(Liviu Mihaiu) De ce sunt intelectualii noştri altfel. Adică in delir
De ce sunt intelectualii noştri altfel. Adică in delir
Eu, când eram mic, voiam să mă fac intelectual. Acum, când mă uit la intelectualii noştri civici, vreau să mă fac mic din nou.
articol de Liviu Mihaiu
foto captura youtube.com
23 noiembrie 2017
Liviu Mihaiu – foto: facebook.com
Suntem în situaţia în care, azi, în România, nu se poate face nimic. Totul e blocat. Fiecare familie şi instituţie din România este într-un război total cu alte familii sau instituţii. Tot ce înseamnă normalitate, după care tânjim de zeci de ani de zile, este azi într-o gravă criză autoimună.
În anii ’90, când Ion Iliescu şi Piaţa Universităţii erau ca materia şi antimateria sau când Corneliu Coposu era dus cu tabul ca să fie salvat de furia populară împotriva “moşierilor” , nu era atât de ireductibilă treaba politică cum este azi. Acum, bătălia din România este una de dimensiuni apocaliptice din punct de vedere sociologic. Este un război simbolic între ţărani asistaţi şi orăşeni pauperizaţi, între cei cu Occidentul şi cei cu PSD, între cei care sunt cu Kovesi şi cei care nu sunt cu ea.
Şi taberele ar putea fi numerotate până la sfâşitul acestei pagini. N-au existat niciodată mai multe tabere în această ţară, în care trădarea şi delaţiunea s-au servit în toate breakfasturile luptei pentru şi contra Puterii.
Linşajul a ajuns atât de firesc, încât eşti pasibil să fii linşat dacă nu vrei să linşezi pe nimeni. Toţi sunt partizani, iar când vin cu argumente se acuză că sunt partizani, pe cale de consecinţă, argumentele nu-s valide. E nu numai disonanţa cognitivă a elitelor sau sindromul Dunning-Kruger al partidelor, e o situaţie din care nu se poate ieşi decât prin răsturnarea ordinii de drept (alo, SRI-ul! Ia mai băgaţi nişte ascultări pe siguranţă naţională!) sau printr-o minune a păcii sociale venită teofanic.
E clar că Binele este, în familia şi firma naţiunii noastre România, la terapie intensivă.
Statul a ajuns o mlaştină care, nu numai că nu funcţionează nici cu cei mai bine intenţionaţi guvernanţi, dar, la această oră, maşina este atât de gripată, încât, practic, este mult mai eficient să nu te bagi.
Pur şi simplu, în dezbaterile din România, nu mai există referenţial. Dacă vrei s-aduci Comisia de la Veneţia să conducă Justiţia Română, nu vei reuşi dacă propunerea va veni din vreuna din tabere. Eu îl numesc sindromul Duda: cel mai injurat om din Casa Regală este singurul etnic român din Casa Regală. Orice propunere trebuie să vină din Occident. Orice soluţie trebuie să vină de la americani sau Bruxelles. Altfel, este suspectă de “a fi prea rea, prea ca la ţară”. Luca Piţu îl numea “sentimentul românesc de ură de sine”.
La dezbaterile de la GDS nu mă mai duc de foarte mulţi ani. Nu pentru că nu-mi plac dezbaterile (fac debate de când mă ştiu), nu pentru că cei mai cei dintre minţile cetăţii au sprijinit orbeşte un securist in fruntea Statului, ale cărui consecinţe vor afecta cel puţin o generaţie. Şi nici pentru că au totemizat uşa ambasadei SUA, nu pentru că nu le respect minţile şi operele, ci pentru că nu am ce învăţa de la dezbaterile din centrul de forţă al intelectualităţii de sufragerie civică.
