USR: La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – viitorul comun este unul european
Președintele USR Dan Barna
foto si articol preluate de pe www.usr.ro

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com
27 martie 2018
USR: La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – viitorul comun este unul european
Președintele USR Dan Barna a ținut un discurs în timpul ședinței solemne a Camerei Deputaților și Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
USR consideră că patriotismul este întemeiat pe memorie, și chiar dacă memoria poporului român va lega pentru totdeauna anul 1918 de Marea Unire, este necesar să identificăm care sunt valențele patriotismului și idealul nostru de astăzi. Iar răspunsurile ar trebui să conțină toleranță, nu o reactivare a naționalismului în formele lui cele mai negre.
“Mi se pare o întrebare cu atât mai importantă, cu cât vedem în jurul nostru o reactivare a naționalismului, în formele lui cele mai negre – intoleranță, xenofobie, rasism, violență.
Este acesta oare singurul răspuns posibil la întrebarea ce este patriotismul? Singurul fel în care poți să fii patriot astăzi este să îi împingi la marginea societății pe cei care sunt altfel decât tine?
Îți pui o banderolă pe braț, iei un steag în mână și scandezi lozinci. Doar asta înseamnă să fim patrioți? Iei un spray în mână, scrii pe toate zidurile Basarabia e România. Gata, e suficient, ești patriot?”, a declarat președintele USR Dan Barna în plenul Parlamentului.
USR atrage atenția că orice manifestare extremistă sub forma naționalismului nu face decât să divizeze o națiune care încă își construiește identitatea istorică. Modelul de patriotism de astăzi trebuie proiectat într-un viitor european comun, atât pentru România cât și pentru Moldova, pentru că este singurul care are potențialul să ne unească.
După 100 de ani avem nevoie de un nou ideal. Oricât de îndepărtat, oricât de improbabil. De fapt, cum istoria are bunul obicei să se repete, avem același ideal. Un popor român unit într-o Europă unită.
articol preluat de pe www.usr.ro
USR: Am trăit în comunism, refuzăm să ne întoarcem acolo!
USR: Am trăit în comunism, refuzăm să ne întoarcem acolo!
foto si articol preluate de pe www.usr.ro
10 martie 2018

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com
Liviu Dragnea a început astăzi la Congresul PSD campania pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, adoptând imaginea singurului posibil salvator al României, deși conduce partidul care a fost cel mai mult în ultimii 28 de ani la guvernarea țării și care a distrus economia românească.
În discursul de pe scena Congresului, Liviu Dragnea a trasat direcția autoritaristă pe care România trebuie să o urmeze și a avertizat statele occidentale să nu confunde bunele relații cu servilismul. Liderul PSD a atins astăzi apogeul discursului naționalist periculos care riscă să izoleze România pe plan internațional.
Cu PSD și Liviu Dragnea la guvernare, România a devenit în ultimul an cunoscută ca o țară cu penali în funcții publice care modifică legile în interesul corupților și în dispreț față de nevoile cetățenilor. De aceea, Liviu Dragnea, un infractor cu o condamnare penală definitivă și alte dosare în curs, unele dintre ele internaționale, nu trebuie să ajungă niciodată președintele României, altfel țara noastră riscă să o ia pe urmele democrațiilor iliberale precum Ungaria, Polonia, Turcia.
Astăzi, Liviu Dragnea a demonstrat că refuză cultura democrației și de aceea încearcă prin violență să blocheze orice fel de protest, la fel cum făcea dictatorul Nicolae Ceaușescu. Asistăm azi la o desfășurare a forțelor de ordine complet disproporționată, care ne aduce aminte de anii ‘80 și de congresele Partidului Comunist Român.
Partidul care a câștigat alegerile cu un scor istoric a avut nevoie de polițiști și jandarmi ca să țină cetățenii la distanță. În zona Sălii Palatului au fost impuse restricții de circulație, iar mai multe filtre nu au lăsat să treacă oamenii fără insigne PSD, ceea ce arată clar dorințele liderului PSD de a reinstaura un stat polițienesc în România.
În discursul de pe scena Congresului, Liviu Dragnea a susținut că PSD vrea ca cetățenii acestei țări să nu mai fie supravegheați ilegal sau arestați fără motive bine întemeiate, în timp ce protestatarii din fața Sălii Palatului erau luați cu duba și duși la poliție, deși nu erau violenți. Este dovada că PSD face reguli doar pentru corupții din partid, nu pentru toți cetățenii, de aceea singura prioritate în primul an și jumătate de guvernare a fost modificarea legilor justiției, la care a anunțat că nu va renunța.
USR se va opune cu toate mijloacele reinstaurării statului polițienesc în România și îndepărtării țării noastre de UE și NATO. Am trăit în comunism, refuzăm să ne întoarcem acolo!
articol preluat de pe www.usr.ro
USR și RO100, scrisoare deschisă către premier pe tema dosarului Roșia Montană
USR și RO100, scrisoare deschisă către premier pe tema dosarului Roșia Montană
foto si articol preluate de pe www.usr.ro
9 martie 2018

