(video) O ENIGMA A ISTORIEI UMANITATII – CRANIILE DE CRISTAL
foto si articol – cersipamantromanesc.wordpress.com
In ultimele doua secole, in diferite locuri ale lumii au fost descoperite pana in prezent 13 astfel de cranii , exista diferente destul de mari intre ele: de la materialul din care sunt fabricate, forma si pana la modul de executie.
Daca unele dintre ele au reusit sa uimeasca expertii prin acuratatea si desavarsirea cu care au fost concepute, alte exemplare s-au aratat destul de grosolane ca mod de realizare.
Insa asemanarea a cateva dintre ele a dus la ipoteza ca au avut creatori comuni si scopuri asemanatoare.
Aceste cranii confectionate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure, au iscat numeroase presupuneri inclusiv unele legate de existenta extraterestrilor.
Primele dintre faimoasele cranii de cristal au fost descoperite în America de Sud, în zonele asociate cu civilizaţia Maya (Mexic şi insulele Belize şi Honduras).
Prima descoperire a avut loc in 1924
Exploratorul britanic Mitchell-Hedges pare a fi primul care a studiat un craniu din cristal.
El sustine ca a descoperit obiectul in 1924, in vechiul templu mayas, si ca nu exista nici cea mai mica indoiala in ceea ce priveste puterile miraculoase detinute de acest craniu.
La lumina, acest craniu, care cantareste aproximativ 5 kilograme, pare sa-si schimbe culoarea, uneori se abureste usor si, ce este si mai ciudat, exista momente cand in interiorul sau pot fi vazute imagini stilizate de munti si temple.
Un alt craniu de cristal ce a trezit interesul cercetatorilor este ET, el fiind descoperit la inceputul secolului XX in America Centrala. Realizat dintr-un cuart cenusiu, ET face parte din colectia particulara a unei femei care crede ca acesta are puteri miraculoase, putand vindeca orice boala.
Ea sustine ca acest craniu a ajutat-o sa se vindece de o tumoare pe creier.
Cel mai cunoscut craniu de cristal, este cunoscut sub numele de „craniul Mitchell-Hedges”, după numele exploratorului britanic care afirmă că l-a descoperit între ruinele unui templu mayaş din Lubaantun, în anul 1924.
Uimitor la aceste cranii de cristal, ce reproduc cu fidelitate caracteristicile unui craniu uman, este faptul că sunt realizate cu o foarte mare fineţe, însă materialul din care au fost sculptate este extrem de dur şi foarte dificil de prelucrat.
În plus, aceste cranii au unele proprietăți uimitoare.
Cele mai celebre cranii
De-a lungul anilor au mai fost descoperite si alte cranii similare, care au ridicat mari semne de intrebare. Intre toate exista o inrudire stranie, nu doar din cauza similaritatilor structurale si compozitionale, cat mai ales datorita faptului ca ele par sa ascunda un fel de energie care le face sa comunice intre ele atunci cand sunt adunate la un loc.
Pe langa Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numara Craniul de Cristal Britanic si Craniul de Cristal Parizian, despre care istoricii spun ca au fost aduse in Europa in 1890, de catre mercenarii mexicani.
Ele se aseamana ca dimensiuni si forma, dar, spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea doua nu sunt sculptate cu o finete la fel de mare, unele trasaturi fiind superficiale si incomplete.
Alte exemple sunt Craniul de Cristal Mayas si Craniul Ametist, descoperite in 1900, in Guatemala, respectiv Mexic, si aduse in Statele Unite de catre un calugar. Singura deosebire dintre ele consta in faptul ca Craniul Ametist este realizat din cuart purpuriu.
British Museum of Mankind skull
Cum au reuşit mayaşii în urmă cu cel puțin 1000 de ani să realizeze aceste adevărate capodopere tehnice?
Dincolo de teoriile şi speculațiile care au fost lansate cu privire la proveniența acestor artefacte, obiectele înseşi continuă să-i uimească pe oamenii de ştiință care le-au analizat.
Astfel, în anul 1970, craniul Mitchell-Hedges a fost analizat la laboratoarele Hewlett-Packard din Santa Clara, California.
După efectuarea unor analize computerizate, conducătorul acestor studii, Frank Dorland, a apreciat că din punct de vedere ştiinţific şi tehnic acesta este realizat la un grad de precizie „revoltător”, printr-o tehnică necunoscută astăzi, pe care nici cel mai talentat sculptor sau inginer din zilele noastre nu o poate egala.