Ca activist de mediu am făcut sute de proiecte în sprijinul comunităţii, ca să nu ştiu că în aula ghedesistă oamenii vorbesc cu ochii în tavan şi se aprobă sectar între ei, validându-şi narcisic părerile. După care nu se întâmplă nimic sau creşte gradul de ură din curtea cetăţii. GDS-eul nu este un grup pe care să-l fi regăsit între muncitori ca la polonezi sau în inchisoare, din solidaritate cu alţi intelectuali, asemenea fostului preşedinte Vaclav Havel. Acolo nu se fac proiecte. Acolo se caută doar memorabilitatea unui discurs pentru un mai bun ranking al box office-ului pe persoană fizică sau juridică.
În fapt, revista “22″ este la fel de partizană ca “Era socialistă”. Nu face gazetărie, ci propagandă. În fapt, foarte puţin mai practică sportul ăsta pe canoane deontologice.
Istoricul Stephane Courtois, autorul “Cărţii negre a Comunismului” din 1997, cel care a făcut “nota” genocidului comunist la 100 de milioane de victime, spunea intr-un interviu acordat pressone.ro: “În comunism nu se mai ştie cine e victima şi cine e călăul. În final, toată lumea este compromisă.” Iar Alain Besançon spunea că esenţa diabolică a comunismului este că îi face pe oamenii buni să devină răi şi falsifică Binele.
Când la GDS, un intelectual alfa şi autopropusul #hater număr Unu al societăţii civile cerea în urmă cu câteva zile unui procuror şef să condamne – în locul judecătorului – un lider politic, iar alt intelectual, avocat de renume, cere, de faţă cu magistraţi şi procurori şi cu un lider politic al Opoziţiei, scoaterea unui partid în afara legii, atunci nu mai am nici o îndoială că trăim din plin cele mai crunte consecinţe ale comunismului, iar GDS-eul este un grup de comunişti fanatici deghizaţi în agenţi americani, pregătiţi de o nouă revoluţie culturală maoistă.
Iar “Republica lui Platon”, pe care au citit-o toţi de-acolo, este primul semnal ancestral de alarmă că intelectualii o pot lua razna în proximitatea puterii.
În ultima sa carte de istorie, “Intelectualii şi Puterea”, savantul american Mark Lilla, istoric al ideilor, spunea: „cum se face că tradiţia occidentală a gândirii politice, care începe cu criticarea tiraniei de către Platon în «Republica»… a ajuns într-o etapă în care a devenit respectabil să susţii că tirania e bună, chiar frumoasă?”(pg 221) sau „Dionysios este contemporanul nostru. De-a lungul ultimului secol, şi-a luat multe nume: Lenin şi Stalin, Hitler şi Mussolini, Mao şi Ho Şi Min, Castro şi Trujillo, Amin şi Bokassa, Saddam şi Khomeini, Ceauşescu şi Miloşevici… Problema lui Dionysios e veche de când lumea. Cea a partizanilor săi intelectuali e nouă. Cum Europa continentală a dat naştere la două mari regimuri tiranice în secolul XX, comunismul şi fascismul, ea a născut şi un nou tip social, pentru care avem nevoie de un nume nou: intelectualul filotiranic”(pg 220).
PS. Şi eu merg la manifestaţiile impotriva guvernului Dragnea-Tudose-Ionuţ Mişa-Şerban Nicolae-Liviu Pleşoianu. Dar nu cer procurorilor să salte pe nimeni. Asta mi se pare una dintre cele mai periculoase forme de alienare a responsabilităţii publice.
articol preluat de pe www.gandul.info
(George Simion) Toleranţă zero faţă de partidele politice în chestiunea Basarabiei
“Violentul” George Simion şi câinii de pază ai democraţiei la Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia! (22 Octombrie 2016)
foto preluat de pe adevarul.ro
Toleranţă zero faţă de partidele politice în chestiunea Basarabiei
articol de George Simion
29 noiembrie 2017
George Simion – presedintele Platformei Unioniste Actiunea 2012
Un apel public către partidele politice, la dialog şi la acţiune! O să vă povestesc în acest articol cum am ajuns ca pentru nişte afişe să fim amendaţi cu 10.000 de euro de către doamna Firea, cum funcţionează cenzura în societatea românească şi cum, atunci când primesc ordine, parlamentarii români nu mai răspund la telefoane. Pentru că, nu-i aşa, în campanii electorale sunt primii, iar când vine vorba de ţinut de promisiuni, sunt ultimii.
