Sf. Antipa (în lume Alexandru Luchian) s-a născut în anul 1816 în comuna Calapodești, județul Bacău, într-o familie de țărani evlavioși. A simțit din tinerețe chemarea de a-și închina viața lui Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani, după ce a fost respins de starețul de la Mănăstirea Neamț, intră în obștea Schitului Brazi din Vrancea, unde este tuns în monahism, primind numele de Alimpie. Rămâne aici vreme de doi ani de zile, învrednicindu-se de darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate.
La Muntele Athos
Râvnind la o nevoință mai aspră, Alimpie pleacă în anul 1837 la Muntele Athos, la schitul românesc Lacu[1], unde se nevoiau peste 80 de călugări români. A deprins de la cei mai vestiți părinți athoniți tainele nevoinței duhovnicești, devenind vestit pentru asprimea postului și a nevoințelor sale ascetice.
Cuviosul Alimpie s-a nevoit la Schitul Lacu vreme de cincisprezece ani, mutându-se apoi la Sfânta Mănăstire Esfigmenu, una din mănăstirile grecești. Aici cuviosul Alimpie primește marele și îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Antipa. Tot aici a fost și hirotonit diacon.
După patru ani petrecuți la Mănăstirea Esfigmenu, Cuviosul Părinte Antipa se retrage în pustie, la fericita liniște, unde s-a ostenit în rugăciuni și privegheri de toată noaptea vreme de patru ani de zile, până în anul 1860. Cuviosul Antipa era lucrător al Rugăciunii lui Iisus; a primit darul vindecării bolilor și al înainte-vederii. A fost hirotonit preot la Schitul Prodromu.
Înapoi în țară
În anul 1860, căutând smerenia și liniștea, cuviosul Antipa a primit binecuvântarea de a se întoarce pe meleagurile natale, la o mănăstire de lângă Iași. Dar, devenind vestit în toată Moldova, îl căutau foarte mulți credincioși pentru a primi de la el sfaturi și îndrumare duhovnicească.
Căutând liniștea și singurătatea, sfântul hotărăște să părăsească Moldova trei ani mai târziu. Pleacă mai departe spre ținuturile ucrainene și rusești. Merge mai întâi până la Lavra Pecerska pentru a se închina la moaștele cuvioșilor părinți de acolo. Aflând aici despre vestita Mănăstire Valaam din nordul Rusiei Cuviosul Antipa pornește într-acolo, stabilindu-se în anul 1865 într-unul dintre schiturile acestei mănăstiri de pe lacul Ladoga.
La Mănăstirea Valaam
Aici, Cuviosul Antipa avea să petreacă alți șaptesprezece ani de mari nevoințe, „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune și în desăvârșită sărăcie”, după cum se arată în Viața sfântului publicată în anul 1883 de monahul Pimen, ucenicul acestuia de la mănăstirea Valaam. Pentru Cuviosul Antipa se spune că
“cea mai mare nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea duhurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvârșea încă adesea dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut.”
Cuviosul Antipa s-a învrednicit de a primi de la Dumnezeu și darul facerii de minuni. Faima sa ca părinte duhovnicesc s-a răspândit în tot nordul Rusiei. Mulți credincioși îl căutau și-i urmau învățăturile, monahi și mireni.
Sfârșitul vieții
După mulți ani de nevoințe duhovnicești Cuviosul Antipa a plecat la Domnul în ziua de 10 ianuarie 1882, fiind înmormântat în biserica schitului unde s-a nevoit.
La scurt timp după mutarea sa la Domnul, cuviosul Antipa era cinstit ca sfânt de către ucenicii săi și de mulțime mare de credincioși. Atunci părinții de la Mănăstirea Valaam i-au cerut ieromonahului Pimen, ucenicul de chilie al cuviosului, să scrie, în anul 1883, despre viața și nevoința părintelui său duhovnicesc. Aceasta a fost publicată sub numele de Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa în anii 1883 și 1893, la Sankt Petersburg. Scrierea s-a răspândit în Rusia și Finlanda, precum și la Muntele Athos.
La 24 de ani de la mutarea sa la Domnul, în anul 1906, părinții de la Muntele Athos l-au trecut pe cuviosul Antipa în rândul sfinților, sub numele de Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul (așa apare în Mineiul pe ianuarie tipărit în limba rusă la Mănăstirea Sf. Pantelimon de la Muntele Athos), fiind prăznuit la data de 10 ianuarie. Este cinstit de către toți credincioșii ortodocși și mai ales mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr atonit român trecut în rândul sfinților. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în calendarul său sfinților în cadrul ședințelor speciale ale Sf. Sinod dedicate canonizării sfinților români din 20-21 iunie 1992.
Părți din moaștele Sf. Antipa se găsesc la multe biserici din România și din străinătate: Mănăstirea Christiana din București, Biserica Rusă din București, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, Mănăstirea Balamuci, Mănăstirea Calapodești, Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, Mănăstirea Suruceni (mâna dreaptă), Mănăstirea Sireți, Biserica Sfinților Serghie și Gherman de la Mănăstirea Valaam ș.a.
Imnografie
Tropar, glasul al 3-lea:
Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Alt tropar, glasul al 5-lea:
Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaților bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; și acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povățuiască pe calea îngerească.
Viața Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești
Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești - foto preluat de pe doxologia.ro
Cea mai mare nevoință a Sfântului Cuvios Antipa era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești.
Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc și călugăr sfânt, l-a odrăslit pământul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaș al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de țărani credincioși din satul Calapodești – Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoința călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obștea Mănăstirii Căldărușani. Apoi s-a dus la Muntele Athos și s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaștri români. Aici a deprins meșteșugul nevoinței duhovnicești de la cei mai aleși călugări athoniți, ajungând vestit în schit pentru postul și osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism și s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primește marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa și este hirotonit diacon. Astfel, înmulțind ostenelile și privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru și lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă și de darurile vindecării bolilor și al înainte-vederii.
Iubind mai mult singurătatea și smerenia decât cinstea și lauda, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos și s-a reîntors în Moldova, la mânăstirile din preajma Iașilor. Dar văzându-se împresurat de mulți credincioși, căci numele lui se vestise în toată țara, după trei ani a plecat să se închine la moaștele cuvioșilor părinți de la Pecersca. Apoi a ajuns la mânăstirile din nord, uimind pe toți cu sfințenia vieții lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericită liniște și înstrăinare, în anul 1865 s-a așezat în această mănăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiți, lucrători neîntrecuți și dascăli iscusiți ai rugăciunii lui Iisus.
În Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoției și „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune și în desăvârșita sărăcie”. Cea mai mare nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvârșea încă adesea dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al înaintevederii. Căci cunoștea gândurile cele ascunse ale oamenilor și pe mulți îi povățuia pe calea mântuirii. Era de asemenea și un mare părinte duhovnicesc și dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia cât și în Rusia de nord, încât mulți monahi și credincioși iubitori de Dumnezeu îl căutau și îi urmau învățăturile. Avea și în Mănăstirea Valaam câțiva ucenici aleși, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios și foarte învățat.
După o nevoință binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Athonitul și-a dat sufletul cu pace în brațele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, și a fost înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzând părinții Mănăstirii Valaam că ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici și de credincioși ca sfânt, au rânduit să i se scrie viața pe scurt spre lauda lui Dumnezeu și folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în același an nevoința părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednicia de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa”.
Viața Cuviosului Antipa a fost tipărită la Sankt Petersburg de două ori, în anii 1883 și 1893, răspândindu-se atât în Rusia și Finlanda, cât și în Muntele Athos. Iar canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viață. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mânăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează și „Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul”, cu viața sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mânăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinților și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Atonului (Pr. Prof. Liviu Stan, op. cit., p. 73-75).
Așa s-a nevoit și s-a săvârșit în chip plăcut lui Dumnezeu, departe de țară, un mare cuvios român, dascăl al liniștii și al neîncetatei rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a îndemnat la o atitudine smerită asupra bolii și la considerarea acesteia ca fiind „lucru al înțelepciunii Dumnezeiești”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul s-a născut în ziua data de 10 ianuarie 1815, în regiunea Kirov, Rusia, și a trecut la cele veșnice în ziua de 6 ianuarie 1891, la vârsta de 76 de ani.
A slujit Biserica lui Hristos ca episcop de Tambov și Vladimir, după care s-a retras în singurătate, de unde și numele de zăvorâtul.
Și-a petrecut un sfert din viață în pustiu, postind, rugându-se și scriind.
Primea zilnic aproximativ 40 de scrisori de la oameni încercați de boală și greutăți care îi cereau sfatul.
În contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor (2024), Basilica.ro prezintă o selecție de 12 citate din opera Sfântului Teofan Zăvorâtul, care vin în ajutorul celor încercați de boală.
12 citate ale Sfântului Teofan Zăvorâtul din răspunsurile către bolnavi: Boala este lucru al înțelepciunii dumnezeiești
1 – Boala este lucru al înțelepciunii Dumnezeiești.
2 – Dacă totul este de la Domnul, și boala dumneavoastră este de la Domnul. Dacă tot ce este de la Domnul este spre bine, înseamnă că și boala dumneavoastră.
3 – Nu priviți cu mohorâre la neputințe. Ele arată mai degrabă mila și luarea-aminte a lui Dumnezeu față de noi decât lipsa lui de bunăvoință.
4 – Boala smerește, înmoaie sufletul și-i ușurează obișnuita povară a grijilor de multe feluri.
5 – Domnul trimite boala tocmai pentru a aminti de moarte, și prin această aducere aminte să-l facă pe bolnav a se îngriji, în sfârșit, și de pregătirea pentru moarte.
6 – Însuflețiți-vă! Priviți cu veselie în ochii bolii! Lăsați-vă însă mai puțin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veți certa cu toată lumea… Toate acestea în gând – după aceea va trece totul.
7 – Pentru toate mulțumiți Domnului – și pentru boală mulțumiți.
8 – Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învățare de minte, ca omul să își vină în fire, alteori ca să îl izbăvească de un necaz ce ar putea cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare și prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori ca să îl curățească de vreo patimă, ca și din multe alte pricini.
9 – Totul este de la Domnul, de la lucrul cel mai mic până la cel mai mare, iar acesta este mijloc de pregătire pentru viața viitoare. Același este rostul bolii și al sănătății.
10 – Cel ce rabdă bolile și necazurile prin nevoința sa se aseamănă mucenicilor.
11 – Boala ne învață să fim smeriți și supuși voii lui Dumnezeu.
12 – Cereți ajutorul doctorului, dar totodată mai vârtos rugați pe Dumnezeu și pe sfinții lui să-i dea înțelepciune doctorului.
Citate estrase din cartea: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și Moartea – lămuriri, sfaturi, mângâieri, traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2007.
Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propășirii morale a societății rusești. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea și apropiații săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind și îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.
