Articole

Evenimentele Zilei de 12 martie în Istorie

Proclamaţia de la Timişoara

foto preluat de pe www.agerpres.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

12 martie este a 71-a zi a calendarului gregorian și ziua a 72-a în anii bisecți.

Mai sunt 294 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei 12 martie


 

Ortodoxe

Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Greco-catolice

Sf. cuv. Teofan († 817); Sf. papă Grigore Dialogul.

 

Romano-catolice

Ss. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, martir. R

 

Sărbători Internaţionale ale Zilei de 12 martie


 

Ziua internaţională împotriva cenzurii cibernetice

foto preluat de pe: wccftech.com

foto preluat de pe: wccftech.com

În fiecare an, la 12 martie este marcată Ziua internaţională împotriva cenzurii cibernetice, fiind o modalitate extraordinară pentru a atrage atenţia asupra libertăţii de navigare pe internet a fiecărei persoane pe fondul măsurilor luate de guvernele lumii privind programele de supraveghere în masă la adăpostul invocării raţiunilor de siguranţă naţională.

Când dreptul tău la confidenţialitate digitală este ameninţat, la fel se întâmplă şi cu dreptul tău privind libertatea de expresie”, potrivit lui Gabriel Cubbage, director executiv al companiei AdBlock, conform www.amnestyinternational.com.

Reporteri Fără Frontiere şi Amnesty International au avut iniţiativa marcării acestei zile pentru prima dată la 12 martie 2008.

Într-o scrisoare publică, Jean Francois Julliard, secretar general al Reporteri Fără Frontiere, şi Larry Cox, director executiv al Amnesty International, cereau factorilor decizionali ai companiilor Google, Microsoft şi Yahoo! să ia în considerare marcarea acestei zile.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Sărbători Naţionale ale Zilei de 12 Martie


 

Romania – Ziua Gărzii Naţionale de Mediu

În fiecare an, la 12 martie, este sărbătorită Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, marcând, astfel, data înfiinţării acesteia, de către Guvernul României, în anul 2003. Garda Naţională de Mediu este un corp specializat de inspecţie şi control, care urmăreşte respectarea legii în domeniul protecţiei mediului, în scopul prevenirii şi descurajării fenomenelor infracţionale.

Înfiinţarea Gărzii Naţionale de Mediu s-a impus ca o măsură pentru conservarea resurselor naturale şi pentru asigurarea unui mediu sănătos, în condiţiile creşterii numărului de factori care poluează mediul, a actelor şi a faptelor infracţionale la adresa fondului forestier şi cinegetic, precum şi a creşterii agresivităţii autorilor acestora, se arată pe site-ul oficial al instituţiei, http://www.gnm.ro.

Are atribuţii specifice în domeniul controlului poluării, controlului gestiunii deşeurilor, substanţelor şi amestecurilor periculoase şi în domeniul controlului biodiversităţii şi al ariilor naturale protejate.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Gabon: Ziua națională. Aniversarea fondării Partidului Democratic Gabonez (1968)

Mauritius: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1968)

 

Evenimentele Zilei de 12 martie în Istorie:

- 12 martie 1622 – Ignațiu de Loyola a fost canonizat de Biserica Catolică;

- 12 martie 1938 – Germania nazistă a anexat Austria;

- 12 martie 1940 – Uniunea Sovietică a impus Finlandei tratatul de la Moscova, prin care aceasta a fost obligată să cedeze sovieticilor Istmul Karelia;

- 12 martie 1990 – A fost adoptată Proclamația de la Timișoara.


 

12 martie 604 - A murit papa Grigore cel Mare, părinte al Bisericii crestine.

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma - † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie  - in imagine, Papa Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina  - foto: ro.wikipedia.org

Papa Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina – foto: ro.wikipedia.org

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604.

Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine.

Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

 

12 martie 1316 - A decedat Stefan Dragutin, al 14-lea rege al Serbiei (1276-1282).

El a condus Serbia până la abdicarea sa în anul 1282, când s-a imbolnavit.

S-a călugărit si și-a schimbat numele în Teokist. Ștefan Dragutin este venerat ca sfant de Biserica Ortodoxa din Serbia este venerat pe 12 noiembrie sau 30 octombrie.

 

12 martie 1365 - Întemeierea Universităţii din Viena.

Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) este o universitate fondată în anul 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg. În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883) - in imagine, Clădirea principală a Universităţii din Viena, construită în 1883 - foto: ro.wikipedia.org

Clădirea principală a Universităţii din Viena, construită în 1883 – foto: ro.wikipedia.org

Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) este o universitate fondată în anul 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg.

În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883).

 

12 martie 1507 - A murit Cesare Borgia, fiul Papei Alexandru al VI-lea, a carui viata l-a inspirat pe Nicolo Machiavelii care a scris ”Il Principe” (Principele).

Cesare Borgia (n. 13 septembrie 1475 – d. 12 martie 1507), Duce de Valentinois, a fost un nobil, condottiero, om politic și cardinal spaniol. A fost fiul papei Alexandru al VI-lea și al amantei sale, Vannozza dei Cattanei. A fost fratele lui Lucrezia Borgia, Giovanni Borgia, Duce de Gandia, și Gioffre Borgia, prinț de Squillace. A fost pe jumătate frate cu Don Pedro Luis de Borja (1460–1481) și Girolamo de Borja, copii ale unor mame necunoscute - in imagine, Portret al lui Cesare Borgia realizat de către Altobello Melone Bergamo, Accademia Carrara - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Cesare Borgia realizat de către Altobello Melone
Bergamo, Accademia Carrara – foto: ro.wikipedia.org

Cesare Borgia (1475-1507), fiul natural al cardinalului spaniol Rodrigo Borgia, devenit papa Alexandru al VI-lea, in 1492, a intruchipat impreuna cu sora sa Lucrezia deriva si cinismul unei familii papale din perioada Renasterii a carei ”legenda neagra” a intrat in istorie. Cesare a fost inițial îngrijit pentru o carieră în biserica

A fost numit episcop de Pamplona la vârsta de 15 ani si cardinal la vârsta de 18 ani. Tatăl lui Cesare, Alexandru al VI-lea, și-a pus speranțele familiei Borgia în fratele lui Cesare, Giovanni care a fost numit căpitan-general al forțelor papale. Giovanni a fost asasinat in 1497 in circumstanțe misterioase: unele surse sugerând cum că Cesare ar fi fost ucigașul, deoarece dispariția lui Giovanni i-ar fi deschis în final o lung așteptată cariera in armată.

Cesare Borgia a fost acuzat de unii autori si de incest cu sora sa Lucrezia.

Pe data de 17 august, 1498 el a devenit prima persoană din istorie care a demisionat din funcția de cardinal.

În aceeași zi regele Franței Ludovic al XII-lea l-a numit pe duce de Valentinois.

Deși a fost un general extrem de capabil, Cesare avea probleme in a-si mentine domeniile de bunavointa papalitatii. patronajul papal.

Machiavelli citează dependența lui Cesare de bunăvoința papalității, aflatǎ sub controlul tatălui său.

Dacă Cesare ar fi putut să câștige favoarea noului papă, el ar fi fost un domnitor de mare succes.

Dupa moartea tatălui său (1503),noul Papă, Pius al III-lea l-a arestat, dupa care a reusit sa evadeze.

Cesare Borgia a fost capturat și întemnițat de către Gian Paolo Baglioni lângă Perugia.

Toate pǎmânturile sale au fost achiziționate de către Statul Papal.

Exilat în Spania, în 1504, el a fost închis în castelul La Mota, Medina del Campo, din care a scăpat și i s-a alăturat cumnatului sǎu, regele Ioan al III-lea de Navarra.

Regina Spaniei, Juana, a pus un preț pe capul lui. A murit în asediul de la Viana în Spania în noaptea dintre 11 și 12 martie 1507.

 

12 martie 1510 - Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea (n.cca.1462), este asasinat la Sibiu de rivalul său Danciul şi de sarbul Dimitrie Iacsici.

Mihnea cel Rău a fost un domn al Țării Românești între 1508 și 1509, fiu al lui Vlad Țepeș. S-a aflat în conflict permanent cu boierii și a fost expulzat de pe tron cu ajutorul sultanului. S-a refugiat în Transilvania, unde a fost ucis un an mai târziu pe treptele Bisericii Parohiale din Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Mihnea cel Rău – foto: ro.wikipedia.org

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

Fiu natural al lui Vlad Ţepeş , a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre lăsând averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg, să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Turcii le pun la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn. S

esizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510. Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat..