Subiectul Republicii Moldova este unul care incomodează, care caută să fie băgat sub preş şi care nu este unul de bonton în rândul aşa-zisei elite care conduce societatea românească. O elită transpartinică, în care, când camerele se închid, duşmanii devin cei mai buni prieteni, indiferent că sunt de la PSD, PNL, ALDE, PMP sau chiar USR.
Povestea începe astfel… În urmă cu un an, sătui de evitarea tematicii reîntregirii naţionale, am făcut un marş al Unirii în Bucureşti. Marşul nu a fost autorizat conform cererii noastre şi abia după un protest în faţa Primăriei Generale am primit asigurări din partea viceprimarului Bădulescu că vom putea urma traseul solicitat. Din păcate, presa, poate ocupată, poate cointeresată financiar, nu a relatat despre episod. Numai cei de la EpochTimes au făcut-o, aici. Probabil interesul doamnei Firea era să ne ţină în faţa Guvernului, loc unde noi puteam dialoga cu un prim-ministru care într-o lună îşi termina mandatul şi nu reprezenta o miză reală.
10 000 de unionişti la Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) - foto: adevarul.ro
Opinia publică
Opinia publică a fost trezită şi şocată când am fost săltat eu de pe stradă de câinii de pază ai democraţiei, jandarmii români. Tot eram întrebaţi de ce nu am respectat traseul marşului: noi am primit asigurări că vom fi lăsaţi să revenim în Piaţa Universităţii. A ieşit un circ televizat de trei zile, în care am reuşit să obţinem totuşi dialogul dorit cu toate partidele politice care aveau să fie concurenţi electorali o lună mai târziu. Cu promisiunile de rigoare…
Totuşi, un preţ cam mare (tăvălirea noastră mediatică, în care am ajuns inclusiv eu! să fiu numit om al PSD-ului) pentru nişte promisiuni care astăzi ajung să fie nerespectate.
Primăria contraatacă
Nu mare ne-a fost surpriza când ne-am trezit, ca entitate juridică – PLATFORMA UNIONISTĂ ACŢIUNEA 2012, cu 10 amenzi, fiecare de câte 1.000 de euro, semnate de doamna Firea. Vina noastră este că am fi lipit afişe cu anunţul manifestaţiei în locuri interzise. Pentru aceeaşi faptă, 10 sancţiuni identice! NOTA DE PLATĂ: 10.000 de euro!
Amenzile sunt cât se poate de reale şi vor reprezenta subiectul unei conferinţe de presă săptămâna viitoare, pe care o vom susţine alături de avocaţii care ne ajută să încercăm să scăpăm de ele. Avem astăzi 10 procese pe rol, câte unul pentru fiecare amendă. Această formă de represiune din partea Primăriei reprezintă un atac la libertatea de exprimare şi nu o vom lăsa nepedepsită. Cred că vă imaginaţi ce înseamnă pentru noi suma de 10.000 de euro, care ni se impută astăzi să o plătim.
Iar asta de la domnii din partidul în care se vorbeşte despre MÂNDRIA DE A FI ROMÂN… Se dau milioane pe afişe cu centenarul şi pe site-uri pe care nu intră nimeni, iar noi suntem puşi să plătim?
Cu răbdarea treci Prutul?
De anul trecut până acum ne-am înarmat cu răbdare şi am zâmbit frumos. În ciuda zâmbetului nostru, nimeni din Guvernul Grindeanu nu a dorit să dialogheze pe tema Reîntregirii. Nici Guvernul Tudose nu a venit cu o schimbare de atitudine, deşi 130 de organizaţii au format, între timp, la Parlamentul României, pe 20 august, Alianţa pentru Centenar. Ce s-a întâmplat cu adevărat este că, fără să ceară expertiza mediului asociativ, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a copiat identic unele proiecte din zona civică, replică rămasă momentan fără rezultate notabile. Este cazul programului Cunoaşte-ţi Ţara (redenumit Descoperă şi Cunoaşte România) şi a programului de înfrăţiri (în luna aprilie a anului 2016, 450 de primari din R.Moldova veneau la iniţiativa organizaţiei pe care o conduc, Acţiunea 2012, la Parlamentul României pentru a stabili relaţii de colaborare cu omologii din Ţară).