Dobândind o mare experiență duhovnicească printr-o totală lepădare de sine și o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtășit cu generozitate din comorile experienței sale duhovnicești tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el și-a exercitat influența într-un mod mult mai extins prin intermediul cărților sale. Cum să-ți trăiești viața creștinește; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaștinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor și sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ți dorești mântuirea și să începi lucrarea desăvârșirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta și să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărțile Episcopului Teofan.
În această privință se aseamănă marelui lucrător pe ogorul renașterii duhovnicești a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine și de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.
Dincolo de întreaga înțelepciune duhovnicească pe care o aflăm în cărțile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puternică fiindcă poartă în el amprenta vieții sale. Când spune:
„Nu vă lăsați atrași de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veșnică, neschimbătoare și adevărată, și ea depinde de modul în care ne petrecem viața aceasta!”
- atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii și a destinului sufletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa și dorința de a nu cere nimic altceva de la viață decât nevoința pentru Dumnezeu.
II
Episcopul Teofan s-a numit în lume Gheorghie Vasilievici Govorov și s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatăl său era preot. Astfel, de la primii pași ai copilăriei sale s-a aflat în Biserică. A studiat mai întâi în școala pregătitoare teologică din orașul Livna, iar apoi la seminarul din Orlov. Oricât de dificile și aspre ni se par condițiile de viață ale școlii teologice din vremea aceea, cu toate că uneori erau nemiloase, le-a imprimat elevilor săi o disciplină mentală puternică.
Din 1837 până în 1841 și-a continuat studiile la Academia Teologică din Kiev. Se poate spune că tânărul student mergea adesea la peșterile Lavrei Pecerskaia din Kiev și în timpul reculegerilor sale ar fi căpătat contur în el hotărârea de a părăsi lumea. Chiar înaintea absolvirii cursurilor s-a călugărit.
După tunderea sa în monahism, Teofan, împreună cu alți monahi proaspăt călugăriți, s-a dus la Lavra Pecerskaia la binecunoscutul părinte Partenie. Starețul le-a spus:
„Voi, călugărilor învățați, care vă asumați diverse reguli, nu uitați că un singur lucru este cel mai de trebuință dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea și inima ta către Dumnezeu”.
La absolvirea cursurilor și obținerea licenței, ieromonahul Teofan a fost desemnat ca director provizoriu al Școlii Teologice Sofia din Kiev; mai târziu a fost director al Seminarului Novgorod, profesor și ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.
Această activitate pur școlară nu l-a mulțumit și a solicitat să fie eliberat din serviciul academic. A fost desemnat membru al Misiunii Ruse din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Olonetsky. Curând a fost transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat la Petersburg pentru a fi numit rector al Academiei Teologice și inspector de religie pentru școlile laice din capitală.
Pe 9 mai 1859, a fost hirotonit episcop al Tambovului. Aici a înființat o școală pentru fete. În timpul șederii la reședința din Tambov, episcopul Teofan a început să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâșa. În vara anului 1863 a fost transferat la Vladimir, unde a slujit timp de trei ani. Aici, de asemenea, a deschis o școală eparhială pentru fete. Slujea la biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, a restaurat biserici și cu toată inima a fost lângă turma sa, împărtășind cu ea atât bucurii cât și necazuri.
III
În anul 1861, episcopul Teofan era prezent la deschiderea moaștelor Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest eveniment trebuie să-i fi produs o puternică impresie, fiindcă avea atât de multe în comun cu Sfântul Tihon. Îl îndrăgise mult pe Sfântul Tihon încă din copilărie și se gândea totdeauna la el cu mult entuziasm, încât atunci când a venit vremea canonizării acestui mare îndrumător și ocrotitor de suflete bucuria episcopului Teofan a fost inexprimabilă.
În anul 1866, episcopul Teofan a făcut o cerere pentru a fi eliberat din funcția de episcop al Vladimirului, fiind numit mai-marele Sihăstriei Vâșa; și curând după aceea, la o nouă cerere a sa, a fost eliberat chiar și de acea îndatorire.
Ce motive l-au determinat pe episcopul Teofan, aflat în deplină putere, să-și părăsească eparhia și să se retragă în singurătate? Diferite sunt firile și înzestrările oamenilor. Lui îi era greu în mijlocul lumii și al acelor solicitări în fața cărora omul trebuie să cedeze ca urmare a naturii sale coruptibile. Bunătatea fără margini a inimii sale, o blândețe ca aceea a unui porumbel, încrederea sa în oameni și acceptarea lor – toate acestea arată că nu era potrivit pentru el să trăiască în mijlocul unei lumi a certurilor ireconciliabile și deșarte. Îi era destul de greu să fie conducător, mai cu seamă într-o poziție importantă precum aceea de episcop. Încrederea îi putea fi înșelată; n-ar fi putut să facă mustrările necesare. Pe lângă acestea, a simțit chemarea de a se dărui cu toate puterile sale scrisului duhovnicesc. Își dorea să se dăruiască pe sine, cu toate gândurile, numai lui Dumnezeu, pe Care Îl iubea atât de mult. Dorea ca nimic să nu poată întrerupe totala împărtășire de Dumnezeu, care îi era atât de dragă. Și astfel a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu.
Episcopul Teofan a avut un model pe care l-a păstrat permanent înaintea ochilor: Sfântul Tihon, de care s-a lăsat influențat încă din tinerețe, și care de asemenea și-a părăsit eparhia și a devenit un mare îndrumător duhovnicesc pentru întreaga Rusie.
În retragerea sa de la eparhie, episcopul Teofan s-a gândit mai mult decât la orice altceva la mântuirea sufletului său, printr-o dăruire totală a fiecărui gând și răsuflare lui Dumnezeu. Iar cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit în el. Fiind în pustie, nevăzut de oameni, a devenit o personalitate publică de o rezonanță uriașă. A căutat doar împărăția lui Dumnezeu și i s-a adăugat o mare însemnătate înaintea lumii.
Duminică, 2 iulie 1866, episcopul și-a luat rămas bun de la turma sa. După slujirea Liturghiei a rostit ultima sa predică, într-o liniște înmormântală, în care putea fi auzit din când în când un plânset înăbușit. Și astfel au început 28 de ani de viață solitară și plină de neîntrerupte nevoințe.
IV
În primii șase ani, episcopul a mers la toate slujbele și Liturghiile de dimineață. În biserică stătea fără să se miște, fără să se încline, cu ochii închiși spre a nu i se distrage atenția. În zilele de sărbătoare de obicei slujea.
Începând din 1872, a întrerupt toate legăturile cu oamenii, excepție făcând protopresbiterul și duhovnicul său. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci și-a construit cu propriile mâini în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit Liturghia în această bisericuță în fiecare duminică și sărbătoare, iar în următorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în liniște, iar alteori cântând.
Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie și blândețe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuință și se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-și distrugă sănătatea. Tot ceea ce primea trimitea prin poștă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-și cumpere cărțile necesare. Din propriile sale cărți tipărite, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând ca în felul acesta să poată fi vândute cât mai ieftin cu putință. În puținele momente când nu se mai îndeletnicea cu rugăciunea, cititul sau scrisul, se ocupa cu activitați practice. Picta icoane și era priceput la sculptura în lemn și lăcătușărie.
Episcopul Teofan primea în fiecare zi între douăzeci și patruzeci de scrisori, și răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii și răspundea cu căldură, cu limpezime și în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat.
Scrisorile lui, care au fost date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospețime, sensibilitate, simplitatea și afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale și prin grija plină de căldură față de credincioșii cărora le scria.
Și astfel viețuia el, îndrumând din pustie pe credincioșii care veneau la el de departe, însetând după mântuirea lor.
Ar mai trebui spuse câteva cuvinte despre cărțile episcopului Teofan. Vorbea din experiență și în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuși fiecare etapă a creșterii duhovnicești spre care dorea să-i îndrume și pe ceilalți. Printre lucrările sale se găsesc:
Scrieri de teologie morală: Scrisori despre viața duhovnicească; Scrisori despre viața creștină; Scrisori variate despre credință și viață; Ce este viața duhovnicească și cum să te adaptezi la ea; Calea spre mântuire; Despre pocăință, Sfânta împărtășanie și îndreptarea vieții; Despre rugăciune și cumpătare.
Comentarii la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepția celei către Evrei); Comentarii la Psalmii 33 și 118.
Traduceri: Filocalia, în cinci volume; Rânduielile monahale; Războiul nevăzut; Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.
V
Viața episcopului Teofan a trecut nevăzută lumii și moartea l-a aflat tot în singurătate. În ultimii ani vederea a început să-i scadă, dar nu a abandonat munca asiduă, împărțindu-și în continuare timpul în același mod ca până atunci. Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi. După Liturghie episcopul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou și un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.
Începând din 1 ianuarie 1891 au apărut câteva nereguli în programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul său de chilie, observând starea de neputință a episcopului din ultimele zile (cu toate că scrisese după-amiaza) a intrat în camera sa. Episcopul zăcea mort pe pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era așezată ca și cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.
Trupul mort a rămas timp de trei zile în bisericuța din chilia sa, iar alte trei zile a fost așezat în catedrală – și nu a dat semne de stricăciune.
Când a fost îmbrăcat în veșmintele arhierești, fața îi era luminată de un zâmbet de bucurie. Episcopul Teofan a murit la vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în răcoroasa catedrală Kazan.
În chilia episcopului Teofan totul era extrem de simplu și sărăcăcios. Pereții erau goi, mobila veche, un dulap în valoare de o rublă, un cufăr de două ruble, o masă veche, un suport de citit vechi, un pat de fier rabatabil, o canapea din lemn de mesteacăn cu șezuturi tari. Avea un set de unelte de strungărie, tâmplărie, legătorie de cărți; echipament de fotografiat, o masă de lucru cu fierăstrăul și o masă de tâmplărie. Avea o rasă de bumbac gri, o panaghie de lemn, o cruce de lemn pentru piept, un telescop, un microscop, un atlas anatomic și unul geografic.
Apoi cărțile – cărțile fără număr, fără sfârșit, în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană și engleză. Printre acestea se găseau: colecția completă a Sfinților Părinți; o enciclopedie teologică în limba franceză în 150 de volume; istoria Rusiei a lui Soloviev; Istoria universală a lui Schlosser; lucrările filosofice ale lui Hegel, Fichte, Jacobi și alții; lucrări despre istoria naturii de Humboldt, Darwin, Fichte și alții. Ne revin în memorie cuvintele sale: „Este bine sa înțelegem alcătuirea plantelor, animalelor, mai cu seamă a omului și legile vieții; în ele se re velează înțelepciunea lui Dumnezeu, care este mare în toate”.
Pe lângă acestea era un număr enorm de icoane, un tablou al Sfântului Serafim de Sarov și multe alte icoane pictate de episcopul însuși.
