646x404

foto – adevarul.ro
articol – Valentin Vidu – Mediafax

Milioane de oameni au început să voteze joi în scrutinul general din Marea Britanie, urmând să desemneze cei 650 de parlamentari de la Westminster, peste 9.000 de consilieri locali în Anglia, şi primarii din Bedford, Copeland, Leicester, Mansfield, Middlesbrough şi Torbay, relatează BBC News online.

Cele peste 50.000 de secţii de votare au fost deschise la ora locală 7.00 (9.00, ora României), unde alegătorii sunt chemaţi să-şi exprime opţiunile politice până la ora locală 22.00 (24.00, ora României).

Pentru cele 650 de mandate de la Westminster s-au înregistrat la vot aproximativ 50 de milioane de persoane.

În cadrul alegerilor generale, englezii sunt invitaţi să aleagă peste 9.000 de consilieri locali, în cadrul a 279 de autorităţi locale.
De asemenea, la Bedfordshire are loc primul referendum organizat vreodată cu privire la o mărire de taxe.

Liderul Partidul Independenţei Regatului Unit (Ukip), Nigel Farage, care purta un trandafir roşu la butonieră, a votat imediat după ora locală 7.30 (9.30, ora României) la o secţie din Ramsgate.

De asemenea, liderul Partidului Laburist Ed Miliband şi soţia sa Justine Thornton au votat la o secţie în Doncaster North, iar preşedinta Partidului Naţional Scoţian (SNP) Nicola Sturgeon şi soţul ei Peter Murrell au votat la o secţie din Ballieston, în Glasgow East, potrivit The Guardian.

Alegătorii primesc cel puţin două buletine de vot – mai puţin la Londra, unde nu au loc alegeri locale. Unii au votat deja, prin corespondenţă. În alegerile generale din 2010, când rata prezenţei a fost de 65%, 15% din electoral a votat prin corespondenţă.

Cele mai multe dintre secţiile de votare au fost deschise în şcoli şi centre comunitare, însă unii pot vota şi în puburi, spălătorii de rufe sau chiar în autobuze şcolare.

Primele rezultate parţiale urmează să fie cunoscute până la miezul nopţii de joi spre vineri, iar rezultatele finale sunt aşteptate vineri după-amiaza.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro