putea fi vorba de autonomie, de libertate, de adoptare a deciziilor locale independente de sistemul ţarist de guvernare. Guvernatorul numai formal se numea „cârmuitor al provinciei”; deoarece el era subordonat în mod direct guvernatorului general militar al Podoliei.

În 1818–1831 în „Sfatul Suprem” au activat 15 boieri basarabeni, inclusiv Ioan Constantin Pruncul, Zamfirache Ralli, Vasile Ruset, Ştefănache Râşcanu, Sandu Feodosiu, Iordachi Donici, Petrache Catargi, Dimitrie Dinu-Russo, Panait Cazimir, Nicolae Cerchez, Ieremia Ianov, Apostolache Stamo, Constantin Stamati, Ion Canano, Costache Botezatu. (D. Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812–1940), Chişinău, 1998, p. 100).

Formal, aceşti nobili erau aleşi de boierii basarabeni pe un termen de trei ani, însă ei trebuiau să fie confirmaţi de către guvernatorul general militar. De fapt, ei erau nişte slugi credincioase ale cotropitorilor ruşi. Ei au tăcut, s-au supus chiar şi în 1828, când acest „Sfat Suprem” a fost înlocuit cu un alt Sfat Regional, membrii căruia erau numiţi de către ţar.

Ei puteau numai să consulte guvernatorul civil şi mai mult nimic. Din 1828 s-a terminat cu aşa-numita „autonomie”, care n-a reuşit să se afirme în Basarabia. Denumirea bizară de „oblastea Basarabia” s-a păstrat până în 1871, iar din acest an Basarabia devine o gubernie rusească cu toate atrocităţile regimului colonial rusesc.

Dupa cum avea sa scrie Karl Marx, parintele filosofiei comuniste, „ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel, Rusul este complicele Fanarioţilor.” „Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei nu avea pentru moscal (moscovit) decât cuvinte de ură” . Această ură s-a transmis şi asupra administraţiei coloniale ruseşti, deoarece „românii au înţeles că pentru ei împăratul rus nu este un eliberator, ci un duşman”.

 

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Evenimentele Zilei de 23 iulie în Istorie

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

foto preluat de pe www.istoria.md
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

23 iulie este a 204-a zi a calendarului gregorian și a 205-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 23 iulie

(BOR) Aducerea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria

(BRU) Sf. Foca, preot, martir (aducerea moaștelor sale la Const în 400)

 

(BRC) Sf. Brigitta, călugăriță, patroană a Europei  (1303 – 1373)

Sf. Brigita (n. 1303, Finstad, d. 23 iulie 1373, Roma) a fost o călugăriţă suedeză, întemeietoare de ordin călugăresc, sfântă  - Altarpiece in Salem church, Södermanland, Sweden (restored digitally) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Brigita a Suediei – Altarpiece in Salem church, Södermanland, Sweden (restored digitally) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sf. Brigita (n. 1303, Finstad, d. 23 iulie 1373, Roma) a fost o călugăriță suedeză, întemeietoare de ordin călugăresc, sfântă. S-a născut în Suedia, la Finstad, în apropiere de Uppsala, în anul 1303, într-o familie de nobili (Folkunger). Căsătorită de timpuriu cu nobilul Ulf Gudmarsson, a avut opt copii (dintre care Sf. Ecaterina a Suediei), pe care i-a educat foarte bine.

A intrat în Ordinul al treilea al Sfântului Francisc, iar după moartea soțului, pe care l-a iubit foarte mult, a dus o viață ascetică, rămânând totuși în mijlocul lumii. Cu ajutorul regelui Suediei a întemeiat apoi, în 1346, la Vadstena, un Ordin călugăresc (al “Brigitinelor”), numit și “Ordinul Răscumpărătorului“, deoarece se spune că Isus Cristos însuși i-ar fi dictat, cuvânt cu cuvânt, Sfintei Brigita, regula noului ordin și indicațiile pentru construcția bisericii.

Noul ordin a avut mare importanță în viața religioasă și literară a țărilor nordice. Ultimii 24 de ani ai vieții și i-a petrecut la Roma, unde a dat tuturor un exemplu strălucit de virtute, s-a străduit să reformeze Biserica și a încercat (fără succes) să obțină întoarcerea Papilor de la Avignon la Roma. A întemeiat aici un cămin pentru studenți și pelerini suedezi. A murit la Roma în anul 1373.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

România – Ziua presei militare române

În fiecare an, la 23 iulie, este sărbătorită Ziua presei militare. Este data la care, în anul 1859, a apărut, la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei Române, “Observatorul militar, diariu politicu şi scientificu” (până la 3 dec. 1859). Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariţia publicaţiilor cu caracter militar. Astfel, în 1789, doctorul Ioan Piuariu Molnar, distins intelectual transilvănean, a avut iniţiativa apariţiei unui săptămânal cu titlul ”Foaie română pentru econom”, în care una dintre rubrici era dedicată ştirilor militare.

