Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
foto preluat de pe facebook.com
articole preluate de pe: doxologia.ro; facebook.com; youtube.com
Constantin Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
Dintre lucrări reținem volumele de predici: Iată, Mirele vine (2000); Iubi-Te-voi Doamne (2001); De ce ești trist, popor al Învierii? (2002); Praznicar (2004); Privegheri (2003); Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele! (2005); volumele cu studii și articole de omiletică și catehetică : Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii; Mitropolitul Andrei Șaguna (2006); Sarea Pământului, I, (2002); Ascultă, Israel!- Activitatea învățătorească a profeților în Vechiul Testament (2003); Paștele Crucii (2003); Să ne merităm Ortodoxia (2004); Porțile Cerului, 2 vol. (2007); Îndumnezeirea maidanului – pastorația Bisericii în spatele blocurilor (ed. II-a, 2008). O serie de cărți pentru copii și tineret: Căluțul lui Dumnezeu (2003); De dragul Evangheliei (2003)Tinerețea Ortodoxiei (2004); Calea virtuților (2005);Ogorul cu îngeri (2005); Împreună spre întâia Spovedanie (2006); Să ne rugăm 8 zile cu Sf. Ioan de Kronstadt (2006); Marcellino, o minune de băiețel (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Sfântul Nectarie (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca (2007); Provocările străzii (2007); Gânduri și miride(2009); Gheorghe Lazăr- Învietorul(2009).Traduceri: Sfântul Ambrozie, Viu va fi sufletul meu (2000); Sfântul Simeon Metafrastul, Viața Sfântului Spiridon (2007); Sfântul Daniil Stâlpnicul (2007); Sfântul Grigorie cel Mare, Benedict de Nursia (2008).
Biografie
Unul dintre părinții noștri de astăzi, de mare anvergură pastoral – misionară este Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, care s-a născut la 19.07.1970 la Brașov, fiind absolvent și doctor în teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultăti precum și cadru didactic, la secția catehetică – omiletică, în cadrul aceleiași distinse școli teologice. A făcut studii de specializare la Padova (Italia) si Versailles (Franta), cursuri de specializare în psihologie generală (1997 – 2000), în probleme legate de maltratarea copiilor (2000 – 2001), dependența de alcool și drog (2000) și altele.
Este autor a numeroase studii și articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrări de specialitate, și nu în ultimul rând se află printre conferențiarii cei mai populari și îndrăgiți, susținând peste 150 de conferințe personale cu diverse teme în marile centre culturale ale țării cum ar fi: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, București, Craiova, Brașov și altele. Totodată, este prezent la numeroase emisiuni de radio sau televiziune, într-un cuvant, este omul care caută să “răscumpere vremea” ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu spre desăvârșire și mântuire, propovăduind și făcând misiune “cu timp și fără timp”, răspunzând astfel, chemării evanghelice și vocației apostolice.
Este mereu prezent pe teren, între tinerii generației sale și a noastre, în școli și licee, între alcoolici ori teribiliști postmoderniști, fiind implicat într-o mulțime de acțiuni. Părintele Necula a militat puternic pentru ora de religie în mai multe emisiuni televizate , articole și interviuri.
Informaţii personale
Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
articole preluate de pe: doxologia.ro; facebook.com; youtube.com
“Trandafirul Alb” (iunie 1942 – februarie 1943), mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă
Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München
foto si articol: ro.wikipedia.org
„Un spirit puternic, o inimă slabă.”
—Sophie Scholl
Trandafirul Alb (în germană Die Weiße Rose) este numele luat de un grup de studenți din München care au format o mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă. Acest grup de tineri curajoși au activat din iunie 1942 până în februarie 1943, când membrii grupului au fost arestați, judecați și condamnați la moarte prin decapitare. Mișcarea a redactat, tipărit și distribuit șase foi volante, prin care populația era îndemnată să se opună regimului nazist.
Membri
Membrii principali ai mișcării au fost frații Sophie Scholl* și Hans Scholl, precum și colegii lor Christoph Probst****, Willi Graf*** și Alexander Schmorell**, toți cu vârsta cuprinsă între 20 și 26 de ani. Acestui grup de tineri i s-a adăugat și profesorul Kurt Huber, care a redactat ultimele două manifeste.
