✝) Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei)
foto si articol: crestinortodox.ro
Prima Duminica a Postului Mare este Duminica Ortodoxiei, adica sarbatoarea biruintei dreptei credinte (ortodoxia) impotriva tuturor ereziilor si ratacirilor care au asaltat-o vreme de opt veacuri si indeosebi sarbatoarea restabilirii cinstirii sfintelor icoane, care s-a facut la ultimul sinod ecumenic, dupa multi ani de lupte sangeroase impotriva dreptei credinte.
Biruinta dreptei credinte este o implinire fireasca a fagaduintei Mantuitorului ca, nici portile iadului nu vor putea birui Sfanta Sa Biserica. Toate persecutiile pagane si nedreptatile ridicate impotriva ei de-a lungul istoriei s-au sfaramat si spulberat ca valurile marii de stanca cea neclintita, care este Hristos.
Pentru obstea crestina, care se nevoieste duhovniceste in vremea postului, biruinta dreptei credinte este o puternica imbarbatare ca sa nu slabeasca, ci sa duca lupta cu multa darzenie, stiind ca cu noi este Dumnezeu si nimeni nu poate nimic impotriva noastra.
Praznuirea insa este si mai luminata, prin marea insemnatate pe care o are cinstirea sfintelor icoane pentru viata noastra cea crestineasca.
Dupa cum teologhisesc marii Parinti ai Bisericii, Dumnezeu a luat trup omenesc, ca sa faca pe om Dumnezeu, „Cu totul era intre cei de jos, si dintre cei de sus nicicum nu S-a despartit” (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos), dand tuturor celor ce cred in numele Lui, putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12).
Facandu-Se vazut si pipait, Mantuitorul poate fi infatisat, in icoana, ca un Om. Dar trupul Domnului nu este trupul de pacat al omului, ci trupul sfant si indumnezeit si nestricacios al vietii de dupa invierea cea de obste, Hristos fiind parga invierii noastre. Or, sfintii, prin credinta tare, prin implinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, prin nevointa si rabdare s-au ridicat, inca din aceasta viata, pe cat este cu putinta, la asemanarea cu Hristos lasandu-ne spre pilda icoana luminoasa a omului indumnezeit.
Icoana pictata, tocmai acest lucru ne pune inainte. Ea ne infatiseaza deci, nu fata cea obisnuita a omului, stricacioasa si muritoare, ci fata cea slavita si vesnica; nu trupul cel pamantesc, ci trupul cel schimbat, trupul cel nou de dupa inviere. Ea este infatisarea omului duhovnicesc, sfintenia vazuta cu ochi trupesti. Si fiindca sfintii, in viata lor pamanteasca, erau plini de Duhul Sfant, Harul Se odihneste si peste icoana lor, asa cum Se odihneste si in sfintele lor moaste. Astfel, icoana este o prezenta vie a lui Dumnezeu, “Care este minunat intru Sfintii Sai”, dupa fagaduinta Sa ca este cu noi in toate zilele si pe care o simtim prin auzirea cuvantului fagaduintei, o gustam in Sfanta Euharistie si o veneram in icoana.
La Acatistul Maicii Domnului auzim: “Bucura-te raza Luminii celei neapuse; bucura-te raza zilei celei de taina”. Ca o raza de lumina din alta lume, icoana este o deschizatura in lumea veacului viitor, prin care vedem pe Dumnezeu cu ochi trupesti. De aceea, cand ne uitam la icoana, ochii nu se opresc la materia din care este facuta – lemnul si culoarea – ci mintea trece dincolo de ea si se inalta la o cunoastere de taina a celor nevazute, iar cinstirea adusa icoanei trece la sfantul infatisat pe ea si prin el la Dumnezeu, Izvorul sfinteniei.
Prin aceasta, icoana are o mare insemnatate pentru mantuirea noastra. Ea este un model pentru noi, ne arata ceea ce trebuie sa fim si noi, sfintenia pe care trebuie s-o realizam in viata noastra cu ajutorul Harului Sfantului Duh. Si nu numai model, ci si povatuitor duhovnicesc in viata crestina si indeosebi in viata cea de rugaciune, caci sfintii din icoana, cu toate simtirile trupesti surde si mute fata de lumea din afara, sunt intruchipari ale rugaciunii si icoana insasi este rugaciune. Apoi, harul care salasluieste in icoana nu este nelucrator, el se impartaseste si credinciosilor care se inchina la ele, tamaduieste neputintele sufletesti si trupesti si este acoperamant puternic impotriva bantuielilor vrajmase.
