Echinocțiul
Poziţia Terrei punând în evidenţă orientarea sa în raport cu razele Soarelui în timpul unui echinocţiu
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.astro-urseanu.ro; www.agerpres.ro
Echinocțiul
Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc.
Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale.
Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.
Echinocțiul are loc de două ori pe an.
Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică.
Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal.
Punctul vernal este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale.
Datorită faptului că punctul se deplasează pe ecliptică, coordonatele se definesc pentru poziția punctului într-un anumit an, de exemplu 1950,0 sau 2000,0.
În această zi Soarele trece exact la zenit pe ecuatorul terestru.
Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstiţiul din iunie (stânga), echinocţiul din septembrie (jos), solstiţiul din decembrie (dreapta) şi echinocţiul din martie (sus) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Echinocțiul de primăvară
Dupa „Mărțișor”, „Babe” și „Mosi”, după “zăpada mieilor”, când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii deși luna martie se dovedește a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice.
El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia.
Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ .
La momentul echinocțiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.
Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mițcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.
Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.
Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei.
În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice.
Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.
Iluminarea planetei la echinocțiul de primăvară – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro
Al doilea echinocțiu al anului este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.
Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal.
Echinocțiul de toamnă
Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pașim în toamna astronomică.
Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.
Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.
La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro
Etimologie
Termenul românesc echinocțiu are etimologie dublă: împrumut din latinul æquinoctium, care este format prin compunere, din lat. æquus: „egal” cu lat. nox, noctis: „noapte”, precum și împrumut din franceză: équinoxe care provine din același cuvânt latinesc æquinoctium Aceasta, pentru că la echinocțiu ziua și noaptea au durate egale.
Astfel, echinocțiul de primăvară (sau vernal) descrie echinocțiul din martie în emisfera nordică, în timp ce echinocțiul din septembrie pe cel din emisfera sudică.
Tradiţii
Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), de Ion Ghinoiu.
La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.
Linia echinocțiului
Linia echinocțiului sau linia echinocțială este dreapta de intersecție a planului eclipticii (care este aceea a orbitei Pământului) cu planul ecuatorului ceresc (care este cel al ecuatorului terestru).
Ea este perpendiculară pe linia solstițiilor sau linia solstițială.
Un echinocțiu sau punct echinocțial este unul din cele două puncte de intersecție ale liniei echinocțiale cu sfera cerească.
Abolirea sclaviei în Statele Unite ale Americii (19 iunie 1862); Proclamația de emancipare (22 septembrie 1862; 1 ianuarie 1863)
Sclavi pe o plantație de cartofi
foto si articole preluate de pe: ro.wikipedia.org
Războiul Civil American
Bătălia de pe Chickamauga (litografie de Kurz și Allison, 1890) – foto; ro.wikipedia.org
Războiul Civil American, deseori denumit Războiul de secesiune (în engleză War of Secession), Războiul dintre state (în engleză War Between the States), sau Războiul dintre Nord și Sud a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care și-a păstrat neschimbată denumirea sa oficială adoptată cu ocazia scrierii Constituției SUA, Statele Unite ale Americii) și Statele din Sud ale acesteia, și anume șapte, mai apoi unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumită Statele Confederate ale Americii (în engleză Confederate States of America).
În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republican, în frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împotriva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja.
Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861.
Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.
Ostilitățile au început la 12 aprilie 1861, când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud.
Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud.
Ambele părți și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict.
În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină.
Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două.
Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic.
Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865.
Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclaviei în Statele Unite, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia.
Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.
Statele Unite la 1856, cu puțin timp înaintea izbucnirii războiului civil.
roșu: statele libere
negru: statele sclavagiste
verde: teritoriile organizate
Există o corelație puternică între gradul de susținere a secesiunii și numărul de plantații din regiune; statele din Sudul îndepărtat, cu cea mai mare concentrație de plantații au fost primele care s-au separat. Statele sclavagiste dinspre nord, Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, și Tennessee aveau puține plantații și au respins secesiunea până când criza Fort Sumter i-a forțat să aleagă o parte.
Statele de graniță aveau mai puține plantații și nu s-au separat.
Procentul de albi din Sud care trăiau în familii proprietare de sclavi era de 36,7% în Sudul extrem, 25,3% în zonele mai nordice și 15,9% în statele de graniță care au luptat de partea Uniunii.
95% din negri trăiau în Sud, reprezentând o treime din populația de acolo, în Nord ei constituind doar 1% din populație.
În consecință, temerile de emancipare a negrilor erau mai mari în Sud decât în Nord.
Decizia Curții Supreme din 1857 în cazul Dred Scott v. Sandford a amplificat controversele. Decizia Președintelui Curții Supreme Roger B. Taney însemna că sclavi sunt „atât de inferiori încât nu au drepturi pe care albii să fie obligați să le respecte”, și că sclavia se putea răspândi în teritorii.
Lincoln a avertizat că „următoarea decizie de tip Dred Scott” ar putea amenința statele din Nord cu sclavia.
Politicianul din Nord Abraham Lincoln a spus: „această chestiune a sclaviei era mai importantă decât oricare alta; într-atât încât s-a ajuns ca nici o altă chestiune națională să nu obțină audieri.”
Problema sclaviei era legată de competiția pentru controlul asupra teritoriilor și cerințele Sudului pentru un cod al sclavilor în teritorii a reprezentat chestiunea utilizată de aceștia pentru a rupe Partidul Democrat în două, ceea ce aproape a garantat alegerea lui Lincoln și secesiunea.
Când secesiunea a devenit o problemă, deținătorul de plantații din Carolina de Sud și senatorul John Townsend a spus că „dușmanii noștri sunt pe cale să preia frâiele Guvernului, și intenționează să ne conducă după capriciile teoriilor lor fanatice, și conform scopului declarat de abolire a sclaviei.”
Opinii similare au fost exprimate în tot Sudul în editoriale, în discursuri politice și în declarații privind motivele secesiunii.
Deși Lincoln nu avea planuri de a interzice sclavia acolo unde ea exista deja, oameni din tot Sudul și-au exprimat temeri pentru viitorul sclaviei.
Coperta romanului aboliţionist Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe, carte care a influenţat puternic curentul aboliţionist din Nord
Printre îngrijorările Sudului se numărau nu doar pierderile economice, ci și temerile de egalitate rasială.
Declarația privind Cauzele Secesiunii statului Texas, specifica faptul că statele nesclavagiste „proclamă înjositoarea doctrină a egalității tuturor oamenilor, indiferent de rasă sau culoare”, și că rasa africană era „pe drept privită ca rasă inferioară și dependentă”.
Secesionistul E. S. Dargan din Alabama a spus că emanciparea i-ar face pe sudiști să se simtă „demoralizați și degradați”.
Începând din anii 1830, conducerea Poștei Federale a refuzat să mai transporte pamflete aboliționiste către statele din Sud.
Profesorii proveniți din Nord și suspectați de înclinații aboliționiste erau expulzați din Sud, iar literatura aboliționistă era interzisă.
Când republicanii au declarat că nu sunt aboliționiști, sudiștii au respins această apărare.
Și Nordul se simțea amenințat, după cum constată Eric Foner, „nordiștii ajunseseră să vadă sclavia ca pe antiteza unei societăți bune, și ca pe o amenințare la adresa valorilor și intereselor lor fundamentale”
Abraham Lincoln*, al 16-lea Președinte al Statelor Unite (1861–1865)
Lincoln a înțeles că puterea guvernului federal de a pune capăt sclaviei era limitată de Constituție, care până în 1865 lăsa chestiunea în seama fiecărui stat.
Înainte și în timpul alegerii sale ca președinte, el a susținut că dispariția finală a sclaviei va rezulta din împiedicarea expansiunii ei în noile teritorii americane.
