Lotul ziariştilor fascişti (1945)
foto si articol (autor Mariana Iancu) preluate de pe adevarul.ro
Lotul ziariştilor fascişti: condamnaţi la moarte pentru acuzaţii de crime de război
La 30 mai 1945 începea, la Bucureşti, procesul ziariştilor acuzaţi de ocupaţia sovietică pentru crime de război şi dezastrul ţării.
Jurnaliştii au fost incluşi în primele loturi de acuzaţi aduşi în faţa Tribunalului Poporului de către noile autorităţi, la cererea Uniunii Sovietice. Practic, se urmărea desfiinţarea tuturor publicaţiilor de orientare anticomunistă, naţională şi democratică, precum şi a jurnaliştilor reuniţi în jurul publicaţiilor:„Curentul”, „Universul”, „Porunca Vremii”, „Gândirea”.
Printre ziaristii inculpaţi în acest proces s-au numărat Radu Gyr, Nichifor Crainic, Pan Vizirescu, Pamfil Şeicaru, care era refugiat, Dragos Protopopescu, Stelian Popescu, Ilie Rădulescu şi mulţi alţii.
Inculpaţii erau acuzaţi că „ prin articolele din ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste şi ei au contribuit prin acţiunile lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţă antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”.
În cadrul procesului “ziariştilor fascişti”, Radu Gyr a declarat următoarele: „Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.
Sentinţa a fost dată la 4 iunie 1945. Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu, fugiţi din ţară, au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic şi Stelian Popescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Ceilalţi au primit condamnări între 12 şi 20 de ani.
Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ani grei de puşcărie la închisoarea Aiud, a revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane“.
Jiddu Krishnamurti (1895 – 1986)
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Jiddu Krishnamurti
Jiddu Krishnamurti (n.12 mai 1895 Madanapalle, India – 17 februarie 1986, Ojai, California, Statele Unite) a fost un filozof și predicator spiritual indian, care, începând din anii 1920 a activat mai ales în Statele Unite, în Marea Britanie și în India natală.
Jiddu Krishnamurti – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Biografie
Jiddu Krishnamurti s-a născut pe 12 mai 1895 în orașul Madanapalle din actualul stat indian Andhra Pradesh, pe atunci sub dominație britanică. Tatăl său, Narianiah Jiddu, a fost funcționar în administrația britanică din India.
În 1903 familia s-a mutat în Cudappah, unde Krishnamurti s-a îmbolnăvit de malarie și a avut mult de suferit de pe urma acesteia, fiind un copil trist, devenind o fire închisă și visătoare. Krishnamurti a fost foarte atașat de mama sa, Sanjeevamma, care a murit când el avea doar 10 ani.
Părinții săi au fost veri de gradul II și au avut 11 copii, din care numai 6 au supraviețuit copilăriei. Ei erau vegetarieni convinși și aruncau orice mâncare nepotrivită regulilor lor alimentare. Multă vreme în copilărie Kirshnamurti a fost considerat bolnav mintal și a fost bătut frecvent, atât la școală, de către profesori, cât și acasă de către tatăl său. Câteva decenii mai târziu, Krishnamurti a scris despre copilăria sa, analizând-o din punct de vedere psihologic.
În 1909, C.W. Leadbeater, un clarvăzător cunoscut, l-a întâlnit pe Krishnamurti și a afirmat că ” acest copil are o aură extraordinară, susținută de lipsa de egoism. “. El a remarcat și expresivitatea feței acestui băiat, care era parcă de neclintit. C.W. Leadbeater s-a convins din acel moment că acest băiat va deveni un mare învățător.
Krishnamurti a urmat învățămintele clarvăzătorului și a fost, în cele din urmă, luat sub protecția mai multor conducători spirituali care i-au prezis un mare viitor ca educator al generațiilor viitoare. Krishnamurti a fost instruit in multe discipline, de la arta meditației, până la ore de sport speciale, în care a arătat capacități extraordinare.