Marele ierarh este ascuns de la noi cu trupul, dar sufletul său este viu în lucrările pline de dumnezeiască înțelepciune pe care ni le-a lăsat. În persoana episcopului Teofan, după cum a spus arhiepiscopul Nicandru de Vilna, avem un învățător creștin universal, cu toate că nu a ținut cuvântări; o personalitate publică, cu toate că trăia în pustie; un propovăduitor al Bisericii, care era auzit pretutindeni, cu toate că în ultimii săi ani nu a fost văzut în nici o biserică; un misionar-doveditor al greșelilor sectare, cu toate că nu a pășit în câmpul deschis al activității misionare; un sfeșnic strălucitor al învățăturii creștine pentru credincioșii ortodocși, cu toate că s-a ascuns de privirea oamenilor; abia având bunurile pământești necesare, totuși îi îmbogățea pe toți cu avuția duhovnicească a învățăturii sale; necăutând slava pământească trecătoare, totuși este slăvit acum atât de oameni și de știința teologică, cât și de diferite alte instituții”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahii, Editura Sophia, București, 2008)
cititi mai mult despre Sfântul Teofan Zăvorâtul si pe doxologia.ro
„Străduiți-vă să nu vă aflați cu tot sufletul în treburi, ci numai cu vârfurile degetelor mâinilor și picioarelor și numai cu marginile urechilor. Iar mintea și atenția împreună cu sentimentul țineți-le îndreptate spre alte lucruri. Mi se pare că v-am scris să treceți mai des cu mintea prin toate adevărurile lui Dumnezeu” (Sf. Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, p. 38).
Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos.
Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura.
Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme.
Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul.
Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.
Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic.
Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti.
Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit.
Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani.
Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau.
Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor.
Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci.
Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul.
Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina.
A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.
Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.
Sfântul Cuvios Marchian – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria.
Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor.
Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului.
Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti.
El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i:
“Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma“;
apoi îl îngropa dupa rânduiala.
Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui.
Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit (Secolele IV – V).
Cuviosul Amonie sau Amoniu (gr. Ἀμμώνιος) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V centrul monastic Nitria din Egipt.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.
Sfântul Amonie a plecat în pustia Egiptului, la Nitria, împreună cu cei trei frați ai lui (supranumiți „Frații lungi”) și cu cele două surori ale lor.
Frații și surorile și făcut locașuri diferite, la o depărtare îndeustulătoare unii de alții. Acolo Amonie a devenit ucenic al sfântului avvă Pamvo (303-374, prăznuit la 18 iulie).
Era peste măsură de ostenitor. Din tinerețea lui și până la moarte nu s-a hrănit decât cu puțină pâine și legume crude.
Nu îngăduia în el nicio plăcere trupească, ci ori de câte ori de câte ori o aprindere trupească apărea în vreo parte a trupului, își atingea acel mădular cu fierul înroșit în foc și așa stingea patima.
Învațase pe de rost în întregime scripturile Vechiului și Noului Testament și studia neîncetat scrierile Sfinților Părinți cunoscuți atunci, mai ales cele ale bărbaților învățați ai Școlii catehetice din Alexandria, cum ar fi Origen și Didim cel Orb, Pieriu (urmașul lui Origen la conducerea Școlii din Alexandria și care a murit mucenic în timpul persecuției lui Dioclețian) și Ștefan.
Deoarece acest avva Amonie era peste măsură iubitor al cuvântului, creștinii dintr-o cetate apropiată l-au cerut arhiepiscopului Teofil al Alexandriei să-l facă episcop.
Dar el și-a tăiat urechea stângă până la bază (de aceea uneori a fost supranumit „cel fără ureche”) și cum aceia continuau să insiste le-a spus: „Dacă mă veți sili, îmi voi tăia și limba”.
Și numai așa l-au lăsat să trăiască în continuare în pustie, unde s-a despătimit într-o așa măsură încât Evagrie spunea despre el:
„N-am văzut niciodată un om mai lipsit de patimi”.
Devenise sfătuitor al fraților din pustie mai mult decât oricare altul.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a îndemnat la o atitudine smerită asupra bolii și la considerarea acesteia ca fiind „lucru al înțelepciunii Dumnezeiești”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul s-a născut în ziua data de 10 ianuarie 1815, în regiunea Kirov, Rusia, și a trecut la cele veșnice în ziua de 6 ianuarie 1891, la vârsta de 76 de ani.
A slujit Biserica lui Hristos ca episcop de Tambov și Vladimir, după care s-a retras în singurătate, de unde și numele de zăvorâtul.
Și-a petrecut un sfert din viață în pustiu, postind, rugându-se și scriind.
Primea zilnic aproximativ 40 de scrisori de la oameni încercați de boală și greutăți care îi cereau sfatul.
În contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor (2024), Basilica.ro prezintă o selecție de 12 citate din opera Sfântului Teofan Zăvorâtul, care vin în ajutorul celor încercați de boală.
Acest cuvios părinte a trăit pe timpul împăratului Justin cel mic. Părinții lui, care se numeau Teodor și Evdochia, erau oameni drept-credincioși și înstăriți.
Desăvârșindu-se în știința înțelepciunii celei omenești cât și în aceea a Sfintei Scripturi, și însurându-se, după scurtă vreme soția lui a murit.
Deci, dedându-se cu totul înțelepciunii celei dumnezeiești, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Și, împreunând înțelepciunea vieții din lume cu viața sihăstrească, a ajuns pricină de mântuire nu numai păstoriților săi, ci și întregului neam al său.
Căci împăratul l-a trimis de multe ori în solie la perși, atunci când Hosroe, împăratul perșilor, fusese alungat de Varam și ajunsese birnic al grecilor.
Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu și al împărătesei lui și dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci. Mergând iarăși la Constantinopol, s-a mutat către Domnul.
Pentru că fusese cinstit după cuviință de toată obștea împărătească și bisericească, a fost așezat într-un sicriu și apoi, petrecut cu făclii și cu cântări, a fost adus în patria sa Melitina.
A făcut multe minuni și cât a trăit și după plecarea sa de pe pământ.
Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)
Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare(n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial - cititi mai mult pe unitischimbam.ro (Ştefan cel Mare, de Constantin Lecca) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
Context
În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul Moldovei. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă Basarab de pe tronul Țării Românești (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și prădând până la Bârlad.
Radu cel Frumos a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475). Este fiul lui Vlad Dracul și vine la domnie cu ajutor turcesc dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș – foto: en.wikipedia.org
Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească unde, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. În octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea otomană, ceea ce a dus la o campanie fără succes a lui Ștefan în Țara Românească.
Basarab Laiotă cel Bătrân a fost domn al Țării Românești între noiembrie – decembrie 1473, 1474, ianuarie 1475 – octombrie 1476, decembrie 1476 – noiembrie 1477) fiu al lui Dan al II-lea, așa cum el însuși afirmă într-o scrisoare adresată burgraf-ului Brașovului datată 11 iulie 1475 – in imagine: Laiotă Basarab. Portret târziu din Mănăstirea Hurezi – foto: ro.wikipedia.org
În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană.
Matia Corvin (n. 23 februarie 1443, Cluj – d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490 foto: ro.wikipedia.org
Papa Sixt al IV-lea, papă al Romei. În timpul pontificatului său, între 1475-1483, a fost edificată Capela Sixtină, care îi poartă numele. Lăcașul a fost consacrat pe 9 august 1483. A avut șase fii nelegitimi, dintre care unul cu propria soră.Papa Sixt al IV-lea numele său la nastere a fost Francesco della Rovere,domnia in hainele papale a avut loc pe data de 9 August 1471 si pana la moartea sa in anul 1484 foto: ro.wikipedia.org
Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat.
Luptele din Albania au durat până în toamnă, iar atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere apropierea iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ștefan și apoi să treacă prin foc și sabie Vilaietul Bogdania, precum era numită de turci pe atunci Moldova.
Laiotă, pentru a-și păstra tronul, se supune turcilor. Ștefan, în înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător și îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de Suleiman Pașa, care-l reînscăunează pe Laiotă.
Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 – 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga,
„în zările albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și gloată, ca lupii flămânzi”
. O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul său.
Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir – Principele Poloniei și lui Matia Corvinul, regele Ungariei, cu care era în relații proaste, ca urmare a Bătăliei de la Baia, cerându-le să-i vină în ajutor și să intervină pe lîngă alți principi creștini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu venețienii și îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească împotriva Otomanului și puterii înspăimântătoare a acestuia, Moldova fiind gata întru totul, cu tot sufletul și cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creștinătate, cu toate forțele noastre.
Totuși nimeni nu a trimis ajutor, nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ 5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la Matia Corvinul) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub conducerea lui Buciațchii). În Cronica Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a 10.000 de lituanieni, dar este posibil ca cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui Ștefan ca lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.
Desfășurarea bătăliei
foto: ro.wikipedia.org
Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind comasați cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri.
Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.
Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată.
Există discuții în continuare în privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt.
O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.
Harta desfăşurării bătăliei de la Podul Înalt – foto: ro.wikipedia.org
În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească.
Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă.
Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle.
Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan.
Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu evenimentele: „Căci toate șirurile dinainte în care în frunte erau și secui au fost zdrobite de turci, și amenința un mare pericol pînă cînd [Ștefan] personal se aruncă în mijlocul turcilor exaltați de bucuria victoriei, și cu puterea minunată a lui Dumnezeu a nimicit toate grupările turcești avînd abia 40.000 de luptători, între care cea mai mare parte erau țărani.”
Același cronicar polon a scris că:
„foarte puțini turci și-au găsit mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost trași în țeapă. Cadavrele celor uciși le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi și sînt mărturie veșnică a unei victorii atât de însemnate. Toată oastea lui – Ștefan cel Mare – s-a îmbogățit foarte tare din prada luată de la turci, aur, argint, purpură, cai și alte obiecte prețioase.”
Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan:
„faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numeleui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”
Același cronicar polon amintit mai sus, îl numește pe Ștefan un bărbat demn de admirat, la fel ca eroii pe care îi admiră lumea. După părerea acestuia, lui Ștefan ar trebui să i se dea stăpânirea lumii, el să fie conducătorul oștii pe care principii europeni ar trimite-o împotriva otomanilor, deoarece, în timp ce ceilalți principi trândăvesc și își petrec timpul în petreceri sau în lupte mărunte între ei, Ștefan este singurul care a obținut o victorie atât de strălucită împotriva unui dușman care părea de neînvins.
Cronicarul anonim scrie că au fost luate de la turci 40 de steaguri, în timp ce unele surse italiene și austriece indică pierderea de către turci a 45.000 de oameni, a 100 de steaguri, întreaga artilerie și capturarea a 4 comandanți. Cronicarul turc Sa’s ed-Din chiar scrie că armata turcă a pierdut majoritatea oamenilor. Cronicarul Jan Stricovschii indică o cifră totală de 100.000 de morți. Căpeteniile de seamă prinse au fost lăsate în viață, dar au fost trimise ostatici la diferiți principi europeni. Singurul eliberat a fost fiul unei căpetenii, Isac (Sac) pașa.