La începutul războiului, el a încercat și să convingă statele să accepte eliberarea cu despăgubire în schimbul interzicerii sclaviei.
Lincoln credea că limitarea sclaviei în aceste moduri o va elimina prin mijloace economice, așa cum prevedeau Părinții Fondatori, în conformitatea cu Constituția.
Președintele Lincoln a respins două tentative de emancipare limitate geografic ale general-maiorului John C. Frémont în august 1861 și a general-maiorului David Hunter în mai 1862, cu argumentul că nu le stă lor în putere, și că va deranja statele de graniță loiale Uniunii.
La 19 iunie 1862, cu susținerea lui Lincoln, Congresul a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale.
În iulie 1862, a fost adoptată o a doua Lege de Confiscare, prin care se stabileau proceduri judecătorești prin care se puteau elibera sclavii oricărei persoane condamnate pentru ajutarea rebeliunii.
Desi Lincoln credea că nu stă în puterea Congresului să elibereze sclavii din state, el a aprobat legea, dând credit legislativului.
El considera însă că asemenea acțiuni sunt atribuția exclusivă a comandantului suprem în timp de război, atribuții care îi revin prin Constituție președintelui, iar Lincoln plănuia să acționeze și el în același sens.
În acea lună, Lincoln a discutat cu cabinetul o variantă a proclamației de emancipare.
În ea, el declara: „ca măsură militară potrivită și necesară, începând cu 1 ianuarie 1863, toate persoanele deținute ca sclavi în statele confederate vor fi pentru totdeauna libere”.
În particular, Lincoln ajunsese în acest moment la concluzia că baza de sclavi a Confederației trebuie eliminată.
Politicienii Copperheads susțineau însă că emanciparea este o piedică la adresa păcii și reunificării.
Redactorul republican Horace Greeley de la foarte influentul New York Tribune a căzut în capcană, iar Lincoln a negat direct aceasta într-o abilă scrisoare din 22 august 1862.
Președintele a spus că principalul scop al acțiunilor sale ca președinte (folosind pronumele personal de persoana întâi și termenul de „îndatorire oficială”) era conservarea Uniunii:
„Obiectivul meu de ansamblu în această luptă este salvarea Uniunii, nu acela de a salva sau de a distruge sclavia. Dacă aș putea salva Uniunea fără să eliberez vreun sclav, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând toți sclavii, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând pe unii și lăsându-i pe alții cum erau, atunci aș face și asta. Ceea ce fac eu în privința sclaviei și a rasei de culoare, fac pentru că cred că ajută la salvarea Uniunii; și ceea ce nu fac, nu fac pentru că nu cred că va ajuta la salvarea Uniunii … Aici mi-am declarat scopul în conformitate cu ce consider că este îndatorirea mea oficială; și nu intenționez să modific nici dorința mea personală, pe care adesea mi-am exprimat-o, ca toți oamenii de pretutindeni să fie liberi.”
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) – foto: ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare, emisă la 22 septembrie 1862, și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1863, îi declara liberi pe sclavii din 10 state neaflate sub controlul Uniunii, cu excepții privind zonele aflate deja sub controlul Uniunii în două state.
Lincoln a petrecut următoarele 100 de zile pregătind armata și națiunea pentru emancipare, în timp ce democrații și-au raliat alegătorii de la alegerile legislative din 1862 avertizând privind amenințarea pe care o reprezintă sclavii eliberați pentru albii din Nord.
Odată ce abolirea sclaviei în statele rebele a devenit un obiectiv militar, pe măsură ce armatele Uniunii înaintau spre sud, din ce în ce mai mulți erau eliberați, până când toți cei trei milioane din teritoriul confederat au fost eliberați.
Comentariul lui Lincoln la semnarea proclamației a fost:
„niciodată, în viața mea, nu m-am simțit mai sigur că fac ceea ce trebuie, decât acum când semnez această hârtie.”
O vreme, Lincoln a continuat planurile mai vechi de a constitui colonii de sclavi eliberați.
El comenta favorabil pe tema colonizării în Proclamația de emancipare, dar toate tentativele de a pune în aplicare un proiect de asemenea amploare au dat greș.
La câteva zile după anunțarea emancipării, 13 guvernatori republicani s-au întrunit la Conferința de Război a Guvernatorilor; ei au susținut proclamația președintelui, dar au propus demiterea generalului George B. McClellan din funcția de comandant al armatei Uniunii.
După emiterea Proclamației de emancipare, înrolarea foștilor sclavi în armată a devenit politică oficială a guvernului.
Până în primăvara lui 1863, Lincoln era gata să recruteze soldați negri în numere mai mari decât cele modice de până atunci.
Într-o scrisoare adresată lui Andrew Johnson, guvernatorul militar al statului Tennessee, în care îl încuraja să ia inițiativa de a strânge armate de negri, Lincoln scria:
„simpla vedere a 50.000 de soldați negri înarmați și pregătiți pe malurile fluviului Mississippi ar pune capăt pe loc rebeliunii”.
Până la sfârșitul lui 1863, la îndrumarea lui Lincoln, generalul Lorenzo Thomas recrutase 20 de regimente de negri din valea râului Mississippi. Frederick Douglass a făcut odată următoarea remarcă referitoare la Lincoln:
„în compania sa, nu mi s-a amintit niciodată de originea mea umilă și de culoarea mea nepopulară”.
Soldaţi din Compania de infanterie E, a IV-a de Culoare din armata Uniunii
Proclamația de emancipare
Reproducere a Proclamaţiei de emancipare, la National Underground Railroad Freedom Center în Cincinnati, Ohio – foto: ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare constă din două decrete ale Președintelui Statelor Unite Abraham Lincoln emise în timpul războiului civil american.
Primul, emis la 22 septembrie 1862, a declarat liberi toți sclavii din toate statele Confederației care nu aveau să treacă sub controlul Uniunii până la 1 ianuarie 1863.
Al doilea decret, emis la 1 ianuarie 1863, a numit statele în care este valabil.
Proclamația de emancipare a fost atacată la acea vreme pentru că elibera doar sclavii asupra căror Uniunea nu avea putere.
În practică, proclamația a însemnat un angajament al Uniunii de a desființa sclavia, decizie controversată în Nord.
Lincoln a emis decretul din poziția sa de „Comandant Suprem al Forțelor Armate” conform articolului II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite.
Proclamația nu a eliberat niciun sclav din statele de graniță (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware, și Virginia de Vest), sau din statele sau porțiunile de state din Sud care se aflau sub controlul Uniunii.
I-a afectat direct, la început, doar pe acei sclavi care fugiseră din Sud și trecuseră în Uniune.
Aflând vestea Proclamației, și alți sclavi au fugit dincolo de liniile unioniste pe măsură ce armata Nordului avansa spre sud.
În vreme ce armatele Uniunii au ocupat Confederația, mii de sclavi erau eliberați în fiecare zi până când aproape toți (aproximativ 4 milioane, conform recensământului din 1860) au devenit liberi până în iulie 1865.
După război, aboliționiștii erau îngrijorați de faptul că Proclamația ar fi fost doar o măsură luată pe timpul războiului, și că nu avea puterea de a pune capăt sclaviei.
Câteva foste state sclavagiste au adoptat legi de interzicere a sclaviei; totuși, sclavia a continuat să existe până când a fost desființată prin ratificarea Amendamentului al 13-lea la 18 decembrie 1865.
Situația sclavilor eliberați în 1865-66 și intrarea în vigoare a Codurilor Negrilor
Desen apărut în Harper’s Magazine caricaturizând opoziția Ku Klux Klan și White League față de Reconstrucție
Guvernele statelor din Sud au pus în aplicare rapid niște legi restrictive pentru negri, care însă au fost abolite în 1866 și nu au avut efect deoarece Biroul pentru Eliberați (și nu tribunalele locale) au tratat chestiunile legale ale sclavilor eliberați.
