Sfânta Mare Muceniță Chiriachi (sec III – IV)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi
În zilele împăratului Diocleţian (284-305), era un creştin pe nume Dorotei, cu soţia sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naşte.
Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi).
Şi au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor. Atunci au fost pârâţi părinţii Sfintei, împreună cu ea, că sunt creştini.
Deci, au venit slujitorii împărăteşti şi, luându-i pe toţi trei, au despărţit pe fecioară de părinţii ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.
Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbuteşte să înduplece pe tânăra creştină să se lepede de credinţa ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei.
Şi, venind acesta la judecată chiar în capiştea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut şi s-au prefăcut în pulbere şi însuşi Ilarian şi-a aflat, acolo, moartea.
Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniţă, a poruncit să se aprindă un foc mare şi Sfânta să fie aruncată în flăcări. Şi, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia şi a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca mieii.
Mulţi păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înţelegând că nimic nu izbuteşte, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate şi ucisă. Şi, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage.
După ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul şi văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostaşii şi cei ce erau de faţă au crezut în Hristos.
Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaşte a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.
Tropar – Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
cititi mai mult despre Sfânta Mare Muceniță Chiriachi si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro; www.crestinortodox.ro; pravila.ro
Iachint (†108)
foto si articol (de Arhid. Ştefan Sfarghie) preluate de pe ziarullumina.ro
Sfântul Mucenic Iachint
Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117).
Pe când avea vârsta de 20 de ani slujea la paza camerelor împărăteşti, adică era cubicular.
În taină, era creştin şi Îl preamărea pe Dumnezeu, păzind poruncile Sale.
Împăratul Traian însă era păgân şi prigonitor al creştinilor.
Sf. Mc. Iachint (†108) – foto preluat de pe www.facebook.com
Pe când era o sărbătoare a păgânilor, Sfântul Iachint a fost pârât de un ostaş că este creştin şi că se roagă unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul său.
Deci, mâniindu-se cumplit împăratul, a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui.
Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creştin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul.
Pentru aceasta a fost cumplit bătut pe tot trupul, apoi a fost întemniţat.
În temniţă, Sfântului Iachint i se aducea să mănânce numai carne de jertfă şi nimic altceva.
Împăratul poruncise temnicerilor să nu-i dea lui pâine şi mâncare curată, ca astfel să-l silească să mănânce din bucatele spurcate.
Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele şi, după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sfântul Mucenic Iachint si pe doxologia.ro
Anatolie al Constantinopolului (†458)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Anatolie al Constantinopolului
Cel întru sfinți părintele nostru Anatolie al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului între anii 449 și 458. Deși făcea parte din tradiţia școlii catehetice din Alexandria, Anatolie a condamnat erezia lui Eutihie și Dioscor. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 3 iulie.
Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului (†458) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața
Anatolie s-a născut în Alexandria, Egipt. Data exactă a nașterii sale nu este cunoscută, dar s-a născut în a doua jumătate a secolului al IV-lea. A primit o educație aleasă, studiind filosofia.
Anatolie a fost hirotonit diacon de Sfântul Chiril al Alexandriei. În anul 431 Anatolie a fost prezent la Sinodul III Ecumenic de la Efes, la care Sfinții Părinți au condamnat învățăturile greșite și înșelătoare ale lui Nestorie.
După moartea Sfântului Chiril, Anatolie a rămas în continuare diacon pe lângă scaunul patriarhal al Alexandriei, ocupat de acum de papa Dioscor.
În anul 449, cu sprijinul împăratului Teodosie al II-lea și a susținătorilor acestuia, s-a organizat așa numitul „Sinod Tâlhăresc” de la Efes, în timpul căruia a fost destituit Patriarhul Flavian al Constantinopolului.
Anatolie, care mai înainte fusese delegatul lui Dioscor și datorită influenței pe care acesta din urmă o avea pe lângă împărat, este numit Patriarh al Constantinopolului.
Întrucât numele lui era asociat cu cel al lui Dioscor, Anatolie era bănuit că pledează în favoarea eutihianismului.
Însă, după ce a fost uns Patriarh al Constantinopolului, acesta condamnă în mod public nu numai învățăturile lui Eutihie ci și pe cele ale lui Nestorie.
De asemenea, își pune semnătura sa atât în scrisorile lui Chiril împotriva lui Nestorie cât și în cele ale papei Leon cel Mare împotriva lui Eutihie.
În anul 450 Anatolie, datorită marei sale râvne pentru restabilirea adevăratei credințe ortodoxe, condamnă, în cadrul unui sinod local din Constantinopol, atât erezia lui Eutihie cât și pe cea a lui Dioscor.
Împreună cu Papa Leon, el cere împăratului Marcian să convoace un sinod general împotriva lui Dioscor și a lui Eutihie.
Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451 este prezidat de Anatolie împreună cu delegații romani ai papei Leon.
Părinții Sinodului calcedonian au afirmat dogma despre cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, dumnezeiască și omenească, neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite, Dumnezeu adevărat și om adevărat.
Sinodul a adoptat de asemenea și renumitul canon 28 care a confirmat canonul 3 din cadrul celui de-al doilea sinod ecumenic ce punea pe picior de egalitate în cinstire Biserica din Constantinopol cu Biserica din Roma, iar bisericile din Asia Mică, Grecia și cele din regiunea Mării Negre au fost plasate sub jurisdicția Patriarhului de Constantinopol.
Pe 3 iulie 458, după o viață de luptă statornică împotriva ereziei și pentru afirmarea adevărului, Patriarhul Anatolie moare, aparent de mâna susținătorilor lui Dioscor.
Imnografie
Patriarhul Anatolie şi-a adus o contribuţie importantă la tezaurul imnografiei Bisericii Ortodoxe.
A compus tropare şi canoane pentru slujbele de duminică, pentru anumite praznice împărăteşti (cum ar fi Naşterea Domnului şi Botezul Domnului) şi pentru mai mulţi mari mucenici: Sfântul Pantelimon, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dimitrie.
În cărţile de slujbă româneşti troparele sale sunt numite „anatoliceşti”.
cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului si pe doxologia.ro