(Vineri 21 octombrie 2016) ✝) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie; Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare

Sfinții Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan din Galeș, Moise Măcinic din Sibiel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 21 octombrie

foto: doxologia.ro

 

✝) Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion; ✝) Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie; ✝) Sfântul Mucenic Oprea; ✝) Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș; ✝) Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel; Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare; Sfântul Cuvios Filothei Dionisiatul; Ap. Efeseni 6, 18-24; Ev. Luca 4, 22-30

 

†) Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare

articol: basilica.ro

20 octommbrie 2016

 

Aceşti Sfinţi Mărturisitori au strălucit cu propovăduirea dreptei credinţe şi cu sfinţenia vieţii în veacul al XVIII-lea, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma.

 

Cuviosul Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A călătorit pe la multe locuri sfinte, şi îndeosebi la Ierusalim şi la Muntele Athos şi a intrat de tânăr în monahism la Mânăstirea Sfântului Sava. Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credinţa ortodoxă. Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Braşov a fost un adevărat alai de biruinţă creştină, aprinzând în sufletele celor dreptslăvitori dragostea de legea strămoşească. Pentru râvna sa în apărarea credinţei ortodoxe, a fost întemniţat la Sibiu şi, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kufstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinţei ortodoxe.

 

Cuviosul Mărturisitor Sofronie s-a născut în satul Cioara, din părţile Orăştiei, ca fiu al unei familii preoţeşti. Ucenicia în călugărie şi-a făcut-o în Ţara Românească. Reîntors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învăţând pe români calea mântuirii. Pentru râvna lui faţă de Legea ortodoxă, a fost închis în temniţa de la Bobâlna. Eliberat de mulţime, Cuviosul Mărturisitor a plecat în Munţii Apuseni, îndemnând pe credincioşi să ţină credinţa cea adevărată. A fost prins din nou şi închis la Abrud. Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ţinând soboare, adică adunări, şi învăţând poporul: „Stricaţi silnica unire cu Roma, învăţa el, cereţi episcop român şi ortodox în Transilvania!”. Iar când a înţeles că şi-a împlinit chemarea, s-a retras la Mânăstirea Argeşului, unde s-a săvârşit cu pace.

 

Cel de al treilea luptător pentru dreapta credinţă a fost ţăranul Nicolae Oprea, născut în Săliştea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean şi bun creştin, gata de jertfă pentru credinţa străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă „la împăratul”, plângerile românilor: „Noi cerem, ziceau ei, în numele poporului, vlădică de legea noastră”.

La început, curajul şi îndrăzneala românilor au fost întâmpinate cu ameninţări şi izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat şi au stârnit prigoană şi multe întemniţări. În cele din urmă, în loc să i se împlinească cererile, fericitul Oprea a fost închis pe viaţă, în vestita temniţă de la Kufstein, şi nu s-a mai întors niciodată, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.

 

Sfântul preot Ioan din Galeş a fost hirotonit în Ţara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneţi apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a impune unirea cu Biserica papală. În anul 1756 a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. Dar, spre sfârşitul anului următor a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar braşovean – Radu Duma – scria că în anul 1776, câţiva negustori din Braşov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că ,,mai bine va muri acolo, decât să-şi lase credinţa strămoşească”.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi doi mărturisitori şi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În anul 1780 un alt întemniţat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare împărătesei Ecaterina a II-a şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui. Între altele, scria: „Aici, în fortăreaţă, este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeş, cel întemniţat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.

 

Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniaţiei, a fost prins şi întemniţat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiţia de a nu mai săvârşi cele ale preoţiei, şi a trăi şi a munci ca un simplu ţăran. În anul 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Nicolae Oprea din Sălişte, să plece la Viena pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei (Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pentru Biserica Ortodoxă. Au fost primiţi de împărăteasă, dar, în loc să li se dea un răspuns la plângerea lor, au fost aruncaţi în fioroasa închisoare Kufstein, din Munţii Tirolului. În anii care au urmat, reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor ortodocşi din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităţilor habsburgice să elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în temniţa de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununa muceniciei.

Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiţi ca Sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din mijlocul cărora s-au ridicat.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Efeseni 6, 18-24

Fraţilor, faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanţuri, ca să vorbesc despre Evanghelie, fără sfială, precum trebuie să vorbesc. Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine şi ce fac, Tihic, iubitul frate şi credinciosul slujitor întru Domnul, vi le va aduce la cunoştinţă pe toate; l-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca să aflaţi cele despre noi şi să mângâie inimile voastre. Pace fraţilor şi dragoste, cu credinţă de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos. Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.

 

Ev. Luca 4, 22-30

În vremea aceea se mirau toţi de cuvintele harului care ieşeau din gura lui Iisus şi se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veţi spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuţi. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât numai Neeman sirianul. Însă toţi în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie şi, sculându-se, L-au scos afară din oraş şi L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit oraşul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro

---

†) Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Preoţi Mărtărturisitori Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel; Cuviosul Ilarion cel Mare

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 21 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion cel Mare.

