Amedeo Avogadro (1776 – 1856)
foto preluat de pe www.britannica.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Amedeo Avogadro
Lorenzo Romano Amedeo Carlo Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (n. 9 august 1776, Torino – d. 9 iulie 1856, Torino) a fost un fizician și chimist italian.
Amedeo Avogadro – foto preluat de pe www.britannica.com
Descendent al unei familii nobile de guelfi, din Vercelli, care în timp s-a divizat în mai multe ramuri.
Una din ramuri s-a stabilit în Quaregna, un sătuc de lângă Biella, din care se trage și familia lui Amedeo.
Până la vârsta de 30 de ani, a făcut studii juridice, după care s-a interesat de domeniul științific.
Între 1809 și 1819 a fost profesor de fizică și matematică la Colegiul Regal din Vercelli.
În anul 1820 a fost înființată prima catedră de fizică și matematică din Italia, la universitatea din Torino.
Amedeo Avogadro a fost numit șeful acestei catedre, unde a predat, cu întreruperi, până în 1850.
A fost membru al Academiei de Științe și a Societății Italiene “dei XL” (a celor 40).
Și-a orientat cercetările spre problemele cele mai importante din fizică și chimie.
În 1811, pe când preda la Vercelli, a emis așa numita “ipoteză moleculară”, potrivit căreia două volume egale din orice gaze, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule.
Numărul lui Avogadro, cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,022×1023 mol−1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanță.
cititi mai mult despre Amedeo Avogadro si pe en.wikipedia.org
Leonid Andreev (1871 – 1919)
Leonid Andreev (Autoportret autocrom, publicat în 1912)
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Leonid Andreev (1871 – 1919)
Leonid Nikolaievici Andreev (n. 21 august [9 august S.V.] 1871 – d. 12 septembrie 1919) a fost un dramaturg, nuvelist și fotograf rus, lider al mișcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes scriitori ruși dintre anii 1902 – 1914.
Leonid Andreev – (Autoportret autocrom, publicat în 1912) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
S-a născut în provincia Oriol, Rusia.
Studiază inițial dreptul la care renunță, însă, pentru a urma o carieră literară.
Trece prin perioade de cruntă depresie în timpul studenției, fiind, de multe ori, aproape de sinucidere.
Întâlnirea cu Maxim Gorki este decisivă pentru Andreev; Gorki îl sprijină în cariera sa literară, mijlocind mediatizarea acestuia.
După acest moment, a fost unul dintre cei mai prolifici și de succes autori din Rusia.
Leonid Andreev - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Prima sa colecție de povestiri apare în 1901 și se vinde foarte repede, într-un tiraj de 250.000 de exemplare.
În scurt timp, însă, își șochează publicul cu exentricitățile sale.
Idealist și rebel, Andreev își petrece ultimii ani din viață într-o mare penurie materială, în Finlanda, unde se retrăsese din cauza succesului Revoluției Bolșevice în Rusia.
Spre deosebire de prietenul său, Maxim Gorki, Andreev nu s-a putut împăca cu noul regim politic din ce se instituise.
Face publice în întreaga lume manifeste împotriva abuzurilor bolșevice din Rusia.
A fost căsătorit cu contesa Wielhorska, o nepoată a lui Taras Shevchenko.
Leonid Andreyev și a doua lui soție, Anna – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Fiul lor a fost Daniil Andreev, poet și mistic creștin, autor al Roza Mira (rus.) – Roza lumii.
Nepoata lui Leonid Andreev, scriitoarea americană Olga Andrejew Carlisle, a publicat o culegere de povestiri scurte, Visions, în 1987.
Numele lui L. Andreev îl poartă una din insulele scufundate din Teritoriul Arctic Britanic.
Opera
Leonid Andreev – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
- Nălucile
- Jurnalul Satanei
- 1898: Bargamot și Garașka (“Bargamot i Garașka”)
- 1902: Orașul (“Gorod”)
- 1904: Râsul roșu (“Krasnîi smeh”)
- 1906: Viața omului (“Jizn’ celoveka”)
- 1908: Povestea celor șapte spânzurați (“Rasskaz o semi poveșnîh”)
- 1908: Împăratul foamete (“Țar Golod”)
- 1908: Zilele vieții noastre (“Dni nașei jizni”)
- 1910: Anatema
- 1910: Gaudeamus
- 1911: Sașka Jeguliov
- 1912: Profesorul Storițîn (“Profesor Storițîn”)
- 1912: Katerina Ivanovna
cititi despre Leonid Andreev si pe: en.wikipedia.org; www.imdb.com; russiapedia.rt.com
Bătălia de la Adrianopol (9 august 378)
foto preluat de pe history-maps.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Adrianopol (9 august 378)
Bătălia de la Adrianopol a fost o bǎtǎlie dintre goți (cea mai mare parte triburi vizigote și ostrogote), conduși de Fritigern și romani (Imperiul Roman de Răsărit 330 d.Hr. – 1453), conduși de împăratul Valens.
Bătălia a avut loc la aproximativ 13 km nord de Adrianopol, în provincia romană Tracia, și s-a încheiat cu înfrângerea completă a romanilor.
Această bătălie a fost unul dintre punctele de cotitură ale antichității târzii, care a accelerat dezintegrarea Imperiului Roman și a schimbat balanța puterii în favoarea popoarelor germanice.
Forțele combatante
Se estimează că romanii aveau ceva mai mult de 20.000 de oameni, iar goții în jur de 12-15.000 de oameni.
Pe lângă aceștia mai erau 50.000 de civili și 20-30.000 aliați germanici.
Bătălia de la Adrianopol (9 august 378) Parte din Războiul Gotic din 376–382 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Desfășurare
Majoritatea forțelor gotice se rezumau la arcași. Infanteria era înarmată cu scramasax, spatha sau fransica, care zdrobea cu ușurință coifurile și scuturile.
Mulți dintre soldații lui Fritigern luptaseră în armata romană fiind familiarizați cu terenul și doctrina militară romană.
Rezultatul bătăliei a depins în mare măsură de acțiunile comandantului Fritigern și de pasivitatea generalilor romani.
Fritigern a trimis un emisar pentru a amâna bătălia în așteptarea cavaleriei gotice.
În același timp, Valens aștepta întăririle de la Grațian. Victor, comandantul cavaleriei, recomandă împăratului să-l aștepte pe Grațian, dar împăratul ignoră această recomandare.
Drumul către tabăra gotică a fost parcurs în marș forțat de opt mile fără apă, mâncare și odihnă. Romanii au fost atacați de cavaleria gotică înainte să se organizeze în formație.
Fritigern se folosește de tactica amânării, precum și de tratativele cu mai multe triburi sau pârjolirea recoltelor.
Romanii subestimează trupele barbarilor. Fritigern reușește să adune oamenii la timp pentru a-i arunca în luptă.
Unii hărțuiesc armatele lui Grațian pentru ca Valens să rămână singur în bătălie.
Generalii romani sunt dezorientați, în conflict unul cu celălalt, romanii suportând o adevărată catastrofă.
Superioritatea gotică s-a manifestat în materie de comandanți, eficiență, tactică.
Consecințele
Goții și romanii fac pace în anul 382, când primilor li se permite să se așeze în Tracia în schimbul serviciului militar.
cititi mai mult despre Bătălia de la Adrianopol (9 august 378) si pe en.wikipedia.org