Legile negrilor sunt un indiciu privind planurile pregătite de albii din sud pentru foștii sclavi. Negrii urmau să aibă mai multe drepturi decât aveau negrii liberi înainte de război, dar acestea aveau să se limiteze la o serie de drepturi civile minore.
Nu urma să aibă drept de vot, și, cum ei nu erau cetățeni, nu aveau dreptul de a purta armă, nici cel de a face parte din juriul unor procese în care erau implicați albi, și nici cel de a se muta fără loc de muncă.
Legile negrilor ar fi restrâns puterea negrilor de a-și controla propriile locuri de muncă.
Opinia publică din Nord a fost scandalizată de aceste legi.
Ele au fost abrogate prin Legea drepturilor civile din 1866 care a dat sclavilor eliberați egalitate în fața legii (însă nu și dreptul de vot).
Negrii au respins metodele coloniilor de muncă din perioada sclaviei; cu susținerea puternică a Biroului pentru Eliberați, ei au forțat proprietarii de plantații să negocieze contractele de muncă.
Aceste negocieri au condus la înființarea sistemului arendei, care le-a dat negrilor o mai mare independență economică și socială decât coloniile de muncă.
Totuși, din cauza lipsei de capital și deoarece proprietarii de plantații continuau să controleze mijloacele de producție (unelte, animale de povară și pământ), foștii sclavi au fost forțați să cultive plante industriale (mai ales bumbac) pentru proprietari și pentru negustori.
Sărăcia pe scară largă, perturbarea unei economii predominant agrare puternic dependentă de bumbac, și prăbușirea prețului bumbacului, au condus în câteva decenii la îndatorarea majorității negrilor, și la sărăcirea multor proprietari de plantații.
Harriet Tubman (stânga), sclavă care a evadat din Sud. După evadare, ea a ajutat mulţi alţi sclavi să fugă în Nord. Aici, împreună cu şase sclavi pe care i-a salvat – foto: ro.wikipedia.org
Oficialii din Nord au furnizat relatări diferite privind situația foștilor sclavi din Sud.
O evaluare dură a venit din partea lui Carl Schurz, care a relatat situația din statele de pe coasta Golfului Mexic.
El a documentat zeci de linșări și a susținut că sute sau mii de alți afroamericani erau omorâți.
Numărul de omoruri și de violențe comise împotriva negrilor este foarte mare; ne putem forma doar o părere estimativă asupra a ceea ce se petrece în aceste părți ale Sudului care nu sunt sub supraveghere militară strictă, și de unde nu provin rapoarte regulate, după ce se petrece chiar sub ochii autorităților noastre militare. În ce privește experiența mea personală, voi menționa doar că în timpul sejurului meu de două zile în Atlanta, un negru a fost înjunghiat mortal pe stradă, și trei au fost otrăviți, dintre care unul a murit. În timp ce eram la Montgomery, un negru a fost tăiat la gât cu intenția evidentă de a fi ucis, și un altul a fost împușcat, dar amândoi au scăpat cu viață. Câteva ziare atașate acestui raport dau o relatare a numărului de cazuri de crimă care au avut loc în diverse locuri într-o perioadă anume de timp. Este un fapt trist că aceste acte nu se limitează la acea clasă de oameni care ar putea fi denumită pleava. Carl Schurz, “Report on the Condition of the South”, decembrie 1865 (U.S. Senate Exec. Doc. No. 2, 39th Congress, 1st session).
Raportul conținea mărturii date sub jurământ de soldați și oficiali ai Biroului pentru Eliberați.
În Selma, Alabama, maiorul J.P. Houston a notat că albii care au omorât 12 afroamericani în districtul său nici măcar nu au fost judecați.
Multe alte omoruri nici nu au fost investigate oficial. Căpitanul Poillon a descris patrule de albi din sud-vestul statului Alabama
„care abordează unele ambarcațiuni; după plecarea vaselor, ei împușcă, spânzură sau îneacă victimele pe care le găsesc la bord, și toți cei găsiți pe drumuri sau venind dinspre râuri sunt aproape întotdeauna omorâți. Negrii uluiți și îngroziți nu știu ce să facă–să plece înseamnă moartea; să rămână înseamnă să sufere povara crescândă impusă asupra lor de cruzii supraveghetori, al căror singur interes este munca negrilor, stoarsă prin orice metodă pe care o ingeniozitate inumană ar putea-o găsi; se recurge la biciuiri și omoruri pentru a-i intimida pe cei pe care doar teama de o moarte groaznică îi face să rămână, în vreme ce patrulele, câinii și iscoadele, deghizați în yankei, îi păzesc veșnic pe acești nefericiți.”
Al treisprezecelea amendament al Constituţiei SUA, prin care era abolită sclavia
Răspunsurile moderaților
Ca răspuns față de legile negrilor și la semnele îngrijorătoare ale recalcitranței sudiștilor, republicanii radicali au blocat readmiterea fostelor state rebele în Congres în toamna lui 1865.
Congresul a reînnoit și Biroul pentru Eliberați, dar Johnson a refuzat să promulge legea Biroului pentru Eliberați în februarie 1866.
Senatorul de Illinois Lyman Trumbull, liderul republicanilor moderați, s-a simțit jignit de legile negrilor.
El a propus prima lege a drepturilor civile, deoarece abolirea sclaviei era vidă de conținut dacă
„vor fi aplicate legi care să priveze persoanele de descendență africană de drepturile esențiale ale unor oameni liberi… O lege care nu permite unei persoane de culoare să treacă dintr-un district în altul, și una care nu le permite să aibă proprietăți, să predea, să fie preoți, sunt sigur legi care încalcă drepturile unor oameni liberi… Scopul acestei propuneri legislative este distrugerea tuturor acestor discriminări.”
Partea cea mai importantă a propunerii lui Trumbull era secțiunea introductivă:
„Toate persoanele născute în Statele Unite… sunt declarate cetățeni ai Statelor Unite; acești cetățeni de orice rasă sau culoare, indiferent dacă au fost sau nu sclavi … vor avea aceleași drepturi în toate statele …de a semna și pune în aplicare contracte, de a iniția proces, de a face parte în proces, de a depune mărturie, de a moșteni, cumpăra, închiria, vinde, deține și de a transporta orice proprietate personală, și de a beneficia în mod egal de toate legile și prevederile legale privind siguranța persoanei și a proprietății, de care se bucură și cetățenii albi; lor li se vor aplica aceleași pedepse … și se vor supune acelorași legi.”
Congresul a adoptat rapid legea drepturilor civile; Senatul la 2 februarie a votat 33–12; Camera Reprezentanților a votat-o la 13 martie cu 111–38.
Vetoul lui Johnson; ralierea republicanilor împotriva lui
Deși presat de moderații din Congres să semneze legea drepturilor civile, Johnson s-a îndepărtat decisiv de aceștia, refuzând să o promulge la 27 martie.
Mesajul său de veto obiecta împotriva măsurii deoarece ea acorda cetățenie sclavilor eliberați într-un moment când unsprezece din cele treizeci și șase de state nu erau reprezentate și încerca să impună prin lege federală „o egalitate perfectă între rasele albă și neagră în toate statele Uniunii”.
Johnson a spus că aceasta reprezintă un amestec al autorității federale în drepturile statelor, ceea ce nu era costituțional și era contrar tuturor precedentelor.
Era o „încercare de centralizare și de concentrare a întregii puteri legislative la nivelul guvernului național.”
