Peste 500 de proiecte de lege cu termenul de depunere a rapoartelor depăşit, la Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor

foto – cdep.ro
articol – Alina Novaceanu – Mediafax

Camera Deputaţilor are în circuitul legislativ 527 de proiecte de lege cu termenul depăşit de depunere a rapoartelor de la comisii, unele dintre ele din 2007-2012, fiind şi ordonanţe care şi-au produs efectul şi legi declarate neconstituţionale care trebuiau puse în acord cu deciziile CC.

Potrivit unui material depus la Biroul Permanent, sunt peste 80 de proiecte cu termenul de depunere al rapoartelor depăşit din perioada 2007-2012, printre acestea fiind şi Statutul minorităţilor naţionale, proiectul Legii meşteşugurilor, Statutul ofiţerilor de informaţii, Statutul conmtrolorului civil de trafic aerian sau proiectul privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, insolvenţa persoanei fizice, interzicerea clonării, toate adoptate de Senat.

Cu termenul de depunere a raportului depăşit din 2009 este şi reexaminarea la cererea preşedintelui României a ordonanţei de modificare a statutului judecătorilor şi procurorilor, iar din 2008 a proiectului de lege privind reorganizarea industriei de apărare.

Cele mai multe proiecte cu termenul depăşit sunt, însă din 2014, printre acestea fiind propunerea legislativă pentru exercitareas profesiei de dietetician, proiectul Legii viei şi vinului, proiecte de modificări ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală.

Una dintre legile care au termenul de depunere a rapoartelor depăşit din aprilie 2014 este şi reexaminarea legii de modificare a articolului 253 din Codul penal, declarată neconstituţională, pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţională.

Cu termenul depăşit de acum un an sunt şi propunerea legislativă privind partidele politice, proiectul privind declararea zilei de început de an şcolar- Zi liberă pentru părinţi, dar şi proiectele privind înfiinţarea Muzeului de Artă Constantin Brâncuşi sau a Muzeului Istoriei Totalitarismului.

Alte proiecte de lege cu termenul depăşit sunt cele ale economiei socială, stabilirii metodologiei de arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ teritoriale.

Printre proiectele de lege cu termenul depăşi de acum o lună sau două, dar adoptate de Senat se numără şi cele referitoare la stimularea investitorilor individuali-”business angels”, incubatoarele de afaceri, modificarea Legii pentru amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, construirea Monumentului Marii Uniri din 1 decembrie 1918 Alba Iulia, dar şi proiectul privind graţierea unor pedepse privative de libertate.

Aceste proiecte au fost deja adoptate sau respinse de către Senat, dar s-au blocat la Camera Deputaţilor, din lipsa rapoartelor de la comisii, dar putând fi înscrise pe ordinea de zi a plenului fără aceste rapoarte.

Această listă a proiectelor cu termenul de depunere a rapoartelor depăşit a fost prezentată în şedinţa Biroului Permanent al Camerei din 1 aprilie.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/