In saptamana intaia din post si noi ne-am luptat cu puterile vrajmase, ne-am curatit sufletul si trupul prin pocainta, osteneli, rugaciuni si lacrimi si prin impartasirea cu Dumnezeiestile Taine, ca sa reinnoim in noi icoana omului duhovnicesc. In ce masura am reusit sa facem acest lucru?
Praznuirea sfintelor icoane ne pune in fata modelul implinit deja de sfinti, ca sa putem face asemanarea intre ceea ce suntem si ceea ce trebuie sa fim. Vazand insa asemanarea noastra cu modelul, suntem plecati spre smerenie si imbolditi sa tindem spre el, ca sa ne inmultim ostenelile si sa ne curatim mai cu dinadinsul in postul ce urmeaza si pana la sfarsitul vietii; „sa dam sange si sa luam duh”, cum spun Sf. Parinti, ca sa ne invrednicim de viata cea fericita a sfintilor.
Spre aceasta avem si ajutoare: Harul dumnezeiesc, rugaciunile sfintilor si sfintele lor icoane. Prin cinstirea si sarutarea lor cu evlavie, ne impartasim si noi de harul sfantului infatisat in icoana si capatam putere si intarire in lupta ce trebuie dusa mai departe.
Interesul pe care il arata asa de mult lumea de azi pentru icoanele vechi, are un adanc inteles. Omul are nevoie de pilde vii de sfintenie si ele sunt tot mai rare. Pe de alta parte, pictorii au pierdut mestesugul adevaratelor icoane si picteaza oameni pamantesti si nu sfinti, nu oameni impliniti dupa asemanarea lui Dumnezeu. Aceste asa-zise icoane insa, nu potolesc setea sufletului, asa cum o apa pictata nu potoleste setea cea trupeasca.
De aici interesul pentru adevaratele icoane, icoanele vechi, rod al evlaviei si credintei celor ce le-au zugravit si al celor ce s-au sfintit si induhovnicit cu ajutorul lor.
articol preluat de pe: crestinortodox.ro
Sfântul Nicolae Velimirovici (1881 – 1956) episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe
Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 5 ianuarie 1881 – 18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida
foto si articol: ro.orthodoxwiki.org
Viața
Nicolae Velimirovici s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema Filozofija Berklija (Filosofia lui Berkeley), în 1909. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism.
În aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. În 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia, unde, în 1935, a reconstruit cimitirul soldaților germani căzuți în timpul Primului Război Mondial.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către naziști pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită și dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuție în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovați, din pricina morții unui soldat german?! Și turcii erau mai drepți…”). Mai târziu, acest „nou Gură de Aur” a fost transferat în Mănăstirea Voilovița (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil Dozici, până la sfârșitul lui 1944.
La 14 decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dachau, împreună cu Patriarhul sârb Gavriil, unde, unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemnițat și torturat.
După război, părăsește Iugoslavia comunistă și imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creștine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a și murit) și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 martie 1956.
Legături cu alte personalități ale Bisericii
În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în Sfântul Munte, care îi modelează și îi preschimbă pentru tot restul vieții perspectiva și viața duhovnicească. În această perioadă îl cunoaște la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) pe Sf. Siluan Athonitul și îl hirotonește în 1930 ierodiacon pe Părintele Sofronie (Saharov); ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: “Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan“.
În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria:
“Despre acest minunat monah nu se poate spune decât un singur lucru: era un suflet plin de blândețe. Nu sunt singurul care să fi simțit această blândețe, orice pelerin la Sfântul Munte care l-a întâlnit a simțit această blândețe. Siluan era un bărbat viguros, înalt; avea o barbă neagră mare și, la prima vedere, înfățișarea lui nu îl făcea atrăgător pentru cine nu-l cunoștea. Dar era de ajuns o singură conversație ca să-l iubești pe acest om. Vorbea despre nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu și îi făcea pe păcătoși să se judece foarte sever pe ei înșiși. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Din toate părțile Sfântului Munte numeroși monahi alergau la el să-i primească sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari și Sfântul Savva care vedea în el pe părintele lor duhovnicesc. Și pentru mine, Părintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simțeam cum rugăciunea lui mă întărea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfântul Munte mă grăbeam să-l vizitez. [...] Cartea vieții sale e smălțuită toată de mărgăritarele înțelepciunii și de aurul dragostei. E o carte uriașă și nestricăcioasă.”
Proslăvirea ca sfânt
La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, “Noul Gură de Aur al Serbiei”. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus de San Francisco, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este “un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki)… Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe“.
