Calendar Ortodox 4 mai 2024
articole preluate de pe: www.unitischimbam.ro; www.calendar-ortodox.ro
Calendar Ortodox 4 mai 2024
† Sfânta și Marea Sâmbătă;
† Sf. Mc. Pelaghia;
† Sf. Monica
foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.
În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sinaxar 4 Mai
În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars (Secolele III – IV).
Sf. Mc. Pelaghia din Tars (Secolele III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului.
Moştenitorul împăratului Diocleţian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia şi rănindu-se de frumuseţea ei a cerut-o de soţie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veşnic şi că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.
Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi ea îl căuta ca să o boteze acesta.
Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis şi a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură şi însoţită de un alai de servitori, după cum a fost dorinţa mamei sale.
Pe drum, prin graţie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a ţâşnit din pământ.
Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia şi în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăşit-o pe fecioară au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună lui Dumnezeu şi a lăsat-o să pornească mai departe la drum.
Atunci ea şi-a scos hainele cele preţioase şi şi-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-şi toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulţi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.
Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creştineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creştină şi că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie.
Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată şi a dus-o la împărat ca şi pe o creştină răspunzătoare de moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseţea fecioarei şi a încercat să o convingă să renunţe la religia ei, promiţîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soţie.
Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreţ, spunîndu-i: “Eşti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ţi fac voia şi urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor.
Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată.
Prima este pentru credinţa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăţie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului şi a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”
Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul.
Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse şi păgânii le-au luat şi le-au dus undeva în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieţuitoare să se apropie de ele.
Aceştia au păzit moaştele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit şi o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaşte.
În slujba de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de “minunate vedenii.” Ea mai este prăznuită şi în ziua de 7 octombrie.
În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.
Acesta din tinereţe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, şi patimile trupeşti supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli şi să izgonească demonii.
Închizându-se el într-o căsuţă mică, şi aflându-se afară de toată tulburarea şi strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoţiei; şi răbdând mulţi ani aspra petrecere, a fost de toţi lăudat pentru nenumăratele lui minuni.
Căci certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei, a despărţit-o şi a trecut-o.
A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creştin, a dăruit orbilor vedere, şi a îndreptat picioarele şchiopilor, şi alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârşit (†813).
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a liniştit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Atos (Secolul al XIII-lea).
Sfântul Nichifor a fost învăţătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca şi romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos şi s-a sfârşit din viaţă înainte de anul 1300. Lucrarea sa “Despre trezvie şi păzirea inimii ” se găseşte în Filocalie: Preaînţeleptul meşteşug pentru rugăciunea minţii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.
Acest Parinte a adormit pe vremea împărăţiei lui Vasile şi a lui Constantin, la anul 977, şi a lăsat posterităţii comentarii ale sfintelor scripturi şi un Tratat asupra motivelor morţii lui Iisus Hristos pe Cruce.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.
Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului şi dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, şi a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful şi iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.).
Tot în această zi, pomenirea sfintei Monica, mama fericitului Augustin (322 – 378).
Sf. Monica, mama Fericitului Augustin (322 – 378) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord.
Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.
Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă.
Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, “punînd strajă gurii ei” în preajma lui. (Ps. 38/39:1).
Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere.
Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta.
Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.
Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană.
Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun.
În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei.
Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale.
Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: “Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut.”
Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383.
Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia.
Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.
Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14.
Atunci s-a hotărât să lase în urmă “lucrurile celui rău” şi “să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos”.
A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.
După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa.
S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani.
Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea.
Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.
În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (1821 – 1900)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, (n. 1821 – d. 3 mai 1900), a trăit în secolul al XIX-lea, fiind monah la mănăstirea Cernica, apoi stareţ vreme de 41 de ani (1854-1900) al Mănăstirii Lainici. Prăznuirea sa se face pe 3 mai.
Cuviosul Irodion Ionescu s-a născut la Bucureşti în anul 1821, primind la botez numele de Ioan. La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea spre viaţa monahală, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, unde era pe atunci stareţ Sfântul Calinic. A fost tuns în monahism în anul 1846, primind numele de Irodion.
Era iubitor de fraţi, nevorbind pe nimeni de rău şi era nevoitor, chinuindu-şi trupul cu posturi, privegheri îndelungi şi sute de metanii zilnice. A ajuns să fie iubit şi respectat de toată obştea şi mai ales de stareţul său, Sfântul Calinic.
