Mitropolitul Bartolomeu Anania, despre corupţie: „Nu e un viciu, e o mentalitate. Care ministru îşi aminteşte că trebuie să fie servitorul poporului?“
Bartolomeu Anania, fost mitropolit al Clujului
soto: arhiva Adevărul
articol: Florina Pop – adevarul.ro
”Corupţia există aproape pretutindeni. În învăţământ: studenţii sau foştii studenţi îşi amintesc momentele în care au trebuit să se caute prin buzunare sau prin sacoşe pentru a trece un examen…
În spital: nu departe e vremea când un pacient murea cu zile dacă nu putea plăti asistenta medicală să-i facă injecţia cuvenită sau să-i schimbe pansamentul…
Există, se pare, şi în Poliţie, adică tocmai în instituţia care ar trebui să garanteze eradicarea şi inexistenţa corupţiei. Fenomenul a existat şi există şi în Justiţie, şi e bine că noii miniştri nu ocolesc acest subiect, nu caută să eludeze racila, ci, dimpotrivă, se străduiesc să ia toate măsurile pentru stârpirea ei…
Nu aş vrea să uit Biserica, în care corupţia se numeşte ”simonie”. În Noul Testament se spune că Simon Magul a încercat să cumpere de la Sfinţii Apostoli, cu bani, puterea de a vindeca şi de a face minuni. Fireşte, Apostolii au respins oferta, dar cuvântul a rămas. Simonie este modalitate prin care cineva obţine hirotonia sau orice altă demnitate bisericească prin bani…
Ea este condamnată de Sfintele Canoane, începând cu cele apostolice şi terminând cu cele ale Sinodului VII Ecumenic; este înscrisă printre infracţiunile pe care le poate face clerul, iar legile bisericeşti o pedepsesc ca atare…
Prin urmare, care este corespondentul spiritual al corupţiei? În ordinea materială ea se numeşte luare sau dare de mită, ”atenţii”, cadouri, bani, bijuterii etc etc. Dincoace, însă, care ar fi schimbul sau oferta, cererea? Care ar fi mobilul, intenţionalitatea, adică acele elemente ce alcătuiesc o infracţiune? În Biserică, deci în conştiinţa legii noastre morale, ea se numeşte Păcat”.
Cine a fost Bartolomeu Anania Bartolomeu Anania,
fost mitropolit al Clujului, s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. Numele primit la botez a fost Valeriu. În iunie 1946, când era student la Cluj a condus greva studenţească anticomunistă, grevă urmată de un lung şir lung de arestări şi expulzări. În timpul comuniştilor, părintele Anania a fost întemniţat 6 ani, între 1958-1964. În 1948, la Sibiu, şi-a luat licenţa în Teologie. Cariera duhovnicească a început-o în 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti. A primit numele de călugărie Bartolomeu.
Între anii 1965-1976 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 ajunge arhimandrit. Cât a stat în SUA, a ţinut conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Stăpânea bine limba engleza.
Reîntors în România, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR (1976-1982). În 1982 s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Bibliei. Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar Bartolomeu a devenit mitropolit. A slujit 18 ani ca arhiepiscop şi 5 ca mitropolit.
Problemele de sănătate ale mitropolitului au început la Nicula, unde a căzut în iarna lui 2006, înainte de Anul Nou. A fost internat o perioadă, apoi şi-a reluat activitatea. În ianuarie 2011 a fost dus de urgenţă la o clinică din Viena. A murit pe 31 ianuarie 2011, în urma unei suferinţe cardiace, la 89 de ani. Trupul său a fost înmormântat, în prezenţa Patriarhului BOR şi a numeroşi prelaţi ortodocşi în cripta ierarhilor de la demisolul catedralei mitropolitane din Cluj.
cititi mai mult pe: adevarul.ro