Sfântul Gheorghe Pelerinul (1846 – 1916)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Gheorghe Pelerinul (1846 – 1916)

---

 

Sf. Gheorghe Pelerinul s-a născut în anul 1864, în Şugag (astăzi în judeţul Alba) din părinţi binecredincioşi, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puţin, postind, şi iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar şi atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite şi făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeieşti. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învăţat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoţit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântaţi de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soţ şi tată nu şi-a neglijat deprinderile sale duhovniceşti, împlinind cu şi mai mare evlavie faptele credinţei şi căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.

Fiind milostiv şi lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deşi el însuşi trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiaţi, ci tuturor le spunea cu încredere şi pace: „Nu vă tulburaţi, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare şi să facem voia Lui”.

Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta şi pe sine şi pe cei din jur. Şi, aşa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu faţa luminoasă şi cu inima senină, blând şi neîngrijorat, ca unul care vieţuia în lume şi în trup, dar totodată mai presus de lume şi de trup. Rugăciunea neîncetată şi bucuria cerească umpleau inima lui, însoţindu-l toată viaţa.

După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviinţarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulţi ţărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia şi Psaltirea, a mers pe jos până la Constanţa, apoi cu vaporul până la Ierusalim.

Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumnezeiasca Liturghie şi celelalte slujbe. Apoi s-a dus şi la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor.

La peştera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie şi rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-şi mântuiască sufletul său şi să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Mai înainte însă de a începe această vieţuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoinţă aspră şi post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmaşul cu năluciri de fiare şi şerpi veninoşi, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arşiţa şi cu ţânţarii.

Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos şi a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit. Apoi diavolul i-a aruncat şi bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalţe.

Iar nebiruitul ostaş al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viaţa sa desculţ, atât vara, cât şi iama. Altă dată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoinţă, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înţeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu multă stăruinţă a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputinţele firii, fie de la vrăjmaşul diavolul. Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului.

Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică şi mângâietoare că rugăciunile şi postul au fost bineplăcute şi primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.

După ce a mers în pelerinaj şi la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Şugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el şi zicându-i cu mare mânie: „Ce faci aici, Moş Gheorghe?”. „Mă rog lui Dumnezeu” a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmaşul a fugit de la el.

Altă dată bătrânul povestea celor mai de aproape ai săi: „Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Şugag mulţi săteni la băut, şi printre ei, mulţime de diavoli, aşa cum n-am mai văzut în altă parte”.

Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci şi-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin şi călător în hotarele ţării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculţ şi cu capul descoperit, postea şi se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părţile Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului. Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.

Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpaţii şi s-a aşezat la Piatra Neamţ, unde a primit o cămăruţă în tumul clopotniţă al bisericii Sfântul Ioan Domnesc, lăcaş ctitorit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoţi, călugări şi mireni, care îl preţuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. În acest loc a rămas până la sfârşitul vieţii sale, având acolo: biserică şi chilie, linişte, duhovnic şi multe mănăstiri în împrejurimi.

Pravila lui așa era: noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, înălța rugăciuni către Dumnezeu și făcea sute de metanii. Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi. Iar dacă era praznic împărătesc, gusta ceva seara. În celelalte zile mânca o dată pe zi. Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.

Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum. Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.

Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana. Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.

La aceste mânăstiri mergea adeseori pentru rugăciune și să-i întâlnescă pe părinții duhovnicești, la care avea multă evlavie și care, la rândul lor, îl primeau pe bătrân ca pe un sfânt, mulți dintre ei fiindu-i chiar ucenici și alegând cinul îngeresc mișcați de sfințenia vieții bătrânului.

Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani. Con­duc­torul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman. Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Au schim­bat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea. Atunci unul dintre func­ționarii gării a zis: „Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.” Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.

O altă minune, istorisită de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț. O evreică tânără nu putea să nască și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, dar nu au izbutit nimic. Atunci rudele ei au venit la Moșul Gheorghe, în timp ce acesta rostea oamenilor pre­dică, și l-au chemat să se roage pentru ea. Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat: „Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut, iar Sfântul a venit și i-a făcut cruce pe cap copilului și a spus: „Să fie al lui Hristos!” Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț.

