Predică la Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia – Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup de patruzeci de ostași romani care au pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin zdrobirea oaselor și apoi arderea trupurilor, în anul 320. Pomenirea celor 40 de Sfinți Mucenici în Biserica Ortodoxă se face la 9 martie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia – Sfântul Ioan Gură de Aur

foto si articol preluate de pe doxologia.ro

 

Aşadar, nu dori mai mult decât ai trebuinţă, ca să nu pierzi totul, aduna mai mult decât este neapărat, ca să nu ţi se ia şi cele neapărate, si să nu păşeşti peste marginile cele cuvenite, ca să nu te lipseşti de toate.

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom (n. 347 în Antiohia – d. 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom (n. 347 în Antiohia – d. 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii , cititi mai mult pe unitischimbam.ro – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Venind cei dintâi, socoteau că vor lua mai mult şi au luai şi ei câte un dinar” (Mt. 20, 10).

Contra lăcomiei de avere.

Cine este pricina atâtor rele din lume? Iubirea de bani, pofta cea fără de minte a bogăţiei, această boală nelecuită, acest foc ce nu se stinge niciodată, acest despot care asupreşte pe toată lumea.

De aceea, eu de multe ori v-am sfătuit să vă feriţi de lăcomia averii şi nu voi înceta de la aceasta, deşi poate mulţi mă ocărăsc şi zic: nu va mai conteni el oarea se lupta cu limba sa împotriva celor bogaţi şi a da război asupra lor?

În adevăr, însă, nu eu tăbărăsc asupra bogaţilor, nu eu sunt vrăjmaşul lor, ci, din contra, eu fac şi vorbesc toate numai spre binele lor; pe când ei înşişi ascut sabia asupră-le, fiindu-şi sieşi vrăjmaşi.

Bogăţia este un rob necredincios, care fuge de la domnul său. Totuşi ar fi bine dacă ea numai ar fugi de la stăpânul său, dacă nu l-ar duce şi pe dânsul la pieire! În faptă însă, ea nu numai că fuge de la stăpânul său, ci adeseori şi pe dânsul îl aruncă în nenorocire, făcându-se vânzătorul lui şi vătămându-i mai mult tocmai pe acel stăpân care mai tare a iubit-o.

Aşa bogăţia este un rob necredincios, un ucigaş, un vrăjmaş neîmpăcat, o fiară sălbatică, o beznă înfricoşată, prăpăstioasă, o stâncă ascuţită acoperită de valuri, o mare plină de furtuni, un stăpân aspru şi despotic, mai nesilnic decât un barbar, un duşman, un protivnic neîmpăcat, care niciodată nu curmă ura sa. Cu totul altminteri este sărăcia. Ea este un loc sigur de scăpare, un liman liniştit, o siguranţă nedezminţită, o bucurie fără primejdie, o plăcere curată, o viaţă fără nelinişte, muma înţelepciunii, frâu contra semeţiei, mijloc de mântuire de pedeapsă şi rădăcină a smereniei.

Dar spune-mi, pentru ce tocmai de dânsa fugiţi voi aşa de tare şi pentru ce o socotiţi voi inferioară bogăţiei, acestui duşman, acestui ucigaş de oameni, acestei fiare răpitoare? Căci aşa trebuie cineva să numească lăcomia de avere şi pofta cea fără de minte după comori! Dar pentru ce oare voieşti a-ţi face casnic al tău pe un vrăjmaş neîmpăcat?

Pentru ce întărâţi o fiară, pe care ar trebui să o domoleşti? Dar vei întreba poate, în ce chip ea s-ar putea îmblânzi? Eu pot să vă spun aceasta, dacă veţi lua seamă la cuvintele mele. Cum se poate ea îmblânzi?

Înainte de toate trebuie să ştim cât este ea de sălbatică. Dar cât de sălbatică este ea? După chipul leilor, al pardoşilor şi al urşilor. Dacă ei se închid într-un loc întunecat şi deosebit, ei se fac mai cumpliţi şi mai furioşi.

Tocmai aşa se întâmplă şi cu bogăţia. Dacă se închide, atunci ea face zgomot şi se înfurie mai rău decât leul. Iară dacă o scoţi din închisoarea cea întunecoasă şi o împărţi la săraci, atunci această fiară sălbatică se face blândă ca o oaie, vânzătorul se face acum apărătorul şi mijlocitorul tău, stânca cea primejdioasă se preface într-un liman sigur şi furtuna într-o drăgălaşă linişte.

Ceva asemenea poţi să vezi la corăbii. Dacă ele sunt prea încărcate cu mărfuri, se scufundă, iară dacă povara lor este măsurată, atunci ele aleargă cu uşurinţă peste valuri.

Aşa ni se întâmplă şi nouă. De ai grămădit prea multă bogăţie, se cere numai o mică furtună, sau o neizbutire neaşteptată şi corabia ta se prăpădeşte împreună cu oamenii săi (adică împreună cu sufletul tău). Iar dacă tu strângi numai atâta avere pe cât îţi este de trebuinţă, poate să vie şi o furtună puternică, tu vei trece valurile cu uşurinţă.

Aşadar, nu dori mai mult decât ai trebuinţă, ca să nu pierzi totul, aduna mai mult decât este neapărat, ca să nu ţi se ia şi cele neapărate, si să nu păşeşti peste marginile cele cuvenite, ca să nu te lipseşti de toate.

Descotoroseşte-te mai ales de prisosinţă, pentru ca, cel puţin, să ai de ajuns cele de nevoie. Nu vezi tu că şi vierii taie viţa, pentru ca puterea ei să nu iasă prin frunze şi prin curpeni, ci să rămână în rădăcină, aducând cu atâta mai bune roduri.

 

cititi mai mult pe doxologia.ro