Acelaşi zâmbet diplomatic l-am purtat cu noi şi în Parlament, unde am format un grup de parlamentari care susţin ideea Reunirii. 115 aleşi ai neamului şi-au manifestat dorinţa de a face lucruri concrete, în cadrul GRUPULUI PRIETENII UNIRII.
Să nu vă imaginaţi că “Opoziţia” e mai prejos decât puterea, domnul Orban evitând grupurile de unionişti care nu erau lăsate să afişeze bannere legate de Basarabia pe 6 august la Mausoleul de la Mărăşeşti. La fel, în acest moment, parlamentarilor PNL li se interzice să sprijine unioniştii, deşi promisiunile făcute sunt legate de înfrăţiri de localităţi sau de întâmpinări a unor grupuri care văd România pentru prima dată. USR este partidul unde am găsit cei mai mulţi opozanţi ai ideii de Unire, iar conducerea partidului, în frunte cu Vlad Alexandrescu, a interzis tuturor parlamentarilor să participe la conferinţa de lansare a grupului Prietenii Unirii. “Singurul” partid unionist, PMP, nu a mai ridicat deloc problema numărul 1 din campanie, aceea a unui Minister al Reunificării (deşi, fie vorba între noi, ne-am fi mulţumit şi cu o simplă instituţie care să coordoneze politicile pe zona Republicii Moldova şi să facă puţină ordine în tot haosul instituţional existent).
Am ajuns într-un teatru al absurdului în care astăzi, la Parlament, au fost în vizită o delegaţie a societăţii civile unioniste de peste Prut, cei care duc stindardul identităţii româneşti la Chişinău. Singurul care i-a primit a fost fostul preşedinte Băsescu, ca urmare a dublei sale apartenenţe politice (este de asemenea preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale de la Chişinău):
Nu ştiu dacă noi corturi şi ieşiri în stradă masive vor fi soluţia, sau ce ni se propune pe la colţuri (să ne transformăm în mişcare politică), însă situaţia nu mai este de tolerat!
Cerem dialog şi respectarea promisiunilor!
Anul trecut, numai instalarea corturilor în Piaţa Universităţii şi iminenta campanie electorală au dus la scoaterea subiectului Basarabiei de sub preş, mediatizarea lui şi lansarea în spaţiul public a unor planuri concrete.
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto:: facebook.com (Basarabia e România)
Astăzi, în prag de 100 de ani de la Marea Unire, cu harta României interbelice interzisă în orice comunicare a statului român, în numele a 130 de organizaţii care compun Alianţa pentru Centenar, solicităm Preşedenţiei, Guvernului şi partidelor politice parlamentare DIALOG. Mai cerem, firesc, respectarea promisiunilor făcute anul trecut. Pe agenda presantă, chiar dacă unii consideră că Unirea nu poate fi un subiect de discuţie, avem totuşi teme majore:
- interconectarea energetică, subiect de care ne-am plictisit să tot auzim, dar să nu vedem rezultate;
- spaţiu mediatic comun, întrucât suntem măcelăriţi propagandistic peste Prut;
- acces liber pe piaţa muncii din România pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Acestea sunt teme reale, care unesc cu adevărat malurile de Prut şi pe care ni le dorim aplicate de urgenţă. Societatea civilă poate face numai într-un anumit grad munca statului, mai departe suntem depăşiţi de situaţie.