În anul 1914 fericitul Gheorghe îi spunea tatălui Evdochiei Ștefan că va începe război, dar să nu se teamă, că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, acela s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război.

Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec amintea că Sfântul i-a prorocit ce avea să i se întâmple în viață și că va deveni monahie. Starețului Ioanichie Moroi i-a profețit, cu mai mult de 25 de ani înainte, necazurile prin care avea să treacă atât el, cât și obștea Sihăstriei Secului.

Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele. La îngroparea lui s-au aduna mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.

După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum. Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.

Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

 

Imnografie

---

 

Troparul Sfântului Gheorghe Pelerinul

Glasul 1

Pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe fericitul pelerin al lui Hristos, în cântări să-l cinstim, strigându-i cu evlavie: Sfinte Gheorghe, prin rugăciunile tale, luminează calea vieții noastre.

Condacul Sfântului Gheorghe Pelerinul

Glasul 8

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Toată viața cu credință lui Hristos urmând, ai lăsat toate pentru numele cel sfânt al Lui și în lume L-ai vestit, Sfinte Gheorghe, nici încălțăminte purtând, nici două haine având, și nici capul, fericite, acoperindu-ți; pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, vas al alegerii!

 

VREI SĂ REUȘEȘTI ÎN CE-ȚI PROPUI? INSPIRĂ-TE DIN VIAȚA SFÂNTULUI GHEORGHE PELERINUL!

---

 

articol preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Am vrut să știu de la o prietenă care excelează într-un domeniu extrem de competitiv care e secretul ei. „Mi-am urmat drumul, oricât de greu a fost”, mi-a răspuns înainte să închei de formulat întrebarea. „Și nu ți-a păsat de nimeni?”, am continuat eu. „Ei, nici chiar așa!” mi-a explicat ea. „Nu poți face nimic de unul singur. Și nici nu poți să-i calci pe alții în picioare, ca să reușești…”

 

„Ce să caute o asemenea discuție într-un text pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica?! Dacă ne luăm după titlu, ar fi urmat să scrii despre Sfântul Gheorghe Pelerinul” m-ați putea atenționa, pe bună dreptate. „Ce legătură are o poveste de succes de azi cu povestea unui om simplu care s-a născut în urmă cu aproape 180 de ani?!”
Hai să vedem!

 

O VOINȚĂ DE FIER, UN SUFLET DE AUR

 

Născut în 1846, într-un sat uitat de lume – Șușag, din județul Alba – Gheorghe Lazăr părea că va duce o viață simplă, de țăran așezat, care își crește copiii, își lucrează pământul și își îngrijește gospodăria. S-a căsătorit la 24 de ani și a avut o familie armonioasă pe care o întreținea ocupându-se de creșterea animalelor.

 

Însă în inima lui ardea un dor: acela de a trăi cât mai aproape de Dumnezeu. Se ruga mult, retrăgându-se – deseori – la marginea pădurii lângă care locuia. Rămânea aici până noaptea târziu, până ce termina de rostit rugăciunile de fiecare zi și de citit Psaltirea. De altfel, învățase psalmii pe de rost și avea o Psaltire cu care umbla peste tot.

 

Într-o zi, a plecat în Țara Sfântă, pe urmele Mântuitorului. Acolo, a cunoscut un pustnic căruia i-a mărturisit că ar vrea să se călugărească. Acesta nu l-a încurajat, ci i-a dat de făcut ceva foarte dificil: să umble prin lume și să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu.

 

„Oi fi eu în stare?” s-a întrebat el. „Cine să mă asculte? Cum să-i învăț eu pe oameni credința?”

 

Ca să se pregătească pentru o asta, s-a retras 40 de zile în deșert, s-a rugat, a postit și, probabil, s-a luptat cu unele frământări interioare pe care cu greu ni le putem imagina.

 

Tradiția spune că, în Pustia Iordanului, la Moș Gheorghe a venit diavolul de două ori și – de supărare – i-a aruncat o dată cușma de pe cap și altă dată – bocancii din picioare.

