Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei
Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei († 362)
foto preluat de pe www.agioskosmas.gr
articol preluat de pe basilica.ro
Sfântul Mucenic Eupsihie a fost născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician; şi a petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul.
Încă până a nu se sfârşi ospăţul nunţii, a arătat pentru Dumnezeu, Hristosul său, mare râvnă şi dragoste. Şi era în cetatea aceea o capişte a unui idol necurat, care se numea „Tihis”, adică noroc. Capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian în toate zilele îşi aducea necuratele sale jertfe, când mergea în Cezareea.
Iar când se săvârşea nunta lui Eupsihie, s-a întâmplat atunci de era şi praznicul necuratului idol. Şi văzând Sfântul Eupsihie pe elini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfe în capiştea lor, s-a aprins cu râvna pentru Domnul. Luând cu sine mulţime de creştini, s-au dus şi au sfărâmat idolii şi capiştea idolească au dărâmat-o până în temelie. Şi îndată elinii aceia au înştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfântul Eupsihie, ştiind pătimirile cele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea în vremea aceea şi, mai înainte, se pregătea spre muceniceasca nevoinţă, petrecând în post şi în rugăciuni.
Iar împăratul Iulian, când a auzit de dărâmarea capiştei zeilor săi care se făcuse în Cezareea Capadochiei, s-a umplut de mare supărare, mâniindu-se nu numai asupra lui Eupsihie, ci şi asupra întregii cetăţi. Apoi îndată a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţi să-i prindă, şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pe alţii în surghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască; ba încă şi de la toate bisericile Cezareei să se ia averile, iar pe clerici a poruncit să-i oblige la serviciul militar şi să-i ducă cu sila în cete.
Apoi a luat cinstitul nume al cetăţii Cezareea, cu care se cinstise pe vremea împărăţiei lui Claudiu cetatea aceea şi a poruncit să i se dea numele cel mai dinainte, adică Maza, căci aşa se numea mai înainte. Şi a numărat-o pe aceea printre sate, ştergând-o din numărul cetăţilor celor cinstite, şi a pus dajdie mare asupra credincioşilor creştini, a locuitorilor de acolo; iar capiştea cea dărâmată, cu multă grabă a poruncit creştinilor să o zidească iarăşi.
Pentru că se făgăduia cu jurământ, că nu va înceta de a face rău cetăţii, nici va lăsa pe Galileeni – că aşa numea el pe creştini – fără să poarte pe grumajii şi pe capetele lor bucăţi din capişte, până ce se va ridica iarăşi capiştea cea risipită a zeilor elineşti. Şi ei s-ar fi încercat să săvârşească acel lucru, dacă nu ar fi ajuns grabnica pieire pe împăratul cel urât de Dumnezeu. Iar pe Sfântul Eupsihie, a poruncit să-l muncească şi să-l silească spre jertfa idolească ca pe cel dintâi pricinuitor al risipirii aceleia.
cititi mai mult pe basilica.ro
Mișcarea România Împreună
Mișcarea România Împreună
foto preluat de pe www.facebook.com
articol preluat de pe www.romaniaimpreuna.ro
De ce un nou partid?
Vă propunem un proiect politic de schimbare a României.
Dacian_Ciolos.jpgNimeni de unul singur nu va putea să schimbe în bine toate lucrurile care nu funcționează în România. Nu o mână de oameni și nici măcar câteva zeci de profesioniști nu vor putea să rezolve problema ineficienței administrației publice. Nici calitatea clasei politice, nici problemele legate de corupție, nici nesimțirea agresivă a celor de la putere nu sunt ușor de schimbat chiar dacă vom fi câteva sute sau câteva mii. Schimbarea se face cu mulți profesioniști, cu mulți oameni cu valori solide și cu multă, multă muncă. Nu cu discursuri sforăitoare. Nu cu pile, rude sau aplaudaci slugarnici.

Mișcarea România Împreună – foto preluat de pe www.facebook.com
Ar fi un miracol ca oamenii care au fost la putere în cea mai mare parte a ultimilor 28 de ani să devină brusc modele de cinste sau de profesionalism. Disperarea multora de a nu sfârși în pușcărie sau de a-și pierde privilegiile nemeritate e toxică pentru România. Compromisurile uriașe făcute de o bună parte a clasei politice pentru a fi mai bogată și mai puternică au un efect profund negativ. România nu poate deveni mai bună divizând societatea și provocând oamenii unii împotriva altora.
Nu investițiile financiare uriașe în campanii menite să prezinte corupția acceptabilă, și pe corupți victime, vor face România mai prosperă. Populismul amăgitor, manipularea, jumătățile de adevăr, agresivitatea sunt folosite pentru a salva câteva cariere politice și pentru a-i ține în libertate pe cei mai avuți corupți. Pentru ei, televiziunile și ziarele se transformă în mecanisme de propagandă dominate și controlate de oameni lipsiți de coloană vertebrală. Dar toate acestea ne slăbesc ca popor. Promisiunile aberante ne sărăcesc. Minciunile și proasta-creștere ne despart și ne fac să ne disprețuim sau să ne urâm unii pe ceilalți. Pericolul este să obosim. Să vrem să plecăm departe de toate nedreptățile și dezamăgirile.