Când acesta devine episcop de Râmnic, îşi ia cu el câţiva ucenici pentru a-l ajuta. Între aceştia se afla şi cuviosul Irodion, pe care episcopul îl trimite la schitul Lainici în anul 1851.
În 1853, este hirotonit diacon, apoi preot, având ascultarea de ecleziarh, apoi de stareţ, însărcinare pe care şi-o păstrează, cu scurte întreruperi, vreme de 41 de ani.
Mănăstirea Lainici – foto: manastirealainici.ro
Când duhovnicul Sfântului Calinic a trecut la Domnul, acesta şi l-a ales pe cuviosul Irodion, fostul său ucenic, ca duhovnic şi povăţuitor. Cucerit de darurile duhovniceşti ale stareţului Irodion, Sfântul Calinic avea să-l numească „Luceafărul de la Lainici”.
Cuviosul Irodion a avut multe de îndurat din partea celor din jurul său, care-l pizmuiau pentru viaţa lui curată şi pentru darurile de care îl învrednicise Dumnezeu, însă el a răbdat toate cu smerenie.
Faima lui s-a întins repede atât în Regatul României cât şi dincolo de munţi, în Transilvania, căci se învrednicise de darul facerii de minuni, alungând şi duhurile necurate.
Era şi văzător cu duhul, astfel încât mulţi dintre cei care alergau la el primeau vindecare sufletească şi trupească. A prevestit şi pustiirea schitului, care avea să se şi petreacă nu după multă vreme de la adormirea sa.
Cuviosul Irodion a trecut la Domnul pe în ziua de 3 mai 1900, fiind îngropat la schitul Lainici.
La şapte ani după adormirea sa, la stăruinţele ucenicului său şi prin grija stareţului de atunci, trupul său a fost dezgropat pentru a i se face iarăşi rânduiala înmormântării, potrivit unei vechi rânduieli monahale, însă, dezgropându-l, i-au aflat trupul neputrezit.
Întrucât schitul nu avea un osuar sau o gropniţă, trupul cuviosului Irodion a fost îngropat din nou, cu slujba cuviincioasă. La mormântul cuviosului veneau mulţi credincioşi să se roage, căutând şi primind alinare şi vindecare, căci sfântul avea şi după moarte darul facerii de minuni.
Din prea mare evlavie, mai mulţi au încercat să sape mormântul ca să ia părticele din moaştele Sfântului Irodion, spre cinstire.
După ce obştea monahală s-a reînnoit cu monahi de la mănăstirea Frăsinei (1929), în anul 1930, stareţul Visarion a pus să se dezgroape moaştele cuviosului din nou şi le-a aşezat într-un sicriu mai mic, iar sicriul a fost pus într-o groapă dublă, foarte adâncă, aşezând mai apoi deasupra, pe ascuns, osemintele altui părinte, ca să ferească moaştele cuviosului de eventualii hoţi.
Taina s-a păstrat atât de bine încât stareţul următor, Caliopie, care a încercat să afle moaştele sfântului, făcând săpături între anii 1975-1985, a găsit doar osemintele aşezate deasupra acestora şi, ştiind că nu aflase ceea ce căuta, a oprit după o vreme cercetările, văzând că nu reuşea să afle sfintele moaşte. Credincioşii care aveau evlavie la cuviosul Irodion au rămas tulburaţi.
După căderea comunismului, odată cu reînceperea, în libertate, a canonizării sfinţilor români, s-a ridicat şi problema proslăvirii cuviosului Irodion de la Lainici.
Dovezi despre viaţa sfântă a cuviosului s-au strâns încă de la începutul anilor 1990, însă acesta a început cu sfinţii din perioade mai timpurii.
Sub îndrumarea mitropolitului Irineu al Olteniei, s-a încheiat cercetarea istorică asupra vieţii sfântului şi s-a trecut, după zile de post şi rugăciune, la dezgroparea mormântului pentru aflarea sfintelor moaşte.
După câteva încercări nereuşite, acestea au fost găsite în sfârşit pe 10 aprilie 2009: erau foarte uşoare, maronii-portocalii la culoare şi răspândeau o mireasmă plăcută.
Au fost aşezate într-o raclă, spre închinare, în biserica mănăstirii Lainici.
Proslăvirea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proslăvit pe cuviosul Irodion de la Lainici prin Temei nr. 6370 din 29 octombrie 2010, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 3 mai (ziua trecerii lui la Domnul).
