test

de Mircea Kivu

Câteva zeci de organizaţii neguvernamentale au lansat campania „Politica fără bariere“, prin care încearcă să obţină punctele de vedere ale tuturor candidaţilor în legătură cu un subiect de care depinde reforma clasei politice. Este vorba, în esenţă, despre eliminarea barierelor legislative din calea înfiinţării noilor partide.

Cele 7 propuneri concrete sunt: (1) formarea partidelor politice cu minimum trei membri fondatori, fără criteriu de teritorialitate; (2) introducerea cerinţei de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi, pe listă de partid sau independentă, indiferent de tipul de alegeri; (3) abrogarea prevederilor care permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii de la autoritățile publice locale; (4) stabilirea unor condiții similare pentru candidați independenți şi partide politice privind participarea în alegeri și obținerea unui mandat în consiliile locale şi județene; (5) eliminarea depozitului financiar pentru validarea candidaturilor pentru Parlament; (6) finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice, proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare; (7) eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid.

Ideea principală este reducerea la trei a numărului persoanelor care trebuie să semneze pentru înfiinţarea unui partid (legea actuală cere 25.000 de semnături, dintre care câte 700 în cel puţin 18 judeţe). În felul acesta ar deveni funcţional articolul 40 al Constituţiei, care garantează dreptul de asociere, adică acesta nu poate fi restricţionat decât în măsura în care ar aduce atingeri exercitării altor drepturi. Propunerea a stârnit unele reacţii negative: Vreţi să ne întoarcem în ’90? Să-şi facă partid fiecare nebun? Să avem buletine de vot cât cartea de telefon?

Adevărul este că inconvenientul ar apărea atunci când partidele, înfiinţate fără restricţii, ar avea unele beneficii, cum ar fi atribuirea de sedii sau subvenţionarea de către stat. Tocmai de aceea iniţiatorii campaniei au introdus propunerile complementare de condiţionare a primirii de subvenţii de numărul de voturi primite în alegeri, cu eliminarea actualei discriminări care favorizează partidele parlamentare (punctul 6) şi de abrogare a prevederilor ce permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii (punctul 3).

Pentru a nu avea mii de competitori în alegeri, a fost introdus punctul 2, referitor la cerinţa de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi. Noutatea constă în faptul că aceste liste de susţinători vor fi necesare pentru orice candidatură (nu doar pentru cele independente) şi în toate tipurile de alegeri (nu doar în cele pentru Parlamentul European şi preşedinte). Dacă mă întrebaţi ce înseamnă număr „rezonabil“ de semnături, aş zice că el nu trebuie să fie exagerat, ca acum (de exemplu, Comisia de la Veneţia recomandă ca numărul semnăturilor necesare să nu depăşească 1% din cel al alegătorilor, iar legea actuală cere unui candidat independent pentru funcţia de primar să prezinte un număr de semnături egal cu 2% din cel al alegătorilor), dar să fie destul de mare încât să ne asigure că partidul (sau candidatul independent) se bucură de o susţinere populară semnificativă. Cu alte cuvinte, filosofia campaniei ar fi: să desfiinţăm restricţiile de la înfiinţarea unui partid politic, după care acesta să se organizeze astfel încât să poată atrage membri şi resurse, convingând un număr important de cetăţeni că ar merita votat. Condiţionările fireşti ar fi mutate la înscrierea în competiţia electorală.

Un alt punct important este anularea interdicţiei actuale privind înfiinţarea partidelor locale sau regionale, încă o restricţionare a dreptului de asociere. Interdicţia operează prin cerinţa existenţei celor 700 de semnături din 18 judeţe. Comisia de la Veneţia este tranşantă în această privinţă: „O cerinţă privind distribuţia geografică a membrilor partidelor poate reprezenta o severă restrângere a participării politice la nivel local şi regional, incompatibilă cu dreptul la liberă asociere“ (Recomandări privind reglementarea partidelor politice – 2010, art. 81). Practic, o dată cu reducerea numărului iniţial de susţinători la trei va dispărea şi criteriul teritorial. La urma urmei, de ce n-ar fi legitim un partid care să militeze pentru promovarea identităţii culturale a maramureşenilor, sau pur şi simplu pentru realizarea unui obiectiv de interes local?

Sperăm că toţi cei 14 candidaţi vor înţelege importanţa demersului organizaţiilor societăţii civile. În prima fază, li s-a cerut să-şi exprime acordul sau dezacordul cu fiecare dintre cele 7 propuneri, şi ar fi de dorit ca aceste luări de poziţie să fie apoi argumentate în dezbateri publice. Toate acestea, în speranţa că nu vor fi uitate după 17 noiembrie.

Mircea Kivu este sociolog

articol preluat de pe http://www.romanialibera.ro/