Unul din dușmanii cei mai aprigi ai sai a fost călugărul Gavril Protul, abate și cronicar al vremii.

 

12 martie 1622 - Ignatiu de Loyola si Francisco Xavier, fondatorii Ordinului Iezuiților, au fost canonizati ca sfinți de către Biserica Catolică.

 

12 martie 1685 - S-a născut teologul si filosoful irlandez George Berkeley; (d. 1753).

George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcop irlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke - foto: ro.wikipedia.org

George Berkeley – foto: ro.wikipedia.org

George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcop irlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke.

A dezvoltat teoria pe care a numit-o “imaterialism” (numita mai târziu idealism subiectiv).

Această teorie neagă existența substantei materiale, susținand că obiectele, cum ar fi mesele șau scaunele sunt doar idei in mintea oamenilor și, ca urmare, nu pot exista fără a fi percepute.

 

12 martie 1820 - A decedat exploratorul scotian Sir Alexander Mackenzie (n.1764),cunoscut pentru traversarea pe uscat a Canadei în 1793, de la Oceanul Atlantic, pana la Oceanul Pacific.

A fost prima traversare de la est la vest a Americii de Nord și a precedat cu zece ani expeditia lui Lewis si Clark.

 

12 martie 1821 - In timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia, sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care prădaseră nişte boieri la Beneşti. Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

 

12 martie 1824 - S-a născut Gustav Robert Kirchhoff, fizician german, descoperitorul legilor care îi poartă numele şi al analizei spectrale; (m.17.10.1887).

 

12 martie 1832 - S-a născut Charles Boycott, proprietar irlandez împotriva căruia ţăranii de pe moşia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci “boicot” (sistare organizată, totală sau parţială, a relaţiilor cu o persoană sau organizaţie, în semn de protest faţă de anumite acţiuni ale sale) (m.19.06.1897).

 

12 martie 1835 - Împăratul rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

 

12 martie 1838 - Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională..

Ziarul şi-a încetat activitatea în 1946 din cauza presiunilor comuniste.

Întemeiat de George Barițiu, a apărut la Brașov, la 12 martie 1838, sub titlul de „Gazeta de Transilvania”, cu sediul redacției în Casa Mureșenilor. De la 3 ianuarie 1849 s-a numit „Gazeta transilvană”, iar de la 1 decembrie 1849 „Gazeta Transilvaniei”.

Între 1 ianuarie și 25 iunie 1838 a avut ca supliment „Foaie literară”, iar între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865 „Foaie pentru minte, inimă și literatură”- supliment cultural de sâmbătă și duminică.

Situându-se pe poziții democratice patriotice și iluministe, publicația lui Barițiu a avut un rol important în lupta politică a românilor din Transilvania, solidară cu cercurile progresiste din principate, unde era difuzată prin libraria lui Iosif Romanov.

În timpul revoluției de la 1848 din Transilvania, a militat pentru egalitatea în drepturi între naționalitățile din principat, unitatea națională a românilor de ambele părți ale Carpaților, desființarea iobăgiei în Țara Românească și Moldova (în Transilvania fusese desființată în timpul împăratului romano-german Iosif al II-lea) etc.

 

12 martie 1848 - Este raspandita Proclamaţia lui Simion Bărnuţiu prin care românii din Transilvania sunt chemaţi să se ridice la luptă pentru drepturile lor naţionale, recunoaşterea lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

 

12 martie 1863 - S-a nascut Gabriele D’Annunzio, poet, scriitor italian (romanele: “Inocentul”, “Triumful morţii”); (m.05.03.1938).

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene - foto: ro.wikipedia.org

Gabriele d’Annunzio – foto: ro.wikipedia.org

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara – d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene.

 

12 martie 1863 - S-a înfiinţat agenţia diplomatică română de la Belgrad.

Era prima agenţie diplomatică înfiinţată de România având caracter oficial, recunoscut atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte puteri care aveau reprezentanţi la Belgrad.

 

12 martie 1868 - Încercare eșuată de asasinat asupra Prințului Alfred, Duce de Edinburgh, tatăl reginei Maria a României.

Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (n. 6 august 1844 – d. 30 iulie 1900) a fost al treilea duce de Saxa-Coburg și Gotha, domnind din 1893 până în 1900.

Era și membru al familiei regale a Regatului Unit, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha.

În Regatul Unit, la 24 mai 1866 i s-au acordat titlurile de Duce de Edinburgh, Conte de Kent și Conte de Ulster. A urmat unchiului său Ernst de Saxa-Coburg și Gotha în cadrul imperiului German la 23 August 1893.

 

12 martie 1876 - S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, primul preşedinte al Republicii Turcia, considerat creator al Turciei moderne (m.10.11.1938).

Mustafa Kemal Atatürk (n. 12 martie 1881 la Selânik, Imperiul Otoman, azi Salonic, în Grecia - d. 10 noiembrie 1938 , Istanbul), militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) și Zübeyde (Hanim) foto: ro.wikipedia.org

Mustafa Kemal Atatürk 
foto: ro.wikipedia.org

Mustafa Kemal Atatürk (n. 12 martie 1881 la Selânik, Imperiul Otoman, azi Salonic, în Grecia – d. 10 noiembrie 1938 , Istanbul), militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) și Zübeyde (Hanim)

 

12 martie 1878 - S-a născut Constantin C. Popovici, matematician, astronom român (d. 1956)

Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași - d. 26 noiembrie 1956, București), matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Popovici - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași – d. 26 noiembrie 1956, București) a fost un matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române. A înfiinţat Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943)

 

12 martie 1882 - Iosif Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, de Emilia Lungu.

 

12 martie 1885 - S-a născut (25 martie stil nou) Mateiu Caragiale, poet si prozator român, fiul lui I.L.Caragiale si al Mariei Constantinescu (“Craii de Curtea Veche”, “Remember”); (m.17.01.1936).

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale - foto: ro.wikipedia.org

Mateiu Caragiale - foto: ro.wikipedia.org

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale

 

12 martie 1889 - S-a născut Idris,regele Libiei ; (m. 1983).

 

12 martie 1894 - Au fost puse in vanzare primele sticle de Coca-Cola. De la sucul servit in pahar, s-a ajuns la imbutelierea bautarii care si-a dobandit in acest fel faima.

In 1899, doi tineri avocati din Chattanooga, Tennessee, s-au gandit ca pot crea o afacere in jurul Coca- Cola, astfel incat au incheiat un contract cu Griggs Candler, care la acea vreme detinea dreptul de productie si vanzare a acestei bauturi.

Cei doi, Benjamin F. Thomas si Joseph B. Whitehead, au obtinut astfel exclusivitatea pentru a comercializa Coca-Cola pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru suma de… un dolar.

Afacerii i s-a mai alaturat un al treilea avocat, John T. Lupton. In acest punct a si inceput istoria bauturii a carei nume este cunoscut pe tot mapamondul.

 

12 martie 1907 - Răscoala Țărănească din 1907 atinge apogeul în Muntenia şi Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino.

Se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

Flacara răscoalelor ţărăneşti din România a cuprins toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită.

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea avand foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte, chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marii proprietari vecini.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de mari latifundii, care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare.

Diferența enormă dintre suprafata de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani, a constituit o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii.

O altă cauză era impunerea țăranilor spre cultivare culturi destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), din care marii latifundiari scoteau profituri maxime.

Orientarea agriculturii spre export vine încă din vremea principatelor românești cand, în urma tratatului de la Adrianopol (1829),s-a deschis comerțul cu occidentul.

Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu se mai ocupau direct de administrarea proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș sau in strainatate.

Prin urmare, boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp.

Acestia fiind mult mai duri și neînduplecați decît boierii, ajunsesera să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornita din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România.

Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încat liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea și au folosit armata și tunurile împotriva rasculatilor.

Potrivit unui raport al Ministrului de Interne, 7807 participanti la rascoala au fost trimisi in judecata pentru devastari si 164 pentru omoruri.

