Ioan Botezătorul; “Păzitul fântânilor”; “Bradurile”; “Mersul cu urâţii” (7 ianuarie)
Icoană pe lemn cu tema „Sf. Ioan Botezătorul”, datare sec. XIX, centru neidentificat – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
articole preluate de pe: www.facebook.com/@MuzeulTaranului; azm.gov.ro; www.antenasatelor.ro
Ioan Botezătorul (7 ianuarie)
Icoană pe lemn cu tema „Sf. Ioan Botezătorul”, datare sec. XIX, centru neidentificat – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Naşterea lui Ioan este vestită de înger.
De tânăr el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa.
Îi botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu.
Îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, el nu bea vin şi nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste.
Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, le spune: „Sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.
A trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său.
Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl desemnează la sărbătoarea zilei de naştere a lui Irod.
Nănaşul lui Iisus este şi patronul pruncilor pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi.
Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie.
Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun.
Iordănitorii stropesc cu apă oamenii.
Femeile merg la moaşă cu plocon.
Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre.
Nu văzuse niciodată chip de om.
Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând:
asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne.
Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică.
Acolo el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie.
Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat.
Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară.
Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc.
Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici…
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Miniatură cu „Sfântul Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
7 ianuarie – Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
În fiecare an, pe data de 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia.
Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.
Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Ioan Botezătorul – “Îngerul Domnului”
Miniatură cu „Sfântul Ioan Botezătorul”, din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul “Îngerul Domnului“, pentru că avea să-I gătească calea, iar Mântuitorul recunoaște că Ioan este “îngerul” de care a vorbit Maleahi.
De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în ființa sa semnele biruinței asupra păcatului originar.
Astfel, el nu-și mai câștiga pâinea cu sudoarea frunții.
Evanghelistul Marcu precizează:
“Și Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică“.
Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în ființa sa înclinațiile spre păcat și devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos.
De aceea, nu-i întâmplător că este reprezentat pe ușile împărătești ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul
Miniatură cu „Botezul Domnului”, din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.
Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, data la care Ioan Botezătorul a început să predice:
“În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie“.
Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naște în ei credința în Hristos.
El își începe predica cu aceleași cuvinte ca și Mântuitorul:
“Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor“.
Le atrage atenția că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea.
În acest sens le spune:
“Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam“,
descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire.
Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoașterea stării de păcat în care se afla omenirea și înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică.
Actul care consfințește convertirea este “botezul lui Ioan”.
Acest botez, numit și al pocăinței, nu dăruia iertarea păcatelor, dar presupunea căința pentru păcatele săvârșite și astfel, pregătea sufletul pentru primirea iertării.
Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor minții realitatea păcatului și să trezească dorința de ispășire, urmând ca Mântuitorul care avea să vină, să le descopere celor convertiți calea pe care să o urmeze.
Că Ioan Botezătorul reușește să zguduie conștiințele, o arată Sfântul Evanghelist Luca când spune:
“poporul era în așteptare” și toți se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia.
Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia că Ioan este Mesia cel așteptat, va spune:
“Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine … Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc“.
Și va încheia prin a spune:
“Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era“.
Moartea Sfântului Ioan Botezătorul
Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său.
În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Moaștele Sfântului Ioan
Icoană pe lemn cu tema „Botezul Domnului”, sfârșitul secolului al XIX-lea, Moldova de Nord, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Potrivit tradiției, Ioan a fost înmormântat în Samaria.
Din relatările istoricilor Rufinus și Teodoret, aflăm că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362.
Astfel, o parte din moaște au fost arse, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria.
La 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele.
Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri.
El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat.
Astăzi, capul sfântului se află la Roma.
Semnificația numelui Ioan
Ioan este nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din Iehohanan” și înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”.
Foarte mulți români poartă numele de Ion (forma neaoșă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana s.a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.
Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).
cititi mai mult despre Sfântul Proroc Ioan Botezătorul pe unitischimbam.ro
Datini, tradiții și obiceiuri populare românești
Botezul Domnului – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Din tradiția populară se știe că Sfântul Ioan Botezătorul este protectorul pruncilor, el ferindu-i de rele, mai ales, având grijă să nu moară nebotezați.