Sophia Magdalena Scholl* (1921 – 1943) - foto: ro.wikipedia.org
Pe lângă aceștia, au mai existat numeroși prieteni și simpatizanți care i-au ajutat: Hans Conrad Leipelt, Marie-Luise Jahn, Hans Hirzel, Susanne Hirzel, Heinz Brenner, Franz J. Müller, Eugen Grimmiger, Falk Harnack (care avea să devină cunoscut mai târziu ca regizor), Harald Dohrn (socrul lui Christoph Probst), arhitectul Manfred Eickmayer, în atelierul căruia se întâlneau adesea membrii grupării, pictorul Wilhelm Geyer, care închiriase atelierul lui Eickmeyer, punându-i-l la dispoziție lui Hans Scholl, și librarul Joseph Söhngen, a cărui pivniță a servit ca ascunzătoare pentru foile volante.
German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie – foto: en.wikipedia.org
Vector drawing of Alexander Schmorell** in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 – 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 – foto: ro.wikipedia.org
De la Csedition – Operă proprie, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=11569350
Willi Graf***
Numele mișcării
Așa cum afirma Franz J. Müller, nu este cert încă de unde provine numele de „Die Weiße Rose”. Acesta s-ar putea datora Divinei Comedii a lui Dante, unde sufletele celor drepți, înveșmântați în alb, formau un trandafir de aceeași culoare: „În chipul unei albe-roze acu/văzui oștirea cea de sfinți pe care/prin sânge Crist mireasa și-o făcu.” O altă sursă de inspirație o reprezintă poezia cu același nume de Clemens Brentano, dar și numele unei mișcări de rezistență olandeze împotriva spaniolilor. Hans Scholl însuși a indicat Gestapoului doar poezia lui Brentano, pentru ca astfel gruparea lor să fie considerată inofensivă, iar ceilalți membri să fie apărați de represaliile naziștilor.
Cronologia evenimentelor
Fondat la München, acest grup de rezistență a răspândit șase manifeste („fluturași”), prin care îi chema pe conaționali la implicarea în rezistență pasivă împotriva regimului. Cel de-al șaptelea manifest, pe care tinerii îl pregătiseră, n-a mai putut fi distribuit întrucât membrii grupului au fost arestați de SS (Gestapo).
Chiar dacă membrii erau doar studenți la Universitatea din München, participaseră la război ca infirmieri fie pe frontul francez, fie pe cel rus, unde fuseseră martori oculari la atrocitățile naziste față de evrei și față de toți cei care se opuneau acestuia și, nu în ultimul rând, martori ai atrocităților față de prizonierii de război. Din experiența frontului au reținut două lecții fundamentale (care au și fost expuse în manifestele lor):
- regimul nazist era un regim inuman, totalitar și crud până și față de proprii cetățeni și
- soarta pe care Wehrmacht-ul a suferit-o la Stalingrad va duce Germania – în cele din urmă – la înfrângerea totală.
Acești tineri refuzau militarismul prusac al Germaniei lui Adolf Hitler și credeau într-o Europă federală care aderă la principiile creștine ale toleranței și dreptății. Citând pe larg Biblia, pe Lao Zi, pe Aristotel și pe Novalis, pe Goethe și pe Schiller, făceau apel la ceea ce ei considerau intellighenzia nemțească, cu speranța că aceasta îi va ajuta în mod intrinsec să se opună nazismului.
La început, manifestele au fost răspândite în mulțime, fiind trimise cu sutele către diferite orașe din Bavaria și din Austria, întrucât membrii nădăjduiau că Germania meridională va fi mai receptivă față de mesajele lor antimilitariste.
În februarie 1943, „Trandafirul Alb” a adoptat o poziție mai viguroasă împotriva lui Hitler și a aparatului său de reprimare. Concret, această atitudine s-a tradus în faptul că ultimul manifest (al șaselea) a fost distribuit chiar în holul principal al Universității, în plus, au lansat slogane anti-hitleriste și au pictat caricaturi antinaziste pe zidurile din München și chiar pe porțile universității. Transformarea de fond a grupului (de la prietenie la mișcare socio-politică) apare evidentă în cel de-al șaptelea manifest al cărui text îl pregătiseră deja cu titlul: „Mișcarea de rezistență în Germania”.