În „Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei), scris în slavonă în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare și a fiului acestuia Bogdan al III-lea, citim despre marea victorie de la Vaslui:
„În anul 6983 [1475] ianuarie 10, marți, a fost război la Vaslui cu puterile turcești și a biruit atunci Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu și cu ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care s-a născut din Preacurata Fecioară spre mântuirea noastră. Și le-a dat Dumnezeu pe acele limbi necredincioase în ascuțișul sabiei și au căzut atunci mulțime mare, fără număr și au fost prinși vii mulți, fără număr, care de asemenea au fost tăiați, ci numai pe unul l-au lăsat viu, pe fiul lui Sac pașa.
Și steagurile lor și cu schiptrele cele mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre. Și s-a întors Ștefan voievod cu toți oștenii lui ca un purtător de biruințe în cetatea sa de scaun a Sucevei și i-au ieșit în întâmpinare mitropoliții și preoții, purtând Sfânta Evanghelie în mâini și slujind și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost ca dar de la cel Preaînalt și binecuvântând pe țar: „Să trăiască țarul”.
Și a fost atunci veselie între oameni și la toate domniile dimprejur și la toți creștinii drept-credincioși, căci a biruit domnul limbile păgâne cu mâna robului său, Io Ștefan voievod. Și însuși Ștefan voievod a făcut atunci mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi și tuturor boierilor săi, de la mare până la mic. Și a dăruit atunci multe daruri întregii lui oștiri și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost.”
În textul original slavon scrie “Da jive(t) țari”, ceea ce a fost tradus Să trăiască țarul!, cum și este de altfel redat în unele traduceri, în altele apare – împăratul, sau domnul!.
Ștefan a trimis regelui Ungariei și Principelui Poloniei mai multe steaguri din cele capturate de la turci, la fel și Papei de la Roma, ca semn al biruinței de la Vaslui, împreună cu o scrisoare:
„Către coroana ungurească și către toate țările, în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și, în fiece zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea.
De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc (adică sultanul Mahomed) a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Pașa. Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre.”
Ștefan cel Mare nu ezită să ceară ajutor și să-i pună în gardă pe ceilalți principi europeni:
„auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută, atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie.
De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă Turcul are acum mulți potrivnici, din toate părțile, care stau împotriva lui cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră și cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu…noi i-am tăiat mâna cea dreaptă.”
Nobilii lituanieini au receptat mesajul lui Ștefan, cerând Principelui Poloniei să trimită ajutor (Lituania și Polonia formau atunci un singur regat), arătând că este mai bine să se lupte pentru apărarea vetrelor moldovenilor, decât pentru ale lor, dar regele polonez nu a luat nici o măsură de a-l sprijini. Matia Corvin, regele Ungariei, și-a asumat meritele, scriind principilor europeni că victoria de la Vaslui a fost obținută de Ștefan, „căpitanul său“.
De asemenea, ca suzeran al Moldovei, a cerut acestora bani pentru a continua războiul. Asfel, papa Sixtus al IV-lea a trimis subsidii regelui Matia, iar domnitorului moldovean i-a trimis vorbe frumoase, deși solii lui Ștefan i-au explicat că acesta nu este supusul regelui Ungariei, ci stăpân deplin al țării și al poporului său.
Vasalitatea lui Ștefan cel Mare față de regele Ungariei a fost de fapt acceptată de acesta într-adevăr în anul 1475, sub presiunea invaziei otomane, dar tratatul de fapt, ascuns sub termenii feudo-vasalici specifici, reprezenta în fapt un tratat de alianță, diferit de cel de vasalitate care exista până la conflictele moldo-ungare din perioada 1461-1467, încheiate cu înfrângerea lui Matia Corvin în Bătălia de la Baia.
La venirea primăverii, nici un principe european nu era pregătit să trimită ajutoare lui Ștefan. Campania de răspuns a lui Mehmed al II-lea pentru pierderea suferită la Vaslui a tatonat terenul prin ocuparea Caffei, cetatea negustorilor genovezi, și a altor cetăți din Crimeea, apoi atacarea Cetății Albe și a Chiliei.
A urmat atacarea Mangopului, de unde provenea doamna lui Ștefan, Maria de Mangop, culminând la 27 iulie 1476 cu marea înfruntare de la Valea Albă, Războieni, una din cele mai mari bătălii ale epocii, cu un raport de 12.000 de moldoveni la peste 200.000 de turci, pierdută de moldoveni, dar fără ca Ștefan să fie supus.
Grigore de Nyssa (n. ca. 330/335 – d. după 394) a fost un teolog creștin din secolul al IV-lea, fratele lui Vasile cel Mare, prieten cu Grigore de Nazianz. Cei trei formează în cadrul părinților greci ai Bisericii grupul părinților capadocieni. Grigore de Nyssa este cunoscut prin faptul că în rezolvarea diferitelor probleme de filozofie și teologie a căutat să găsească răspunsuri în armonie cu credința, răspunsuri care în același timp răspundeau cerințelor rațiunii umane.
Sfântul Grigorie al Nissei nu a fost nici un mare administrator al Bisericii și un legislator al vieții monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios și un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuși înaintea tuturor Părinților și scriitorilor bisericești din secolul al IV-lea ca fiind cel mai erudit teolog speculativ al timpului, ca mistic și chiar „Părinte al misticii”.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.
Biografie
Sfântul Grigorie al Nissei s-a născut la Cezareea (Capadocia), în anul 335, din părinți creștini. Tatăl său, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama, Emilia, din Cezarea Capadociei. Din cei 10 copii născuți de Emilia, 5 au îmbrăcat haina monahală, dintre care 3 au ajuns episcopi: Vasile cel Mare, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa. Bunica Macrina i-a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără. 6 persoane din această familie sunt cinstite ca sfinți în Biserica Ortodoxă.
Sfântul Grigorie al Nissei a făcut parte dintr-o familie numeroasă, dar, spre deosebire de ceilalți nouă frați, el s-a dovedit a fi înclinat spre o viață lumească, voioasă, zgomotoasă: prefera vânătoarea, festivitățile, grupurile vesele în locul studiului și exercițiilor de pietate. Fiind sfătuit de fratele său, sfântul Vasile cel Mare, și de sora sa, sfânta Macrina, a renunțat la modul greșit în care și-a trăit viața.
Sf. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei. A fost căsătorit cu Theosebeia şi se pare că ar fi avut un băiat.
După un anumit timp, în care a predat retorica în școli particulare, a părăsit totul și s-a dus alături de fratele său, care împreună cu prietenul lor Grigore de Nazianz se retraseră în singurătate, pentru a se dedica netulburați studiului operelor lui Origene și ale lui Metodiu din Olimp.
A scris primul tratat despre desăvârșirea creștinească: “De virginitate” (Despre feciorie). După împărțirea Capadociei în două provincii, decisă de împăratul Valens, sfântul Vasile l-a desemnat pe fratele său Grigore pentru sediul episcopal din Nyssa.
Grigorie, episcop al Nissei
În anul 371, la vârsta de 35 de ani, Grigorie este ales episcop al Nissei, un târgușor din pustia Cappadociei ce depindea de scaunul mitropolitan al Cezareei, unde era arhiepiscop fratele său, Vasile. Nepriceput în politica și administrația bisericească – ca orice mistic autentic – sfântul devine repede victima mașinațiunilor ereticilor arieni din părțile locului.
Aceștia, profitând de naivitatea și nevinovăția lui, îi încurcă gestiunea financiară a episcopiei, apoi îi înscenează un proces de deturnare de fonduri și obțin depunerea lui din scaunul episcopal în anul 376. Dar doi ani mai târziu, în 378, la moartea împăratului arian Valens, dreptatea este restabilită și Sfântul Grigorie se reîntoarce la Nissa, unde poporul îi face o primire triumfală.
„Stâlp al Ortodoxiei”
Totuși, acești ani zbuciumați și mai apoi moartea Sfântului Vasile († 379) au avut darul să-i schimbe viziunea asupra lumii și să facă din el un luptător fervent pentru ideile reformatoare ale fratelui său, al cărui moștenitor spiritual și continuator s-a făcut.
Sf. Grigorie al Nissei s-a opus ereziei ariene și a susținut doctrina identității de substanță a Sf. Treimi la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Astfel, participanții la acest sfânt sinod l-au recomandat ca „stâlp al Ortodoxiei”, iar împăratul Teodosie cel Mare (379-395) l-a impus ca normă de credință adevărată pentru toată lumea creștină.
În anul 394 este prezent la un alt sinod ținut la Constantinopol. Sunt celebre predicile sale în care tălmăcește Sfânta Scriptură și discursurile funebre pentru personalitățile mai de vază din timpul său. Se crede că a murit în anul 395.
Învățătura despre îndumnezeire și epectază
Dacă monahismul răsăritean își datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre îndumnezeire (gr. theosis) și despre epectază (gr. epektasis = întindere, urcuș) – învățături esențiale ale misticii și asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă și fără oprire mișcare ascendentă pe scara virtuților către treptele superioare ale plenitudinii harului și până la îndumnezeire.
Acest urcuș (gr. anábasis) este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în ființa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. katharsis), o creștere spirituală spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este Moise, care
„nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-și fixează limite la mișcarea sa către înălțimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia și continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – Viața lui Moise. Tratat de desăvârșire în virtute, Theorie II, 227).
Chip și asemănare
În ce constă măreția omului? se întreabă Grigore de Nyssa. Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă chipul este o însușire “naturală”, asemănarea este rodul libertății și al efortului voinței. Așadar, asemănarea este orientarea și mișcarea de bază a chipului spre perfecțiunea lui Dumnezeu.
Pentru sfântul Grigore, Moise este exemplul cel mai elocvent al voinței de asemănare cu creatorul deoarece nu se oprește deloc în urcușul său, nici nu-și fixează limite în ascensiunea sa către înălțime, ci, o dată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca treptele acesteia și continuă mereu să urce, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna spre o alta. Asemănarea se realizează progresiv prin intermediul stăpânirii și sublimării simțurilor, cunoașterii lui Dumnezeu, ascezei creștine și rugăciunii.
Moaștele Sf. Grigorie al Nissei
În România, Biserica „Domnița Bălașa” din București (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din moaștele Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.
