Preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, ridicat şi dus cu mandat la DNA: Verificaţi declaraţia mea de avere, ca să vedeţi dacă m-am îmbogăţit de pe urma funcţiei
Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a fost ridicat marţi şi dus de anchetatori la DNA, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare. Silvian Ciupercă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are nicio legătură cu dosarul în care a fost adus cu mandat şi a adăugat că poate fi verificată declaraţia sa de avere, pentru a se vedea dacă s-a îmbogăţit de pe urma funcţiei publice.
Silvian Ciupercă (PSD) a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 10.20, fiind însoţit de poliţişti, care au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Întrebat dacă se teme că va fi reţinut, Silvian Ciupercă a spus că nu are legătură cu dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.
Silvian Ciupercă le-a mai spus jurnaliştilor să îi verifice declaraţia de avere, pentru a vedea dacă este unul dintre acei politicieni care s-au îmbogăţit de pe urma funcţiei publice.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Silvian Ciupercă (PSD) este suspectat de fapte de complicitate la abuz în serviciu şi folosirea influenţei pentru a fi acordate contracte de consultanţă pentru SC Consult Invest.
Sursele citate au precizat că a fost emis un mandat de aducere la DNA şi pe numele lui Cezar Gheorghe Vâlcan, directorul executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din Consiliul Judeţean (CJ) Ialomiţa, în acelaşi dosar.
La sfârşitul lunii octombrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii la sediile Consiliului Judeţean Ialomiţa, Spitalului Judeţean Ialomiţa şi Agenţiei de Dezvoltare Sud-Muntenia, în anchetă fiind vizat şi Silvian Ciupercă. Tot atunci au fost făcute percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane.
Potrivit unor documente ale procurorilor DNA din acel dosar, obţinute de MEDIAFAX, preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, ar fi favorizat o firmă din Timişoara, căreia i-ar fi fost concesionat, în mod fraudulos, un teren agricol de 495 de hectare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei cu aproape 200.000 de lei pentru fiecare din cei 35 de ani ai duratei contractulului.
“Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ciupercă Vasile Silvian, abuzând de prerogativele funcţiei deţinute a favorizat interesele economice ale SC Green Harvest SRL Timişoara, în detrimentul bugetului de stat Ialomiţa, prin atribuirea, în mod fraudulos,a contractului de concesiune a unei suprafeţe de 495,6583 ha, teren agricol, aparţinând domeniului privat al judeţului Ialomiţa, ce a făcut obiectul licitaţiei din data de 14.04.2014″, se menţiona în documentele citate.
Conform procurorilor anticorupţie, Silvian Ciupercă, împreună cu directorul executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din CJ Ialomiţa, Cezar Gheorghe Vâlcan, “au acţionat pentru identificarea unor soluţii pentru ca SC Green Harvest SRL Timişoara să fie declarată câştigătoare a licitaţiei, deşi oferta acesteia nu a era cea mai mare, criteriu de bază în acordarea contractului de concesiune”.
…
Silvian Ciupercă este preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Ialomiţa şi membru în Comitetul Executiv Naţional PSD.
Dominique Strauss-Kahn, întâmpinat de trei membre ale Femen la intrarea în tribunalul din Lille, unde este judecat pentru proxenetism – video
de Ioana Bojan – mediafax.ro
Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Dominique Strauss-Kahn, audiat, marţi, la Lille, în cadrul procesului “Carlton”, a fost întâmpinat de trei membre ale grupului Femen la sosirea sa la tribunal, relatează postul de televiziune BFMTV, în pagina electronică.
Cele trei femei s-au aruncat asupra maşinii lui Dominique Strauss-Kahn strigând: “Proxeneţi şi clienţi, declaraţi vinovat”. Ele au luat prin surprindere forţele de poliţie, iar una a reuşit să escaladeze capota maşinii. Ele au fost însă controlate rapid de forţele de securitate.