Cercetătorii au descoperit că aceste cranii au fost realizate fiecare din câte o singură bucată de cristal, ce a fost şlefuit perpendicular pe axa naturală a acestuia.
Este important să menţionăm că toţi sculptorii moderni evită să facă acest lucru pentru că ei ştiu că aceasta ar expune în mod aproape sigur cristalul respectiv la sfărâmare.
Aceasta este valabil chiar şi în cazul folosirii tehnologiei ultramoderne de şlefuire şi chiar a laserelor.
Şeful catedrei de cristalografie şi mineralogie de la Universitatea din Pasadena, John Rowen, a explicat faptul că „Un cristal creşte pe trei planuri diferite de-a lungul unor axe cristalografice. În funcţie de unghiul în care se află aceste planuri se formeaza fețele pietrei.
Dacă un cristal e prelucrat în sens invers axelor sale, materialul se sparge pur şi simplu în bucăți foarte mici. Ţinând cont de mijloacele tehnice existente astăzi, e imposibil de realizat aşa ceva”.
Cu o duritate de 7 pe scara Mohs, cristalul din care este confecţionat craniul Mitchell-Hedges ar fi fost imposibil de sculptat în lipsa unor unelte dure facute din diamant sau rubin, necunoscute însă pe vremea mayaşilor.
Specialiştii în prelucrarea cristalelor afirmă că felul în care au fost tăiate aceste obiecte este atipic şi este aproape imposibil ca ele să fi fost realizate de mâna unui om.
În plus, testele efectuate asupra suprafeţei acestor cranii au evidenţiat că nu există aproape niciun fel de urmă (fie ea şi microscopică) de şlefuire.
Un alt fapt, cu totul neobişnuit, este acela că temperatura craniului de cristal rămâne neschimbată, indiferent de temperatura mediului ambiant. De asemenea, s-a constatat că aceste cranii creează o senzaţie hipnotică atunci când sunt privite în orbite.
Ele emană o aură colorată, iar ocazional emană chiar şi mirosuri sau sunete.
Proprietățile optice ale craniilor sunt, de asemenea, uluitoare, lumina focalizându-se dinspre ceafă către orbite.
Unui sculptor din ziua de astăzi i-ar fi imposibil să creeze acest efect în lipsa realizării prealabile a unui model 3D al sculpturii, pe care să-l urmeze apoi, la micrometru, în manoperă.
În tradiţia mayaşă se afirmă că aceste cranii de cristal au cea mai înaltă frecvență de vibraţie posibilă pentru un obiect din planul fizic şi că în timpurile străvechi au fost îngropate 13 cranii de cristal în anumite locuri secrete din întreaga lume.
Mayaşii susţin că aceste cranii de cristal reprezintă de fapt un fel de memorii uriaşe, în ele fiind înmagazinate cantităţi impresionante de informaţii esențiale pentru umanitate.
Acestea vor fi reactivate la momentul potrivit, în viitorul foarte apropiat, atunci când toate cele 13 cranii vor fi adunate la un loc, generând o transformare majoră a nivelului de conştiinţă în întreaga lume. Până acum se pare că au fost găsite şapte dintre aceste cranii.
IBM a confirmat capacităţile uriaşe de stocare de informaţii a cristalelor de cuarţ (milioane de gigabiţi), astfel că orice cristal de cuarţ sau craniu de cristal ar putea ingloba mai multă informaţie decât orice calculator din ziua de azi.
Au fost codificate cu profetii
Cea mai interesanta ipoteza privind craniile a fost aceea ca reprezinta un fel de banci de date despre o rasa superioara, care este posibil sa fi existat pe Terra.
De asemenea, se spune ca ele au fost codificate si inmagazinate cu profetii ale evenimentelor din urmatoarele milenii si cu o istorie completa a vietii pe Pamant.
Pentru ca s-a crezut ca persoanele cu capacitati paranormale ar putea obtine aceste informatii din interiorul craniilor, meditand in preajma acestora, s-a recurs de multe ori la aceasta metoda.
Incercarile nu au adus, insa, la rezultate concrete.
Modul in care au aparut si au fost create craniile din cristal ramane insa un mister.
Cei mai sceptici oameni de stiinta cred ca aceste cranii nu constituie decat incercarea de a-i pacali pe creduli ca ele reprezinta dovada unor puteri paranormale sau a existentei extraterestrilor.