Din prima categorie, cei mai multi au fost eliberati. In ceea ce priveste numarul mortilor acesta continua sa fie controversat.

Cifra avansata initial de autoritati a fost de 419. Aceasta a fost contestata de la bun inceput atat in presa vremii, cat si de observatorii straini. Ziarul “Adevarul” a lansat, in schimb cifra fantezista de 11.000 morti, cifra preluata cu entuziasm mai intai de socialistii din epoca si ulterior de comunistii lui Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu.

În scop propagandistic au fost adunati cu cinism in zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 tarani in marele pavilion de la actualul “Romexpo”, pentru a sarbatori, alaturi de membrii Marii Adunari Nationale, incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea taranimii, prin forta, procese politice si omoruri, de pamantul cu care fusesera improprietariti mosii lor, tot din initiativa liberalilor dupa primul razboi mondial.

In 1907, dupa reprimarea dura si rapida a rascoalei, contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, dar si generalul Averescu au apreciat numarul mortilor intre 1000 si 2000.

Indiferent de numarul mortilor, de o parte si de alta a celor care s-au confruntat, indiferent de actele de vandalism si crimele savarsite de unii tarani rasculati, dar care la randul lor aveau dreptatea lor, evenimentele din primavara anului 1907 au constituit o mare tragedie nationala.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

12 martie 1907 - Este adoptat Steagul statului Idaho al Statelor Unite ale Americii.

 

12 martie 1910 - S-a născut compozitorul si dirijorul Dumitru Eremia; (d. 1975).

 

12 martie 1912 - S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Irving Layton (n. 12 martie 1912 Târgu Neamț, România, d. 4 ianuarie 2006 Montreal, Canada) a fost un poet evreu canadian născut cu numele Israel Pincu Lazarovici, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Irving Layton – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in în 1939 licența în științe agricole. S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participand la razboiul antinazist.

Încă din anii ’40 a fost catalogat drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene.

Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. A decedat la 4 ianuarie 2006.

 

12 martie 1913 - Canberra devine capitala Australiei. (Melbourne rămâne capitala temporar până in anul 1927, pe timpul in care noua capitală este încă în construcție.)

 

12 martie 1914 - Constantin Brâncuşi a avut prima expoziţie personală, la New York (12 martie – 1 aprilie 1914).

 

12 martie 1918 - Bolsevicii muta capitala Rusiei la Moscova , după ce Sankt Petersburg a deținut acest statut timp de 215 ani.

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 - Copyright  IMAGNO/Austrian Archives

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 – Copyright
IMAGNO/Austrian Archives

 

12 martie 1922 - Armenia, Georgia si Azerbaidjan formează Republica Sovietica Federala Transcaucaziana.

 

12 martie 1925 - S-a nascut Constantin Chiriţă, scriitor si scenarist (“Cireşarii”); (m.14.11.1991).

Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile sale s-au adresat în special tineretului - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Chiriță – foto: ro.wikipedia.org

Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist.

Cărțile sale s-au adresat în special tineretului. A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti. Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.

In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.

Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).

Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Otelul” (1960), din seria „Ciresarilor” a aparut „Drum bun, Ciresari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Ciresarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.

In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.

In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Ciresarii”: „Cavalerii florii de cires”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Ciresari!”.

Doi ani mai tarziu a publicat „Adancimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.

Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a murit la Bonn-Konigswinter.

A fost adus in tara si inmormantat la Poiana Tapului.

 

12 martie 1925 - S-a nascut Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel.

Leo Esaki, născut Leona Esaki (n. 12 martie 1925) este un fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 împreună cu Ivar Giaever și Brian David Josephson pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor. Este cunoscut pentru inventarea diodei Esaki, dispozitiv electronic care exploatează acest fenomen. Cercetările le-a efectuat la Tokio lucrând la compania Tsushin Kogyo (cunoscută astăzi sub numele de Sony) - foto: ro.wikipedia.org

Leo Esaki – foto: ro.wikipedia.org

Leo Esaki, născut Leona Esaki (n. 12 martie 1925) este un fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 împreună cu Ivar Giaever și Brian David Josephson pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor.

Este cunoscut pentru inventarea diodei Esaki, dispozitiv electronic care exploatează acest fenomen.

Cercetările le-a efectuat la Tokio lucrând la compania Tsushin Kogyo (cunoscută astăzi sub numele de Sony).

 

12 martie 1925 - A murit Sun Yi–xian (Sun Yat–Sen), revoluţionar democrat şi om de stat.

Sun Iat-sen, ori Dr. Sun Iat-sen, (Sun Yat-sen, ori Dr. Sun Yat-sen, în variantele de transliterare bazate pe limba engleză), (n. 12 noiembrie 1866 – d. 12 martie 1925) a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care adesea se spune că ar fi fost "tatăl Chinei moderne". Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară. A fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat direct. Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider. Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China întrucât a fost și este unanim apreciat atât China continentală cât și în Taiwan. Deși Sun este considerat una dintre cei mai mari lideri ai Chinei moderne, viața sa politică a fost mereu sub semnul luptei și al unui exil aproape continuu. După succesul revoluției chineze din anii 1911 - 1912, Sun a pierdut rapid controlul puterii în nou fondata Republică a Chinei, conducând după aceea multe guverne revoluționare în perioada care a urmat. Doctrina sa politică guvernează și astăzi China modernă - foto: ro.wikipedia.org

Sun Iat-sen - foto: ro.wikipedia.org

Sun Iat-sen, ori Dr. Sun Iat-sen, (Sun Yat-sen, ori Dr. Sun Yat-sen, în variantele de transliterare bazate pe limba engleză), (n. 12 noiembrie 1866 – d. 12 martie 1925) a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care adesea se spune că ar fi fost “tatăl Chinei moderne”.

Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară.

A fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat direct.

Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider.

Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China întrucât a fost și este unanim apreciat atât China continentală cât și în Taiwan.

Deși Sun este considerat una dintre cei mai mari lideri ai Chinei moderne, viața sa politică a fost mereu sub semnul luptei și al unui exil aproape continuu.

După succesul revoluției chineze din anii 1911 – 1912, Sun a pierdut rapid controlul puterii în nou fondata Republică a Chinei, conducând după aceea multe guverne revoluționare în perioada care a urmat.

Doctrina sa politică guvernează și astăzi China modernă.

 

12 martie 1930 - Mahatma Gandhi conduce un marș de 200 de mile (350 km) spre litoral, cunoscut sub numele de “Marșul Sării“, pentru a protesta față de monopolul britanic pe sare.

12 martie 1930: Mahatma Gandhi conduce un marș de 200 de mile (350 km) spre litoral, cunoscut sub numele de "Marșul Sării", pentru a protesta față de monopolul britanic pe sare - foto: ro.wikipedia.org

“Marșul Sării” – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1933 - Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România. Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

12 martie 1934 - S-a născut la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

Maria Manoliu-Manea (n. 1934, Galați) este o lingvistă americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, aleasă membru de onoare al Academiei Române (din 1993). Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Member of Academia Română. Doctorate-ès-lettres, University of Bucharest (1967). President of the American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) and of the American Association of Romanian Studies (1986 1988). Taught Comparative Grammar at the University of Bucharest (1957-1977). Full-professor at the University of California at Davis (1979--). Visiting Professor, University of Düsseldorf, 1994, Fulbright lecturer, University of Chicago (1972-1974), University of Bucharest (1991) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Maria Manoliu-Manea – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

S-a remarcat prin prestigioase titularizari la diverse institutii romane si americane: Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al Academiei Române din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

A fost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright la University of Chicago (1972-1974).

 

12 martie 1936 - A incetat din viata la Bucuresti, Garabet Ibraileanu, academician, critic literar, eseist, istoric literar, pedagog, redactor literar si romancier român.

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Garabet Ibrăileanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos – d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român.

Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930.

Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

 

12 martie 1938 - A avut loc ocuparea Austriei de catre Germania hitlerista (Anschluss).

Adolf Hitler a anexat-o oficial în ziua următoare.

 

12 martie 1940 - Uniunea Sovietică a impus Finlandei tratatul de la Moscova, prin care aceasta a fost obligată să cedeze sovieticilor Istmul Karelia.