Proiectul nu s-a materializat, însă interesul pentru acest domeniu s-a concretizat în apariţia unor broşuri, precum ”Întâmplările războiului francezilor” sau ”Scurtă arătare despre luarea Parisului”, urmate de relatările din ”Curierul românesc”, ”Albina românească”, ”România” sau ”Propăşirea”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Egipt – Ziua națională – Aniversarea Revoluției (1952)

 

Zodia Leu (23 iulie – 22 august)

Zodia Leu (23 iulie - 22 august) - foto preluat de pe www.eastrolog.ro

Zodia Leu (23 iulie – 22 august) – foto preluat de pe www.eastrolog.ro

Nativul din zodia Leu este încrezator în propriile forte, mândru, generos; stie sa îsi reprezinte interesele, îi place sa atraga atentia, poate fi condescendent. Nativul Leu este constient de propria valoare si este mereu preocupat ca meritele sa-i fie recunoscute în mod corespunzator si sa iasa în evidenta. Are o mare nevoie de respect. Este ambitios si creativ. Stie sa îsi creeze aparitii de efect. Vrea sa fie “vioara întâi”, îsi organizeaza succesul, cauta prestigiul social. Este drept si marinimos.

Uneori, nativul din zodia Leu poate parea arogant. Amorul propriu si auto-admiratia îl pot costa simpatia celor din jur. Îi plac aparitiile teatrale, iar în familie tinde sa adopte rolul de stapân. Sentimentele sale puternice îl pot duce la speculatii si aventura. Poate fi egoist.
cititi mai mult pe: www.eastrolog.rowww.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 23 iulie

 

Evenimentele Zilei de 23 iulie în Istorie:

- 23 iulie 1812 – Basarabia – Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii ruseşti pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru;

- 23 iulie 1921 – Conferința internațională a Dunării;

23 iulie 1950 – A început Revolta ţăranilor din Vrancea, împotriva colectivizării (23 – 24 iulie 1950);

- 23 iulie 1967 – Revolta din Detroit

 

23 iulie 645 - S-a născut califul arab Yazid I ; (d. 683). Yazid I , a fost al treilea calif al califatului arab Umayyad (și prima prin ajuns in aceasta demnitate prin moștenire ), fiind numit de către tatăl său Muawiah I. Adomnit timp de trei ani de la 680 d.I.Chr. până la moartea sa în 683, dupa IChr.. Husayn ibn Ali, nepotul Profetului Muhammad, împreună cu multi alti musulmani importanti, au dezaprobat ascensiunea lui Yazid califului, si au declarat că este împotriva spiritului Islamului. Husayn și mai mulți membri ai familiei sale au fost uciși sau capturați in Batalia de la Karbala.

 

23 iulie 1601 - Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura româna.

Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei - in imagine, Mihai Viteazul (portret de Mişu Popp) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei - (portret de Mişu Popp) – cititi mai mult pe unitischimbam.ro

„[…] În Arhivele din Florenţa d-l Angelo Pernice, care, ca scriitor al unei istorii a Statelor balcanice, cunoaşte trecutul nostru şi ni-a vizitat ţara, a găsit, între alte acte, privitoare la concursul dat de nobilii toscani trimişi de marele Duce Cosimo în ajutorul lui Mihai Viteazul, o întinsă povestire a Domnului învins în 1600 de Ungurii ardeleni şi de Basta, către principele italian care-i cunoscuse nevoia şi voise să-l sprijine în lupta-i de cruciată, precum şi către oricari alţii.

Cele spuse astfel de omul care începe vorbind de «dorul său intim de a face lucruri care ar duce la lauda lui Dumnezeu, la slujba creştinităţii şi, în sfârşit, la un capăt de cinste al ostenelilor sale şi la o veşnică faimă după moartea lui», sunt de cea mai mare însemnătate. Căci, de fapt, Domnul cuceririlor îndrăzneşte a face istoria însăş a vieţii sale, precedând cronologic memoriul, de mult tipărit şi tradus în «Tezaurul» lui Papiu Ilarian şi reluat de mine în Scrisori de Domni, în care-şi prezintă îndreptăţirea în faţa împăratului, al cărui om în Ungaria, generalul albanez Basta, îi dăduse cea mai grea lovitură”.