O legenda indiana incita numerosi cercetatori.
Pot vindeca orice boala…
De foarte multi ani, arheologii si cercetatorii incearca in zadar sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte a caror vechime a fost estimata la aproximativ 1000 de ani, si asta pentru ca ele nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului.
Cristalele au fost considerate talismane magice inca din Evul Mediu, iar in prezent, pentru multi, puterea lor supranaturala este de necontestat.
In acelasi timp, craniile simbolizeaza moartea si nenorocirea si sunt folosite numai in practicile magiei negre.
Asocierea celor doua simboluri este destul de greu de inteles chiar si pentru cei mai competenti cercetatori, motiv pentru care cei mai multi dintre ei au inceput sa vorbeasca despre existenta extraterestrilor sau a unei civilizatii pamantene superioara fiintei umane.
Singura legenda referitoare la craniile misterioase isi are originea in India si ea vorbeste despre existenta a 13 cranii din cristal, cu o putere foarte mare care, reunite in forma unui cerc, ar putea schimba schimba complet lumea.
Legenda spune ca ele sunt pietrele cunoasterii, obiectele fiind aduse din spatiu de 13 civilizatii diferite, care le-au dat spre pastrare diverselor popoare.
Cand va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite.
Incepand din anul 1840, in diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 12 cranii ciudate care, in prezent, se afla in unele colectii particulare sau sunt expuse in muzee din SUA, Franta sau Marea Britanie.
La inceput, ele au fost considerate adevarate opere de arta create de stramosii nostri, dar, dupa ce s-a aflat legenda indiana, cercetatorii au devenit sceptici.
Craniile din cristal nu pot fi reproduse astazi
Specialistii in prelucrarea cristalelor afirma ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic si este aproape imposibil ca ele sa fi fost realizate de mana unui om.
Seful catedrei de cristalografie si mineralogie de la Universitatea din Pasadena, John Rowen, sustine aceasta idee, explicand: “Un cristal creste pe trei planuri diferite de-a lungul unor axe cristalografice. In functie de unghiul in care se afla aceste planuri se formeaza fetele pietrei.
Daca un cristal e prelucrat in sens invers axelor sale, materialul se sparge pur si simplu in bucati foarte mici.
Tinand cont de mijloacele tehnice existente astazi, e imposibil de realizat asa ceva”.
De asemenea, Rowen spune ca nici unul dintre craniile descoperite nu prezinta urme de slefuire: “Sunt facute dintr-un singur bloc de cristal si nu se vede vreo urma pe care ar fi lasat-o, cu certitudine, orice obiect care ar fi fost folosit pentru modelarea craniilor.
Singura explicatie logica e ca aceste obiecte au fost realizate doar prin frecarea cu mainile, lucru posibil.
Am calculat, insa, ca pentru modelarea unui singur craniu ar fi fost nevoie de cel putin 600 de ani, si asta datorita duritatii materialului si complexitatii obiectelor”.
Iată în continuare o succintă prezentare video a enigmelor craniilor de cristal.
articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com
(Val Butnaru) Cereţi unirea şi o veţi avea
foto – jurnal.md
articol – Val Butnaru – jurnal.md
Zilele trecute, am fost la o policlinică. În timp ce mi se lua proba de sânge, doamna cu seringă şi cu halat alb m-a luat la întrebări. Referindu-se la ştirile cu privire la scumpirea energiei electrice şi, implicit, a gazului, ea se revolta în gura mare şi vroia să afle un răspuns de la mine la sacramentala întrebare „Ce-i de făcut?”. O ascultam fără să reuşesc să strecor măcar câteva cuvinte. Doamna mă presa în continuare. Simţeam că se confruntă cu mari greutăţi. De fapt, chiar ea mi-a spus-o. Salariul de 2500 de lei. La şapte dimineaţa trebuie să fie deja la serviciu. Fără zile de odihnă. Cu dispoziţie bună şi cu zâmbetul pe buze. Gazul şi energia electrică îi înghite tot salariul. Ce-i de făcut? Tăceam. Sângele picura roşu şi indiferent. Ca în „Toba de tinichea” a lui Gunter Grass.
Până la urmă, înainte de a pleca, am bălmăjit şi eu ceva încurajator, dar nimeni nu crezu în acele vorbe. Nici eu, nici doamna cu seringa.
