Şeful SIE a demisionat şi se pregăteşte, cel mai probabil, să intre în cursa pentru Cotroceni
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis luni, 22 septembrie a.c., o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu-Ştefan Zgonea, pentru a îi informa că şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a demisionat din funcţie.
Şeful statului le cere celor doi să ia act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SRI) a lui Teodor-Viorel Meleşcanu şi să declare vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Reamintim că Teodor Meleşcanu, şeful SIE, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a candida la preşedinţie, lucru pe care nu îl poate face decât demisionând.
Săptămâna trecută, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, Meleşcanu declara că va da luni un răspuns “dacă vor fi întrunite condiţiile”. “Dacă aveţi puţină răbdare, luni dimineaţă o să avem răspunsul la toate. Dacă vor fi întrunite condiţiile, luni dimineaţă o să vă dau un răspuns”, a declarat Meleşcanu, întrebat dacă se înscrie în cursa pentru Cotroceni.
Luni, colonelul Dogaru, şeful militarilor în rezervă, care, în calitate de coordonator al Consiliului Naţional al Societăţii Civile (CNSC), s-a ocupat de strângerea semnăturilor pentru candidatura la prezidenţiale a lui Meleşcanu, a declarat pentru Gândul că a fost strâns numărul necesar de semnături şi probabil şeful SIE îşi va anunţa candidatura marţi.
CNSC se recomandă drept exponentul unor sindicate, ONG-uri şi cetăţeni “dezgustaţi de politicianism”, şi afişează pe site-ul său mesaje anti-”băsiste” şi de solidaritate cu participanţii la mitingul convocat de Antena 3 la Cotroceni, miting care a degenerat în violenţe la adresa unor jurnalişti, iar colonelul Dogaru cerea în 2012, potrivit Hotnews, desfiinţarea DNA şi a Curţii Constituţionale.
articol preluat de pe pe http://epochtimes-romania.com
Prima teleportare cuantică pe o distanţă de 25 kilometri, reuşită de cercetătorii elveţieni
Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat duminică în revista Nature Photonics.
“Experimentul, realizat în laboratorul profesorului Nicolas Gisin, reprezintă o premieră şi a pulverizat pur şi simplu fostul record de 6 kilometri, stabilit în urmă cu 10 ani de aceeaşi echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE)”, a dezvăluit profesorul elveţian într-un comunicat, citat de AFP
Popularizată de literatura SF şi de franciza “Star Trek”, teleportarea cuantică nu permite, cel puţin în stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţifice, realizarea unui transfer între obiecte uzuale şi cu atât mai puţin între fiinţe umane.
Această tehnică ar trebui să conducă în viitor la găsirea unor aplicaţii interesante, mai ales în domeniul telecomunicaţiilor şi al criptării informatice pe internet, potrivit oamenilor de ştiinţă, care speră că teleportarea cuantică va permite garantarea faptului că o informaţie transmisă de un expeditor către un receptor va ajunge la destinaţie fără să fie interceptată.
În cadrul experimentului realizat la UNIGE, fizicienii elveţieni au captat doi fotoni provenind din aceeaşi sursă.
Unul dintre cei doi fotoni a fost propulsat de-a lungul unei fibre optice, în timp ce al doilea a fost trimis într-un cristal, într-un fel de dispozitiv de stocare a informaţiei fotonice. Primul foton, aflat în fibra optică, la 25 kilometri de fratele său geamăn, a fost apoi percutat de un al treilea foton.
Savanţii au constatat apoi că informaţia conţinută în al treilea foton a reuşit să ajungă în acel cristal, fără ca fotonii-gemeni să se întâlnească în mod direct.
articol preluat de pe http://m.descopera.ro