Așa scria Nicolae Iorga despre memoriul autobiografic al lui Mihai Viteazul redactat la 23 iulie 1601.

„[…] Acuma, în mod limpede, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am dobândit de la turci 100 de tunuri și că până la urmă din cele trei țări, adică din Țara Românească, Ardeal și Moldova, am scos și am făcut gata de slujba Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedeștri sau călări, cu care eram totdeauna gata să slujesc Măriei Sale.

Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câștigasem din tinerețea mea până la bătrânețe, și țări, și bogății, și soție, și copii; și dacă aș fi pierdut tot din pricina vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam și așteptam ajutor și reazim; Dumnezeu le vede.

În vremea aceasta se poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință.

Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam Astfel, rog toată creștinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, și țări, și bogății, și soție, și copilași, și, în sfârșit, tot ce am avut pe lume.”

 

23 iulie 1649 - S-a născut Papa Clement al XI-lea (d. 1721).

Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino - d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani, a fost papă al Romei din anul 1700 până la moarte - foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al XI-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino – d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani, a fost papă al Romei din anul 1700 până la moarte.

 

23 iulie 1684 - S-a născut la Constantinopol Ioan A. Mavrocordat, ( d. 23 noiembrie 1719 la București). A fost caimacam în Moldova, intre 7 octombrie 1711 – 16 noiembrie 1711 și domnitor în Muntenia, in perioada 2 decembrie 1716 – 6 martie 1719.

 

23 iulie 1757 - A murit Domenico Scarlatti, compozitor italian; (n. 26.10.1685). Domenico Scarlatti, s-a născut în același an cu Johann Sebastian Bach si Georg Friedrich Handel.

 

23 iulie 1812 - A fost semnat „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii ruseşti pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru

Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, Valahia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru”, document care a fost remis boierului moldovean Scarlat Sturdza – desemnat primul guvernator civil al Basarabiei țariste, pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, dându-i şi instrucţiuni concrete. Acest document va intra în vigoare la 2 februarie 1813.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

23 iulie 1829 - William Burt a conceput prima mașină de scris din lume.

William Austin Burt (June 13, 1792 – August 18, 1858) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

William Austin Burt (June 13, 1792 – August 18, 1858) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 23 iulie 1829, americanul William Austin Burt, a brevetat o masinarie numita “tipograf”, stramosul a ceea ce avea sa fie mai tarziu masina de scris asa cum o stim noi.

 

23 iulie 1851 - A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar paşoptist (“Romania revolutionara”, “Femeie pe canapea”); (n. 1820).

Constantin Daniel Rosenthal (n. 1820, Pesta, Imperiul Austriac – d. 22 iulie 1851, Pesta, Imperiul Austriac) a fost un pictor, sculptor şi revoluţionar român de etnie evreiască - Portretul lui Rosenthal de Ion Negulici - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portretul lui Rosenthal de Ion Negulici – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Daniel Rosenthal (n. 1820, Pesta, Imperiul Austriac – d. 22 iulie 1851, Pesta, Imperiul Austriac) a fost un pictor, sculptor şi revoluţionar român de etnie evreiască.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1857 - Franta, Rusia, Prusia si Regatul Sardiniei rup legaturile diplomatice cu Poarta otomana, care refuzase sa anuleze alegerile falsificate de Vogoride in Moldova, in incercarea de a impiedica Unirea cu Valahia ( tara Romaneasca).

 

23 iulie 1859 - A apărut la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei Române, “Observatorul militar, diariu, politicu şi scientificu” (până la 3 decembrie 1859; (din 22 iulie 1994 acesta apare in serie nouă).

 

23 iulie 1862 - Serviciul de poştă a intrat în administraţia statului; s-a înfiinţat Direcţia centrală a poştelor; (23 iulie/4 august).

 

23 iulie 1869 - S-a născut Gheorghe Adamescu, membru al Academiei Române, istoric literar si bibliograf. A scris o istorie a literaturii romane de la origini pana în 1910; (d. 04.04.1942).

 

23 iulie 1881 - La Liège in Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.

 

23 iulie 1885 - A murit Ulysses Simpson Grant, general american în timpul Războiului Civil American şi cel de-al 18-lea preşedinte al SUA; (n.27.04.1822).

Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 - d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1869 - 1877) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ulysses S. Grant – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 – d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1869 – 1877). Grant a devenit un erou naţional în timpul Războiului Civil American, în timpul căruia a comandat forţele combinate ale Armatei Uniunii ca unul dintre generalii acesteia şi, mai târziu, în calitate de comandant general al întregului front de război (1864 – 1865).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1888 - S-a născut Raymond Chandler, scriitor american,cunoscut autor de romane poliţiste; (d.26.03.1959).

Raymond Thornton Chandler (n. 23 iulie 1888, Chicago, SUA – d. 26 martie 1959, La Jolla, SUA) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Raymond Chandler – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Raymond Thornton Chandler (n. 23 iulie 1888, Chicago, SUA – d. 26 martie 1959, La Jolla, SUA) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

23 iulie 1892 - S-a născut Haile Selassie I, imparat al Etiopiei intre anii 1930-1974. A decedat pe 26 august 1975, dupa ce fusese silit sa renunte la tron de o junta militara de orientare marxista.

 

23 iulie 1903 - Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană.

1903 Ford Model A photographed by DougW of RemarkableCars.com at the National Automobile Museum in Reno, NV - foto preluat de pe en.wikipedia.org

1903 Ford Model A photographed by DougW of RemarkableCars.com at the National Automobile Museum in Reno, NV – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ford s-a lansat într-o fabrică modificată în 1903 cu 28.000 de dolari de la doisprezece investitori, în special de la John Francis Dodge și Horace Elgin Dodge care mai târziu au fondat “Compania de automobile a fraților Dodge”. În timpul anilor de pionierat, compania a produs numai câteva bucăți de Ford T Model pe zi într-o fabrică pe Bulevardul Mack din Detroit, Michigan.

Grupuri de câte doi-trei oameni munceau la fiecare automobil, de la componente până la comenzile de la alte companii. Henry Ford a avut 40 de ani când a înființat compania Ford, care va avea să devină una dintre cele mai mari și mai profitabile companii din lume, de asemenea fiind și printre puținele companii care au supraviețuit Marii Depresiuni. Ford este cea mai mare companie din lume aparținând unei singure familii, fiind în managementul familiei Ford de mai bine de 100 de ani.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 1912 - S-a născut Moses Rosen ( Mose David Rosen ), fost şef al Cultului Mozaic din România; (d. 06.05.1994).

Moses Rosen (n. 23 iulie 1912, oraşul Moineşti, judeţul Bacău - d. 6 mai 1994, Bucureşti) a fost şef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) precum şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1964-1994). În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Naţională şi în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Moses Rosen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Moses Rosen (n. 23 iulie 1912, oraşul Moineşti, judeţul Bacău – d. 6 mai 1994, Bucureşti) a fost şef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) precum şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1964-1994). În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Naţională şi în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1908 - S-a născut scriitorul italian Elio Vittorini ; (d. 1966).

 

23 iulie 1914 - În preludiul Primului Război Mondial, Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei, cerând acestei țări să-i permită investigarea asasinării arhiducelui Franz Ferdinand.

As described by contemporary Spanish magazine El Mundo Gráfico: "The moment when the Austrian archdukes, following the first attempt against their lifes, arrived at the City Council (of Sarajevo), where they were received by the mayor and the municipal corporation." - foto preluat de pe en.wikipedia.org

As described by contemporary Spanish magazine El Mundo Gráfico: “The moment when the Austrian archdukes, following the first attempt against their lifes, arrived at the City Council (of Sarajevo), where they were received by the mayor and the municipal corporation.” – foto preluat de pe en.wikipedia.org

(…) Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către naționalistul iugoslav Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie 1914. Această crimă a declanșat o criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatul Serbiei și, ca urmare, alianțele internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva săptămâni marile puteri se aflau în război, iar conflictul se răspândea în curând în întreaga lume.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1916 - S-a stins din viata William Ramsay, chimist scoţian, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer; (n. 02.10.1852).

 

23 iulie 1920 - S-a născut Amalia Rodrigues, „regina muzicii fado” portugheze ; (d.06.10.1999).

Amália Rebordão Rodrigues (07.23.1920-10.06.1999), cunoscută sub numele de Amalia Rodrigues, a fost o cântăreaţă de fado şi actriţă portugheză - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amália Rodrigues – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amália Rebordão Rodrigues (07.23.1920-10.06.1999), cunoscută sub numele de Amalia Rodrigues, a fost o cântăreaţă de fado şi actriţă portugheză. Cunoscută sub numele de Rainha do Fado (“Regina Fado-ului”), Rodrigues a ajutat la popularizarea fado-ului la nivel mondial, având turnee internaţionale între anii 1950 şi 1970.

