(Loredana Diacu) Nicuşor Dan: USR îl sprijină pe Dacian Cioloş. Trebuie să oprim jaful din banii publici
Dezbatere: Dacian Ciolos si Nicusor Dan
foto: Florin Chirila\Epoch Times
articol: epochtimes-romania.com
9 noiembrie 2016
Partidul lui Nicuşor Dan – Uniunea Salvaţi România – va susţine în viitorul Parlament un Executiv condus de Dacian Cioloş pentru că România are nevoie de “o guvernare şi de o administraţie curate, eficiente şi transparente“.
Premierul Dacian Cioloş va beneficia de sprijinul Uniunii Salvaţi România pentru a forma un viitor Guvern după alegerile parlamentare pentru că a dat dovadă de o guvernare onestă, o guvernare cu foarte mult bun simţ, a declarat miercuri, în cadrul evenimentului “Programul USR în dialog cu Platforma România 100“, liderul USR, Nicuşor Dan.
“Alegerile au un sens atunci când ai de ales. Iar scopul nostru acum este să le dăm oamenilor posibilitatea unei alegeri reale. Ani de zile am ales cu toţii răul cel mai mic având opţiunea între aceleaşi partide care s-au succedat la guvernare şi sunt responsabile şi pentru corupţia şi sărăcia din România. Vrem ca de data asta alegerea să însemne o alegere pozitivă.
USR este un partid făcut de oameni care nu au mai făcut politică, sunt oameni care fac un sacrificiu personal, care îşi lasă de o parte cariere de succes, lasă de o parte timpul pe care îl petrec cu familia, care nu ar face lucru acesta dacă în România lucrurile ar merge cum trebuie. Suntem cu toţii împreună pentru că dorim o altfel de politică, dorim o politică a transparenţei, a onestităţii, a bunului simţ. Dorim competenţă şi dorim ca politicianul să acţioneze în scopul binelui comun“, a declarat Nicuşor Dan.
Liderul USR a mai adăugat că Cioloş este unul din acei oameni pe care formaţiunea sa îi susţine şi a apreciat actul de guvernare al actualului cabinet.
“Domnul Dacian Cioloş e unul dintre acei oameni pe care USR a anunţat că îl sprijină, pentru că am văzut în sfârşit în România o guvernare onestă şi am văzut mai ales în actul de guvernare forate mult bun simţ. Ne-am bucurat când răspunzând aşteptărilor populaţiei, dl Cioloş a lansat România 100, ne-am bucurat să găsim multe din lucrurile pentru care noi le milităm“, a precizat Nicuşor Dan.
În context, şeful USR a explicat că partidul său nu-i va impune lui Dacian Cioloş să numească anumiţi miniştri sau secretrari de stat în schimbul sprijinului acordat.
“Cred că toată lumea e conştientă şi acesta e un element esenţial al alegerii pe care românii o vor face pe 11 decembrie, adică o alegere între un guvern politic şi un guvern în care un permier technocrat şi un partid care e nou în viaţa politică nu va face figuraţie. USR nu va propune miniştri şi secretrari de stat într-un Guvern Cioloş, lasă primului ministru alegerea dar va avea un cuvânt de spus asupra celor ce vor fi propuşi ministri. E o parte a negocierii pe care o anunţăm de pe acum“, a adăugat Nicuşor Dan
Planurile USR
“E vorba de a opri jaful din banul public. Vrem să avem o administraţie transparentă, vrem să avem în România o administraţie eficientă, vrem ca nimeni să nu fie deasupra legi şi în sensul asta o să milităm pentru eliminarea oricărei imunităţi care nu e legată de exprimarea unei opinii politice“, a subliniat Nicuşor Dan.
În al doilea rând, USR consideră esenţială o reindustrializare inteligentă a României şi, potrivit liderului USR, din punct de vedre economic avem câteva exemple de succes, cum ar fi Clujul, Iaşiul sau Bucureştiul.