Dezbaterea privind Reconstrucţia şi Biroul pentru Eliberaţi a atins scara naţională. Acest afiş electoral din 1866 din Pennsylvania sugerează că banii Biroului pentru Eliberaţi sunt cheltuiţi pe negri leneşi pe cheltuiala muncitorilor albi.
Partidul Democrat, proclamându-se partid al albilor din nord și din sud, l-a susținut pe Johnson.
Totuși, Congresul putea vota în proporție de două treimi pentru a forța președintele să promulge o lege, iar republicanii au strâns această majoritate (în Senat—la limită—33:15, și în Camera Reprezentanților cu 122:41) iar legea drepturilor civile a devenit oficială.
Congresul a trecut și legea Biroului pentru Eliberați cu aceeași majoritate, peste vetoul lui Johnson.
Ultima propunere a moderaților a fost Amendamentul al 14-lea, al cărui principal autor a fost reprezentantul John Bingham.
Acesta a fost gândit pentru a introduce în Constituție specificațiile cele mai importante ale legii drepturilor civile, dar a mers mult mai departe decât atât.
A extins cetățenia la toate persoanele născute în Statele Unite (cu excepția vizitatorilor și a indienilor din rezervații), a penalizat statele care nu acordau sclavilor eliberați dreptul la vot, și mai ales, a înființat noi drepturi civile federale care puteau fi apărate în instanțe federale.
A garantat plata datoriei de război federale (și a promis că plata datoriei de război confederate nu va fi efectuată niciodată).
Johnson și-a folosit influența pentru a bloca amendamentul în state, deoarece era necesar ca trei sferturi din state să-l adopte pentru a fi ratificat. (Amendamentul a fost totuși ratificat în cele din urmă.)
Efortul moderaților de a ajunge la un compromis cu Johnson a eșuat, și a izbucnit o luptă politică între republicani (radicali și moderați) pe de o parte, și Johnson și aliații săi din Partidul Democrat din Nord, și din grupările conservatoare (cu diverse nume) din statele sudice, pe de altă parte.
*Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809, Hodgenville, Kentucky, SUA – d. 15 aprilie 1865, Washington, D.C., SUA) a fost al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
Evenimentele Zilei de 22 septembrie în Istorie
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
22 septembrie este a 265-a zi a calendarului gregorian și a 266-a zi în anii bisecți.
Mai sunt 100 de zile până la sfârșitul anului.
Zodia Balanţă (22 septembrie – 22 octombrie)
Zodia Balanta (22 septembrie – 22 octombrie) – foto: eastrolog.ro
Nativul Balanta este sarmant, sociabil, bun diplomat; accepta compromisurile si poate fi indecis.
Nativul din Balanta are nevoie de ceilalti pentru a se desfasura.
Caracterul lui iubitor si armonios este controlat de ratiune.
Este inimos, diplomat înnascut si stapâneste arta de a se purta cu ceilalti.
Pentru nativul din zodia Balanta, mentinerea echilibrului, ideea de “a trai si a-i lasa si pe ceilalti sa traiasca” sunt necesitati vitale. Este adaptabil, are bun gust si talent artistic.
Iubeste culorile, tablourile, muzica si dansul si iese în evidenta datorita infatisarii placute.
Daca Soarele este prost aspectat, rafinamentul erotic al nativului Balanta poate duce la viciu.
Ambitia, toanele, lingusirile, desfrâul si vanitatea ii pot dauna nativului din Balanta, iar dorinta de lux îl poate costa prea mult.
cititi mai mult pe: eastrolog.ro
Sărbători Religioase ale Zilei de 22 septembrie
Biserica Ortodoxă Română
†) Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope
Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei (sec. al XVII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi (cunoscut și ca Teodosie al Moldovei) a fost un mitropolit al Moldovei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care a suferit mucenicia din mâinile tătarilor intrați pe teritoriul Moldovei într-o expediție de pradă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru sfinți cu numele acesta, pomeniţi de sinaxar.
S-a născut în orașul Sinopi, iar părinții săi au fost Pamfil și Maria.
El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită.
Încă din tinerețe s-a învrednicit de darul Duhului Sfânt, făcând minuni.
A fost ales Episcop al orașului Sinopi.
În timpul împăratului Traian (98-117), a suferit moarte martirică din porunca dregătorului African († 117).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Sf. Foca, episcop, martir († secolul al II-lea)
Biserica Romano-Catolică
Sf. Toma din Villanova, episcop; Sf. Mauriciu, ofițer, martir
Sărbători internaționale ale zilei de 22 septembrie
Ziua internaţională de informare cu privire la leucemia mieloidă cronică (LMC)
Lansată în 2008, Ziua internaţională de informare cu privire la leucemia mieloidă cronică (LMC) a devenit un eveniment global în 2011, fiind marcată în fiecare an pe 22 septembrie.
Data aleasă pentru marcarea acestei zile nu este întâmplătoare, ea reprezintă modificarea genetică a cromozomilor 9 şi 22, care cauzează leucemia mieloidă cronică, boală a sângelui şi a măduvei osoase ce apare atunci când se produce o transformare canceroasă a unei celule stem.
În cazul LMC are loc o translocaţie reciprocă între celule, o parte detaşată din cromozomul 22 se mută la cromozomul 9, rezultând astfel aşa numitul cromozom “Philadelphia”, care a fost descoperit în 1960.
Fuziunea acestor gene determină o creştere necontrolată a celulelor albe din sânge.
Netratată, această boală duce la deces în 2-3 ani.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua mondială fără maşini
Ziua mondială fără maşini este marcată, anual, la data de 22 septembrie.
Iniţial, data la care era sărbătorită Ziua fără maşini a fost 17 iunie, stabilită de Asociaţia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997.
Evenimentul era marcat pe plan local, în cadrul Săptămânii Transportului Verde.
Un an mai târziu, francezii au avut ideea înfiinţării campaniei ”În oraş, fără maşina personală!”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Sărbători naționale ale zilei de 22 septembrie
Bulgaria – Ziua independenței – în anul 1908, cu sprijinul guvernului lui Alexandar Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declară, printr-un manifest special, independența Bulgariei și se proclamă țar al bulgarilor (se sărbatorește începând din anul 1998).
Mali: Ziua națională – Proclamarea independenței (1960)
Evenimentele Zilei de 22 septembrie în Istorie
- 22 septembrie 1499 – A luat sfârșit Războiul Suab, prin semnarea tratatului de la Basel, tratat prin care se dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne;
- 22 septembrie 1862 – Președintele Statelor Unite Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare prin care decreta eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat;
- 22 septembrie 1869 – La München, a avut loc premiera operei Aurul Rinului, prima din tetralogia Inelul Nibelungilor.
22 septembrie 66 - Împăratul roman Nero creeaza Legiunea a I-a Italica. Legiunea I Italica (in latina Legio I Italica), a fost un corp de infanterie al armatei romane.
Numele sau provine de la locul recrutarii primilor soldati, de pe teritoriul Italiei si era compusa dintr-un numar de soldati cuprins intre 4200 (in perioada republicana) si 5200 (in perioada imperiala).
Simbolul Legiunii a I-a Italica era un porc mistret.
Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus – foto – en.wikipedia.org
Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15 decembrie 37 – d. 9 iunie 68), al cincilea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene.
Nero a fost ultimul imparat roman din dinastia iulio-claudiana.
A urcat pe tron la 13 octombrie 54, la moartea tatălui său, Claudius.
Este unul dintre împărații care au fost foarte aspru judecați în literatura antică.
Se presupune că a dat foc Romei si se spunea ca ar fi violat-o pe mama lui.
A fost deposedat de putere si s-a sinucis la 9 iunie 68.
22 septembrie 1072 - A murit istoricul si carturarul chinez Ouyang Xiu; (n. 1007).