Abia în stradă am înţeles că am greşit. Cum de nu ne crapă nouă obrazul când îi încurajăm pe oameni în halul acesta? De ce le dăm speranţe? De ce le spunem ca dacă va veni la putere cineva bun, drept şi necorupt lucrurile vor lua o întorsătură bună? Când vom avea curajul noi, nu ei, să le spunem odată şi odată adevărul gol-goluţ, incomod, dar eliberator – niciodată Basarabia nu va reuşi de una singură să depăşească condiţia de stână!
Cu forţele proprii Basarabia niciodată nu va scăpa de marasmul politic, de ocupaţia rusească, de sărăcie, de corupţie, de furturi zilnice ale banului public, de manipularea la televizoare, de funcţionari nepricepuţi, de specialişti necalificaţi, de drumuri desfundate, de oraşe prăfuite, de case jerpelite, de ZIL-uri şi GAZ-uri monstruoase, de mutre împietrite în transportul în comun, de produse alimentare scumpe şi contrafăcute, de mafioţi şi de tot gunoiul ce s-a adunat în ultimii 25 de ani.
De ce nu i-am spus doamnei cu seringa că singura soluţie care ne poate salva este Unirea imediată cu România? Nu una ipotetică şi incertă, ci anume asta – imediată! Probabil că mă aşteptam la o reacţie previzibilă, proprie unor cetăţeni de-ai noştri. Basarabeanul poate fi de acord cu orice argument pe care i-l aduci în legătură cu viaţa lui mizerabilă de azi, dar strâmbă din nas când îi vorbeşti de Unire. Înţeleg, 200 de ani de ocupaţie rusească nu trec fără repercusiuni. Înţeleg, televizoarele ruseşti introduse în fiecare casă de basarabean, ca nişte cai troieni, dezondulează creierii mult mai eficient decât orice şenilă de T-74.
Şi totuşi, dacă simţim măcar un pic de responsabilitate în faţa Istoriei, în faţa acestei bucăţi de pământ, în faţa acestei naţiuni de nomazi rătăciţi prin paginile propriei istorii, renegate şi necunoscute, dacă avem puterea de a ridica fruntea şi a privi zarea luminoasă, nu-i aşa că avem şi datoria de a bate din poartă-n poartă şi de a le vorbi oamenilor adevărul?
Cum poate fi realizată Unirea imediat? Cred că avem ce discuta la această temă, dar daţi-mi voie să vă expun câteva lucruri foarte simple. Să rămânem un pic tot în zona medicinii. Aşa s-a întâmplat că de ceva ani sunt nevoit să înghit zilnic anumite pastile. Anumitele pastile sunt foarte scumpe la Chişinău şi atunci, ori de câte ori, mă aflu la Iaşi, Cluj, Bucureşti sau oricare alt oraş din România, îmi cumpăr anumitele pastile la un preţ de două ori mai mic.
Aş vrea să mă uit în ochii unui bolnav, dependent de medicamente – ar spune el „nu” Unirii dacă numai în acest mod îşi poate salva viaţa? Aş vrea să-l aud pe un bugetar sau pensionar – de ce ar fi ei împotriva Unirii azi, dacă mâine salariul ori pensia li se va tripla? De ce un artist nu ar vrea să fie cunoscut de o ţară mare şi deşteaptă? De ce miile de reprezentanţi ai societăţii civile care pledează pentru combaterea corupţiei, de exemplu, ar avea ceva împotriva Unirii? Mâine DNA îşi va începe activitatea la Chişinău şi poimâine mafioţii de la noi se vor trezi deja cu dosare penale. Nu la anul, nu când UE se va enerva, ci mâine!
De ce nu le vorbim oamenilor aceste lucruri? Să vă spun de ce? Din cauza Uniunii Europene. Politicienii de la Chişinău au lansat de curând o nouă poveste de adormit naivii. Republica Moldova merge neabătut pe calea integrării în Uniunea Europeană!
Poţi declara orice, dar adevărul rămâne, oricum, unul singur şi neschimbat – Republica Moldova este un stat falimentar, corupt, impotent. Mai pe scurt – o stână. Republica Moldova nu se va integra în UE nici în următorii 10 ani, nici în următorii 25 de ani, nici în… Mai departe nu ştiu, fiindcă lucrurile se vor derula fără mine. Păcat de copiii noştri, care vor repeta destinul nostru de nomazi, rătăciţi între o şansă istorică şi o neşansă trivială. Păcat e că ştim cu toţii lucrul acesta, dar ne prefacem că aşteptăm himera Schimbării!