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com
Reprezentanții USR și RO100 au trimis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă cu privire la finalizarea dosarului Roșia Montană pentru înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Până pe 28 februarie, Ministerul Culturii mai trebuia să răspundă la câteva întrebări tehnice pentru ca dosarul să fie analizat la ședința Comitetului Patrimoniului Mondial din iulie 2018. Termenul a expirat, iar Ministerul nu a trimis răspunsurile în mod oficial, ceea ce înseamnă amânarea cu cel puțin un an a deciziei de înscriere a Peisajul cultural Roșia Montană pe Lista indicativă UNESCO.
”Ne confruntăm cu lipsa unei transparențe necesare în dosarul Roșia Montană, ceea ce poate duce la suspiciuni de tergiversare din partea Guvernului. Din acest motiv, vă solicităm să ne oferiți informațiile referitoare la stadiul dosarului și la activitățile și acțiunile întreprinse de către ministerele responsabile pentru a înlătura orice urmă de suspiciune în această chestiune.
Sperăm să primim un răspuns lămuritor din partea dumneavoastră cât de curând și că acest răspuns va fi transparent și coerent cu acțiunile întreprinse de România în ultimii ani”, arată reprezentanții USR și RO100 în scrisoarea deschisă.
Scrisoarea este semnată de senatorul USR Vlad Alexandrescu, secretar al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Mihai Goțiu, senator USR, și Oana Bogdan, membru al Platformei România 100, fost Secretar de Stat în Ministerul Culturii.
Vlad Alexandrescu a înscris, ca ministru al Culturii, în februarie 2016, Peisajul cultural Roșia Montană pe Lista indicativă UNESCO, Oana Bogdan s-a ocupat ca secretar de stat din partea Ministerului Culturii de finalizarea depunerii dosarului la UNESCO (în ianuarie 2017), iar Mihai Goțiu monitorizează cazul Roșia Montană de peste 15 ani (din 2002), mai întâi ca jurnalist, apoi ca senator.
Reprezentanții USR și RO100 arată în scrisoarea deschisă că inițiativa de a propune Roșia Montană pe lista Patrimoniului Mondial a venit în urma cererii a zeci de mii de oameni, care și-au exprimat această dorință atât prin manifestații de stradă, cât și prin petiții, iar România a reușit până în prezent să răspundă profesionist și exemplar la toate termenele pe care le-a implicat această procedură până în prezent.
Vă redăm textul integral al scrisorii:
Stimată Doamnă Prim-Ministru Viorica Dăncilă,
Ținem să vă adresăm această scrisoare deschisă referitoare la situația dosarului Roșia Montană. După cum sunteți deja informată, în iulie 2018 se va lua în dezbatere și se va decide în cadrul Comitetului Patrimoniului Mondial nominalizarea “Peisajului Cultural Minier Roșia Montană” pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Așa cum știți, inițiativa de a propune Roșia Montană pe lista Patrimoniului Mondial a venit în urma cererii a zeci de mii de oameni, care și-au exprimat această dorință în nenumărate ocazii atât în mod nemijlocit, prin manifestații de stradă, cât și prin petiții și argumentări exprimate în presă și în articole de specialitate.
Depunerea dosarului la începutul anului 2017 în vederea includerii Peisajului Cultural Minier Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost o consecință firească a regimului de protecție de care situl se bucură încă din 1992 conform legislației naționale și a demersului deja declanșat în 2011, când situl a fost propus de Comisia Națională a Monumentelor pentru a fi inclus în Lista indicativă UNESCO. Atât decizia de a introduce Peisajul Cultural Minier Roșia Montană pe această listă indicativă UNESCO cât și întocmirea și depunerea dosarului în vederea includerii Peisajului Cultural Minier Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO au implicat munca susținută și expertiza a numeroși specialiști, care s-au achitat în mod exemplar de misiunea lor, România reușind de fiecare dată să răspundă profesionist și exemplar la toate termenele pe care le-a implicat această procedură până în prezent.
Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului cultural din zonele protejate prin lege sunt de interes naţional. Ori statul român este suveran și are obligația să protejeze interesul public. În ciuda calendarului rămas, extrem de strâns, ne confruntăm cu lipsa unei transparențe necesare în dosarul Roșia Montană, ceea ce poate duce la suspiciuni de tergiversare din partea Guvernului. Din acest motiv, vă solicităm să ne oferiți informațiile referitoare la stadiul dosarului și la activitățile și acțiunile întreprinse de către ministerele responsabile pentru a înlătura orice urmă de suspiciune în această chestiune.
Sperăm să primim un răspuns lămuritor din partea dumneavoastră cât de curând și că acest răspuns va fi transparent și coerent cu acțiunile întreprinse de România în ultimii ani.
Vlad Alexandrescu, senator USR, secretar al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relaţia cu UNESCO, fost Ministru al Culturii
Mihai Goțiu, senator USR
Oana Bogdan, membru al Platformei România 100, fost Secretar de Stat în Ministerul Culturii
articol preluat de pe www.usr.ro



