În calendarul universal al Memoriei Timpului, ziua de 18 aprilie reprezintă o invitație la reflecție asupra moștenirii care ne definește. Ziua Internațională a Monumentelor și a Siturilor nu este doar o celebrare a pietrei și a arhitecturii, ci un omagiu adus spiritului uman care a dăltuit, în forme palpabile, valorile sale fundamentale. Sub pilonul Identitate, explorăm astăzi legătura indisolubilă dintre comunități și reperele lor istorice, conștienți fiind că un popor fără monumente este un popor fără rădăcini.
Pe platforma Uniți Schimbăm, privim această zi prin prisma verticalității. Monumentele și siturile arheologice sunt martori tăcuți ai demnității umane, rezistând în fața timpului și a vitregiilor istoriei pentru a ne transmite mesaje de continuitate. În 2026, această sărbătoare capătă o semnificație aparte, reamintindu-ne că protejarea patrimoniului este, în esență, un act de responsabilitate față de viitor.
Geneza și misiunea ICOMOS Istoria acestei zile a început în aprilie 1982, când Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor (ICOMOS) a propus, în cadrul unui simpozion în Tunisia, stabilirea unei date dedicate diversității patrimoniului mondial. Ideea a fost rapid îmbrățișată și aprobată oficial de UNESCO în 1983, devenind un eveniment global de referință. Scopul principal rămâne neschimbat: creșterea gradului de conștientizare cu privire la vulnerabilitatea monumentelor și promovarea eforturilor necesare pentru conservarea lor.
Tema anului 2026: Protejarea Patrimoniului Viu în vremuri de criză În 2026, comunitatea internațională își îndreaptă atenția către o temă de o actualitate stringentă: „Răspuns de urgență pentru Patrimoniul viu în contexte de conflicte și dezastre”. Această orientare subliniază faptul că monumentele nu sunt simple structuri izolate, ci entități „vii”, care interacționează cu tradițiile, ritualurile și memoria comunităților. Într-o lume marcată de conflicte armate și fenomene climatice extreme, protejarea acestor vestigii devine o prioritate strategică. Patrimoniul viu include nu doar clădiri, ci și acele cunoștințe și meșteșuguri care fac posibilă restaurarea și transmiterea lor mai departe.
Carta de la Veneția: 60 de ani de standarde în conservare Un alt punct central al celebrărilor din 2026 este reflecția asupra moștenirii Cartei de la Veneția. Adoptată în 1964, aceasta rămâne documentul programatic fundamental pentru toți specialiștii în restaurare. Carta a stabilit că monumentul trebuie protejat nu doar ca operă de artă, ci ca dovadă istorică. În contextul actual, specialiștii analizează modul în care aceste principii clasice pot fi adaptate noilor provocări tehnologice și de mediu, asigurând că „verticalitatea” acestor structuri rămâne intactă pentru secolele ce vor veni.
Patrimoniul ca responsabilitate împărtășită Ziua de 18 aprilie încurajează participarea locală, de la vizite ghidate în situri arheologice până la conferințe care pun în lumină patrimoniul industrial sau vernacular. În România, această zi este marcată prin evenimente care scot la iveală bogăția culturală a satelor și orașelor noastre, subliniind că fiecare clădire de patrimoniu este un depozitar de identitate națională și europeană.
Retrospectiva asupra evenimentelor zilei de 18 aprilie în istorie ne arată că patrimoniul este puntea de legătură între generații. Monumentele și siturile nu sunt doar relicve ale trecutului, ci piloni de susținere pentru o societate care își caută echilibrul în prezent. Prin pilonul Memoria Timpului, înțelegem că salvarea unui sit istoric nu este doar un demers tehnic, ci un gest de onoare față de înaintași și o promisiune făcută celor ce vor veni.
Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe un triumf al verticalității. Într-o epocă a schimbărilor rapide, monumentele rămân puncte de stabilitate, oferindu-ne sentimentul de apartenență și continuitate. Vă invităm să priviți astăzi spre clădirile și locurile încărcate de istorie din jurul vostru nu doar cu admirație, ci cu responsabilitate, reamintindu-ne că suntem custozi temporari ai unei moșteniri eterne, menite să definească identitatea umanității în întregul ei.
Nota Editorială:
Documentarea pentru acest material s-a realizat prin consultarea surselor agerpres.ro și icomos.org. Articolul pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost structurat cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, sub îndrumarea echipei editoriale, pentru a integra viziunea noastră asupra patrimoniului ca pilon de Identitate, Verticalitate și Memoria Timpului.
În Memoria Timpului, data de 18 aprilie 1951 nu reprezintă doar semnarea unui acord comercial, ci momentul de maximă verticalitate în care Europa a decis să își rescrie destinul. După secole de conflicte sângeroase, lideri vizionari precum Robert Schuman și Jean Monnet au înțeles că pacea durabilă nu se poate construi pe simple promisiuni, ci pe o solidaritate de fapt, concretă și strategică. Astfel s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO).
Pe platforma Uniți Schimbăm, analizăm acest act fondator nu doar ca pe un capitol de istorie economică, ci ca pe fundamentul propriei noastre identități. Alegerea de a pune sub o autoritate comună resursele necesare războiului a fost un exercițiu de curaj și demnitate care a transformat vechii inamici în parteneri. Acest articol explorează parcursul CECO ca pe o dovadă că, prin viziune și cooperare, putem depăși cele mai întunecate momente ale istoriei pentru a construi un viitor comun bazat pe valori europene autentice.
Geneza unei viziuni: Planul Schuman și reconcilierea istorică
Rădăcinile Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului nu se află în simple calcule economice, ci într-o nevoie profundă de supraviețuire civilizațională. După dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa se afla în căutarea unei formule care să facă războiul nu doar de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material. La 9 mai 1950, Robert Schuman, inspirat de viziunea lui Jean Monnet, propunea un plan revoluționar: plasarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei sub o Înaltă Autoritate comună, într-o organizație deschisă participării și altor țări europene.
Această declarație a fost actul de verticalitate care a spart ciclul revanșard, propunând o solidaritate bazată pe interese concrete. Cărbunele și oțelul erau atunci „pâinea industriei” și baza logisticii militare; a le gestiona împreună însemna a pune sub control chiar motoarele conflictului.
Semnarea Tratatului de la Paris în anul 1951 – foto preluat de pe publimix.ro
Tratatul de la Paris și Cele Șase State Fondatoare
Răspunzând invitației franceze, șase state au ales să își unească destinele, definind astfel prima schiță a identității europene moderne: Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg. La 18 aprilie 1951, acestea au semnat Tratatul de la Paris, un document vizionar care depășea conceptele tradiționale de suveranitate absolută.
Tratatul a instituit o piață comună a cărbunelui și oțelului, eliminând taxele vamale și restricțiile cantitative, dar, mai important, a creat primele instituții supranaționale. Acestea au fost concepute să asigure o administrare imparțială, orientată către binele comun, prevenind formarea cartelurilor și asigurând aprovizionarea echitabilă a tuturor membrilor.
Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Paris, 18 aprilie 1951 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Arhitectura Instituțională: Precursoarea Uniunii de Astăzi
CECO nu a fost doar un acord comercial, ci un experiment democratic și administrativ fără precedent. Structura sa a anticipat actuala arhitectură a Uniunii Europene:
Consiliul Special de Miniștri: Reprezentantul intereselor statelor membre.
Adunarea Comună: Alcătuită din delegați ai parlamentelor naționale (precursoarea Parlamentului European).
Curtea de Justiție: Garanta respectarea legii și interpretarea uniformă a tratatului.
Această organizare a demonstrat că statele pot colabora strâns fără a-și pierde demnitatea, ci dimpotrivă, fortificându-și verticalitatea prin apartenența la un sistem bazat pe reguli și respect reciproc.
Pe parcursul celor 50 de ani de existență (tratatul a expirat, conform clauzei de durată, în 2002), CECO a reușit performanța incredibilă de a stabiliza industria grea a Europei și de a crea un spațiu de pace într-o regiune care fusese, timp de secole, câmpul de luptă al continentului. Succesul său a deschis calea pentru Tratatele de la Roma din 1957, care au extins integrarea economică, ducând în final la formarea Uniunii Europene.