- Această zi este dedicată stropitului cu apă sau cu zăpadă, pentru protecția împotriva bolilor în noul an.
- Unii oameni serbează ziua de Sfântul Ioan pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice
Iordăneala. Un obicei spus din bătrâni este “Iordănitul femeilor”, care este o petrecere a nevestelor.
- Femeile se adună la o gazdă, unde aduc alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.
Iordăneala este un obicei pe care îl întâlnim și astăzi, mai mulți tineri se trezesc de dimineață și merg la biserică să ia agheasmă.
După terminarea slujbei tinerii stropesc fiecare om care iese din biserică urându-i sănătate și fericire. Oamenii “iordăniți” îi răsplătesc pe urători cu bani, cu care aceștia chefuiesc în noaptea de Sfântul Ioan.
Udatul Ionilor. O altă tradiție pe care o întâlnim în Transilvania și Bucovina este “Udatul Ionilor”.
- În Bucovina, la porțile tuturor celor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari, iar în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau purificați.
- Bătrânii spun că în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să fie stropit cu agheasmă, pentru a fi ferit de boli în decursul anului.
- Conform tradiției populare, după Sfântul Ioan se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
‘Botezul cailor’ sau ‘Mersul cu urâţii’ – obiceiuri de Bobotează şi de Sfântul Ioan în Dolj
articol preluat de pe www.antenasatelor.ro
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei etnografice Dolj se mai păstrează obiceiul ‘Păzitul fântânilor’, unul dintre obiceiurile de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în localităţile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.
‘Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să participe şi femeile. Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva ‘să spurce’ apa. ‘Spurcatul’ apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău. Acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori, dar în general locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum’, a arătat Amelia Etegan.
Cei care erau surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. ‘Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era ‘spurcată’ de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la ‘ziuă’ pentru ca dimineaţa apa să fie curată, iar în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul’, afirmă Etegan.
Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite în care se punea agheasmă şi un buchet de busuioc, tinerii care au păzit fântânile pornesc în ziua de Sfântul Ioan la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă şi cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: ‘Să trăiască, Sfinte Ioane! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!’. Dacă gazda doreşte, ‘iordănitorii’ stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe ‘iordănitori’ cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.
‘În comuna Ghindeni, specialiştii CJCPCT Dolj au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un ‘iordănit’ singular în zonă: tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism), merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de ‘iordănitori’. La finalul jocului, tinerii o invitau pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei’, a mai spus directorul CJCPCT Dolj.
Un alt obicei care se petrece în comuna Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan îl reprezintă ‘Bradurile’ frumos împodobite (de fapt, crengi de pom), pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşază lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Sf. Ioan în majoritatea satelor judeţului Dolj, numai la Caraula, obiceiul ‘Mersul cu urâţii’ încheie sărbătorile pe data de 8 ianuarie, când ‘mascaţi’, împreună cu lăutarii satului, merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele pentru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate.
‘În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac ‘urâţi’ şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici. De fapt, încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de ‘urâţi’, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se încinge hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele’, explică Amelia Etegan.
cititi si:
- Sfântul Proroc Ioan Botezătorul († 36 d.Hr);
- Boboteaza – Botezul Domnului (6 ianuarie);
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul († 36 d.Hr)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul.
Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
Sfântul Ioan Botezătorul - foto preluat de pe basilica.ro
Viața Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Nașterea
Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune.
Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25).
Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan.
Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18).
Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.
Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului.
Și ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).
Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui.
După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta.
Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).
În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său.
Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan.
Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului.
Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil.
Toți s-au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului.
Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).
Când, după nașterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului.
Urmăriți cu insistență de soldați, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis și i-a adăpostit, mamă și prunc, până la trecerea primejdiei.
Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23,35).
Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Pustnicia
Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viață aspră, de post și rugăciune.
Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăință) și încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeților, simbolizează stăpânirea pornirilor trupești).
Se hrănea cu lăcuste [1] și miere sălbatică [2] și își petrecea vremea în rugăciune și contemplare (Luca 1,80).
Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului avea să primească de la însuși Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toți oamenii născuți din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci și prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).
John the Baptist Preaching in the Wilderness by Anton Raphael Mengs, 1760 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Botezul lui Ioan
Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului și și-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2).
Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor și de lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).
Îi îndemna pe toți să își părăsească păcatele, fără deosebire de condiția lor socială.
Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă și „roade vrednice de pocăință”.
Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul Avraam nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3,7-12).
Îndemna la milostenie și la o viață dreaptă și propovăduia venirea apropiată a lui Mesia.
Astfel Ioan îndemna poporul să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare; vameșilor care veneau la el le spunea să nu ceară nimic peste taxele stabilite oficial, iar ostașilor să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu solda lor (Luca 3,11-14).
Întrebat fiind dacă nu era el însuși Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuși că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profețiile lui Isaia:
Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
(Isaia 40, 3-5).
Le precizează că botezul lui era unul pregătitor și că Cel care avea să vină era mai mare decât el:
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Luca 3,11).
Predicarea Sfântului Ioan Botezătorul de Pieter Bruegel cel Bătrân, 1566 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Întâlnirea cu Mântuitorul
Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie).
Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință.
Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască:
„Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).
Icoana rusă a Teofaniei (Mănăstirea Kirillo-Belozersky, 1497) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Și mai târziu avea să-și păstreze aceeași atitudine smerită față de Mântuitorul.
Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul și se descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă și ascultă pe mire, [și] se bucură cu bucurie de glasul lui” [3] , adăugând:
„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 29-30).
Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui și pentru a le arăta drumul de urmat mai departe, Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune:
„Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește./Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23).
Hristos însuși mărturisește despre Ioan că a fost prooroc „și mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuți din femei” și, totuși, „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus (Matei 11,11).
De la el încolo împărăția cerurilor se ia prin străduință (Matei 11,12).
El este mărturisitor al adevărului, „făclia care arde și luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35) și, cu cuvintele lui Isaia, „înger trimis înaintea feței Domnului ca să-I pregătească calea” (Luca 1,27).
Botezul Lui Hristosi – pictura de Andrea del Verrocchio si Leonardo da Vinci – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Reproșurile adresate lui Irod
Sfântul Ioan, care se ruga și medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu și își trăia viața în curăție, dobândise nu doar darul smereniei, ci și pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu cuvinte aspre.
Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor.
Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod.
Astfel, Ioan l-a mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14,3-4)
Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22).
De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19).
Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), ceea ce dorea și Irodiada (Marcu 6,24).
Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20).
Irod îl și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).
“Ioan Botezătorul”, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Moartea Sf. Ioan Botezătorul
Uciderea lui Ioan
La cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17).
O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).
Totuși, atunci când Irod și-a prăznuit ziua de naștere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui.
Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”.
Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”.
Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul.
Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea.
Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).
“Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” – de Massimo Stanzione, 1635 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Rostul morții
Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului și în împărăția morților, mai înainte ca Hristos, prin patima și moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morții și a iadului și să aducă învierea și mântuirea.
„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Puvis de Chavannes, c. 1869 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
După moarte
După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus. Moaștele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.
“Salomei i se dă capul tăiat al lui Ioan Botezătorul”, Onorio Marinari, anii 1670 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Moștenirea lăsată de Sf. Ioan
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești.
Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.
Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.
Salomeea cu capul lui Ioan Botezătorul de Caravaggio, National Gallery, Londra, c. 1607–10 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfintele Moaște
Părți din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:
- Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia
- Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt
- Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franța
- Muzeul Benaki, Atena
- Muzeul Topkapi, Istanbul
- Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria
- Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
- Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Lipnița, jud. Constanța
În anul 2010 au fost descoperite moaște ale Sf. Ioan Botezătorul în Bulgaria, în orașul Sozopol. [4]
Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.
În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.
- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)
Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Onomastică
Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.957.468 de cetățeni români, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul româncelor, 369.219 se numesc Ioana, 140.333 – Ionela, 11.323 – Nela, iar 6.706 – Ionelia. Majoritatea bărbaților se numesc Ioan – 521.561, Ion – 418.448, Ionuț – 317.270, Ionel – 146.035, Nelu – 21.847 sau Ionică – 4.726. [6]
Imnografie
La Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul (23 septembrie):
Tropar, glasul al 4-lea:
Ceea ce mai înainte erai stearpă neroditoare, veselește-te; că iată ai zămislit pe sfeșnicul Soarelui, Cel ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănțuiește Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce va să se nască!
Condac, glasul 1:
Se veselește luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soția sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.
La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):
Tropar, glasul al 2-lea:
Pomenirea dreptului este cu laude; iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni[7] pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.
Condac, glasul al 6-lea:
De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu frică s-a întors; și slujba cea duhovnicească plinind-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngerești s-au spăimântat, văzându-Te și toți cei din întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat și ai luminat toate.
La Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie):
Tropar, glasul al 4-lea:
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.
Condac, glasul al 3-lea:
Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naște, și El este plinirea a toată proorocia că pe Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.
La Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august):
Tropar, glasul al 2-lea:
Pomenirea dreptului cu laude… (A se vedea mai sus )
Condac, glasul al 5-lea:
Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.
Iconografie
Dionisie din Furna [8] arată că Sf. Ioan Înaintemergătorul se zugrăvește după cum urmează:
Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuțită, nu prea lungă, cu barba și părul închise la culoare și în neorânduială, purtând un veșmânt mițos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr) de culoare ocru deschis sau verde.
Se zugrăvește singur, precum și în diferite scene din Evanghelie.
Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”
În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat.
Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească.
Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului. [9]
Poate cea mai cunoscută reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, când este zugrăvit botezându-L pe Hristos.
Atunci Domnul este zugrăvit intrat în râul Iordan până la brâu, iar pe lângă El niște pești.
Sf. Ioan ține mâna dreaptă pe capul lui Hristos, iar mâna stângă este întinsă în sus; ține un toiag de cioban.
Dionisie insistă că aici Sf. Ioan nu trebuie zugrăvit ca purtând ceva (de ex. o cochilie) în mâna dreaptă, cu care-L botează pe Domnul, ci doar mâna goală.
Peste Domnul se coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel, iar deasupra este cerul deschis, și se aud cuvintele:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit”, iar în jur sunt îngeri, stând cuviincios, cu mâinile ascunse sub veșminte, și mai în jos este reprezentat un bătrân în pielea goală, culcat, privind înapoi cu teamă, spre Hristos, care ține un potir din care toarnă apă (probabil o reprezentare antropomorfă a râului Iordan).
O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el și Maica Domnului sunt zugrăviți de o parte și de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se așază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).
În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, „în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, dacă tâmpla e largă”.
Saint Jean Baptiste – foto: icones-grecques.com
Note
1 - Lăcustele erau între animalele considerate curate, potrivit prescripțiilor Legii Vechi: Levitic 11,21-22.
2 - Mierea era un aliment consumat, recomandat și apreciat foarte mult: I Regi 14,27; Psalmi 19,10; Pilde 16,24; 24,13; 27,7, Cântarea Cântărilor 5,1.
3 - Imaginea lui Hristos-Mirele și pe cea a „prietenilor mirelui” se regăsește și la Matei 9, 15, Matei 25 și Marcu 2, 19-20. Iar mireasa lui Hristos este Biserica (Efeseni 5).
4 - Moaște ale Sf. Ioan Botezătorul, descoperite în Bulgaria, Gândul, 4 august 2010; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Theologhia, 7 august 2010; Radu Alexandru, Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul din Sozopol – Bulgaria, crestinortodox.ro; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Lăcașuri ortodoxe; Autoritățile din Bulgaria și experții Vaticanului: ”Moaștele Sf. Ioan Botezătorul sunt autentice”, Libertatea 28 august 2010.
5 - Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2, pag. 218
6 - Agenția Națională de Presă AGERPRES, accesat 7 ianuarie 2013
7 - REPEJÚNE s. v. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor. (DEX online) Aici arhaism poetic, face trimitere la apa repede a Iordanului.
