Legea Adunarilor 2.0
Legea Adunarilor 2.0
foto: facebook.com
articole: facebook.com; youtube.com
Comunicat de presă
Activiştii civici au depus un proiect pentru o nouă lege a adunărilor publice
Bucureşti, 04 iulie 2016 – Un grup de activişti civici cu experienţă, dintre care majoritatea avocaţi, au redactat proiectul unei noi legi a adunărilor publice. Noua lege o va înlocui pe cea veche astfel încât să permită, cu adevărat, exerciţiul unuia dintre drepturile fundamentale ale omului, și anume libertatea întrunirilor, astfel cum aceasta este reglementată de Articolul 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenția Europeană) şi de Articolul 30 din Constituţia României.
Această iniţiativă s-a născut ca urmare a contradicţiilor dintre reglementările din actuala lege, Legea 60/1991, privind adunările publice și accepțiunile libertății întrunirilor astfel cum este ea reglementată de Convenția Europeană și Constituție. Aceste contradicţii au generat numeroase abuzuri în special în recentul context social, printre care reamintim acţiunile Jandarmeriei Române împotriva participanţilor la adunările de protest din 27 aprilie şi 3 mai a.c., împotriva revocării fostului ministru al culturii, domnul Vlad Alexandrescu, precum şi cele din 6 şi 7 mai 2016, pentru ameliorarea situaţiei din sănătate, provocate de scandalul Hexi Pharma.
Așadar, acțiuni și manifestări firești ale societății civile au putut fi considerate ca fiind în afara legii, din cauza exclusivă a unei legi neadaptate societății și nevoilor actuale. Noul proiect de lege îşi propune să răspundă acestor probleme, astfel încât drepturile la libera adunare și libera exprimare să fie respectate și garantate.
Iniţiativa are în vedere și soluțiile constante ale instanţelor de judecată care au observat viciile Legii 60/1991. Aceste vicii au determinat în repetate rânduri comportamentul abuziv al autorităților române. Textul legii actuale este învechit, fiind adoptat având în vedere realitatea socială dată la acel moment de Mineriade. Proiectul de lege reglementează corespunzător nu doar demonstraţiile şi marşurile clasice, dar şi întrunirile de tip nou, precum adunările spontane, ori flashmob-urile, care în prezent sunt automat trecute în registrul contravenţional.
O altă rațiune a noii legi este democratizarea procesului de notificare al adunărilor publice. Organizatorii vor avea obligaţia notificării prealabile a adunării, însă aceasta nu va mai putea fi supusă unei comisii subiective de avizare, urmând ca și în România, la fel ca în majoritatea țărilor din UE, primarul să nu mai poată interzice adunările publice prin simplu act administrativ. În mod evident, pentru motive întemeiate și într-un termen util, primarul se va putea adresa instanţei de judecată, care va fi singura autoritate competentă să interzică adunările publice.
În prezent, în situația în care primarul interzice o adunare publică, Legea nr. 60/1991 nu prevede termene care să asigure judecarea contestației până la data adunării. Noul proiect de lege îşi propune soluţionarea acestei probleme, prevăzând termene speciale şi scurte. În acest fel, până la data propusă a adunării publice eventuala interdicţie sau limitare va deveni operabilă.
Întrucât iniţiatorii nu dispun ei înşişi de drept de iniţiativă legislativă, pentru depunerea proiectului s-a făcut apel la mai mulţi parlamentari, dintre care a răspuns pozitiv deputatul Remus Cernea. Proiectul a fost depus vineri 1 iulie 2016 și poartă nr. 388/01.07.2016. Inițiatorii mulțumesc domnului deputat Cernea pentru sprijin şi pentru curajul de a-şi asuma formal un proiect de lege atât de îndrăzneţ. Aşteptăm ca şi alţi parlamentari să sprijine acest demers legislativ.
Inițiatorii fac apel către întreaga societate civilă să se implice într-o amplă campanie având ca scop informarea publicului şi sensibilizarea atât a membrilor Parlamentului în vederea adoptării cât și a Preşedintelui României în vederea promulgării noii legi.