În Memoria Timpului, CECO rămâne dovada vie că marile schimbări nu vin din declarații goale, ci din curajul de a construi instituții comune și de a împărți responsabilitatea viitorului. Este o lecție despre cum identitatea națională se poate îmbogăți prin identitatea europeană, sub cupola valorilor democratice.
Moștenirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului rămâne un punct de referință pentru oricine crede în forța transformatoare a dialogului. CECO a demonstrat că interesele naționale pot fi armonizate într-un cadru supranațional fără a sacrifica demnitatea, ci dimpotrivă, fortificând-o prin apartenența la o familie mai mare.
Astăzi, sub pilonul Verticalitate, privim înapoi la pionierii de la 1951 cu recunoștință. Ei nu au creat doar o uniune a resurselor, ci au definit identitatea unei Europe care alege, în mod conștient, pacea în locul confruntării. Lecția CECO este clară: marile schimbări încep cu pași mici, dar curajoși, ancorați într-o dorință sinceră de a uni destinele umane sub semnul libertății și al solidarității.
Nota Editorială:
Documentarea pentru acest material s-a realizat prin consultarea datelor istorice de pe platforma ro.wikipedia.org. Articolul pentru Uniți Schimbăm (2026) reprezintă o analiză aprofundată a Tratatului de la Paris, fiind redactat cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, sub îndrumarea echipei editoriale. Textul a fost structurat pentru a evidenția pilonii de Identitate, Verticalitate și Memoria Timpului, transformând informația brută într-o lecție despre demnitatea și viziunea fondatoare a Europei Unite.
În calendar ortodox 18 aprilie, suntem invitați la o meditație profundă asupra fidelității și uceniciei, repere fundamentale ale pilonului nostru de Verticalitate. În centrul acestei zile se află figura luminoasă a Sfântului Cuvios Ioan, cel care, prin ascultare și nevoință alături de Sfântul Grigorie Decapolitul, a demonstrat că adevărata libertate se naște din rigoarea spirituală. Alături de el, îi cinstim pe Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Calcedonului, mărturisitor neînfricat al cultului sfintelor icoane, și o întreagă ceată de martiri și cuvioși care au pecetluit cu viața lor adevărul credinței.
Sub pilonul Identitate, parcurgerea acestui calendar ortodox 18 aprilie ne reamintește că suntem verigi ale unui lanț neîntrerupt de mărturisire. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi nu doar simple date biografice, ci modele vii de demnitate care au traversat veacurile pentru a ne inspira în prezent. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm prăznuirea acestor sfinți ca pe o confirmare a faptului că valorile spiritului rămân neschimbate, oferindu-ne busola necesară într-o lume în permanentă căutare de repere autentice.
În spiritul rigurozității și al respectului pentru textul sacru și hagiografic, restul acestui articol, care cuprinde viața și faptele sfinților din calendar ortodox 18 aprilie, este redat exact în forma originală în care a fost preluat din sursele citate. Această abordare ne permite să păstrăm intactă bogăția limbajului duhovnicesc și acuratețea detaliilor istorice, oferind cititorilor platformei Uniți Schimbăm o experiență autentică de cunoaștere și rugăciune.
Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul şi, fiind făcut de către acela monah, era împreună cu el, nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare şi aşa de plecat întru supunere şi prea gata spre slujire, încât şi marele Grigorie se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut şi acolo se nevoia. De aici mergând la Locurile Sfinte, s-a mutat la Lavra sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe şi virtuţi şi aşa în pace s-a odihnit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului (Secolul al IX-lea).
Sfântul Cosma arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, şi din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deşartă, şi a fost tuns în cinul monahicesc. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sineşi curăţindu-se, s-a făcut locaş al Sfântului Duh, şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători împotriva icoanelor şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe încercări a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Şi fiind ispitit şi chinuit de către cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători împotriva icoanelor, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia (Secolul al IX-lea).
Această fericită, cu numele nemuririi, s-a născut din părinţi dreptcredincioşi în insula Eghina. Învăţând apoi Psaltirea şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; părinţii ei însă au însoţit-o fără voia ei cu bărbat; dar după şaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul ei cu sabia. Atunci sfânta înnoindu-şi gândul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu ajungă la a doua însoţire şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a ajuns la a doua însoţire.
Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, zăbovea în rugăciuni, împărţindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a înduplecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era păgân. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie, unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea.
Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu verdeţurile se hrănea, şi acestea la două zile. Apoi după patru ani a fost rânduită să fie stareţă schitului şi de atunci a voit să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici nu se cunoştea că este stareţă. Când dormea, nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn.
Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniştii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, s-au dus la loc liniştit, unde din destul secerau roadele liniştii. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând sfânta mutarea sa către Dumnezeu şi vestind-o surorilor călugăriţe, mulţumea Domnului; iar pe ele adunându-le a rânduit pe cea care să fie în locul ei stareţă; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, făcând pentru surori rugăciune, şi-a dat duhul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 şi care de foc şi de sabie s-a săvârşit.
Patria acestui fericit Ioan era țara grecească, ce se numea Epir, adică cetatea Ianina, care odată era scaun al lui Pir, împăratul elinesc cel de demult. Părinţii lui Ioan erau creştini dreptcredincioşi, de care rămânând orfan în anii tinereţilor sale, a mers la Constantinopol, căutând ca din osteneala mâinilor sale să-şi aibă cele de trebuinţa vieţii. Şi şi-a câştigat în târg un loc, între alţi lucrători cu mâinile şi târgoveţi. Astfel, cu oarecare meşteşug al său şi cu neguţătorie se hrănea, având îndestulare de cele ce îi erau spre trebuinţă. Pentru că Dumnezeu îi sporea lucrurile lui, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, de vreme ce tânărul era înţelept, temându-se de Dumnezeu şi poruncile Lui păzindu-le. Şi era numit de constantinopolitani, Epirotul, de vreme ce era cu neamul de la Epir.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului iararh Petru, patriarh al Ierusalimului († 552).
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie Studitul († 848).
Tot în această zi, pomenirea Sfinților noi mucenici Hristof și Iosif de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos) în anii 1818 și 1819.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosul Vasile Ratishvili de la Mănăstirea Iviron (Muntele Athos).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
O moștenire a luminii și a curajului
Parcurgerea acestui calendar ortodox 18 aprilie ne demonstrează că sfințenia nu este un concept abstract, ci o realitate trăită prin jertfă, ascultare și o neclintită verticalitate. De la smerenia Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, până la mărturisirea prin sânge a Sfântului Mucenic Ioan din Ianina, fiecare martor al credinței prăznuit astăzi contribuie la consolidarea pilonului nostru de Identitate. Acești sfinți nu aparțin doar trecutului; prin Memoria Timpului, ei devin contemporanii noștri, oferindu-ne repere morale într-o epocă a schimbărilor rapide.
Pe platforma Uniți Schimbăm, prețuim fiecare pagină din calendar ortodox 18 aprilie ca pe o lecție de demnitate umană și spirituală. Modelele de viață prezentate astăzi ne îndeamnă să căutăm acea liniște roditoare și acea statornicie care au definit parcursul sfinților, reamintindu-ne că adevărata schimbare începe cu asumarea conștientă a propriilor valori. Rămânem, așadar, sub lumina acestor pilde, purtând mai departe făclia credinței și a integrității.
Nota Editorială:
Documentarea pentru acest material s-a realizat prin consultarea și preluarea de informații de pe platformele oficiale www.calendar-ortodox.ro și ro.orthodoxwiki.org. Articolul pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost redactat cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, sub îndrumarea echipei editoriale, pentru a asigura integrarea acestor repere hagiografice în pilonii de Identitate și Verticalitate.
Credit Foto:Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.
Memoria Timpului ne aduce astăzi în atenție figura luminoasă a Sfântului Mucenic Ioan din Ianina, prăznuit la 18 aprilie. Într-o epocă a marilor presiuni asupra credinței, Ioan a rămas un simbol de neclintit al verticalității, alegând jertfa supremă în locul abandonării valorilor sale fundamentale. Viața sa nu este doar o cronică a trecutului, ci o chemare vie la asumarea propriei noastre identități.
