Legea securitatii cibernetice revine pe fast forward
Doar nu credeati ca o data cu decizia pe pre-pay, onor alesii nostrii si institutiile impingatoare de securism cibernetic au inteles ca textele de lege ar trebui dezbatute serios – mai ales cele care aduc atingere libertatilor fundamentale?
Propunerea de lege prvind securitatea cibernetica a Romaniei n-a mai fos dezbatuta in Camera Deputatilor, ca a
SRI: Deciziile CC în privința cartelelor prepay au efecte grave asupra securităţii naţionale
Deciziile CC în privința cartelelor prepay au efecte grave asupra securităţii naţionale prin producerea unui vid legislativ, cu consecinţe greu de anticipat, au declarat reprezentanții SRI, citați de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava, a transmis, pentru MEDIAFAX, un punct de vedere privind deciziile Curții Constituționale a României nr.
Procurorul general, dezvaluiri despre dosarele revolutiei si mineriadelor
Procurorul General a afirmat joi intr-un interviu ca dosarele revolutiei sunt in curs de solutionare dar ca nu poate preciza data la care ele vor fi finalizate.
“Sunt in curs de solutionare. Sectia parchetului militar este coordonata de adjunctul procurorului general, un om foarte capabil.. Activitatea este bine coordonata. Dosarele sunt mai multe. Isi
Mărieș: Decizia CEDO ne dă prilejul să deschidem o nouă acțiune în dosarul mineriadelor
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de miercuri, care a condamnat statul român în spețe legate de evenimentele din iunie 1990, oferă prilejul redeschiderii unei noi acțiuni la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul mineriadelor, susține președintele Asociației 21 decembrie 1989, Doru Mărieș.
El a atras atenția miercuri, într-o conferință de presă,
MAI: Decizia CCR privind cartelele PrePay influențează negativ munca poliției. Infractorii folosesc astfel de cartele
Ministerul de Interne transmite că decizia CCR de neadoptare a OUG privind cartelele PrePay influențează negativ rezultatele concrete ale muncii operative a poliției, arătând că membrii grupărilor infracționale schimbă foarte des astfel de cartele pentru a-și asigura protecție. Mai mult, MAI arată că grupările de crimă organizată au achiziționat un număr însemnat de simuri PrePay.