De atunci, a hotărât să nu-și mai acopere capul și să umble desculț până la sfârșitul vieții, în semn de smerenie, ca un om care nu mai este preocupat de cele materiale, ci doar de cele duhovnicești.

 

Din Țara Sfântă, Moș Gheorghe Lazăr a trecut și prin Athos, apoi a revenit la familia lui și a rămas alături de ai săi până ce copiii au crescut suficient, ca să se poată descurca singuri. După asta, a pornit prin Moldova, pe la mănăstiri.

 

Cu cojocul lui pe sub care purta o cămașă aspră, din cânepă; cu o cruce la gât; cu Psaltirea la el, mergea de la mănăstire la mănăstire, era nelipsit de la slujbe, vorbea cu duhovnicii și cu oamenii. Așa a ajuns la Mănăstirile Bistrița, Sihla, Sihăstria, Agapia, Văratec, Nechit și prin alte locuri… Pe drum, i s-au alăturat alți pelerini și mulți dintre ei i-au devenit ucenici.

 

Sfântul Gheorghe Pelerinul a călătorit aducând alinare și mângâiere celor care îl întâlneau. Viața lui a devenit o continuă mărturisire.

 

Până la urmă, s-a stabilit în Piatra Neamț, unde a locuit 26 de ani, într-o chilie din turnul Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, una din ctitoriile lui Ștefan cel Mare. Documentele vorbesc despre existența unei curți domnești în preajma lăcașului cunoscut în zilele noastre sub numele de Biserica „Sfântul Ioan” – Domnesc.

 

NU MAI TRĂIA PENTRU SINE, CI PENTRU CEILALȚI

 

Oamenii intuiau că Moș Gheorghe are o viață sfântă. Le era drag și îl chemau la ei să îl îmbrace, să îl hrănească, să îl adăpostească.

 

„Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre! Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”, le zicea el celor care îi ofereau ceva de încălțat sau de îmbrăcat.

 

Din când în când primea, totuși, câte un bănuț sau pâine, iar după aceea împărțea totul cu săracii care îl așteptau zilnic aproape de chilia sa.

 

 

– Moș Gheorghe, ajută-mă! i-a strigat odată un bărbat evreu, care îl căutase pe străzi ore bune. Vino repede, că moare!

– Drăguță, lasă să termin predica, i-a răspuns cel căutat, care tocmai le vorbea oamenilor din târg.

– Moșu’ Gheorghe, chiar acum moare! a insistat bărbatul.

– Nu moare nimeni, l-a liniștit bătrânul.

După ce și-a încheiat cuvântarea, a mers după el, fără să întrebe nici măcar cui i se întâmplă o nenorocire. Când a intrat în casă, a aflat că fiica acestuia urma să nască, dar nu putea să-l aducă pe copil pe lume. Avea dureri cumplite, fuseseră la ea mulți doctori, totuși niciunul nu știuse ce să-i facă.

 

Moș Gheorghe s-a apropiat de tânăra mamă, s-a rugat, a binecuvântat-o, durerile au încetat și femeia a născut un prunc sănătos.

– Să fie al lui Hristos! a spus bătrânul și i-a făcut o cruce pe cap.

Iar acest lucru chiar s-a întâmplat: copilul a fost botezat și a primit numele salvatorului său! Pe deasupra, mama și toți ai casei s-au convertit, devenind creștini.

 

DISCIPLINA, ÎNAINTE DE TOATE

 

Oriunde a umblat, Sfântul Gheorghe Pelerinul nu s-a abătut de la programul său de rugăciune: noaptea dormea vreo 2-3 ore, apoi, se ruga și făcea sute de metanii. Dacă rămânea în sate, în orașe sau la mănăstiri, căuta o biserică, intra în ea puțin înainte de miezul nopții și ieșea de acolo dimineața, în zori.

 

În tot acest timp, se ruga pentru toți oamenii care îi dăduseră milostenie, fără să uite vreun nume. Un martor povestește că pentru fiecare om pomenit făcea o închinăciune și zicea așa:

– Preasfântă Treime, miluiește pe cutare care m-a miluit pe mine păcătosul!

