Acad. Dan Berindei: “Asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț.”
gandeste.org
Generațiile care ne-au precedat au trăit altfel. Lumea n-a evoluat în vremea lor în ritmul pe care l-a căpătat evoluția umanității în ultimele decenii. Viața se scurgea mai molcom și totodată între generații era o legatura care tinde din ce în ce să se risipească. Obiceiurile tradiționale se respectau.
Lumea informaticii a dat o altă dimensiune vieții și legăturilor dintre oameni. Sub ochii noștri, în câteva decenii, totul a tins să se schimbe. Aparent spre binele nostru, dar mutațiile au fost atât de rapide, încât începem să nu mai știm cui aparținem și unde ne aflăm. Au apărut noi centre de greutate ale lumii. Europa și Statele Unite își pierd în bună măsură rolul diriguitor. Noi puteri se ridică în lume și treptat are loc și un transfer de însemnătate și de forță.
Cuceririle științei se îmbogățesc, dar ele cuprind nu rareori și amenințări latente. Aparent suntem o mare familie, dar în fapt unitatea lumii este mai mult decât relativă. Primejdii catastrofale ne pândesc. S-ar impune o solidaritate și conlucrare cum nu reușim să creăm. Inegalitatea categoriilor sociale și chiar a nivelului de dezvoltare al statelor creează și adâncesc diferențe și generează surse de conflicte.
Progresul se reflectă în intensificarea ritmului, uneori amețitoare. Oamenii sunt confruntați cu situații limită, multe cu totul noi și nu sunt înzestrați să le facă față. Pregătirea oamenilor pentru aceste uriașe schimbări este deficitară, iar uneori chiar inexistentă și mai ales nu ființează înzestrarea morală a fiecăruia, puterea de a nu exista doar pentru sine, ci a se simți necontenit dator celorlalți. Dincolo de lumea internetului, oamenii sunt datori înainte de toate să fie oameni, omul fiind animalul superior căruia îi revine paza planetei, a lumii fără îndoială necontenit amenințată, în parte datorată și propriei evoluții!
Nepăsarea față de problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot, ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.
Vinovați suntem cu toții și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile. Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru, dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de bunăstare și de prosperitate.
Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.
Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?
Este misiunea familiilor și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe ori pentru el o țară nouă.
De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?
Imităm multe de peste Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?
articol preluat de pe http://gandeste.org/
Elisabeta I a Angliei (1533 – 1603) regină a Angliei și a Irlandei
Elisabeta I a Angliei (1533 – 1603)
foto: ro.wikipedia.org
articol: cersipamantromanesc.wordpress.com
Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa.
Regele Angliei Henric al VIII-lea a murit in 1547, cand Elisabeta avea treisprezece ani. Conducatorii englezi din urmatorii unsprezece ani au fost cu totul nesemnificativi.
Henric al VIII-lea (1) - foto: ro.wikipedia.org
Eduard al Vl-lea, fratele vitreg al Elisabetei, a domnit din 1547 pina in 1553. Sub conducerea lui, guvernul a initiat o politica favorabila protestantismului.
Eduard al VI-lea,(2) de William Scrots, c. 1550 – foto: ro.wikipedia.org
Regina Maria Tudor, care a domnit in urmatorii cinci ani, a militat pentru suprematia papala si reinstaurarea religiei romano-catolice. In timpul domniei sale, protestantii englezi au fost crunt persecutati, circa trei sute fiind ucisi din ordinul ei. (Aceasta prigoana i-a adus porecla de “Maria Singeroasa”.)
Maria I (3) - foto: ro.wikipedia.org
Chiar si Elisabeta a fost arestata si intemnitata in Turnul Londrei. Desi a fost eliberata mai tirziu, putin a lipsit sa-si piarda viata. La moartea Mariei Tudor (in 1558) si incoronarea tinerei Elisabeta, in varsta de douazeci si cinci de ani, poporul s-a bucurat din toata inima.