Scrieri
Scrieri dogmatice
- Contra lui Eunomie
- Răspunsuri la a doua carte a lui Eunomie
- Despre Duhul Sfânt
- Despre Sfânta Treime, și despre dumnezeirea Duhului Sfânt
- Despre „Nu trei Dumnezei”
- Despre credință
Scrieri ascetice și morale
- Despre feciorie
- Despre moartea prematură a copiilor
- Despre pelerinaje
Scrieri filosofice
- Despre facerea omului
- Despre suflet și înviere
- Viața lui Moise
Scrieri apologetice
- Catehismul cel mare
Scrieri oratorice
- Cuvântare funebră despre Meletie
- Despre botezul lui Hristos
Scrisori
- Către Eusebiu
- Cetății Sebastia
- Către Ablabius
- Către Cynegius
- O mărturie
- Către Stagirius
- Unui prieten
- Unui învățăcel în cele clasice
- O invitație
- Către Libanius
- A doua scrisoare către Libanius
- Despre scrierea contra Eunomius
- Bisericii din Nicomidia
- Episcopului din Melitene
- Către avocatul Adelphius
- Către Amfilohie
- Către Eustathia, Ambrosia și Basilissa
- Către Flavian
- Către Olimpiada: Comentariu la Cântarea cântărilor
Overall view looking down on the first meeting of the UN Organization’s General Assembly in the Methodist Church’s Central Hall with Clement Attlee speaking from the podium. (January 10, 1946)
Sfântul Grigorie al Nissei s-a născut la Cezareea (Capadocia), în anul 335, din părinți creștini. Tatăl său, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama, Emilia, din Cezarea Capadociei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Sf. Grigore de Nisa, episcop († 394); Sf. Marcian, cuvios († 450); Sf. Domețian, episcop, cuvios († secolul al VI-lea)
- 10 ianuarie 1920 – A fost inaugurată oficial Liga Naţiunilor;
- 10 ianuarie 1946 – Prima Adunare Generală a ONU
Anul 49 î.Hr. - Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma si il alungă pe Pompeius, declansand razboiul civil. Primul Triumvirat format in anul de Crassus, Pompeius si Cezar, s-a destramat in anul 60 î.Hr., dupa moartea lui Crassus si dupa ce in 52 î.Hr., Senatul Romei acceptă desemnarea lui Pompei în calitate de “Consul sine collega” , cu misiunea de a restaura ordinea.
La 7 ianuarie 49 î.Hr., printr-un “senatus consultum ultim”, Cezar este demis din funcții, iar Pompei este însărcinat cu apărarea republicii. Trei zile mai târziu, Cezar a traversat Rubiconul, raul care reprezenta granița dintre provincia Galia Cisalpina la nord și Italia, la sud, o acțiune interzisa din punct de vedere legal oricărui general al armatei romane si ocupa Roma dupa ce Pompeius a fugit in Grecia declansandu-se astfel razboiul civil.
10 ianuarie 236 – A fost ales Papa Fabian ( n. 200 – d.20 ianuarie 250).
Sf. Fabian (n. ? – d. 250, Roma) a fost Papă al Romei în perioada 10 ianuarie 236 – 20 ianuarie 250, martir și sfânt – foto: ro.wikipedia.org
Este renumit pentru natura miraculoasă a alegerii sale. Se pune ca un porumbel a coborât pe capul lui, faptul fiind interpretat ca o alegere a Duhului Sfant pentru el, ca urmatorul Papa.
10 ianuarie 1072 - Conduși de Robert Guiscard, normanzii din Italia cuceresc orasul Palermo de la musulmani, după un atac combinat pe mare și pe uscat; Robert se autointitulează conte de Sicilia.
Robert Guiscard (n. cca. 1015 – d. 17 iulie 1085), a fost un aventurier normand,care s-a remarcat în contextul cuceririi de către normanzi a sudului Italiei. S-a născut în familia Hauteville din Normandia și a ajuns duce de Apulia și Calabria în 1057, titlu pe care l-a detinut până la moarte. Porecla sa, care apare în latina contemporană “Viscardus”, iar în franceza veche “Viscart’, este adeseori redată cu sensurile de “cel Descurcăreț”, “cel Viclean”, “cel Hotărât”, “Vulpea” sau “Nevăstuica”.
10 ianuarie 1475 - A avut loc marea Bătălie de la Podul Înalt, de langa Vaslui, in care armata moldoveană și secuiască condusă de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a ]nvins oastea otomană condusă de Suleiman Paşa.
Ștefan cel Mare în Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt (10 ianuarie 1475) - Pictură de Honorius Crețulescu – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com
Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
10 ianuarie 1493 - S-a născut la Sibiu, Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom şi guvernator al Ungariei; (d.15.01.1568).
Nicolaus Olahus – foto: ro.wikipedia.org
Nicolaus Olahus (n. 10 ianuarie 1493, Sibiu – d. 15 ianuarie 1568, Pojon) a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei
În 1562, Nicolaus Olahus a fost creat cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea. De numele lui se leagă Academia Iezuită din Nagyszombat (1554), considerată de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. În calitate de umanist și cărturar, Olahus a întreținut o vastă corespondență cu capetele luminate ale epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam.
Lucrările sale cele mai importante, “Hungaria și Attila”, redactate se pare în perioada șederii sale în Olanda, oferă prețioase informații cu privire la topografia și istoria Ungariei și în special a Transilvaniei.
10 ianuarie 1545 - S-a tipărit, la Târgoviște, “Molitvelnicul” lui Dimitrie Liubavici și se reia activitatea tipografică în Transilvania.
Molitvelnicul lui Dimitrie Liubavici (10 ianuarie 1545, Targoviste) foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
Pe 10 ianuarie 1545, se tipareste, la Targoviste, „Molitvelnicul” lui Dimitrie Liubavici. Dupa numai 38 de ani de la inventarea tiparului de catre germanul Johannes Gensfleisch, cunoscut si sub numele de Gutenberg († 1468), calugarul Macarie tiparea primele carti de cult in Tara Romaneasca. Lui Macarie i-au urmat Dimitrie Liubavici si Filip Moldoveanul.
„Molitfelnicul” cuprinde toate rugaciunile (molitfele) cerute de nevoile vietii spirituale ale crestinului, incepand cu nasterea lui si pana la moarte. Astfel, gasim in aceasta carte: Sfintele Taine (Botezul, Mirungerea, Marturisirea, Impartasania, Maslul, Cununia, Preotia); ierurgiile (Sfestania, Inmormantarea etc.) precum si multiple rugaciuni necesare crestinilor: dezlegari de pacate, de blesteme, de invrajbiri, la inceperea temeliei casei, pentru sfintirea fantanii la inceputul semanatului, pentru epidemii, pentru ploaie, pentru cei care calatoresc, rugaciuni din timpul postului, rugaciuni de dimineata, peste zi si seara, pentru parinti, pentru copii etc.
articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
10 ianuarie 1661 - Nicolae Milescu a tradus, din grecește, “Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre“.
„Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre” – foto preluat de pe tiparituriromanesti.wordpress.com
„Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței” noastre tălmăcită de Nicolae Spăt de pre limba grecească pre limba noastră proastă rumunească, întru trecutul anilor de la Hristos 1661, în luna lui ghen, 10 dni.
Întrebări pentru dumnezeire: Ce iaste Dumnezeu?
Răspuns: Dumnezeu iaste duh fără de trup, nevăzut și necunoscut; și iarăși, Dumnezeu iaste fire necunoscută, ochiu neadormit, gând neîncetat; și iarăși, Dumnezeu iaste pricina, adecă făcătoare a toată lumea văzută și nevăzută.
cititi mai mult pe tiparituriromanesti.wordpress.com
10 ianuarie 1717 - Încercarea eșuată a unui detașament austriac de a-l lua prizonier pe domnul Moldovei, Mihai Racoviță.
Mihai Racoviță (cca. 1660 – iulie 1744), boier din țară din sânge Cantacuzinesc, a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703–23 februarie 1705; 31 iulie 1707–28 octombrie 1709 și 5 ianuarie 1716–octombrie 1726 și de două ori în Țara Românească: 17 octombrie 1730–24 octombrie 1731 și septembrie 1741–iulie 1744. A fost numit în a doua domnie din cauza războiului austro–turc (1716–1718), turcii fiind convinși că el era dușmanul nemților.
Un detașament austriac, cu susținerea unei părți din nobilimea moldovenească, a întreprins o tentativă de lovitură de stat, cu intenția de a lua în captivitate pe Mihai Racoviță. Domnul a chemat în ajutor tătarii, care l-au ajutat să reziste acestui atac (dar plecând înapoi, au devastat țara) i-a înfrânt, l-a decapitat pe căpitanul Ferentz și i-a ucis pe moldovenii trădători.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1769 - S-a născut Michel Ney, general și mareșal francez (d. 1815)
Michel Ney – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Michel Ney (n. 10 ianuarie 1769 — d. 7 decembrie 1815), duce de Elchingen, prinț de Moscova, a fost un general, mareșal și pair al Franței, care s-a remarcat în mod deosebit timpul războaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură la Bătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat de represiunea regalistă franceză.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
10 ianuarie 1778 - A decedat marele botanist suedez Carl Linne (n.23 mai 1707).
Carl von Linné - portret de Alexander Roslin, 1775 - Expus la Academia Regală Suedeză de Științe – foto: en.wikipedia.org
Este considerat părintele taxonomiei. In cartea sa „Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așază alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii.
Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii erau clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus.
10 ianuarie 1799 - S-a născut Petrache Poenaru, revoluționar pașoptist, unul dintre organizatorii învățământului național (d. 1875)
Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea – d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române. Petrache Poenaru, plecă la rugămințile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris.
În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
10 ianuarie 1809/1810 - Napoleon Bonaparte a divorțat de prima lui soție Joséphine.
The Divorce of the Empress Josephine in 1809 by Henri Frédéric Schopin – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Femeia pe care Napoleon a iubit-o cel mai mult, după propria mărturisire, este prima lui soție, Josefina. Josefina fusese în trecut căsătorită cu Alexandre Beauharnais, dar acesta a murit în timpul Revoluției Franceze. Josefina era acum văduvă. Napoleon s-a îndrăgostit de ea și la scurt timp s-au căsătorit.
La început Josefina era infidelă soțului, printre cei mai cunoscuți amanți ai ei numărându-se și ofițerul Hippolite Charles. Napoleon a început și el sa aibă numeroase aventuri. În timpul campaniei din Polonia a cunoscut-o pe tânăra Maria Walewska, de care s-a îndrăgostit.
Maria i-a dăruit un copil, faimosul Alexandru Walevski de mai târziu. Din cauză că Josefina era sterilă în anul 1809, Napoleon a fost nevoit să se despartă de ea. S-a recăsătorit cu Maria-Luiza, arhiducesă de Austria. Au avut un singur copil, Napoleon Charles Joseph Francois, care a murit fără să domnească vreodată.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1839 - Gheorghe Asachi publică la Iasi, în tipografia publicatiei Albina Româneasca, lucrarea “Atlas românesc geografic”, format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate. Cuprinzând opt hărți, lucrarea, realizată în tipografia Albinei Românești din Iași, a fost practic prima publicație de acest gen din literatura de specialitate de pe teritoriul românesc. Harta fizică și politică a Europei, Emisferele pămîntului șisistema soarelui cu a sale planete după cele mai noi hărți, Harta generală a Asiei, Harta generală a Americii, Hartagenerală a Africii, Harta generală a Australiei, Globul pămîntesc, Hărțile Moldovei și ale Țării Românești sunt cele opt hărți care au fost întocmite de Gheorghe Asachi cu ajutorul fiilor săi Dumitru și Alexandru.