Proclamarea solemnă a canonizării sfântului Irodion s-a făcut la mănăstirea Lainici în ziua de 1 mai 2011.
Imnografie
Tropar, glas 1:
Părinte duhovnicesc al Sfântului Ierarh Calinic, povățuitor al călugărilor și luceafăr al Olteniei, Sfinte Cuvioase Părinte Irodioane, ajutătorul celor din nevoi; pentru aceasta cu îngerii din ceruri te veselești, cu care roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace și mare milă.
Condac, glasul al 7-lea :
Cel ce ai fost vrednic cinstitor al Preacuratei Maicii Domnului, încrezându-te ei ca un fiu, în lăcașurile Domnului ai ajuns jertfelnic sfânt al Dumnezeirii; că aprins fiind de focul Duhului Sfânt, ai întărit în rugăciune pe ucenicii tăi, cu care te bucuri în veci, părinte Irodioane.
cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici si pe: doxologia.ro; ziarullumina.ro; theologhia.wordpress.com
Viața Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici
Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (1821 – 1900) – foto preluat de pe theologhia.wordpress.com
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Cuvios Irodion devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor.
S-a născut în 1821 la București primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea starețului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată tuns în monahism, tânărul monah Irodion conștientizează marea vocație la care a fost chemat adăugând nevoință peste nevoință. Era foarte iubitor de frați, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte și făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoințe devine foarte iubit de toata obștea, impunând mult respect și apreciere chiar și față de starețul său.
În septembrie 1850 starețul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde și-a luat cu el mai mulți ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luați este și monahul Irodion pe care-l va detașa pe la sfârșitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului și pe care-l va hirotoni în diacon și apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numește stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900 starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe. A fost cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, își ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, starețul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simțea o mare ușurare, avea o aleasă încredere și deosebită apreciere la adresa starețului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povață și spovadă. Se cunoaște faptul că spre sfarșitul vieții avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei și Lainici, la care ținea foarte mult și pe care le susținea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toți marii sfinți, a avut foarte multe ispite din partea confraților săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie și cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulțeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfințeniei – suferința.
Foarte repede își duce faima atât în Oltenia cât și dincolo de Carpați, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în acești munți, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primește deoarece nu-i de la capra ei.
– Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
– Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului și foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-și iertare și făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum starețul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca și afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiție monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă și i se face din nou slujba înmormântării.
Așa s-a petrecut și cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toții au rămas surprinși deoarece trupul era întreg și neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar așa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării și l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniță, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viață, a profețit că la câțiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a și întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați trupul și nu uitați legămintele călugărești ce le-ați dat lui Hristos”
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a și murit în lagăr ca martir. Fotografia părintelui Iulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată de-a dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea deslușită.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizații și se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat cât și din Transilvania să-și aline durerile și suferințele la mormântul Cuviosului Irodion, unde se și întâmplau.
În 1929 este numit stareț la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniți cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareț isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu și alții.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmașul diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane (probabil și monahale) să dezgroape mormântul și să sustragă părticele din moaștele cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situație ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaștele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaștelor Cuviosului Irodion. A pus moaștele într-un alt sicriu mai mic și le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniță mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaște în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toți potențialii viitori căutători de sfinte moaște. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu știm dacă următorul stareț Calinic Cărăvan a știut această taină. Cert este că celălalt stareț de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaște prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa și a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiți, acuzați de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaște. Se știa că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie și necredință. S-au răbdat toate acele insulte și s-a așteptat momentul.
Mitropoliții Olteniei de după 1990; IPS Nestor si IPS Teofan au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viața plină de sfințenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei IPS Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic și implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică și dezgroparea mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și cu rugaciune asiduă, însuși mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine.
A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toți deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. IPS Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Inițial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt viețuitor, așa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
IPS Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde și dezamăgire i-a cuprins pe toți. Deja se săpaseră 3 morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime și 1,5 metri lățime. Toți se rugau cum puteau și cum știau. Se pare că se năruia orice speranță. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui și spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaște. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefirești de ușoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă s-a găsit și cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaștelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor și al cinstitorilor sfinților din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion „Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător și rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanțului neo isihast românesc din sec. XIX.
Neo isihasmul românesc începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Starețul de la Neamț, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica și continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Starețul de la Lainici.
Îi mulțumim Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre și-l rugăm fierbinte să mijlocească și pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!