Iniţiatorii noului proiect de lege sunt: Alexandru Alexe, Web Developer şi activist, Adrian Rista, avocat, Alina Elena Turcu (Purice), avocat precum şi Alexandru Cristian Surcel, avocat.
Alăturat vă comunicăm textul proiectului de lege şi al notei de fundamentare a acestuia, precum şi succinte fişe biografice ale iniţiatorilor. Pentru mai multe informaţii, urmăriți această inițiativă pe pagina de Facebook LegeaAdunarilor2.
Expunere de motive:
România
Camera Deputaţilor Senatul
PROIECT DE LEGE
privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
EXPUNERE DE MOTIVE
Libertatea întrunirilor este consacrată în Art. 39 din Constituţia României şi Art. 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 04.11.1950 (Convenţia Europeană). Transpunerea corectă în legislaţiile interne a modului de organizare şi desfăşurare a adunărilor publice apare ca o necesitate a societăţii actuale şi ca o obligaţie faţă de interpretarea dată de Curtea Europeană a acestei libertăţi fundamentale. Astfel, de exemplu, Republica Moldova s-a conformat acestei necesităţi încă din anul 2008, iar la nivelul anului 2011 prin Curtea Supremă a acestui stat a emis şi un set de reguli pentru interpretarea practicii instanţelor în aplicarea acesteia.
De asemenea, Curtea Europeană a emis o primă decizie raportată la acest drept la nivelul anului 1992, însă începând cu anul 2000 Curtea pare să devină mult mai sensibilă la încălcările liberei întruniri, jurisprudenţa intensificându-se şi oferind o mai mare protecţie activă a acestui drept reglementat la art. 11 al Convenţiei Europene.
Or, societatea românească a anului 2016 nu poate rămâne pe loc, mai mult nu poate păstra o reglementare ce s-a dovedit în practică, ca fiind una lacunară, excesiv de punitivă şi care îngrădeşte libertăţile fundamentale.
În prezent organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice este reglementată de Legea nr. 60/1991, lege cu numeroase elemente de desuetudine, chiar de caducitate şi profund contradictorie, mai veche decât Constituţia, adoptată în perioada tulbure dintre evenimentele deosebit de grave din 13 -15 iunie 1990 şi cele aproape la fel de grave din 24-28 septembrie 1991. Acest text legal are o construcţie ce contravine scopului pentru care legea trebuie edictată, fiind unul extrem de coercitiv, excesiv de punitiv şi restrictiv, care nu mai poate răspunde nevoilor societăţii româneşti actuale.
Existenţa lacunelor acestei legi nu este un subiect nou şi nici necunoscut de către judecătorii din România, astfel în Decizia nr. 849 din 18.10.2012 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice se subliniază de către curte împrejurarea că aceasta nu se poate erija în legiuitor pozitiv, criticile aduse evidenţiind ”mai degrabă, o lacună legislativă” asupra căreia nu se poate apleca decât ”Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare a ţării”.
De asemenea, jurisprudenţa instanţelor din România invocând prevederilor art. 30 şi art. 39 din Constituţie admite într-o mare proporţie plângerile contravenţionale formulate împotriva Proceselor verbale întemeiate pe diferite dispoziţii ale actualei Legi 60/1991.
Un alt argument esenţial în sublinierea caracterului de lege ce contravine libertăţilor fundamentale este şi modificarea acesteia în anul 2003, intervenită ca o necesitate pentru a răspunde strict imperativelor procesului de aderare a României la Organizaţia Tratatutului Atlanticului de Nord (NATO) şi la Uniunea Europeană (UE).
Drept urmare, articolul 3 din Lege, introdus la nivelul anului 2003, care fixează excepţiile de la obligaţia notificării prealabile a adunărilor publice şi care a dobândit forma actuală în urma acestei reforme, rămâne o prevedere practic inaplicabilă, într-o evidentă contradicţie cu articolele 1 şi 2, cu atât mai mult în lipsa unor interpretări clare ale dispoziţiilor sale. De exemplu, din practica judiciară putem observa că există o permanentă dezbatere între teza oficială practicată de Jandarmeria Română, potrivit căreia sintagma „exteriorul” sediilor persoanelor juridice desemnează curtea sau alte spaţii descoperite ale diferitelor incinte, în timp ce în alte opinii, inclusiv reflectate în numeroase hotărâri judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ, acele spaţii deschise fac parte din sediu, iar „exteriorul” priveşte domeniul public învecinat. Este doar un exemplu de neclaritate a Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată, dar unul foarte relevant pentru sutele de plângeri contravenţionale judecate în ultimii ani, având ca punct de plecare adunări publice nedeclarate.
