Dreptul Gamaliel († 52 d.Hr.)

foto preluat de pe basilica.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Dreptul Gamaliel

---

 

Gamaliel (ebr. גמליאל, gr. Γαμαλιήλ) a fost un învățător al Legii iudaice din secolul I d.Hr., conducător al uneia din principalele școli rabinice ale vremii (din partida fariseilor), membru de vază al Sinedriului și mentor al Sf. Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 22, 3).

Era prețuit de tot poporul, iar glasul său era respectat în Sinedriu (unii autori consideră chiar că a fost președintele acestuia).

Gamaliel este forma elenizată a numelui său, care înseamnă “răsplata lui Dumnezeu”.

Acest Gamaliel este supranumit „cel Bătrân” (tradus în grecește cu ὁ πρεσβύτερος adică „presbiterul”), pentru a fi deosebit de alți Gamaliel care i-au urmat, inclusiv fiul său cel mare, Gamaliel „cel Tânăr” (care nu s-a convertit la creștinism) [1] .

Se consideră că Gamaliel cel Bătrân a murit în jurul anului 50 d.Hr.

 

Gamaliel și Apostolii

---

 

Pe când Sf. Apostoli propovăduiau Evanghelia, Sinedriul (organismul judecătoresc suprem al poporului evreu din acea vreme) încearcă să le interzică propovăduirea Evangheliei; aruncați în închisoare, aceștia au fost eliberați de un înger al Domnului și s-au întors la propovăduire. Sunt readuși înaintea Sinedriului și li se cere încă o dată, fără succes, să renunțe la propovăduirea lor.

Atunci, se relatează în Faptele Apostolilor, Gamaliel cere ca Apostolii să fie scoși afară, după care recomandă Sinedriului să nu mai ia măsuri de pedepsire a acestora. El le cere să-i lase în pace pe apostoli întrucât, arată el, dacă această nouă învățătură era a unui fals Mesia – cum fuseseră mai înainte Teudas sau Iuda Galileanul – ea nu avea să aibă succes. Însă pe de altă parte, dacă învățătura Apostolilor era de la Dumnezeu, ea nu putea nimicită, iar membrii Sinedriului s-ar fi făcut vinovați de a se fi luptat împotriva lui Dumnezeu însuși. Ca dovadă a prestigiului său, Sinedriul a ascultat de Gamaliel: a pus doar ca aceștia să fie bătuți cu nuiele, apoi li s-a dat drumul (Fapte 5,25-39).

 

Mentor al Sf. Ap. Pavel

---

 

Sf. Pavel însuși mărturisește că a fost elev al învățatului Gamaliel:

Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei și crescut în cetatea aceasta, învățând la picioarele lui Gamaliel în chip amănunțit Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu, precum și voi toți sunteți astăzi (Fapte 22,3).

Faptul că Gamaliel era atât de tolerant i-a făcut pe unii autori să creadă că nu el a fost totuși mentorul Sf. Apostol Pavel, care s-a arătat mai înainte de convertire un atât de vehement adversar al creștinilor, însă fără îndoială că Gamaliel nu era singurul care a avut o influență asupra acestuia, iar această ipoteză nu ia în considerare nici temperamentul Apostolului și râvna pe care acesta o punea în a-și pune în aplicare convingerile.

 

Gamaliel – un (sfânt) creștin?

---

 

Tradiția ne spune că Gamaliel a crezut în Hristos împreună cu fiul său mai mic, Habib sau Aviv [2], fiind botezat împreună cu sfântul Nicodim de către Sf. Apostoli Petru și Ioan, posibil după ce asistaseră la martiriul Sf. Mucenic Ştefan (potrivit Sf. Fotie [3]) și după ce au luat trupul lui Ștefan și l-au înmormântat pe proprietatea lui Gamaliel de la Cafargamala (actualul Beit Jamal, situat la cca 30 km V de Ierusalim). Nu după mult timp, sfântul Nicodim a murit și el și Gamaliel l-a înmormântat împreună cu sfântul Ștefan. Mai apoi, tot în același loc am fost înmormântați și Gamaliel și fiul lui Aviv (Habib).

După mulți ani, amintirea locului de înmormântare a acestor patru sfinți – Ștefan, Nicodim, Gamaliel și Aviv – s-a pierdut, până la 3 august 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori Părintelui Lucian, preot în Cafargamala. El i-a arătat Părintelui Lucian locul de îngropare și toate cele legate de acesta. Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarhul Ioan al II-lea al Ierusalimului ca să dezgroape sfinții din mormintele lor de unde o mireasmă puternică și dulce umplea peștera [4].