Christoph Probst, căsătorit și tată a trei copii, s-a decis să împartă manifestele fățiș în speranța că astfel va dezmorți poporul din teama care-l paraliza; ca să-l acopere de o astfel de acțiune sinucigașă, Sophie Scholl a preluat inițiativa și, pe 18 februarie 1943, la sfârșitul cursurilor, a distribuit manifestele în holul universității bavareze din München. Aproape toate manifestele multiplicate au fost distribuite în felul acesta. A fost identificată de un informator al Gestapo-ului, care era și membru al partidului nazist. Astfel a fost arestată împreună cu fratele ei, Hans Scholl. În buzunarul lui Hans a fost găsit manuscrisul pregătit pentru cel de-al șaptelea manifest; zadarnic a încercat Hans să-l înghită, n-a reușit. Plecând de la acest manuscris a fost identificat și Christoph Probst, care îl scrisese. În aceeași zi a fost arestat și el. Alexander Schmorell, aflând de cele petrecute de la Lilo Ramdohre, se gândește să-l prevină și pe Willi și să fugă amândoi din fața celor ce aveau să se întâmple. N-a mai apucat însă să-l anunțe pe Willi, deoarece și acesta fusese arestat. Atunci a încercat să scape în Elveția, iarna grea însă și zăpada mare nu i-a permis să treacă munții. Astfel a fost nevoit să se reîntoarcă în München. La întoarcere reușește să treacă de blocurile de control, fiind găzduit de câțiva prieteni, printre care și Lilo. Pe 22 februarie primii trei membri au fost executați cu ghilotina, întrucât au fost „găsiți vinovați de înaltă trădare”. Două zile mai târziu a fost publicată o fotografie a lui Alexander (care fusese turnat de cerșetorul Alois Pitzinger, căruia îi făcuse portretrul); fotografia era însoțită de un text prin care se oferea recompensa de 1000 de mărci celui care va oferi informații despre el. În aceeași zi (26 februarie) a fost arestat într-un refugiu antiaerian.
Ceilalți membri ai grupului au fost decapitați și ei în vara anului 1943. Prietenii și colegii „Trandafirului Alb”, care au ajutat la pregătirea și distribuirea manifestelor, au fost arestați când au înfruntat pericolul și au adunat fonduri pentru văduva și orfanii lui Cristoph Probst: în urma unui simulacru de judecată au fost condamnați la temniță pentru perioade cuprinse între câteva luni și zece ani.
Odată cu prăbușirea regimului nazist, Die Weiße Rose a devenit simbolul cel mai pur al opoziției față de tiranie, fără nici un interes personal de putere sau de auto-celebrare. Faima și stima de care se bucura erau atât de puternice, încât compozitorul Carl Orff, la venirea aliaților, întrebat de ce n-a părăsit Germania nazistă, a răspuns că a fost unul dintre fondatorii mișcării Trandafirului Alb; pe dată a fost lăsat în libertate. Este foarte adevărat că el, personal, a fost în legătură cu profesor Huber, însă nu sunt probe că ar fi fost în vreun fel oarecare împlicat în mișcare (istoricii consideră că declarația lui a fost să scape de arestare și de alte percheziții).
By Karsten11 – Own work, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=10439442
Scholl memorial in Bommersheim
La Universitatea bavareză Ludwig-Maximilians-Universität din München s-a ridicat în 1968 un grup statuar al fraților Scholl și piața a fost numită Geschwister-Scholl-Platz (piața fraților Scholl) în cinstea lui Hans și a Sophiei Scholl. În afara acestei piețe poporul și-a arătat recunoștința față de sacrificiul lor fondând și instituțiile Geschwister-Scholl-Institut și Geschwister-Scholl-Preis, acesta din urmă fiind un premiu acordat în fiecare an unei personalități literare: în 2006 premiul a fost acordat scriitorului român Mihail Sebastian. Istoria acestei mișcări de rezistență împotriva tiraniei a inspirat scriitori și cineaști.
articol preluat de pe: ro.wikipedia.org
* Sophia Magdalena Scholl (n. 9 mai 1921, Forchtenberg – d. 22 februarie 1943, München) a fost o studentă germană, activă în grupul de rezistență nonviolent Trandafirul Alb, în Germania Nazistă. Ea a fost condamnată pentru înaltă trădare după ce a fost găsită distribuind pliante antirăzboi la Universitatea din München, cu fratele ei Hans. Ca urmare, au fost executați cu ghilotina. Începând cu anii 1970, Scholl a fost sărbătorită, ca fiind unul dintre marii eroi germani, care s-au opus activ celui de-al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
** Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia – d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb
*** Willi Graf (n. 2 ianuarie 1918, Kuchenheim aproape de Euskirchen – d. 12 octombrie 1943 într-o închisoare din München) a fost unul dintre cei cinci membri ai grupului de rezistență anti-nazistă „Trandafirul Alb”.