“Ce au în comun aceste oraşe este că au infrastructură şi beneficiază de cele mai bune universităţi din România, în felul asta ele reuşesc să se ducă către industrii cu rată de profit mare, cu salarii mari, reuşesc să atragă investiţii de zeci de milioane de euro şi reuşesc să genereze prosperitate în jurul lor. Ceea ce au reuşit aceste oraşe trebuie să exportăm la scara naţională.şi cuvintele cheie sunt infrastructură şi educaţie. Acestea sunt domeniile în care România trebuie să investească pentru a progresa“, a explicat Nicuşor Dan.
În al treilea rând, preşedintele USR a atras atenţia că nu putem vorbi de o ţară normală, nu putem vorbi de confort pentru cetăţeni dacă nu există un sistem de sănătate normal în România, şi aici vorbim de spitale, de salarii rezonabile pentru medici, de preţuri rezonabile pentru medicamente.
USR propune ca parte a programului său de guvernare o creştere a bugetului sănătăţii de la 4 la 6% în următorii 4 ani. Potrivit liderului USR, aceste schimbări se fac cu oameni şi asta aduce USR, oameni de calitate.
articol preluat de pe: epochtimes-romania.com
(George Simion) Dodon va fi preşedinte doar cu voie de la Iohannis
Cine îl întoarce pe Dodon cu faţa spre România?
foto: adevarul.ro
articol: George Simion
George Simion
10 noiembrie 2016
Am spus acest lucru şi în primul tur al alegerilor din Republica Moldova: Vlad Plahotniuc este personajul care a fost complice la scorul mare obţinut de Igor Dodon. În turul 2 de alegeri, scenariul pare să se repete, cu vina directă a preşedintelui Iohannis. Multe personaje conectate la Cotroceni deja mizează pe un Dodon preşedinte. Singurul lucru care mai poate răsturna acum situaţia este o prezenţă masivă la vot pentru Maia Sandu.
Dar pe Vlad Plahotniuc au mizat mulţi de la Bucureşti, din instituţiile şi serviciile conduse de preşedinte Iohannis. Aceiaşi oameni, puţin diferiţi, ne explică faptul că Igor Dodon nu este un individ atât de rău, că vom putea în continuare avea relaţii privilegiate cu Republica Moldova, care nu se va îndepărta de “parcursul european”. Peste Prut, trustul lui Vlad Plahotniuc, bloggeri şi vectorii de opinie ai oligarhului şi primarii PD spun una dar fac alta şi înclină decisiv balanţa pentru Dodon.
Anti-românul Igor Dodon , brusc, vrea să ne fie frate iar ambasadorul României la Chişinău dă semnale cel puţin stranii. “În ceea ce ne priveşte, rezultatul ar trebui să fie unul singur: indiferent cine va fi preşedintele ales în mod democratic al Republicii Moldova, România îşi va dori să aibă relaţii corecte, relaţii principiale, pe baza cărora să poată fi continuate şi consolidate toate formele de cooperare” a declarat ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, la o zi după primul tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova. Un ambasador nu vorbeşte niciodată de unul singur.
„Trebuie să înţelegeţi, nu sunt anti-român, sunt vecinii noştri, trebuie să fim în relaţii bune cu România, chiar frăţeşti”, a declarat pentru ProTV Chişinău potenţialul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Desigur, dacă acest lucru se va întâmpla, Klaus Iohannis, cel care coordonează politica externă a României, va trebui să dea multe explicaţii şi să spună clar cine sunt vinovaţii. Interesele Germaniei în zonă, planul de federalizare a Republicii Moldova şi abandonarea a trei milioane de români, chiar şi sora lui Renato Usatâi, soţia prietenului preşedintelui,Michael Schmidt, sunt tot atâtea semne de întrebare.