Ouyang Xiu (1007 – 22 September 1072) – foto: en.wikipedia.org
Quang Xiu om de stat, istoric, eseist şi poet chinez din timpul dinastiei Song.
22 septembrie 1326 - Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou.
Carol Robert îi daruieşte lui Stanislau moşia Zurduc (jud. Maramureş), pentru serviciile sale aduse regatului.
22 septembrie 1499 - A luat sfârșit Războiul Suab (sau “Războiul elvețian”), un conflict militar între “Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg sprijinită de “Liga Suabă” prin semnarea tratatului de la Basel, tratat care se dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne.
Războiul Suab- foto: ro.wikipedia.org
Războiul Suab (sau “Războiul elvețian“), conflict militar între “Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg sprijinită de “Liga Suabă” care a durat din luna ianuarie și până în luna septembrie 1499.
Cu toate că Habsburgii cu aliații lor au câștigat războiul, n-au reușit prin pacea de la Basel să obțină teritorii noi.
22 septembrie 1515 - S-a născut Anne de Cleves, soţia lui Henric al VIII-lea al Angliei; (d.16 iulie 1557).
Anne de Cleves - foto: ro.wikipedia.org
Anne de Cleves în stătulețul Cleves din nordul Germaniei pe domeniile fratelui sau, Wilhelm III Herzog von Jülich-Cleves-Berg, care a considerat că o căsătorie a surorii sale cu regele Henric al VIII-lea al Angliei i-ar întări statutul.
După aranjarea căsătoriei, Anne de Cleves a plecat în Anglia, unde Henric a constatat că este urâtă “ca o iapă flamandă” și că nu se pot înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea nu vorbea engleza.
Prima lui reacție a fost să nu se căsătorească, dar i-a fost imposibil să încalce tratatul de căsătorie semnat anterior.
În ciuda protestelor lui Henric, căsătoria a avut loc pe 6 ianuarie 1540, astfel Anne de Cleves devenind a patra sa soție, urmându-i lui Jane Seymour.
Văzând că nu este dorită, a fost de acord cu propunerea de divorț, care s-a pronunțat în iulie 1540.
În felul acesta, Henric a fost liber să se căsătorească cu a cincea sa soție, Catherine Howard.
22 septembrie 1520 - A murit sultanul otoman Selim I; (n.10 octombrie 1465). a fost al 9-lea sultan al Imperiului Otoman si primul care a purtat titlul de calif ( incepand cu anul 1517). L-a succedat pe tatal sau Baiazid al II-lea.
Selim I - foto: ro.wikipedia.org
Selim I (poreclit Cel Necruțător; 10 octombrie, 1465 – 22 septembrie, 1520), sultanul Imperiului Otoman între anii 1512 – 1520.
S-a căsătorit cu Ayșe Hafsa Sultan, din Crimeea, fiica hanului Mengli Ghirai cu care a avut patru copii: Soliman I(viitorul sultan Soliman Magnificul) și trei fiice, Sultana Hatice, Sultana Beyhan și Sultana Șah.
Selim I a fost sultan al Imperiului Otoman intre anii 1512-1520.
Domnia lui Selim a reprezentat o schimbare bruscă în politica expansionista a imperiului , care era inaintea domniei sale in mare parte orientata împotriva Occidentului si a tarilor crestine.
Sub conducerea sa imperiul se extinde enorm, in anii 1516-1517, supunand regatul mamelucilor din Egipt si intinse teritorii arabe.
Dupa cucerirea Egiptului, Selim a luat titlul de calif al Islamului , fiind primul sultan turc care si-a atribuit acest titlu.
El si-a acordat, de asemenea titlul de “Khadim ul Haramain ish Sharifain” (slujitor al Sfintelor Orașe din Mecca si Medina) , în 1517.
În ajunul morții sale, în 1520, Imperiul Otoman isi triplase teritoriul.
22 septembrie 1554 - A murit conchistadorul spaniol Francisco Vásquez de Coronado y Luján (n. 1510), care între anii 1540 şi 1542 a explorat teritorii di statul New Mexico de azi şi alte teritorii care acum fac parte din sud-estul Statelor Unite.
Francisco Vázquez de Coronado y Luján - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Francisco Vázquez de Coronado y Luján (1510 – 22 September 1554) was a Spanish conquistador and explorer, who led a large expedition from Mexico to present-day Kansas through parts of the southwestern United States between 1540 and 1542.
Bazandu-se pe povestile calugarului spaniol Marcos de Niza despre un oraş de aur, numit Cibola, aventurierul Francisco Vásquez de Coronado a plecat in 1540 împreună cu o trupă de 340 de spanioli şi 300 indieni aliaţi şi sclavi într-o expediţie în cautarea orasului de aur Cibola, pe teritoriul New Mexico din Statele Unite de astăzi.
Decepţia lui a fost mare atunci când a văzut că oraşul de aur descris de Marcos, era doar un sat al tribului zuni.
22 septembrie 1601 - S-a născut Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea al Franţei; (d. 20 ianuarie 1666).
Anna de Austria de Peter Paul Rubens,1625 – foto: ro.wikipedia.org
Ana de Austria (Ana María Maurícia) (n. 22 septembrie 1601, Valladolid, Spania — d. 20 ianuarie 1666, Paris, Franța) a fost infantă a Spaniei, regină a Franței și a Navarei, soția regelui Ludovic al XIII-lea și regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea.
În timpul regenței ei, Cardinalul Mazarin a fost prim-ministru.
A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari – foto (. A fost infantă a Spaniei, regină a Frantei si Navarrei , soția regelui Ludovic al XIII-lea și regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea .
În timpul regenței sale, a fost prim-ministru cardinalul Mazarin.
A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, „Cei trei muschetari”.
22 septembrie 1750 - S-a născut botanistul german Christian Konrad Sprengel.
A demonstrat rolul insectelor in polenizare; (d.067.05.1816).
22 septembrie 1761 – George al III-lea și Charlotte de Mecklenburg-Strelitz au fost încoronați ca rege și regină a Regatului Marii Britanii.
George al III-lea, Rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei; Rege al Hanovrei, portret de Allan Ramsay, 1762 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
George al III-lea (George William Frederick); (n. 24 mai/4 iunie 1738, Norfolk House(d), Anglia, Regatul Marii Britanii – d. 29 ianuarie 1820, Windsor and Maidenhead, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost rege al Regatului Unit și rege al Irlandei din 25 octombrie 1760 până la unirea acestor țări la 1 ianuarie 1801.
După această dată a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei până la moartea sa.
Când bunicul său a murit brusc la 25 octombrie 1760, cu două săptămâni înainte de a împlini 77 de ani, George i-a succedat ca regele George al III-lea. Căutările pentru o mireasă potrivită s-au intensificat.
La 8 septembrie 1761, George al III-lea s-a căsătorit în capela palatului St James cu ducesa Sophie Charlotte de Mecklenburg-Strelitz.
Charlotte de Mecklenburg-Strelitz (19 mai 1744 – 17 noiembrie 1818) a fost regină a Marii Britanii, soţia regelui George al III-lea al Regatului Unit – pictura de Johann Georg Ziesenis, c. 1761- foto preluat de pe en.wikipedia.org
George nu-și văzuse mireasa până-n ziua nunții.
Două săptămâni mai târziu ambii au fost încoronați la Westminster Abbey.
În mod remarcabil, George nu a avut nici o amantă (în contrast cu bunicul și cu fiii acestuia) iar cuplul a avut o căsnicie fericită.
Împreună au avut 15 copii — 9 fii și 6 fiice.
În 1762, George a achiziționat Casa Buckingham pentru refugiul familiei.
Alte reședințe erau: Palatul Kew și Castelul Windsor.
Palatul St. James era dedicat pentru uz oficial.
