Vlahia moravă (Moravská Valaška) -TINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMANI DIN CEHIA DE AZI

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA
Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška) este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format “Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh, Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori între

Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.
Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi. Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei
O trupă folclorică din Valahia Moravă

Oricare le-ar fi originea, vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat câteva cuvinte.

De fapt, aceşti oameni vorbest o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov
Între cuvintele româneşti păstrate integral în dialectul vlahilor moravi, se remacă termeni precum baci, brânză, jintiţă, putină, ciomag, şiţă, zgardă, colaci.
O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia
În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

Sat al valahilor din Moravia
În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.
Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.
Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor. După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.
Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.
In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei masculine a fost ucisă în lupte sau executată.

Şopron tradiţional dintr-o casă valahă din Moravia

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

Cel puţin aşa se scrie in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată. Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

O trupă folclorică din Valahia Moravă

Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro

Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, in cele ce urmeaza …


articol preluat de pe http://cersipamantromanesc.wordpress.com