Moaștele Sfântului Ștefan au fost duse în Biserica de pe Muntele Sion din Ierusalim cu multă cinstire la 26 decembrie 415 (pentru privegherea de pomenirea muceniciei lui, 27 decembrie), iar moaștele celorlalți trei au fost mutate în biserica din Cafargamala, peste care mai târziu s-a construit o mănăstire.

Ulterior, aceste moaștele celor patru sfinți au fost duse la Constantinopol.

Gamaliel este prăznuit în Biserica Ortodoxă fie la 13 mai, într-o tradiție greacă [5], fie la 2 august, când se face pomenirea mutării moaștelor la Constantinopol, în tradiția slavă [6].

Biserica Romano-Catolică îl cinstește ca sfânt, cu prăznuirea pe 3 august [7]

 

Note

---

 

1 – Explicații istorice și biblice despre Gamaliel în: P. Marie-Joseph Lagrange, Invention des reliques de saint Étienne – https://www.mj-lagrange.org/?p=2734

2 – Scrierile Sfântului Clement Romanul – v. https://en.wikipedia.org/wiki/Clementine_literature

3 – Paton James Gloag, A Critical and Exegetical Commentary on The Acts of the Apostles, Volume 1, p. 191, cit. Photius, Cod. 171 (Edinburgh: T & T Clark, 1870).

4 – Cf. relatării preotului Lucian publicată în: BHG (3) 1648 x-y

5 – În Sinaxarul P. Macarie de la Simonos-Petras, care preia tradiția din Lectionarul Paris BN gr. 282 (sec. IX).

6 – Cf. https://www.orthodox.net/menaion/menaion.html

7 – Probabil printr-o alunecare a datei de 2 august către 3 august, când e prăznuit sfântul mucenic papă Ștefan I al Romei (254-257). – Cf. P. Delehaye: Comm. martyr. heron., p. 415-416, n° 23; Anal. Boll., 49, 1931, p. 23-30.

 

Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 5, 33-34, 38-40; Capitolul 6, 7-10, 12, 15; Capitolul 7, 55-60; Capitolul 8, 2

---

 

„În zilele acelea, aduşi fiind apostolii înainte arhiereului, cei din sinedriu se mâniau foarte mult şi se sfătuiau să-i omoare.

Şi, ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, învăţător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puţin

şi a zis către ei: Bărbaţi israeliţi, feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;

iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu.

Şi l-au ascultat pe el şi, chemând pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus şi le-au dat drumul.

Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte mult numărul ucenicilor în Ierusalim şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.

Iar Ştefan, fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.

Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberţilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.

Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.

Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.

Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu,

şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!

Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.

Şi, scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.

Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!

Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit.

Iar bărbaţi cucernici l-au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el.”

Aflarea moaștelor Sf. Arhid. Ștefan este strâns legată de povestea aflării moaștelor Dreptului Gamaliel și de aducerea moaștelor Sf. Ștefan la Constantinopol, unde au fost depuse în Biserica Sf. Arhid. Laurențiu.

Iată cum redau sinaxarele aceste evenimente:

În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrân, înalt la stat, bineîncuviințat și înfrumusețat cu căruntețile, având barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestrițată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci pe ea, iar în mâna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemându-l pe nume: „Luchiane, Luchiane, Luchiane!”, și a început a grăi: „Mergi în cetatea Ierusalimului și spune Sfântului Ioan arhiepiscopul: «Până când vom sta închiși și nu ne deschizi nouă? Căci în vremea arhieriei tale ni se cade nouă să fim arătați! Deci deschide fără de zăbavă mormântul nostru, unde, din nebăgare de seamă, zac moaștele noastre, pe de o parte fiind udate de ploi, iar pe de alta fiind călcate de picioarele celor necredincioși! Și nu mă îngrijesc atâta de mine, pe cât de acei sfinți vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii ușile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!»”.

Iar preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: „Cine ești tu, domnule, și cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?”. Iar acela a răspuns: „Eu sunt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și împreună cu mine se odihnește Ștefan arhidiaconul, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. Acela fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru înviere și în darul lui Dumnezeu. Iar în alt mormânt, în aceeași peșteră, este pus Nicodim, cel ce a fost învățat sfânta credință de Însuși Domnul Hristos și a primit Sfântul Botez de la apostoli, după înălțarea Domnului. De al cărui botez și de credința sa cea întru Hristos aflând evreii, s-au umplut de mânie și voiau să-l ucidă pe dânsul, ca și pe Ștefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dânsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericești. Apoi, blestemându-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări și cu necinste, iar eu l-am primit pe dânsul în satul meu și l-am hrănit până la sfârșitul lui. Și sfârșindu-se, l-am îngropat aproape de moaștele întâiului Mucenic Ștefan. Tot acolo am îngropat în al treilea mormânt și pe Aviv, prea iubitul meu fiu, care, împreună cu mine, a primit Sfântul Botez de la apostolii lui Hristos, când era în vârstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormântul al treilea, cel săpat în peretele peșterii, cu care împreună am pus să fie așezat și trupul meu, pe când muream”.