Regina Elisabeta în ziua încoronării. Portretul este o copie după originalul din 1559, care s-a pierdut – foto: ro.wikipedia.org
La scurt timp dupa incoronarea sa, Elisabeta a emis asa-numitul Act de Suprematie si Uniformitate (1559), care consfintea anglicanismul drept religia oficiala a statului englez. Acest decret a oferit satisfactie protestantilor moderati, dar puritanii doreau o reforma mai radicala, in ciuda opozitiei puritanilor pe de-o parte si a catolicilor, pe de alta, Elisabeta nu si-a revizuit aceasta hotarire pana la sfirsitul domniei sale. Situatia religioasa s-a complicat din cauza reginei Maria a Scotiei. Nevoita sa paraseasca Scotia, aceasta se refugiase in Anglia. Acolo insa, se trezise prizoniera Elisabetei. Actiunea Elisabetei a fost bine gindita: Maria era romano-catolica si avea tot dreptul sa aspire la tronul Angliei. Prin urmare, in cazul unei rebeliuni incununate de succes sau al unui asasinat, Anglia ar fi avut din nou o regina catolica. De fapt, in cei nouasprezece ani de detentie, s-au urzit citeva comploturi impotriva Elisabetei si au existat dovezi clare ale complicitatii Mariei Stuart. in cele din urma, in 1587, Maria a fost condamnata la moarte. Elisabeta a semnat ordinul de executie cu parere de rau, la indemnul ministrilor si membrilor Parlamentului, care abia asteptau sa scape de aceasta amenintare.
Maria Stuart (4)- foto: ro.wikipedia.org
Desigur, conflictul religios prezenta un pericol destul de mare pentru Elisabeta. La 25 februarie 1570, papa Pius al V-lea a excomunicat-o si a cerut detronarea ei şi a absolvit supuşii săi de orice obligaţie de ascultare faţă de coroana Angliei, după ce aceasta a promulgat treizeci şi nouă de legi prin care persecuta Biserica Romano-Catolica. In 1580, papa Grigore al XlII-lea a declarat ca daca ar asasina-o cineva, n-ar comite nici un pacat. Dar aceasta situatie prezenta si anumite avantaje pentru ea. Protestantii se temeau de o restaurare catolica in Anglia, iar Elisabeta oferea garantia stabilitatii, ceea ce i-a extins popularitatea in rindul marii mase a populatiei engleze.
articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com
(1) Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.
(2) Eduard al VI-lea (n. 12 octombrie 1537 — d. 6 iulie 1553) a fost unul din regii Angliei, fiul lui Henric al VIII-lea și al lui Jane Seymour. A devenit rege al Angliei și al Irlandei la 28 ianuarie 1547, la vârsta de nouă ani. Eduard a fost al treilea monarh al dinastiei Tudorilor și primul conducător al Angliei care a fost crescut ca protestant.
(3) Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută și sub numele de Maria Tudor, regina Angliei și regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558.
(4) Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie
Comisia parlamentară privind legile electorale: undă verde pentru liberalizarea vieții politice
În ședința din 24 februarie, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru legile electorale și legea partidelor a adoptat câteva principii importante promovate de Campania Politică fără Bariere care deschid calea pentru liberalizarea vieții politice. Amintim ca extrem de importante:
renuntarea la criteriul teritorial drept condiţie pentru înfiinţarea unui partid;
înfiinţarea unui partid pe baza semnǎturii a minimum trei fondatori.
Aceste principii au fost propuse de Campania Politică fără Bariere și salutăm decizia majorității membrilor Comisiei de a da curs solicitărilor societății civile.
Acesta este doar primul pas pentru reformă.
În zilele următoare, o subcomisie va redacta amendamentele corespunzătoare la Legea partidelor politice și cea a finanțării partidelor. Apoi, textul propus de subcomisie va fi supus unui vot în Comisia comună, decizia finală urmând a fi luată prin votul plenurilor reunite ale celor două Camere. În oricare dintre aceste faze pot apărea schimbări care fie pot constitui în noi bariere administrative puse în calea participării politice fie pot contribui la garantarea drepturilor constituționale la asociere politică și la participare în alegeri.
Reprezentanții Politică fără Bariere vor participa în continuare activ la dezbaterea parlamentară, contribuind ca și până acum la un dialog deschis cu reprezentanții partidelor politice. Membrii Campaniei se vor implica și în lucrările din subcomisii, astfel încât amendamentele propuse să contribuie în mod real la garantarea drepturilor constituționale.
Vom continua să informăm publicul asupra evoluției procesului legislativ.
articol preluat de pe https://politicafarabariere.wordpress.com