De altfel, limitele Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată nu se referă numai la caracterul său restrictiv, destul de nedemocratic, şi nici la ambiguitatea şi contradicţiile dintre diferitele sale teze. Această lege rămâne tributară societăţii de acum un sfert de secol, inclusiv formelor de exercitare a libertăţii de întrunire care erau cunoscute în acel moment. Or, de atunci încoace au apărut noi subtipuri de întruniri publice, cum este flashmob-ul (adunarea pentru o perioadă scurtă de timp a unui grup de oameni care îşi transmit mesajul printr-o anumită punere în scenă), iar altele au cunoscut o extindere ce nu putea fi prevăzută acum douăzeci şi cinci de ani.
Astfel, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată nu ia în calcul adunările publice spontane şi tratează participarea la astfel de întruniri în registru exclusiv contravenţional, fiind o lege anterioară introducerii pe scară largă a internetului. La acea vreme, adunările publice spontane erau evenimente cu totul excepţionale, dar, în prezent, în era comunicării online ultrarapide, acest tip de întruniri nu mai au nimic excepţional şi ţin de normalitatea cotidiană. Or, într-o societate democratică, este total inacceptabil ca tipul de adunare publică cel mai frecvent să fie tratat ca un comportament antisocial.
Necesitatea adoptării unei noi legi a adunărilor publice, moderne şi cu adevărat în spiritul respectării drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept, a devenit cu atât mai stringentă cu cât în ultimii ani această formă de manifestare democratică a populaţiei a luat proporţii, iar populaţia şi organele de menţinere a ordinii şi liniştii publice sunt forţate să se situeze în poziţii de adversitate şi nu de cooperare, din cauza legislaţiei învechite şi neadecvate realităţilor sociale.
Faptic, pe fondul social actual, adunările publice au devenit o recurenţă periodică, majoritatea desfăşurându-se ca o manifestare a libertăţilor garantate prin Convenţia Europeană şi prin Constituţie însă care nu se mai pot încadra în prevederile actualei Legi nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată.
Astfel, prezenta lege creează un evident oprobriu public asupra autorităţilor abilitate şi obligate în prezent să aplice sancţiunile prevăzute de Legea 60/1991; a se vedea în acest sens reacţiile la sancţiunile contravenţionale aplicate în cazul manifestaţiilor realizate pentru victimele din Clubul Colectiv, în zilele de 6 şi 7 mai a.c.
Nimic din prezenta lege nu asigură proporţionalitate între abilitatea autorităţilor publice de interzicere a unei întruniri şi libertatea fundamentală ce trebuie garantată, astfel că nu se asigură respectarea unui echilibru dintre necesitatea unei astfel de restricţii într-o societate democratică şi exercitarea dreptului la întrunire.
De asemenea, nu este transpus în actuala lege un principiu de favorizare a întrunirilor coroborat cu cel de legalitate privind raţiunile de interzicere a acestora; lipsa acestuia face ca un alt principiu de drept să fie încălcat, şi anume ceea ce nu este expres interzis nu poate fi interpretat a fi interzis. Aşadar libertatea întrunirilor este cea care trebuie să primeze, iar autorităţile publice NU pot interzice o astfel de manifestate a unei libertăţi fundamentale pe considerente de oportunitate sau prezumţie de intenţie.
Lipsa unei reglementări adecvate nu poate decât să atragă nemulţumirea si insatisfacţia unei societăţi ce trebuie să lăsată să se exprime.
Or, dreptul la libertatea de exprimare nu poate fi supus controlului de legalitate decât de organisme expres abilitate de lege şi în nicio măsură de o comisie neîmputernicită în acest sens.