Preotul iarăși l-a întrebat, zicându-i: „Unde vă vom căuta pe voi?”. Gamaliel a răspuns: „Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la țarina care se numește de la Gravi, adică țarina bărbaților lui Dumnezeu”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deșteptându-se, a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înșelăciune, poruncește dar, ca și a doua oară și a treia oară să mi se facă aceeași arătare!”. Și a început a posti cu mâncare uscată până la următoarea vineri, petrecând în rugăciune și nespunând cuiva de vedenia aceea.

Iar în noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăși s-a arătat lui Luchian preotul în același chip ca întâia oară, și i-a zis: „Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi și să spui Sfântului Ioan arhiepiscopul, precum ți-am zis?”. Preotul i-a răspuns: „Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintâi vedenie și să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară și a treia oară la mine, ca să mă pot încredința despre acest adevăr”. Iar el, făcându-i cu mâna, i-a zis: „Pace ție, preote, odihnește-te!”. Și se vedea ca și cum pleca din ochii preotului. Apoi iarăși, întorcându-se către dânsul, i-a zis: „Luchiane, de vreme ce te gândești cum vei afla și vei cunoaște moaștele fiecăruia din noi, caută, vezi și cunoaște cele ce se vor arăta ție!”.

Zicând aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coșnițe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coșnițe de aur era plină de flori roșii, a doua și a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coșniță, cea de argint, era plină de șofran galben binemirositor. Coșnița cea dintâi de aur, cu florile cele roșii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia și pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintâi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicându-i: „Ce sunt acestea, domnul meu?”. El i-a răspuns: „Acestea sunt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coșnița cea de aur cu flori roșii dinspre răsărit este mormântul Sfântului Ștefan, care s-a roșit cu sângele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coșniță de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormântul Sfântului Nicodim. A treia coșniță, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormântul meu. Iar a patra coșniță, cea de argint, cu șofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormântul fiului meu Aviv, care a fost curat din pântecele maicii sale, cu trupul și cu sufletul, și s-a sfârșit în feciorie fără de prihană”.

Aceasta zicând Gamaliel, s-a făcut nevăzut împreună cu coșnițele. Iar preotul, după acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a silit la rugăciune și la postire până în vinerea a treia, așteptând ca și a treia oară să se învrednicească de acea arătare. Și în noaptea vinerii a treia, Gamaliel, același bărbat cinstit și cu sfântă podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicându-i cu îngrozire: „Pentru ce nu ai băgat de seamă până acum, ca să mergi la arhiepiscop și să-i vestești lui cele arătate și cele zise ție? Oare nu vezi câtă secetă și mâhnire este în cele de sub cer? Iar tu nu te îngrijești! Oare nu sunt în pustietăți bărbați sfinți mai buni și mai vrednici de această descoperire decât tine? Iar noi, trecându-i pe aceia, am voit să fim arătați prin tine; deci, sculându-te, mergi și spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim și să facă o biserică, ca, prin rugăciunile noastre, Domnul să fie milostiv spre poporul Său”.

Deci, sculându-se preotul și mulțumind Domnului, a mers cu sârguință la Ierusalim și i-a spus sfântului arhiepiscop Ioan acea vedenie și porunca pe care o primise de trei ori. Iar arhiepiscopul, plângând de bucurie, a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voiește să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinților Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc moaștele Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan aici în cetatea în care s-a nevoit împotriva iudeilor și a văzut cerurile deschise și pe Hristos stând în slava Sa. Iar tu, fiule – a zis către preot -, du-te la țarina aceea, caută locul unde zac sfinții, sapă până dai de mormintele lor și vestește-mă când îi vei găsi pe ei!”.

Și întorcându-se preotul de la cetate în satul său, a chemat niște bărbați cucernici, și a mers cu dânșii la țarina ce se numea „de la Gavri”. în mijlocul acelei țarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaștele sfinților, a voit să sape, dar mai întâi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Și într-acea noapte s-a arătat Sfântul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicându-i: „Du-te și spune preotului Luchian să nu se ostenească săpând pe acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lângă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo suntem îngropați. Iar pe acea movilă am fost puși când ne duceau la îngropare și se făcea acolo deasupra noastră plângere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plânsului ce s-a făcut deasupra noastră”. Deci monahul acela, sculându-se, s-a dus și a găsit pe preotul Luchian cu mulți oameni, începând a săpa la acea movilă, și i-a spus lui ceea ce a văzut și a auzit. Iar preotul a proslăvit pe Dumnezeu, că a arătat și pe un alt martor al descoperirii.