Ea a devenit una dintre cele mai importante figuri în dezvoltarea genului, cu o carieră de 50 de ani într-o epocă de aur a fado-ului, Rodrigues a fost o sursă de inspiraţie importantă pentru alţi reprezentanţi de fado şi de muzică populară, cum ar fi Madredeus, Dulce Pontes şi Mariza. Rodrigues a contribuit la impunerea fado ca gen muzical pe harta mondială a muzicii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1921 - Conferința internațională a Dunării - A fost semnată Convenția de la Paris (Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia). Convenția stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată.

Hartă a cursului principal al Dunării - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hartă a cursului principal al Dunării - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comisia Dunării

(…)

Comisia Europeană a Dunării, compusă din delegații celor șapte puteri reprezentate la Congresul de la Paris, și însărcinată, în temeiul articolul 16 din Tratatul de la 30 martie 1858, să îmbunătățească navigația de la gurile Dunării, a decis, pe 9 aprilie 1858, construirea a două diguri, cu scopul de a crește profunzimea gurii Sulina”, nota ziarul britanic ”The Illustrated London News”, la 19 octombrie 1861. Momentul a marcat un succes și pentru Sir Charles A. Hartley, inginer-șef al CED în perioada 1856 — 1871, supranumit mai târziu ”Părintele Dunării”. Sulina se transformă, prin instalarea aici a CED, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, într-un oraș cu o populație stabilă și cu o situație economică notabilă.

Sir Charles Augustus Hartley (February 3, 1825 – February 20, 1915) a fost inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării, a redat Dunărea navigației moderne și  supranumit Părintele Dunării - foto: mistereledunarii.wordpress.com

Sir Charles Augustus Hartley (February 3, 1825 – February 20, 1915) a fost inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării, a redat Dunărea navigației moderne și supranumit Părintele Dunării , cititi mai mult pe mistereledunarii.wordpress.com – foto: mistereledunarii.wordpress.com

Tratatul de la Versailles, de la 21 iulie 1919, și Convenția adoptată la Conferința internațională a Dunării, de la 23 iulie 1921, au fixat noi prerogative și componența CED. Astfel, în CED intrau reprezentanți din Franța, Italia, Marea Britanie și România, iar din noiembrie 1930 și din Germania. La Conferința de la Sinaia, din 18 august 1938, CED a decis transmiterea în cea mai mare parte a prerogativelor sale României. În urma acestei decizii, dispare CED și se înființează ”Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub controlul guvernului României, desființat, la rândul lui, în 1940, odată cu creșterea influenței Germaniei Naziste în zonă.
cititi mai mult pe agerpres.ro

Dunărea la Cazane - foto preluat de pe romaniadacia.wordpress.com

Dunărea la Cazane – foto preluat de pe romaniadacia.wordpress.com

Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei (după Volga), fiind singurul ce curge de la vest la est. Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) în curtea castelului Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /’do.nau/.

Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării. Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1927 - În Germania sunt inaugurante primele vase din prefabricate.

 

23 iulie 1940 - Subsecretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Sumner Welles emite o declaraţie cu privire la nerecunoasterea de catre Statele Unite a anexarii de catre sovietici a celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.

Anexarea cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania si intrarea lor sub ocupaţia Uniunii Sovietice (17 iunie 1940) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Anexarea cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania si intrarea lor sub ocupaţia Uniunii Sovietice (17 iunie 1940) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

23 iulie 1942 - Poetul bulgar și liderul comunist Nikola Vaptsarov este executat prin împușcare.

Nikola Yonkov Vaptsarov (7 December 1909 – 23 July 1942) - Vaptsarov during his time in the Varna Naval Machinery School - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nikola Yonkov Vaptsarov (7 December 1909 – 23 July 1942) – Vaptsarov during his time in the Varna Naval Machinery School – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

23/24 iulie 1950 - Revolta ţăranilor din Vrancea împotriva colectivizării.

Revolta ţăranilor din Vrancea împotriva colectivizării, 23/24 iulie 1950 - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Revolta ţăranilor din Vrancea împotriva colectivizării, 23/24 iulie 1950 – foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Ţăranii din Vrancea cărora le fuseseră confiscate pământurile şi pădurile s-au răsculat împotriva autorităţilor comuniste. În noaptea de 23/24 iulie 1950 a fost declanşată revolta în satul Bârseşti (unde s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestaţi miliţienii, activiştii PMR şi UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliţiei şi poştei). Dar şi în alte localităţi au existat grupuri de ţărani revoltaţi. Autorităţile au intervenit rapid, cu o extremă duritate.