10 ianuarie 1862 - A decedat inventatorul american Samuel Colt, constructor al revolverului care îi poartă numele (n.1814).
10 ianuarie 1863 - La Londra s-a dat în folosință linia de cale ferată metropolitană între stațiile Paddington și Farringdon Street, prima linie a metroului londonez.
The Metropolitan Railway opened using GWR broad gauge locomotives – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Istoria metroului londonez începe cu Metropolitan Railway, prima cale ferată subterană pentru transport de pasageri din lume. Metropolitan Railway a început să funcționeze la 10 ianuarie 1863 între stațiile Paddington și Farringdon. Linia s-a extins treptat, ajungând ca în 1880 să transporte peste 40 de milioane de călători anual. Metropolitan Railway a evoluat în ceea ce azi este cunoscută drept Metropolitan line.
Imediat după inaugurarea Metropolitan Railway s-a trecut la construcția altor linii, care azi formează District Line și Hammersmith & City Line. În 1884 s-a încheiat și construcția “cercului” care ocolește zona centrală a Londrei, astăzi Circle Line.
London Underground – Passengers wait to board a tube train in 1906 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tunelele acestei linii au fost construite prin săparea de șanțuri la suprafață și acoperirea acestora; ca urmare se află la mică adâncime. Datorită avansului tehnic, în anii 1880 s-a putut trece la săparea tunelelor de adâncime mare, așa numitele “tuburi”. Prima asemenea linie, City & South London railway, s-a deschis în 1890. Astăzi, aceasta este parte din Northern Line. Au mai urmat și alte linii în anii următori.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
10 ianuarie 1863 - S-a născut Gheorghe Kernbach, poet, publicist (d. 1909)
Gheorghe Kernbach (Gheorghe din Moldova, n. 10 ianuarie 1863, Botoșani – d. 20 septembrie 1909) a fost un poet, publicist român. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București în 1884 și a studiat Statistica la Roma. A fost magistrat, redactor-șef la Liberalul (Iași) și prefect al județelor Botoșani și Iași.
A debutat literar în Revista nouă a lui B.P. Hasdeu. A fost redactor la ziarul Albina din Botoșani, iar în 1884 a scos, împreună cu alți prieteni, revista Emanciparea. A colaborat la Contemporanul, Lumea ilustrată, Viața românească, etc. A fost căsătorit cu Ana Conta-Kernbach, sora poetului Vasile Conta. Din scrierile sale: Poezii, Expoziția jubiliară, Scântei. A semnat împreună cu G. Ibrăileanu, G. Topîrceanu și C. Stere, cu pseudonimul colectiv P. Nicanor & Co.
cititi mai mult pe luceafarul.net
10 ianuarie 1864 - S-a născut Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei (d. 1931)
Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei (10 ianuarie 1864 – 17 ianuarie 1931) a fost membru al familiei imperiale ruse. Marele Duce Petru Nicolaevici a fost al doilea fiu al Marelui Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și a Ducesei Alexandra de Oldenburg. S-a născut la Sankt Petersburg. Confor tradiției urmate de Marii Duci (titlul era aplicat tuturor fiilor și nepoților împăratului Rusiei), Marele Duce Petru a servit în armata rusă ca locotenet general.
La 26 iulie 1889, s-a căsătorit cu Prințesa Milica de Muntenegru (1866 – 1951), fiica regelui Nicolae I de Muntenegru (1841 – 1921). Marele Duce și Ducesa au avut patru copii:
- Prințesa Marina Petrovna (1892 – 1981)
- Prințul Roman Petrovici (1896 – 1978)
- Prințesa Nadejda Petrovna (1898 – 1988)
- Prințesa Sofia Petrovna (3 martie 1898 – 3 martie 1898)
În urma Revoluției ruse din 1917, cuplul a părăsit Rusia pentru sudul Franței. Aici, Marele Duce Petru Nicolaievici a murit la Cap d’Antibes la 17 iunie 1931. Soția sa a murit la Alexandria, Egipt în septembrie 1951.
10 ianuarie 1869 - S-a născut Valeriu Braniste, publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1928).
Valeriu Braniște (n. 10 ianuarie 1869, Cincu Mare – d. 1 ianuarie 1928, Lugoj, România) a fost un publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române. A urmat Facultatea de litere și filozofie la Budapesta și Viena (1887–1891). A fost licențiat în limba și literatura maghiară și limba germană. A susținut doctoratul în Filosofie la Budapesta în 1891, cu o teză despre Andrei Mureșanu, în limba maghiară.
În prealabil, în iunie 1891 a obținut absolutorium (licența) cu teza în limba și literatură maghiară: Traducătorii maghiari ai lui Schiller. În primii ani a fost profesor la Gimnaziul Superior Ortodox Român din Brașov, apoi, redactor la publicații ale vremii: Tribuna din Sibiu, Dreptatea din Timișoara, Drapelul din Lugoj, Patria din Bucovina.
Într-o serie de articole a sfidat codul penal maghiar, pentru a susține cauza națională a românilor. Din aceste motive a fost târât prin numeroase procese de presă, a fost deținut în închisorile de la Seghedin (1893; 1918) și Vaț până în iunie 1896. A plecat în Bucovina, unde a realizat o intensă activitate în interesul luptei românilor pentru drepturi naționale.
A înființat la Cernăuți gazeta Patria, dar tactica sa s-a schimbat: nu a mai apărut în gazetă nici ca director, nici ca editor sau redactor, pentru a nu atrage suspiciunile autorităților. În realitate, el a fost cel care a condus-o, a redactat-o propriu-zis, dar sub pseudonim. A fost membru marcant al Partidului Național Radical Român (1897). Între 1918–1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1880 - În România, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu (Liberalii sinceri), de orientare politică conservatoare, au părăsit rândurile Partidul Liberal şi au înființat Partidul Liberalilor Sinceri.
George D. Vernescu (n. 1 iulie 1829, Bucureşti – d. 3 iulie 1900, Bucureşti) a fost un jurist şi om politic român. De-a lungul timpului a ocupat funcţii precum cele de ministru de finanţe şi de interne al României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cooptat, ca ministru de Interne, în primul dintre cabinetele conduse de I.C. Brătianu, Gheorghe Vernescu avea să intre, în scurtă vreme, în contradicție cu primul ministru, ieșind din guvern la începutul anului 1877. În anul următor a întemeiat ziarul Binele public, care a reprezentat interesele sale politice, pentru ca, la 10/22 ianuarie 1880 să formeze Partidul Liberalilor Sinceri.
Gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu, de orientare politică moderată, în care se mai aflau V. Boerescu, N. Ionescu (liderul fracționiștilor ieșeni), D. Gianni, a părăsit Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare. Noul partid s-a manifestat ca o formațiune politică de opoziție față de guvernul liberal în general și față de I.C. Brătianu, în special.
Cu timpul, Partidul Liberalilor Sinceri s-a apropiat din ce în ce mai mult de zona conservatoare (grație și relațiilor apropiate dintre Gheorghe Vernescu și Lascăr Catargiu), sfârșind prin a se contopi cu Partidul Conservator. Noua formațiune politică rezultată (în primăvara lui 1884) avea să poarte numele, mai mult decât bizar, de Partidul Liberal Conservator.
10 ianuarie 1883 - S-a născut (29 decembrie/10 ianuarie), prozatorul si dramaturgul rus Alxei Tolstoi (d. 23 februarie 1945).
A abordat numeroase genuri, dar s-a specializat în romane istorice si literatura SF. S-a născut în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii.
A părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de nădejde al partidului comunist. A scris povestiri în care îl elogia pe Stalin.
Este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusa. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de popularitate imensă. Mai multe filme făcute în URSS se bazează pe romane scrise de Alexei Tolstoi.
10 ianuarie 1893 - A avut loc căsătoria dintre Principele Ferdinand și Principesa Maria.
Oficierea căsătoriei dintre Principele Ferdinand şi Principesa Maria, la castelul Sigmaringen în Germania (29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893) – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com
Principele moștenitor al tronului Regatului României, Ferdinand de Hohenzollern- Sigmaringen, s-a căsătorit cu Principesa Maria, fiica Ducelui Alfred de Edinburgh-Coburg și a Marii Ducese Maria a Rusiei, la castelul Sigmaringen în Germania (29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893). Ferdinand și Maria s-au cunoscut la castelul Wilhemshohe, unde fusese în prizonierat împăratul Napoleon al lll-lea dupa capitularea de la Sedan.
Ferdinand, ca ofițer prusac, participa aici la un banchetul dat de kaiser la încheierea manevrelor militare. Adolescenta Maria, invitată din Anglia, a stat alături de prințul Ferdinand. Logodna celor doi a avut loc la Postdam, organizată cu fast de Kaiserul Wilhem. Au avut loc trei ceremonii: o căsătorie civilă, una protestantă pentru Maria, alta catolică pentru Ferdinand.Mireasa avea 17 ani, mirele 27 de ani. Luna de miere au petrecut-o într-un castel din munții Bavariei, într-un peisaj romantic acoperit de zăpadă.
Alexandru Busuioceanu (n. 1896 – d. 1961, Madrid) a fost un critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român, care a trăit în Spania începând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial și până la moartea sa. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1923-1925. Opera lui este vastă și cuprinde domenii ale cunoașterii umane foarte diferite.
Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură și arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare și de arte plastice, prezentări de artiști plastici și scriitori români, respectiv, mai târziu, de artiști plastici și scriitori spanioli.
Ca traducător, a tradus în română și spaniolă din mari poeți ai literaturii universale. A dus o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești în Spania. A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1898 - S-a născut Serghei Eisenstein, celebru regizor de film din Rusia, autorul filmului “Cuirasatul Potiomkin”, considerat unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei universale (n.Riga, 10/22 ianuarie).
Eisenstein in St. Petersburg, 1910s – foto: ro.wikipedia.org
Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie 1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului, pe care a concretizat-o în filme, dintre care Crucișătorul Potemkin este cel mai cunoscut.
10 ianuarie 1906 - S-a născut la Tulcea, marele matematician român, Grigore Moisil, profesor universitar unul dintre promotorii introducerii tehnicii de calcul în tara noastra, membru al Academiei Române.
Grigore Constantin Moisil – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Grigore Constantin Moisil (n. 10 ianuarie 1906, Tulcea, România – d. 21 mai 1973, Ottawa, Canada) a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești în urma inventării circuitelor electronice tristabile, și datorită contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
10 ianuarie 1913 - S-a născut Ion Moldoveanu, poet român (d. 1939)
Ion Moldoveanu (n. 10 ianuarie 1913, Lechința, Bistrița-Năsăud – d. 17 mai 1939, Săvădisla, Cluj) a fost un poet român. A absolvit Școala Normală de învățători din Cluj. A debutat în revista Hyperion cu poeziile Cărăruie, cărăruie și Lacrimi (1925). După absolvire a fost învățător în Așchileu Mare, Vișinelu, Sălcuța și Luna de Sus.
