(Iulia Modiga) Transelectrica și Moldelectrica au bătut palma
Directorii întreprinderilor Moldelectrica și Transelectrica, Ghenadie Dimov și Toni Teau, au semnat Acordul de colaborare în domeniul energiei electrice între cele două întreprinderi
foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga
27 iulie 2016

Iulia Modiga – foto: facebook.com
Coordonarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România au fost discutate astăzi la Chișinău la reuniuea Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova. La întrevedere, directorii întreprinderilor Moldelectrica și Transelectrica, Ghenadie Dimov și Toni Teau, au semnat Acordul de colaborare în domeniul energiei electrice între cele două întreprinderi.
Documentul semnat de Moldelectrica și Transelectrica presupune lucrări de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii în sectorul energiei electrice din Republica Moldova, acordarea de asistență tehnică prin punerea la dispoziție de experți și specialiști de înaltă calificare. De asemenea, acordul mai stabilește că CNTEE Transelectrica SA și ÎS Moldelectrica vor coopera la implementarea proiectelor privind realizarea lucrărilor complementare interconexiunilor Isaccea – Vulcănești – Chișinău, Iași – Ungheni – Strășeni, Suceava – Bălți, precum și la construcția stațiilor back-to-back pentru fiecare linie în parte, informează Ministerul Economiei de la Chișinău.
Sorana Baciu, secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri al României, a punctat că pentru implementarea proiectelor de interconexiune este necesară din partea Republicii Moldova de elaborarea unui calendar de acțiuni bine determinate, cu termeni concreți și persoane responsabile de realizarea acestora.
articol preluat de pe: infoprut.ro
(Alina Mungiu-Pippidi) Proiectul USR pentru toată România
foto: romaniacurata.ro
articol: Alina Mungiu-Pippidi
27 iulie 2016