Pe platforma Uniți Schimbăm, considerăm că martiriul Sfântului Ioan din Ianina reprezintă chintesența demnității umane. Într-o lume care ne îndeamnă adesea la compromis, curajul său de a mărturisi Adevărul sub amenințarea morții ne oferă busola morală de care avem nevoie. Recuperăm această istorie nu doar ca pe un act de pioșenie, ci ca pe un fundament necesar pentru orice acțiune civică și spirituală conștientă.
În spiritul rigurozității și al respectului pentru textul sacru și hagiografic, restul acestui articol, care cuprinde Viața Sfântul Mucenic Ioan din Ianina, este redat exact în forma originală în care a fost preluat de pe doxologia.ro. Această abordare ne permite să păstrăm intactă bogăția limbajului duhovnicesc și acuratețea detaliilor istorice, oferind cititorilor platformei Uniți Schimbăm o experiență autentică de cunoaștere și rugăciune.
Sfântul Mucenic Ioan din Ianina († 1527) – foto preluat de pe doxologia.ro
Patria acestui fericit Ioan era țara grecească, ce se numea Epir, adică cetatea Ianina, care odată era scaun al lui Pir, împăratul elinesc cel de demult. Părinții lui Ioan erau creștini dreptcredincioși, de care rămânând orfan în anii tinereților sale, a mers la Constantinopol, căutând ca din osteneala mâinilor sale să-și aibă cele de trebuința vieții. Și și-a câștigat în târg un loc, între alți lucrători cu mâinile și târgoveți. Astfel, cu oarecare meșteșug al său și cu neguțătorie se hrănea, având îndestulare de cele ce îi erau spre trebuință. Pentru că Dumnezeu îi sporea lucrurile lui, pentru viața lui cea îmbunătățită, de vreme ce tânărul era înțelept, temându-se de Dumnezeu și poruncile Lui păzindu-le. Și era numit de constantinopolitani, Epirotul, de vreme ce era cu neamul de la Epir.
În vremea aceea, Constantinopolul era stăpânit de agareni, care țineau credința lui Mahomed, de a căror păgânătate mulți creștini s-au amăgit. Și erau mulți din cei ce ședeau la prăvăliile lor în târg, neguțători și meșteri, care, fiind mai întâi creștini, se abătuseră după aceea la credința cea rea a lui Mahomed și se uniseră cu agarenii. Între unii din aceia se întâmplase să-și aibă prăvălia fericitul Ioan, adevăratul creștin. Și era înconjurat din toate părțile de vecini călcători de lege, care se lepădaseră de Hristos și se lipiseră de Mahomed, cu care Ioan adeseori se certa, mustrând depărtarea lor, pentru că era tânăr, înțelept și îndrăzneț în grăire, vorbind pentru adevăr fără de frică.
Deci, au început mahomedanii a-l urî foarte, pe de o parte fiindcă îi mustra și-i ocăra adeseori, iar pe de altă parte, pentru că îl vedeau fericit la neguțătoria ce se făcea de dânsul, de vreme ce toate se înmulțeau în mâinile lui, și-l zavistuiau, gândind ce fel de pricină să găsească asupra lui, ca să-l piardă. Și înțelegând fericitul Ioan Epirotul răutatea gândită de dânșii, nu s-a temut, ci mai tare a dorit din tot sufletul să pătimească pentru adevărul lui Hristos.
Deci, mergând la întâiul preot al Bisericii Constantinopolului, la duhovnicescul lui părinte, în ziua Vinerii celei Mari, în anul 1500, a făcut mărturisirea greșelilor sale. Și a spus părintelui său despre vrăjmășia vecinilor săi care pizmuiau asupra lui și căutau să-l piardă. Apoi i-a spus a sa dorire, că voiește să pătimească pentru Hristos, cerând de la dânsul sfat folositor. Iar întâiul prezbiter, văzându-l tânăr de ani, nu l-a sfătuit să se dea la mucenicie, zicându-i: „O, fiule, vezi ca nu cumva să-ți aducă diavolul un gând ca acesta; pentru că acela s-a obișnuit a aduce la mulți gânduri ca acestea, îndemnându-i spre mucenicie, ca mai pe urmă, după ce vor slăbi, nesuferind muncile și căzând, să-i dea spre batjocură și râs la toată lumea, ca cei ce au început și n-au sfârșit, nerăbdând până la sfârșit”.
Atunci a zis tânărul: „Nădăjduiesc spre Hristosul meu, că nu mă va da spre batjocura vrăjmașilor mei, ci mai ales mă va întări, ca să biruiesc puterea vrăjmașului”. Iar întâiul preot i-a zis: „Fiule, scris este: Duhul este osârduitor iar trupul neputincios. Iar un lucru ca acesta pe care tu îl dorești, are trebuință de multă pregătire; îi trebuie neîncetat post și rugăciuni, cu care, după ce te vei curați de toată prihana păcatului, Dumnezeu îți va da înștiințare ce trebuie să faci; pentru că Dumnezeu voiește să Se sălășluiască în sufletele celor curați. Deci, ia aminte, iubitule, și mergi în pace. Iar eu voi ruga pe Dumnezeu, ca să te păzească pe tine de toți vrăjmașii tăi cei văzuți și nevăzuți, de oameni și de diavoli, și biruitor peste ei să te facă”. Aceasta zicând, a liberat pe tânăr cu pace.
Iar a doua zi, fericitul Ioan a mers iarăși la același duhovnicesc părinte, cu fața luminoasă și cu sufletul plin de bucurie. Și i-a grăit: „Cinstite părinte, în această noapte în vedenia somnului m-am văzut fiind în mijlocul unei văpăi, dar nearzându-mă, ci veselindu-mă și dănțuind, precum odinioară cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Deci, cu ajutorul Celui Preaînalt, nădăjduiesc că lucrul cel cugetat de mine va ieși la bun sfârșit. Dar, te rog, cinstite părinte, să mă înarmezi cu ale tale rugăciuni”. Iar duhovnicescul părinte i-a grăit: „Dumnezeu să te întărească, fiule, ca să biruiești pe lup, pe balaurul cel nevăzut, și pentru Hristos cu mucenicia să te încununezi”. Și, astfel, a slobozit pe tânăr, întărindu-l pe el cu cuvinte folositoare, făgăduindu-i că se va ruga pentru dânsul lui Dumnezeu, ajutătorul său.
Iar după ce a mers fericitul Ioan la prăvălia sa din târg, l-au văzut dușmanii lui, care se sfătuiseră mai înainte pentru pierderea lui, și au zis unul către altul: „Oare nu este acesta cel care s-a lepădat la arătare în Tricu (Cetate în Tesalia)? Deci, cum se face acum că aici este creștin?”. Acestea auzindu-le tânărul și cu mânie căutând spre dânșii, a zis: „Oare despre mine grăiți unele ca acestea sau despre altcineva?”. Iar ei au zis: „Pentru tine, iar nu pentru altul; oare nu grăim adevărul?”. Răspuns-a fericitul: „Să nu-mi fie mie ca să mă lepăd de Hristos Dumnezeul meu, nici în Tricu, nici în altă parte, și niciodată să nu-mi fie mie aceasta; pentru că întru Hristos viețuiesc și voi viețui totdeauna și sunt gata a muri pentru El”. Iar ei, fiind foarte necăjiți pe dânsul, s-au umplut de mare mânie și, degrabă sărind de la locurile lor, au pornit spre dânsul și, punând pe el mâinile lor cele ucigașe, îl trăgeau la judecată. Iar sfântul tânăr, ca la ospăț mergea, cu fața luminoasă și cu sârguință. Și l-au dat judecătorului cel nedrept, făcându-se singuri asupra lui clevetitori, martori și judecători. Și puneau asupra lui o vină mincinoasă, cum că în Tricu, cetatea Tesaliei, s-ar fi lepădat de Hristos în văzul tuturor și ar fi primit credința mahomedană, iar după ce a venit în Constantinopol, iarăși s-a făcut creștin și pe Mahomed îl hulește. Deci, începându-se judecata, mai întâi se prefăceau că au durere în suflet și că le-ar fi milă de el, de aceea au început cu lacrimi a-l amăgi să se lepede de Hristos.