Din considerente de protejare atât a interesului public general ce poate fi afectat de o adunare publică cât şi a celui restrâns individual al fiecărui individ de a se aduna în mod public se impune reglementarea clară a condiţiilor de INTERZICERE a adunărilor, or singura entitate ce ar trebui să fie abilitată să tranşeze această chestiune este instanţa de judecată.
Pe fondul unei necesităţi sociale adaptate la modul de transmitere a informaţiei, mult mai rapid şi cu o mai mare intensitate, se realizează o ignorare a Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată cauzată de inadecvarea acesteia şi a mecanismului excesiv birocratic pe care îl impune, cu comisii de avizare ş.a.m.d., la nevoile unei populaţii care a început să reacţioneze în viteză, organizându-se spontan cu ajutorul reţelelor de socializare şi, de multe ori, în formule orizontale şi informale.
Prin urmare, necesitatea unei legi adecvate şi proporţionale cu necesităţile societăţii democratice reprezinta raţiunea propunerii prezentului proiect de lege.
Acesta nu este unul inventat, ci inspirat din legislaturi care au adoptat deja legea (Legea nr. 26/2008 privind întrunirile din Republica Moldova), au aplicat-o şi s-au CONFORMAT deja reglementărilor Uniunii, ale direcţiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Acest proiect asigură respectarea Art. 29, Art. 30 şi Art. 39 din Constituţie iar prin adoptarea ei s-ar înlătura premizele creării unui conflict nejustificat dintre cei obligaţi să aplice legea actuală şi cei îndreptăţiţi să-şi exercite PAŞNIC libertăţile fundamentate.
De asemenea, s-ar reduce în mod practic birocraţia, mecanismul actual destul de obscur de avizare fiind înlocuit de proceduri mult mai elastice şi favorabile exerciţiului democratic, dar şi posibilităţii autorităţii publice de a asigura elementele necesare realizării în mod paşnic şi civilizat a acestora, permiţându-se cetăţenilor să-şi manifeste drepturile în mod civilizat, fără a fi automat trataţi drept contravenienţi.
Pentru un plus de încredere în procesul legislativ şi în reala intenţie a Parlamentului de a asigura si garanta respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, pe considerentul caducităţii şi inadvertenţelor din Legea actuală, am inclus articolul 24 care priveşte o amnistie contravenţională pentru toţi cei sancţionaţi în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată începând cu 10 decembrie 2011.
PROIECT DE LEGE:
PARLAMENTUL ROM NIEI
Camera Deputaţilor Senatul
PROIECT DE LEGE
privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Scopul legii
(1) Prezenta lege are drept scop garantarea exercitării libertăţii de întrunire astfel cum este prevăzută de art. 39 din Constituţia României şi de tratatele internaţionale la care România este parte.
Articolul 2. Obiectul legii
Prezenta lege reglementează modul de organizare şi de desfăşurare a adunărilor publice.
Articolul 3. Noţiuni principale
(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
- adunare publică – prezenţă temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini;
- adunare cu un număr redus de participanţi – întrunire la care iau parte cel mult 20 de persoane;
- adunare spontană – întrunire ale cărei iniţiere şi desfăşurare reprezintă un răspuns direct şi imediat la evenimentele din societate şi care, din punctul de vedere al participanţilor la aceasta, nu poate fi amânată, motiv pentru care procedura ordinară de notificare nu este posibilă;
- ‘flash mob’ – întrunire cu participanți convocați prin intermediul rețelelor de socializare într-un loc anume pentru a transmite un mesaj ori a realiza o acțiune pentru o perioadă scurtă de timp, de până la 30 de minute, după care se dispersează.
- adunări simultane – întruniri care se desfăşoară în acelaşi loc şi în acelaşi timp, care pot avea sau nu aceleaşi motive sau scopuri, ai căror organizatori pot avea opinii similare, diferite sau contradictorii.
