(video) Moment amuzant cu Simona Halep la conferinţa de presă de după meciul cu Jankovici: Românca nu a putut ridica trofeul de la Indian Wells
foto – Mediafax
articol – Bogdan Stanescu – Mediafax
Simona Halep a fost protagonista unui moment amuzant la conferinţa de presă de după câştigarea turneului de la Indian Wells. Convinsă că are “forţa necesară” să ridice trofeul, românca a încercat fără succes să demonstreze acest lucru, spre deliciul jurnaliştilor aflaţi în sală.
“Sunt suficient de puternică încât să ridic acest trofeu”, a spus Simona Halep la conferinţa de presă ce a avut loc după câştigarea celui mai important titlu din cariera ei.
În momentul în care a încercat să le demonstreze acest lucru jurnaliştilor, Simona Halep a descoperit cât de greu este, de fapt, trofeul de la Indian Wells.
“Câte kilograme are?”, i-a întrebat, în hohote, pe jurnalişti, după câteva încercări eşuate de a ridica trofeul.
“E foarte greu”, a concluzionat românca înainte de a părăsi sala.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/