Cântări
Troparul (Glas 8)
Propovăduitor cu limbă de aur al lui Hristos cel înviat,
Pururea călăuzitor al norodului sârb cel de Cruce purtător,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh, iubit de monahii ce întru tine se bucură,
Slava și fala preoților, învățător al pocăinței, vlădică al tuturor neamurilor,
Dreptar celor din oastea lui Hristos în rugăciunile către Dumnezeu,
Sfinte Nicolae, dascăl al Americii și slavă a norodului sârb,
Împreună cu toți sfinții, roagă pe Unul iubitorul de oameni
Să ne învrednicească de veșnică pace și bucurie în Împărăția Sa cea cerească!
Condacul (Glas 3)
Născutu-te-ai la Lelici în Serbia,
Slujit-ai ca arhipăstor al bisericii Sfântului Naum din Ohrida.
Așezându-te la Jicia pe scaunul Sfântului Savva
Cu Evanghelia ai învățat și ai luminat norodul lui Dumnezeu.
La pocăință și la dragostea lui Hristos adus-ai oamenii,
Și pentru Hristos suferit-ai pătimire la Dachau.
Pentru aceasta te slăvim pe tine, noule Nicolae, cela ce lui Dumnezeu bine ai plăcut.
Citate
„Nu trebuie să dorim moartea păcătosului, ci pocăința sa. Nimic nu-L îndurerează mai mult pe Domnul, Cel ce pentru păcătoși a pătimit pe Cruce, ca atunci când Îi cerem moartea unui păcătos, să-l înlăture pe acesta din calea noastră. Apostolul Carp și-a pierdut odată răbdarea și s-a rugat lui Dumnezeu să trimită moartea asupra a doi păcătoși: un păgân și un lepădat de credință. Atunci însuși Domnul Hristos i s-a arătat lui Carp și i-a zis: ‘Lovește-mă! Sânt gata să mă răstignesc din nou pentru mântuirea oamenilor’. Sfântul Carp i-a povestit această întâmplare Sfântului Dionisie Areopagitul, care a așternut-o pe hârtie, drept învățătură tuturor celor din Biserică că trebuie să ne rugăm pentru mântuirea păcătoșilor, nu pentru nimicirea lor – fiindcă nici Domnul nu vrea să piară cineva, ci toți la pocăință să vie (2 Petru 3:9)” — Prologul de la Ohrida.
_____________
Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.
Vrăjmașii m-au purtat către îmbrățișarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmașii m-au slobozit din robia pământului și mi-au dărâmat toate năzuințele mele lumești.
Vrăjmașii m-au făcut străin tărâmurilor lumești și locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit își găsește un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel și eu, prigonit de vrăjmași, am aflat cel mai ferit Lăcaș, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmașii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am lingușit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înțelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăți, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viață lungă și liniștită, au dărâmat-o și m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmașii m-au îndepărtat de la fața lumii și mi-au întins mâinile către poala veșmântului tău.
Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.
Binecuvântează-i și îi sporește; înmulțește-i și fă-i pe ei și mai înverșunați împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăștie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniștea desăvârșită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloși, mândria și mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înșelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieții celei neadevărate.
Vrăjmașii m-au învățat să cunosc ceea ce puțini alții mai cunosc, că cineva nu are alți vrăjmași în lume decât pe sine.
Cineva își urăște vrăjmașii doar atunci când nu își dă seama că nu-i sunt vrăjmași, ci prieteni nemiloși.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine și cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmașii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât și pe vrăjmași.
Un rob își blesteamă vrăjmașii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaște că vrăjmașii săi nu îi pot atinge viața.