Articolul 4. Principii
(1) Prezenta lege se aplică cu respectarea următoarelor principii:
a) proporţionalitatea, conform căreia, la aplicarea oricărei restricţii față de libertatea întrunirilor, autorităţile publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesitatea unei astfel de restricţii într-o societate democratică şi exercitarea dreptului la întrunire;
b) nediscriminarea, conform căreia dreptul la întrunire este garantat tuturor persoanelor, indiferent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere, de origine socială, de orientare sexuală sau de oricare alt criteriu;
c) legalitatea, conform căreia drept temeiuri justificative pentru interzicerea adunării sau pentru limitarea în orice fel a libertăţii întrunirilor pot servi doar prevederile legale, fără ca autorităţile publice să pună în discuţie oportunitatea unei adunări;
d) prezumţia în favoarea desfăşurării adunărilor, conform căreia, la examinarea notificării prealabile privind desfăşurarea unei adunări, orice dubiu va fi interpretat de către autorităţile publice în favoarea exercitării dreptului la întrunire.
Articolul 5. Locul desfăşurării adunărilor
(1) Adunările se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber.
(2) Adunările se pot desfăşura într-un singur loc sau prin deplasarea participanţilor.
(3) În cazul desfăşurării unor manifestări oficiale sau a unor lucrări de întreţinere, autoritatea administraţiei publice locale, la cererea autorităţilor interesate, poate declara anumite zone ale spațiului public închise temporar accesului.
Articolul 6. Organizatorii adunărilor publice
(1) Organizatori ai adunărilor publice pot fi persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, grupuri de persoane, precum şi persoane juridice.
(2) Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi persoanele declarate incapabile, pot organiza adunări publice doar împreună cu o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.
Articolul 7. Participanţii la adunarea publică
(1) Oricine este liber să participe activ sau să asiste la o adunare publică.
(2) Nimeni nu poate fi obligat să participe sau să asiste la o adunare publică.
Articolul 8. Adunările publice interzise
(1) Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte:
a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică, religioasă, de clasă, ideologică, de gen ori privind orientarea sexuală;
b) incitarea la discriminare sau violenţă publică;
c) subminarea siguranţei naţionale, a independenţei, suveranităţii sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvârşirea de infracţiuni, încălcarea ordinii publice sau organizarea de tulburări în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.
Articolul 9. Echipamente tehnice pentru desfăşurarea adunărilor publice
(1) În timpul desfăşurării adunărilor publice pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament special de amplificare a sunetului şi alte obiecte specifice adunărilor publice.
(2) Pentru desfăşurarea adunărilor publice pot fi montate construcţii temporare. În acest caz, organizatorul ia măsurile necesare pentru a nu crea inconveniente disproporţionate participanţilor sau trecătorilor şi pentru a nu provoca pagube mediului ambiant, precum şi asigură demontarea acestora imediat după încheierea întrunirii.
Capitolul II
NOTIFICAREA PRIVIND DESFĂŞURAREA
UNEI ADUNĂRI PUBLICE
Articolul 10. Procedura notificării
(1) Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o adunare publică notifică în scris, printr-o notificare prealabilă, primarul localităţii respective cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii.
(2) În notificarea prealabilă se indică numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul adunării, locul, data, ora începerii şi durata adunării, traseele acesteia (după caz), forma de desfăşurare a adunării, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.
(3) Autoritatea administraţiei publice locale înregistrează notificarea prealabilă şi eliberează organizatorului o copie vizată a acesteia, care trebuie să conţină numărul, data şi ora de înregistrare a notificării.
(4) Procedura prevăzută la alin. (3) şi (4) de mai sus se poate desfăşura şi prin mijloace electronice, caz în care confirmarea înregistrării notificării se efectuează prin e-mail.
(5) Autorităţile publice vor întreprinde acţiunile necesare pentru asigurarea serviciilor solicitate de către organizator.
Articolul 11. Declararea desfăşurării adunărilor simultane
(1) Dacă mai mulţi solicitanţi au depus notificări prealabile cu privire la organizarea unor adunări în acelaşi loc şi în acelaşi timp, primarul organizează o şedinţă, cu participarea tuturor solicitanţilor şi a organelor competente cu menţinerea ordinii şi a liniştii publice, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea tuturor adunărilor simultane.