**** Christoph Probst membru al grupului de rezistență antinazist Trandafirul Alb; n. 6 noiembrie 1919, la Murnau, d. 22 februarie 1943 în închisoarea Stadelheim din München. Christoph Probst născut la 6 noiembrie 1919 în Murnau, fiul unui cadru universitar, specialist în sanscrită. s-a căsătorit de tânăr, la 21 de ani, cu Herta Dohrn, cu care a avut trei copii: Michael, Vincent și Katharina. Era bun prieten cu Alexander Schmorell, care i-a fost naș fiului Michael. Schmorell l-a adus pe Probst în grupul Trandafirul Alb.
Întrucât dintre membrii asociației clandestine numai Probst era căsătorit și avea copii, ceilalți au decis să-l protejeze și să-l țină departe de acțiunile periculoase. Cu toate acestea, Probst, și-a manifestat dorința, chiar entuziasmul, de a participa la acțiunile comune. La începutul anului 1943, Probst a redactat un manifest, despre care se spune că a fost cel de-al șaptelea dintre cele făcute de grup. La 19 februarie 1943, Gestapo-ul l-a arestat în timp ce se reîntorcea acasă, în Germania, venind de pe front, într-o permisie de câteva zile. Soția sa era însărcinată și a născut câteva zile mai târziu cel de-al treilea copil, o fetiță. Manuscrisul manifestului său a fost găsit la Hans Scholl.
Christoph Probst a negat că a scris manifestul, însă expertiza grafologică a dovedit că grafierea textului din manifest îi aparținea. A fost imediat încarcerat în penitenciarul din München, unde a cerut și a obținut permisiunea de a fi botezat de preotul închisorii. Condamnat la moarte de „Tribunalul Poporului”, prezidat de temutul judecător Roland Freisler (care fusese cândva, vremelnic, comisar bolșevic), a fost ghilotinat împreună cu frații Scholl la 22 februarie 1943.
Sfântul mucenic Alexander Schmorell (1917 – 1943)
Sfântul mucenic Alexander Schmorell (1917 – 1943) – foto: ro.orthodoxwiki.org
Sfântul mucenic Alexander Schmorell (cunoscut și ca Alexander de München) a fost un student la medicină în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și unul dintre membrii fondatori a grupării anti-naziste Trandafirul Alb. Împreună cu alți membrii a Trandafirului Alb, a încercat să câștige suport popular între germani pentru a încerca să opună rezistență lui Hitler și a regimului nazist. A fost arestat în februarie 1943 și a fost executat pe 13 iulie 1943, la închisoarea Stadelheim din München. Pe 5 februarie 2012, a fost canonizat la biserica Sfinții Noi Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, din München, Germania. Este pomenit de Biserică pe 13 iulie.
Primii ani
Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 – 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 – foto: ro.wikipedia.org
Alexander Schmorell s-a născut în Orenburg, Rusia, pe 16 septembrie 1917 (3 septembrie pe stil vechi), și a fost botezat în Biserica Ortodoxă Rusă. Tatăl său, Hugo Schmorell, doctor, a fost german, deși a fost născut în Rusia și a locuit acolo cea mai mare parte a vieții, cu excepția perioadei în care a studiat medicina în Germania. Mama sa, Natalia Vedenskaia, a fost rusoaică, a fost fiica unui preot ortodox rus. Când Alexander avea în jur de un an, mama sa a murit de tifos. Tatăl său s-a recăsătorit în 1920. Femeia cu care s-a căsătorit, Elisabeth Hoffman, a fost de asemenea germană, dar, ca și Hugo Schmorell, a fost crescută în Rusia.