Alina Mungiu-Pippidi – foto: romaniacurata.ro
Vă simțiți liniștiți când auziți că vor veni să apere țara două sute de bulgari și patru sute de polonezi? Sau că, dacă mai avem cazuri grave la accidente, le vom trimite în străinătate la tratament (unul singur ar costa cât vreo sută de intervenții SMURD în rural), indiferent dacă respectivul este sau nu contributor la sistemul de asigurări de sănătate? Sau că 47 la sută doar din cine a făcut liceul a luat bacalaureatul (nu mai vorbim cât de adecvat e ce a învățat la școală pentru ce va avea nevoie în viață, pentru că nu e de vorbit)? Cum se face că de fapt consilierul de politică externă al unui președinte de dreapta este fostul ministru din guvernul de stânga, ministrul de externe în guvernul tehnocrat a fost înainte diplomat de dreapta și, și mai înainte, diplomat comunist, iar primarii de dreapta proaspăt aleși în capitală (când se aleg) își lasă imediat mandatele, că altfel nu ar avea cine să fie prim ministru sau președinte? Ce țară mai are un prim ministru onest cu vreo jumătate din miniștri impostori deja dovediți care au trebuit debarcați în trei luni? Ce țară e aceea din care migrează mii de doctori și IT-iști străluciți, dar nu se găsește câte unul să fie ministru decent la Sănătate sau Comunicații? Ultimul raport FMI ne informează că faimoasa apropiere de media de venituri a UE a fost cu șapte la sută mai mică la o țară precum România sau Croația, din cauza exodului masiv de creiere, și s-a ajuns la situația în care emigrația și convergența redusă de venituri se întăresc reciproc în mod vicios [1].
Și totuși, știți din experiența dvs, că țara nu e lipsită de talente, nici de antreprenori, tinerii învață în străinătate sau pe unde pot, doctorii ajung să vadă bolnavii în timp real în România, nu după luni de zile ca în Anglia, liceenii câștigă olimpiade de matematică antrenați de profesori devotați, dar cumva talentul nu reușește să se aleagă și să se ridice la vârf. La vârf se ridică lipsa de caracter și impostura. Avem o problemă de resurse umane pe care am numit-o demult, metaforic, de ce nu iau românii premiul Nobel – pentru că nu reușesc să preselecteze candidații de valoare, numai pe cei cu pile. Avem miniștri impostori, academicieni impostori, conducători de doctorat impostori, generali impostori și tot așa. Politica, sub numele de traseism, rostogolește mereu aceiași impostori indiferent de rezultatul alegerilor. O auzim pe Alina Gorghiu spunând că după alegeri soluția este o alianță cu ALDE (noroc cu dl. Tăriceanu că zice nu), adică votând PNL aducem înapoi pe Daniel Barbu la Cultură, pe Gerea la energie și tot așa (au rămas puțini, miniștrii lui CPT sunt masiv la DNA). Votând pe Băsescu aducem pe subgradații lui Oprea și pe Udrea. Și după cum am mai spus, alternativa la condamnatul Dragnea sunt Petrache și Atanasiu, colegii lui de organizat prezența la referendum prin crima organizată, încă necondamnați.
Fără să fiu printre sanguinarii care vor să vadă în beciul domnesc toate vechile partide sau pe toți vechii politicieni, avem nevoie de o infuzie masivă de talent și de merit, avem nevoie să le tragem preșul de sub picioare, poate atunci, sub efectul competiției, încep și ei să pună umărul la căutat talent sau pier. Avem nevoie de o demonstrație de merit, onestitate, candoare chiar, sub forma unui partid tânăr. Deja PNL are probleme pentru că un partid urban nu face față cerințelor de integritate, mult mai mari pe această zonă electorală. Ce să mai vorbim de un partid care ar fi ales numai pe acest criteriu – al onestității, meritului și cinstei – dacă se abate cu un centimetru va trăi doar o vară. Și cum acest lucru e clar, sunt premise bune pentru acest partid nou. În București am atins ținta de treizeci la sută, prezisă de mine aici, nu doar la alegeri, ci și în sondajele de după alegeri. În țară se poate face jumătate din cifra asta. Problemele sunt logistice și de organizare, altfel culoarul e clar și larg deschis. Sigur că oamenii nu votează doar pe tema asta, și e de înțeles, dar noi o să punem tema asta pe agendă și o să o ținem acolo, nimeni nu va mai putea face un program sau guverna fără să pună umărul la refacerea sistemului de selecție – de la educație, la sport, la armată. Că vin vremuri în care impostura în securitate o să ne coste vieți.
Acesta e proiectul Uniunii Salvați România, un partid deja înscris și unde puteți telefona sau emaila zilele astea ca să vă oferiți să faceți o filială sau să lucrați la un proiect. Puteți vedea criteriile de integritate aici – dacă ați fost deja în două partide, mergeți la USR numai dacă acceptați că nu veți candida, altfel România Curată vă va pune pe lista neagră, pentru că RC nu tratează USR altfel decât pe celalte partide, dar consideră, ca vechi monitor de integritate, că proiectul reconstrucției onestității naționale nu mai poate progresa pe care individuală, numai punând oameni pe liste negre. E nevoie în plus și de o construcție, și înțelegeți de ce această construcție nu poate fi deasupra regulilor puse pentru restul lumii. Evident, pentru noiembrie va fi o improvizație, dar inovațiile sunt adesea improvizații. Iar USR e o inovație, de la felul în care se organizează pe grupuri de email, la programul care se scrie între experți și voluntari (că să nu creadă lumea că se stă degeaba), la rolul pe care îl vor juca profesioniștii care nu vor intra în partid, dar își vor aduce experiența, autoritatea, și talentul – ați văzut deja câțiva în campania pentru alegerile locale – la faptul că mișcarea va îngloba indivizi, grupuri și organizații.
Dar va fi altfel. Nimeni nu vine să negocieze locuri pe liste, nu vor fi alăturate partide întregi pentru că ar crește inutil pragul electoral și pentru că identitatea de partid a oricui nu e ce trebuie cultivat. Nu se face o colecție de găști, ci o mare mișcare națională, mișcarea oamenilor onești. Structura interioară e deschisă – se pot face cluburi, comitete, filiale, grupuri de reflecție, aripi regionale, orice. Vor fi alegeri interne și de la doi lideri, Nicușor și Clotilde, USR va crește la mult mai mulți. Dar dați-mi un pic de credit că trebuie făcut treptat și prin verificare. Dar mișcarea e deschisă – și cine nu vine în ea din motive de identitate personală sau locală greșește și va dispărea politic, sau va ajunge în PMP, ALDE sau alte coșuri de strâns resturile. Știu, ceilalți oameni sunt infernul, vorba lui Sartre, dar făcă ceilalți oameni nu se rezolvă nimic. Tocqueville, aristocratul francez care a descris primul democrația vizitând America (trebuie încă să îl fac pe Moise să îl citească, că din păcate sistemul de educație de la noi nu te face să citești mai nimic de valoare), era uimit că oamenii se adună în America să își rezolve problemele, și asta îi face eficienți, în timp ce în Franța nu. ”Când oamenii sunt prea puțin versați în arta asocierii și nu sunt la curent cu regulile ei de bază, le e teamă, atunci când se combină cu alți oameni, că vor plăti scump experiența asta. Și din cauza riscurilor preferă să stea deoparte, lipsindu-se astfel de o cale importantă de atingere a scopurilor lor”*. Da, asocierea cu alți oameni e un risc. Pot fi neonești, pot fi neserioși. Și așa mai departe. Dar nimic social nu se rezovă de unul singur. Riscul merită luat. Vara asta e momentul să vă asociați!
Știu, vara îți vine să faci alte lucruri, s-a umplut Otopeniul de pălării de paie și prosoape de baie, Europa e destabilizată de criza siriană, și e mare tentația să îți cauți o casă la țară, să îți sapi o fântână și să speri că vei putea trăi din laptele de la vaca ta și ouăle de la găini. Dar iluzia asta va trece la fel de repede ca vara. Lumea s-a schimbat. Ordinea de după 1989 se duce sub ochii noștri, și numai neinițiații cred că acest proces e reversibil. Generația mea a dus țara în UE, dar după cum s-a dovedit acesta nu a fost sfârșitul istoriei. E probabil ultimul ciclu financiar european cu fonduri de coeziune așa de generoase, și nu se știe dacă vom reuși să fim la înălțimea lui. Vremea când valul favorabil al istoriei ne-a dus pe culmi s-a terminat. E cazul să învățăm să înotăm dacă vrem să rămânem la suprafață în timpurile care vin.
***
* Tocqueville, Alexis de (transl. by Henry Reeve) 2007: Democracy in America, Vol. 2, Unabridged 2007: 76, trad. mea, AMP
articol preluat de pe: romaniacurata.ro
USR nu are ideologie: ”Grav, șocant, reprobabil!” De ce nu ar trebui să-și piardă vremea Nicușor Dan și Clotilde Armand cu o asemenea discuție
articol: Gabriel Bejan
2 august 2016