Cine se scuză, se acuză
“O unire cu Basarabia este posibilă, dar în acelaşi timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat“, a spus şeful statului, la dezbaterea “Politica: De la teorie la practică“, organizată la BCU miercuri. Preşedintele a căutat să dea vina pe predecesorii săi pentru proiectele “cvasi-unioniste” eşuate, de genul Iurie Roşca sau Vlad Filat. Sau, de ce nu, poate Vlad Plahotniuc?
“Am analizat împreună cu cei care se pricep ce s-a întâmplat în relaţia dintre România şi Moldova din ’90 încoace, ce s-a făcut bine, ce s-a făcut rău. Am ajuns la concluzia că intervenţia noastră în Moldova a fost cel puţin ineficientă, ca să nu folosesc alte cuvinte, că iar sar unii politicieni în sus că nu le apreciez munca. (…) De foarte multe ori, în loc să ajutăm Moldova, instituţiile, partidele, am ajutat persoane din Moldova, iar acele persoane câteodată au avut rezultate bune, dar uneori au dus anumite proiecte politice în derizoriu.
Este condamnabil că astfel de lamentări au loc înainte de al doilea tur de scrutin. Preşedintele, în loc să îşi caute scuze, ar trebui să fie în prima linie în încurajarea participării masive la vot şi în trimiterea unui mesaj clar: România este alături de Maia Sandu. Sau preşedintele ştie mai mult decât spune privind soarta alegerilor din Republica Moldova iar Vlad Plahotniuc nu mai poate fi controlat de cei care se lăudau altfel? Oricum ar fi, să dai acum vina pe “greaua moştenire” este o ticăloşie, mai ales că te apropii de 2 ani de mandat.
Iar cine spune acuma că Dodon poate fi cooperant să fie verificat: a spus acelaşi lucru şi despre Voronin!
Votaţi Maia Sandu!
Fraţii noştri basarabeni, cei care citiţi aceste rânduri: împotriva lui Plahotniuc, împotriva intereselor marilor puteri de menţinere a Republicii Moldova într-o permanentă zonă gri, aveţi obligaţia să mergeţi la vot. Surprize s-au mai întâmplat de-a lungul istoriei. Chiar dacă minoritatea rusofonă este disciplinată şi merge la vot, chiar dacă oamenii social vulnerabili sunt duşi de politicienii corupţi cu forţa şi li se impune cu cine să voteze, minuni se pot întâmpla chiar şi în mica Românie de peste Prut.
Cu Iohannis sau cu cei de lângă el care au pregătit această trădare, ne mai lămurim noi după aceea. Voi mergeţi la vot, pentru că aici sunt milioane de oameni care îşi văd viitorul împreună cu voi, spre progres şi demnitate. Orice ar fi, noi, românii, suntem alături de voi!
articol preluat de pe: adevarul.ro
(Alexandru Cristian Surcel) Fenomenul DJ Trump
Donald J. Trump
foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel*- foto: facebook.com
9 noiembrie 2016
La ora când scriu acest text se confirmă victoria lui Donald J. Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Nu-mi pică bine, chiar dacă sunt departe de a fi un fan al Hillary-ei Clinton şi, mai ales, al establishment-ului autosuficient şi înstrăinat de cetăţean pe care aceasta îl reprezintă. Apropo de victoria lui Trump, nu-mi rămâne decât să sper că acesta se va trezi la realitatea geopoliticii înainte să se apuce să negocieze cu Vladimir Vladimirovici Putin o nouă Yalta.
Emoţiile din această dimineaţă îmi aduc însă aminte de ce nu mi-a plăcut “corectitudinea politică” încă de când am auzit prima dată de ea prin anii ’90. Nu pentru că mi-ar plăcea discursurile rasiste, sexiste, homofobe, xenofobe şi aş fi de acord cu ele, Doamne fereşte! Dar corectitudinea politică înseamnă mult mai mult decât a exclude din spaţiul public aşa-numitul hate speech, discursul urii.