(2) Dacă, ţinînd cont de locul desfăşurării şi de numărul preconizat de participanţi la adunare, participanţii la şedinţă ajung la concluzia că este posibilă desfăşurarea tuturor adunărilor simultane, se vor da recomandări organizatorilor cu privire la repartizarea spaţiului din locul de organizare a adunărilor, precum şi indicaţii organelor de poliţie naţională, poliţie rutieră, poliţie locală şi jandarmerie privind menţinerea ordinii publice.
(3) În cazul în care, în urma discuţiilor dintre primar, celelalte organe abilitate şi organizatorii adunărilor, se ajunge la concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor adunărilor simultane declarate în locul solicitat şi cu numărul preconizat de participanţi, primarul propune organizatorilor modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a adunărilor. Această propunere se face oral în cadrul şedinţei pentru organizatorii prezenţi şi se trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la încheierea şedinţei, celor care nu au participat la ea.
(4) În cazul în care, în urma discuţiilor menţionate la alin. (3), niciunul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a adunării, prioritate la desfăşurarea adunării are organizatorul care a depus primul cererea prealabilă.
Articolul 12. Excepţii de la procedura de notificare
(1) În cazul adunării publice spontane, notificarea este admisă şi fără respectarea formei scrise sau a termenului prevăzut la art.10 alin.(1), fiind suficientă furnizarea informaţiei cu privire la locul, data, ora, scopul şi organizatorul întrunirii, precum şi cu privire la serviciile solicitate din partea primarului şi a autorităţilor însărcinate cu menţinerea liniştii si a ordinii publice.
(2) Organizatorul exercită dreptul la întrunire menţionat la alin.(1) cu bună-credinţă şi informează primarul despre intenţia de a desfăşura întrunirea de îndată ce această intenţie este cunoscută, pentru a facilita acordarea serviciilor solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.
(3) Primarul va lua măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a adunării spontane.
(4) Primarul poate iniţia proceduri judiciare pentru a contesta condiţiile de desfăşurare a adunării spontane.
(5) Nu este obligatoriu de a notifica primarul prin cerere prealabilă în cazul adunărilor cu un număr redus de participanţi, de până la 20 de persoane. Dacă organizatorii unei astfel de adunări solicită anumite servicii din partea autorităţii administraţiei publice locale sau doresc să monteze construcţii temporare, ei depun în acest sens o cerere prealabilă în scris, cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data desfăşurării adunării.
Articolul 13. Înştiinţarea publicului
(1) Orice persoană are dreptul, chiar şi înainte de a depune notificarea prealabilă, de a răspândi informaţii cu privire la desfăşurarea adunării, locul, data, ora şi scopul acesteia sau orice altă informaţie relevantă, de a încuraja publicul să participe la adunare prin adresări verbale, foi volante, anunţuri, campanii de informare, prin alte metode legale.
Capitolul III
LIMITAREA DREPTULUI LA ÎNTRUNIRE
Articolul 14. Modificarea condiţiilor de desfăşurare şi interzicerea adunărilor publice
(1) La examinarea unei notificări prealabile, precum şi la asigurarea ordinii publice în timpul desfăşurării adunării, autorităţile publice vor acţiona astfel încît să elimine doar persoanele violente, garantând, pe cât este posibil, dreptul la întrunire al cetățenilor pașnici.
(2) Dacă, din notificarea prealabilă sau din alte date pe care le deţine, reiese că scopurile sau forma de desfăşurare a adunării preconizate contravin Constituţiei României sau pot duce la încălcarea legislaţiei, primarul informează neîntârziat organizatorul cu privire la obligaţiile pe care le are în această calitate şi îi atrage atenţia asupra cadrului legal existent.
(3) Dacă va considera necesar pentru asigurarea desfăşurării în mod paşnic a adunării, primarul poate recomanda organizatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a adunării declarate privind ora, locul sau forma de desfăşurare. Decizia finală cu privire la modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a adunării îi aparţine organizatorului.
(4) Dacă deţine probe concludente că adunarea urmează să se desfăşoare cu încălcarea prevederilor art.8, primarul poate iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară interzicerea adunării sau modificarea, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia. Intentarea acţiunii nu suspendă dreptul de a desfăşura adunarea.