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) - Trupe finlandeze pe schiuri în nordul Finlandei, ianuarie 1940 - foto: ro.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) – Trupe finlandeze pe schiuri în nordul Finlandei, ianuarie 1940 – foto: ro.wikipedia.org

Conform tratatului Finlanda a fost obligată să cedeze o parte din Karelia şi al doilea oraş ca mărime al ţării, Viipuri, o bună parte a teritoriului cel mai bine industrializat al ţării, ca şi zone pe care încă le mai controla armata finlandeză, în total aproximativ 10% din teritoriul Finlandei antebelice. Aproximativ 422.000 de karelieni, 12% din populaţia Finlandei, şi-au pierdut căminele.

Armata şi civilii din zonă au fost evacuaţi în grabă în conformitate cu termenii acordului, şi doar cîţiva civili au ales să devină cetăţeni sovietici. Finlanda a fost nevoită de asemenea să cedeze o parte a raionului Salla, Peninsula Kalastajansaarento din Marea Barenţ şi patru insule din Golful Finic.

Peninsula Hanko a fost concesionată pentru 30 de ani Uniunii Sovietice pentru construirea unei baze militare.

Ruşii au returnat oraşul Petsamo cucerit în timpul războiului. Privit în ansamblu, condiţiile tratatului de pace au fost dure pentru finlandezi. Ruşii căpătaseră oraşul Vîborg în plus faţa de cererile lor de dinaintea războiului.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) - foto: ro.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1940 - S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, eseist, filosof, membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinte. Din 1975, este stabilit în SUA.

Virgil P. Nemoianu (n. 12 martie 1940, București) este un eseist, critic literar, filozof al culturii și pedagog american născut în România. Deși este etichetat, în general, ca un specialist în literatură comparată, în realitate activitatea sa intelectuală acoperă un domeniu mult mai larg de preocupări și realizări. Filozofia gândirii sale îl plasează undeva în zona comună a neo-platonismului și a neo-kantismului, pe care le-a transformat într-un instrument menit să clarifice și să cuantifice asperitățile și chiar absurditățile modernismului și ale postmodernismului. Alegând la începutul carierei sale academice în mod deliberat o scriitură plasată la nivelul orizonturilor intelectuale ale unui Goethe și Leibniz, a continuat să mențină acest nivel spiritual înalt în toate cărțile sale - in imagine, Virgil P. Nemoianu în anul 2005 - foto: ro.wikipedia.org

Virgil P. Nemoianu în anul 2005 – foto: ro.wikipedia.org

A lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord.

Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.

A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului.

Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989) A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

 

12 martie 1941 - S-a născut istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent cercetător literar, critic literar, filolog, paleograf și pedagog român.

Mircea Anghelescu ( * 12 martie 1941, București ) este un cercetător literar, critic literar, filolog, istoric literar, paleograf și pedagog român. A fost profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității București. În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit - foto: zf.ro

Mircea Anghelescu – foto: zf.ro

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

 

12 martie 1945 - A murit Anna Frank, autoarea celebrului jurnal, Jurnalul Annei Frank, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei naziste în Olanda (n.12.06.1929).

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor - foto: ro.wikipedia.org

Annelies Marie „Anne” Frank - foto: ro.wikipedia.org

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial.

Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.

Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

 

12 martie 1946 - S-a născut Liza Minnelli, actriţă şi cântăreaţă americană , fiica actriţei Judy Garland şi a regizorului Vincente Minnelli (filmele “Cabaret”, “New York, New York”).

Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli - in imagine, Liza Minnelli ca Sally Bowles în Cabaret - foto: ro.wikipedia.org

Liza Minnelli ca Sally Bowles în Cabaret – foto: ro.wikipedia.org

Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.

 

12 martie 1947 - Presedintele Harry Truman prezinta în mesajul adresat Congresului SUA, programul politicii externe cunoscut sub numele de “Doctrina Truman” (sprijinirea de catre SUA a natiunilor care se opuneau comunismului).

El a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, amenințată de comunism, și a Turciei, fata de care U.R.S.S. revendica partea de nord-est a Anatoliei.

 

12 martie 1948 - S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga, specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident.

Este editor al operei bunicului său.

Andrei Pippidi (nume complet Andrei-Nicolae Pippidi; n. 12 martie 1948, București) este un istoric român specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga, este editor al operei bunicului său - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Andrei Pippidi – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22.

În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

 

12 martie 1950 - S-a născut la Ploiești cantaretul nevazator roman George Nicolescu.

George Nicolescu (n. 12 martie 1950, Ploiești, România) este un muzician român orb - foto: ro.wikipedia.org

George Nicolescu (n. 12 martie 1950, Ploiești, România) este un muzician român orb – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1952 - S-a născut Gregorian Bivolaru, fondatorul şi mentor spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut(M.I.S.A.).

Gregorian Bivolaru (n. 12 martie 1952 în Tărtășești) numit acum Magnus Aurolsson, este un instructor de yoga și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Este fratele vitreg (după tată) al omului politic Gabriel Bivolaru - foto: sivasakti.net

Gregorian Bivolaru – foto: sivasakti.net

Gregorian Bivolaru (n. 12 martie 1952 în Tărtășești) numit acum Magnus Aurolsson[1], este un instructor de yoga și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).

Este fratele vitreg (după tată) al omului politic Gabriel Bivolaru.

Pana la revolutia din 1989 a fost angajat la metroul bucurestean ca muncitor necalificat.

Din 1978 a inceput sa predea yoga si a fost condamnat in 1978, 1984 si 1989, pentru răspândire de materiale pornografice, de ocultism și magie neagră.

In 1984 a evadat din sediul Securității de pe Calea Rahovei din București, unde fusese închis pentru prestarea fără autorizație a activității de profesor de yoga.

Imediat după Revolutie, Bivolaru a înființat MISA, care a ajuns să adune peste 40.000 de simpatizanți, din țară și străinătate

După decembrie 1989, deși practica yoga a fost din nou permisă, Gregorian Bivolaru continuă să fie persecutat, lucru confirmat de către rapoartele Amnesty International, Apador-CH și ale altor organizații de apărare a drepturilor omului și mai nou de către justiția suedeză.

Aceste persecuții au culminat în data de 18 martie 2004 când aproximativ 300 de polițiști și jandarmi, însoțiți de procurori, au pătruns în forță, fără somație, atât în casa acestuia, cât și în 16 imobile proprietate personală a unor practicanți yoga și membri M.I.S.A. și au operat confiscări de bunuri. Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală pe 4 iulie 2004.

În martie 2005 Gregorian Bivolaru fuge clandestin din Romania si cere azil politic în Suedia, motivând că nu are încredere în obiectivitatea justiției române.

Pe 4 aprilie 2005, Poliția suedeză din Malmö îl reține pe Gregorian Bivolaru la orele 13, în timp ce acesta se află la o a doua întrevedere (prima având loc cu aproximativ două săptămâni înainte) la Biroul de Imigrări.

După aceasta, Ministerul Justiției din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare.

Cererea de extrădare formulată de autoritățile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanță suedeză.

Bivolaru a primit azil politic în Suedia în 2005.

Completul de judecată format din cinci judecători ai Curții Supreme din Stockholm a ajuns la concluzia că Gregorian Bivolaru nu are nici o șansă să aibă parte de un proces echitabil în România.

In iunie 2006 Gregorian Bivolaru și-a schimbat numele în “Magnus Aurolsson”, domiciliat în orașul suedez Karlskrona.

Din 2010 liderul MISA predă cursuri și în Argentina, în orașul Capilla del Monte, oraș cunoscut pentru muntele Uritorco și vizitele acestuia de către adepți ai mișcărilor de tip New Age care susțin că acolo se regăsesc fenomene extraterestre

În decembrie 2010, Gregorian Bivolaru a intentat un proces statului român în care cerea despăgubiri de 30.000 de euro pentru prejudiciile pe care le-ar fi suferit în regimul comunist.

Pe 4 iulie 2011 justitia românească a dat verdict (in dosarul 48765/3/2010) că în toți anii de dinainte de revoluție Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic, iar toate acuzațiile enumerate mai sus au fost fabricate de autoritățile comuniste. Era un verdict definitiv și irevocabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe data de 14 iunie 2013 la șase ani de închisoare, fără suspendare, pentru „actul sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Mădălina Dumitru”.

Fosta minoră, Mădălina Dumitru, a afirmat însă, pe toată durata procesului de la ÎCCJ că actul respectiv nu există și că ea nu este o victimă a lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor și a judecătorilor.