Lille: les Femen accueillent DSK en criant “Your turn to be fucked”
După acest incident, Strauss-Kahn, îmbrăcat într-un costum bleumarin şi cămaşă albă, a ajuns în sala de judecată cu o figură impasibilă şi sobră.
Michel Taubmann, biograful fostului director al FMI, a declarat pentru BFMTV că acest proces este “un moment dificil dar necesar pentru DSK pentru că, în sfârşit, el va putea să se explice”. Potrivit lui, Strauss-Kahn “nu se teme a priori să meargă la închisoare”, dar este sigur că procesul va face lumină în viaţa sa dezordonată.
Dominique Strauss-Kahn este acuzat că a fost principalul beneficiar al unor “petreceri libertine” care s-au desfăşurat la Lille, Washington sau Paris. Potrivit judecătorilor, el era “pivotul central” şi “beneficiarul, uneori exclusiv, al întâlnirilor sexuale”, motiv pentru care a fost inculpat la 26 martie 2012 pentru “proxenetism în formă agravată comis în bandă organizată”, deşi termenul “bandă organizată” a fost înlăturat ulterior. El riscă 10 ani de închisoare şi o amendă de 1,5 milioane de euro.
Acuzarea afirmă că Strauss-Kahn nu a plătit probabil niciodată o prostituată în cursul acestor petreceri, dar le reproşează prietenilor săi – un poliţist, Jean-Christophe Lagarde, doi antreprenori, Fabrice Paszkowski şi David Roquet, şi o specialistă în organizarea de evenimente, Virginie Dufour – că au adus prostituate la aceste întâlniri pentru a-i produce plăcere “regelui petrecerilor”.
Avocaţii săi au afirmat că trimiterea sa în faţa tribunalului corecţional are “motivaţii politice, ideologice, morale”, în timp ce practicile sale sexuale apar în mărturiile unor reclamante care au evocat natura relaţiilor sexuale întreţinute cu DSK. Aceste practici ar putea fundamenta convingerea acuzării că era imposibil ca Strauss-Kahn să nu ştie că aceste relaţii erau plătite.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
SWISSLEAKS. Viorel Hrebenciuc, pe lista românilor care şi-au ascuns banii în Elveţia
de Andrei Luca POPESCU – gandul.info
Viorel Hrebenciuc este unul dintre clienţii filialei elveţiene a băncii HSBC, unde românii au conturi de peste 1,3 miliarde dolari. El împărţea contul cu omul de afaceri Robert Deutsch, personaj cheie în afacerea Megapower, în urma căreia statul român a pierdut peste 11 milioane de dolari, conform RISE Project. În 2006, când contul elveţian a fost închis, în el se mai aflau 90.000 de dolari. Dosarul Megapower a fost anchetat de premierul Victor Ponta, pe vremea când lucra ca procuror.
Filiala elveţiană a băncii britanice HSBC a găzduit conturi secrete care depăşesc 100 de miliarde de dolari, până în 2007, care aparţin unor vedete, persoane publice, diplomaţi şi judecători, dar şi unor traficanţi de arme, intermediari ai dictatorilor din lumea a treia şi ai altor infractori. Banca din Elveţia îi încuraja pe aceştia să îşi ascundă banii de autorităţile din ţările lor, pentru a scăpa de taxe sau de rigorile justiţiei. 219 persoane şi firme din România sau cu legături cu ţara noastră au depus peste 1,3 miliarde de dolari la banca elveţiană, începând cu 1974 până în 2007, printre aceştia numărându-se şi foşti sau actuali politicieni. Cel mai mare cont românesc de la banca elveţiană conţine peste 800 de milioane de dolari.
Conform RISE Project, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, arestat împreună cu fiul său Andrei în Dosarul Retrocedărilor ilegale de păduri, a avut un profil bancar la filiala elveţiană a HSBC, care reunea două conturi bancare. La aceste conturi aveau acces şi soţia sa, Letiţia, precum şi fiul lor, Andrei Hrebenciuc.
articol preluat de pe http://www.gandul.info/