Mai mulţi ţărani au fost executaţi pe loc (Ilie şi Toader Posmagiu, tată şi fiu din Bârseşti, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane. Ţăranii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galaţi şi Stalin [Braşov], între iunie şi noiembrie 1951, fiind pronunţate şi multe condamnări la moarte.

În 1951 a fost executat Gheorghiţă Bălan (condamnat la moarte prin sentinţa nr. 694/25 iunie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi). La 31 ianuarie 1952 au fost executaţi în penitenciarul Galaţi Constantin Manoliu (tată), Victor Manoliu (fiu), Vasile V. Cojocaru (toţi condamnaţi la moarte prin sentinţa nr. 725/18 iulie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi). La 17 august 1952 a fost executat în penitenciarul Galaţi Ion Strâmbei (condamnat la moarte prin sentinţa nr. 935/15 noiembrie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi).
articol preluat de pe www.memorialsighet.ro

 

23 iulie 1950 - A avut loc reorganizarea administrativă a României, împărţită în 28 de regiuni.

 

23 iulie 1950 - Regele Leopold al III-lea al Belgiei s-a întors la Bruxelles, în urma adoptării de către Camerele reunite ale Parlamentului a decretului prin care îi este restabilită demnitatea de suveran.

Leopold al III-lea (n. 3 noiembrie 1901 – d. 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin - Regele Leopold III fotografiat în 1934 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Leopold III fotografiat în 1934 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Leopold al III-lea (3 noiembrie 1901 – 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. n 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa legată de loialitatea lui a continuat şi în 1950 s-a ţinut un referendum despre viitorul lui. 57% din alegători au votat în favoarea întoarcerii sale.

La întoarcerea sa în Belgia în 1950, Leopold s-a întâlnit cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria Belgiei. Trei protestatari au fost ucişi când jandarmeria a deschis focul. Ţara era la un pas de război civil; steagurile belgiene au fost înlocuite cu steaguri valone. La 1 august 1950 Leopold a decis să abdice în favoarea fiului său în vârstă de 20 de ani, Baudouin.

Abdicarea a intrat în vigoare la 16 iulie 1951. Leopold şi soţia sa au continuat să-l sfătuiască pe regele Baudouin până la căsătoria regelui în 1960. După ce s-a retras, Leopold şi-a urmat pasiunea sa pentru antropologie şi entomologie şi a călătorit în jurul lumii. A murit în 1983 la vârsta de 81 de ani la Woluwe-Saint-Lambert.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 1951 - A murit in inchisoare, maresalul Philippe Petain, fost sef al Statului francez în regimul de la Vichy, invingator la Verdun. (n.24.04.1856)

Philippe Pétain (Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain) (n. 24 aprilie 1856 – d. 23 iulie 1951) a fost un mareşal al Franţei care a ocupat funcţia de şef al statului în Regimul de la Vichy (Chef de l'État Français) din 1940 până în 1944 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Philippe Pétain – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Philippe Pétain (Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain) (n. 24 aprilie 1856 – d. 23 iulie 1951) a fost un mareşal al Franţei care a ocupat funcţia de şef al statului în Regimul de la Vichy (Chef de l’État Français) din 1940 până în 1944. Erou din primul razboi mondial, acțiunile sale din timpul celui de – al doilea razboi mondial l-au adus în fața tribunalului care l-a condamnat la moarte cu anularea drepturilor și onorurilor civice și militare pentru înaltă trădare și colaboraționism cu cotropitorii nazisti. Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacționară.

 

23 iulie 1952 - Ultimul rege egiptean Farouk a fost răsturnat de o lovitură de stat militară condusă de Ali Muhammad Naguib și Gamal Abdel Nasser, punând astfel capăt domniei dinastiei Muhammad Ali.

Regele Farouk I al Egiptului (n. 11 februarie 1920 – d. 18 martie 1965), a fost al zecelea conducător al dinastiei Muhammad Ali şi penultimul rege al Egiptului şi al Sudanului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Farouk I al Egiptului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Farouk I al Egiptului (n. 11 februarie 1920 – d. 18 martie 1965), a fost al zecelea conducător al dinastiei Muhammad Ali și penultimul rege al Egiptului și al Sudanului. Farouk I i-a succedat tatălui său, Fuad I al Egiptului, în 1936. După înlăturarea sa de către Faud al II-lea al Egiptului]], în 1952, s-a exilat în Italia, unde a murit în 1965. Sora sa Prințesa Fawzia Fuad a fost prima soție și regină consort a Șahului Mohammad Reza Pahlavi.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 1959 - A avut loc vizita presedintelui american Richard Nixon în URSS (23–31 iulie).

