test

Mănăstirea Mărcuța

foto: ehartabucuresti.ro
articol: ro.wikipedia.org

 

Mănăstirea Mărcuța este un lăcaș de cult, situat în estul orașului București. Este monument istoric. Din complexul monahal face parte Biserica Mărcuța. La Mărcuța a fost internat și poetul Mihai Eminescu.

Mănăstirea a fost construită de Dan vel Logofătul, în timpul domniei lui Mihnea Turcitul, mai exact în anul 1587. Numele provine de la al doilea ctitor al mănăstirii, Marcu Armașu. O parte din pictură datează tot din această perioadă, fiind refăcută în secolul al XX-lea.

 

Spitalul Mărcuța

Istoria mănăstirii este legată de dezvoltatea psihiatriei românești. Până în 1846, bolnavii mintal aflați în schitul Malamuci au fost mutați la Mărcuța, care era situată mai aproape de orașul București. A fost folosită o clădire veche din apropierea mănăstirii Mărcuța, unde pe vremea lui Ipsilanti fusese o fabrică de testemele.

Primul medic primar al Spitalului Mărcuța a fost Nicolae Gănescu. Dacă în 1847 erau 40 de pacienți, numărul lor crescuse până în 1895 la 100 de persoane. La sfârșitul secolului, doctorul Protici a înființat ateliere de muncă pentru pacienți (tâmplărie pentru bărbați și lucru manual pentru femei); terapia prin muncă a intrat în instrumentariul științei.

Spitalul Mărcuța a funcționat în această locație între 1838 și 1925.

Dintre pacienții cunoscuți ai instituției psihiatrice s-a aflat Mihai Eminescu (internat în 3 februarie 1889).

 

Mărcuţa, un loc care ne aminteşte de Eminescu

articol: Ciprian Bâra – ziarullumina.ro

 

Mărcuţa este una dintre străzile mici, neobservate între blocurile ce mărginesc şoseaua Pantelimon, ducând spre marginea de răsărit a Bucureştilor, la capătul căreia se află vechea biserică cu acelaşi nume. Când auzi de Mărcuţa, primul gând care îţi vine în minte te duce la orele de liceu, când învăţai că aici a fost internat marele poet Mihai Eminescu. Ce se mai întâmplă astăzi la Mărcuţa? Nimic care să amintească de bolile de nervi. Dimpotrivă. Este un loc al liniştii şi al rugăciunii, unde oamenii vin cu mare drag la slujbe. Vechiul spital este în paragină, aşteptând o nouă destinaţie.

După ce străbaţi străduţa şerpuită care fereşte vechea mănăstire de furnicarul sufocant al cotidianului din oraş, intri în curtea împrejmuită cu ziduri groase de 7 m, care amintesc de vechile cetăţi româneşti şi care te apără de zgomotul şi furia oraşului. Te poţi bucura de răcoarea de sub castanii seculari care l-au cunoscut poate şi pe Eminescu.

 

420 de ani de istorie

La intrarea în curtea bisericii ne-a întâmpinat părintele paroh Ioan Gheorghe Roşescu, bucuros că ne poate povesti din trecutul bisericii şi din viaţa de azi a parohiei.

Am intrat în interiorul lăcaşului pentru a face câteva fotografii. Ne-a primit mai întâi pridvorul deschis, cu stâlpi din cărămidă rotunjită. Părintele paroh, arătându-ne vechimea bisericii la care slujeşte, ne citeşte cu voce tare din pisania scrisă cu litere chirilice: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu al Sfântului Duh, ziditu-s-a această sfântă mănăstire la apa Colentinei (…). După întâmplarea vremurilor, rămânând la mare lipsă şi văzând ctitorii că nu vor putea să o chivernisească, venit-a jupâneasa Vişana, fata lui Marco Armaşu, nepoata lui Dan Logofăt, la preasfinţitul Mitropolit Chir Teodosie şi a închinat-o metoh sfintei Mitropolii şi Sfinţia sa au învelit-o şi au făcut şi casele“.

