Încărcare Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Baricadă pentru viață privată! STOP Legii SECURITĂȚII cibernetice!

decembrie 21, 2014 @ 12:00

Apel la mobilizare, duminică 21 decembrie, ora 12.00, la Parlamentul României!La fix 25 de ani de la evenimentele liberatoare din 1989, parlamentarii ne-au arătat că 25 de ani au trecut DEGEABA! Și ne-au adus în punctul din care am plecat.

Astăzi, 19 decembrie 2014, Senatul României a adoptat, cu UNANIMITATE, Legea 580/2014, numită și Legea SECURITĂȚII (sic !) cibernetice, care propune o serie de măsuri cu efect limitativ asupra dreptului la viață privată în zona digitală și încalcă flagrant reglementările europene în materie.

Duminică 21 decembrie ne pregătim să comemorăm. Reedităm Baricada de la Intercontinental în memoria celor peste 1.000 de concetățeni care au murit în decembrie 1989. Dar, în timp ce societatea civilă se pregătește să aducă un omagiu celor care au murit în mod nedrept, parlamentarii ne-au pregătit o surpriză. De sărbători. În mod evident cetățenii și ”aleșii” lor nu au, nici acum, o agendă comună. Nouă lege intră cu tancurile cibernetice în casele și în viețile noastre, în intimitatea gândurilor noastre.

Big Brother e, pe bune, printre noi și, în curând, în capul nostru. Dacă îi lăsăm. Putem, însă, să ne opunem și avem datoria să o facem! Duminică la ora 12 la Parlament!

Ce anume cerem:
• îi cerem lui Klaus Iohannis, care chiar în acel moment va fi învestit în funcția de Președinte al României, să nu promulge Legea SECURITĂȚII cibernetice și să sesizeze Curtea Contituțională;
• cerem Curții Constituționale să declare Legea Big Brother3 (Legea 580/2014) ca fiind neconstituțională.

Noua lege a securității cibernetice încalcă Directiva NIS (Network & Information Security), adoptată de Parlamentul European în 2014, directive menită să ajute firmele și instituțiile să minimizeze riscurile de securitate informatică.

Dar, în timp ce Directiva NIS are drept scop protejarea sistemelor informatice și a datelor informatice ale cetățenilor, Legea SECURITĂȚII cibernetice (numită popular Big Brother 3) permite serviciilor secrete să controleze în mod arbitrar orice actor de pe piața de comunicații și servicii informatice. Riscul de derapaje și abuzuri este incontrolabil.

De asemenea, Legea 580/2014 subminează grav dreptul la viață privată al cetățenilor prin conținutul următoarelor articole:

- Articolul 17 -Toți deținătorii de sisteme cibernetice (adică toate persoanele juridice care au un calculator) trebuie să „permită accesul la date” autorităților stipulate în lege (SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO și ANCOM). Accesul se face la simpla „SOLICITARE MOTIVATĂ ”, în condițiile în care astăzi, conform Codului de procedură penală, orice acces la sistemele informatice se face doar cu autorizarea unui judecător;
- Articolul 10 – Serviciul Român de Informații este desemnat autoritate națională în domeniul securității cibernetice, calitate în care asigură coordonarea tehnică, organizarea și executarea activităților ce privesc securitatea cibernetică a României. În condiții în care Uniunea Europeană discută ca instituțiile care se ocupă de domeniul securității cibernetice să fie „organisme civile, care să funcționeze integral pe baza controlului democratic, și nu ar trebui să desfășoare activități în domeniul informațiilor”.

Share si invite. Mulțumim.

Detalii

Data:
decembrie 21, 2014
Timp:
12:00
Event Categories:
,
Etichete Eveniment:
, , , ,
Website:
https://www.facebook.com/events/415671751914215/?ref_newsfeed_story_type=regular

Locaţie

Palatul Parlamentului
Str. Izvor, Nr. 2-4, 050563 Bucharest, Romania
+ Harta Google

Organizator

Militia Spirituala şi Uniți Salvăm

Lasa un comentariu