8 - Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 89, 92, 107, 144, 186, 192, 198, 206, 208, 212, 213, 229, 236.
9 - Loc. cit., pp 168-170.
cititi mai mult despre Ioan Botezatorul si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Datini, tradiții și obiceiuri populare românești
Icoană pe lemn cu tema „Sf. Ioan Botezătorul”, datare sec. XIX, centru neidentificat – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă.
Mai puțin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicții ce ar putea influența bunul mers al vieții individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sfântul Nicolae (6 decembrie).
Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci și prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante.
În același timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an“, așa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creștine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripții rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători.
Și, așa cum am văzut, ziua Sfântului Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, și anume „carnavalul femeilor“ – o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de inițiere (noviciat, înfrățire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relații sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puțin alterate.
Sărbătoarea creștină a influențat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, și colindele specializate), cât și prin fixarea în acest moment a zilei moașei („Sfântul Ioan Botezătorul e patronul pruncilor“).
Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Carta 77
foto preluat de pe www.progetto.cz
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.romania-actualitati.ro
Carta 77
Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992.
Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă.
Formarea și țelurile politice
Manifestul omonim publicat în ianuarie 1977 într-un ziar vest-german fusese semnat de 243 de cetățeni cehoslovaci, care reprezentau diferite ocupații, poziții politice și religioase, dar până la mijlocul anilor 1980 ca. 1200 de oameni îl semnaseră. Motivat în parte de arestarea membrilor grupului rock Plastic People of the Universe, Carta 77 critica regimul cehoslovac pentru nerespectarea drepturilor omului și nepunerea în aplicare a unui număr de documente și tratate internaționale pe care le semnase, inclusiv Constituția Cehoslovaciei din 1960, Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale.
Reacția guvernului
Reacția guvernului față de apariția documentului (în formă samizdat) a fost una dură. Presa de stat a descris manifestul ca un document antistatal, antisocialist, demagogic, abuziv. Semnatarii au fost numiți printre altele „trădători și renegați”, „servitori loiali ai imperialismului”, „politicieni falimentari” și „aventurieri internaționali”. Semnatarii au fost dați afară din serviciu, copiilor lor li s-a refuzat să urmeze învățământul superior, li s-a suspendat permisul de conducere, au fost exilați forțat, li s-a retras cetățenia, au fost arestați și băgați la pușcărie. Mulți membrii au fost șantajați să colaboreze cu poliția secretă cehoslovacă, așa-numita Státní bezpečnost.
Felul în care au fost tratați semnatarii Cartei a dat naștere unui grup de suport numit Výbor na obranu nespravedlivě stíhaných (VONS) („Comitetul pentru apărarea celor persecutați pe nedrept”). În octombrie 1979, 6 membri ai acestui grup, inclusiv Václav Havel, au fost judecați pentru subversiune, primind sentințe de până la 5 ani închisoare.
Spre sfârșitul anilor 1980, când regimurile comuniste din estul Europei erau slăbite, membrii Cartei 77 au folosit șansa de a organiza o opoziție mai clară față de regim. Cu ocazia Revoluției de catifea, membrii grupului au jucat un rol principal în negocierea transferului neviolent de la comunism spre democrație. Václav Havel a devenit Președintele Cehoslovaciei.
Când mișcarea și-a pierdut dreptul la existență, odată cu reinstaurarea democrației în Cehoslovacia, s-a autodizolvat în 1992.
În România, Paul Goma a fost unul dintre cei care s-au solidarizat în mod deschis cu Carta 77.
cititi semnatarii pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Carta 77 si pe: revista22.ro; moldova.europalibera.org; www.contributors.ro
Influenţele „Chartei ’77” în România. Cazurile Paul Goma şi Vlad Georgescu
Invitată: d-na dr. Ana-Maria Cătănuş, cercetătoare la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului
Articol de George Popescu, 22 August 2017, preluat de pe www.romania-actualitati.ro
Scriitorul Paul Goma şi istoricul Vlad Georgescu Credit: adevarul.ro – foto preluat de pe www.romania-actualitati.ro
În ianuarie 1977 apărea la Praga unul dintre cele mai importante manifeste politice ale intelectualităţii din Europa captivă.
Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout.
Celui din urmă i-a adresat o scrisoare de solidarizare aproape imediat, scriitorul Paul Goma.
Inspirat de protestul şi acţiunea civică a cehoslovacilor de cere guvernului lor acordarea unui minim de respect pentru drepturile cetăţeneşti înscrise în Constituţie, Paul Goma a încercat să creeze un nucleu asemănător, cu program şi acţiuni practice.
Până la momentul arestării, scriitorul Paul Goma a trimis o scrisoare preşedintelui Nicolae Ceauşescu prin care-şi exprima deziluzia că valorile pentru care l-a aplaudat în august 1968, nu le mai regăsea după aproape zece ani în ţara în care trăia.
Goma s-a mai alăturat şi unui alt protest – tot o scrisoare deschisă – adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (8 februarie 1977), iniţiatorii fiind : Adalbert Feher, Erwin Gesswein, Emilia Gesswein, Maria Manoliu, Sergiu Manoliu (fiu), Ana Maria Năvodaru (Goma) şi Şerban Ştefănescu.
Gestul său a fost urmat într-un timp relativ scurt de ralierea a peste 200 de semnatari. Numai zece dintre ei fiind foşti deţinuţi politici şi un singur scriitor: istoricul şi criticul literar Ion Negoiţescu (constrîns ulterior să retracteze, în urma ameninţării de către Securitate cu un proces de moravuri).
La 17 februarie 1977 intră în funcţiune dispozitivul Securităţii. El este pregătit din ziua precedentă prin tehnici de descurajare ca şedinţe de informare în instituţii, uzine, şcoli, universităţi, cazărmi, iar în ziua următoare Ceauşescu însuşi susţine o cuvîntare în care amendează sever gestul lui Goma, fără însă a-i aminti numele.
Paul Goma este supus la nenumărate şicane de la proferarea injuriilor şi a obscenităţilor până la ameninţări telefonice, apoi introducerea pazei la domiciliul său din cartierul Drumul Taberei şi interzicerea vizitelor.
O altă măsură adoptată a fost mutarea acestuia împreună cu familia în cartierul Vitan, în cealaltă parte a oraşului. În acelaşi timp este alertată reţeaua de colaboratori pentru o mai bună supraveghere.
În martie 1977, Paul Goma publică un scurt articol în revista „România literară” prin conţinutul căruia se pare că în viziunea Securităţii a depăşit cadrele unei purtări publice admise.(„Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977).
La 1 aprilie 1977, scriitorul Paul Goma este arestat, fiind acuzat de acţiuni contra securităţii statului – la fel ca şi în cazul istoricului Vlad Georgescu – alături de impunerea sa ca şef de lot avându-i în componenţă pe Nicolae Bedivan şi Vlad Drăgoescu. Primul, macedo-român suspectat de simpatii legionare, cel de-al doilea, un fost deţinut politic de la închisoarea Piteşti, trecut prin procesul reeducării.
Însuşi Paul Goma nu se găsea la prima arestare şi risca o a doua condamnare politică, după cea din 1956, în urma solidarizării publice cu insurgenţii maghiari din Ungaria.
Ancheta a fost dură,iar în urma presiunilor exercitate de intelectualii occidentali, în special grupul emigraţionist de la Paris (Dumitru Ţepeneag, Mihnea Berindei, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, Virgil Tănase, Alain Paruit (grupaţi în Comitetul Francez de Apărare a Drepturilor Omului din Paris), Brutus Coste (în numele Asociaţiei Adevărul pentru România), postul de radio «Europa liberă», dar şi jurnalişti străini), scriitorul este pus în libertate.
La 20 noiembrie 1977 i se permite să plece cu familia la Paris, de unde a continuat mişcarea de protest.
Mai puţin spectaculos ca Paul Goma, în aceiaşi perioadă, Vlad Georgescu intră în atenţia organelor statului din epocă.
Istoricul avea un profil mult mai detaşat de disident şi mai puţin de opozant politic cu toate că regimul îi considera şi pe unul şi pe celălalt la fel de indizerabili.