Corectitudinea politică înseamnă genul de cenzură prin presiunea unor grupuri agresive mai mult sau mai puţin informale în care dacă, aşa cum s-a întâmplat şi la noi înainte de alegerile locale, Nicuşor Dan scrie pe Facebook că nişte gealaţi romi din piaţa Obor, în numele fostului primar Onţanu, au ameninţat şi agresat voluntarii USB care strângeau semnături pentru înregistrarea partidului în alegeri, o mulţime politically correct va sări ca arsă la modul cel mai agresiv sa-i reproşeze lui Nicuşor Dan că ar fi rasist pentru că a menţionat etnia respectivilor agresori, fără însă să ridice măcar o sprânceană vizavi de agresarea fizică şi psihică a unor oameni care îşi exercitau un drept democratic şi consacrat prin lege.
Corectitudinea politică înseamnă că ne răţoim la rasist, misogin sau xenofob, dar altfel avem libertate deplină să ne exprimăm în termenii cei discriminatorii şi plini de ură posibil faţă de religie şi de adepţii acesteia, faţă de categoria “bărbaţi albi heterosexuali protestanţi/catolici/ortodocşi” (în funcţie de societate), pe care-i declarăm otova vinovaţi de toate nenorocirile istoriei (chiar dacă nici măcar nu erau născuţi când nenorocirile alea se întâmplau), eventual faţă de cultura majoritară în numele unor minorităţi reale sau inventate (a se vedea metamorfoza pe care o încearcă unii de la LGBT la LGBTIQ, în care I reprezintă o patologie anatomică, iar Q cam pe oricine are în intimitate diferite fantezii).
Hate speech-ul corect politic se întrevede în târârea prin noroi a unor repere culturale (nu mai departe de ieri citeam pe blogul Adevărul al unui domn pe care altfel îl cunosc personal şi-l respect un text în care acesta cita maliţios două versuri din “Doina” de Eminescu – “Cine a îndrăgit străinii, / Mânca-i-ar inima câinii“- evident scoase complet din context, nemenţionând că “Mihăiţă, tată” a murit în 1889, când Hitler de-abia se năştea, şi nu avea de unde să ştie la ce orori avea să ducă peste ani o anumită xenofobie la care nu era nici el insensibil, şi uitând convenabil că Eminescu însuşi fusese un om cât de cât plimbat prin Europa, iar genul ăsta de imprecaţii nu vizau simpla simpatie sau admiraţie faţă de străini, ci atitudinea acelor români cărora tot ce e românesc le pute, gen de români din care, din păcate, avem şi acum destui, precum şi mancurţii asemenea celor care azi îl votează pe Igor Dodon). De asemenea, hate speech-ul corect politic se mai vădeşte în tratarea cu totală insensibilitate, în stilul elefantului scăpat într-un magazin de porţelanuri, a unor teme delicate precum căsătoria, care pentru mulţi nu este pur şi simplu un contract civil între două persoane, ci o legătură solemnă în faţa unei divinităţi în care putem crede sau nu, dar nu prea ar trebui să avem voie să-i agresăm pe cei care cred. Uite de aia sunt eu mai degrabă pentru parteneriatele civile şi nu le văd ca pe o simplă etapă intermediară, ci ca pe soluţia care, până în final, să împace şi capra, şi varza.