După aceea, văzându-l tare în credința creștină, cu îngroziri îl înfricoșau pe el: Dar nici așa sporind, l-au bătut fără milă și foarte mult muncindu-l cu bătaia, l-au aruncat în temniță, spre a se sfătui ce îi vor face. Iar a doua zi, scoțându-l, îl întrebau: „Te-ai gândit să te lepezi de Hristos și să fii una cu noi?”. Și văzându-l neschimbat, iarăși l-au bătut cu toiege noduroase până la sânge. Iar el ca un diamant tare răbda cu tăcere bătăile ce i se dădeau lui, ca și cum nu el, ci altcineva ar fi fost bătut. Și se ruga încetișor lui Dumnezeu, zicând: „Întărește-mă, Unule Atotputernice, Dumnezeule! Dă-mi putere și tărie și-mi întinde mâna cea ajutătoare din sfântul Tău locaș”. După aceea grăia către vrăjmașii săi: „Nimic din cele ce sunt în lume, bune sau rele, nu vor putea să mă întoarcă de la scopul meu niciodată. Să nu-mi fie mie vreodată să cred în alt chip decât creștinii, să nu-mi fie ca să fiu amăgit cu îmbunările, ori cu muncile să fiu biruit. Faceți ceea ce voiți, ca mai degrabă să mă trimiteți din această viață de scurt timp, la veșnica viață. Sunt rob al lui Hristos, lui Hristos Îi urmez și pentru Hristos mor, ca să locuiesc cu Dânsul în veci”. Atunci nedrepții judecători au poruncit, ca iarăși să arunce pe sfântul în temniță. Dar ei nu îl duceau pe mucenic, ci îl târau de păr într-o parte și în alta, lovindu-l peste obraz și călcându-l în picioare; și așa l-au închis în temniță.
Iar a doua zi scoțându-l iarăși și el grăind cu îndrăzneală aceleași cuvinte ca mai înainte și fiind neplecat în creștineasca credință, au poruncit ca iarăși să-l bată fără milă. Iar mucenicul, fiind bătut, cânta cu bucurie cântări bisericești: „Hristos a înviat din morți…”, și celelalte, pentru că erau zilele Paștilor. Deci, tot trupul lui s-a rănit de bătăi și pământul s-a roșit cu sângele lui, iar sfântul mucenic răbdând ca în trup străin, uneori cânta, iar alteori grăia către cei ce-l munceau: „Bateți, bateți, cu toată puterea voastră, bateți și pe cât puteți înmulțiți bătăile; dar să știți că niciodată nu veți putea să mă înstrăinați de la Hristosul meu și să mă faceți la un gând cu voi”. Iar muncitorii, rușinându-se, l-au aruncat pe mucenic iarăși în temniță. Și l-au muncit cu nevoia temniței, cu strâmtorarea legăturilor, cu foamea și cu setea câteva zile.
Scoțându-l iarăși după aceea, și nereușind să-l clintească cu nici un fel de munci din credința lui Hristos, l-au judecat spre ardere. Deci, când îl duceau la moarte, legat cu lanț de fier, ca pe o oaie la junghiere, unii îl loveau cu mâinile peste grumaji, alții îl dosădeau cu cuvinte ocărâtoare, iar alții cu durere îl sfătuiau să-și cruțe tinerețile sale. Dar mucenicul lui Hristos mergea nu ca la moarte, ci ca la o mare cinste. Și, ajungând la locul unde era aprins un foc mare, n-a așteptat până ce-l vor arunca în foc, ci singur a sărit în mijlocul văpăii. Iar muncitorii apucând de capătul lanțului de care era legat, l-au tras afară din foc pe mucenic. Iar el cu greu socotind lui aceasta, a zis către muncitori: „Pentru ce nu mă lăsați ca să ard în văpaie? Pentru ce nu mă lăsați să fiu jertfă bineplăcută Hristosului meu?”. Iar judecătorii, deși știau că este amară moartea prin arderea focului, însă de vreme ce dânsul o dorise, sărind în foc, altă judecată au hotărât. Deci, s-au gândit ca nu cu foc, ci cu sabia să-l omoare. Și au poruncit călăului să taie capul nebiruitului tânăr, iar după aceea trupul și capul să i le arunce în foc, ca să ardă desăvârșit.
Astfel a primit cununa muceniciei Sfântul Noul Mucenic al lui Hristos, Ioan Epirotul, în 18 zile ale lunii aprilie. Iar după arderea lui stingându-se focul, credincioșii au luat oarecare părți din oasele lui, rămase din foc. Și, luându-le cu cucernicie, cu cinste le-au ținut la dânșii, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel lăudat împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Un model de demnitate peste veacuri
Pătimirea Sfântului Mucenic Ioan din Ianina ne oferă, prin Memoria Timpului, o perspectivă cutremurătoare asupra a ceea ce înseamnă să îți asumi identitatea cu orice preț. Într-o lume a Constantinopolului secolului al XVI-lea, marcată de presiuni sociale și religioase imense, tânărul Ioan a ales să nu fie un simplu spectator al propriei vieți, ci un protagonist al Adevărului.
Sub pilonul Verticalitate, viața sa rămâne un manifest împotriva compromisului moral. Gestul său de a sări singur în foc nu a fost unul de nesăbuință, ci dovada unei libertăți interioare pe care nicio silită judecată nu o putea încătușa. Pe platforma Uniți Schimbăm, recuperăm acest model de 18 aprilie pentru a ne reaminti că demnitatea umană se hrănește din curajul de a spune „nu” minciunii, chiar și atunci când prețul este viața însăși. Sfântul Ioan din Ianina ne învață că, prin statornicie, spiritul învinge întotdeauna materia și timpul.
Nota Editorială:Documentarea pentru reeditarea acestui articol s-a realizat prin consultarea surselor hagiografice menționate în versiunea originală (doxologia.ro), textul fiind păstrat integral pentru a conserva autenticitatea mărturiei. Reeditarea pentru platforma Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, sub coordonarea echipei editoriale, în scopul integrării acestui model de jertfă în pilonii de Identitate și Verticalitate.
Credit Foto:Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe doxologia.ro.
Ziua de 18 aprilie ocupă un loc privilegiat în Memoria Timpului, fiind data la care, în anul 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris. Acest act vizionar a dus la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), reprezentând primul pas decisiv către ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. Sub pilonul Identitate, acest moment ne reamintește că unitatea și cooperarea sunt fundamentele unei Europe durabile, născute din dorința de a transforma resursele războiului în instrumente ale păcii.
Parcurgând evenimentele zilei de 18 aprilie în istorie, regăsim numeroase dovezi de verticalitate și geniu uman, de la mari descoperiri științifice până la momente de cotitură politică. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe o lecție de demnitate: puterea unor națiuni de a-și rescrie destinul comun prin dialog și viziune. Vă invităm să descoperiți cronologia acestei zile ca pe un exercițiu de recuperare a reperelor care ne definesc parcursul european și universal.
18 aprilie este a 108-a zi a calendarului gregorian și ziua a 109-a în anii bisecți. Mai sunt 257 de zile până la sfârșitul anului.
Latura Decapoliei altădată era împărţită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomeneşte de Sfântul Evanghelist Matei, zicând: După Dânsul au mers multe popoare din Galileea şi din cele zece cetăţi; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pământul Isauriei, care se numea tot Decapolia.
Dintr-acea Deca-polie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învăţătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul(† secolul al IX-lea)
Romano-catolice
Sf. Atanasia din Egina
Sărbători Internaționale ale Zilei de 18 aprilie:
Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor
În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, ce oferă o oportunitate unică de a crește gradul de conștientizare asupra Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor – ICOMOS și a activității pe care membrii săi o desfășoară pentru a conserva și proteja resursele culturale importante ale lumii, sub amenințarea accelerării dezastrelor și a conflictelor, indică site-ul oficial al ICOMOS, https://www.icomos.org/.
In fiecare an la data de 18 aprilie radioamatorii de pe intreg cuprinsul planetei sarbatoresc pe calea undelor Ziua internationala a radioamatorismului.
La data de 18 aprilie 1925, deci acum 95 de ani, a luat fiinta Uniunea Internationala a Radioamatorilor (International Amateur Radio Union, IARU).