Prin urmare, el pășește slobod în rândul lor și se roagă Domnului pentru ei. — Din Rugăciuni pe țărmul lacului, 1999
Citate despre Sf. Nicolae Velimirovici
„După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.” (Părintele Justin Pârvu)
„[Nicolae Velimirovici e] cel mai mare sârb după Sfântul Sava.” (Sf. Justin Popovici)
„[Nicolaea Velimirovici a fost] un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki). Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.” (Sf. Ioan Maximovici)
„Tocmai ceea ce era la el [Nicolae Velimirovici] închis, necunoscut și tainic îi atrăgea pe oameni. Și aceasta nu e neîntemeiat. Partea tainică a caracterului lui era semnul acelor puteri duhovnicești adânci, pe care nu suntem în stare să le înțelegem deplin, și care se află ascunse în oamenii cu adevărat mari.” (Slobodan Iovanovici)
„…Sfântul Nicolae a avut un talent deosebit de a explica simplu ce era dificil, și în așa fel încât să fie aproape de inima omului modern. De asemenea, el nu a expus o versiune scurtă sau unele lucruri primitive, ci a explicat credința noastră în profunzimea ei.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)
„…atunci când citim textul Sfântului Nicolae Velimirovici simțim cum el pătrunde în sufletele noastre.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)
Lucrări
Cărți
- Beyond Sin and Death (1914)
- The Spiritual Rebirth of Europe (1917)
- Orations on the Universal Man (1920)
- Thoughts on Good and Evil (1923) – Cugetări despre bine și rău, Ed. Sophia, București, 2006
- Homilias, volumes I and II (1925)
- Prologue from Ohrid (1926) - Prologul de la Ohrida, Ed. Egumenița, Galați, 2005
- The Faith of Educated People (1928)
- The War and the Bible (1931) – Războiul și Biblia, Ed. Sophia, București,
- The Symbols and Signs (1932)
- “Immanuel” (1937)
- The Religion of Njegos
- Speeches under the Mount
- The Faith of the Saints (1949) – Credința Sfinților – Catehism al Bisericii Ortodoxe, Ed. Sophia, București
- Cassiana – the Science on Love (1952) – Cassiana, Ed. Christiana, București
- The Only Love of Mankind (1958)
- The First Gods Law and the Pyramid of Paradise (1959)
- The Life of St. Sava. St. Vladimir’s Seminary Press, 1989. ISBN 0881410659
Articole
În limba engleză:
“Why are Vigil Lamps lit before Icons?”
Quotation: Bless My Enemies O Lord — by Bp. Nikolai Velimirovich
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Mucenic Evcarpion; Sfântul Nicolae Velimirovici
Cel între sfinți Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil și arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii. Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 18 martie
foto: crestinortodox.ro
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Nicolae Velimirovici; Sfântul Mucenic Evcarpion
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim

Cel între sfinți Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil și arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii. Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 18 martie – foto: basilica.ro
articol: basilica.ro
18 martie 2016
Sfântul Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului – Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales episcop al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, datorită conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător tare al dreptei credinţe, nu dorea să i se supună. Datorită relaţiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanţiu, a reuşit să obţină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei. În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toţi episcopii surghiuniţi. Sfântul Chiril şi-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim. Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale Templului.
De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire şi că pe hainele celor care lucrau la construcţie a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril şi l-a exilat din nou, datorită tăriei cu care condamna ereziile. În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril şi-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-şi credincioşii încă opt ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine. Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunţit acest Simbol în Catehezele sale.
Sfântul Mucenic Trofim – A fost soldat în armata împăratului Maximian (285-305) din Nicomidia (Asia Mică) şi a participat la prigonirea creştinilor din porunca împăratului. El a fost chemat la dreapta credinţă printr-o minune dumnezeiască. În timp ce îi urmărea pe creştini el a auzit un glas din cer care l-a îndemnat să se alăture creştinilor şi căzând cu faţa la pământ, acelaşi glas i-a spus să se ridice căci pentru pocăinţa lui i-au fost iertate păcatele. În urma acestei minuni dumnezeieşti, Trofim a eliberat mulţi creştini, fapt pentru care a fost prins de conducătorul oraşului şi supus supliciilor. În cele din urmă, Trofim a primit moarte mucenicească.
articol preluat de pe: basilica.ro
Sf. Ier. Chiril al Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim
articol: calendar-ortodox.ro
Sinaxar 18 Martie
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.

Cel între sfinți Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil și arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii. Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 18 martie – foto: ro.orthodoxwiki.org
Sf. Chiril, arhiepiscopul IerusalimuluiSfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.
Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.
Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară.
Tot în această zi, pomenirea celor zece mii de mucenici, care s-au săvârşit tăindu-li-se capetele.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi cei împreună cu dânşii.

Sfântul Mucenic Trofim. Praznuirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 18 martie – foto: doxologia.ro
Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinţii mucenici aceştia, Trofim şi Evcarpion, se găseau în oaste şi fiind puternici la trup şi îndrăzneţi, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învăţătura creştină, prigoneau şi ei pe creştini şi ajunseseră nişte vrăjmaşi preaînverşunaţi ai creştinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau şi pe alţii îi ocoleau.

Sfântul Mucenic Evcarpion. Praznuirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 18 martie – foto: doxologia.ro
Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi au mai auzit şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea: “Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor”. Auzind glasul acesta, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, au căzut la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau: “Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui”. Iar după ce au zis acestea plini de frică, norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit un glas din el zicând: “Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!” Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, au zis ca dintr-o gură: “Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!” După ce au zis ei acestea, norul unindu-se iarăşi laolaltă s-a urcat la cer. Iar ei plângând mult, s-au întors din drumul lor; şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, i-au îmbrăţişat ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le-au spus să se ducă la casele lor.