Şi, din păcate, nu numai libertatea de exprimare este sacrificată pe altarul construit de “corectitudinea politică” în numele drepturilor omului. Avem o problemă şi cu ceea ce Constituţia americană numeşte pursuit of happiness, dreptul la căutarea fericirii. Pentru ca oricine să aibă cât de cât şanse de a o realiza, căutarea fericirii presupune egalitatea tuturor în faţa legii (măcar aşa, căci social, economic şi cultural nu suntem şi nu vom fi egali). Până în anii ’60 în America a fost o problemă în această privinţă cu discriminarea negativă a minorităţilor rasiale şi a femeilor. Din anii ’90 este o problemă cu discriminarea pozitivă impusă în numele “corectitudinii politice”; şi nu discut de bursele de studii dedicate tinerilor proveniţi din comunităţi etno-rasiale care din diverse cauze istorice sunt marginalizate şi sărace, ci de cotele obligatorii de angajaţi proveniţi din minorităţi sau femei. Ideea în sine este de înţeles: prin aceste cote se împiedică discriminarea negativă a femeilor şi a minoritarilor şi se formează o nouă mentalitate nediscriminatorie. Dar, suntem deja la peste două decenii de la introducerea acestor măsuri şi nu există niciun semn de îmblânzire a lor, deşi mentalităţile categoric au suferit mutaţii. Şi mulţi oameni se trezesc refuzaţi sau concediaţi pentru că au ghinionul să nu fie femei, oameni de culoare sau homosexuali, chiar şi când sunt mai bine pregătiţi decât competitorii lor. Discriminarea pozitivă a unora înseamnă discriminarea negativă a altora, care poate nu s-au exprimat public cu anii, dar azi noapte au votat.
În fine, o altă victimă a “corectitudinii politice” este însuşi statul de drept. Un stat de drept începe să se prăbuşească atunci când legile sale devin din obligatorii, facultative. Este ceea ce se întâmplă la ora actuală cu emigraţia. Avem nişte legi, impunem vize unora care ne pun probleme mult mai mici, dar când nişte mase de migranţi dau năvală, uităm cu totul de aceste legi, îi lăsăm să se ducă unde au ei chef, nu-i verificăm nici măcar câţi dintre ei sunt cu adevărat refugiaţi şi câţi migranţi economici, câţi cetăţeni oneşti şi câţi erau şi prin ţările de origine infractori, în numele unei false generozităţi, iar apoi suntem şocaţi că avem ceva de genul “jihadului sexual” de la Koln şi nu ştim cum să suprimăm creşterea sentimentului islamofob şi xenofob al populaţiei majoritare.
În anii ’90, când auzeam de “corectitudinea politică” şi constatam că nu-mi place, pentru că nu muriseră mai bine de o mie de oameni cu puţin timp înainte în România ca să înlocuim cenzura statului totalitar cu cenzura politically correct (că veni vorba, amândouă cu rădăcini marxiste), era în plină desfăşurare sângerosul război din fosta Iugoslavie. Atunci nişte tensiuni interetnice şi interconfesionale a căror fâsâire fusese blocată sub capacul gros al cenzurii statului comunist se acumulaseră timp de zeci de ani şi izbucniseră exploziv în momentul în care forţa dictaturii a slăbit. Acum, anii de supresiune ai “corectitudinii politice” americane l-au produs pe Trump. Şi, din păcate pentru toată lumea, nu discutăm aici de Grecia, Ungaria, Polonia sau Turcia…
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro
* Alexandru Cristian Surcel
Avocat, activist civic, fost jurnalist.
Mă interesează politica, am convingeri ecoliberale şi militez pentru dezvoltare durabilă într-un mediu sănătos în condiţii de largă libertate economică, în care statul să aibă clare competenţe regulatoare. Mă simt bine în România şi vreau o Românie mai bună şi mă simt bine pe planeta Terra şi vreau o planetă Terra mai bună. Cred în Unirea celor două Românii, doresc democraţie participativă, dar şi monarhie constituţională. Mă pasionează istoria, arheologia, antropologia, astronomia, SF-ul. Ascult muzică rock, heavy metal, simfonică, folk şi blues. Sunt agnostic ortodox, adică am îndoieli serioase, dar sunt deschis oricărei posibilităţi. Din când în când scriu şi beletristică, nu neapărat foarte bună. Bunicul meu spunea că fiecare om aşează un fir de nisip la edificiul civilizaţiei, dar cei cu adevărat norocoşi pun o cărămidă. Eu sper ca la final de drum să ştiu că am pus o cărămidă.