Apropiindu-i-se sfârşitul, Sfântul Ilarion grăia cu minte limpede: “Ieşi, suflete al meu, ce te temi? Ieşi, ce te tulburi? Optzeci de ani ai slujit lui Hristos şi te temi de moarte?” Cu aceste cuvinte şi-a dat duhul său lui Dumnezeu.

Sf. Ilarion cel Mare s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credinţa ortodoxă şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre vieţuirea asemeni îngerilor a Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinţilor săi şi împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşertul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma).

În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângînd, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcînd gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.

În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberînd cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmaşului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare şi acesta îi slobozea tămăduiţi la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8). Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul ştia felul patimii care robea sufletul omului.

Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povaţa sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulţească în toată Palestina, iar el mergînd în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viaţă ascetic strict.

Cu şapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde a trăit în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

 

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Gaie, Dasie si Zotic.

Acesti sfinti aflându-se în Nicomidia propovaduind, luând îndrazneala, au surpat cele ce se aflau în capistile idolesti; si daca au fost dovediti, au suferit tot felul de chinuri, fiind spânzurati pe lemn si frecati pe coaste cu tesaturi de par aspre. Dupa aceea legându-li-se pietre de grumaji, au fost aruncati în mare.

 

Tot în aceasta zi, sfintii si din nou aratatii Mucenici: Andrei, Stefan, Pavel si Petru.

 

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Teodota, si Socrate Prezbiterul.

Sfânta Teodota a fost în zilele împaratului Alexandru Sever, din parinti de bun neam din partile Pontului. Mergând la un schit si petrecând sihastreste, a fost vadita. Si fiind prinsa de catre guvernatorul Capadociei pentru marturisirea lui Hristos, a fost spânzurata în doua rânduri, strujita si aruncata într-un cuptor aprins. Si fiind pazita cu harul lui Hristos a fost adusa de Domnul la Bizantia; dupa aceea la Anghira, unde se afla prezbiterul Socrate. Acesta, în timp ce elinii cu tot poporul, aveau praznic zeilor si se închinau idolilor, s-a umplut de dumnezeiasca râvna, si rasturnând vatra jertfelor, i s-a taiat capul. Iar Sfânta Teodota, fiind silita sa jertfeasca la idoli si nesupunându-se, si-a primit sfârsitul prin sabie.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Eucrat, de sabie s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Filotei (Filoteu), cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului.

După moartea mamei, Cuviosul Filothei s-a dus la Sfântul Munte Athos, unde a petrecut întru nevoinţe aspre la Sfânta Mănăstire Dionisiu, iar mai apoi, în pustie. El a fost nevoitor minunat, având stăpânire mare asupra duhurilor diavoleşti.

Sfântul Filotei din Manastirea Dionisiu, Muntele Athos, s-a născut în Elateia. Fugind de turci, părinţii săi s-au mutat la Chrysopolis în Macedonia, unde după scurt timp tatăl său muri. Copilul Filotei şi fratele său au fost prinşi de turci şi aruncaţi în închisoare.

Însăşi Preasfânta Fecioară i-a salvat pe cei doi într-un mod miraculos. Ea le-a apărut copiilor în persoana mamei lor şi i-a îndrumat spre Mănăstirea Maicii Domnului din Neapole, Asia Mică. Acolo, fraţii au fost tunşi şi prin ascultarea fără crâcnire faţă de egumenul mănăstirii, cei doi au devenit eclesiarhi.

Între timp, mama lor, Evdochia, prin providenţa divină a ajuns şi ea la o mănăstire de măicuţe în acelaşi oraş, multă vreme neştiind nimic de soarta copiilor ei. Vizitînd o mănăstire de călugări cu ocazia hramului bisericii, împreună cu alte măicuţe, Evdochia şi-a recunoscut fiii. Întrebaţi cum au scăpat de turci, ei au răspuns că ea trebuia să ştie mai bine pentru că chiar ea i-a salvat atunci din închisoare. Atunci Evdochia a înţeles intervenţia divină care s-a petrecut din partea Maicii Domnului, pentru că Ei i s-a rugat femeia pentru a găsi mângâiere. Fraţii călugări auzind povestea celor trei, s-au adunat în jurul lor dînd slavă lui Dumnezeu pentru minunea întâmplată.

După moartea mamei, Sf. Filotei s-a retras la Sfântul Munte, la mănăstirea din Dionysiou, după care s-a retras în pustnicie. Total devotat vieţii în rugăciune şi sfinţenie, Sf. Filotei a atins perfecţiunea duhovnicească şi a primit darul înaintevederii.

La vârsta de 84 de ani sfântul a mers în pace la Domnul. Înainte de moarte el i-a rugat pe fraţi să nu-i îngroape trupul ci aşa, fără nici o slavă sau evlavie să-l arunce la întâmplare în pădure ca să-l mănânce fiarele. Ucenicii săi i-au ascultat rugămintea dar Dumnezeu a făcut ca moaştele rămase să fie minunat luminate, astfel încât au fost culese şi aşezate în mănăstire.