Sfinții Mucenici Timotei și Mavra, soția lui (†304)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfinții Mucenici Timotei și Mavra, soția lui
Sfinții mucenici Timotei și Mavra (sau Maura) au fost un cuplu de creștini nou căsătoriți care au suferit mucenicia la Teba în Egipt în anul 304, sub Arianos, guvernatorul păgân al Tebaidei, în timpul domniei împăratului Dioclețian.
Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 3 mai.
Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăța poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-și femeie pe Mavra, și nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, și l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei.
Acesta i-a poruncit să-și aducă cărțile pe care le citea creștinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el își ține cărțile în loc de copii, și cu acestea se întărește și de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieștilor cuvinte ce erau scrise în cărți; și că nimeni nu-și va da de bunăvoie copiii săi spre moarte.
Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, și i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, și l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji.
Sf. Mc. Timotei (†304) – foto preluat de pe basilica.ro
Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, și a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească și să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăța sfântul Timotei, soțul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creștină.
Atunci i-au smuls părul capului și i-au tăiat degetele și au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită și a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare și turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului.
Pentru aceasta au fost răstigniți amândoi, și stând nouă zile răstigniți, se învățau unul pe altul să rabde chinurile, și se sfătuiau să nu slăbească, și așa și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Sf. Mc. Mavra (†304) – foto preluat de pe basilica.ro
În vremea când se aflau sfinții pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniță Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, și o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; și iarăși a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, și o îndemna să bea; dar ea zise:
“Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieții și al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – și așa a fost diavolul biruit și s-a depărtat de la dânsa.
Și venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, și luând-o de mână îi arătă un scaun, și haină luminoasă peste dânsa și o cunună, și-i zise: “Acestea ți s-au gătit ție“.
După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, și iarăși îi arătă alt scaun și haină înfrumusețată și cunună, și-i zise: “Acestea s-au gătit spre moștenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale“.
Un an mai târziu Arianos s-a convertit el însuși la creștinism și a murit el însuși ca mucenic, prăznuirea lui făcându-se pe 14 decembrie.
Biserica sfintei Mavra
Icoana făcătoare de minuni a sfintei Mavra de la biserica din Zakynthos, Grecia – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
O biserică cu hramul Sfintei Mavra se găsește pe insula Zakynthos din Grecia. Acolo se află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Mavra, icoană care este originară din Egipt. În Zakynthos, un păstor a găsit această icoana într-o râpă mică, atunci când a văzut o lumină strălucitoare emanând din acel loc.
De trei ori a luat icoana, cu mare evlavie, și a dus-o în satul său, dar de fiecare dată icoana s-a întors în mod miraculos în locul unde fusese găsită. S-a hotărât să fie lăsată acolo și să fie construită o biserică chiar în acel loc, unde se află și astăzi (în satul Maherado din insula Zakynthos).
Actuala biserică a fost reconstruită în 1631, după ce un mare cutremur a distrus cea mai mare parte a bisericii originale.
În 1953, un alt mare cutremur a deteriorat biserica, dar aceasta a fost reconstruită de creștinii din insulă.
În aceeași perioadă cu prăznuirea din 3 mai, pe insula Zakynthos se celebrează și Duminica Tuturor Sfinților, în prima duminică de după Rusalii.
Imnografie
Tropar (Glas 4)
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac (Glas 4)
Multe feluri de rane răbdând, și cununi de la Dumnezeu primind, pentru noi cei ce săvârșim sfințită amintirea voastră, prea cuviose Timotee, și marită Mavro, rugați-vă către Domnul, ca să împace cetatea și poporul, căci El este credincioșilor întărire.
Viața Sfinților Mucenici Timotei și Mavra, soția lui
Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
În vremea prigoanelor, creștinii erau căutați spre muncire și aduși spre cercetare la Arian, ighemonul din Tebaida, pus de Dioclețian păgânul, împăratul Romei. Atunci au adus la acela pe un bărbat cu numele Timotei, citeț bisericesc, din satul Pirapei, tânăr de ani, care nu de mult, se însoțise cu o fecioară, anume Mavra, iar după douăzeci de zile de la nuntă a fost prins de păgâni, fiind creștin.
Pe acesta văzându-l ighemonul Arian, l-a întrebat: „Cine ești tu și din ce rânduială faci parte?”. Iar Timotei a răspuns: „Sunt creștin, citeț al Bisericii lui Dumnezeu”. Zis-a ighemonul către dânsul: „Oare numai tu singur nu ai auzit porunca împărătească care poruncește că tot cel ce nu aduce jertfă zeilor va pieri rău?”.