 

23 iulie 1961 - S-a născut Woody Harrelson, actor american nominalizat de multe ori la premiile Oscar și Golden Globe

Woody Harrelson (n. 23 iulie 1961) actor american - foto - ro.wikipedia.org

Woody Harrelson – foto – ro.wikipedia.org

Woody Harrelson (n. 23 iulie 1961) este actor american. A intrat în atenția publicului odată cu rolul Woody Boyd din sitcomul Cheers. Alte roluri de referință, atât pentru public cât și pentru critica de specialitate, au fost Billy Hoyle din White Men Can’t Jump, Roy Munson în Kingpin, Mickey Knox în Natural Born Killers, Larry Flynt în The People versus Larry Flynt, Carson Wells în No Country for Old Men. Pentru rolul Larry Flynt a fost moninalizat în anul 1997 atât la Oscar, pentru Cel mai bun actor, cât și pentru Cea mai bună prestație masculină la Golden Globe.

 

23 iulie 1961 - S-a născut Martin Lee Gore, membru al formatiei britanice Depeche Mode.

 

23 iulie 1961 - Se înființează Frontul Sandinist de Eliberare Naţională, cu orientare de stanga, din Nicaragua.

 

23 iulie 1962 - Este semnat Acordul internaţional privind neutralitatea Laosului.

 

23 iulie 1967 - În orasul american Detroit, statul Michigan, se declanșează una dintre cele mai grave revolte urbane din istoria Statelor Unite. 43 de persoane au fost ucise, 342 rănite şi 1.400 clădiri arse.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 1968 - În scopul de a exercita presiuni asupra guvernului liberal cehoslovac, sovieticii anunţă desfaşurarea la scară largă, a unor manevre militare în apropiere de granita cu Cehoslovacia.

 

23 iulie 1974 - Junta militara din Grecia se retrage de la putere şi fostul prim-ministru Constantin Karamanlis este invitat să conducă noul guvern.

 

23 iulie 1984 - Vanessa Williams devine prima Miss America care demisionează atunci când renunță la coroană după ce au apărut fotografii nud ale ei în revista Penthouse.

Vanessa Lynn Williams (n. 18 martie 1963 în New York City) este o actriță și cântăreață americană - foto preluat de pe www.pinterest.co.uk

Vanessa Lynn Williams (n. 18 martie 1963 în New York City) este o actriță și cântăreață americană – foto preluat de pe www.pinterest.co.uk

Vanessa Lynn Williams (n. 18 martie 1963 în New York City) este o actriță și cântăreață americană. Părinții Vanessei erau profesori de muzică, iar ea a luat ore de pian și a studiat la universitatea “Syracuse University“. În anul 1983 este aleasă Miss America, fiind prima afro-americană care a câștigat acest premiu,iar în anul 1984 vor apare fotografii nude ale ei în revista “Penthouse” ea este astfel nevoită în iulie 1984 să renunțe la titlul de Miss America.

Cu albumul ei de debut muzical “The Right Stuff” (1988), va primi premiul “Discul de Aur” și este propusă pentru premiul “Grammy Awards“. Pe lângă o serie de succese muzicale ca de exemplul cântecul “Colors of the Wind“, debutează și ca actriță, devenind mai cunoscută prin filmele: Eraser (1996), Soul Food (1997), sau Dance with me (1998).
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 1986 - La Londra, Prinţul Andrew, Duce de York se căsătoreşte cu Sarah Ferguson la Westminster Abbey.

 

23 iulie 1989 - S-a născut actorul englez Daniel Radcliffe, interpretul celebrului personaj Harry Potter.

 

23 iulie 1991 - Banca Naţională a României emite norme privind înfiinţarea şi funcţionarea caselor de schimb valutar.

 

23 iulie 1993 - Divortat dupa 6 ore de casatorie… Canadianul Frank “The Chief” Colbert, în varsta de 69 ani, a obtinut cel de-al 27-lea sau divort, după numai 6 ore de la casatorie. Cea mai lunga dintre casatoriile sale , cea de-a doua, a durat totusi 22 de ani.

 

23 iulie 1995 - Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp , aflata la mare distanță de Soare.

