Intrari dupa Uniti Schimbam

Tunisia: Situația de criză de la Muzeul Bardo s-a încheiat cu uciderea atacatorilor

Foto: (c) Zoubeir Souissi / REUTERS
AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)
Situația de criză de la Muzeul Bardo din Tunis, unde mai mulți indivizi au omorât miercuri opt persoane, s-a încheiat cu uciderea a doi atacatori de către forțele de securitate și cu eliberarea tuturor ostaticilor, relatează Reuters și AFP.
În schimbul  

Senatul adoptă legea care interzice total fumatul în spaţiile publice, deputaţii au votul final

foto – Mediafax
articol – Valentina Postelnicu – Mediafax
Propunerea legislativă semnată de 22 de parlamentari, prin care se interzice total fumatul în spaţiile publice, a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, legea urmând să ajungă la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea  

Adevărata urgență: demisia lui Ponta!

foto zilelenoastre.info
articol – activewatch.ro
Publicat Luni, 16 Martie 2015
APADOR-CH împreună cu 11 organizații neguvernamentale i-au cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate. În același timp organizațiile semnatare îi cer  

Scrisoare deschisa catre Comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

foto si articol - facebook.com/PeterHurley.official
17 martie 2015 la 17:35

Comisare,
Numele meu este Peter Hurley. Sunt din Irlanda. Trăiesc în România de peste 20 de ani. În ultimii sase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale, pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul National pentru Merit. În  

Traian Băsescu, la Parchetul ICCJ, pentru a fi audiat ca suspect în dosarul de şantaj. Fostul preşedinte a fost huiduit

foto – businessmagazin.ro
articol – Andrei Dumitrescu – Mediafax
Traian Basescu audiat la Parchetul General

sursa – youtube.com
Traian Băsescu a fost audiat, miercuri, la PICCJ, ca suspect în dosarul care Gabriela Firea îl acuză de şantaj, fostul preşedinte fiind huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat “PMP şi ticălos, ai întors ţara  

Antarctica: Topirea unui ghețar, accelerată de apa caldă care pătrunde prin canale submarine (studiu)

foto – antena3.ro
articol – AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Cristina Mac)
Oameni de știință de la Centrul de cercetări asupra climei și ecosistemelor din Antarctica (ACECRC), cu sediul în Hobart (Tasmania, Australia), au identificat un canal prin care mari cantități de apă caldă pătrund sub imensul ghețar Totten din  

Un român a câştigat premiul Romania National Award în cadrul Sony World Photography Awards 2015 cu această fotografie

foto si articol – descopera.ro
Fotograful român Auraş Mihaiu, din Nehoiu, Buzău, a câştigat premiul Romania National Award, în cadrul ediţiei din acest an a concursului Sony World Photography Awards 2015.
Fotografia „Alesul oilor” realizată de Mihaiu a fost desemnată cea mai bună imagine înscrisă de un fotograf român la cea mai mare competiţie foto  

Eclipsa de soare de vineri va afecta rețelele electrice din Europa

foto si articol – independent.md
Eclipsa de Soare care va fi vizibilă vineri în Europa va afecta rețeaua de transmitere a energiei electrice, oprind timp de câteva minute, în cvasitotalitate, producția de energie electrică din energie solară prin intermediul panourilor fotovolatice, obligându-i pe administratorii rețelelor electrice să ia o serie de măsuri inedite, scrie AFP.