A răspuns Timotei: „Duhul lui Iisus Hristos petrece în mine; pentru aceea nu voi aduce jertfe zeilor voștri!”. Zis-a ighemonul: „Au nu vezi uneltele de muncă puse împrejurul tău?”. Răspuns-a Timotei: „Nici tu nu vezi pe îngerii lui Dumnezeu care mă întăresc pe mine”. Zis-a ighemonul: „Dă-mi mie cărțile tale, ca să înțeleg puterea lor!”. Răspuns-a Timotei: „Nebunule și necunoscătorule desăvârșit; cine din oameni cândva își dă la moarte pe fiii săi? Oare nu știi că acele cărți cele scrise de mine sunt fiii mei și, când citesc cărțile cele pentru Dumnezeu, îngerii Lui stau împrejurul meu?”. Zis-a ighemonul: „Nici zeilor nu jertfești, nici cărțile nu voiești să-mi arăți, deci vezi să nu-ți fie spre pedeapsă și nu spre bine o îndrăzneală ca aceasta”. Sfântul Timotei a răspuns: „Nu vreau să jertfesc și nici cărțile nu vreau să le arăt păgânilor, pentru că sunt creștin!”.
Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să aducă două fiare ascuțite în chip de țepi, înroșite în foc și să le bage în amândouă urechile mucenicului. Și îndată, din acea durere cumplită, i-au curs amândouă luminile ochilor. Și i-au zis slujitorii mucenicului: „Iată, de vreme ce nu voiești să jertfești, ți-ai pierdut ochii!” Răspuns-a Sfântul Timotei: „Ochii trupului meu, care au văzut multe lucruri necuviincioase, au pătimit acum orbirea aceasta, iar cu ochii mântuirii, Domnul meu Iisus Hristos îmi luminează sufletul!”
Auzind ighemonul acestea, a poruncit ca, legându-i mâinile înapoi, să-i bage un lemn între dinți; apoi să-l spânzure cu capul în jos, legându-i o piatră grea de gramaji. Iar când slujitorii începeau să-i facă aceasta, mucenicul căutând spre cer, a zis: „Este Dumnezeu în cer și este puternic să mă izbăvească pe mine din aceste munci”. Și grele au fost acele munci Sfântului Timotei! Iar slujitorii sfătuiau pe ighemon ca, prin milă, mai vârtos decât prin muncire, să se sârguiască a-l pleca spre voia sa. Și i-au spus lui că Timotei este mire, deoarece nu are mai mult de douăzeci de zile de când a făcut nunta, și mireasa lui este foarte tânără. Deci îndată ighemonul a poruncit să o aducă și pe ea înaintea sa și a zis către dânsa: „Cum îți este numele?” Ea a răspuns: „Mă numesc Mavra”.
Zis-a ighemonul: „Mi-e jale de nenorocirea ta, că ești tânără și vei rămâne văduvă. Deci îți poruncesc să te împodobești cu podoabe frumoase, să-ți împletești părul, să te îmbraci cu haine alese și, mergând la bărbatul tău, să-l sfatuiești să aducă jertfă zeilor, ca să nu fii cu adevărat văduvă așa de tânără. Iar dacă îl vei îndupleca, vei lua de la noi multe daruri, aur și argint”. Deci, Mavra a făcut precum i-a poruncit ighemonul. S-a înfrumusețat cu podoabele și,cu hainele sale și, mergând la bărbatul său, l-a rugat mult să facă după voia ighemonului și să se izbăvească pe sine de niște munci ca acestea. Iar el nu putea să-i răspundă, având lemnul acela băgat în gură, care, ținându-i-o deschisă, nu putea să o frnpreune și să grăiască ceva. Și întorcându-se Mavra la ighemon, l-a rugat să poruncească să ia călușul din gura mucenicului, ca să poată vorbi cu dânsa. Și îndată a poruncit ighemonul ca să-i scoată acel căluș.