Și mergând spre vale, au găsit lângă ea o piatră, pe care era Scris cu slove evreiești „Heliil”, care se tâlcuiește „Robii lui Dumnezeu”. Deci, săpând piatra aceea și luând-o de acolo, au găsit o intrare strâmtă în peșteră și intrând în ea cu lumânare, au văzut în pereți mormintele săpate și într-însele moaștele sfinților. Intrarea în peșteră era dinspre miazăzi și în dreapta spre răsărit era mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormântul Sfântului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfântului Ștefan, se odihnea Sfântul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preotului în vedenie prin coșni-țe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinților.

Iar arhiepiscopul luând doi episcopi care se întâmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei și pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sârguință la locul acela unde erau moaștele sfinților și, săpând intrarea peșterii largă, au intrat înăuntru. Și când au deschis mormântul Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, îndată s-a cutremurat pământul și s-a auzit de cei vrednici un glas de îngeri care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace. Și atât de bună mireasmă a ieșit din moaștele sfântului, precum nimeni din oameni nu a mirosit cândva mai înainte. Și li se părea tuturor că stau ca în rai, umplându-se văzduhul de acea bună mireasmă negrăită, încât și până la zece stadii se simțea mirosul acela. împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim și din satele de primprejur mult popor, între care erau și mulți cuprinși de felurite boli – unii orbi, alții șchiopi, alții pătimeau cu neputințe dinlăuntru, alții erau munciți de diavoli, iar alții pătimeau de felurite vătămări și răni. Și în același ceas au primit toți tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era șaptezeci și trei. Deci luând moaștele acestor patru sfinți, le-au scos cu cântări de psalmi pe movilă, iar poporul se atingea de ele, sărutându-le cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinților celor aflați și a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel și pe Aviv, iar moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan le-a dus cu cinste în Ierusalim și le-a pus în biserica din Sfântul Sion.

În aceeași vreme, un oarecare bărbat din sfatul împărătesc, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinare la Sfintele Locuri. Și văzând ei minunile cele ce se făceau la mormântul Sfântului Intâiului Mucenic Ștefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui și au rugat mult pe arhiereu să mute moaștele Sfântului Ștefan în biserica cea nou zidită. Iar arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul, a făcut ceea ce cereau. Iar după câtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim și a poruncit femeii sale cu jurământ, să-i facă o raclă asemenea cu racla întâiului mucenic și în ea să-l pună pe el lângă moaștele Sfântului Ștefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.

Și a făcut femeia, după porunca bărbatului său, o raclă asemenea întru totul cu racla sfântului, și a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lângă racla sfântului. Apoi ea a rămas în Ierusalim lângă biserica aceea, nevrând să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Iar de vreme ce acea Iuliana, soția lui Alexandru, era încă tânără, frumoasă și bogată, mulți din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind întreg înțeleaptă, nicidecum nu voia să se însoțească după alt bărbat, păzind neschimbată credința însoțirii cu bărbatul cel dintâi, cu care aștepta să aibă parte la înviere în rânduiala drepților.

Iar când un oarecare din puternicii stăpânitori o supăra pe ea foarte, vrând să o ia de soție, dânsa, ca să scape de el, s-a gândit să ia trupul bărbatului său și să se întoarcă la Constantinopol în patria sa. Și acum trecuseră opt ani de la pristăvirea bărbatului și a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugându-l să mijlocească pe lângă împăratul Constantin cel Mare, care împărățea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său și să vină la Constantinopol. Și nu după lungă vreme a venit o poruncă de la împărat, după cum cerea ea și a arătat-o arhiepiscopului.

Iar arhiepiscopul, văzând scrisoarea împărătească, nu a mai putut răspunde nimic împotrivă și a binecuvântat să fie după dorința ei. Atunci Iuliana, descoperind cu binecuvântare pământul în care erau amândouă raclele, a Sfântului Mucenic Ștefan și a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greșeală racla cu moaștele sfântului, în loc de aceea a bărbatului, Dumnezeu voind așa și Intâiul Mucenic astfel dorind. Deci, punând-o în carul tras de catâri, a plecat în cale. Și era seară când a pornit din Ierusalim și, în acea noapte, deasupra moaștelor care erau duse, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cântau doxologia și o bună mireasmă mare ieșea din raclă ca din niște mir mult vărsat. Și se auzeau de departe și glasuri diavolești, strigând: „Amar nouă, că Ștefan trece și ne bate pe noi!”. Iar slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat și au zis către dânsa: „Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ștefan? Oare nu cumva ducem noi racla Intâiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?”. Iar ea, lăcrimând de bucurie, a zis: „Tăceți, fiilor, că așa și este, precum a voit Dumnezeu și precum a dorit sfântul, robul Său”.

 

cititi mai mult despre Dreptul Gamaliel si pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org