Gabriel Bejan – foto: romaniacurata.ro
Nici nu s-a închegat bine Uniunea Salvați România că au și început cârcotelile unora, care altfel strigă sus și tare că nu se mai poate cu actualele partide clasice, corupte și incompetente. Înțeleg că principala problemă a USR e că nu are o ideologie bine conturată, adică- vezi Doamne!- să știe omul unde se situează exact noul partid, la dreapta sau la stânga. Eu cred că cea mai proastă decizie a USR ar fi să-și piardă vremea cu discuțiile despre ideologie.
Pentru început, eu i-aș întreba pe toți cei care stau cu ideologia în gură de dimineață până seară dacă au înțeles foarte bine prin ce tabără ideologică au jucat până acum partidele noastre clasice, ce anume principii politice a urmărit USL în 2012 sau cum va arăta scena politică românească după anul de grație 2016, având în vedere că după alegerile din toamnă se prefigurează o alianță de genul PSD-ALDE-PMP. Știu că nu ar avea cum să răspundă pentru că orice om cu inteligență medie din România a înțeles că nu ideologiile i-au mânat până acum în luptă pe oamenii noștri politici, ci interesul de a ajunge mai repede și prin orice mijloace la cașcaval. Din acest motiv am asistat în ultimii 25 de ani la alianțe din cele mai ciudate și vom asista în continuare pentru că izvorul de ticăloșie din politică e nesecat și va rămâne așa, până când oamenii își vor prețui mai mult votul și se vor întreba, înainte de a intra în secția de votare, dacă există măcar 10% șanse ca oamenii pe care se pregătesc să-i aleagă să le facă viața mai bună.
cititi continuarea pe: romaniacurata.ro
Prima ascensiune pe K2, de către o expediție italiană condusă de Ardito Desio (31 iulie 1954)
Ardito Desio at K2 in 1954
Contele Ardito Desio (n. 18 aprilie 1897 – d. 12 decembrie 2001) a fost un explorator, alpinist, geolog și cartograf italian
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com; youtube.com
Prima ascensiune pe K2, de către o expediție italiană condusă de Ardito Desio (31 iulie 1954)
K2 este al doilea munte ca înălțime din lume, după Everest. Are 8.611 metri, este situat la 1.500 km vest de Everest, în mijlocul Asiei. Litera K desemnează masivul Karakorum, uriașul lanț muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.