Zimbabwe, oficial Republica Zimbabwe, este o țară situată în sud-estul Africii, cu capitala la Harare. Se învecinează cu Africa de Sud – la sud, Botswana – la sud-vest, Zambia – la nord-est și Mozambic – la vest. Zimbabwe cuprinde 8 provincii și 2 orașe. Etnia majoritară este reprezentată de negrii – 98% (shona – 71%, ndebele – 16%), alte etnii sunt albii și metișii asiatici. Religii: creștini – 45,4% (protestanți, inclusiv anglicani – 23,5%, romano-catolici – 7%), indigeni africani – 13,5%, animiști – 40.5%. Alfabetizare 85%. Parlament unicameral – Camera Adunării (150).
Evenimentele Zilei de 18 aprilie în Istorie:
- 18 aprilie 1025 – La Gniezno, Boleslav I a fost încoronat rege al Poloniei;
- 18 aprilie 1881 – Tavanele pictate ale Muzeului de Istorie Naturală din Londra au fost dezvelite odată cu deschiderea clădirii pentru public;
- 18 aprilie 1906 – Un cutremur devastator a distrus mare parte din orașul San Francisco;
- 18 aprilie 1946 – Ultima sesiune a Ligii Națiunilor s-a încheiat la Geneva, delegații fiind de acord să transfere o mare parte din activele acesteia către Organizația Națiunilor Unite
- 18 aprilie 1949 – Irlanda a devenit republică și a ieșit din Commonwealthul Națiunilor;
- 18 aprilie 1951 – A fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, primul pas către viitoarea Uniune Europeană
- 18 aprilie 1958 – Controversatul poet american Ezra Pound a fost externat din Spitalul St. Elizabeths , un spital de psihiatrie din Washington, DC, unde fusese încarcerat timp de doisprezece ani;
- 18 aprilie 2023 – Dominion Voting Systems a ajuns la o înțelegere de 787 de milioane de dolari cu Fox News privind acuzațiile de defăimare legate de alegerile prezidențiale americane din 2020 .
18 aprilie 1025 - Boleslaw Chrobry a fost încoronat în Gniezno, devenind primul rege al Poloniei.
Boleslav I al Poloniei (alte denumiri Boleslas sau Boleslav Cel Viteaz (n. 967 – d. 17 iunie 1025), cunoscut în trecut și ca Boleslav Cel Mare, a fost duce al Poloniei în perioada dintre anii 992-1025 și primul rege al Poloniei în 1025. Boleslav a fost fiul lui Mieszko I care a fost duce al Poloniei și al primei sale soții, prințesa Dubrawka a Boemiei. A fost numit după bunicul din partea mamei.
18 aprilie 1480 - S-a născut Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea; (d. 24.06.1519).
Lucreția Borgia (n. 18 aprilie 1480 – d. 24 iunie 1519) a fost fiica lui Rodrigo Borgia, un potentat din Valencia renascentistă care a devenit mai târziu Papa Alexandru al VI-lea, și a Vannozzei dei Cattanei. I-a avut ca frați pe Cesare Borgia, Giovanni Borgia și Gioffre Borgia. Familia Lucreției a servit ulterior drept model lui Niccolò Machiavelli, care a descris acțiunile politice dure și corupția sexuală despre care se crede că erau caracteristice papalității renascentiste. Lucreția a fost descrisă ca o femeie fatală, rol în care a apărut în numeroase lucrări de artă, romane și filme. Un tablou intitulat Portretul unei tinere de Dosso Dossi de la Galeria Națională Victoria, a fost identificat drept portret al Lucreției în noiembrie 2008. Mai multe alte tablouri, cum ar fi cel al lui Bartolomeo Veneziano, despre care s-a spus că ar fi ale ei, nu au fost acceptate de cercetători.
Ea este descrisă ca având păr blond lung până mai jos de genunchi, ten frumos, ochi căprui, dar care își schimbau culoarea, piept plin și înalt și o grație naturală care o făceau să pară că „merge pe aer”; toate aceste atribute erau foarte apreciate în Italia acelor ani. Se știe puțin despre Lucreția ca personaj istoric. Complicitatea sa în mașinațiunile politice ale tatălui și ale fraților săi nu poate fi clarificată. Cu certitudine, familia i-a aranjat mai multe căsătorii cu oameni importanți și puternici, cu scopul de a-și satisface ambițiile politice. Lucreția a fost căsătorită cu Giovanni Sforza, Alfonso de Aragon (duce de Bisceglie) și cu Alfonso d’Este (duce de Ferrara). Conform tradiției, Alfonso de Aragon era fiul nelegitim al regelui Neapolelui și Cesare ar fi aranjat asasinarea sa după ce relația cu el și-a pierdut utilitatea politică.
18 aprilie 1506 - A început construcția bazilicii Sfantul Petru din Roma, in timpul pontificatului papei Iulius al II-lea.
Bazilica Sfântul Petru (în italiană Basilica di San Pietro) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.
18 aprilie 1590 - S-a nascut Ahmed I, sultan al Imperiului Otoman; (d. 1617).
18 aprilie 1797 - S-a nascut Louis Adoplphe Thiers, eminent istoric si politician, jurnalist, primul presedinte al celei de-a III-a Republici Franceze (1871-1873); (d.03.09.1877).
18 aprilie 1846 - S-a nascut Nicolae Densușianu, istoric român; (d. 1911).
Istoricul Nicolae Densuşianu (1846 – 1911)
foto – ro.wikipedia.org
18 aprilie 1848 - A avut loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii (Adunarea din duminica Tomii), (18 – 30 aprilie) la care se hotărăşte convocarea pentru 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) a Marii Adunari Naţionale de la Blaj.
18 aprilie 1853 - A fost pusa in functiune prima linie de tren din India, care facea legatura intre Bombay si Tanna si avea o lungime de 36 km.
18 aprilie 1873 - A murit chimistul german Justus von Liebig, ( n. 12 mai 1803), descoperitorul cloroformului, primul gaz narcotic folosit de medici in cursul operatiilor.
Copil fiind isi ajuta tatal in comertul cu chimicale. In copilarie, cand a fost intrebat ce vrea sa devina, a raspuns: “chimist”, starnind hohote de ras pentru ca la vremea aceea nu exista o astfel de meserie. O alta cunoscuta inventie a sa a fost extrasul din carne, care ii poarta numele. Liebig este considerat intemeietorul chimiei pentru agricultura.
18 aprilie 1878 - La București, a fost încheiată o Convenție comercială româno-elenă.
18 aprilie 1881 - Tavanele pictate ale Muzeului de Istorie Naturală din Londra au fost dezvelite odată cu deschiderea clădirii pentru public.
Tavanul Sălii Centrale (acum Sala Hintze) în 2013 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
O pereche de tavane decorate în Sala Centrală principală (oficial Hintze Hall din 2014) și în Sala de Nord, mai mică, ale Muzeului de Istorie Naturală din South Kensington , Londra, au fost dezvelite la deschiderea clădirii în 1881. Acestea au fost proiectate de arhitectul muzeului, Alfred Waterhouse , și pictate de artistul Charles James Lea . Tavanul Sălii Centrale este format din 162 de panouri, dintre care 108 înfățișează plante considerate semnificative pentru istoria muzeului, pentru Imperiul Britanic sau pentru vizitatorii muzeului, iar restul sunt picturi botanice decorative, extrem de stilizate. Tavanul Sălii de Nord, mai mică, este format din 36 de panouri, dintre care 18 înfățișează plante care cresc în Insulele Britanice . Pictate direct pe tencuiala tavanelor, acestea folosesc și aurirea pentru un efect vizual.
18 aprilie 1882 - S-a născut dirijorul american Leopold Stokowski (m. 13 septembrie 1977).
18 aprilie 1884 - La 18 aprilie stil nou (5 aprilie, stil vechi), la Răzeni, judeţul Chişinău, gubernia Basarabia, s-a născut Ion Constantin Inculeţ, om politic român, Preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru român, membru al Academiei Române.
Ion C. Inculeţ (1884 – 1940) – foto preluat de pe www.rador.ro
Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România), om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. La 21 noiembrie 1917, Ion C. Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării al guberniei Basarabia din cadrul Imperiului Rus, ulterior Republica Democratică Moldovenească. La 24 ianuarie, Sfatul Ţării a proclamat cu o majoritate de voturi independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat, cu 86 de voturi din 146, Unirea cu România. Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918, stil vechi (9 aprilie 1918, stil nou), de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti cu patria-mamă România a fost semnată de Ion Inculeţ în calitate de preşedinte al Sfatului Ţării.