Hugo Schmorell și familia sa au părăsit Rusia în 1921 în scopul de a scăpa de bolșevici. Cu ei s-a dus Feodosia Lapschina, bona lui Alexander, sub pretextul că ea a fost văduva fratelui lui Hugo Schmorell. (Din acest motiv, ea a fost înmormântată cu numele Franziska Schmorell.) Familia s-a stabilit în München și curând după aceea a născut doi copii, Erich and Natașa.
Deși familia se afla deja în Germania, limba casei a rămas rusa. În fapt, deși a locuit mulți ani în Germania, Feodosia Lapschina niciodată n-a învățat foarte multă germană. Elisabeth Schmorell era romano-catolică, după cum erau și frații lui Alexander, dar în mare parte datorită influenței Feodosiei Lapschina, Alexander a rămas ortodox, iar mama sa vitregă a făcut posibil ca el să frecventeze lecțiile de religie ortodoxă din München.
În mentalitatea nazistă, slavii aparțin marii hoarde a suboamenilor, adică, oameni despre care se presupune că sunt în foarte mică măsură umani. Aceasta a fost concepția pe care Alexander niciodată n-ar fi putut-o accepta. O perioadă de timp, a fost parte a Tineretului Scharnhorst, dar odată ce această organizație a devenit parte a Tineretului Hitler (Hitler Jugend), a încetat s-o mai frecventeze.
Când i s-a cerut să jure în serviciul militar, el aproape că a avut o epuizare nervoasă și i-a zis comandantului că nu o poate face; el nu putea să jure loialitate absolută lui Adolf Hitler. A cerut să fie scutit de obligațiile militare. N-a fost scutit, dar cu toate acestea, surprinzător a fost faptul că n-au existat repercusiuni cauzate de refuzul său de a jura. Înainte de a face parte din Trandafirul Alb, a făcut serviciul militar în Cehoslovacia și în Franța. A început studiile universitare în Hamburg în 1939, dar de la căderea din 1940, a studiat mai aproape de clasă la Ludwig-Maximilian-Universität din München. În această perioadă l-a întâlnit pe Hans Scholl, cu carw Alexander a format Trandafirul Alb.
Trandafirul Alb
Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München – foto: ro.wikipedia.org
Din 1942, controlul nazist al Germaniei era aproape total. Al Dolea Război Mondial s-a dezlănțuit peste tot în jurul Germaniei. Forțele germane au ocupat o mare parte din Europa, iar trupele germane erau departe în Rusia și la fel de departe în nordul Africii. De această dată, planurile lui Hitler de „curățare” a Europei erau în curs de desfășurare și mergeau bine, iar lagărele naziste ale morții funcționau. Nu este un secret că orice dușman perceput al lui Hitler era de asemenea în pericol de a fi arestat și trimis în una dintre aceste închisori. Nu doar asta, dar practica Sippenhaftului a fost de asemenea de mari proporții, adică, familia și prietenii oricărui om suspectat că se opune lui Hitler erau arestați.
Evenimentele din jurul Trandafirului Alb au fost unul dintre puținele contexte din istoria germană din timpul celui de-Al Treilea Reich unde oamenii au încercat să vorbească împotriva a ceea ce face Hitler. În vara anului 1942, Hans Scholl și Alexander Schmorell au obținut o mașină de multiplicat și au creat patru manifeste cu numele Trandafirul Alb prin care au făcut apel la poporul Germaniei să se ridice și să opună rezistență lui Hitler. Distribuirea acestor patru manisfeste a fost destul de limitată și a fost concentrată prin München. Aceasta n-a fost prima dată când au fost distribuite manifeste în Germania—de exemplu, unele dintre omiliile episcopului Clements von Galen care denunțau programul de eutanasie a lui Hitler, a fost scrisă, tipărită și trimisă în mod anonim prin Germania. Totuși, manifestele Trandafirului Alb au mers mai mult, chemând germanii să realizeze ce se întâmplă și să reziste prin orice mijloace posibile. Singurul strigăt de protest împotriva Holocaustului, făcut de un grup german de rezistență, este prezent în al doilea manifest, într-un pasaj scris de Alexander Schmorell.
