Articole

Simona Niculescu a dat în judecată primăria comunei Baiculesti-Arges pentru un drum impracticabil și a câștigat (video)

Simona Niculescu
foto (captura) si articol: stirileprotv.ro

1 octombrie 2015

Situatie fara precedent in cazul femeii care a obtinut in instanta asfaltarea strazii. Cati bani va primi zilnic de la stat

Satula de nepasarea autoritatilor, o femeie din Arges se lupta de trei ani in instanta cu primarul satului ca sa repare drumul plin de gropi.

Edilul a fost obligat de judecatori, printr-o hotarare definitiva, sa ia masuri urgente pentru reabilitarea caii de acces, insa si astazi gropile sunt la locul lor.

Femeia nu se da batuta, iar ultima decizie a instantei este de partea ei: primaria ar trebui sa ii plateasca zilnic 80 de euro, pentru ca ea sa poata ajunge acasa cu o masina inchiriata.

Drumul din comuna Baiculesti arata la fel ca in 2014, cand l-am filmat prima data. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Drumul care duce catre casa Simonei Niculescu este plin de gropi. Cu toate ca o instanta a obligat primaria localitatii sa il repare, nu s-a intamplat nimic.

Primar Niculaie Dragnea: “Nu am contestat decizia, ca am fost de buna credinta, am facut proiectul, am facut demersurile, dar toti constructorii din zona, in urma publicitatii pe care a avut-o doamna, au avut retineri. I-a speriat doamna Niculescu”.

Primarul sustine ca nu are bani ca sa repare drumul. Dar Simona Niculescu a obtinut de la instanta si o alta decizie, cel mai probabil fara precedent. Primaria trebuie sa-i plateasca lunar bani pentru ca ea sa-si poata inchiria o masina de teren cu ajutorul careia sa poata ajunge de acasa pana la un drum asfaltat.

Simona: “Suntem sinistrati la propriu, cu o masina de oras nu se poate circula. Nu mi se poate ingradi dreptul la viata, la circulatie, la sanatate din cauza unei rea vointe a alesilor”.

Pana acum, primaria nu i-a dat Simonei nici un leu. Edilul vrea sa atace decizia, dar a primit de la instanta o alta veste proasta: “Obliga pe paratul Consiliului Local al Comunei Baiculesti sa plateasca reclamantei o penalitate in cunatum de 100 de lei pe zi de intarziere, incepand cu data de 10 octombrie 2014 si pana la executarea intocmai a obligatiei (…) pronuntata de Tribunalul Arges”.

Reusita Simonei, care a obligat primaria sa asfalteze un drum, este de bun augur pentru alti romani care au de suferit din cauza strazilor nereparate de ani de zile.

Simona Niculescu s-a mutat in Romania dupa ce a trait 30 de ani in Franta, la Paris. Acolo a terminat liceul militar si s-a specializat in marketing politic si drept international. Si este hotarata sa nu renunte pana cand drepturile ei nu vor fi respectate.

articol preluat de pe: http://stirileprotv.ro/


b1.ro: Argeș: O femeie a dat în judecată primăria unei comunei pentru că un drum era impracticabil și a câștigat. Instanța a decis ca primăria să îi plătească femeii 80 de euro pe zi pentru închirierea unei mașini cu care să se deplaseze (VIDEO)

Arges: OMV Petrom a primit amenzi de 270.000 de lei în urma poluărilor cu țiței de pe râul Cotmeana

economica.net

Societatea OMV Petrom a primit amenzi în valoare totală de 270.000 de lei în urma poluărilor accidentale cu ţiţei de pe râul Cotmeana, produse în zilele de 22 şi 25 februarie, a anunţat marţi prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu.

Garda de Mediu a aplicat societăţii poluatoare două sancţiuni contravenţionale de câte 100.000 de lei, alte două amenzi, de câte 35.000 de lei, fiind aplicate de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Argeş Vedea, scrie Agerpres.

‘Am fi preferat ca aceste sume să fi fost investite în partea de modernizare a instalaţiilor şi infrastructurii operatorului OMV Petrom, astfel încât dezastrele ecologice să fie evitate. Tocmai de aceea cer o analiză complexă şi atenţie maximă din partea tuturor instituţiilor, care sunt obligate şi îndreptăţite să verifice şi să constate problemele care pot duce la efecte mult mai grave decât cele la care am asistat’, a declarat prefectul.

În ceea ce priveşte situaţia de pe râul Cotmeana, verificările efectuate de instituţiile abilitate au arătat că apa a fost curăţată de substanţele poluante.

‘A fost declarată încheiată această poluare, din punctul de vedere al luciului de apă fiind consemnate înlăturarea efectelor poluării pe toată lungimea râului Cotmeana. În cursul zilei de astăzi vom primi şi raportul întocmit de comisarii Gărzii de Mediu Argeş, în care vom putea vedea stadiul îndeplinirii măsurilor de ecologizare dispuse în urma controalelor efectuate de aceasta instituţie, fiind vizaţi toţi factorii de mediu’, a precizat Oprescu.

Poluarea din data de 25 februarie s-a întins pe aproximativ 13 kilometri din cursul râului Cotmeana şi a fost provocată de producerea unei avarii pe conducta de transport ţiţei Cocu – Poiana Lacului. Un incident similar s-a produs şi pe 22 februarie, când aproximativ 300 de litri de ţiţei s-au scurs în râul Cotmeana, în zona localităţilor Cocu şi Poiana Lacului, poluarea afectând cursul de apă şi malurile pe o lungime de 10 kilometri.

Administraţiile locale din comunele Cocu, Poiana Lacului, Săpata şi Lunca Corbului au fost informate despre cele două poluări accidentale, având obligaţia de a monitoriza fenomenul şi de a informa populaţie asupra interzicerii folosirii apei din râul Cotmeana, până la remedierea situaţiei.

articol preluat de pe http://www.economica.net