18 aprilie 1897 - A fost încheiată o Convenție comercială între România și Olanda.
18 aprilie 1898 - A murit Gustave Moreau, pictor simbolist francez (“Jupiter şi Semele”, “Atenienii eliberaţi de Minotaur”, “Licornii”); (n.06.04.1826).
18 aprilie 1898 - S-a nascut sahistul argentinian de origine română romana Juan Iliesco (n. Ion sau Ioan Traian Iliescu, Braila,Romania)– d. 2 februarie 1968, Argentina). A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953). În 1941 a câștigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetățenie română la acea dată. În 1944 (de acum, cetățean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.
18 aprilie 1906 - Un cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter distruge mare parte din orașul San Francisco, California.
18 aprilie 1909 - În România este adoptată legea pentru darea în exploatare a terenurilor petroliere de pe proprietăţile statului.
18 aprilie 1909 - În România este înfiinţată Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti, care primeşte concesiunea transportului de călători.
18 aprilie 1909 - Eroina poporului francez Ioana d’Arc, a fost beatificata de Biserica Catolică.
Ioana d’Arc (în franceză: Jeanne d’Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).
18 aprilie 1912 - Vasul RMS Carpathia ajunge la New York cu 706 supraviețuitori ai dezastrului Titanic.
RMS Carpathia în portul New York în 1912 – foto: ro.wikipedia.org
RMS Carpathia a fost o navă de pasageri folosită, la începutul secolului al XX-lea, pentru călătoriile transatlantice. A aparținut liniilor maritime Cunard. Vaporul a transportat, în luna aprilie a anului 1912, cei aproximativ 700 de supraviețuitori ai Titanicului în portul New York.
18 aprilie 1917 - S-a nascut Frederica de Hanovra, soţia regelui Paul I al Greciei; (d. 06.02.1981).
18 aprilie 1922 - România a semnat, alături de alte state, o notă adresată Germaniei, prin care protesta împotriva semnării Tratatului de la Rapallo, din 16 aprilie 1922, care încălca prevederile Tratatului de la Versailles.
Tratatul de la Rapallo (16 aprilie 1922) – Cancelarul Germaniei, Joseph Wirth (al doilea din stânga), alături de delegaţia sovietică (Leonid Krasin, Gheorghi Cicerin şi Adolf Ioffe) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tratatul de la Rapallo a fost o convenție semnată în orașul italian Rapallo pe 16 aprilie 1922 între Germania (Republica de la Weimar) și Rusia Sovietică prin care fiecare dintre părți renunța la orice pretenție teritorială sau financiară față de cealaltă parte care decurgeau din Tratatul de la Brest-Litovsk semnat la sfârșitul Primului Război Mondial. Cele două guverne au decis de asemenea să normalizeze relațiile lor diplomatice. Tratatul a fost semnat în timpul Conferinței de le Genova de către ministrul de externe al RSFS Ruse, Gheorghi Cicerin și omologul său german, Walther Rathenau.
18 aprilie 1927 - S-a născut Samuel Phillips Huntington, politolog american; (d. 24.12.2008).
18 aprilie 1929 - S-a născut Ion Voinescu, fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni portari.
18 aprilie 1931 - În România s-a format un guvern de tehnicieni prezidat de Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la ministerul de Finanţe şi Interne). Noul guvern a venit în urma demisiei guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G. Mironescu.
18 aprilie 1936 - A trecut in eternitate compozitorul italian Ottorino Respighi;(n.9 iulie 1879).
18 aprilie 1941 -Al Doilea Război Mondial: Aviația SUA bombardează orasele Tokio, Yokohama și Nagoya.
18 aprilie 1941 - Franța a părăsit Societatea Națiunilor.
18 aprilie 1943 - Decesul comandantului marinei japoneze Isoroku Yamamoto la varsta de 59 ani. Isoroku Yamamoto,a fost comandantul japonez care a conceput atacul surpriză la Pearl Harbor 7 decembrie 1941,cand a fost distrusa flota americana. A fost ucis când avionul său a fost doborât de americani care au reuşit să descifreze codurile de comunicatii ale armatei japoneze.
18 aprilie 1945 - A fost fondată echipa de fotbal UTA.
UTA, acronim de la fosta Uzina Textilă Arad, (nume actual: F.C. UTA Arad), supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România. Câștigătoare de șase ori a Campionatului și de două ori a Cupei României, deține cele mai multe titluri dintre echipele de fotbal din provincie.
FC UTA Arad – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
18 aprilie 1946 - Ultima sesiune a Ligii Națiunilor s-a încheiat la Geneva, delegații fiind de acord să transfere o mare parte din activele acesteia către Organizația Națiunilor Unite.
Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.
Ultima întrunire a Societății Națiunilor a avut loc în 12 aprilie 1946, la Geneva. La aceasta au participat delegații a 34 de țări.[188] La această ședință s-a discutat despre lichidarea Societății: bunurile valorau aproximativ 22.000.000 de dolari în 1946,[189] inclusiv Palatul Păcii și arhivele Societății au fost dat Organizației Națiunilor Unite, fondurile de rezervă au fost înapoiate națiunilor care le-au furnizat, și datoriile Societății au fost rezolvate.[59] Robert Cecil a afirmat la ultima adunare:
Să afirmăm cu îndrăzneală că agresiunea oriunde s-ar afla și oricum poate fi apărată, este o crimă internațională, că este datoria fiecărui stat iubitor de pace să aloce orice forță este necesară pentru a o zdrobi, că mașinăria Cartei, nu mai puțin ca mașinăria Pactului, este suficientă pentru acest scop dacă este folosită cum trebuie, iar orice cetățean binevoitor din fiecare stat să fie gata să se supună oricărui sacrificiu pentru a păstra pacea… Îndrăznesc să-mi impresionez ascultătorii că marea lucrare a păcii se află nu numai în interesele limitate ale națiunilor noastre, dar mai mult pe acele mari principii de drept și nedrept de care națiunile, la fel ca oamenii, depind.
Liga a murit. Mulți ani să trăiască Națiunile Unite!
Moțiunea care a desființat Societatea a fost votată unanim: „Societatea Națiunilor va înceta să mai existe, cu excepția scopului de a-i lichida afacerile.”[190] De asemenea, fusese stabilită și data la care să pună capăt existenței Societății, aceasta fiind a doua zi după închiderea sesiunii. Pe 19 aprilie, Președintele Adunării, Carl J. Hambro din Norvegia, a declarat „sesiunea douăzeci și unu și ultima a Adunării Generale a Societății Națiunilor închisă.”[189] Societatea Națiunilor și-a încetat existența în următoarea zi.
18 aprilie 1947 - Guvernul britanic a hotărât reluarea relațiilor comerciale cu România, după cel de-al Doilea Război Mondial.
18 aprilie 1947 - La Bratislava, a fost executat monseniorul Jozef Tiso, om politic, lider al fascistilor slovaci, seful statului slovac aliat al Germaniei intre anii 1939–1945; (n. 13.10.1887).
Monseniorul Jozef Tiso Th. D. (n. 13 octombrie 1887 – d. 18 aprilie 1947) a fost un politician slovac al Partidului Popular Slovac și preot romano-catolic. A ajuns membru în parlamentul Cehoslovaciei, apoi în guvernul cehoslovac și, în final, președinte al Primei Republici Slovace (care a existat în perioada 1939 – 1945). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Tiso a fost judecat de autoritățile cehoslovace, condamnat la moarte și executat prin spânzurare.
18 aprilie 1949 - Irlanda părăsește Commonwealth–ul și devine o republică independentă.
18 aprilie 1951 - A fost înfiinţată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului, primul pas către viitoarea Uniune Europeană.
Drapelul Comunitatății Europene a Cărbunelui și Oțelului- foto: ro.wikipedia.org
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondată în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european. A reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet, făcut public de ministru de externe francez Robert Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite.
