Intrari dupa Uniti Schimbam

(video) Masacrul inocenților – cronica unui război uitat

infoprut.ro
„Masacrul inocenților – cronica unui război uitat” este despre eroii români basarabeni care au participat la războiul de pe Nistru în 1992. Documentarul este regizat de Victor Bucătaru, care îl caracterizează ca un „film în film”, imaginile fiind filmate în timpul luptei.

„Filmam, apoi trimiteam casetele peste hotare, astfel ca opinia publică să  

Comisia de Cod electoral a finalizat proiectul legii partidelor: Un partid se poate înfiinţa cu 3 membri

mediafax.ro
Comisia de Cod electoral a finalizat, joi, proiectul de lege privind partidele politice, stabilind, între altele, că un partid se poate înfiinţa doar cu trei membri, proiectul de lege urmând să fie trimis luni în dezbaterea Senatului.
„Cetăţenii se pot asocia câte trei şi pot candida”, a precizat preşedintele comisiei de Cod electoral, Valeriu  

Românii din Timoc își cer drepturile: „Nu cerem nimic mai mult decât au sârbii în România”

digi24.ro
Cei 300.000 de etnici români care trăiesc în Timocul sârbesc vor să aibă şi statut oficial de cetăţeni români. Reprezentanţii lor încearcă să schimbe legea şi au cerut deja sprijinul Parlamentului şi Guvernului de la Bucureşti. În plus, vor să învețe în limba română în zonele în care sunt majoritari. Momentul nu a fost  

(video) Zgârie-nori acoperit de „tentacule” care recoltează energia eoliană

Cornelia Gaie – green-report.ro
Din când în când apare o idee care e atât de diferită de tot ce s-a făcut înainte încât nu i se poate găsi niciun punct de referinţă. Un astfel de exemplu e „Strawscraper-ul” proiectat de Belatchew Lab Architecture, anunţă Inhabitat.com. E vorba despre un zgârie-nori acoperit de fire, care poate  

Istoria canepii (episodul 1)

articol si foto – premium-buds.ro
Canepa pentru fibra “Cannabis Sativa” este o planta folosita din vechi timpuri pentru imbracaminte si alte articole gospodaresti. Dovezile arheologice o atesta din anii 7000 – 8000 I. Hr.
Pe teritoriul Romaniei, cultura canepii a fost inlesnita de sciti incepand cu secolul VII I. Hr. Herodot mentioneaza indeletnicirea femeilor  

(video) Miscarea Dacia – Videoconferinta din 04.03.2015 – Implementarea schimbarii pe termen scurt

Ion Iustin Bîliș – miscareadacia.ro
Primul pas care se va face atunci când va începe implementarea schimbării este adoptarea planului de schimbare. Acesta trebuie să fie structurat pe etape (termen scurt, mediu și lung), pe domenii și pe zone de implementare.
Secțiunea planului aferentă primilor 2 ani este esențială deoarece ea trebuie să demonstreze