A colaborat frecvent, cu note, recenzii, articole și poeme la Hyperion, Freamătul școalei, Vatra, Eu și Europa, Lanuri, Gând românesc, Symposion, Națiunea română. Ă-au apărut poezii în Antologia învățătorilor în literatură, întocmită de B. Jordan (1938) și în antologia Poeți tineri ardeleni de E. Giurgiuca (1940). A fost autor al unui singur volum de versuri, Sbor peste ape (1939)
10 ianuarie 1918 - Delegația sașilor la Consiliului Dirigent din Sibiu. În data de 28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919, o delegație săsească a transmis Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea sașilor la actul unirii Transilvaniei cu România
10 ianuarie 1920 – A luat naştere oficial Liga Natiunilor, odată cu intrarea în vigoare a Convenţiei Ligii Naţiunilor, dupa ratificarea acesteia in 1919 de 42 de state. România este membru fondator.
În 10 ianuarie 1920, lua ființă la Paris Liga Națiunilor, prima organizație cu vocație de universalitate, numărând 44 de state fondatoare, între care și România, care avea drept scop să promoveze dezarmarea și să prevină declanșarea unor noi războaie. Liga avea mai multe structuri, printre care Adunarea Generală, Consiliul și Secretariatul Permanent.
De asemenea, a coordonat mai multe organisme internaționale, printre care Comisia pentru Dezarmare sau Organizația Internațională a Muncii. Societatea a ținut prima întâlnire a consiliului la Paris, pe 16 ianuarie 1920, la șase zile după intrarea în vigoare a Tratatului de la Versailles.
În noiembrie, sediul central al Societății s-a mutat la Geneva, localitate în care s-a desfășurat, la 15 noiembrie 1920, prima Adunare Generală, cu reprezentanți din 41 de state. Liga Naţiunilor încetează să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, oficial, hotărîrea de autodizolvare fiind adoptată după intrarea în vigoare a Cartei Naţiunilor Unite, la 18.04.1946.
10 ianuarie 1920 - S-a născut Alexandru Cerna-Rădulescu, poet, eseist și traducător român. (d. 1990)
Alexandru Cerna-Rădulescu (n. 10 ianuarie 1920, Stănești, județul Vâlcea – d. 21 august 1990, București) a fost un poet, eseist și traducător român. A făcut studii universitare de drept, litere și filosofie, întrerupte din cauza războiului. A lucrat în presă, începând concomitent în Cuget clar și Azi (1930). A fost secretar de redacție și redactor al paginii culturale a ziarului Ordinea, secretar de redacție la Viața (director Liviu Rebreanu), șef de presă al Teatrului Cărăbuș.
A fost cofondator al revistei Albatros, alături de Sergiu Filerot, Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca ș.a. (suspectată de filo-comunism de regimul antonescian și suprimată după 6–7 numere). A fondat și condus revistele România viitoare (desființată de cenzura militară), Arta liberă, Tribuna Transilvaniei, și Tribuna românească. A fost trimis pe front.
După război a fost secretar de redacție al revistelor Biserica Ortodoxă Română și Ortodoxia, colaborator apropiat al patriarhului Justinian Marina, consilier de presă patriarhal. A fost reținut în noiembrie 1949, acuzat că ar fi dușman al regimului comunist și eliberat la intervenția patriarhului. Ulterior a fost secretar general de redacție al revistei România literară, a făcut parte din colegiul redacțional al revistelor culturale Argeș și Oltul din Slatina, a publicat articole, cronici teatrale și poezii.
A debutat literar cu placheta de versuri Încrustări p-un strop de rouă (1934), urmată de Sunt țăran, Spionaj și trădare înumbra crucii, Legături politice și religioase româno-ruse, Arbori din țara promisă, Înainte de proverbe, Ultima invazie, etc. A tradus comediile lui Ariosto și poemele lui Baudelaire.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1929 - A încetat din viață Petru Th. Missir, jurist, critic literar, publicist român. (n. 1856)
Petru Th. Missir – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petru Th. Missir (n. 8 octombrie 1856, Roman – d. 10 ianuarie 1929, Bucureşti) a fost un jurist, critic literar, publicist român, descendent al unei cunoscute şi ramificate familii armeneşti, membru de onoare al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1932 - S-a născut Eugen Agrigoroaiei, prozator și folclorist român (d. 1992)
Eugen Agrigoroaiei (n. 10 ianuarie 1932, Bălți, Basarabia – d. 26 februarie 1992, Iași), a fost un prozator, poet, publicist, folclorist, muzeograf și etnolog român. A absolvit Facultatea de Filologie-Istorie din Iași (1957), fiind diplomat universitar în limba și literatura română. A fost profesor, bibliograf, muzeograf, lector la Direcția presei din Iași.
A debutat în Iașul nou (1954). A colaborat la Iașul literar, Cronica, Alma Mater, etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Iași (1954). Pornind de la etosul popular, a scris basmul în versuri Ultimul Făt Frumos (1969) și Fabule și întâmplări (1972). Principala sa contribuție ca folclorist, a fost volumul Țara uitatelor constelații. Folclorarhaic românesc (1981). A dramatizat basmul Moștenirea fermecată. I-au rămas încă nepublicate studii de literatură populară și etnografie, versuri, traduceri.
10 ianuarie 1936 - S-a născut Robert Wilson, fizician american, laureat al Premiului Nobel.
10 ianuarie 1937 - S-a născut Maria Ioniță, Poetă, prozatoare română.
Maria Ioniță (n.10 ianuarie 1937, Cojocna, Cluj) este o poetă, prozatoare, autoare de literatură pentru copii, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A urmat Facultatea de Filologie-Istorie Cluj. Debutul absolut a avut loc în Făclia. Dintre volumele sale: Flori din Apuseni (folclor poetic din zona Someșului Mic), Podul de piatră s-a dărîmat, Cartea Vâlvelor (culegere de folclor), Legende din Țaramoților, Calea Domniței, Drumul Urieșilor, Zânele din Cetatea Ghiurbercului, Versuri, De unde se adapă curcubeul, Drumul Apei, Spinii de pe Dealul de Lut, Curg norii pe sus, Strada Fericirii, etc.
10 ianuarie 1938 - În România, a avut loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.
În 1930, nemulțumit de politica PNL, care se opunea întoarcerii în țară a viitorului rege Carol al II-lea, Gheorghe I. Brătianu, care era unul din susținătorii lui Carol, a creat gruparea liberală dizidentă PNL Gheorghe Brătianu (Georgist). A fost exclus din PNL împreună cu o serie de personalități marcante ale culturii și politicii românești interbelice, precum Ștefan Ciobanu, Constantin C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Simion Mehedinți, Arthur Văitoianu, Mihai Antonescu, etc. În plină dictatură carlistă, s-a realizat fuziunea celor două grupări ale PNL, ceea ce a însemnat și diminuarea poziției grupării lui Tătărescu și întărirea forțelor care luptau împotriva tendințelor autoritare ale regelui.
10 ianuarie 1943 – A avut loc întâlnirea Hitler – Antonescu la Rastenburg. Au avut loc două întâlniri în cadrul aceleiași zile.
10 ianuarie 1945 - S-a născut renumitul cântăreț britanic Rod Stewart.
Roderick David “Rod” Stewart CBE (n. 10 ianuarie 1945) este un cântăreț și compozitor britanic de origine scoțiană și engleză și unul dintre cei mai buni artiști din toate timpurile, după ce a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume.
Născut și crescut în Londra, Stewart locuiește în California și Epping. Dintre toate albumele, el a avut 62 de hituri. 31 dintre ele, au ajuns în top 10, dintre care șase au fost pe locul unu in Marea Britanie. El a avut 16 single-uri în top zece SUA , iar patru dintre acestea au ajuns pe locul întai in Billboard Hot 100.
cititi mai9 mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.rodstewart.com
10 ianuarie 1946 - A avut loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Au participat toţi reprezentanţii celor 51 de naţiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.
Leading diplomats and statesmen to the United Nations Organization’s General Assembly attended a banquet as guests of King George VI in London on 9 January 1946, on the eve of the convening of the Assembly’s first session. UN Photo – foto: un.org
A view of the delegations gathered for the first session of the UN General Assembly when it opened on 10 January 1946 at Central Hall in London, United Kingdom. UN Photo/Marcel Bolomey – foto: un.org
10 ianuarie 1949 - În Japonia a fost stabilită legal ziua de muncă de 8 ore.
10 ianuarie 1949 - CBC a lansat discurile de vinilin de către CBC (45 rpm) și Columbia (33,3 rpm).
10 ianuarie 1949 - S-a născut campionul american de box la categoria grea George Foreman. Fost campion mondial, care în anul 1974, a fost detronat de celebrul Muhammad Ali.
George Foreman – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
A fost distins cu medalia de aur la box, categoria grea, la Olimpiada de la Mexico City in 1968.
10 ianuarie 1951 - A murit Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930) (“Main Street”, “Babbitt”, “Arrowsmith”, “Elmer Gantry”, “Kingsblood Royal”) (n.07.02.1885)
Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american. A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930. Opera sa, cronică satirică a vieții provinciale americane, se înscrie, prin precizia și obiectivitatea cvasidocumentară a descrierii mediilor și măiestria portretizării, reductibile la tipul individului mediocru, apăsat de grotescul și banalitatea vieții cotidiene, în descendența realismului dickensian.
Motivația Juriului Nobel “Pentru forța și plasticitatea artei lui descriptive, precum și pentru darul de a crea cu ascuțime și umor personaje reprezentând tipologii noi.”
10 ianuarie 1951 – S-a născut Dan Damaschin, poet român.
Dan Damaschin (n. 10 ianuarie 1951) este un poet și eseist român contemporan. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității din Cluj-Napoca (1974). În perioada studiilor a fost redactor al revista Echinox, a fost apoi librar la Centrul de Librării Cluj, apoi redactor la Editura Dacia A debutat în revista Familia (1968); debutul editorial a fost volumul Intermundi (1975), urmat de Reculegeri și alte poeme, Trandafirul și clepsidra, A cincea esență.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1955 - A încetat din viață Elena Alistar Romanescu, medic și om politic român. (n.1873)
Elena Alistar (n. 1 iunie 1873, Vaisal, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 10 ianuarie 1955, Pucioasa, Dâmbovița, România) a fost un medic, profesoară, politiciană, luptătoare pentru cauza românismului în Basarabia; membră în Sfatul Țării; prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
10 ianuarie 1956 - Modificări în organizarea administrativ-teritorială – Prin Decretul nr. 12/10 ianuarie 1956 privind modificarea Legii nr. 5/7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române, s-au desființat regiunile Arad și Bârlad
10 ianuarie 1956 – S-a născut Zoia Alecu, cântăreață română.