Comet Hale–Bopp, shortly after passing perihelion in April 1997 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comet Hale–Bopp, shortly after passing perihelion in April 1997 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cometa Hale-Bopp, alte denumiri: C/1995 O1; Marea Cometă din 1997, a fost probabil cea mai observată cometă a secolului al XX-lea și una dintre cele mai strălucitoare din ultimele decenii. A putut fi observată cu ochiul liber pentru o perioadă record de 18 luni, de două ori mai mult decât Marea cometă din 1811.

Hale-Bopp a fost descoperită la 23 iulie 1995, la o foarte mare distanță de Soare, făcând să se nască speranțe că va deveni mult mai strălucitoare apropiindu-se de Soare și de Pământ. Deși previziunea strălucirii cometelor este o artă dificilă, Hale-Bopp a satisfăcut sau depășit prezicerile la trecerea ei la periheliu, la 1 aprilie 1997. De aceea i se cuvine renumele de „Marea cometă din 1997”.

Trecerea cometei Hale-Bopp a fost remarcabilă și prin panica apărută. Se răspândeau zvonuri care pretindeau că va fi urmată de o navă spațială extraterestră, iar aceste zvonuri au inspirat o sinucidere colectivă a sectanților din Heaven’s Gate.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 1999 - Prințul Moștenitor Mohammed Ben Al-Hassan este încoronat ca regele Mohammed al VI-lea al Marocului după decesul tatălui său, regele Hassan al II–lea al Marocului. (9.07.1929)

Mohammed al VI-lea (arabă محمد السادس) este actualul rege al Marocului. S-a născut la 21 august 1963 și i-a succedat tatălui său, Hassan II, în iulie 1999 - foto preluat de pe http://www.mapnews.ma

Mohammed al VI-lea al Marocului - foto preluat de pe www.mapnews.ma

Mohammed al VI-lea este actualul rege al Marocului. S-a născut la 21 august 1963 și i-a succedat tatălui său, Hassan II, în iulie 1999.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 2000 - Şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniţi la Nago (Japonia), au adoptat Declaraţia finală a summitului din Okinawa, care îşi propunea “să atace în profunzime cauzele conflictelor şi sărăciei” din lume.

26th G8 summit (July 21–23, 2000) "family photo" at Bankoku Shinryokan. From left to right: Giuliano Amato, Tony Blair, Vladimir Putin, Bill Clinton, Yoshiro Mori, Jacques Chirac, and Jean Chrétien - foto preluat de pe en.wikipedia.org

26th G8 summit (July 21–23, 2000) “family photo” at Bankoku Shinryokan. From left to right: Giuliano Amato, Tony Blair, Vladimir Putin, Bill Clinton, Yoshiro Mori, Jacques Chirac, and Jean Chrétien – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

23 iulie 2011 - A murit cântăreața britanică Amy Winehouse; (n.1983).

Amy Jade Winehouse (n. 14 septembrie 1983, Southgate, Regatul Unit – d. 23 iulie 2011, Londra Mare, Regatul Unit a fost o cantăreaţă engleză evreică recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amy Winehouse - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amy Jade Winehouse (n. 14 septembrie 1983 – d. 23 iulie 2011) a fost o cantăreață engleză evreică recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor. A abordat diferite stiluri muzicale: rhythm and blues, soul și jazul anilor 1960. Winehouse a debutat discografic în anul 2003, când a lansat albumul Frank; discul a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate și a fost nominalizat la premiul Mercury.

Cel de-al doilea album de studio al interpretei, intitulat Back to Black, a fost lansat în octombrie 2006. Discul s-a plasat pe cele mai înalte poziții în clasamentele internaționale, primind multiple discuri de platină. A fost comercializat în peste zece milioane de exemplare și a ajutat-o pe Amy Winehouse să devină prima cântăreață engleză care a câștigat cinci premii Grammy.

Stilul ei muzical a influențat puternic interpretele britanice care au debutat la finele anilor 2000  În ciuda unei cariere muzicale prolifice, viața privată a cântăreței a fost adesea comentată negativ de ziarele de scandal din întreaga lume din cauza consumului excesiv de droguri și alcool, dar și a unei căsnicii controversate cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil (2007–2009). Amy Winehouse a decedat pe 23 iulie 2011 în locuința sa din Londra, cauza decesului fiind consumul excesiv de alcool.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

23 iulie 2019 - China – o alunecare de teren a îngropat 21 de case dintr-un sat din apropierea oraşului Liupanshui. Dupa o saptamana, numarul persoanelor descoperite decedate ajunsese la 38 iar alte 13 erau încă date dispărute.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; .youtube.com