Dar mai-marele locului aflând acestea s-a umplut de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, i-a întrebat care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce ei au istorisit însă toată vedenia pe care au avut-o, în toate amănuntele, mai-marele locului a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce s-a făcut aceasta li s-au strujit coastele cu căngi de fier şi li s-au frecat rănile cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I. Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multã mânie împotriva lor, a dat poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului s-a împlinit, sfinţii intrând în cuptor, au primit acolo cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Mariei, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.

Lazar cu Marta si Maria – foto: calendar-ortodox.ro
Matei 26, 6-13 :
Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Marcu 14, 3-9 :
Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir@ de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.
Ioan 12, 1-8 :
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 5 ianuarie 1881 – 18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida – foto: ro.orthodoxwiki.org
Maine, 19 martie, facem pomenirea
Sfântul Mucenic Hrisant; Sfânta Muceniță Daria; Sfântul Mucenic Claudiu; Sfânta Muceniță Ilaria; Sfântul Mucenic Marian diaconul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Lubiatov”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare”; Sfântul Mucenic Diodor preotul; (Sâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea morților) Ap. Evrei 1, 1-12; Ev. Marcu 2, 23-28; 3, 1-5

Sfinții Mucenici Hrisant și Daria – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro
Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria; Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 19 martie.
Ap. Evrei 1, 1-12
Fraţilor, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte, făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut»; şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu»? Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel Întâi-Născut, El zice: «Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu». Şi de îngeri zice: «Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc»; iar către Fiul: «Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi». Şi: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi, şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi».
Ev. Marcu 2, 23-28; 3, 1-5
În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin holdele de grâu şi ucenicii Săi, în mersul lor, au început să smulgă spice. Atunci fariseii au zis către Dânsul: vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: oare, n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a avut lipsă şi a flămânzit el şi cei ce erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în vremea lui Aviatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau împreună cu el? Apoi le-a mai zis: sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Drept aceea Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.
Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om, având o mână uscată. Însă ei îl pândeau să vadă de-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Atunci Iisus a zis omului care avea mâna uscată: stai în mijloc. Şi i-a întrebat: se cuvine sâmbăta să faci bine, sau să faci rău? Să mântuieşti un suflet, sau să-l pierzi? Dar ei tăceau. Atunci, privind spre ei cu mânie şi întristându-se de împitrirea inimii lor, a zis omului: întinde mâna ta; el a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
articole preluate de pe: doxologia.ro
Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian diaconul (Sâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea morţilor)
articol: basilica.ro
19 martie 2016
Sfântul Mucenic Hrisant şi Sfânta Muceniţă Daria – A fost fiul nobilului Polemie. Tatăl său l-a dus la Roma pentru a studia învăţăturile păgâne în timpul împăratului Numerian (283-284). Însă Hristant a îmbrăţişat învăţătura creştină şi propovăduia pe Mântuitorul Iisus Hristos. Citind Sfânta Scriptură, Hrisant s-a luminat şi părăsind învăţătura păgână, a fost botezat de Cristofor, un preot creştin care i-a explicat şi tainele credinţei creştine. Tatăl său a încercat în multe feluri să îşi convingă fiul să renunţe la credinţa creştină. A încercat să îl căsătorească cu o tânără fecioară pe nume Daria, una dintre cele mai înţelepte slujitoare ale zeiţei Atena. Toate încercările au fost în zadar, căci Daria a trecut şi ea la creştinism. După un an, Polemie a murit, lăsând toată averea fiului său. Hrisant şi Daria au zidit în Roma două case mari, două mănăstiri, una pentru bărbaţi, a lui Hrisant şi a alta pentru femei, a Dariei. În cele din urmă, Hrisant şi Daria au fost prinşi de prefectul Celerin. Hrisant a fost dus în faţa judecătorului Claudiu şi supus la nenumărate chinuri. Rămânând nevătămat, Claudiu a căzut în genunchi înaintea lui Hrisant şi s-a creştinat. În urma acestei întâmplări, împăratul Numerian a poruncit ca Hrisant şi Daria să fie scoşi în afara Romei şi închişi de vii într-o peşteră. Mulţi alţi creştini au fost prinşi atunci şi îngropaţi odată cu ei. Moaştele lor au fost găsite în timpul împăratului Constantin cel Mare.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfânta Muceniţă Ilaria, soţia judecătorului Claudiu, care trecând la creştinism a primit moarte martirică din porunca împăratului Numerian și pe Sf. Mc. Marian diaconul.
articol: basilica.ro