Jean Omer Marie Gabriel Monnet (n. 9 noiembrie 1888 – d. 16 martie 1979) este considerat arhitectul Unității Europene – foto: en.wikipedia.org
CECO a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht). Tratatul de la Paris a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, și spre deosebire de Tratatul de instituire a Comunității Europene, a avut o durată limitată la 50 de ani. În consecință, CECO a încetat să existe la 23 iulie 2002, iar responsabilitățile și bunurile sale au fost preluate de CE. Spre deosebire de cealaltă organizație europeană creată în 1949 după model interguvernamental (Consiliul Europei), CECO a fost creată ca organizație supranațională.
Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (* 29 iunie 1886 Luxemburg, – † 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles, Moselle, Franța) a fost un om de stat francez. Este considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. În mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, Robert Schuman a exercitat și funcția de președinte al Parlamentului European, între 1958 și 1960.
18 aprilie 1955 - A murit fizicianul Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1921;(n.14.03.1879). Prin testament, Einstein a cerut ca funeraliile sa se desfasoare fara ritual religios sau ceremonie oficiala, sa fie incinerat, iar ora sa fie tinuta secreta. La crematoriu, trupul neinsufletit a fost insotit de cativa prieteni apropiati.
18 aprilie 1956 – S-a născut la Biloxi, Mississippi, actorul american Eric Roberts.
18 aprilie 1958 – Controversatul poet american Ezra Pound a fost externat din Spitalul St. Elizabeths , un spital de psihiatrie din Washington, DC, unde fusese încarcerat timp de doisprezece ani.
Pound fotografiat în 1913 de Alvin Langdon Coburn – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ezra Weston Loomis Pound (n. 30 octombrie 1885 Hailey, Idaho, SUA – d. 1 noiembrie 1972 Veneția, Italia) a fost un poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX. Pound a urmat timp de doi ani cursurile Universității din Pennsylvania, după care a fost transferat la colegiul Hamilton. După finalizarea studiilor, activează ca profesor o perioadă scurtă de timp la colegiul Wabash.
Ezra Pound a sugerat numele unei mișcări britanice de avangardă, lansată în 1914, sub denumirea de vorticism, mișcare în legătură cu futurimsul și cubismul și s-a manifestat în special în domeniul artelor vizuale.[14]
Ezra Pound publică prima sa colecție de poezii With Tapers Quenched, în 1908. Aceasta a fost urmată de Personae and Exultations (1909) și de volumul de eseuri critice, Spirit of Romance (1910). Prima antologie Des Imagistes a apărut în anul 1914, an în care Pound a devenit coeditor al revistei Blast. Începând cu anul 1917 este redactor la revista Little Review și corespondent la Paris pentru The Dial.
Pound călătorește în Europa, stabilindu-se în cele din urmă la Londra. În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și s-a întors în Statele Unite abia în 1945, când a fost arestat sub acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani. În această perioadă el a continuat să scrie poezie, publicând The Pisan Cantos în 1948 și Rock Drill: 85-95 de los Cantares în 1956. După ce a fost eliberat, în 1958, Pound a revenit în Italia.
Din creația poetică a lui Ezra Pound mai fac parte următoarele volume: A Lume Spento (1908), A Quinzaine for This Yule (1908), Exultations (1909), Canzoni (1911), Ripostes (1912), Cathay (1915), Lustra (ediția din 1916), Hugh Selwyn Mauberley (1920).
Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost publicată în doar două volume: Collected Shorter Poems (Londra,1984) – ediția americană fiind intitulată Personae: Collected Poems (1971) și The Cantos of Ezra Pound (1972).
Ezra Pound a decedat la 1 noiembrie 1972, la Veneția, Italia.
18 aprilie 1966 - Mao Zedung lanseaza conceptul de “Marea revoluţie culturală proletară”. China intră într–o fază de haos și teroare.
18 aprilie 1966: Mao Zedung lanseaza conceptul de “Marea revoluţie culturală proletară”. China intră într–o fază de haos și teroare – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Revoluția Culturală a fost lansată de Mao pentru a-și recăpăta controlul asupra Partidului Comunist. Deși sfarsitul ei a fost declarat oficial în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi și la perioada între 1969 și arestarea „Bandei celor patru” în 1976. Între 1968 și 1969, principalii locotenenți al lui Mao, vicepreședintele Lin Biao și nevasta lui Mao,Jian Quing, au organizat o miliție de tineri numită Garzile Rosii pentru a răsturna inamicii lui Mao și pentru a recăpăta control asupra aparatelor statului. În haosul și violențele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgați la închisoare.
18 aprilie 1977 - S-a născut la Baia Mare, cântărețul, cantautorul si producătorul român Adrian Claudiu Sînă, membru fondator al trupei Akcent.
18 aprilie 1980 - Republica Zimbabwe îşi proclamă independenţa.
Zimbabwe, oficial Republica Zimbabwe, este o țară situată în sud-estul Africii, cu capitala la Harare. Se învecinează cu Africa de Sud – la sud, Botswana – la sud-vest, Zambia – la nord-est și Mozambic – la vest. Zimbabwe cuprinde 8 provincii și 2 orașe. Etnia majoritară este reprezentată de negrii – 98% (shona – 71%, ndebele – 16%), alte etnii sunt albii și metișii asiatici. Religii: creștini – 45,4% (protestanți, inclusiv anglicani – 23,5%, romano-catolici – 7%), indigeni africani – 13,5%, animiști – 40.5%. Alfabetizare 85%. Parlament unicameral – Camera Adunării (150).
18 aprilie 1982 - Prin decret guvernamental, se schimba denumirea capitalei Republicii Zimbabwe din Salisbury în Harare.
18 aprilie 1994 - A fost adoptat Legea impozitului pe venitul agricol.
18 aprilie 1996 - Miniștrii Apărării ai României și Ucrainei, Gheorghe Tinca și Valeri Șmarov, au semnat un Protocol privind dezvoltarea colaborării între Ministerul Apărării din România și cel din Ucraina.
18 aprilie 1996 - Senatul României a ratificat Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, prin care era reglementată procedura extrădării persoanelor care sunt căutate pentru acte de terorism.
18 aprilie 2001 - Camera Deputaţilor a adoptat textul legii privind accesul liber la informaţiile de interes public.
18 aprilie 2002 - A murit exploratorul Thor Heyerdal, conducătorul expediţiei Kon-Tiki. Faima sa se datoreaza expediţiei pe care a condus-o în 1947 atunci când, însoţit de cinci bărbaţi, a traversat Oceanul Pacific in 101 zile pe pluta balsa botezata Kon-Tiki. A parcurs 8000 de km din Peru in Polinezia, dovedind că insulele polineziene au fost vizitate de oameni din America Latină.
18 aprilie 2002 - Fostul rege al Afganistanului, Mohammad Zaher Shah, s-a întors la Kabul, după 29 de ani de exil la Roma.
18 aprilie 2003 - A incetat din viata Emil Loteanu, regizor si scenarist din Republica Moldova (n. 1936), autorul filmului “Șatra”; (n. 06.11.1936).
Emil Loteanu (n. 6 noiembrie 1936, Clocuşna, judeţul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocniţa, Republica Moldova – d. 18 aprilie 2003, Moscova, Rusia) a fost un actor, regizor, scenarist, poet şi scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim: Poienile roşii (1966), Lăutarii (1971), Şatra (1975), Gingaşa şi tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) şi Luceafărul (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”.
18 aprilie 2007 - Google a lansat un instrument pentru protecția drepturilor de autor, denumit “Claim your content”.
18 Aprilie 2019 – A avut loc un accident teribil în Portugalia: 28 de turişti germani şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier pe insula Maderia Cel puţin 29 de turişti germani, 11 bărbaţi şi 18 femei, şi-au pierdut viaţa miercuri într-un accident rutier petrecut pe insula portugheză Madeira, informează agenţiile de presă internaţionale. Accidentul a avut loc în localitatea de coastă Canico, la ora locală 18:30 (17:30 GMT). Vehiculul la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de persoane a părăsit carosabilul într-o curbă şi s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă. Şoferul autobuzului, care se pare că a pierdut controlul asupra vehiculului din motive ce urmează să fie investigate, precum şi ghidul care însoţea grupul de turişti, au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă.