De asemenea a fost achitat pentru toate celelalte acuzații din dosar sau a constatat prescrierea lor

 

12 martie 1961 - Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din RFG, după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9 – 8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

 

12 martie 1965 - A murit George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (n. 1899)

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică - foto: cultural.bzi.ro

George Călinescu – foto: cultural.bzi.ro

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

 

12 martie 1966 - A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu de origine română, stabilit din 1938 în Franţa; (n.15.06.1903).

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România - in imagine, Victor Brauner, autoportret premoniție, 1930 - foto: ro.wikipedia.org

Victor Brauner, autoportret premoniție, 1930 – foto: ro.wikipedia.org

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România.

 

12 martie 1968 - Proclamarea independenţei în Statul Mauritius. Ziua naţională.

 

12 martie 1973 - S-a infiintat, la Bucuresti, Radio Romania Tineret, primul canal public de radio destinat tineretului din Europa.

 

12 martie 1990 - În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara. Proclamația de la Timișoara este un document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990.

A fost redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș.

Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte.

Această interdicție se numește lustrație.

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara - foto: revistaforte.ro

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara – foto: revistaforte.ro

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor.

Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism.

Succesul limitat al Proclamației a fost atribuit rezistenței structurilor comuniste și caracteristicilor speciale al Timișoarei în comparație cu restul țării.

Victor Neumann a menționat contrastele observate chiar în timpul Revoluției, cînd în doar cîteva orașe în afară de Timișoara au existat rebeliuni: Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, București, Iași.

Aceste tipare în comportament au fost atribuite de către Neumann discrepanțelor politicie, sociale și economice dintre diferitele regiuni ale țării, diferențe pe care el consideră că au rămas notabile și în România post-Revoluție.

Proclamația a eșuat în a stabili procedurile electorale în România: Alegerile prezidențiale din 1990 și Alegerile legislative din 1990 s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

12 martie 1992 - Mauritius devine republică în cadrul Commonwealth-ului.

 

12 martie 1992 - A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

 

12 martie 1994 - Biserica anglicană a acceptat și femei-preot, pentru prima dată în ultimii 460 de ani.

 

12 martie 1995 - A murit Dumitru Almas, prozator si istoric, autor de romane istorice si de biografii romantate.

 

12 martie 1999 - Polonia, Cehia şi Ungaria devin membre cu drepturi depline în NATO. Este a cincea extindere din istoria Alianţei Nord-Atlantice şi prima de după “războiul rece”.

 

12 martie 1999 - A decedat la Berlin marele violonist Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu.

Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York - d. 12 martie 1999, Berlin) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia. Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d'Abernon. Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea - foto: meschuggefilm.ch

Sir Yehudi Menuhin – foto: meschuggefilm.ch

A murit la Berlin marele violonist Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu. Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia.

Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d’Abernon.

Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea.

În tinerețe, Yehudi Menuhin a plecat la Paris pentru a studia vioara cu George Enescu. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

George Enescu si Yehudi Menuhin -  foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

George Enescu si Yehudi Menuhin – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

12 martie 2000 -  Într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.

Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani) - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Paul al II-lea – foto: ro.wikipedia.org

Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.

Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

 

12 martie 2001 - A murit Robert Ludlum, autor american de romane politiste si de spionaj de mare succes;(n. 1927).

 

12 martie 2003 - Zoran Djindjic, premierul Serbiei a fost asasinat; (n. 1952).

Zoran Đinđić, (n. 1 august 1952, Bosanski Šamac, RS Bosnia și Herțegovina, RSF Iugoslavia, astăzi în Republica Srpska, Bosnia și Herțegovina – d. 12 martie 2003, Belgrad, Serbia și Muntenegru) a fost un om politic sârb, prim ministru al Serbiei, primar al Belgradului, lider al opoziției democratice sârbe și doctor în filosofie. Đinđić a înființat Partidul Democrat modern și a devenit președintele acestuia în 1994. De-a lungul anilor 1990, a fost unul dintre liderii opoziției față de regimul lui Slobodan Milošević, și a devenit prim ministru al Serbiei în 2001 după răsturnarea lui Milošević. Ca prim ministru, a susținut reforme democratice și integrarea europeană a Serbiei. A fost asasinat în 2003 de membri ai crimei organizate sârbe - foto: ro.wikipedia.org

Zoran Đinđić, – foto: ro.wikipedia.org

Đinđić era hotărât să curețe Serbia de crima organizată, și a înființat „Tribunalul Special” cu un program de protecție a martorilor. Liderii crimei organizate, cu legături în fosta securitate sârbă și încă loiali lui Slobodan Milošević, s-au alarmat.

Din ordinul fostului comandant al Unității de Operațiuni Speciale a securității iugoslave, Milorad „Legija” Ulemek, Đinđić a fost asasinat de soldatul lui Ulemek Zvezdan Jovanović la Belgrad la 12 martie 2003.

Jovanović l-a împușcat din clădirea de peste drum de sediul guvernului Serbiei la ora 12:23 PM, nimerindu-l o dată în piept. Glonțul de mare putere tras cu arma Heckler & Koch G3 a intrat în inimă și l-a ucis pe loc.

El a fost dus la spital, dar a fost declarat decedat după o oră. Ulemek a fost acuzat de comandarea crimei. El era unul dintre liderii clanului Zemun, o organizație mafiotă din Serbia.

A fost arestat, judecat și condamnat pentru implicarea în unele dintre asasinatele și tentativele de asasinat care au marcat Iugoslavia în perioada dinaintea preluării puterii în Serbia de către Đinđić.

Nataša Mićić, pe atunci președinte interimar al Serbiei, a declarat stare de urgență. Zoran Živković a fost ales ca succesor al lui Đinđić de către Partidul Democrat.

La 23 mai 2007, doisprezece persoane au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić.

Printre condamnați s-a numărat și Ulemek, care, în cei patru ani dinaintea asasinării lui Zoran Đinđić, călătorise în Elveția, Austria, Macedonia, Grecia, Singapore și Croația cu pașaport fals, realizat pe baza unuia dintre pașapoartele brute furate de la consulatul croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina în 1999. Ulemek, împreună cu Zvezdan Jovanović, au fost acuzați de conspirație pentru comiterea asasinatului de la 12 martie 2003.

Trei dintre cei doisprezece condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutati.

 

12 martie 2008 - A murit Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru şi film; (n. 1942).

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș - d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune - foto: cinemagia.ro

Ovidiu Iuliu Moldovan – foto: cinemagia.ro

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș – d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune. Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii: Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004); medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”; Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”; De asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

 

12 martie 2011 - La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactiv.

12 martie 2011: La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactivi - foto: adevarul.ro

12 martie 2011: La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactivi – foto: adevarul.ro

Calendar Ortodox 12 martie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 12 martie 2025


 

Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul;

Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei;

Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sinaxar 12 Martie


 

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana (759 – 818).

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul (759 - 818) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul (759 – 818) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă.

După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială.

Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor.

Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani.

După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”.

Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i:

Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare“.

Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos.

Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis:

O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu“.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran.

Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup.

Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul.

Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei (540 – 604).

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe.

Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea.

Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie.

Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii.

Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă.

După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo.

Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie.

Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite.

Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu.

Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.

Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel“. (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.

 

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit (949–1022).

Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog (949–1022) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog (949–1022) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială.

La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie).

În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul.

În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh.

În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el.

I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora.

Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări:

“Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.”

Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp.

Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 – 604)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Papa Grigore I cel Mare

Sfântul Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (n. 540 d.Hr., Roma, Regatul Ostrogot – d. 12 martie 604 d.Hr., Roma, Imperiul Roman de Răsărit), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica din Imperiul Roman de Apus cât și în Biserica din Imperiul Roman de Răsărit . Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. „Da”, – spunea papa Grigore cel Mare la începutul pontificatului său – „vom reforma și administrația bisericească, și legile canonice. Și semnul va fi acesta: reforma muzicii (liturgice)”.