Și mergând Mavra la Sfântul Timotei, a stat aproape de el. Dar, mirosind mucenicul miros din hainele Mavrei, fiind stropite cu aromate mirositoare, a strigat: „Unde este tatăl meu, preotul Picolpos?” Iar tatăl lui, care stătea nu departe între popor și privea la pătimirea fiului său, s-a apropiat de dânsul și a zis: „Ce voiești, fericitul meu fiu?” Răspuns-a Timotei: „Te rog pe tine, tată, să faci un lucru bun, adică, luând oarecare petic, să-mi acoperi fața ca să nu simt mirosurile cele vătămătoare de suflet, care ies din hainele femeiești, pentru că acest miros este moarte, ce duce pe oameni la pierzare și le gătește gheena. Aceste mirosuri de arome sunt maică a poftei ajutătoare diavolului, vrăjmașe sfinților și urâciune drepților”.
Iar după ce a tăcut sfântul, Mavra a zis către dânsul: „Iubite Timotei, pentru ce mă defăimezi așa pe mine, care mai înainte nu te-am supărat cu nimic pe tine? Abia sunt douăzeci de zile de când ne-am luat și încă nu-mi știi obiceiurile mele, nici eu n-am cunoscut toate locurile casei tale. Atât de departe sunt de prihana cea părută, încât n-am schimbat cu altcineva vreun cuvânt și nici la masă cu cineva n-am stat, iar acum plâng, văzându-te pe tine în munci, și mă doare inima pentru tine. Fiind nevinovat, pătimești unele ca acestea, iar aceste pătimiri ale tale rănesc cu durere sufletul meu, că mă lași văduvă așa de tânără. Au doară te-ai îndatorat mult și, neavând cu ce să te răscumperi de datorie, de bunăvoie te-ai dat la moarte, supărat fiind de datornici? Dacă este așa, să vindem hainele noastre cele de mare preț și să plătim acea datorie. Iar dacă pentru dajdia poporului ești ținut în această primejdie și nu ai cu ce plăti, iată, înaintea ta sunt toate podoabele mele de nuntă, aurul și îmbrăcămintea de mireasă, vinde-le și să plătești dajdia împărătească”.
După niște cuvinte ca acestea ale ei, a zis Sfântul Timotei către dânsa: „Mavro, sora mea, când te-am văzut pe tine cu ochii mei sufletești ieșind din casă, am văzut pe diavolul mergând la dreapta ta și avea în mână o cheie cu care întorcea inima ta înapoi la lume”. Zis-a Mavra: „Fratele meu, Timotei, eu pe tine te caut și după aceasta, când te voi căuta, unde te voi afla? Și dacă va veni sâmbăta sau duminica, cine va citi cărțile tale?”
A zis Sfântul Timotei către dânsa: „O, Mavro, lasă cele de puțină vreme și deșarte ale acestei lumi și vino împreună cu mine la această frumoasă nevoință, pentru care ne vom învrednici să luăm cununi de la Mântuitorul nostru Dumnezeu și El ne va ierta toate păcatele noastre, ale celor ce de bunăvoie ne dăm la moarte pentru Dânsul”. Mavra a zis: „Când veneam la tine, inima mea era plină de lumească împătimire; iar după ce ai început a vorbi cu mine, Duhul lui Dumnezeu a intrat în mine! Deci, să știi, o, preaiubitul meu frate, că și eu tot pe acelea le doresc, pe care tu le-ai iubit!” Grăit-a către dânsa Sfântul Timotei: „Dacă grăiești adevărul, du-te de mustră pe ighemon pentru păgânătatea lui”. Iar Mavra a răspuns: „Mă tem, fratele meu, ca nu cumva să mă înfricoșez, văzând mulțimea muncilor și pe ighemon mâniindu-se și nu voi putea suferi, fiind prea tânără, căci am numai șaptesprezece ani”. Zis-a către dânsa Sfântul Timotei: „Nădăjduiește spre Domnul nostru Iisus Hristos și-ți vor fi muncile ca untdelemnul vărsat pe trupul tău și ca un duh de rouă în oasele tale, ușurându-ți toate durerile!”
După aceea a început mucenicul a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa, astfel: „Dumnezeule al tuturor darurilor celor bune, Cel ce ai dat ajutor în foc celor trei tineri și ai izbăvit pe Daniil din gurile leilor, prorocului prin proroc i-ai trimis hrană, ai întărit pe Avacum în ducerea prânzului; și nu numai în robie ai ajutat, ci și în groapa leilor și în cuptorul cel de foc ai mântuit pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, întru mărturia iubirii Tale de oameni, prin care din cei robiți ai făcut proroci și mucenici; caută, Doamne, și acum spre roaba Ta, Mavra, Cela ce ne-ai împreunat pe noi în însoțire, fă-ne nedespărțiți pe noi în această nevoință și să nu fim osebiți din ceata sfinților Tăi mucenici. Ci ne dă nouă, ca pentru Tine să suferim muncile și moartea cu bărbăție și să se rușineze potrivnicii, neputând a ne despărți pe noi de la întocmirea cea cu un suflet, pe care o avem în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine slava în veci. Amin”.