Nu a călătorit excesiv și și-a petrecut întreaga viață în sudul Angliei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
22 septembrie 1768 - A murit, la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu Klein (Clain), luptător pentru cauza românilor ardeleni.
Inocențiu Micu-Klein - foto: ro.wikipedia.org
Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș.
Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997 ;(n. 24 iunie 1692).
22 septembrie 1774 - A murit Papa Clement al XIV-lea(Gian Vincenzo Antonio Ganganelli).
Papa Clement al XIV-lea - foto: ro.wikipedia.org
Papa Clement al XIV-lea (Gian Vincenzo Antonio Ganganelli), papă al Romei care s-a născut la 31 octombrie 1705 și a decedat la 22 septembrie 1774.
Si-a inceput pontificatul la data de 19 martie 1769. A ramas in istorie prin ordinul dat pentru desfiintarea Ordinului iezuit care a fost suprimat in 21 iulie 1773 si pentru extinderea Muzeului Vaticanului.
22 septembrie 1784 - Rusia fondeaza colonia de la Kodiak, in Alaska.
Arhipelagul Kodiak – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Acest teritoriu apartinut din vechime triburilor de indieni americani Alutiiq, in limba carora kadiak înseamnă „insulă”.
În 1763, exploratorul rus Stephan Glotov descoperit insula, numind-o Kad’yak (Кадьяк), fiind urmat de căpitanul britanic James Cook cincisprezece ani mai târziu, care a scris primul „Kodiak”, în jurnalele sale în 1778.
Insula a devenit un centru pentru colectarea blanurilor, in special a celorde vidre de mare care erau foarte apreciate.
Misionarii ortodocși s-au stabilit pe insula de la sfârșitul secolului al 18-lea, continuând colonizarea europeana a insulei, care ulterior a devenit capitala Alaskai ruse.
Când Rusia a vândut Alaska în Statele Unite în 1867, Kodiak a devenit un centru de pescuit comercial, important si pentru fabricile sale de conserve.
22 septembrie 1791 - S-a născut Michael Faraday, fizician si chimist englez, unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului.
A descoperit, in anul 1831, fenomenul de inductie electromagnetica si a formulat legile electrolizei
Michael Faraday - foto: ro.wikipedia.org
Michael Faraday (22 septembrie 1791-25 august 1867) fizician și chimist englez.
A fost asistent lui Sir Humphry Davy.
El a fost cel care a introdus notiunea de echivalent electrochimic, cunoscut si ca numarul lui Faraday.
De asemenea, el este cel care a introdus in fizica notiunea de “cimp”.
S-a născut în casa unui fierar care nu a avut bani sa il trimita la scoala.
De la 13 ani, Faraday a inceput sa lucreze la o legatorie de carti.
Aici si-a descoperit pasiunea de a citi, atentia sa indereptindu-se spre cartile de popularizare a stiintei.
În 1812, a reusit sa isi gaseasca un loc de munca la Institutul Regal ca ajutor de laborant.
În 1824 a fost ales membru al Societatii Regale.
Lucrarea sa de referinta este “Cercetari experimentale in domeniul curentului electric”.
Cercetarile sale au contribuit enorm la dezvoltarea fizicii si chimiei.
Faraday si-a gasit timp sa scrie si carti pentru popularizarea stiintei, una dintre ele – “Istoria chimica a luminarii” – fiind extrem de apreciata.
A decedat la 25 august 1867.
22 septembrie 1792 – Convenția stabilește Republica Franceză.
Convenția Națională din Franța (21 septembrie 1792 – 26 octombrie 1795) – Panteonul din Paris – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Delegații trimiși la Adunarea Stărilor Generale din 1789, ale căror lucrări s-au deschis la 5 mai, și-au depășit rapid atribuțiile conferite și s-au erijat într-o adunare națională constituantă.
Regele nu a putut, astfel, împiedica adunarea constituantă să declare abolirea privilegiilor nobiliare în noaptea de 4 august, după care, la 26 august, să adopte o „declarație a drepturilor omului și cetățeanului”.
După o tentativă de monarhie constituțională, în septembrie 1792, s-a proclamat republica, iar Ludovic al XVI-lea, acuzat de trădare, a fost ghilotinat la 21 ianuarie 1793.
Franța revoluționară s-a lansat după aceea în mai mulți ani de războaie și de execuții continue, până la instaurarea directoratului în 1795.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
22 septembrie 1831 - S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog roman, cel care a pus bazele geologiei româneşti, ca disciplină ştiinţifică; a publicat, în 1862, prima lucrare geologică originală “Calcariul de la Rapidea” ; membru al Academiei Române (d.21.05.1892).
Grigore Cobălcescu- foto: ro.wikipedia.org
Grigore Cobălcescu (n. 22 septembrie 1831, Iași — d. 21 mai 1892, Iași), geolog și paleontolog român, membru titular al Academiei Române din 1886.
22 septembrie 1835 - S-a născut prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Ferdinand al României (d. 8 iunie 1905).
Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen - foto – ro.wikipedia.org
Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen (n. 22 septembrie 1835, Krauchenwies – d. 8 iunie 1905, Berlin) primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen.
Fratele său mai mic a devenit Regele Carol I al României. Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen, a fost primul fiu al prinţului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen.
Fratele său mai mic a devenit Regele Carol I al României.
După revoluţia spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana acestei tari, ofertă sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar respinsă de împăratul francez Napoleon al III- lea.
Leopold a declinat oferta la presiunile franceze, dar după o serie de solicitări suplimentare ale Franţei, s-a declanşat Războiul Franco-Prusac din 1870-1871, care va duce în final la căderea împăratului Napoleon şi proclamarea celei de-a treia republici in Franta.
22 septembrie 1859 - A luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti.
22 septembrie 1862 - Președintele Statelor Unite Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare prin care decreta eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat.
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) – foto: ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare constă din două decrete ale Președintelui Statelor Unite, Abraham Lincoln, emise în timpul războiului civil american.
Primul, emis la 22 septembrie 1862, a declarat liberi toți sclavii din toate statele Confederației care nu aveau să treacă sub controlul Uniunii până la 1 ianuarie 1863.
Al doilea decret, emis la 1 ianuarie 1863, a numit statele în care este valabil.
Reproducere a Proclamaţiei de emancipare, la National Underground Railroad Freedom Center în Cincinnati, Ohio – foto: ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare a fost atacată la acea vreme pentru că elibera doar sclavii asupra căror Uniunea nu avea putere.
În practică, proclamația a însemnat un angajament al Uniunii de a desființa sclavia, decizie controversată în Nord.
Lincoln a emis decretul din poziția sa de „Comandant Suprem al Forțelor Armate” conform articolului II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite.
Sclavi pe o plantație de cartofi – foto: ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare nu a eliberat niciun sclav din statele de graniță (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware, și Virginia de Vest), sau din statele sau porțiunile de state din Sud care se aflau sub controlul Uniunii.
I-a afectat direct, la început, doar pe acei sclavi care fugiseră din Sud și trecuseră în Uniune.
Aflând vestea Proclamației, și alți sclavi au fugit dincolo de liniile unioniste pe măsură ce armata Nordului avansa spre sud.
În vreme ce armatele Uniunii au ocupat Confederația, mii de sclavi erau eliberați în fiecare zi până când aproape toți (aproximativ 4 milioane, conform recensământului din 1860) au devenit liberi până în iulie 1865.
După război, aboliționiștii erau îngrijorați de faptul că Proclamația ar fi fost doar o măsură luată pe timpul războiului, și că nu avea puterea de a pune capăt sclaviei.
Câteva foste state sclavagiste au adoptat legi de interzicere a sclaviei; totuși, sclavia a continuat să existe până când a fost desființată prin ratificarea Amendamentului al 13-lea la 18 decembrie 1865.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
22 septembrie 1869 - La München, a avut loc premiera operei “Das Rheingold” (Aurul Rinului), prima din tetralogia “Inelul Nibelungilor”.