Papa Grigore a întrunit în cel mai înalt grad toate calitățile omului de conducere, sensul datoriei, al măsurii și al demnității. Istoricul protestant Harnack îi admira „înțelepciunea, dreptatea, blândețea, puterea de inițiativă, toleranța” și Bossuet îl consideră „modelul desăvârșit al modului de guvernare a Bisericii”. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Este considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 - 604) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 – 604) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Se presupune că Sf. Grigore (Grigore cel Mare) s-a născut în jurul anului 540 la Roma. Părinții l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latină Vigilantius („vigilent”). Scriitori medievali care credeau în etimologia numelui său, au transpus această semnificație în lucrările sale despre papa Grigore.

Se știe foarte puțin despre copilăria sa. În această perioadă, conform datelor istorice, Italia a fost recucerită de împăratul roman răsăritean, Iustinian I cel Mare, de la Goți, acest război fiind după anul 552. În 554, o invazie a francilor a fost învinsă, după care a urmat o perioadă de liniște în Italia, care, deși era condusă de puterea romană din Constantinopol, era unită într-o singură țară și păstra limba oficială a Romei, latina clasică.

Grigore s-a născut într-o familie romană aristocrată bogată (patricieni), care avea legături strânse cu Biserica. Întrucât nu s-a demonstrat istoric descendența dintr-o familie patriciană din Republica Romană, nu se poate ști din ce arbore genealogic al unei familii nobile derivă. Un străbun al lui Grigore a fost Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got Theodoric cel Mare.

Familia sa a avut și locuit o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma. Strada unde a fost acea casă se numește astăzi Strada Sf. Grigore (it. Via di San Gregorio). În nord, strada merge spre Colosseum, iar în sud spre Circus Maximus. În zilele papei Grigore, clădirile romane antice erau în ruine fiindcă erau deținute de persoane particulare.

Familia sa deținea și proprietăți cu lucrători în jurul Romei și în Sicilia, unde probabil Grigore și părinții săi – Gordian și Silvia – s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei, în care forțele adversare au fost conduse de generalul bizantin Belisarie și regele goților italici, Totila.

Tatăl lui Grigore, Gordian, deținea funcția regionarius în Biserică (nu se cunoaște nimic despre această funcție). Mama lui Grigore, Silvia, avea în Sicilia o soră măritată, Patricia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfățișarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume și soartă sunt necunoscute.

Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învățat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică și retorică. Grigore știa să scrie corect în latină, dar nu a învățat să scrie în greacă. Învățase autorii latini, științele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluență în cunoașterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră de funcționar imperial.

 

 

Guvernator al Romei

După terminarea studiilor, Grigore a îmbrățișat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei (praefectus urbis), cea mai înaltă funcție civilă la Roma. El trebuia să se ocupe de buna funcționare a întregului aparat de stat, de la menținerea ordinii publice la aprovizionarea cu alimente. Trebuia, în afară de aceasta, să întrețină bune relații cu papa, care avea de acum o mare relevanță socială, și să fie întotdeauna atent la dispozițiile care veneau de la exarhul de Ravenna, ce îl reprezenta pe împărat în Occident.

Nu era o viață ușoară, dar a fost o experiență foarte prețioasă. În anii oficiului său public, și-a făcut proprie experiența seculară a administrației publice și a pus-o în slujba concetățenilor, fără să se lase vreodată corupt. Sub guvernarea sa, Roma a înflorit așa de mult, încât și săracii aveau ce să mănânce. Prin aceasta, nu numai că și-a dobândit stima în fața autorităților imperiale, cărora Roma le-a dat întotdeauna destulă bătaie de cap, dar a câștigat iubirea generală a tuturor romanilor, care îl iubeau și îl numeau “consulul lui Dumnezeu”.

 

Grigore călugărul

Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său. Grigore a renunțat la înalta funcție deținută și a intrat în viața monastică. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugărițe. Astfel Grigore și-a împărțit întreaga avere săracilor și a ctitorit șapte mănăstiri, dintre care șase în Sicilia.

Și-a transformat casa părintească de pe Colina Caelius în mănăstire închinată Sf. Apostol Andrei, în care a adăpostit călugării benedictini, alungați din mănăstirea Monte Cassino de longobarzii care încercau să cucerească peninsula italică. Grigore însuși s-a retras aici, dorind să rămână simplu călugăr benedictin. După multe secole, mănăstirea Sf. Andrei a fost dedicată celui care a întemeiat-o, Sf. Grigore (Mănăstirea Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio).

Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (lat. apocrisiarius), ambasador la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Ca ambasador pe lângă împăratul Tiberiu I Constantin și succesorul acestuia, Mauriciu, le-a cerut să ajute Roma supusă atacurilor longobarde. A fost rechemat la Roma, unde, ales abate, și-a reluat viața de călugăr în mănăstirea sa. A fost consilier al papei Pelagius al II-lea, când acesta i-a cerut ajutorul pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflați în schismă din cauza poziției luate de papa Vigiliu în privința condamnării „Celor Trei Capitole”.

 

Alegerea ca papă

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.

După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

Activitatea sa din timpul celor 14 ani de pontificat (de la 3 sept. 590 la 12 martie 604) pare de necrezut: organizează apărarea Romei, amenințată de Aginulfo, cu care apoi a întreținut raporturi de bună vecinătate; administrează avutul public cu minuțioasă nepărtinire, suplinind lipsurile funcționarilor imperiali; se îngrijește de aprovizionarea cu apă a orașului Roma; favorizează împământenirea dijmașilor, eliminând orice formă de sclavie; însuflețit de zelul pentru răspândirea credinței, propune și susține misiunea Sf. Augustin de Canterbury în Anglia. Întotdeauna atent la problemele întregii creștinătăți, nu desconsidera grijile mărunte ale vieții de fiecare zi. Cu puțin timp înainte de a muri, s-a interesat de o ocazie pentru a-i trimite episcopului din Chiusi o manta de iarnă.

A murit în ziua de 12 martie 604 și a fost înhumat în Bazilica „Sf. Petru” din Roma. Noul Calendar a stabilit comemorarea lui pentru ziua de 3 septembrie, ziua în care a început activitatea de păstor suprem al Bisericii lui Cristos.

 

Sărbători

- în calendarul latin: 3 septembrie (ziua în care a fost hirotonit întru episcop, în anul 590) și 12 martie (ziua morții)

- în calendarul bizantin: 12 martie

- în calendarul lutheran: 12 martie

- în calendarul anglican: 3 septembrie

 

Opera

Cele 848 de scrisori rămase de la el și omiliile către popor dovedesc limpede imensa activitate desfășurată de Papa Grigore cel Mare. În toate domeniile vieții bisericești, a lăsat urme adânci. Viața Sfântului Benedict și Liber regulae pastoralis – „Cartea păstoririi sufletelor” sunt citite și astăzi cu mult interes și mult folos. S-a ocupat și de muzica sacră, cântarea folosită la oficierea sfintelor slujbe, și a stabilit normele care au dus la „cântarea gregoriană”.

Sfântul Grigore a scris patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul. Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, conțin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de nașterea culturii benedictine. Povestirile de vieți exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conțin arhetipurile valorilor și frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar și o filosofie a sfîrșitului istoriei.

A compus Liturghia darurilor înainte sfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.

A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză. Grigore, prin Regula pastorală, bazându-se pe experiența sa personală, a făcut în așa fel încât carisma monahismului să treacă pragul mănăstirilor și să comunice limfa mereu nouă a evangheliei în structurile bisericești. El vedea unite în preot contemplația și ministerul, aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu și vestirea lui, doctrina și exemplul. Nu admitea ca cei care erau chemați la preoție să refuze misiunea cu scuza de a se dedica contemplației:

Nu este posibil să preferi propria liniște binelui spiritual al celorlalți. Cristos, pentru a-i ajuta pe toți, a ieșit din sânul Tatălui pentru a veni să locuiască în mijlocul nostru”. În consecință, în timpul ritului consacrării episcopilor, Regula pastorală se așeza pe spatele celui ales împreună cu Sfânta Scriptură. Aceeași carismă, care însuflețea mănăstirile prin regula benedictină, trebuia să dea viață și Bisericilor episcopale prin Regula pastorală. Când l-a trimis pe Augustin la englezi, i-a recomandat să trăiască conform cu regula mănăstirii sale,deoarece, în acest fel, carisma benedictină va fi cucerit la credință popoarele Marii Britanii. Și așa s-a și întâmplat.