Așa rugându-se Sfântul Timotei lui Dumnezeu pentru soția sa, Mavra, îndată fericita, pornindu-se cu Duhul Sfânt, a mers la ighemon și, stând înaintea lui, a zis: „O, necuratule ighemon, argint și aur te-ai făgăduit să-mi dai, vrând să pogori sufletul meu în pierzare, pentru că nimic mai mult nu dorește inima ta, fără numai suflete omenești, cărora, dăruindu-le aur, vrei să le omori; dar cu amăgirile tale nu mă vei birui pe mine, căci, îmbrăcându-mă în armele Domnului meu Iisus Hristos, am stat înaintea ta”. Iar ighemonul Arian a zis către ai săi: „Oare nu v-am spus mai dinainte de Timotei că este vrăjitor? Iată, a fermecat și pe femeia sa, ca împreună cu dânsa, să ni se împotrivească nouă”.
Apoi a zis către Mavra: „Oare și tu ți-ai ales mai bine moartea decât viața? Caută de vezi că te lipsești de această dulce viață prin muncile cele amare. Au doară văzând mai înainte moartea bărbatului tău, gândindu-te la văduvia ta, ți-ai ales să mori împreună cu dânsul? Nu te tulbura că vei fi văduvă, că te voi mărita cu un sutaș din cei mai bogați ai mei, ca să te desfătezi cu dânsul din dulceața vieții acesteia și să te veselești având bărbat mai de bun neam ca cel dintâi”. Răspuns-a fericita Mavra: „De toate deșertăciunile lumești lepădându-mă, n-am trebuință de sutașul tău! Și îți spun adevărul, că m-am însoțit cu Mirele ceresc Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc fără îndoială. Iată, cu inimă vitează am stat înaintea ta, netemându-mă de nedreapta ta judecată!”
Iar ighemonul mâniindu-se, a poruncit să-i smulgă tot părul capului ei. Apoi a zis: „Iată, părul tău este smuls; deci, te sfătuiesc să jertfești zeilor, pentru ca să nu mai suferi și alte munci grele ce te așteaptă”. Răspuns-a Mavra: „O, ighemoane, acum știu că Hristos al meu m-a primit, nepomenindu-mi păcatul cel din neștiință; că, ascultându-ți sfatul tău cel viclean, mi-am împodobit părul spre amăgirea fericitului meu bărbat. Bine ai făcut, smulgându-mi părul acesta, că prin smulgerea lui s-a ridicat acel mare păcat de la mine, ca să nu fiu eu, cu podoaba părului, sminteală poporului ce stă împrejur și se uită la această priveliște”.
Auzind ighemonul acest răspuns al ei, s-a mâniat și a poruncit să-i taie degetele de la mâini și să le arunce departe. Iar Sfânta Mavra a zis: „Și cu aceasta îmi faci un bine, luându-mi degetele, cu care puneam asupra-mi înșelătoarele împodobiri. Să știi dar, că nu cunoști acelea ce mi le faci mie; căci, iată, un al doilea păcat al meu ai făcut a se lua de la mine prin tăierea degetelor; drept aceea cu veselie stau înaintea ta, fiind gata la toate muncile poruncite de tine”. Și se mira ighemonul de acea răbdare a ei. Iar presbiterul, tatăl lui Timotei, stând acolo în priveliștea poporului aproape de Mavra și, privind la nevoința ei, a zis încet către dânsa: „O, Mavro, buna mea fiică, cum ai răbdat tăierea degetelor tale?” Răspuns-a lui Sfânta Mavra: „Părinte, precum vezi pe un om într-o grădină smulgând din rădăcină verdețurile și lepădându-le, tot astfel și eu priveam spre tăierea și lepădarea degetelor mele și nu simțeam nici o durere”.