Alberich’s seizure of the Rhine gold, as depicted in Scene 1 of the 1876 production – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Aurul Rinului (în germană “Das Rheingold“), este o operă de Richard Wagner.
Împreună cu cele trei drame muzicale Walkiria (Die Walküre), Siegfried și Amurgul zeilor (Götterdämmerung) ea formează monumentala tetralogie „Inelul Nibelungilor” (Der Ring des Nibelungen).
Deși a fost concepută drept prolog la cele 3 drame muzicale de mai sus, opera Das Rheingold a fost compusă ultima.
Aurul Rinului este cea mai scurtă dintre cele patru opere (ca. 2 1/2 ore), fiind fără pauză.
Premiera a avut loc la 22 septembrie 1869 la Teatrul Național din München sub conducerea lui Franz Wüllner, cu August Kindermann în rolul lui Wotan, Heinrich Vogl în rolul lui Loge și Karl Fischer în rolul lui Alberich.
Wagner voia ca această operă să aibă premiera doar ca parte a întregului ciclu, dar a fost obligat să permită spectacolul la insistențele patronului său, regele Ludovic al II-lea al Bavariei.
Premiera operei ca parte a întregii tetralogii a avut loc la 13 august 1876 la Festspielhaus în Bayreuth, Germania.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
22 septembrie 1873 - S-a născut matematicianul Dimitrie D. Pompeiu, creatorul şcolii matematice române de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale şi de mecanică; (m. 7 octombrie 1954).
Dimitrie D. Pompeiu - foto: ro.wikipedia.org
Dimitrie D. Pompeiu (n. 22 septembrie 1873, Broscăuți, județul Botoșani – d. 8 octombrie 1954, București), matematician român, profesor la universitățile din Iași, București și Cluj, membru titular al Academiei Române.
De numele lui Pompeiu se leagă si organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc.
El organizează seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France. De asemenea, în 1929, împreună cu Petru Sergescu, înfiinţează revista Mathematica, de largă circulaţie internaţională.
Opera matematică a lui Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate. A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, începând cu 5 iunie 1943.
22 septembrie 1882 - S-a născut Wilhelm Keitel, feldmareşal german din Al Doilea Război Mondial (d. 1946).
Wilhelm Keitel în 1942 – foto: ro.wikipedia.org
Wilhelm Bodewin Johann Gustav Keitel (n. 22 septembrie 1882 – d. 16 octombrie 1946), ofițer german care a deținut gradul de feldmareșal al celui de-al Treilea Reich german.
În calitate de comandant al comandamentului suprem al armatei (Oberkommando der Wehrmacht (OKW)), Keitel a fost unul dintre liderii militari importanți ai Germaniei naziste.
22 septembrie 1903 - În SUA, a primit brevetul de invenţie pentru cornetul de îngheţată Italo Marchioni, un producător de îngheţată de origine italiana.
Italo Marchioni. Ice Cream Cone. 1896 – foto: pinterest.com
22 septembrie 1904 - S+a desfăşurat cursa automobilistică, organizată de ACR, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una din primele din ţara noastră şi din această parte a Europei.
George-Valentin Bibescu – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com
Cursa a fost câştigată de printul George Valentin Bibescu, care a inregistrat cu automobilul sau Mercedes de 40 CP, cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o competitie pe soselele publice.
22 septembrie 1908 - Printul Ferdinand de Saxa Coburg, sprijinit de guvernul lui Alexandar Malinov, declară printr- un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclamă ţar al bulgarilor; (5 octombrie s.n.).
Acest act s-a efectuat fără consimţământul Marilor Puteri şi împotriva voinţei Turciei.
Independența de jure a Bulgariei fata de Imperiul Otoman a fost proclamata la 22 septembrie stil vechi (5 octombrie stil nou) 1908, in vechea capitala a Tarnovo de catre Prințul Ferdinand al Bulgariei, care a luat apoi titlul de „țar”.
Declarația de independență a Bulgariei a fost urmată de anexarea Bosniei de catre Austro-Ungaria,in ziua următoare și de unirea Greciei cu Creta, (nerecunoscuta pana in 1913).
Independența Bulgariei a fost recunoscută pe plan internațional in primăvara anului 1909 si este sărbătorită în fiecare an la 22 septembrie ca Ziua Independenței.
La data de 22 septembrie 2008, Bulgaria a celebrat Centenarul aniversar al independenței sale.
Ferdinand - foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918). De asemenea, a fost autor, botanist, entomolog și filatelist.
22 septembrie 1914 - Împaratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914) intrarea tarii noastre în razboi de partea Puterilor Centrale. Regele Carol I îi raspunde ca nu poate da curs cerererii, din cauza impotrivirii opiniei publice românesti.
22 septembrie 1914 - A murit Henri Alain-Fournier, scriitor francez (n. 1886)
Alain-Fournier in 1905 – foto: ro.wikipedia.org
Alain-Fournier, este pseudonimul lui Henri Alban Fournier (1886-1914), scriitor francez, mort la 27 de ani, autor al unui singur roman, “Le Grand Meaulnes“, roman poetic de factură simbolistă.
22 septembrie 1919 – A început Greva generală a oțelului (22 septembrie 1919 – 8 ianuarie 1920)
Greva generală a oțelului (22 septembrie 1919 – 8 ianuarie 1920) – Un atac neprovocat al poliției de stat călare în timpul grevei din Pennsylvania din septembrie 1919 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Marea grevă a oțelului din 1919 a fost o încercare a Federației Americane a Muncii de a organiza compania lider, United States Steel, în industria siderurgică americană.
AFL a format o coaliție de 24 de sindicate, toate crescând rapid în timpul Primului Război Mondial.
În rolul principal ar fi Asociația Amalgamată a Muncitorilor Fierului, Oțelului și Tineriilor (AA), cu un comitet de conducere format din cinci membri.
Greva a început pe 22 septembrie 1919 și s-a sfârșit în cele din urmă pe 8 ianuarie 1920.
Opoziția condusă de Elbert H. Gary, președintele U.S. Steel a triumfat.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
22 septembrie 1919 - A decedat Alexandru A. Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie
Alexandru Alexandru Suțu (Sutzu, Soutzo) – foto: ro.wikipedia.org
Alexandru Alexandru Suțu (Sutzu, Soutzo) (n. 30 noiembrie 1837, București, d. 22 septembrie 1919), pionier al psihiatriei române, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.
A fost fiul marelui cămăraș (șambelan) Alexandru Suțu – Dragomanaki (nepot de frate al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu din Muntenia) și al Mariei Hrisomali.(n.30.03.1837).
A fost doctor în medicină al Facultăților din Atena (1863) și Paris (1865), fondatorul Catedrei de Psihiatrie din România, medic șef al ospiciului de alienați Mărcuța din București (1866-1909), directorul ospiciului Mărcuța (1867-1878 și 1880-1892), fondatorul și redactorul Gazetei spitalelor (Paris, 1867), unul dintre redactorii Gazetei medico-chirurgicale a spitalelor’’ (1870-1880), fondatorul sanatoriului pentru alienați “Caritatea”, din București (unde a fost internat în mai multe rânduri poetul Mihail Eminescu și unde a și decedat), profesor de medicină legală la Universitatea din București (1879), efor al spitalelor civile române (1892), fondatorul Jurnalului psihiatriei și medicinei legale (1884), membru al Consiliului sanitar superior (1896), membru al Academiei române (1888), expert în psihiatrie medico-legală.
22 septembrie 1929 - S-a născut Dinu Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris în 1985 (n.Periş, judeţul Ilfov).