O parte dintre voi ați așteptat, poate, ca eu să fac mai mult. Ați fi vrut ca noi cei câțiva foști tehnocrați să fi fost prezenți în politică până acum. Să fi folosit mai bine încrederea și susținerea voastră. Am avut câteva ezitări despre ce ar fi trebuit să facem și e foarte posibil să fi greșit. Dar tot ceea ce am făcut a fost cu bună credință. Nu ne-a fost niciodată teamă să muncim din greu. Nu ne-am ferit nicicând de probleme dificile. Însă nu avem imunitatea politicianului tipic, antrenat în a fi împroșcat și a împroșca mizerii. Nu suntem nici agresivi și nici ”șmecheri”. Marea majoritate a convingerilor noastre și a dorinței noastre de a face bine se bazează pe un set solid de valori etice bine interiorizate. Nu din dorința de putere.
Vrem din tot sufletul o Românie mai bună, o Românie condusă cinstit. O Românie unde elitele politice sunt oameni drepți, generoși, profesioniști. Oameni modești și cu bun simț. Cred sincer că schimbarea în bine se produce în primul rând începând cu fiecare dintre noi. Asumându-ne conștient că trebuie să ne pese mai mult. Că trebuie să facem mult mai mult noi înșine înainte de a le cere altora să o facă pentru noi. Că România va fi mai bună numai dacă noi vom face mai multe lucruri bune. Nu spiritul de gașcă, nu teama de a pierde privilegiile obținute necinstit, nu loialitatea slugarnică și interesată ar trebui să fie liantul unui partid.
Vreau să fiu parte a unui partid mare cu oameni noi. Cu oameni care schimbă România în bine acum și nu doar vorbesc despre necesitatea schimbării. Un partid în care eu voi fi unul dintre cei mulți care muncesc pentru a pregăti generația nouă de politicieni onești și competenți de care avem atât de mare nevoie. Un partid susținut prin cotizații mici de românii care își doresc o Românie normală fără politicieni ținuți în laț de finanțatori interesați. Un partid în care atât donațiile cât și cheltuielile să fie total transparente.
Va fi o încercare ambițioasă si riscantă mai ales că așteptările de la noi sunt mari. Ne dorim să inspirăm oamenii care cred că România merită o nouă clasă politică. O clasă politică cu toleranță zero față de corupție, nepotism și nesimțire. Avem nevoie de voi, de fapt avem nevoie unii de alții.
Am depus la tribunal actele pentru înfințarea partidului.
În următoarele luni, Mișcarea România Împreună va căpăta o existență formală și vom începe pregătirile pentru alegerile care vor urma. Avem nevoie acum de cât mai mulți simpatizanți și voluntari care să poată să pună umărul și să ajute. Oameni gata să își asume că schimbarea se face nu pentru ei ci cu ei. Oameni care sunt gata să doneze timp și bani pentru a construi o clasă politică așa cum ar trebui să avem. Oameni care atunci când partidul va primi aprobarea judecătorească să devină membri de partid.
Dacian Cioloș,
Președinte fondator Mișcarea România Împreună
Cine suntem noi?
Credem în competență și în onestitate. Suntem hotărâți să apărăm valorile în care credem.
Suntem dintre voi. Am muncit și ne-am construit până acum viața în afara politicii, așteptând de la cei care au condus România în ultimele decenii să ne creeze șanse de dezvoltare, pentru noi și copiii noștri. Asemeni vouă, am fost dezamăgiți de multe ori și am trăit mereu cu speranța că, la un moment dat, va fi mai bine. Dar nu a fost.
Manifest al Mișcării România Împreună
1. Starea democrației în România
România a trecut prin câteva etape semnificative în istoria ei postcomunistă.
Am plecat, în 1989, de la unul dintre cele mai atroce regimuri dictatoriale din Europa, inclusiv din Europa de Est. Regimul dictatorial s-a prăbușit brusc, printr-o revoluție sângeroasă. A fost urmat de o perioadă în care reflexele acaparatoare ale partidului unic s-au mai păstrat. Am intrat într-o decadă dominată de dezindustrializare, pierderea locurilor de muncă, nesiguranță și greutatea oamenilor de a se adapta regulilor competiției în locul planificării etatiste.
Contraoferta politică a fost reprezentată de partidele istorice, care aveau memorie și reflexe democratice. Dar și în cazul lor și în cazul FSN (ulterior PSD), a dominat mai degrabă nostalgia pentru diferite momente idealizate (perioada interbelică sau anii 70) și mai puțin proiectarea unui viitor.
Cu câteva excepții naționalist extremiste, partidele românești au adoptat prin consens un proiect care s-a dovedit salutar: aderarea la familia occidentală prin acceptarea în NATO și Uniunea Europeană. Pentru acest consens inspirat și pentru acțiunile politice care l-au succedat, toți cei care au contribuit semnificativ la realizarea lui merită recunoștința noastră. A fost o alegere politică strategică și o cotitură istorică excepțională.