Un intelectual fin cu ascendenţă nobiliară, cultivat în institutele Academiei Române – obţinuse şi un premiu („Nicolae Bălcescu”) oferit celui mai bun tânăr istoric – venit de la Muzeul relaţiilor româno-ruse în 1963, trece apoi la Institutul de Studii Sud-Est Europene, în deceniul următor, profesor de istorie la University of California, Los Angeles (1967-1968), Columbia University – New York (1973), University of Maryland și Rutgers University şi în fine, cel mai probabil viitor director al Bibliotecii Române din New York, în preajma anului 1977.
Conform istoricului Liviu Ţăranu, cercetător al CNSAS : „ în primăvara anului 1975, la reducerea schemei institutului în care lucra, Vlad Georgescu era primul pe lista disponibilizaţilor, Academia RSR îi refuză recomandarea pentru deplasări în străinătate, pentru ca în 1976, Ministerul de Interne să-i refuze eliberarea paşaportului pentru schimb cultural în Bulgaria.
La finele aceluiaşi an, este scos din secretariatul ştiinţific al Tratatului de Istoria României, pregătit de Academie, fiind reintrodus doar la intervenţia lui Cornel Burtică.
În ianuarie 1977, din planul de editare pe anul respectiv, pe motivul lipsei de hârtie de tipar, Editura Ştiinţifică elimină cartea sa Istoria gândirii politice româneşti, deşi în anul anterior obţinuse aprobarea Comitetului Central al PCR.
Urmare a acestor obstacole, cu posibilităţi de manifestare tot mai înguste, Vlad Georgescu caută să explice noul context cultural şi politic intern prin cultul personalităţii, în volumul „Politică şi istorie – cazul comuniştilor români. 1944-1977”.
Încearcă în acelaşi timp să coaguleze o grupare de intelectuali în jurul programului unei mişcări dizidente în România („Mişcarea pentru sprijinirea democraţiei”).
În martie 1977 trimite ambele texte prin intermediul ambasadorului american la Bucureşti, Harry Barnes, lui Mircea Eliade, pentru a fi publicate în Occident sub auspiciile Societăţii Academice Române”.
Autorul citat susţine că schimbarea contextului politic din România i-a netezit paşii istoricului Vlad Georgescu către disidenţă şi protest. Că după „dezgheţul cultural” din anii ’60 a urmat reorientarea partidului unic către tehnocraţii de partid şi sporirea presiunilor ideologice, intelectualii fiind consideraţi mult mai puţin de încredere.
În lunile aprilie – mai 1977 este închis la Rahova şi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, invocându-se faptul că în anii din urmă transmisese informaţii cu caracter secret reprezentanţilor unor puteri străine. Pentru a mări presiunea asupra sa, istoricul Vlad Georgescu este mutat o perioadă scurtă de timp şi la penitenciarul Jilava.
În urma unui puternic lobby american, acesta este eliberat în toamnă. La eliberarea sa a contat şi declaraţia sau cererea de clemenţă din partea statului român, semnată de istoric. O procedură a Securităţii de a influenţa pozitiv învinuitul.
Vlad Georgescu a revenit la Institutul de Studii Sud-Est Europene şi a continuat în acelaşi timp relaţiile pe care le avea cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti.
Unul dintre aceştia, consilierul cultural Thomas Simons, îl va sprijini pentru a obţine din partea autorităţilor române paşaportul pentru plecarea în SUA.
Ajuns în America, i se acordă azil politic, iar din aprilie 1982 va fi numit director al departamentului român al postului de radio „Europa Liberă” de unde va continuua să activeze ca un critic serios al regimului comunist.
Istoricul Vlad Georgescu se stinge din viaţă, la 13 noiembrie 1988, la vârsta de 51 de ani, în urma unei boli incurabile (cancer).
Contribuţii editoriale : Vlad Georgescu despre deontologia postului de radio „Europa liberă” în ultimii ani ai Războiului Rece. Secvenţă de arhivă în care apare alături de gazda emisiunii, Emil Hurezeanu.
AUDIO : „ISTORICA”, ediţia din 21 august 2017