Biserica Mărcuţa a fost ridicată în 1588, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihnea al II-lea, de un boier înrudit prin alianţă cu Logofătul Dan. Este întrecută ca vechime, în Capitală, doar de biserica de la Curtea Domnească. Părintele Roşescu îşi continuă istorisirea: „Biserica Mărcuţa este o carte de istorie care însumează multe momente importante din viaţa poporului român. L-a găzduit pe Eminescu şi a fost martoră a luptelor din timpul lui Matei Basarab, care se dădeau de aici până aproape de Dudeşti. Monumentele eroilor ridicate în cinstea celor care s-au jertfit în Primul şi al Doilea Război Mondial sunt pline de numele credincioşilor de la Mărcuţa, iar Revoluţia din 1989 şi-a luat jertfitori de aici doi tineri asistenţi medicali, care au murit împuşcaţi, în timp ce îngrijeau alţi tineri dornici de libertate“.

Biserica Mărcuţa, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, mănăstire până în anul 1864, străjuieşte de patru veacuri malurile râului Colentina. A fost zidită de meşteri pricepuţi, cu cheltuiala lui Dan Logofătul, personalitate marcantă a timpului său, făcând parte din divan, ca vistiernic, în timpul domniei lui Mihai Viteazul. A fost căsătorit cu doamna Vlada.

În 1680, mănăstirea a primit numele Mărcuţa, după Marcu Armaşul, care a restaurat-o şi a devenit al doilea ctitor al ei.

În 1773, mitropolitul Ştefan, cu sprijinul domnitorului Grigorie Ghica, a făcut o altă restaurare: a pus tocuri din piatră sculptată la ferestre, a ridicat o clopotniţă rotundă, lipită de zidul bisericii, s-au refăcut chiliile, iar biserica a fost pictată în interior şi în exterior.

Pe turnul clopotniţei, o placă de marmură are inscripţionat un text în limba greacă, în care este amintită şi prezenţa domnului Alexandru Ipsilanti în viaţa acestei biserici. Părintele Ioan Roşescu ne-a spus: „Aceasta este una dintre puţinele mărturii ale prezenţei lui Alexandru Ipsilanti aici, la Mărcuţa. În istoria ei, Mărcuţa a fost dăruită de către mitropolitul Grigorie al Ungro-Vlahiei domnitorului Alexandru Ipsilanti. Acesta a restaurat biserica, i-a făcut o catapeteasmă nouă, din care mai păstrăm şi astăzi câteva icoane. Tot Ipsilanti a închinat Mărcuţa Mănăstirii greceşti Halchis. Se pare că, în acea perioadă, exista la Mărcuţa o tiparniţă unde se tipăreau cărţi de cult şi manuale pentru Academia Teologică din acea insulă“.

Tot de la părintele Ioan am aflat că la Mănăstirea Mărcuţa a funcţionat, la începutul secolului al XIX-lea, un atelier de testemele (basmale), înfiinţată de Stănuţa Tudorachi, la 1800. La început, întreprinderea a funcţionat într-o clădire veche a mănăstirii, extinzându-se ulterior în afara acesteia. După ce au avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, clădirile atelierului au fost ruinate de turci în 1812.

 

Primul spital din Ţara Românească

Epidemia de ciumă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce a secerat în Orient, a trecut Dunărea şi la noi, prin mărfurile negustorilor orientali. A fost atât de teribilă, încât Bucureştiul se separase, iar cei cu averi au trecut hotarul în Transilvania.

Oamenii rămaşi în Capitală s-au molipsit unii de la alţii şi au fost închişi prin mănăstirile şi edificiile împrejmuite cu zid, unde s-au înfiinţat şi bolniţe: „Sfântul Gheorghe“ – Nou, Stavropoleos, Radu Vodă, Cotroceni, Văcăreşti, dar şi Mărcuţa.