Etapa de preaderare la Uniunea Europeană a însemnat un act de voință evidentă de adoptare a instituțiilor lumii democrațiilor consolidate, în contextul construirii și respectării statului de drept, cel puțin ca demonstrație de conformare formală (2000-2007). Aceasta a condus la plasarea României în rândul democrațiilor liberale, chiar dacă în partea de jos a clasamentului în care acestea sunt incluse.
După aderare, voința politică de conformare și integrare substanțială în sistemul de referință al democrațiilor consolidate a scăzut semnificativ în politica românească. Locul pe care s-a plasat România în clasamentul democrațiilor a fost din ce în ce mai jos, spre zona democrațiilor fragile și defecte.
La ora actuală România riscă să părăsească zona democrațiilor și să intre în zona regimurilor hibride, în care există pluralism de formă, dar o grupare politică domină și se comportă discreționar, încercând să acapareze toată puterea și să încalce separația puterilor în stat.
Considerăm, de aceea, că ne aflăm într-o criză politică profundă.
articol preluat de pe www.romaniaimpreuna.ro
USR începe strângerea de semnături pentru campania Fără penali în funcții publice
USR începe strângerea de semnături pentru campania Fără penali în funcții publice
foto preluat de pe facebook.com/Uniunea Salvați România – USR
articol preluat de pe www.usr.ro

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com
29 martie 2018
A fost lansată oficial strângerea de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției Fără Penali în funcții publice, susținută de USR. Într-o perioadă de șase luni, inițiativa trebuie să strângă 500.000 de semnături valabile, din cel puțin 21 de județe din țară.
Cei 19 membri ai comitetului de inițiativă, din care fac parte scriitorul Gabriel Liiceanu, filosoful Mihai Șora, membrii mișcării de stradă REZISTENȚA și președintele asociației Colectiv, au fost primii care și-au pus semnătura pe liste și au îndemnat toți cetățenii să le urmeze exemplul pentru a interzice accesul în funcții publice persoanelor care au fost condamnate la închisoare pentru că au săvârșit infracțiuni cu intenție.
Membrii USR, alături de voluntari implicați din toată țara, vor fi în stradă pentru a strânge semnături începând de sâmbătă, 31 martie. De asemenea, vor fi amplasate corturi în principalele orașe din țară, printre care București, Cluj, Timișoara, Constanța, Sibiu, Tulcea. Formularele de semnături pot fi descărcate de toți cei care vor să susțină inițiativa și de pe site-ul https://farapenaliinfunctiipublice.ro/.
“Sâmbătă vom fi cu toții în stradă, avem listele de semnături și timp de șase luni invităm cetățenii României să semneze această inițiativă prin care ne dorim ca țara noastră să nu mai fie blocată pe tema justiției pentru că este tema personală a domnului Dragnea. Este inadmisibil ca într-un stat european, care se dorește modern, să avem ca principală temă de dezbatere publică timp de un an și jumătate atacul pe legile justiției din cauza unor interese personale. Dacă vom avea în Constituție o reglementare foarte clară care va împiedica pe viitor persoanele condamnate penal să ocupe funcții publice, poate vom reuși să discutăm despre sănătate, educație, infrastructură. Am foarte mare încredere că în aceste șase luni vom trece de pragul de 500.000 de semnături și obiectivul meu personal este să strângem 1.000.000 de semnături. Este o inițiativă care trebuie să reașeze România pe direcția corectă”, a declarat președintele USR Dan Barna.
“Această inițiativă este și necesară și rușinoasă. E necesară pentru că este inadmisibil să ți se ceară un cazier curat dacă ești portar la Camera Deputaților și să nu trebuiască să prezinți niciun cazier, ba chiar să fi recomandat pentru a fi președintele Camerei, deși ai cazier. E rușinoasă pentru că e necesară. Asta e rușinea, să fie necesar așa ceva, să scriem în Constituție că nu pot candida și nu pot fi alese în funcții publice persoane care au condamnări definitive”, a declarat juristul Eugen Vasiliu, membru al grupului de inițiativă.
După strângerea celor 500.000 de semnături, proiectul și expunerea de motive se vor înregistra, ulterior, în Parlament.
Inițiativa Fără Penali în funcții publice, inițiată de USR, propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”
Interdicția este una temporară, ce ar urma să înceteze odată cu intervenirea reabilitării, amnistiei post condamnatorii sau dezincriminării infracțiunii, adică situațiile care, potrivit legislației penale, conduc la eliminarea tuturor consecințelor rezultate din condamnare. Jurisprudența CEDO și tratatele internaționale la care România este parte nu permit interzicerea permanentă a dreptului de a fi ales.
Comitetul de inițiativă este prezidat de avocatul Mihai Badea, iar printre membri se numără filosoful Mihai Șora, scriitorul Gabriel Liiceanu, pianistul Dan Grigore, juristul Eugen Vasiliu, activistul civic Valeriu Nicolae, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 Eugen Iancu, membrii grupului “REZISTENȚA” Oana Negru și Mihai Tudorică, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România Klaus Fabritius, precum și cetățeni implicați în acțiuni civice.
articol preluat de pe www.usr.ro