Aşadar, facem apel la forţele politice din România să înceapă dialogul pe acest subiect imediat după 1 Decembrie şi să colaboreze şi chiar să folosească expertiza societăţii civile. De asemenea, ne dorim un dialog sincer pe marginea Centenarului, care, din păcate, ajunge să fie folosit ca armă politică şi nu ca moment de coagulare a societăţii.
Dacă cineva consideră că nu e de responsabilitatea Bucureştiului ce se întâmplă cu Chişinăul, dacă cineva e suficient de naiv încât să creadă că în Republica Moldova se decide vreodată ceva de la sine putere, atunci ne merităm soarta.
2018 este despre Basarabia!
Toleranţă zero faţă de partidele politice în chestiunea Basarabiei
articol preluat de pe adevarul.ro
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința „Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea” (17 noiembrie 2017)
foto preluat de pe facebook.com
17 noiembrie 2017
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Organizat de Asociaţia Studenților la Istorie „Dacia” – ISHA Bucharest şi Basarabia e România
Conferința Basarabia 1918-2018 Provocări la adresa României privind Unirea – foto preluat de pe facebook.com
Conferința va discuta atât despre dificultățile peste care România a trebuit să treacă pentru a se uni cu Basarabia cât și despre obstacolele pe care Țara le înfruntă în prezent în vederea înfăptuirii aceluiași lucru.
Evenimentul va avea loc vineri 17.11.2017, la ora 12:00, la Facultatea de Istorie, în Amfiteatrul Iorga (etaj 1), susținut de Conf. Univ. Dc. Marius Diaconescu.
Conf. Univ. Dr. Marius Diaconescu vă provoacă la o dezbatere despre propagandă și realism politic în problema Reunirii Basarabiei, cu accent pe rolul Rusiei, Ucrainei Ungariei și Turciei. Vor răspunde “provocării” Ioan Negrei, Vlad Bilețchi și George Simion
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
George Simion - președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012
Îi salut pe domnii profesori antevorbitori, pe distinșii oaspeți și nu în ultimul rând pe studenții la istorie pe care mă bucur să-i văd în număr atât de mare interesați de Basarabia.
Numele meu este George Simion și sunt președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, asociația care a adus alături peste 100 de organizații civice din România și Diaspora în ALIANȚA PENTRU CENTENAR ca să pregătim Reîntregirea Țării. Adică unirea pe cale pașnică și consensuală a României și Republicii Moldova – sau a Basarabiei, cum este cunoscut din istorie acest pământ românesc înainte de sovietizare. Începând cu anul 2006, noi aducem în spațiul public românesc mesajul „Basarabia e România”. Cu ajutorul voluntarilor noștri, mesajul „Basarabia e România” poate fi văzut în orașe, pe marginea șoselelor, pe stadioane și a devenit viral pe Internet și pe Facebook.
De ce considerăm noi că Basarabia e România? Distinșii profesori care au luat cuvântul înaintea mea au adus argumente covârșitoare de ordin istoric, cultural și de drept internațional care susțin acest fapt. Eu am să mă limitez la a vă povesti o întâmplare amuzantă pe care a trăit-o marele poet basarabean Grigore Vieru și pe care a relatat-o cu mult umor la TVR în deceniul trecut. Ca simplu ascultător al postului de radio de stat din Chișinău în anii ’80, Grigore Vieru a remarcat cum crainicul anunțase la microfon pe ton serios: „Vă prezentăm cântecul norodnic – adică popular – moldovenesc «M-a făcut mama oltean»”.
Chiar și umorul involuntar al crainicului de radio din era sovietică spune și azi mult adevăr: dacă moldoveanul este totuna cu olteanul, atunci moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului sunt români la fel ca oltenii, muntenii, ardelenii sau bănățenii. De ardeleni de despart munții Carpați, iar ei sunt români. De dobrogeni ne desparte chiar Dunărea, iar ei sunt români de-ai noștri. De moldovenii din Basarabia ne desparte un biet râu care a fost ridicat de geografii sovietici la rang de fluviu. Iar basarabenii sunt și n-au încetat niciodată să fie români.
