“Nu betoniadei şi construcţiilor în parc” – Protest împotriva planurilor lui Robert Negoiţă de a construi în parcul IOR

2014_10_25_titan_rsz_crp

Câteva zeci de bucureşteni au înfruntat sâmbătă frigul şi au ieşit din case pentru a protesta împotriva iniţiativei primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, de a construi o sală polivalentă în Parcul IOR, una din ultimele oaze de verdeaţă din cel mai populat cartier al Capitalei.

Reamintim că, potrivit unei Hotărâri luate de Consiliul Local al Sectorului 3, pe 3.000 mp din Parcul IOR urmează să se ridice o sală de spectacole multifuncţională. Pe lângă faptul că proiectul ar urma să consume 10,5 milioane de euro, acesta presupune tăieri de copaci, asfaltări, pe scurt sacrificarea spaţiului verde, în condiţiile în care Bucureştiul este unul din cele mai poluate oraşe din UE.

Organizatorii protestului, grupul de iniţiativă Prietenii Parcului IOR, atrag atenţia că la câteva sute de metri de parc se află Casa Artelor şi Cinema Gloria, unde se pot desfăşura diferite spectacole, fără ca primăria să cheltuiască peste 10 milioane de euro din banul public şi să distrugă trei hectare de parc.

Totodată, locuitorii din zonă şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că primarul Robert Negoiţă şi consilierii sectorului 3 au ignorat constant în ultimii doi ani Legea 70/2013 ce interzice diminuarea spaţiilor verzi, sute de metri pătraţi din parc fiind betonaţi sau acoperiţi cu proiectele aprobate de primărie. “Aleile pietruite de Liviu Negoiţă sunt acum asfaltate de Robert Negoiţă”, atrage atenţia Răzvan, unul dintre organizatorii protestului de sâmbătă.

Cu ocazia mitingului de sâmbătă, a fost citită şi semnată o scrisoare deschisă prin care comunitatea locală îi transmite primarului Negoiţă dezacordul faţă de “betoniadele” şi construcţiile din parc.

Reamintim că spaţiile verzi din sectorul 3 au fost una din principalele ţinte ale mafiei imobiliare din Bucureşti. Hectare întregi de teren au fost retrocedate unor samsari imobiliari care au cumpărat drepturi litigioase de la varii moştenitori. Suprafeţele devenite private sunt valorificate de investitori privaţi, prin construcţia a diverse stabilimente – de la vile până la un mall pe baza Spartac – în timp ce parcurile, sunt valorificate de edilii sectorului 3. În spaţiile de interes public se asfaltează şi se betonează frecvent, se pun borduri, se construiesc poduri şi foişoare, mai toate la preţuri obscen de mari.
articol prelate de pe http://epochtimes-romania.com, unde se poate urmării si un material video