Aici s-a organizat un lazaret pentru izolarea bolnavilor şi a celor ce puteau fi molipsiţi. După episodul cu ciuma lui Caragea, în clădirile spitalului au fost aduşi, în timpul lui Gheorghe Bibescu, bolnavii alienaţi mintal de la Schitul Balamuci.

„După ce a încetat epidemia de ciumă, călugării de la Mărcuţa s-au gândit să dezvolte o activitate filantropică. Au organizat în casele domnitorului Ipsilanti şi în cele din împrejurimile Mărcuţei, un spital. A fost primul spital din Ţara Românească şi avea 120 de paturi. După 1990, am reluat şi noi mai intens activitatea filantropică, pentru a duce mai departe tradiţia. Pe orice om bolnav, sărac sau neputincios care ne calcă pragul bisericii şi ne cere ajutorul îl sprijinim, pentru a-i mai alina suferinţa. Nădăjduim ca Sfinţii Arhangheli să ne ajute să putem redeschide aici o bolniţă pentru cei bolnavi“, ne-a spus plin de speranţă părintele Ioan. Alături de părintele paroh, la Mărcuţa mai slujesc părintele Nicolaie Aurel, consilier patriarhal, părintele Nicolae Stănculescu, inspector patriarhal, şi părintele Gheorghe Dan.

 

Cămăruţa lui Mihai Eminescu

La spitalul de la Mărcuţa a stat o perioadă şi poetul Mihai Eminescu. În acest răstimp, Eminescu a stat în penultima cameră a casei domneşti a lui Ipsilanti şi a scris pe pereţii camerei, cu cărbune, ultimele sale poezii. Peste aceste poezii s-a aşezat, cu timpul, var şi multă ignoranţă, dar după ani şi ani, când Ministerul de Interne a preluat clădirea şi a organizat mai întâi o şcoală de reeducare, iar apoi, o şcoală de arte şi meserii pentru copiii cu handicap uşor, în urma renovărilor, au ieşit la iveală slovele lui Eminescu, lăsate amintire pe pereţii camerei. La Mărcuţa şi-a petrecut Eminescu ultimul său Paşti, iar la scurt timp după aceasta, a fost mutat de doctorul Şuţu într-un spital de boli psihice din strada Plantelor, unde şi-a petrecut şi ultimele clipe din viaţă.

 

▲ Pe aici a trecut blândul părinte Ţepordei

În pridvorul Bisericii Mărcuţa există un loc dedicat părintelui Vasile Ţepordei, unul dintre vrednicii slujitori de la Mărcuţa, care a suferit în închisorile comuniste. Născut la 5 februarie 1908, la Cârpeşti, judeţul Cahul, din Basarabia, părintele Ţepordei a absolvit Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie din Chişinău. A fost profesor de religie la diferite licee din Chişinău şi din Bucureşti. Arestat în septembrie 1948, a fost judecat în 1949 de un tribunal militar sovietic la Constanţa şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, din care a executat 8 în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar. Eliberat în 1956, a fost reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, judeţul Ilfov, şi la Biserica Mărcuţa din Bucureşti. A iubit mult comunitatea de credincioşi de la Mărcuţa, dar şi ei îl iubeau foarte mult. În ultimii ani ai slujirii sale, nu intra şi nu pleca în nici o duminică din biserică fără să fie îmbrăţişat de toţi credincişii care şi acum şi-l amintesc blând, răbdător şi primitor ca un adevărat părinte.

Actualul paroh, privind atent la o fotografie a părintelui Vasile Ţepordei şi la o cruce pectorală primită în dar de la acesta, ne-a mărturisit: „Suntem foarte bucuroşi că am avut astfel de înaintaşi. Părintele Vasile a fost un slujitor adevărat al lui Hristos şi al oamenilor, care l-au iubit foarte mult şi care îi păstrează şi acum veşnică amintirea. Aproape că nu citim pomelnic pe care să nu fie şi părintele Vasile“.

articol preluat de pe: ziarullumina.ro