Iar Arian ighemonul a poruncit apoi la doisprezece ostași, să umple o căldare mare cu apă, să o fiarbă și să arunce în ea pe Sfânta Mavra. După ce a fiert destul apa, încât clocotea ca un tunet, a aruncat în ea pe sfânta care a stat în mijloc nevătămată. Și grăia către ighemon: „Iarăși îți mulțumesc, că ai poruncit să mă spăl și să mă curăț de păcatele mele cele făcute în lume, ca prin inimă curată să mă apropii de Dumnezeul meu și să primesc cununa vieții. Pentru că cele ce le pătimesc de la tine, îmi sunt mântuire la Hristos Domnul meu. însă foarte te-ai grăbit să mă arunci în această căldare, nefiind încă fiartă, pentru că apa din ea este foarte rece, și nu simt căldură, precum nici pe celelalte munci nu le-am simțit”.
Și mâniindu-se ighemonul foarte, a început a se gândi că ostașii, având milă de femeia aceea, au vărsat afară apa fiartă și au turnat în locul ei apă rece, vrând ca astfel să păzească pe Mavra vie, ca s-o aibă spre pofta lor trupească. Deci, sărind de pe scaunul său, a alergat la căldare, vrând să știe dacă era cu adevărat rece apa din căldare. Și, apropiindu-se, a zis către sfântă: „Toarnă-mi puțină apă pe mâini, ca să știu dacă este rece!”. Sfânta i-a zis: „Ea este atât de rece, încât nici căldura ei n-o simt. Iar de nu ai cu ce să înfierbânți mai mult căldarea, apoi trimite la tatăl meu, care este lucrător de lemn, și îți va da un braț de lemne, ca să aprinzi focul sub căldare”. Iar acestea le zicea sfânta, ocărând pe ighemon. Deci, i-a turnat pe mâini apă fiartă din căldare și, îndată, de fierbințeala cea mare, atât i s-au ars mâinile, încât și pielea i s-a zbârcit, răcnind foarte tare de durere și cu mirare a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul Mavrei, că nu este altul afară de Acela, în Care se slăvește aceasta”.
Acestea zicând, a poruncit să elibereze pe sfânta. Dar mai înainte ca ea să fie liberă de judecată și de muncă, diavolul iarăși a intrat în inima ighemonului și-l îndemna să se împotrivească aceleia care, cu curată știință, avea credința cea bună către Dumnezeu. Deci, chemând pe muceniță, i-a zis: „încetează, Mavro, să nădăjduiești spre Hristos și jertfește zeilor”. Sfânta a răspuns: „Nu voi jertfi idolilor, pentru că am pe Domnul, Cel ce mă apără pe mine”. Zis-a ighemonul: „Gura ta o voi umple cu cărbuni aprinși, de nu vei jertfi”. Sfânta a răspuns: „Nu înțelegi că cele ce le faci în nebunia ta, poruncind să-mi umple gura cu cărbuni aprinși, mă curățesc cu totul de păcatele cele făcute cu limba și cu gura? Că și Domnul meu, când lui Isaia prorocul i-a arătat slava Sa și l-a făcut pe el să poată auzi cântările îngerești, fiindcă era încă în păcate, vrând să-l curățească, a trimis la el pe unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleștele din altar și a atins cu cărbunele buzele prorocului, zicând: Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge fărădelegile tale, iar păcatele tale le va curăți! Și dacă prorocul cu un cărbune a câștigat iertare de păcate, apoi, mă rog ție ca nu numai gura mea s-o umpli de cărbuni aprinși, ci și fața, capul și peste tot trupul să pui cărbuni aprinși și să-l arzi, ca să fiu bună mirosire a lui Hristos. Și Dumnezeu, Care a curățit altădată păcatele prorocului acela, să le curățească și pe ale mele”.
Niște cuvinte ca acestea auzindu-le ighemonul, s-a înspăimântat și totodată s-a aprins de mânie și a poruncit să aducă o făclie plină de pucioasă și de smoală, ca să ardă pe muceniță. Iar poporul care stătea împrejur, a strigat cu glas mare către ighemon, zicând: „Până când vei scorni munciri noi asupra acestei tinere fecioare? încetează de acum să te mânii, ighemoane, căci ne mirăm foarte de răbdarea ei”. Iar Sfânta Mavra, întorcându-se către popor, a zis: „Fiecare din voi să-și caute de lucrurile sale: bărbații să se îngrijească de lucrurile cele bărbătești, iar femeile să facă lucrurile lor cu curăție și cu blândețe. Iar pentru mine nimeni să nu se îngrijească, pentru că eu n-am trebuință de nici un sprijin sau ajutor de la voi, căci Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc, este sprijinitorul meu”.