Eu însumi sunt moldovean născut la Focșani. Pentru cine nu cunoaște istoria orașului meu natal, Focșanii erau până acum 155 de ani oraș de graniță între Moldova și Muntenia. De-o parte a râului Milcov era Focșani-Moldova, iar de cealaltă Focșani-Muntenia. Locuitorii vorbeau aceeași limbă și erau de același neam, dar trăiau în țări diferite. Borna de hotar din Piața Unirii din Focșani stă și astăzi mărturie acestui fapt.
Vorba lui Petre Țuțea: „Eu n-am cerut să fiu român! Am avut noroc”. Norocul meu a fost să mă nasc în Moldova de partea… norocoasă a frontierei vremelnice pe râul Prut. De partea dreaptă a Prutului, parte care în urmă cu un secol și jumătate s-a unit pentru totdeauna cu Muntenia formând Principatele Române Unite și apoi România. Și pe pământul din partea stângă a Prutului trăiesc oameni care se consideră norocoși că s-au născut români. Dar multă vreme le-a fost interzis să-și vorbească limba și chiar și astăzi pot fi persecutați pe motiv că ei simt românește.
La fel ca orașul Focșani de acum 155 de ani, întreaga Moldovă este astăzi divizată arbitrar de un râu. Râul Prut, care în vremurile lui Alexandru cel Bun sau Ștefan cel Mare și până la războiul ruso-turc din 1812 niciodată nu mai fusese graniță de țară. Prutul odinioară navigabil, care unea Iașul de Dunăre și Marea Neagră în perioada interbelică, acum desparte fără voia sa românii de alți români.
Basarabia s-a alăturat României în 1918, dar a fost ruptă cu forța în 1944 de URSS. Istoria, după cum bine știm, nu se poate schimba. Nu putem șterge cu buretele o jumătate de secol de ocupație sovietică a Basarabiei sau 26 de ani de fragilă independență a celor 6 județe românești care compun astăzi Republica Moldova. Ceea ce putem face este să înțelegem istoria și să reparăm nedreptățile trecutului.
Prin a repara o nedreptate făcută cu sila de Uniunea Sovietică, noi cei de la Alianța pentru Centenar înțelegem să depunem eforturi pentru unirea pe cale pașnică și consensuală a României cu Basarabia. Să-i convingem pe cetățenii României de necesitatea reunificării ca obiectiv de țară. Și să-i convingem pe cetățenii de orice origine etnică din Basarabia că România îi primește respectându-le drepturile, așa cum țara a făcut-o și în 1918.
Curentul unionist este astăzi pe o tendință de creștere atât în România, cât și în Basarabia. Nu știu în ce măsură ni se datorează nouă sau dacă pur și simplu asistăm la trezirea conștiinței naționale românești de-o parte și de alta a Prutului. Scopul nostru, al Alianței pentru Centenar, este să pregătim reunificarea. Să anunțăm politicienii și instituțiile românești și externe că reîntregirea țării este cel mai important proiect durabil al României europene.
Nu vă lăsați induși în eroare de faptul că Republica Moldova este condusă astăzi de un președinte nepopular și orientat către Rusia mai mult decât spre România. Pentru prima oară în ultimele două decenii, jumătate din Basarabia este favorabilă României și Europei.
Am repurtat deja multe victorii sub tutela mișcării unioniste și mai sunt încă multe de realizat. De aceea, vă invit să ne susțineți și să vă implicați în acțiunile Alianței pentru Centenar. Fiecare membru și simpatizant al mișcării unioniste contribuie voluntar cu timpul și priceperea sa la proiectul în care credem cu toții. Și de care într-o zi vom fi mândri că s-a realizat. Este șansa generației noastre de a lăsa generațiilor viitoare o Românie reîntregită și vindecată de traumele istoriei.
Pe toți studenții – și nu doar studenții – care vor să ni se alăture îi invit să-și treacă numele și datele de contact pe foile care circulă în sală. Și nu uitați: BASARABIA e ROMÂNIA!
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)
Conferința Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea (17 noiembrie 2017)