Nu era deloc de acord cu forma de educație generală și după mai multe încercări, a renunțat la studii de acest fel. A reușit, în schimb, să învețe destul de repede să vorbească fluent engleza și italiana și a arătat îndemânări deosebite în mecanică, reușind să desfacă și să reasambleze mașinării complicate.
Unii fruntași ai teosofiei au ajuns să creadă că el este Mesia. La maturitate, Krishnamurti a negat acest lucru și a cerut dizolvarea organizației care susținea acest mesaj. În aprilie 1911 a fost luat în Anglia.
După primul război mondial (1914), Krishnamurti a vizitat mai multe țări, unde a ținut discursuri și lecturi privind pacea pe Pământ. Cu timpul și-a cristalizat învățătura. Odată cu înaintarea în vârstă, Krishnamurti a început să dezbată intens probleme precum moartea, viața, sentimentele, gândirea și multe alte subiecte de acest fel.
În 1985 i s-a conferit Medalia pentru pace a O.N.U. Krishnamurti a fost un maestru spiritual care a susținut că oamenii nu au nevoie de dogme, de ritualuri și de maeștri spirituali pentru a ajunge la iluminare. El vedea rădăcina tuturor relelor în clasificările elaborate de intelect.
J. Krishnamurti a murit la 17 februarie 1986 la Ojai, în California, la vârsta de 90 de ani, după ce și-a petrecut o mare parte a vieții în India, Anglia și Statele Unite ale Americii.
Premii și onoruri
1985 – Medalia pentru pace a Națiunilor Unite
Citate:
- “Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.”
- “Cea mai înaltă treaptă a inteligenţei omeneşti este capacitatea de a observa fără să judeci.”
- “Simplitatea spiritului este lucrul cel mai mare şi mai greu de dobândit; pentru a fi simplu trebuie să fi trecut prin mari experienţe.”
- “A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o găsi: a ajunge la ea pe neaşteptate şi nu ca rezultat al unor sforţări sau al unor experienţe.”
- “Hitler şi Mussolini au fost doar principalii purtătorii de cuvânt pentru atitudinea de dominaţie şi pofta de putere care se află aproape în inima tuturor. Până când sursa nu va fi eliminată, va continua să existe confuzie şi ură, războaie şi antagonisme între clase sociale.”
- “Identificarea cu cârpa numită steagul naţional este un factor emoţional şi sentimental şi pentru acel factor eşti dispus să omori un alt om şi acest lucru se numeşte iubire faţă de ţară ta, iubirea faţă de vecin…? Se poate observa că acolo unde intervine sentimentul şi emoţia, iubire nu este.”
- “Cât eşti tânăr este momentul potrivit să cercetezi, să experimentezi cu tot ce se poate. Şcolile ar trebui să îi ajute pe elevi să îşi descopere vocaţiile şi responsabilităţile şi nu doar să le încarce minţile cu date şi cunoştinţe tehnice. Ar trebui să fie solul în care ei să poată să crească fără teamă, fericiţi şi integral.”
- “Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume – lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul.
Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile.
Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.”
cititi mai mult despre Jiddu Krishnamurti si pe en.wikipedia.org
Emil Cioran (1911 – 1995)
foto preluat de pe adevarul.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Emil Cioran
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Familia
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Formarea
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche.
Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă “incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.
Primele volume
Emil Cioran – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, “pretențioase și stupide”.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.
Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944.
În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.
Emil Cioran – foto preluat de pe bcu.ulbsibiu.ro
Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii.
În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele“, va constata mai târziu.
Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, “trăirismul”).
Constantin Tacou (stanga), impreuna cu Emil Cioran – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Tematica operei
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc.
Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației.
Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.
Emil Cioran – foto preluat de pe metalgear.wikia.com
Premii și distincții
- Premiul Rivarol, 1950
- Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui
- La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
O particularitate onomastică: inițiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare.
După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala.
Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.
Post scriptum de dincolo de moarte
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora.
În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.
Emil Cioran si Simone Boue – foto www.flickriver.com (preluat de pe adevarul.ro
In memoriam
- Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.
Casa unde s-a născut Emil Cioran, în Rășinari - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
- Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminul cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.
- Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria.
Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri. Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.
Monumentul lui Emil Cioran din București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org