 

Ediții în limba română

- Dialoguri (ediție bilingvă a celor patru cărți), trad. din lb. latină de Cristina Horotan, notă intro., tabel cronologic și plan al tratatului de Alexander Baumgarten, note de Cristina Horotan și Alexandru Daroni, Editura Polirom, Iași, 2017.

- Despre minunile Părinților italieni (cartea I și III a Dialogurilor), trad.din latină de Elena Sima, introducere, note, ediție de Florin Crîșmăreanu, Editura Doxologia, Iași, 2016.

- Omilii la profetul Iezechiel, trad. din lb. latină de Elena Sima, Ingrid Ileana Bauer, Editura Doxologia, Iași, 2015.

- Cartea regulii pastorale, trad, prefață și note de Pr.prof.Alexandru Moisiu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,1996.

 

cititi mai mult despre Papa Grigore I cel Mare (Grigorie cel Mare/Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei) si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Proclamația de la Timișoara (11/12 martie 1990)

foto preluat de pe presalibera.net
articole preluat de pe ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Proclamaţia de la Timişoara

Proclamația de la Timișoara este un document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990. A fost redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș. Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.

În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor. Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism. Succesul limitat al Proclamației a fost atribuit rezistenței structurilor comuniste și caracteristicilor speciale al Timișoarei în comparație cu restul țării. Victor Neumann a menționat contrastele observate chiar în timpul Revoluției, cînd în doar cîteva orașe în afară de Timișoara au existat rebeliuni: Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, București, Iași. Aceste tipare în comportament au fost atribuite de către Neumann discrepanțelor politicie, sociale și economice dintre diferitele regiuni ale țării, diferențe pe care el consideră că au rămas notabile și în România post-Revoluție. Proclamația a eșuat în a stabili procedurile electorale în România: Alegerile prezidențiale din 1990 și Alegerile legislative din 1990 s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

 

Proclamația de la Timișoara, o proclamație pentru viitorul României

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara - foto: revistaforte.ro

Proclamaţia de la Timişoara – foto: revistaforte.ro

 

Proclamaţia de la Timişoara” a apărut în contextul evenimentelor din anul 1990, ca o reactie la aşa-zisa „democraţie originală” care se instaurase in Romania. Guvernarea FSN era contestată, iar cei care o făceau erau supuşi violenţelor, televiziunea era aservită puterii nou instalate (iar televiziunile particulare nu existau), partidele de opoziţie erau ponegrite şi minimalizate, “emanatul” Ion Iliescu fiind înfăţişat ca un erou al revoluţiei şi toţi cei care-l contestau erau acuzaţi că n-ar fi participat la revoluţie sau că nici nu trăiseră în ţară (adica „n-au mâncat salam cu soia”!).

În guvernul fesenist erau persoane despre care existau informaţii că participaseră la reprimarea revoluţiei. Revoluţia nu a fost făcută pentru ca fidelii regimului socialisto-comunist să preia puterea statului (exemplu, Mihai Chiţac, V. A. Stănculescu). S-a încercat totodată prin mass-media bucureşteană, să se anuleze rolul Timişoarei în izbucnirea Revoluţiei Române (se foloseau formule de tipul „Revoluţia din 22 Decembrie”), de parcă revoluţia a fost făcută doar de Ion Iliescu. În urma cele de-a doua incursiuni a minerilor la Bucureşti, la Timişoara are loc în data de 22 februarie 1990 un miting de protest la care George Serban propune redactarea unei Proclamaţii a Timişoarei către ţară.

În martie 1990, devenise mai mult decât evident că noua putere instalată după lichidarea soţilor Ceauşescu, nu urmărea decât perpetuarea comunismului, în varianta sa cosmetizată, aşa cum fusese concepută în laboratoarele KGB și prezentată tentant pentru Occident de Gorbaciov. Noua putere nu reprezenta altceva decât eşaloanele 2 şi 3 ale nomenclaturii de partid şi securităţii, aflate, de data aceasta, sub oblăduirea Moscovei.

În Bucureşti, avuseseră loc două mineriade (29-30 ianuarie şi 18-18 februarie), cu scopul de a înnăbuşi violent revolta străzii, care acuza noua putere de “criptocomunism” In 27 februarie , membrii Societăţii „Timişoara” au analizat şi aprobat textul unei Proclamaţii propus de George Şerban. Societatea „Europa” a adoptat şi ea textul la 1 martie.

La 2 martie textul acesteia este prezentat Consiliului Municipal Timişoara, care a solicitat un răgaz de o săptămână pentru a lua o decizie (va adera în şedinţa din 9 martie cu 45 de voturi pentru şi 3 abţineri). În 8 martie , George Şerban citeşte textul Proclamaţiei în faţa Biroului executiv al CPUN – Timiş, care refuză să adere datorită punctului 8. Între timp apar zvonuri provocatoare despre pretinse revendicări de autonomie a Banatului din partea organizatorilor, zvonuri puternic infirmate ca „aberante şi răuvoitoare”.

O mare adunare populară avea să aibă loc duminică, 11 martie 1990, în Piata Operei . În data de 10 martie, la simpozionul „Europa – Casa Comună” de la Komarno, în Cehoslovacia, Florian Mihalcea , reprezentantul societăţii „Timişoara”, citeşte textul Proclamaţiei pentru publicul european. În aceeaşi zi textul este tradus în mai multe limbi şi difuzat agenţiilor de presă din ţară şi străinătate şi este citit la postul de radio ”Europa Libera” .

În ziua de 11 martie în Piaţa Operei din Timişoara a avut loc Marea Adunare Populară la care au participat peste 15.000 de timişoreni. Cu această ocazie, George Şerban a lansat de la balconul Operei „Proclamaţia de la Timişoara”. Proclamaţia adoptată la 11 martie 1990 la Timisoara , este un document programatic care anunţa că idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 au fost trădate şi că Revoluţia trebuia să continue pe cale paşnică.

Mai ales Punctul 8 al Proclamaţiei interzicea, prin lege electorală, dreptul de a candida la funcţii în stat tuturor foştilor activişti şi securişti, timp de trei legislaturi. În special „preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”. Proclamaţia mai preciza că simpla calitate de membru de partid nu era nicidecum considerată o vină.

După numai trei zile urma uriașa diversiune la la Târgu Mureș din 15 martie, soldată cu reanimarea securităţii sub bagheta lui Vigil Măgureanu, coleg de complot al lui Ion Iiliescu. Și ea, Securitatea, și el, Comunismul, se dovedeau mai vii și mai activi ca oricând!

 

Proclamația de la Timișoara

Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleștare cumplită pe care noi, timișorenii, o cunoaștem la adevăratele ei proporții. De-o parte populația neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în fața dorinței de libertate a timișorenilor si hotarârii lor de a învinge.

Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonț tras a adus pe baricadele Revoluției alți o sută de luptători. Și am învins. În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se într-un oraș liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România. Din acea zi, întreaga activitate din oraș a fost condusă, de la tribuna din Piața Operei, de Frontul Democrat Român, exponent în acel moment al Revoluției de la Timișoara.

În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotărând să apere împreună cu ei victoria obținută. În 21 decembrie, în Piața Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: “Suntem gata sa murim!” O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicție cu idealurile Revoluției de la Timișoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice românești de catre mass-media centrală, decât parțial și confuz.

În asemenea condiții, noi, participanții nemijlociți la toate evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiți să explicăm întregii națiuni pentru ce au pornit timișorenii Revoluția, pentru ce au luptat și mulți și-au jertfit viața, pentru ce suntem în continuare hotărâți să luptam cu orice preț și împotriva oricui, până la victoria deplină.

 

1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

 

2. La Revoluția de la Timișoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timișoarei au căzut, secerați de gloanțe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcționari, studenți, elevi, copii și chiar locuitori ai satelor, veniți în sprijinul Revoluției. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominație prin învrăjbirea claselor și categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă” s-au urcat la putere bolșevicii în 1917, pe același temei, nomenclatura comunista română a instigat după 1944 o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai ușor terorii.

Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii și chemăm muncitorii, intelectualii, studenții, țăranii și toate categoriile sociale la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluției. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist și nici una nu dorește astăzi răul celorlalte.

 

3. La Revoluția de la Timișoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaștem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeași dârzenie pentru cauza Revoluției. Lista victimelor, deși incompletă, este o dovadă în acest sens.

 

4. Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

 

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei.

În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice.

Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu.

În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

 

6. După patru decenii de educație și propagandă exclusiv comunistă, există în conștiința tuturor românilor prejudecăți aparținând acestei ideologii. Existența lor nu este o vină pentru purtător. Manipularea lor, însă, de către grupuri interesate în renașterea comunismului și reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluționar.

Pe lista de lozinci, multiplicată la xerox și împărțită în 28 ianuarie, demonstranților din Piața Banu Manta din București, se aflau și slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pildă, a partidelor “istorice” cu partide vânzătoare de țară este un astfel de slogan și constituie o calomnie.

Dimpotrivă, activiștii comuniști de acum 45 de ani, dintre care unii au și astăzi funcții importante în conducerea țării, se fac vinovați de trădarea României și aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” și nu membrii partidelor “istorice”.

Aceștia din urmă s-au opus transformării României într-un satelit al Moscovei și unii au plătit cu viața această îndrăzneală. Se impune redactarea de urgență a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 și difuzarea ei în tiraje de masă.

 

7. Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică.

I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

 

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească.

Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism.

A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.

Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită.

Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.

 

9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive.
Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

 

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați.

Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei.

Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

 

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune.

Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior.
O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.

 

12. După căderea dictaturii au fost invitați în țară toți românii plecați în exil, pentru a pune umărul la reconstrucția României. Unii s-au întors, alții și-au anunțat intenția de o face. Din păcate, instigați de forțe obscure, s-au găsit și oameni care să hulească pe exilații reîntorși, să-i califice trădători, să-i întrebe tendențios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste.

În disperarea care ne-a stăpânit în ultimii patruzeci de ani, poate că nu a fost român căruia să nu-i fie trecut prin minte, măcar o dată, să scape de mizerie luând calea exilului. Mulți dintre românii aflați astăzi departe de țară au plecat după persecuții politice și chiar după ani grei de închisoare. Ar fi rușinos din partea noastră să-i hulim și noi cu vorbele activiștilor comuniști de odinioară.

Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenți care predau la cele mai mari universități din lume, mii de specialiști prețuiți la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificați în tehnologiile cele mai avansate.
Să fim mândri de ei și să transformam răul în bine, făcând din trista și dureroasa diaspora românească o forță înnoitoare pentru România. Timișoara îi așteaptă cu dragoste pe toți exilații români. Sunt compatrioții noștri și, azi mai mult ca niciodată, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor și chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreagă numai după ce se reintegrează în ea cultura din exil.

 

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi națională a României. În felul acesta se eternizează persoana dictatorului, de fiecare dată sărbătorindu-se un număr de ani de la căderea lui. În majoritatea țărilor care și-au legat ziua națională de o revoluție, ziua aleasă este cea a declanșării revoluționare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la luptă.

Un singur exemplu: ziua națională a Franței este 14 iulie, ziua când, în 1789, a început Marea Revoluție franceză prin dărâmarea Bastiliei. În consecință, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi națională a României. Astfel, copiii, nepoții și strănepoții noștri vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea, și nu căderea unui tiran nemernic. Cu excepția ziarului România Liberă, presa, radioul și televiziunea din București.

Evenimentele comentate ca revoluționare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinăm cu pietate în fața eroilor bucureșteni, ca și în fața eroilor din Lugoj, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Reșița și din toate celelalte orașe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea.

Ne doare și ne revolta însa politica centrală de minimalizare a Revoluției noastre, evident și prin efortul de diminuare a numărului morților. Noi am fost pe străzile Timișoarei în zilele Revoluției și știm că numărul lor este mai mare decât cel anunțat oficial. Îi asigurăm însă pe acei care astăzi tăinuiesc adevărul că nu vom înceta lupta până când nu vor fi aduși în fata instanței, în calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamație s-a născut din necesitatea de aduce la cunoștința națiunii române ade­văratele idealuri ale Revoluției de la Timișoara.

A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul activiștilor și securiștilor. A fost o revoluție autentică și nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă și nu doar anticeaușistă.

La Timisoara nu s-a murit pentru ca activiști comuniști din rândurile doi și trei să treacă în frunte și unul din participanții la genocid să fie numit de către aceștia ministru de interne.

Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială și națională, cultul personalității, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenințările telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilității sociale.

Aceasta Proclamație se adresează în primul rând celor care au primit revoluția cadou și se miră de ce suntem nemulțumiți, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste și a mai apărut și câte ceva în prăvălii. Acum știu de ce suntem nemulțumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timisoara.

Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre16 și 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida.

Timișoara 11 martie 1990

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

După lansarea Proclamaţiei, au început să se strângă semnături pentru susţinerea ei. Dar în acelaşi timp apar şi primele reacţii ostile, în special cu privire la controversatul punct 8. Au loc primele negocieri cu conducerea PCUN cu privire la Proclamaţie. -
Consilierul prezidenţial Virgil Magureanu s – a întâlnit la 15 martie la Timişoara cu liderii societăţii „Timişoara” pentru a aranja o vizită a lui Ion Iliescu în oraşul de pe Bega, însă trebuie să renunţe din cauza tensiunii din oraş.

La 19 martie o delegaţie a societăţii „Timişoara” formată din George Şerban, Vasile Popovici, Daniel Vighi si Dorel Mihit se întâlnesc la Bucureşti cu Ion Iliescu pentru a discuta pe tema Proclamaţiei.

Tot atunci delegaţia obţine de la preşedintele TVR, Razvan Teodorescu, dreptul de a citi proclamaţia integral la Televiziunea Română, la oră de vârf, dar cu condiţia să nu facă nici un comentariu pe marginea textului. Înregistrarea textului citit de George Şerban va fi difuzată a doua zi la emisiunea Actualităţi.

În urma difuzării textului, au loc mai multe mitinguri de solidaritate şi de adeziune la Proclamaţie la Cluj, Lugoj, Bucuresti şi din nou la Timişoara, unde la 11 aprilie se ţine şi un miting de protest împotriva refuzului CPUN de a adopta punctul 8.

Acelaşi lucru îl fac şi bucureştenii la 22 aprilie, într-un miting de protest în faţa Televiziunii care se transformă într-un marş către Piata Universitatii. Din acest moment începe manifestaţia maraton a Pieţei Universităţii. Au loc primele ciocniri cu trupele USLA care au ordin să disperseze manifestanţii.

În ţară sprijinul pentru Proclamaţie devine tot mai mare. Acum au loc mitinguri de susţinere la Sibiu, Arad, Lugoj, Oradea, Cluj, Piatra Neamt.

La Paris se organizează o manifestare similară în faţa Ambasadei Române. Se organizează marşuri de popularizare prin ţară, se declară „zone libere de comunism” după modelul Timişoarei.

La 20 mai au loc primele alegeri din România post-comunistă, rezultat cu preluarea puterii de către FSN şi a preşedinţiei de către Ion Iliescu, ales cu 85% din voturi.

Noua putere nu reprezenta altceva decât eşaloanele 2 şi 3 ale nomenclaturii de partid şi securităţii, aflate, de data aceeta, sub oblăduirea Moscovei.

Proclamatia în întregul său (care gravitează în jurul celebrului Punct 8), este un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal.

Poate că multe paragrafe din Proclamaţie par astăzi naive. Altele, deplasate sau redundante. Dar în întregul său (care gravitează în jurul celebrului Punct 8), ea exprima opozitia ferma împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal. “Proclamaţia de la Timişoara” este, mai presus de orice, un puternic manifest anticomunist. Legitimat tragic de sângele vărsat în Timişoara şi apoi în toată ţara în decembrie 1989.

În acele zile in care România a ajuns din nou scenă de luptă geostrategică,cand Moscova se zbatea să-şi recucerească vechea sferă de influenţă, Legea lustraţiei este respinsă (a câta oară?) în Parlament, sub bagheta unui fost colaborator al Securităţii;.

Tot in acele zile, stângismul maoist a revenit “la modă” în Occident, mai agresiv şi mai periculos decât în anii ’60.
Bizar, dar Comisia de la Veneţia considera că interzicerea simbolurilor comuniste este o încălcare a Drepturilor Omului, transformând astfel Proclamația într-un document subversiv…

 

cititi mai mult despre Proclamația de la Timișoara si pe: enciclopediaromaniei.ro; en.wikipedia.org