18 aprilie 2019 – Africa de Sud – Cel puţin 13 morţi după prăbuşirea acoperişului unei biserici în urma ploilor torenţiale.
Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 16 au fost rănite în Africa de Sud după prăbuşirea parţială a acoperişului unei biserici din provincia KwaZulu Natal (nord-est), în timpul slujbei religioase, au indicat autorităţile citate vineri de AFP. Incidentul a avut loc joi seara într-o biserică din localitatea Dlangubo, la nord de Durban, al treilea oraş ca mărime din ţară, în timpul unei slujbe religioase, a precizat purtătorul de cuvânt al ”ministerului” regional pentru probleme locale, Lennox Mabaso.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
18 aprilie 2023 – Dominion Voting Systems a ajuns la o înțelegere de 787 de milioane de dolari cu Fox News privind acuzațiile de defăimare legate de alegerile prezidențiale americane din 2020.
Marele Sigiliu al Statului Delaware – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Dominion Voting Systems v. Fox News Network (colocvial Dominion v. Fox ) a fost un proces american pentru defăimare intentat în martie 2021 de Dominion Voting Systems împotriva Fox News Channel și a companiei-mamă Fox Corporation . Plângerea Dominion solicita despăgubiri în valoare de 1,6 miliarde, susținând că mai multe programe Fox au difuzat declarații false conform cărora mașinile de vot ale Dominion au fost trucate pentru a fura alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2020 de la președintele de atunci, Donald Trump . Fox News a susținut că raporta „opinii pure” cu privire la ceea ce spuneau alții, care, dacă ar fi adevărate, ar fi protejate de Primul Amendament la Constituție .
Dominion s-a concentrat pe acuzațiile formulate între noiembrie 2020 și ianuarie 2021 de gazdele Maria Bartiromo, Tucker Carlson, Lou Dobbs , Sean Hannity și Jeanine Pirro. Printre invitații care au apărut adesea alături de acești gazde s-au numărat avocații lui Trump, Rudy Giuliani și Sidney Powell , ambii fiind, de asemenea, dați în judecată individual de Dominion în instanța federală. În timpul verificărilor preliminare , au fost publicate comunicări interne ale Fox News, indicând faptul că gazde proeminente și directori de top știau că rețeaua raporta declarații false, dar continuau să facă acest lucru pentru a-și păstra telespectatorii din motive financiare.
Într-o hotărâre sumară din 31 martie 2023, judecătorul Eric M. Davis de la Curtea Superioară din Delaware a decis că niciuna dintre declarațiile contestate făcute de Fox News despre Dominion nu era adevărată și a dispus un proces pentru a stabili dacă rețeaua a acționat cu rea-intențiere . Mai multe personalități proeminente ale Fox News și directori executivi erau așteptați să depună mărturie la proces. Pe 18 aprilie, când declarațiile de deschidere erau pe cale să înceapă, judecătorul a anunțat că părțile au ajuns la o înțelegere. Fox News a fost de acord să plătească către Dominion 787,5 milioane de dolari și a recunoscut decizia anterioară a instanței conform căreia Fox a difuzat declarații false despre Dominion. Acordul nu a obligat Fox News să își ceară scuze. Este cea mai mare înțelegere media cunoscută pentru defăimare din istoria SUA. Mai târziu în acea lună, Tucker Carlson a fost concediat din funcția de gazdă a emisiunii Tucker Carlson Tonight , una dintre cele mai bine cotate emisiuni de știri de pe cablu, ca răspuns la acuzațiile din proces privind un mediu de lucru toxic pe platourile de filmare.
Retrospectiva asupra evenimentelor zilei de 18 aprilie în istorie ne confirmă faptul că progresul umanității este rezultatul unor momente de o imensă verticalitate. Semnarea Tratatului de la Paris în 1951, prin care se punea piatra de temelie a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, rămâne un simbol al capacității vizionare de a transforma resursele strategice în piloni ai păcii. Această zi nu marchează doar o reușită diplomatică, ci nașterea unei noi identități europene, bazată pe solidaritate și destin comun.
Prin Memoria Timpului, înțelegem că fiecare dintre evenimentele zilei de 18 aprilie în istorie – de la marile realizări politice la moștenirea lăsată de personalități universale – reprezintă o lecție de responsabilitate. Pe platforma Uniți Schimbăm, prețuim aceste repere cronologice ca pe un îndemn de a rămâne ancorați în valori autentice. Istoria zilei de astăzi ne reamintește că viitorul se construiește cu demnitate, învățând din trecut pentru a onora promisiunea unei lumi mai unite și mai conștiente de forța sa creatoare.
Nota Editorială:Documentarea pentru reeditarea acestui material s-a realizat prin consultarea și preluarea de informații de pe platformele cersipamantromanesc.wordpress.com și ro.wikipedia.org. Articolul pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost restructurat cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, sub îndrumarea echipei editoriale, pentru a evidenția pilonii de Identitate, Verticalitate și Memoria Timpului, cu un accent deosebit pe actul fondator al comunității europene.
Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (Secolul al IX-lea)
Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinereţe să urmeze calea pustiei.
Într-o zi, el şi-a părăsit părinţii şi a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a şi călugărit.
În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în Bizanţ alături de un alt ucenic, şi anume, Iosif, făcătorul de cântări, şi mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească în continuare sfintele icoane.
Sfântul Grigorie a voit să înştiinţeze şi pe creştinii din Roma despre cele ce se întâmplă în partea de Răsărit şi l-a trimis pe Iosif, dar pe drum a fost prins şi închis într-o temniţă în insula Creta.
Între timp, Sfântul Grigorie a trecut la Domnul (†842) şi a fost îngropat de Sfântul Cuvios Ioan.
La scurt timp a trecut la cele veşnice şi Ioan, veghetor fiindu-i Iosif, care se eliberase din temniţa din Creta.
Iosif a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele celor doi sfinţi.
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Împodobindu-ţi viaţa cu înfrânarea şi omorându-ţi trupul, ai biruit asuprelile vrăjmaşilor, preafericite părinte şi ca un vrednic ai ajuns către Viaţa cea fără de întristare şi veşnică, pentru care roagă-te, Preacuvioase Părinte Ioan, să ne mântuim noi.
Sfântul Cuvios Ioan a ajuns în atât de mare smerenie și ascultare și în așa sârguință spre tot lucrul bun, încât singur învățătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu.
Latura Decapoliei altădată era împărțită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomenește de Sfântul Evanghelist Matei, zicând: „După Dânsul au mers multe popoare din Galileea și din cele zece cetăți”; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pământul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învățătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Acest sfânt Ioan, din tinerețe lăsând lumea și iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învățător Grigorie Decapolitul și de dânsul a fost tuns în rânduiala monahicească. Și petrecea cu el, nevoindu-se în toate și bineplăcând lui Dumnezeu. Și a ajuns în atât de mare smerenie și ascultare și în așa sârguință spre tot lucrul bun, încât singur învățătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu. Iar când răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane și a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanț, pe lângă Sfântul Grigorie învățătorul său, împreună și cu Sfântul Iosif, scriitorul de cântări. Și umblând prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioși ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mâna ereticilor și a fost ținut în legături în Creta. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Iar Cuviosul Ioan, rămânând în Bizanț, se nevoia în ostenelile cele obișnuite, îngrijindu-se nu numai pentru a sa mântuire, ci și pentru a celorlalți.
După câtăva vreme, liberându-se fericitul Iosif din legături și întorcându-se în Bizanț, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-și ia plata pentru ostenelile sale, și a fost îngropat de mâinile lui Iosif, lângă mormântul Sfântului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viața Sfântului Iosif scriitorul de cântări, se scrie astfel: „Iosif, intrând în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan, ucenicul lui, și a plâns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-l vadă iarăși viu. Și a petrecut lângă mormântul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus și Ioan către Domnul și l-a îngropat Iosif aproape de Sfântul Grigorie. După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Și era acel loc afară din cetate, deosebit și liniștit, nu departe de biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, unde sălășluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae, și a mutat acolo moaștele amânduror părinților, ale lui Grigorie și ale lui Ioan”.
Sfântul Cuvios Ioan ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (Secolul al IX-lea) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
![Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială.[6] În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/04/Societatea-Na--iunilor-e1460927540812.png)