K2 by Jules Jacot-Guillarmod
K2 continuă să fie prezent pe cele mai multe hărți, deși încercările de a i se da un nume nu au lipsit. Spre exemplu, englezii au încercat, ca în cazul Everestului, să-i dea numele unui geograf de-al lor (Godwin Austen) care a efectuat, în 1861, ridicări topografice în împrejurimi. Au fost propuse și alte nume ca Akbar și Lamba Pahar, care în traducere literară înseamna “Muntele Mare“, dar nici unul nu s-a impus. În ultima vreme numele de Chogori s-a răspândit mai mult, el fiind dat de locuitorii Baltistanului, pe teritoriul căruia se află (Chogo însemnând în dialectul balti “mare”, iar ri “munte”, deci “Muntele Mare“). Dar numele cifrat a intrat și în limbajul localnicilor, iar pronunția englezească “Kei tu” riscă să se statornicească definitiv.

Jules Jacot Guillarmod riding a horse during expedition to K2
În 1902 un grup de alpiniști au făcut prima tentativă pe K2. Această primă tentativă asupra celui de-al doilea munte al lumii s-a încheiat cu rezultate modeste. În cartea pe care conducătorul expediției, dr. Jacot-Guillarmond a scris-o după această expediție, el afirmă că al doilea munte al lumii poate fi urcat pe creasta sa nord-estică. Această părere a fost o invitație pentru alți îndrăzneți.

Members of the 1902 K2 Expedition. Jacot-Guillarmod is on the left, in the front row
Cucerirea muntelui K2
După cel de-Al Doilea Război Mondial se reiau tentativele de cucerire a lui K2. În 1953 profesorul geolog Ardito Desio întreprinde o călătorie preliminară în regiunea Baltoro. La Rawalpindi el se întâlnește cu membrii expediției americane condusă de dr. Charles Huston, care încerca să cucerească al doilea munte al lumii. El a putut culege, prin viu grai, amănunte și informații prețioase asupra itinerarului. Apoi a urcat la tabăra de bază de unde a studiat cu mare atenție creasta Abruzzi de-a lungul căreia urma să-și croiască drumul expediția italiană. Revenit în Italia, profesorul Desio a întocmit un plan amănunțit. Acesta privea în egală măsură partea alpinistică (cucerirea lui K2), cât și cercetările științifice ce urmau să se efectueze.