 

Tot în aceasta zi, Cuvios Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi Cuviosul Varuh, cel ce cu pace s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, în Peloponez, care s-a savârsit în chinuri la Tesalonic, în anul 1773.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.

Cuviosul Visarion a fost mare luptător şi apostol al unităţii ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din ţara noastră, întorcând zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Văzând asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi şi arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioşi să păzească cu sfinţenie dreaptacredinţă ortodoxă.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut “Marele sobor” din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

 

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Când se înfăţişă înaintea căpeteniei de la cârma ţării şi îi ceru oprirea prigoanelor şi sloboda mărturisire a dreptei credinţe, căpetenia îl mustră că pe un răzvrătit şi îl ameninţă cu temniţa şi moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea.

 

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

---

Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel

 

Sfântul Sfințit Mărturisitor Moise Măcinic, preot în satul Sibiel din Transilvania a trăit în secolul al XVIII-lea, fiind contemporan cu preotul Ioan din Galeș. S-a opus trecerii ortodocșilor la unirea cu Roma, fiind închis de mai multe ori pentru aceasta, sfârșindu-și cel mai probabil viața în închisoarea de la Kufstein (Austria). Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 21 octombrie. cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Sfințit Mărturisitor Ioan din Galeș a fost un preot originar din Transilvania care a trăit în secolul al XVIII-lea. El a fost închis pentru că a protestat împotriva presiunii exercitate de autoritățile Imperiului habsburgic asupra ortodocșilor pentru a-i sili să accepte unirea cu Roma și, pentru credința lui, a murit în închisoarea de la Kufstein (Austria). Prăznuirea sa, împreună cu cea a Sf. Sfințit Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel se face la 21 octombrie. cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

---

Maine, 22 octombrie, facem pomenirea

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes; Sfânta Muceniță Elisaveta; Sfânta Muceniță Anna; Sfânta Muceniță Teodota; Sfântul Kukşa din Odessa; Sfânta Muceniță Gligheria din Adrianopol; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic”; Ap. I Corinteni 15, 39-45; Ev. Luca 4, 31-36

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalţi ani ai vieţii sale întru cuvioşie şi dreptate, şi bine întreţinându-şi turma, s-a apropiat de sfârşitul vieţii sale, despre care a ştiut mai înainte de vreme.

---

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes

articol: basilica.ro

21 octombrie 2016

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfinții 7 tineri din orașul Efes și pe Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii.

 

În timpul împăratului Deciu (249-251), în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor. În acest context al declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a Edictului de persecuție dat împotriva creștinilor.

Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei au fost legionari importanți în trupele imperiale romane, iar Maximilian era chiar fiul guvernatorului orașului Efes. Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție pentru a alege între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul armatei romane. Cei șapte tineri s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și lipsa hranei. Această sarcină ingrată a revenit unor ofițeri din armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră. Pe firul relatării Sinaxarului aflăm că cei șapte tineri au adormit în peșteră timp de 372 de ani.

După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție și a descoperit astfel intrarea. Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis ca de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare. Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat. Ba, chiar mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu. Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, realizând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți. Cu acest prilej au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes. După scurt timp, cei 7 tineri au trecut la Domnul.

 

Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii, a fost episcop în Ierapoli pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), pe când zeul Apolo era cinstit de către păgânii din acel oraș. Într-o noapte, Averchie a distrus toate statuile care împodobeau templul zeului. Deși era urât de păgâni pentru fapta sa, el a avut curajul să iasă să propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos. Prin tămăduirea minunată a trei tineri a reușit să potolească mânia multor păgâni și să boteze pe cinci sute dintre ei. Episcopul Averchie a mai vindecat la Roma pe Lucilia, fiica împăratului Marcu Aureliu, care era logodită cu Lucius Verus. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria, Antiohia, Apamia și în celelalte orașe din jurul lor. Trecând Eufratul, a mers în Bisericile din Nisibe și Mesopotamia. De aici s-a întors în Cilicia, Pisidia și Sinad. Întorcându-se în episcopia sa din Ieropolis a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.

 

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. I Corinteni 15, 39-45

Fraţilor, nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc, precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă».

 

Ev. Luca 4, 31-36

În vremea aceea s-a pogorât Iisus în Capernaum, oraş al Galileii, şi învăţa pe popor sâmbăta, iar ei se mirau de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era plin de putere. Dar în sinagogă era un om care avea duh necurat şi care striga cu glas mare, zicând: hei! ce avem noi cu Tine, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Atunci Iisus l-a certat şi i-a zis: taci şi ieşi afară din el. Iar duhul necurat, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, fără ca să-l vatăme. Şi li s-a făcut frică tuturor şi se întrebau între ei, zicând: ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte şi duhurilor celor necurate cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies afară!

 

articole preluate de pe: doxologia.ro