 

În afară de acest program riguros, mai făcea ceva: umbla zi de zi pe străzile orașului recitând psalmi și se-ntorcea în chilia sa din turn abia când termina de spus toată Psaltirea. Ținea post negru lunea, miercurea și vinerea. În celelalte zile mânca doar o dată. Își măsura atent cuvintele și, când vorbea, își mărturisea credința în Dumnezeu.

 

HOTĂRÂT, CHIAR ȘI DUPĂ MOARTE

 

Sfântul Gheorghe Pelerinul a părăsit această lume în 15 august 1916 și a fost înmormântat în cimitirul din Piatra Neamț. După 18 ani, un fost ucenic care ajunsese stareț, a hotărât să îl dezgroape și să îl mute la mănăstirea pe care o conducea.

 

Vara lui 1934. Părea o zi ca oricare alta, doar că arșița se îmblânzise. În aerul greu de liniștea cimitirului, câteva adieri aduceau cu ele, de nu se știe unde, un miros de tămâie.

 

Starețul se pregătea să ducă osemintele lui Moș Gheorghe la Mănăstirea Râșca. Le dezgropase, le pusese într-un sicriaș, iar sicriul îl așezase într-o căruță. S-a rugat, și-a făcut cruce și a dat bice cailor.

 

Aceștia au pornit. Dar când au ajuns la locul în care se încrucișau drumurile spre Râșca și spre Văratec, s-a întâmplat ceva neașteptat: bidivii s-au oprit și au refuzat să înainteze. Nimic nu-i putea urni din loc, nici măcar vorbele blânde ale starețului. „Poate niște bice pe spinările lor ar fi de folos”, s-a gândit el, dar nu a apucat să își pună gândul în practică, deoarece caii au luat-o la galop, direct spre Văratec și s-au oprit tocmai în fața mănăstirii. Preotul a înțeles astfel că bătrânul Gheorghe Lazăr își dorea, de fapt, să rămână acolo.

 

L-a dus deci în biserică și a făcut un parastas, împreună cu maicile care ieșiseră să vadă ce se întâmplă. Apoi, osemintele au fost așezate sub altar, în osuar, unde au stat multă vreme, până ce au fost mutate în biserică, pentru ca pelerinii să ajungă mai ușor la sfânt.

 

Moș Gheorghe Lazăr a fost canonizat în anul 2017, este primul sfânt român din calendar care a fost numit numele „Pelerinul” și este sărbătorit în 17 august.

 

CE POȚI ÎNVĂȚA – DECI – DIN VIAȚA SFÂNTULUI GHEORGHE PELERINUL, CA SĂ REUȘEȘTI ÎN CEEA CE ÎȚI PROPUI?

 

În primul rând, responsabilitatea. Deși nu a fost niciodată călugăr, când a decis să ducă o viață de monah, a făcut acest lucru ca și cum ar fi jurat în fața lui Hristos că va renunța la lume și Îl va sluji pentru totdeauna.

 

Disciplina sfântului e o altă sursă de inspirație pentru cei care vor să facă performanțe, pentru că nimic notabil nu se obține fără reguli, fără consecvență și fără muncă.

 

De la Sfântul Gheorghe Pelerinul se mai pot învăța dăruirea și râvna: în rugăciune și în tot ce făcea.

 

În sfârșit, perseverența sa e un exemplu pentru mulți cei de azi.

Oricât de greu i-a fost, nu s-a plâns de nimic, nu a cerut nimic pentru el, iar odată ce și-a asumat misiunea de pelerin, nu a mai renunțat la ea.

 

Povestea Sfântului Gheorghe Pelerinul ne inspiră așadar să ne urmăm scopurile bune și să nu ne lăsăm descurajați de obstacole.

 

Voi ce învățați din viața acestui sfânt? Ce v-a impresionat, din tot ce a făcut el? Ce ați schimba în viața voastră, inspirându-vă din povestea sa?

 

✍ Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet

 

 

cititi mai mult despre Sfântul Gheorghe Pelerinul si pe: doxologia.ro; ziarullumina.ro

cititi si:

- Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul desculț, făcător de minuni