![Dinu Cocea (n. 22 septembrie 1929, comuna Periș, județul Ilfov - d. 26 decembrie 2013, Paris[1]) a fost un regizor și scenarist român - foto: cinemagia.ro](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/09/Dinu-Cocea-e1442871751974.jpg)
Dinu Cocea - foto: cinemagia.ro
22 septembrie 1931 - La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică“.
22 septembrie 1934 - A încetat din viaţă inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Bâla; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea Podului de la Cernavodă; (n. 24 aprilie 1868).
A fost un important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (mai 1928 – mai 1931).
22 septembrie 1938 - S-a născut Augustin Buzura, scriitor, membru al Academiei Române; fost preşedinte al Institutului Cultural Român (n.Berinţa, Maramureş).
Augustin Buzura - foto: ro.wikipedia.org
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș), psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice.
Din 1992 este membru titular al Academiei Romane.
Din 1992 este membru al Academiei Romane.
22 septembrie 1939 - A avut loc o paradă militară comună a victoriei a Wehrmacht-ului şi a Armatei Roşii în Brest-Litovsk , la sfârşitul invadarii si impartirii Poloniei, in baza intelegerii dintre Hitler si Stalin ( Pactul Ribbentrop – Molotov), intre Germania nazista si U.R.S.S.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Inalti ofiteri germani şi sovietici prezenţi la parada: Generalul german Heinz Guderian şi comandantul brigazii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein.
22 septembrie 1944 - Al Doilea Război Mondial – Armata Roşie a intrat în Tallin, capitale Estoniei.
22 septembrie 1955 - S-a tipărit primul volum al romanului “Moromeţii” scris de Marin Preda. Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare.
22 septembrie 1957 - S-a născut muzicianul, compozitorul si actorul de film australian Nicholas Edward “Nick” Cave.
Nicholas Edward “Nick” Cave (born 22 September 1957) – foto: en.wikipedia.org
22 septembrie 1958 - S-a născut Andrea Bocelli, tenor italian de pop opera și cântăreț de operă. Până astăzi el are șapte albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen și Tosca).
A vândut deja peste 65 de milioane de albume peste tot în lume. Născut cu un glaucom grav, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 anidupă un accident de fotbal.
Andrea Bocelli - foto: europafm.ro
Andrea Bocelli, (n. 22 septembrie 1958), tenor italian de pop opera și cântăreț de operă.
A fost pasionat de muzica inca din copilarie, cand a invatat sa cante la pian, flaut si saxofon.
Faptul ca a orbit nu l-a impiedicat sa studieze Dreptul la Universitatea din Pisa.
După ce a profesat un an ca avocat, a decis sa inceapa sa cante.
Bocelli si-a inceput cariera de muzician cantand la pian in barurile italiene.
Norocul i-a suras in 1992, cand a inregistrat un demo cu piesa “Miserere”.
Celebrul tenor Luciano Pavarotti a ascultat piesa si a insistat pe langa Bocelli sa o inregistreze impreuna.
Duo-ul a avut imediat succes pe plan international, iar Bocelli a primit tot mai multe oferte.
A urmat single-ul “Time To Say Goodbye” (1996), in duet cu Sarah Brightman, iar un an mai tarziu artistul italian si-a lansat albumul “Romanza.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com; www.youtube.com
22 septembrie 1958 - A avut loc premiera bucureşteană a operei “Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936.
22 septembrie 1958 - S-a născut Joan Jett, cântăreață-compozitoare rock, chitaristă americană
Joan Jett (born Joan Marie Larkin; September 22, 1958) – foto: en.wikipedia.org
22 septembrie 1965 - Războiul indo-pakistanez (cunoscut sub numele de al doilea războidin Kashmir), se încheie după ce ONU solicită încetarea focului.
22 septembrie 1968 - Se finalizează transferul celor două temple de la Abu Simbel pentru salvarea acestora de apele lacului Nasser.
Între 1964 și 1968, tot site-ul a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocările de inginerie arheologică din istorie.
Un model la scară indică locația originală și actuală a templului
foto: ro.wikipedia.org
Salvarea templelor a început în anul 1964 de către o echipă multinațională de arheologi, ingineri și operatori calificați sub stindardul UNESCO, și a costat aproximativ 40 de milioane de dolari.
Între 1964 și 1968, tot site-ul a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocările de inginerie arheologică din istorie.
22 septembrie 1968 - S-a născut Mihai Razvan Ungureanu, om politic, istoric si diplomat roman;(n.Iasi).
Mihai Răzvan Ungureanu- foto: ro.wikipedia.org
Mihai Răzvan Ungureanu (n. 22 septembrie 1968, Iași), istoric, diplomat și politician român.
22 septembrie 1975 - A încetat din viaţă matematicianul Enrico Bompiani, unul dintre fondatorii Uniunii Internaţionale de Matematică, membru de onoare străin al Academiei Române (n. 12 februarie 1889).
Enrico Bompiani - foto: it.wikipedia.org
Enrico Bompiani (n. 12 februarie 1889 la Roma – d. 22 septembrie 1975 la Roma) a fost un matematician italian.
A fost membru de onoare al Academiei Române și a altor foruri științifice din Liège, Viena, Bruxelles și unul dintre fondatorii Uniunii Internaționale de Matematică.
22 septembrie 1975 - La San Francisco, a avut loc a doua încercare de asasinare a preşedintelui american Gerald Ford.
Gerald Rudolph Ford, Jr. – foto: ro.wikipedia.org
Gerald Rudolph Ford, Jr., cunoscut mai ales ca Gerald Ford, (n. 14 iulie 1913 — d. 26 decembrie 2006), cel de-al patruzecilea vicepreședinte (1973 – 1974) și cel de-al treizeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1974 – 1977).
22 septembrie 1976 - Sonda americana Viking confirma existenta unei calote de gheata de pe Marte.
NASA’s 1976 Viking Landers Could Have Missed Organics on Mars – foto: nasa.gov
22 septembrie 1980 - A început Razboiul din Golf, intre Irak si Iran.
Războiul din Golf. Schemǎ a conflictului - foto: ro.wikipedia.org
22-24 septembrie 1980 - Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RSF Iugoslavia.
22 septembrie 1981 - Prima cursă a trenului francez de mare viteză Train à Grande Vitesse (TGV).
TGV în gara din Rennes – foto: ro.wikipedia.org
22 septembrie 1989 - A murit Irving Berlin, compozitor american de origine rusă ; (n.11.05.1888).
Irving Berlin- foto: ro.wikipedia.org
Irving Berlin (născut Israel Isidore Beilin, 11 mai 1888 – 22 septembrie 1989) – compozitor american de origine belaruso-evreiească.
22 septembrie 1994 - A încetat din viaţă scriitorul şi teologul roman Alexandru Bardieru, născut în Nordul Bucovinei. A scris literatură pentru copii. (“Mreană, mreană năzdrăvană”, “Norocel degeţel”, “Poveşti nemuritoare”);(n.12 martie 1913).
Alexandru Bardieru - foto: ro.wikipedia.org
Alexandru Bardieru (n. 13 mart. 1913, Nesfoaia, fost jud. Hotin; d. 22 sept. 1994, Botoșani), prozator, folctorist si publicist român.
22 septembrie 1996 - A încetat din viaţă Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (n. 10 decembrie 1914).
Dorothy Lamour (December 10, 1914 – September 22, 1996) – foto: en.wikipedia.org
22 septembrie 2001 - A încetat din viaţă violonistul ucrainian Isaac Stern; (n. 21 iul 1920).
22 septembrie 2007 - A încetat din viaţă celebrul mim francez Marcel Marceau; (n. 22 martie 1923).
22 septembrie 2020 - La Ordinea Zilei