Zoia Alecu (uneori scris și Zoe Alecu, n. 10 ianuarie 1956, București) este o cântăreață, cantautoare, compozitoare și textieră română de muzică folk și rock. S-a lansat în anul 1973 ca artistă solo, fiind una dintre primele cantautoare din muzica folk autohtonă. Începând cu 1986 se alătură grupului Sfinx, continuându-și apoi activitatea alături de Sfinx Experience. Din anul 2006 a revenit pe scenă ca artistă solo, lansând până în prezent patru albume de autor.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1960 - S-a născut Ioana Pârvulescu, critic literar român.
Ioana Pârvulescu în 2017 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ioana Pârvulescu (n. 10 ianuarie 1960, Orașul Stalin, Republica Populară Română) este o eseistă, publicistă, critic literar român și profesor la Universitatea din București. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, secția română-franceză, în 1983. Din 1993, este redactor la săptămânalul România literară, responsabil cu secțiunea de critică literară.
La Editura Humanitas, a coordonat colecția Cartea de pe noptieră și a realizat antologiile din Cartea-borcan. Din scrierile sale: Lenevind într-un ochi, Alfabetul doamnelor, În intimitatea secolului 19, În țara Miticilor. De șapte ori Caragiale, Cartea întrebărilor, Cum continuă povestea, Inocenții. În 2013 a obținut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1966 - A avut loc premiera filmului “Duminica la ora 6“, în regia lui Lucian Pintilie, care a câștigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata.
Irina Andone (n. 10 ianuarie 1968, Iași – d. 2 octombrie 1998, Iași) a fost o poetă și eseistă română. A absolvit, ca șefă de promoție, Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza” în 1990. A continuat studiile în Marea Britanie, la Universitatea Edinburgh. A depus o bogată activitate didactică la Universitatea „Al.I. Cuza”, la Academia de Arte „George Enescu” Iași, a fost cercetător științific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” Iași.
A debutat în anul 1984, ca poetă, la Cronica. A colaborat cu studii și articole, recenzii și cronici teatrale la Cronica, Dialog, Timpul, România literară ș.a. Editorial, a debutat cu volumul Mângâios (1996), pentru care a primit Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din Iași. A tradus în engleză poeme aparținând lui Mihai Eminescu, Matilda Cugler-Poni. A mai publicat: Farmec dureros. Poetica eminesciană a contrariilor.
10 ianuarie 1971 - A murit Coco Chanel, celebră creatoare franceză de modă; în 1916, a lansat o linie a eleganţei feminine si a fost pe parcursul intregii sale activitati initiatoarea a numeroase inovatii in moda.
Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 – d. 10 ianuarie 1971) este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, alături de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci sau Givenchy. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.
10 ianuarie 1973 - S-a constituit în România Biroul Național Interpol.
Face parte din Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al Inspectoratului General al Poliției Române. România a fost, în 1923, unul dintre cele 22 de state membre fondatoare ale Comisiei Internaționale de Poliție Criminală. După o perioadă de inactivitate în cadrul organizației, România a revenit în 1973 membru cu drepturi depline, cu ocazia celei de-a 50-a Sesiuni a Adunării Generale, de la Viena, fiind primul stat din regiunea noastră care a revenit în Interpol, după cel de-al II-lea Război Mondial. Printre scopurile OIPC–INTERPOL se numără asigurarea și dezvoltarea asistenței reciproce cât mai largi a tuturor autorităților de poliție criminală, în cadrul legilor existente în diferite țări și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului.
10 ianuarie 1976 - A încetat din viață Aurel Beleș, inginer constructor român, membru al Academiei Române. (n. 1891)
Aurel A. Beleș – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aurel A. Beleș (n. 8/20 aprilie 1891, București – d. 10 ianuarie 1976) a fost un inginer constructor român, profesor universitar, membru titular al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1977 - A încetat din viață Constantin Manolache, entomolog român. (n. 1906)
Constantin Manolache (n. 10 octombrie 1906, Bârlad – d. 10 ianuarie 1977, București) a fost un entomolog român, autor a peste 250 de lucrări și articole în domeniul sistematicii entomologice, biologiei, ecologiei și combaterii insectelor dăunătoare. A fost membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 2 mai 1938.
10 ianuarie 1979 - S-a născut Anna Lesko, , cântăreață din România.
Anna Lesko (n. 10 ianuarie 1979 în Chișinău), este o cântăreață, pictoriță, de origine etnică ucraineană din Republica Moldova, stabilită în România. La vârsta de șaptesprezece ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească. A debutat cu piesa Cu tine eu la Festivalul de la Mamaia (2000). În 2002 a apărut primul său material discografic de studio, Flăcări, care conține și primul șlagăr al solistei, Ard în flăcări.
La scurt timp a fost lansat un al doilea album, Inseparabili, recompensat cu un disc de aur pentru vânzările înregistrate. În paralel cu activitatea de muziciană, a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac. De asemenea, concomitent cu proiectele sale artistice, Lesko s-a implicat și în campania umanitară 1001 România sau a fost distribuită într-o serie de spoturi televizate pentru diferite produse.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1980 - A încetat din viață Petru Caraman, savant, folclorist și filolog; membru post-mortem al Academiei Române (n. 1898)
Petru Caraman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galaţi – d. 10 ianuarie 1980, Iaşi) a fost un savant român, folclorist şi filolog, exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române.
10 ianuarie 1984 - SUA si Vaticanul au restabilit relațiile diplomatice, intrerupte timp de de 117 ani.
10 ianuarie 1989 - A murit popularul actor român Cristea Avram; (n. 1931).
Cristea Avram – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cristea Avram (n. 28 august 1931, București, România – d. 10 ianuarie 1989, Roma, Italia) a fost un actor român.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1992 - A încetat din viață Tudor George, poet și traducător român. (n. 1926)
Tudor George (n. Tudor Georgescu, 3 februarie 1926, Ulmeni, Ilfov – d. 10 ianuarie 1992, București) a fost un poet și traducător român, bun jucător de rugby, antrenor la Locomotiva Grivița Roșie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
10 ianuarie 1993 - A încetat din viață Miltiade Filipescu, geolog şi paleontolog român, membru titular al Academiei Române. (n. 1901)
Miltiade Filipescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Miltiade Filipescu (n. 14/27 februarie 1901, Burdusaci, Bacău – d. 10 ianuarie 1993, Bucureşti) a fost un geolog şi paleontolog român, membru titular al Academiei Române. A fost membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România începând cu 21 decembrie 1935. A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
10 ianuarie 1994 -Parteneriatul pentru Pace
Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace; PfP) este un program NATO care are menirea să creeze încredere reciprocă între NATO și alte state din Europa și ale fostei Uniuni Sovietice. În prezent 22 de state fac parte din acest parteneriat. A fost pentru prima oară pomenit de către Societatea Bulgară Novae, ulterior propus ca o inițiativă americană la întrunirea miniștrilor apărării NATO în Travemünde, Germania, pe 20–21 octombrie 1993, și lansat oficial la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern din țările membre ale NATO de la Brussels, din 10–11 ianuarie, printr-o declarație care a lansat Parteneriatul pentru Pace, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima țară care a semnat documentul-cadru, la 26 ianuarie 1994
10 ianuarie 1995 - Prin rezoluția nr. 48/126, Adunarea Generala a Națiunilor Unite a proclamat anul 1995 drept Anul internațional al toleranței.
10 ianuarie 1997 - Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat. El a fost acuzat de organizarea mineriadei din septembrie 1991 şi trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracţiuni la legea siguranţei pe calea ferata şi pentru port ilegal de armă.
10 ianuarie 1997: Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
În 10 ianuarie 1997 Miron Cozma a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991, fiind acuzat de subminarea puterii de stat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și de săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate. Lui Cozma i-a fost imputată coordonarea descinderii unor grupuri masive de mineri la București, în perioada 23–28 septembrie 1991.
10 ianuarie 2005 - Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare.
10 ianuarie 2005 - A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public.
10 ianuarie 2007 - A murit Carlo Ponti, producător cinematografic, soțul faimoasei actrite itamiene Sofia Loren; (n.1912).
Carlo Ponti (n. 11 decembrie 1912, Magenta – d. 10 ianuarie 2007, Geneva) a fost producător de film italian. A fost căsătorit cu actrița Sophia Loren din 1966. (1954: La Strada (Coproducător Dino De Laurentiis); 1956: Război și Pace (Coproducător Dino De Laurentiis); 1960: La Ciociara; 1963: Ieri, oggi e domani; 1964: Matrimonio all’italiana (cu Marcello Mastroianni); 1966: Doctorul Jivago (cu Omar Sharif); 1990: Oscar)
10 ianuarie 2016 - A murit David Bowie, cântăreț, compozitor, producător și inginer audio englez (n. 1947)
10 ianuarie 2017 - A murit Roman Herzog, jurist și politician german, președinte al Germaniei (n. 1934)
10 ianuarie 2019 - La Ateneul Român a avut loc ceremonia oficială de lansare a președinției române a Consiliului Uniunii Europene, prin vizita președintelui Consiliului European, Donald Tusk, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și a Colegiului comisarilor. Discursul în limba română ținut de Donald Tusk a impresionat mai multă lume.
10 ianuarie 2020 - A murit Qaboos bin Said Al Said, Sultanul Omanului (1970-2020), (n. 1940)
10 ianuarie 2021 - A murit Constantin Rezachevici, istoric român (n. 1943)
![Mihai Ion Racoviță (cca. 1660 – iulie 1744) a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703 - 23 februarie 1705, 31 iulie 1707 - 28 octombrie 1709 și 5 ianuarie 1716 - octombrie 1726 și de două ori în Țara Românească: 17 octombrie 1730 - 24 octombrie 1731[1] și septembrie 1741 - iulie 1744 - foto preluat de pe familypedia.wikia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2020/01/Mihai-Racovi----.jpg)
![Carl Linné, născut Carolus Linnaeus, cunoscut după înnobilare drept Sunet Carl von Linné (n. 23 mai 1707 – d. 10 ianuarie 1778), a fost un botanist, medic și zoolog suedez.[R 1] Este considerat părintele taxonomiei și tatăl ecologiei moderne. Abrevierea numelui său în cărți științifice este L.. In imagine: Carl von Linné - portret de Alexander Roslin, 1775 - Expus la Academia Regală Suedeză de Științe - foto: en.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/05/Carl-Linne-e1432368829839.jpg)
![Ioana Pârvulescu (n. 10 ianuarie 1960,[2] Oraşul Stalin, Republica Populară Română) este o eseistă, publicistă, critic literar român şi profesor la Universitatea din Bucureşti (Ioana Pârvulescu în 2017) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2020/01/Ioana-P--rvulescu.jpg)