Nu integrarea în Uniunea Europeană este şansa noastră, ci Unirea imediată cu România. Rămâne valabilă oferta făcută de preşedintele Traian Băsescu: „Cereţi Unirea şi-o vom face!” Punctum.
Val Butnaru
articol preluat de pe http://jurnal.md/
Farmacia verde: Vremea urzicilor!
foto si articol – formula-as.ro
- La început de primăvară, când organismul are nevoie de reîmprospătare mai mult ca oricând, urzicile fragede, culese de pe pământul reavăn-înmiresmat al lui Martie, sunt un adevărat medicament. Consumate crude, ele sunt un agent de curăţare pentru sistemul digestiv, sânge şi rinichi –
Când mergi, primăvara devreme, la cules de urzici, îţi trebuie un pic de răbdare şi de atenţie, ca să le distingi tulpiniţele fragede, ascunse sub frunzişul uscat al pădurii. Frigul le sperie. Abia când soarele începe să încălzească uşor pământul, poporul cel numeros al urzicilor năvăleşte în lume, ocupând-o până la capătul orizontului. De la primele semne adevărate de primăvară, din rizomii întinşi ca o reţea uriaşă pe sub pământ, ies la iveală primele frunzuliţe de un verde deschis şi fraged, care se culeg împreună cu tulpina pe care cresc. O pungă mare de urzici este suficientă pentru o cură de o săptămână. Se ţine la frigider, fără a-şi pierde prospeţimea. Dar să vedem cum le putem folosi.
Un depozit de clorofilă
Urzica vie este printre plantele cele mai bogate în clorofilă, un agent de detoxifiere fenomenal, dar şi un foarte bun alcalinizant al sângelui, al urinei şi al altor fluide corporale. Apoi, urzica are în compoziţia sa cantităţi importante de potasiu, fier şi magneziu, fiind, aşadar, un remineralizant excelent. Foarte importante sunt şi substanţele volatile, ce dau aroma specifică urzicilor de primăvară, şi care au un foarte intens efect antibiotic şi diuretic. Nu trebuie uitat că în frunzele verzi şi înţepătoare există nu mai puţin de zece vitamine, între care: B1 şi B2, care protejează sistemul nervos; vitamina C, care este antialergică şi imunostimulentă; vitamina A, care protejează ochii şi întăreşte membrana celulelor sănătoase. Cu un asemenea arsenal vindecător, nici nu e de mirare că această plantă are o multitudine de recomandări terapeutice. Înainte de a vorbi despre ele, să aflăm cum se pot prepara.
Remedii din urzici
Salata
Două mâini de frunze şi tulpini fragede se curăţă bine de frunzele uscate şi de alte impurităţi, care se strecoară atunci când culegem urzica, iar apoi se clătesc bine în mai multe ape. După spălare, frunzele şi tulpinile se toacă fin pe o planşetă de lemn, se adaugă puţină sare şi se frământă bine, cu mâna protejată de o mănuşă de cauciuc (pentru că şi atunci când e tânără, urzica înţeapă foarte tare). La tocătura obţinută se adaugă puţin suc de lămâie şi ulei de măsline, şi salata e gata. Pişcătura dispare. Salata de urzică se consumă de regulă dimineaţa, pe stomacul gol. Ca să fie eficientă, o cură trebuie să dureze minimum 7 zile. Limite pentru tratamentul cu urzică nu există. Cu cât cura de salată va fi mai lungă, cu atât efectele sale vor fi mai puternice.
Sucul de urzici
Beţi sucul de urzici imediat după preparare
În vasul mixerului electric se pune o mână de urzici proaspete, bine spălate şi curăţate, şi un pahar (200 ml) de apă plată sau apă de izvor. Se lasă la malaxat circa 2 minute, după care se adaugă imediat 1-2 linguriţe de suc de lămâie, atât pentru gust, cât şi pentru prevenirea oxidării principiilor active. Sucul se bea nefiltrat, cât mai repede, ca să-şi păstreze maximul de proprietăţi curative.
cititi mai mult pe http://www.formula-as.ro/2015/1157/terapii-alternative-58/farmacia-verde-vremea-urzicilor-18921