În timpul anului 1942, Hans Scholl, Alexander Schmorell și Willi Graf au fost trimiși în Rusia ca medici. Pentru Alexander, asta a fost un fel de venire acasă—a fost pentru prima dată în viața sa când a experimentat Rusia pentru sine. Le-a spus altora că acolo nu există posibilitate ca el să împuște într-un rus, deși a spus că n-ar putea omorî nici germani. În Rusia, a făcut o legătură între prietenii săi și oamenii ruși. A încercat să facă relații cu oameni obișnuiți, doctori și preoți ortodocși; el, Hans și Willi au participat la liturghii împreună (purtând uniforme naziste!).
Când s-a întors în München, în octombrie 1942, activitățile Trandafirului Alb au fost intensificate. De data aceasta, mai mulți erau implicați direct, inclusiv Sophie Scholl (sora lui Hans), profesorul Kurt Huber și Traute Lafrenz. Prin prietenul lui Alexander, Lilo Ramdohr, s-au stabilit relații cu Falk Harnack, fratele mai mic al lui Arvid Harnack, care a fost arestat în legătură cu Orchestra Roșie (și a fost de asemenea asociat cu Bonhoefferii).
În ianuarie 1943, cel de-al cincilea manifest era gata de publicare. De această dată, membrii Trandafirului Alb și-au riscat viețile pentru a distribui miile de manifeste prin toată Germania. Călătoria lui Alexander l-a dus la Linz, Viena și Salzburg.
Sfârșitul Trandafirului Alb
German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie – foto: en.wikipedia.org
După eșecul din Stalingrad, a fost produs al șaselea manifest. Pe 18 februarie 1943, Hans și Sophie Scholl au fost prinși distribuind acest manifest la Universitatea din München. Au fost arestați și a început căutarea lui Alexander Schmorell. Cu ajutorul lui Lilo Ramdohr și Nikolai Hamazaspian, el a încercat să scape, plecând în Elveția cu un pașaport fals, dar această cale a fost prea grea, iar el s-a întors în München. Pe 24 februarie 1943, a fost arestat când un prieten l-a recunoscut într-un adăpost împotriva atacurilor aeriene. A fost condamnat la moarte pe 19 aprilie 1943 și a fost executat cu ghilotina pe 13 iulie 1943.
Religia în Trandafirul Alb
Deși Trandafirul Alb n-a fost un grup religios per se, este incontestabil faptul că credința în Dumnezeu pe care acești tineri au avut-o a fost una dintre cauzele principale pentru care ei au acționat cu vitejia pe care au avut-o. Alexander Schmorell a fost singurul ortodox din grup, dar credința pe care ei toți au arătat-o în ceea ce au făcut este exemplară. Deși legătura lui Alexander cu ortodoxia a fost, în variate cărți, simulată numai ca o cale pentru el de a fi mai legat de moștenirea sa rusească sau a fost o atracție către ritual mai mult decât o credință reală, el a participat regulat la slujbele ortodoxe și, după cum prietenul său, Lilo Ramdohr, a spus, a fost un om care mereu avea Biblia cu el și a demonstrat o dragoste pentru ortodoxie care a ținut toată viața. În scrisorile sale către familia sa din închisoare, el scrie despre adâncirea credinței sale, căci deși este condamnat la moarte, el e în pace, știind că a slujit adevărului. În ultima sa scrisoare, scrisă chiar înainte de execuție, a scris familiei sale, „Niciodată să nu-L uitați pe Dumnezeu!!”
Epilog
Alexander Schmorell a fost îngropat în spatele închisorii Stadelheim, în cimitir la Perlacher Forst. După Al Doilea Război Mondial, forțele americane au intrat și au construit o bază în spatele Perlacher Forst. Când au plecat la mijlocul anilor 1990, au vândut în întregime clădirile și proprietatea. Una dintre clădirile lăsate în urmă era o biserică.
Prin pronia divină, de data aceasta, ROCOR căuta în München o clădire pentru biserică. Ei au cumpărat biserica americană, și în acest fel, parohia lui Alexander Schmorell este acum de-a curmezișul străzii unde rămășițele sale pământești au fost îngropate. În așteptarea unei eventuale proslăviri ca sfânt a fost inclus pe iconostas – sans nimbus – printre Noii Mucenici ai Rusiei când icoanele de pe iconostas au fost compuse la mijlocul anilor 1990.
Canonizarea
Completând actul de canonizare, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei l-a proslăvit pe Sf. Alexander ca Nou Mucenic, în München, Germania, pe 5 februarie 2012.
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org