(5) Instanţa de judecată examinează cererea de interzicere a adunării sau de modificare, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia şi adoptă o hotărîre în cel mult 3 zile de la data depunerii.
(6) Instanţa de judecată poate adopta una din următoarele hotărâri:
a) interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a adunării;
b) menţinerea dreptului de a desfăşura adunarea în condiţiile notificate de organizator.
(7) Competenţa materială pentru soluţionarea cauzelor intentate în baza alin. (4) de mai sus revine judecătoriei în raza căreia urmează să aibă loc adunarea publică sau tribunalului, dacă adunarea publică urmează să se desfăşoare într-un municipiu reşedinţă de judeţ ori în Municipiul Bucureşti.
Articolul 15. Apelul
(1) Oricare dintre părţi este în drept să apeleze, în cel mult 3 zile de la data pronunţării, hotărârea judecătorească adoptată în condiţiile art.14.
(2) Apelul se soluţionează în maximum 3 zile de la depunere de către instanţa judecătorească superioară celei care s-a pronunţat pe fondul cauzei.
Capitolul IV
DESFĂŞURAREA ADUNĂRILOR PUBLICE
Articolul 16. Modul de desfăşurare a adunărilor publice
(1) Adunările publice se desfăşoară numai în mod paşnic.
(2) Organizatorul trebuie să asigure accesul celor în drept în clădirile din imediata apropiere a locului de desfăşurare a adunării publice.
(3) În timpul adunărilor publice este interzisă deţinerea de arme, de materiale explozive, de orice fel de substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.
(4) În timpul adunărilor publice desfăşurate între orele 23.00 şi 7.00 este interzisă utilizarea mijloacelor sonore şi a echipamentelor de amplificare a sunetului.
Articolul 17. Înregistrarea adunărilor publice
(1) Orice persoană poate să facă înregistrări audio şi/sau video ale adunărilor publice.
(2) Accesul presei la adunările publice este asigurat de către organizator şi de autorităţile publice.
(3) Ridicarea mijloacelor tehnice, precum şi a înregistrărilor audio şi/sau video ale adunărilor publice, este posibilă numai în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 18. Obligaţiile organizatorului
(1) Organizatorul adunării publice are următoarele obligaţii:
a) să desfăşoare adunarea publică doar în forma, în locul şi în termenul indicate în notificarea prealabilă şi să nu admită abateri semnificative de la acestea;
b) să desemneze un coordonator al adunării publice şi să comunice, în timp util, primarului şi forţelor de ordine numele acestuia.
(2) Organizatorul poate să creeze un aparat propriu de menţinere a ordinii în timpul desfăşurării adunării publice, ai cărui membri vor purta însemne distinctive pentru a fi uşor identificaţi.
Articolul 19. Obligaţiile participanţilor
(1) Participanţii la adunarea publică au următoarele obligaţii:
a) să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorului;
b) să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea adunării publice şi de la incitarea la astfel de acţiuni;
c) să părăsească adunarea publică la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de menţinere a liniştii şi ordinii publice, în condiţiile prevăzute la art. 21 şi 22.
Articolul 20. Drepturile şi obligaţiile primarului
(1) Primarul, prin structurile din subordine, are următoarele obligaţii:
a) să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea paşnică a adunării publice;
b) să desemneze un responsabil de desfăşurarea legală a adunării publice şi să comunice organizatorului şi forţelor de ordine numele şi datele de contact ale acestuia.
(2) Primarul poate să interzică, pe durata adunării publice, comercializarea şi consumarea băuturilor alcoolice în locul de desfăşurare a adunării publice şi/sau în imediata apropiere a acestuia.
(3) Primarul nu poate solicita plăţi pentru acordarea serviciilor care, în mod obişnuit, sunt prestate, în scopul desfăşurării adunărilor publice, prin intermediul organelor din subordine.
