Simona Niculescu a dat în judecată primăria comunei Baiculesti-Arges pentru un drum impracticabil și a câștigat (video)

Simona Niculescu - foto (captura): stirileprotv.ro

Simona Niculescu
foto (captura) si articol: stirileprotv.ro

1 octombrie 2015

Situatie fara precedent in cazul femeii care a obtinut in instanta asfaltarea strazii. Cati bani va primi zilnic de la stat

Satula de nepasarea autoritatilor, o femeie din Arges se lupta de trei ani in instanta cu primarul satului ca sa repare drumul plin de gropi.

Edilul a fost obligat de judecatori, printr-o hotarare definitiva, sa ia masuri urgente pentru reabilitarea caii de acces, insa si astazi gropile sunt la locul lor.

Femeia nu se da batuta, iar ultima decizie a instantei este de partea ei: primaria ar trebui sa ii plateasca zilnic 80 de euro, pentru ca ea sa poata ajunge acasa cu o masina inchiriata.

Drumul din comuna Baiculesti arata la fel ca in 2014, cand l-am filmat prima data. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Drumul care duce catre casa Simonei Niculescu este plin de gropi. Cu toate ca o instanta a obligat primaria localitatii sa il repare, nu s-a intamplat nimic.

Primar Niculaie Dragnea: “Nu am contestat decizia, ca am fost de buna credinta, am facut proiectul, am facut demersurile, dar toti constructorii din zona, in urma publicitatii pe care a avut-o doamna, au avut retineri. I-a speriat doamna Niculescu”.

Primarul sustine ca nu are bani ca sa repare drumul. Dar Simona Niculescu a obtinut de la instanta si o alta decizie, cel mai probabil fara precedent. Primaria trebuie sa-i plateasca lunar bani pentru ca ea sa-si poata inchiria o masina de teren cu ajutorul careia sa poata ajunge de acasa pana la un drum asfaltat.

Simona: “Suntem sinistrati la propriu, cu o masina de oras nu se poate circula. Nu mi se poate ingradi dreptul la viata, la circulatie, la sanatate din cauza unei rea vointe a alesilor”.

Pana acum, primaria nu i-a dat Simonei nici un leu. Edilul vrea sa atace decizia, dar a primit de la instanta o alta veste proasta: “Obliga pe paratul Consiliului Local al Comunei Baiculesti sa plateasca reclamantei o penalitate in cunatum de 100 de lei pe zi de intarziere, incepand cu data de 10 octombrie 2014 si pana la executarea intocmai a obligatiei (…) pronuntata de Tribunalul Arges”.

Reusita Simonei, care a obligat primaria sa asfalteze un drum, este de bun augur pentru alti romani care au de suferit din cauza strazilor nereparate de ani de zile.

Simona Niculescu s-a mutat in Romania dupa ce a trait 30 de ani in Franta, la Paris. Acolo a terminat liceul militar si s-a specializat in marketing politic si drept international. Si este hotarata sa nu renunte pana cand drepturile ei nu vor fi respectate.

articol preluat de pe: http://stirileprotv.ro/


b1.ro: Argeș: O femeie a dat în judecată primăria unei comunei pentru că un drum era impracticabil și a câștigat. Instanța a decis ca primăria să îi plătească femeii 80 de euro pe zi pentru închirierea unei mașini cu care să se deplaseze (VIDEO)