test

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; www.crestinortodox.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Auxenție

Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia.

Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească.

La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol).

Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon.

Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu.

 

Dorinta sa, era de a ramane ascuns de ochii oamenilor, pentru a se linisti prin rugaciune si nevointa, insa, niste pastori, l-au descoperit, marturisind si locuitorilor din satele invecinate, despre viata sfanta a cuviosului.

Astfel, oamenii au inceput sa-l caute, aducand bolnavi cuviosului pentru a-i vindeca.

Creştinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxenţiu îi povăţuia să facă fapte bune şi vindeca pe cei bolnavi.

Dumnezeu a tamaduit prin rugaciunile Sfantului Auxentiu multi orbi, leprosi, ologi si demonizati.

Ca nu cumva oamenii sa-i atribuie minunile pe care le lucra Dumnezeu prin el, sfantul proceda in modul urmator: fie le cerea tuturor celor prezenti sa se roage lui Dumnezeu impreuna cu el pentru bolnav; fie mai intai intarea credinta in cei prezenti, aratandu-le ca Dumenezeu le va face lor dupa credinta lor; fie, se ruga deasupra bolnavului rostind cuvintele “Te vindeca pe tine Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos“.

În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie şi Nestorie.

A trecut la Domnul în anul 470.

 

Tropar – Sfântul Cuvios Auxentie, glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac – Sfântul Cuvios Auxentie, glasul al 2-lea

Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înțelepțite și pofta trupului tău înfrânâdu-ți-o, te-ai arătat sporind în credință. Și ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfințite.

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Auxenție și pe: www.crestinortodox.ro; doxologia.ro; pravila.ro

 

Viața Sfântului Cuvios Auxenție

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea împărăției lui Teodosie cel tânăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rânduiala ostășească și în palaturile împărătești, cu numele Auxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură și în înțelepciunea cea din afară și împodobit cu fapte bune. Acela, cunoscându-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urmă a fost iconom al Bisericii celei mari, și cu Ioan monahul cel îmbunătățit, care viețuia lângă biserica Sfântului Ioan Mergătorul înainte, fiind înaintea cetății ce se numea Evdom, împreună cu alți bărbați temători de Dumnezeu, a râvnit vieții lor. Deci, lăsând deșertăciunea lumii acesteia, slava și gâlceava, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos și, luând chipul monahicesc, s-a făcut slujitor al Domnului mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi în a preoției și a luat putere asupra diavolului că să-l izgonească din oameni. Pentru această era slăvit în cetatea împărătească; fugind de slava omenească și dorind slava și viața mai liniștită, a lăsat cetatea cea cu mult popor și s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus într-un munte pustiu care se numea Oxia și care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii. Iubind acel loc, s-a suit pe un deal și, stând pe piatră, și-a ridicat sfintele mâini, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Tu, Doamne, m-ai sălășluit deosebi în nădejde”. Și a locuit în muntele acela, care mai pe urmă se chema după numele lui Auxentie, precum se scrie în viața Cuviosului Ștefan, care după aceea a sihăstrit în același munte și a pătimit pentru sfintele icoane.

Viețuind Cuviosul Auxentie în muntele cel pomenit, a fost aflat de niște păstori care căutau o turmă de oi rătăcită și pe care au aflat-o cu rugăciunile lui. Din acea vreme s-a făcut cunoscut cuviosul și începură a veni la dânsul mulți, unii pentru tămăduirea trupească – căci toate bolile le vindeca prin rugăciunile lui -, iar alții veneau pentru folosul sufletesc.

Apoi, adunându-se oameni cucernici din satele dimprejur, i-au zidit o chilie în vârful muntelui, în care, închizându-se cuviosul, vorbea printr-o ferăstruie mică cu cei ce veneau la dânsul, povățuindu-i la fapte bune și tămăduind pe cei neputincioși, pentru că era izvor de tămăduiri, fiind plin de dumnezeiescul dar și alergau la dânsul din multe cetăți, ca la un doctor fără de plată. Așa o femeie a unui comite din Nicomidia, orbind, a venit strigând: „Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu cel preaînalt”. Iar el a zis către cei ce erau acolo: „Sunt om păcătos și pătimaș ca și voi, dar dacă credeți că Cel ce a tămăduit pe orbul din naștere o va vindeca și pe aceasta, apoi toți să ne rugăm lui Dumnezeu cu osârdie pentru dânsa”. Și rugându-se toți, sfântul s-a atins de ochii ei și a zis: „Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevărată”. Și îndată a văzut femeia, și toți au mulțumit lui Dumnezeu. Apoi, comitesa aceea a dat multă milostenie la săracii care veneau lingă muntele acela spre a cere milostenie de la cei ce mergeau la sfânt. De aceasta chiar sfântul se îngrijea, având ucenici care împărțeau pâinea ce se aducea.

Pe lângă darul tămăduirii, cuviosul mai avea și pe cel al vederii înainte, pentru că odată au venit la dânsul doi oameni, unul credincios, iar altul cu cuget eretic. Pe cel drept-credincios sfântul l-a primit cu dragoste și a vorbit cu dânsul despre folosul sufletesc; iar către cel rău credincios n-a zis nici un cuvânt, văzând într-însul necredința. Ducându-se de la sfânt, cel rău credincios a început a-l huli pe sfânt și a-l vorbi de rău, numindu-l fățarnic; dar, nesosind ei încă la casa lor, a întâmpinat pe cel rău credincios un copil, spunându-i că asupra fiicei lui a năvălit diavolul și o muncește cumplit. Deci acela s-a mâhnit foarte și, cunoscându-și păcatul, a dus pe fiica cea îndrăcită la cuviosul, cu smerită rugăminte. Și s-a tămăduit atât fecioara de muncirea diavolească, cât și tatăl ei de credința cea rea.

Doi leproși au venit, cerând tămăduire. Și i-a întrebat sfântul: „Care sunt greșelile voastre de a venit asupra voastră această pedeapsă de la Dumnezeu?”. Ei, închinându-se lui, au zis: „Miluiește-ne robul lui Hristos și te roagă pentru noi să ne tămăduim”. Sfântul le-a răspuns: „Aceasta vi s-a întâmplat, o! fraților pentru jurământul vostru, căci v-ați obișnuit adeseori a vă jura și a vă blestema și ați pornit pe Dumnezeu spre mânie”. Ei, auzind aceea, s-au spăimântat, cum de știe greșelile lor și căzând înaintea lui s-au pocăit. Milostivindu-se spre dânșii, Cuviosul i-a uns cu untdelemn sfânt de la cap până la picioare, zicând: „Pe voi vă tămăduiește Iisus Hristos, iar eu sunt om păcătos”. Și îndată leproșii s-au curățit de neputința lor.

Un slăbănog zăcea pe pat, fiind adus cu căruța, iar părinții lui, căzând la sfânt, ziceau cu plângere: „Pentru mulțimea păcatelor noastre, s-a întâmplat fiului nostru slăbănogirea”. Sfântul le-a răspuns: „Credeți oare că el se poate tămădui prin mine, smeritul și lepădatul? Numai Dumnezeu este puternic pentru aceasta”. Ei ziseră: „Cu adevărat, îngere al lui Dumnezeu, ești trimis pentru mântuirea noastră și credem că toate sunt cu putință la Dumnezeu”. El le-a răspuns: „Să fie după credința voastră”. Și, luând untdelemn sfânt, a uns tot trupul slăbănogului și îndată s-a sculat sănătos, încât cu toții Îl slăveau pe Dumnezeu.

Cât pentru cei îndrăciți nu ne ajunge cuvântul, căci pe mulți a liberat Cuviosul Auxentie din muncirea diavolească, care veneau la el în toate vremurile din diferite cetăți și țări îndepărtate. Pe alții îi aduceau cu sila, munciți de viclenele duhuri și toți se tămăduiau prin sfintele lui rugăciuni, căci avea de la Dumnezeu mare stăpânire și putere asupra diavolilor. Apoi a fost chemat în Calcedon, la sinodul Sfinților Părinți, cel de-al patrulea a toată lumea și s-a ostenit mult, nevoindu-se contra eresului lui Eutihie și a relei credințe a lui Nestorie. De aceea a răbdat și multe ocări de la eretici. Însă drept-credinciosul împărat Marcian îl cinstea foarte mult și era iubit de toți Sfinții Părinți, încât s-a arătat vestit între toți, ca un dreptcredincios și făcător de minuni, înțelept și nebiruit în cuvânt, ca cel ce știa bine tainele dumnezeieștii Scripturi, după cum este scris: Era bărbat puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul.

Întărind cu Sfinții Părinți dreapta credință, s-a întors iarăși la chilia sa din muntele pustiu și a făcut în cale multe și mari minuni, pe când se ducea la Calcedon și se întorcea de acolo, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toate bolile și neputințele. Șezând în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni. Iar cu ochii cei mai înainte văzători, vedea cele ce erau departe ca pe cele ce erau aproape și privea duhurile cele fără de trup și sufletele drepților.

Într-o noapte, închizându-se, înălța către Dumnezeu obișnuitele sale rugăciuni, iar ucenicii și ceilalți care veniseră la sfântul, fiind afară și cuviosul deschizând ferestruia fără de veste, a strigat cu glas mare de trei ori: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeu!”. Apoi, suspinând cu greu și-a plecat capul spre pământ și toți stând de față nu îndrăzneau a-l întreba. Dar el le-a zis: „Luminătorul care era la răsărit, o! fiilor, Simeon, părintele nostru, a adormit!”. Zicând acestea, plângea foarte. Și a zis iarăși: „Sfântul părintele nostru, stâlpul și întărirea adevărului, Simeon Stâlpnicul, a răposat, iar nevinovatul și curatul lui suflet nu s-a îngrețoșat a se închina mie, netrebnicului și păcătosului!”. Și s-au spăimântat cei ce auzeau despre o vedere că aceea. Atunci au însemnat ceasul în care cuviosul a spus aceasta și după o vreme oarecare a venit înștiințare de la dreptcredinciosul împărat Leon, care a luat împărăția lui Marcian, despre moartea Cuviosului Simeon Stâlpnicul și îndată a străbătut vestea pretutindeni. Apoi ucenicii cuviosului Auxentie cercetând vremea, au aflat adevărul, că în acea vreme a murit Cuviosul Simeon, când Auxentie a spus despre adormirea lui.

Nu după multă vreme de la sfârșitul Cuviosului Simeon, s-a apropiat și fericitul sfârșit al Cuviosului Auxentie, care venise la adânci bătrânețe. Căci viețuind cu cuvioșie și cu dreaptă credință, întemeind multe mănăstiri prin diferite locuri și fiind egumen în toate părțile Bitiniei și pe mulți povățuind spre mântuire, a trecut către Domnul.