Articolul 21. Asigurarea ordinii publice. Întreruperea adunării publice
(1) Dacă în timpul desfăşurării adunării publice unii participanţi încalcă ordinea legală sau prevederile art.8, organizatorul, în caz de necesitate împreună cu forţele de ordine, îi va îndepărta pe aceştia.
(2) Dacă în timpul desfăşurării adunării publice au loc acţiuni prin care se încalcă grav prevederile art.8, responsabilul numit în condiţiile art. 20 alin. (1) lit. b de mai sus va cere organizatorului întreruperea imediată a adunării publice. Aceasta este o măsură excepţională, ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu sunt suficiente pentru asigurarea desfăşurării adunării publice în mod legal.
(3) Lipsa notificării prealabile nu constituie temei pentru întreruperea adunării publice.
Articolul 22. Dispersarea forţată a adunării publice
(1) Dacă organizatorul adunării publice nu se supune cererii responsabilului numit în condiţiile art. 20 alin. (1) lit. b de mai sus sau nu reuşeşte întreruperea adunării publice, responsabilul va cere dispersarea participanţilor.
(2) În cazul în care, după cererea responsabilului numit în condiţiile art. 20 alin. (1) lit. b de mai sus, participanţii la adunarea publică nu părăsesc locul întrunirii, forţele de ordine – poliţie, poliţie locală sau jandarmerie, după caz – vor avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a adunării, acordînd un termen rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersare a participanţilor.
(3) În cazul în care, după cererea repetată de dispersare, participanţii la adunarea publică nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea responsabilului numit în condiţiile art. 20 alin. (1) lit. b de mai sus, confirmată de primar, forţele de ordine vor întreprinde măsurile legale pentru dispersarea întrunirii.
(4) În cazul dispersării forţate a întrunirii, organul de menţinere a ordinii şi liniştii publice întocmeşte un proces-verbal, în care indică motivul şi temeiul dispersării.
Capitolul V
RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA
PREZENTEI LEGI
Articolul 23. Răspunderea organizatorilor şi a participanţilor
(1) Participanţii răspund, după caz, civil, contravenţional sau penal pentru acţiunile lor, în conformitate cu legea.
(2) Cadrul legal al răspunderii contravenţionale a participanţilor la adunări publice este reprezentat de Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată.
(3) Organizatorul răspunde contravenţional cu amendă de la 500 la 10.000 de lei pentru desfăşurarea întrunirii fără depunerea notificării prealabile în modul stabilit de prezenta lege sau pentru desfăşurarea adunării publice contrar mențiunilor cuprinse în notificare.
(4) Organizatorul este răspunzător pentru acţiunile participanţilor doar dacă în instanţa de judecată se dovedeşte că participanţii au acţionat ilegal la chemarea sau instigarea organizatorului.
Capitolul VI
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 24. Amnistia contravenţională
(1) Sunt amnistiate toate contravenţiile rezultate din aplicarea Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată, constatate începând cu data de 10 decembrie 2011, care nu au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(2) Faptele amnistiate se radiază din oficiu din fişele de cazier contravenţional ale persoanelor în cauză, iar amenzile neachitate se radiază din oficiu din evidenţele direcţiilor de taxe şi impozite locale.
(3) Persoanele care au achitat amenzi contravenţionale aflate sub incidenţa amnistiei contravenţionale, conform prezentei legi, au dreptul să se adreseze judecătoriilor pe raza cărora au plătit amenzile pentru a chema în judecată direcţiile de taxe şi impozite locale în vederea obţinerii de hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună restituirea sumelor încasate cu titlu de amenzi.
(4) Acţiunile deschise în baza alin. (3) anterior sunt scutite de taxă de timbru.
Articolul 25. Dispoziţii finale
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată.
(2) Până la adoptarea unor acte normative speciale, activităţile prevăzute la art.2 alin. (2) se vor desfăşura conform prevederilor prezentei legi. În cazul activităţilor cu caracter comercial, primarul este în drept să perceapă plăţi pentru acordarea serviciilor solicitate de către organizatori.
(3) Guvernul României, în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei legi, va iniția proiecte de legi prin care să fie corelată legislaţia în vigoare cu dispozițiile prezentei legi.
articole preluate de pe: facebook.com; youtube.com