The west face of K2 taken from the Savoia Glacier, on the 1909 expedition
Desio a conceput o expediție grea. Ea a fost finanțată de Consiliul Național de Cercetări și Comitetul Olimpic Italian. O comisie a Clubului Alpin Italian a selecționat un lot de 23 de alpiniști, elemente de primă mână, a căror vârstă nu cobora sub 23 de ani și nu depășea 47 de ani. Dintre aceștia, după multe verificări sunt reținuți pentru expediția pe K2 11 alpiniști. Din grupul condus de Ardito Desio, pe lângă alpiniști, mai faceau parte un topograf, un antropolog, un geolog, un medic și un operator de film.
![]()
K2 from the east, photographed during the 1909 expedition
Între 5 și 20 aprilie 1954 s-a efectuat drumul dintre Italia și Pakistan. Între 18 și 27 aprilie bagajele și membrii expediției au fost transportați pe calea aerului de la Rawalpindi la Skardu. Pe 30 aprilie, primul eșalon al caravanei, format din 270 de porteri, a pornit pe drumul lung spre tabăra de bază; urmează apoi un grup format din 172 de porteri; iar a treia zi un ultim grup format din 60 de porteri, în total 502 porteri. Cîteva zile de ninsoare au îngreunat marșul expediției pe uriașul ghetar Baltoro și au determinat dezertări în rândurile porterilor. Odată cu schimbarea vremii, după 23 mai, a început să se îmbunătățească și situația expediției. Între timp, alpiniștii au deschis drumul pe creasta Abruzzi, recunoscând amplasamentele taberelor 1 (la 5.400 m) și 2 (la 5.800 m).
![]()
The major routes to have been climbed on the south side of the mountain. A: West Ridge; B: West Face; C: Southwest Pillar; D: South Face; E: South-southeast Spur; F: Abruzzi Spur
Planul întocmit de dr. A. Desio prevedea echiparea integrală cu pitoane și corzi fixe a traseului de escaladă și ocuparea unei tabere superioare doar după ce precedenta era suficient de aprovizionată și echipată. De abia la 7 iulie Abram și Gallotti au ajuns la amplasamentul taberei 6 și a reușit să echipeze traseul cu corzi fixe. A urmat apoi o perioadă prelungită de viscol, care a îngrijorat pe toată lumea. Pe 24 iulie, pe un vânt destul de puternic, Abram, Bonatti, Gallotti și Lacedelli au urcat la tabăra 7, unde s-au instalat. Pe 28 iulie, la 7.700 m, este ridicat cortul taberei 8, în care au rămas să înnopteze Compagnoni și Lacedelli.

Lino Lacedelli in 1954
Cei doi, pe o vreme splendidă, încep să urce la 30 iulie 1954. La 8.050 m altitudine, ei montează micul cort al ultimei tabere (tabăra 9). La ora 15.30, Bonatti, Abram și Mahdi pornesc cu aparatele de oxigen și alimente spre tabara 9. Imediat după ce depășesc peretele de gheață, Abram este nevoit să se întoarcă. Cu perseverență, Bonatti și Mahdi continuă să înainteze, și o dată cu seara ajung la poalele crestei stâncoase pe care se afla montat cortul taberei de asalt. Din cauza întunericului ei nu se mai puteau întoarce la tabara 8 dar nici să ajungă la tabăra 9, de care îi desparțeau o serie de stânci periculoase; ei își fac două găuri în zăpadă și petrec în ele, la aproape 8.000 m, o noapte groaznică.

The north side of K2. The North Ridge is in the centre of the picture
La 31 iulie, Compagnoni și Lacedelli au ieșit din cort odată cu zorile. Deasupra lor cerul era degajat, dar dedesubt se afla o mare compactă de nori ce nu prevestea nimic bun. Privind pantele de zăpadă de sub creasta stâncoasă pe care se aflau, ei au văzut la un moment dat o siluetă… Sunt atît de surprinși de această apariție, încât nici nu le venea să creadă. Bonatti și Mahdi aduseseră aparatele de oxigen atât de necesare asaltului. Deși timpul era nesigur, Compagnoni și Lacedelli au pornit cu hotărâre spre vârf. După eforturi la limita posibilității omenești, la 31 iulie 1954, la ora 18.00, vârful celui de-al doilea munte al lumii este cucerit de alpiniștii italieni Achille Compagnoni și Lino Lacedelli.

Achille Compagnoni on K2′s summit on the first ascent (31 July 1954)
Români pe K2
Alpinistul timișorean, stomatolog în vârstă de 27 de ani, Horia Colibășanu, de la Clubul Sportiv “Alternative“, a reușit la data de 28 iulie 2004 prima ascensiune românească pe temutul vârf himalayan K2, devenind singurul român care a reușit să ajungă pe culmea acestui pisc, apreciat a fi cel mai dificil de escaladat din lume. Colegii săi au considerat aceasta ca fiind cea mai mare performanță din alpinismul românesc din toate timpurile.

Horia Colibăşanu pe vârful Manaslu (8.163m)
Reușita este extraordinară și dacă avem în vedere că Horia s-a aflat pentru prima oară la o altitudine de peste 8000 m. Românul a plecat spre vârf împreună cu spaniolul Inaki Ochoa, cei doi ajungând pe culmea K2 miercuri dimineața în jurul orei 9, ora locală.
Virtual flight around K2
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; youtube.com



